Oglinda Lumii, 1931 (Anul 10, nr. 1-52)

1931-10-01 / nr. 40

OGLINDA LUMII 995 Spovedania unei muște Sunt o muscă­ De sex masculin. .O spun fiindcă știu că oamenii nu pot distinge cu ochiul liber din ce sex fac parte. In vremurile d­e azi, nici oamenii nu mai știu de altfel dacă sunt bărbați sau fe­mei, cum >să ne deosibească deci pe noi. Sunt copilul unor muște foarte ordina­re- Tatăl meu făcea parte din speța așa ziselor «muște de carne», cari hoinăresc prin grajduri de cai și coșare de vaci, iar mama mea era o foarte simplă «muscă de casă», o «muscă domestică»; iși poate deci oricine închipui, în ce mediu am crescut. Dar eu nu m’am sinchisit niciodată de camarazii mei, ci mi-am văzut totdeau­­na d­e treburile mele proprii. Nici nu mă prea reped la colegele mele, ci am trăit mai mult printre oameni, studiând mo­ravurile și obiceiurile lor, și am avut ast­fel prilej să văd adesea lucruri foarte ciudate. Din capul locului trebue să constat că aproape toți oamenii sunt grozav de in­vidioși: nu ne îngăduie nici cea mai ne­însemnată bagatelă. Intr’o zi mi-era tare foame și am sbu­­rat prin fereastra deschisă în sufrageria unui om în aparență foarte bogat, unde mai dejtnasem adesea. Familia se afla tocmai la masă. Pentru supa fierbinte și friptura caldă nu simții nicio poftă;«­dar când drăguța servitoare puse pe masă o plăcintă cu mere, presărată cu mult zahăr, mă repe­zii ca un leu la prăjitura aceasta fa­vorită. Dar să nu credeți că­ m’au lăsat să-mi iau liniștit partea mea. Gospodina, copii și bătrâna guvernantă m’au gonit intr’una ; cel mai desgustător a fost însă stăpânul casei, care a vrut să mă omoare cu un șervet; dar am știut să nu mă las­ Când s'a culcat apoi, du­pă masă, pe divan, spre a dormi, m’am răsbunat. M’am așezat când pe nasul, când pe obrazul său și când pe buzele sale, până ce s’a făcut foc. Atunci a intrat subit servitoarea și a zis: — D-le director general- vă chiamă la telefon banca dv. El a sărit în sus, s’a dus în odaia de a­­lături, și l’am auzit vorbind foarte e­­nervat. Când s’a întors, era foarte palid, și eu l’am compătimit într’atâta, încât nu­­ am mai necăjit și l’am lăsat să doarmă. Am sburat în bucătărie. Aci se mai afla farfuria cu rămășițele plăcintei și am putut să mă satur cu zahăr. Oamenii de serviciu au mai multă milă de sărma­nele muște­. * Ocupația mea de predilecție, mai cu deosebire în zilele de ploai, e dansul pe geamurile unei ferestre. Când se întâm­plă să nu cânte nici gramofonul, nici­­ aparatul de radio, îmi bâtăi eu însumi. Și — altă ciudățenie! — oamenii nu pot suporta aceasta. Ei se reped la noi cu cârpe umede sau cu alte instrumente ucigătoare, și vor să ne omoare. Fiindcă ne permitem o dis­tracție atât de inofensivă! Deunăzi am intrat într’o cameră, unde o doamnă cânta la pian și țipa cât o ți­nea gura. Era oare aceasta mai frumos decât sbârnăitul meu la fereastră ! Și de ce nu a venit nimeni să încerce s’o o­­moare pe doamna aceasta cu cârpe udei Unde e faimoasa sete de dreptate a oa­menilor? Despre asta ași putea scrie vo­lume întregi... La teatru nu mă duc decât rareori, și pe vremurile astea proaste, de loc , nu vreau să mai fac și eu un rău mult­ în­­cercaților directori de teatru, deoarece sunt în tot cazul un spectator cu bilet de favoare, care nici taxele nu le poate plăti. Afară de aceasta, mă tem că, fiind într’o zi la teatru, acesta va fi închis pentru timp mai îndelungat; atunci n’ași mai putea eși și — stomacul meu ne­pu­­tând suporta praf de culise — ași muri de foame. Când e tare cald, îmi petrec serile la Herăstrău. Bine­înțeles că nu fac lungul d,ru în în sbor, ci îmi aleg un­ frumos au­tomobil, mă așez pe una din aripi, și într’un sfert de ceas am ajuns. Acolo se mănâncă bine în unele loca­luri, și îmi iau și eu partea mea. Chelne­rii mă cunosc, pare-se, și nu mă gonesc. Atras de o lumină roșie, am intrat în­tr’o seară într’o cabină particulară- Pe un divan sta culcată o femee încântă­toare, aproape goală de tot, lângă ea un domn cam tot atât de puțin îmbrăcat. Zic­i un domn", fiindcă nu cred, să fi fost soțul ei; prea era drăgăstos cu dânsa- Dar nu are importanță. Nici noi, muștele, nu prea suntem moraliste. Dar am făcut o gafă. Curios să văd bine cine e perechea a­­ceasta îndrăgostită, m’am așezat pe na­sul domnului. Acesta m’a gonit. Necăjit că nici atâta lucru nu-mi îngă­­due, mi-am reluat locul pe nasul său. Boerul a început să se necăjească și el, și a încercat să mă strivească. Eu am fost însă mai îndemânatec și mi-am luat sborul, spre a mă întoarce, bine­înțeles, după o secundă. Asta a fost gafa mea, care a avut totuși un rezultat supărător pentru domnul de lângă frumoasa cucoană, căci, în loc să mă nimerească pe mine cu gestul său vi­olent de a mă prinde, a lovit’o pe doamna, care s’a supărat teribil și a început să'i facă reproșuri.Am profitat de ocazie ca să ies pe unde intrasem, și am înțeles atunci adevărul zicătoarei că «și o muscă strică». Nu ar fi așa, dacă oamenii ar fi mai îngăduitori și ne-ar lăsa să bâzâim și să gustăm din gustoasele lor bucate... tPhoto „The Nem York Times", Ltd., Berlin) 10.000 de fete japoneze dau asalt... La Tokio, principalele magazine au anunțat de curând că vor să angajeze vânzătoare. Ime­diat 10.000 de fete japoneze au dat asalt biroului de plasare spre a ocupa cele 2000 de locuri vacante, ceea ce dovedește că și în Japonia există un pronunțat șomaj.

Next