Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)

1910-06-10 / nr. 24

ANUL II. Nr. 24. Făgăraş, Joi 10(23) Iunie 1910. ^vvvWVWvVvVvVVVWvWvW ABONAMENT, pentru Austro-Ungaria. Pe an cor. 5.— Pe '/, an c. 2.50 pentru Romania şi Streinatate Pe an cor. 10.—­­ Un nr. 10 till.­inserţiuni se primesc cu preţuri reduse Scrisori nefran­cate se refuză. Manuscripte nu se înapoiază. FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ Șl ECONOMICĂ. REDACȚIUNEA: Făgăraş, Vár-tér Nr. 47, (casele I. Peia). — Vis-â-vis de Magistrat. — % «V Apare în îie­ care joi seara, sub direcția unui comitet de redacție | ADMINISTRAȚIUNEA: 4 făgăraş, Vér-tér J Nr. 47, (casele I. Peia , 4 — Vis-â-vis de Magistrat. — A. Mureşiatiu­ III. (*) »Reuniunile de meseriaşi,« de cari durere puţine avem pănă acum faţă de numărul cel mare al poporaţiunei române din aceasta ţară, sunt mijlocul cel mai potrivit de a schimbă şi noi faţa posomorâtă a stărilor de păn’ acum şi de a porni o viaţă nouă, care să ne câştige vaza înaintea străinilor şi să ne asigure un traiu mai bun şi un viitor mai strălucit. Deci pe lucru fraţi Români de pre­­tutindenea şi să ne organizăm în tot locul în „societăţi şi reuniuni de meseriaşi" şi prin aceasta să croim drumul cel nou pentru apărarea şi mântuirea neamului! Noi prin noi să ne ridicăm! Toate referinţele de lipsă le a­­vem, ca să începem lucrarea de îna­intare şi propăşire. Avem braţe destule, avem con­­sumenţi destui, adecă fraţi de ai noştri, cari au lipsă de lucrările pregătite de noi cu un cuvânt nu ne lipseşte nimica şi nu ne împiedecă nimica, ca să ne putem ridica ca prin minune în vremea, în timpul cel mai scurt! Am dovedit’o aceasta cu fiii nea­mului cari am învăţat carte şi de cari cu mândrie trebue s’o spunem, avem un număr, o cunună destul de frumoa­să şi impunătoare, care adecă nu stă mai pe jos ca cărturărimea, inteligenţa altor neamuri cu mult mai ajutorite, mai favorizate de soarte! Aceasta o avem, o vedem şi ne putem mândri cu ea! Pe calea aceasta am făcut sporul de lipsă. Aici trebue să ne oprim puţin şi să ne uităm îndărăt la grosul, la mul­ţimea fraţilor noştri, cari au rămas pe lângă coarnele plugului şi să vedem dacă şi aceştia au pământ din destul în care să se poată întoarce cu ca­rul şi cu plugul în dragă voia lor? Şi dacă aceasta o facem cu lu­area aminte a omului cu judecată să­nătoasă, vedem că zău acei fraţi, cari să îndeletnicesc cu strămoşească brăz­­duire a pământului rămas lor moşte­nire din moşi de strămoşi, e prea pu­ţin, e prea strâmt, nu mai e de ajuns, ca să adăpostească şi hrănească pe­­ toţi cei ce să strâng pe lângă sânul său hrănitor! O dovadă dintre cele mai sfâşie­toare de inimi este aceea împrejurare,­­ că juni puternici, bărbaţi în floarea­­ vrâstei cu lacrimi în ochi părăsesc pe­­ toţi cei iubiţi ai lor şi cuprinşi de cea­­ mai adâncă durere, iau drumul pribe­giei şi să duc pe plaiuri necunoscute în alte părţi de lume, în depărtată A­­­­merică sau şi în alte locuri, de unde cei mai mulţi nu să mai reîntorc nici­odată, iar cei ce vin înapoi sunt isto­viţi de putere, schilăviţi şi neputincioşi de a-şi mai câştiga cele lipsă pentru traiul vieţii în aceasta ţară şi mulţi lasă în urma lor familii numeroase şi nenorocite în jalea şi ticăloşia cea mai mare; iar străinii, până şi Bulgarii cei nătângi, dar pricepuţi la lucru, vin la noi în ţara lipsei şi sărăciei şi toam­na să reîntorc cu buzunarele pline. Noi, sau fraţii noştri, fug de aici, din aceasta străvechie patrie a noastră în ţări străine şi părţi de lume necunos­cute, şi alţii vin de ne cuprind locul, să înavuţesc şi să răsfaţă în străvechiul nostru pământ, care ne-a rămas moş­tenire de la vitejii şi nebiruiţii noştri strămoşi! Şi noi tot nu o vedem aceasta, noi tot stăm pe gânduri şi nu ştim ori nu voim a afla mijoacele şi căile de mântuire în stravechiu-ne pământ!? Dar până când tot aşa?! Voi fiţi luminaţi ai neamului, voi străjerii oropsitului popor din care aţi răsărit, fiţi santinele, fiţi veghe acestui popor deştept şi dornic de înaintare, şi daţii mână de ajutor, acum când nevoile voiesc să’l copleşească şi deschideţi­­ căi şi izvoare nouă de câştig şi de traiu mai tihnit şi atunci binecuvântarea cerului să­­ va revărsa deopotrivă peste noi toţi! Şi până nu vom avea meseri­aşi şi neguţători de ai noştri în toate oraşele, cari sunt împrejmu­ite de populaţie românească, pănă atunci nu putem vorbi de o oareca­re înaintare şi ridicare la o stare mai înfloritoare a neamului nostru şi nici nu ne putem face locuitori fruntaşi ai oraşelor, pentru că toate trebuinţele­­ trebue să ni le împăcăm cumpărând­­ numai dela meseriaşi şi neguţători străini, în a căror buzunare să scur­ge apoi şi toată munca şi asudoarea noastră, şi prin aceasta noi îi ridicăm pe ei şi le zidim şi case pompoase, mai primind noi pe de­asupra duş­mănia, ura, batjocura lor — ca răs­plata bunăvoinţei noastre! Şi răul acesta ne ajunge mai mult din pricina, că nu ştim să alegem că­ile cele mai potrivite pe cari să mer­gem la ajungerea ţintei, scopului no­stru , de a ne ridica şi noi pe o treaptă de înaintare culturală mai înaltă şi la o bunăstare mai înfloritoare, cari să fie în stare a ne face viaţa mai liniş­tită şi traiul mai tihnit, învăţarea meseriilor şi îmbrăţişa­rea negoţului, comerciului de orice fel, sunt căile pe cari apucând — cu pregătirea de lipsă — putem schimbă cu desăvârşire starea umilitoare în care geme astăzi poporul nostru, a­­cest firu maşter al ţării — mai peste tot locul. Spre acest sfârşit ne trebue or­ganizarea, punerea la cale şi pre­gătirea de lipsă, despre care am vor­bit tot la acest loc în anii trecuţi ai foaiei noastre, în ori şi ce centru, în ori şi ce oraş trebue neamânat să se înteme­ieze sau înfiinţeze «Reuniuni de meseriaşi®, cari pe deoparte să se îngrijească, ca fiii neamului nostru să îmbrăţişeze cu mai mare însufleţire şi căldură ca păn’ acum ori şi ce fel de meserii, şi mai ales acelea, de cari mai mare lipsă are poporul nostru şi cari a măsurat împrejurărilor sunt şi mai bine căutate şi prin urmare aduc

Next