Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)

1910-07-22 / nr. 30

Pag. 2. OLTEANUL Nr. 30. Fundaţiune de 25.000 coroane pentru gazetarii români, a D-lui Dr. I. Mihu.*) La noi la români gazetăria a fost şi durere mai este încă o slujbă, la care să angajează numai oamenii dornici de a lumina pe alţii, cari apoi mai târziu istoviţi de puteri şi trupeşte şi sufleteşte să piară în adâncă mizerie, căci gazetăria nu e o slujbă cu venit care are să se reenteze şi prin carea să-şi poată aduna slujbaşul bani albi, pen­tru zile negre, nice o slujbă împreu­nată cu ceva remuneraţiune la vreme de neputinţă şi la bătrâneţe, de altă parte la noi la Români gazetăria toc­mai fiind o slujbă nerentabilă, avem foarte puţini gazetari iscusiţi şi cu pre­gătirile de lipsă. Adânc recunoscător a stărilor a­­cestora la noi, la Români Dl Dr. Mihu, un harnic fi­u al neamului, fostul di­rector de odinioară al «Ardelenei», întemeietorul din anul trecut al unui fond de 10 mii cor. pentru publicarea şi premiarea pieselor teatrale româ­neşti, întemeietorul fondurilor pentru o Reuniune economică, fond pentru o Casină română, fond de asigu­rare a şcoalei române cu 4 învăţători, fond protopopesc gr. or. şi gr. cat. toate aceste în Orăştie — s’a gândit şi la aceasta necesitate a gazetarilor, şi cu datul de 20 Iulie n. crt. a făcut o fundaţiune de 25 mii cor. pentru ziariştii români de dincoace de Carpaţi. Prin măreaţa sa faptă, dnul Dr. Mihu, a pus bază unuia dintre cele mai de lipsă fonduri culturale, căci în rând cu şcoala gazetăria este mijlocul cel mai potrivit pentru ridicarea noas­tră culturală, economică, politică şi na­ţională. Gazetăria e mijlocul prin care să combat viturile şi scăderile societăţii şi îndeamnă la muncă cinstită, tre­zeşte şi susţine focul sacru al iubirei de neam şi lege. Sfinţia Sa Episcopul Demetriu Radu de la Oradea mare şi-a serbat iubileul de 25 ani al preoţiei. Despre aceasta serbare dăm după «Unirea* ur­mătoarele : »Marţi în în 26 Iulie n. se împlineşte un sfert de veac, de când tinerul şi distin­sul alumn al propagandei din Roma, Dr. Iată şi scrisoarea prin care înte­meiază fondul ziariştilor domnul Dr. Mihu: I. Fac un dar incepătător de 25.000 cor. pentru întemeierea unui „Fond al zia­riştilor români din Ungaria“. II. Sporirea fondului să face: 1. A­­daugând an de an a 4-a parte a carnete­lor la capital. 2. Prin daruri de bună voe pentru acest fond. 3. Din venitele conferen­­ţelor, festivalelor şi petrecerilor ce se vor arangia în folosul acestui fond. 4. Din tac­­se ce le-ar da ziariştii. III. Chemarea fondului e: I. A ajuta pe ziariştii (scriitoriii la foi) români cari au la trecutul lor o muncă cinstită şi rod­nică, fără privire la direcţia (părerea) lor politică, dacă au ajuns la neputinţă prin mort ori bătrâneţe. 2. Ajutorarea văduve­lor şi orfanilor unor asemenea ziarişti. 3. Ajutorarea ziariştilor români pentru călă­torii de studiu (de învăţare de desăvârşire) în ţâri străine. IV. Chivernisirea fondului să face prin o epitropie de 5 membri. V. Aflându-se de lipsă, epitropia să poate spori cu 2 membrii, aleşi pe timp hotărât de ziarişti în lucrare. VI. De­sar înfiinţa, cu vremea, pe te­me­iu legal, un Sindicat (o însoţire) a zia­riştilor români din patrie, epitropia poate preda aceluia paza averii după statute. VII. întâia epitropie o numeşte în per­soanele di­n Vasile Goldiş, Dr. Vaier Bra­­nisce, Octavian Goga, Dr. I. Lupaş şi Ioan Agârbiceanu. VIII. îngrijirea valorilor (averii) fon­dului o încredinţează băncii „Ardeleana“, care o face aceasta gratuit. IX. Ajutoare din fond numai atunci să vor putea da, când capitalul va fi ajuns la îndoit de mare cât e azi. Iată rânduieli pline de cinste şi înţelepciune. Punctul din urmă apoi e o chemare cătră ziariştii înşişi, ca, făcând precum să cere în punct 3 al aliniei II, să grăbească a avea această îndoire, ba înzecire a capitalului, pen­tru a putea pune mai repede de cum s’ar crede fundaţiunea în lucrare! Demetriu Radu, e hirotonit întru preot prin punerea mânilor Archiepiscopului