Oglinda Lumii, 1932 (Anul 11, nr. 2-43)
1932-01-09 / nr. 2
Criză economică, şomaj, stagnarea definitivă a comerţului tunecuşul clasei de mijloc către proletariat, situaţia disperată a intelectualilor, iată lucrurile la ordinea zilei şi despre cari statisticile relatează lucruri cu adevărat înfricoşătoare. Cu toate acestea, un observator în curent cu calitatea nu remarcă, sosind la Berlin, aproape nici o schimbare aţă de trecut. Dacă poposeşte la un hotel cunoscut, nu are cum să observe că se găseşte într-un oraş bânţuit de cea mai cumplită mierie. Luxul care-l înconjoară ste acelaş dinainte, organizaţia are tinde să asigure călătorului maximul de confort se desfăşoară ară poticniri şi feţele cu surâsul binevoitor pe care le întâlneşte n jurul său, îi pot da impresia că exteriorizează o veselie reţinută. Dacă la sfârşitul observaţiior se va ocupa de viaţa de noapte a Berlinului, nu va putea remarca nici cea mai neînsemnată modificare. In stabilimentele de plăcere din cartierele de Nord ale oraşului, în popularul music-hall de la Carow cu cele două mii de locuri, nici un scaun liber. Nici o masă neocupată în sala de spectacol, unde consumaţia este obligatorie şi unde cea din urmă sticlă de vin costă cinci mărci. Este acesta într’adevăr un oraş al mizeriei? Trecătorii au figuri vesele şi poartă haine foarte decente; mantourile de blană ale femeilor se pot vedea până şi în cartierele cele mai modeste, chiar şi obişnuitele azilurilor pentru cei fără de adăpost, arborează gulere şi haine de blană de epure, pentru a-şi lustrui întrucâtva eleganţa toaletei. Mizeria din Berlin nu este sesizabilă ochiului liber. Vizitatorul care-şi mărgineşte observaţiunile sale la cartierele de Vest, va constata uşor că reşedinţele somptuoase ale vechilor familii sunt goale. In marele bulevard care mărgineşte Tiergarten-ul, îi voi obseda numărul imens de ferestre închise ermetic. Singure ambasadele străine şi-au putut menţine rangul. Proprietarii palatelor măreţe, aristocraţii stabiliţi aici de multe generaţii, burghezii înstăriţi şi financiarii din vechea viţă berlineză le-au părăsit şi afişe roşii, decolorate de ploaie şi deslipite de vânt, anunţă că aceste case sunt de închiriat. Nu este stradă în cartierele elegante ale Berlinului, fără imobile cu şase, şapte sau opt camere ile închiriat. Apartamentele pentru cari se cerea altă dată o chirie de 16.000 mărci pot fi pitite azi la jumătate preţ,rietinul fiind mulţumit că piae să-şi facă productivă casa oricât de puţin. Deşi foarte e ne, apartamentele imense, cu faloare imense şi cam neces un personal de serviciu numei nu găsesc pretendenţi. Această migraţiune, acei goană spre micile apartamet începută în primăvară, se aplifică la începutul I Octobrie. Pare că vechiul ,ş setă. Străzile sunt plinele camine cu mobile şi scările geme greutatea celor care le transpot Aceasta este prima observe pe care o faci când te interes de fostul cartier al bogaţilor, dosul uşilor închise, sălăşlue mizeria : funcţionarii concedi amploiaţii de birou fără servi (circa 70.000 la Berlin), arţi cari îşi ascund durerea cu pudre. Ei mai au o vree alt econo din vremurile bune şi astfel cei în lume îmbrăcaţi accepta Dar această faţadă, atât de nibil conservată, este ultima (Urmează în pag. 24) afiş într’unul frumoasele fiere aleBerului „Pentru astă mică cetă de teren plăteşte 1167 rol impozit iar Aceasta ilică halul de spănare al stei case“. Printre resturile găsite în Hale, cei cari mor de foame caută, şi găsesc câteodată, ceva cu care să-şi înşele stomacul buni unii cari nu mai au nici un adăpost şi nu s’au resemnat totuşi, la ideia de a dormi la azilul de noapte.