Oglinda Lumii, 1923 (Anul 2, nr. 1-52)

1923-09-15 / nr. 37

OGLINDA LUMII Casa­ Albă din Washington Casa Albă, al cărui nume oficial e The Executive Mansion, e precum se ştie reşedinţa Preşedintelui Statelor­ Unite. Situata pe o coloană într’un cadru de verdeaţă, la câteva minute de Ca­pitol, şi cu un parc mărginit de râul Potomac, iar Alba e mai mult o lo­cuință modestă. De multe ori simpli­tatea ei a fost luată în bătaie de joc. Clădită p­entru Washington în anul 1792 pentru suma minimă de 1.500.000 franci de către un Irlandez stabilit la Charleston (Carolina de Sud) și care s-a inspirat de palatul ducelui de Lein­ster din Dublin, Casa Albă fusese dis­trusă de un incendiu în 1814. Ea fu reconstruită după aceleaşi, planuri şi cu aceleaşi pietre galbene vopsite în alb.E cert că e o locuinţă frumoasă, dar care nu are nici o linie cu adevărat artistică. Faţada de la Sud e în formă de colonadă, semicir­culară, acoperişul plat e înconjurat cu balustre. In vestibul oglinzi înalte resfrâng portretele tuturor preşedinţilor înce­pând cu John Adams, care a fost pri­mul. Se vede aici şi portretul lui Mon­roe, care a dat numele său faimoasei doctrine a izolării Americii. Figura înaltă a lui Washington, în­cununat cu lauri, e înconjurată cu trofee. In salonul albastru au loc recep­ţiile. Mai departe e salonul verde, apoi n­ilionul roşu. Preşedintele Roo­sevelt a mărit sala de mâncare în care încap o sută de meseni. In primul şi singurul etaj sunt ba­rourile şi apartamentele private, bi­blioteca cu 7000 volume şi a cărei ma­să e făcută cu scândurile vaporului «Resointe», trimis în anul 1852 în a­­pele arctice în căutarea lui John Fran­klin. Serele Casei-Albe sunt celebre. In Casa-Albă poate pătrunde oricine in anumite zile. Oricare cetăţean american poate cere audienţă, un secretar particular o primeşte şi-l introduce. La Casa­ Albă s-a­ menţinut o tradi­ţie frumoasă: în Lunea Paştelor se pregăteşte o bucurie mare copiilor din M cuLington cari se joacă prin grădinile libere ale reşedinţei preşe­­dinţiale , dealungul pajiştelor în pan­tă ale grădinilor se rostogolesc ouă de toate culorile pe cari micuţii se grăbesc să le adune. ---------poem 300--------­ Anii teribili A. — In timpul răsboiului s’au făcut căsătorii cari, în vreme normală, ar fi fost considerate ca împerecheri impo­sibile. B. (un însurat din vremea răsboiu­lui). — Ah, nu mai pomeni de anii a­ceea teribili! ; . ----»“ ■■----­ 579 Ca un Cincinnatus al vremurilor noas­tre, noul Președinte al Statelor­ Unite, în tot timpul cât nu îmbrăcă decât demnitatea de vice-președinte, se ducea mereu la ferma sa din Plymouth (Statul Vernon), spre a-şi vedea de nevoile gospodăriei sale agricole. In ziua când i s’a anunţat telegrafic moartea lui Harding şi înălţarea lui ,automată la scaunul preşedinţial, d. Calvin, Coolidge tocmai era ocupat cu mulsul unei vaci (precum se vede în instan­taneul ce reproducem). Prin simplicitatea aceasta a vieţii sale, prin concepţia de puritan, ce o are, despre rostul şi îndatoririle omului public, noul Preşedinte al Confederaţiunii americane aminteşte pe faimosul dictator roman care, cu cinci veacuri înainte de era creştină, a exercitat de două ori puterea supremă la Roma. Precum, acum 2500 ani, lictorii aducători ai însemnelor dictaturii îl găsiră pe Cincinatus la coarnele plugului, tră­gând brazde pe ogorul de dincolo de Pibru, tot astfel astăzi­­. Coolidge a lepădat haina de plugar spre a se duce la Washington în calitate de împărat neîn­coronat al celei mai puternice Republici. M. Coolidge, le nouveau Président des Etats-Unis trayant une vache â la ferme paternelle dans l’Etat de Vernon. Herr Calvin Colidge, der nenue ame­rikanische Praesident, beim Melken einer Kuh auf der väterlichen Farm im Staate Vernon. Un Cincinatus modern Preşedintele Coolidge la ferma sa Curiozităţi din viaţa animalelor Câinele, pisica şi şoarecele Iată un grup cu adevărat simbolic pentru armoniile socotite imposibile în viaţa animalelor: câinele cu pisica în spinare, iar, culcat pe aceasta din urmă, un şoarece ! O curiozitate morală pe care, cu cunoştinţele noastre biologice, n’am fi putut-o concepe şi care, totuş, a fost realizată graţie răbdării unui naturalist care a ţinut să facă dovada că nu e un adevăr etern în zicala: „Lupul părul îşi schimbă, dar năravul ba", ori în proverbul celalt: „Ce naşte din pisică, şoareci prinde". Se poate închipui un tablou mai idilic decât acela al triplei înfrăţiri a câinelui, pisicii şi şoarecelui? Rezultatul, fireşte, n’a fost obţinut fără jertfe: nu odată, s’a încăerat câinele cu­­pisica, până mai întâi s’a resemnat să­-i suporte prezenţa, şi apoi până s’a deprins să considere pisoiul drept un tovarăş de joacă. Dar experienţa Împrie­tenirii pisicii cu şoarecele, câte victime a făcut în neamul lui Roade-Mult! Astăzi, pisica priveşte şoarecele drept un puiu al ei şi-l îngrijește ca atare. Nimic mai sugestiv ca priveliștea pisicii lingând şoricelul. Un groupe d’une exquise intimité: le chien, le chat et le rat avant oublié lä haine ancestrale. > Ein Wunder in der Tierwelt: der Hund, die Katze und die Maus in vertrau­lichsten Zusammenleben. _ ,

Next