Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)
1910-06-10 / nr. 24
ANUL II. Nr. 24. Făgăraş, Joi 10(23) Iunie 1910. ^vvvWVWvVvVvVVVWvWvW ABONAMENT, pentru Austro-Ungaria. Pe an cor. 5.— Pe '/, an c. 2.50 pentru Romania şi Streinatate Pe an cor. 10.— Un nr. 10 till.inserţiuni se primesc cu preţuri reduse Scrisori nefrancate se refuză. Manuscripte nu se înapoiază. FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ Șl ECONOMICĂ. REDACȚIUNEA: Făgăraş, Vár-tér Nr. 47, (casele I. Peia). — Vis-â-vis de Magistrat. — % «V Apare în îie care joi seara, sub direcția unui comitet de redacție | ADMINISTRAȚIUNEA: 4 făgăraş, Vér-tér J Nr. 47, (casele I. Peia , 4 — Vis-â-vis de Magistrat. — A. Mureşiatiu III. (*) »Reuniunile de meseriaşi,« de cari durere puţine avem pănă acum faţă de numărul cel mare al poporaţiunei române din aceasta ţară, sunt mijlocul cel mai potrivit de a schimbă şi noi faţa posomorâtă a stărilor de păn’ acum şi de a porni o viaţă nouă, care să ne câştige vaza înaintea străinilor şi să ne asigure un traiu mai bun şi un viitor mai strălucit. Deci pe lucru fraţi Români de pretutindenea şi să ne organizăm în tot locul în „societăţi şi reuniuni de meseriaşi" şi prin aceasta să croim drumul cel nou pentru apărarea şi mântuirea neamului! Noi prin noi să ne ridicăm! Toate referinţele de lipsă le avem, ca să începem lucrarea de înaintare şi propăşire. Avem braţe destule, avem consumenţi destui, adecă fraţi de ai noştri, cari au lipsă de lucrările pregătite de noi cu un cuvânt nu ne lipseşte nimica şi nu ne împiedecă nimica, ca să ne putem ridica ca prin minune în vremea, în timpul cel mai scurt! Am dovedit’o aceasta cu fiii neamului cari am învăţat carte şi de cari cu mândrie trebue s’o spunem, avem un număr, o cunună destul de frumoasă şi impunătoare, care adecă nu stă mai pe jos ca cărturărimea, inteligenţa altor neamuri cu mult mai ajutorite, mai favorizate de soarte! Aceasta o avem, o vedem şi ne putem mândri cu ea! Pe calea aceasta am făcut sporul de lipsă. Aici trebue să ne oprim puţin şi să ne uităm îndărăt la grosul, la mulţimea fraţilor noştri, cari au rămas pe lângă coarnele plugului şi să vedem dacă şi aceştia au pământ din destul în care să se poată întoarce cu carul şi cu plugul în dragă voia lor? Şi dacă aceasta o facem cu luarea aminte a omului cu judecată sănătoasă, vedem că zău acei fraţi, cari să îndeletnicesc cu strămoşească brăzduire a pământului rămas lor moştenire din moşi de strămoşi, e prea puţin, e prea strâmt, nu mai e de ajuns, ca să adăpostească şi hrănească pe toţi cei ce să strâng pe lângă sânul său hrănitor! O dovadă dintre cele mai sfâşietoare de inimi este aceea împrejurare, că juni puternici, bărbaţi în floarea vrâstei cu lacrimi în ochi părăsesc pe toţi cei iubiţi ai lor şi cuprinşi de cea mai adâncă durere, iau drumul pribegiei şi să duc pe plaiuri necunoscute în alte părţi de lume, în depărtată Americă sau şi în alte locuri, de unde cei mai mulţi nu să mai reîntorc niciodată, iar cei ce vin înapoi sunt istoviţi de putere, schilăviţi şi neputincioşi de a-şi mai câştiga cele lipsă pentru traiul vieţii în aceasta ţară şi mulţi lasă în urma lor familii numeroase şi nenorocite în jalea şi ticăloşia cea mai mare; iar străinii, până şi Bulgarii cei nătângi, dar pricepuţi la lucru, vin la noi în ţara lipsei şi sărăciei şi toamna să reîntorc cu buzunarele pline. Noi, sau fraţii noştri, fug de aici, din aceasta străvechie patrie a noastră în ţări străine şi părţi de lume necunoscute, şi alţii vin de ne cuprind locul, să înavuţesc şi să răsfaţă în străvechiul nostru pământ, care ne-a rămas moştenire de la vitejii şi nebiruiţii noştri strămoşi! Şi noi tot nu o vedem aceasta, noi tot stăm pe gânduri şi nu ştim ori nu voim a afla mijoacele şi căile de mântuire în stravechiu-ne pământ!? Dar până când tot aşa?! Voi fiţi luminaţi ai neamului, voi străjerii oropsitului popor din care aţi răsărit, fiţi santinele, fiţi veghe acestui popor deştept şi dornic de înaintare, şi daţii mână de ajutor, acum când nevoile voiesc să’l copleşească şi deschideţi căi şi izvoare nouă de câştig şi de traiu mai tihnit şi atunci binecuvântarea cerului să va revărsa deopotrivă peste noi toţi! Şi până nu vom avea meseriaşi şi neguţători de ai noştri în toate oraşele, cari sunt împrejmuite de populaţie românească, pănă atunci nu putem vorbi de o oarecare înaintare şi ridicare la o stare mai înfloritoare a neamului nostru şi nici nu ne putem face locuitori fruntaşi ai oraşelor, pentru că toate trebuinţele trebue să ni le împăcăm cumpărând numai dela meseriaşi şi neguţători străini, în a căror buzunare să scurge apoi şi toată munca şi asudoarea noastră, şi prin aceasta noi îi ridicăm pe ei şi le zidim şi case pompoase, mai primind noi pe deasupra duşmănia, ura, batjocura lor — ca răsplata bunăvoinţei noastre! Şi răul acesta ne ajunge mai mult din pricina, că nu ştim să alegem căile cele mai potrivite pe cari să mergem la ajungerea ţintei, scopului nostru , de a ne ridica şi noi pe o treaptă de înaintare culturală mai înaltă şi la o bunăstare mai înfloritoare, cari să fie în stare a ne face viaţa mai liniştită şi traiul mai tihnit, învăţarea meseriilor şi îmbrăţişarea negoţului, comerciului de orice fel, sunt căile pe cari apucând — cu pregătirea de lipsă — putem schimbă cu desăvârşire starea umilitoare în care geme astăzi poporul nostru, acest firu maşter al ţării — mai peste tot locul. Spre acest sfârşit ne trebue organizarea, punerea la cale şi pregătirea de lipsă, despre care am vorbit tot la acest loc în anii trecuţi ai foaiei noastre, în ori şi ce centru, în ori şi ce oraş trebue neamânat să se întemeieze sau înfiinţeze «Reuniuni de meseriaşi®, cari pe deoparte să se îngrijească, ca fiii neamului nostru să îmbrăţişeze cu mai mare însufleţire şi căldură ca păn’ acum ori şi ce fel de meserii, şi mai ales acelea, de cari mai mare lipsă are poporul nostru şi cari a măsurat împrejurărilor sunt şi mai bine căutate şi prin urmare aduc