Ştefan Stefanopoli. Aceasta memorabilă zi urmă să fie sărbătorită într’un chip strălucit, prin sfinţi­rea monumentalei Biserici din Tâmpăhaza- Uifalău, ridicată din munificenţa Preasfin­­ţitului Episcop şi la care act solemn era să ieie parte întreagă Provincia bisericească unită prin iluştrii săi Arhierei. Din consi­­derarea doliului general, care a cuprins în­treagă obştea românească pentru calamită­ţile indurate de fraţii noştri din Bănat, ser­barea s’a redus cu totul. Această zi n’a pu­tut însă trece fără ca cei ce cunosc inima P. S. Sale şi sentimentele nobile de care e încălzită, să nu-şi aducă tributul şi oma­giile lor*. A fost felicitat din acest incident de S. Sa Papa, de Esc. Sa Metrop. Victor, de Eppul Hossu şi de alţii fruntaşi. Preasfinţitul Episcop al Orăzii-mari a socotit a fi cel mai potrivit semn de mul­ţumită, ce ar aduce Marelui Dumnezeu, pentru ridicarea sa la strălucita treaptă a Arhiereii, cum şi pentru jubileul său preo­ţesc de 25 ani şi ca un monument măreţ pentru glorificarea sf. Uniri a Românilor cu Biserica Romei, dacă ar zidi lui Dumnezeu în satul naşterii sale o frumoasă casă de rugăciune, în locul scundei şi neîncăpătoa­rei biserici de lemn. Şi Dumnezeu i-a ajutat să ducă la bun sfârşit acest gând măreţ. Astăzi între cele­ două sate modeste aşezate la ţărmul Murăşului, între Tâmpă­­haza şi Uifalău, unul parohie mare celalalt filie, se înalţă de­asupra vârfurilor înverzite ale salcâmilor crucea aurită a unei splen­dide biserici, care prin veacuri va povesti de ziditorul şi ctitorul ei. Azi călătorul ce trece de-a lungul drumului de ţară, aproape fără de voie trebuie să se oprească ca să admire această clădire, vrednică de a fi aşe­zată şi într’un oraş de frunte. Şi gândul celui ce a cheltuit cu zidi­rea şi împodobirea ei era, ca sfinţirea aces­tei biserici să fie un fericit prilej de întâl­nire pentru fiii întregei Provinţe bisericeşti unite, ca împreună cu toţii să glorifice în veci neuitatul act al Unirei cu biserica Ro­mei, de care ne leagă şi amintirea sângelui. Nenorocirea fraţilor din Bănat, care a aflat răsunet în inimile Românilor de pretutin­deni, a zădărnicit împlinirea acestui gând, şi de aceea conferinţa Episcopilor uniţi a hotărât, că însuşi Preasfinţitul Ctitor, Epis­copul Dr. Demetriu Radu, să o sfinţească când va afla vremea mai potrivită, cu în­­cunjurarea pompelor esterne. Astfel consa­crarea bisericii din Tâmpăhaza-Uifalău s’a statorit pe a 17 zi a lunei lui Iulie n. 1910 Oricât de în taină s’au făcut pregătirile pentru această măreaţă sărbătoare, totuşi n’au putut rămânea neştiute de poporaţiu­­nea din loc şi jur, care acum de ani să do­rea să ajungă ziua, când vor vedea vlădică slujind în noua biserică. Preasfinţitul Episcop al Orăzii a sosit Sâmbătă dimineaţa însoţit de secretarul său Dr. Corneliu Bulcu şi de administratorul domeniului episcopesc Ales. Deva. In ace­eaşi zi după amiazi s’a celebrat în vechea biserică însăratul împreunat cu litie, de unde preoţii, venind în procesiune la noua biserică au servit mânecatul şi partea primă din rânduiala pentru sfinţirea bisericii. In ziua următoare, având parte de un timp splendid, preoţii şi poporul, îm­brăcaţi în haine de sărbătoare, printr’o cale împrejmuită cu frunzări în sunetul clopo­telor au mers la vechia biserică, unde vi­­ce-protopopul deficient Teodor Fodor, ros­teşte un induioşetor cuvânt de rămas bun, înşirând inteligenţii ce s’au ridicat din aceste comune sub impulsiunea primită dela sfân­tul Altar al acestei modeste biserici. Apoi despoind vechia Casă a Dom­nului de toate sfintele sale podoabe, s’au îndreptat cu toţii spre noul Sion. Puţini Iubireul P. S. Dn Dr. D. Radu, Episcopul Orăzii. — Sfinţirea bisericei din Tâmpăhaza-Uifalău. — *) La fondul ziariştilor, prima piatră funda­mentală a pus-o Dr. Maior, fostul redactor respon­­sabil al „Gaz. Transilvaniei" prin colecta sa de 2000 cor. făcută în anul 1900 pentru sus numitul fond, adunaţi creţăreşte în câţiva ani, care sumă e depusă la filiala „Albina" în Brașov. Red.

Next