Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)

1910-11-25 / nr. 48

ANUL 11. Făgăraş, Joi 25 Noem. (8 Dec.) 1910. Nr. 48. ABONAMENT: pentru Austro-Ungaria: Pe an cor. 5.— | Pe '/, an c. 2.50 | pentru | Romania și streinatate | Pe an cor. 10.— | Un nr. IO fill - | fwWwVsAAWwV/WW'A'AWA FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ ŞI ECONOMICĂ. REDACŢIUNEA: Făgăraş, Vár­ tér Nr. 47. (casele I. P^ia). — Vis-ă-vis de Magistrat. — Apare în fie­care joi seara, sub direcţia unui comitet de redacţie. **» $ INSLRȚIUNI: se primesc cu preţuri reduse. Scrisori nefran­cate se refuză. Manuscripte nu se înapoiază. % ADMINISTRAŢIUNEA: S făgăraş. Vár-tér Nr. 47. (casele I. Peia). ) — Vis-ă-vis de Magistrat. — Ir­dustriaşii român­i. „Bună-starea ma­terială asigură existen­ţa unui popor“. De câte­ ori nu ni să dă prilejul să auzim, sau să cetim în câte-un jur­nal, că aici, bună-oară chiar Făgăraşu să fie, cutare industriaşi român nu află sprijinul publicului român, ce e preferit un strein de naţie, limba şi legea noastră. Pentru­ ce ? Pentru­ că — zice publicul — nu lucră bine, e scump etc. — Să poate? Nu aşi crede nici­când un atare lucru! Pentru­ ce să fie preferit un străin? Numai pentru aceia, că are o reclamă mai bună, o firmă mai veche?! Dar oare bună­oară comerciantul a­­cela român, nu îşi aduce marfa de la aceeaşi firmă mare, de la care şi-o a­­duce cel străin de neamul nostru? Oare bietul industriaş român nu îşi expune manufacturi destul de bu­ne şi corespunzătoare cerinţelor pu­blicului, în atelierul său? Aici să vă­deşte o scădere a noastră! Oare n’ar trebui să înţelegem odată, că şi noi trăbue, să ne închiegăm şirurile să fim ca o societate şi să ne uizuim, sau mai bine zis, să fim obligaţi a spri­jini industria şi comerciul fratelui nos­tru. Şi ce să întâmplă cu comerciantul şi industriaşul român de la oraş? Bie­tul om, sau e nevoit să deie marfa de tot ieftin, ca să se poată susţinea — aşa apoi nu are nici un izvor de câştig, — sau apoi bancretează. dar străinul creşte văzând cu ochii. A ve­nit pe aici şi-a deschis vr’o boltiţă mică, mai târziu o boltă mai mare, dar mai încolo peste vre-o câţi­va ani şi-a zidit palate, eventual îşi mai face o filială în vre-o comună mai mare. Şi industriaşul român ar face aşa. Dar e preferit străinul. Ar trebui să ne îndreptăm odată scăderile. Trebue să luăm pildă de la aceşti străini. Ei pentru ce nu sprijinesc pe un român ? Pentru­ că poartă în ei conştiinţa naţională şi strigă în gura mare, că să părtinim pe connaţionalii noştrii, să ne organizăm în societăţi. Cunosc un sat săsesc, unde sunt aproape numai Saşi. Era pe după cules de vii. Am mers să cumpăr vre-o câte­va felii de must. Şi n’a vrut să-mi vândă nici unul, zicându-mi, că pănă nu să sfătuesc împreună cu popa cum să-l deie, nu vând chiar nimic. Iată o pildă destul de clară des­pre solidaritatea străinului. Ei să or­ganizează, să sfătuiesc cum să-şi­­vândă marfa. Şi n’ar strica dacă acest lucru s’ar practica şi la noi românii. Ar trebui să ne uizuim din răsputeri ca să dăm mână de ajutor pentru înain­tare industriaşului român, să naţiona­lizăm, sau mai bine zis să sprijinim arta naţională, ca astfel să ne asigurăm prin bunăstarea economică, industrială — şi astfel materială, — existenţa. Această este o idee, care s’a realizat şi dezvoltat foarte mult la Englezi şi Germani. Ei să nizutesc şi spre per­fecţionarea continuă a artei lor na­ţionale. La ei dacă un tânăr absoalvă cele patru clase primare şi îşi începe clasele gimnaziale, liceale, tatăl copi­lului nu să gândeşte îndată să’l facă popă, advocat, medic, fiscal etc. să gândeşte şi la aceia, bine acum ab­soalvă bună­oară , d­. gimnaziale. A­­ceşti opt ani de şcoală îi sunt deajuns copilului, deci î­ l dau la vre-o mese­rie şi să alege un om harnic din el, un om, care prin munca lui cinstită, îşi are şi starea lui materială bună. Tot aşa fac şi mulţi tineri absol­venţi de opt clase gimnaziale. Să duc ca ucenici prin vre-o fabrică mare, cari sunt preferiţi, în loc de 4—5 ani, să primesc cu 2—3 ca ucenic, după ter­minarea anilor de ucenicie, pleacă în străinătate unde îşi înmulţeşte prada şi la urmă îşi deschide atelier întrun loc potrivit şi r­entabil. La noi rar să dă dovadă de atari exemple. Mai în anii trecuţi ştim că a fost tinărul Ioan Suciu din Şona (corn. Făgăraş), absolvent al gimnaziului din Ioc, a fost zic, ucenic la fabricantul de maşini de îmblătit, la Rüger din Sibiiu. Acum îşi continuă studiile la technică în München. N’ar trebui să se gândească tine­rii noştri tot la carieri, unde îţi câştigi pânea cu peana — cum zice tinărul nostru, — ci să îmbrăţişeze vre-o ca­rieră a industriei, pe care poate cu mult mai uşor îşi poate câştiga pânea de toate zilele şi aşi asigura viitorul, punându-se în slujba cinstită a nea­mului. Aşa fiind una, şi noi vom putea înainta. Câtă marfă română să desface şi în piaţa aceasta, deci trebue să fie vânzătorii consolidaţi şi să nu ne lă­săm ca străinul să ne poarte cum vrea, că să vindem marfa în folosul lui şi în pierderea noastră. Brutarii străini ne vând pânea cu kilogramul, deci şi noi să-i dăm grâul cultivat cu ostenelele noastre, zic şi noi să-l vindem cu kilogramul. Tre­bue să arătăm şi noi rezistenţă. Ba ce e mai mult­ înainte de asta cu vre­o câte­va săptămâni batjocoreau­ă marfa desfăşu­rată de femeile române. Iată deci în­că un bold eclatant de consolidare, căci ei au lipsă mai ardentă de vân­zători. Numai dacă vom fi uniţi întru toate, vom putea să ridicăm industria şi comerciul fratelui nostru, numai aşa vom putea înmulţi averea naţională, iar băncile noastre cele multe să spri­­jinească pe industriaşi şi comercianţi, căci aici suntem în cel mai curat ţinut românesc şi e lucru dureros, să vezi cum să ridică străinul, care umblă nu­mai să te tragă pe sfoară, poate ser­­vindu-te cu marfă rea, sau dacă nu, scumpă şi cu lucru rău. Numai astfel, având o conştiinţă doamnă de acest popor, ne va fi asi­gurată industria şi comerciul nostru şi vom putea privi încrezători într’un vi­itor cu mult mai ferice, care ne va asigura existinţa, ca popor, căci noi ne răzimăm pre puterile proprii, dela străin nu putem spera nimica. V. C.

Next