Olteanul, 1911 (Anul 3, nr. 1-44)
1911-01-01 / nr. 1
ANUL Ili. Fâgaraş, Sâmbătă 1 (14) Ianuarie 1911. Nr. 1. INSERŢIUNI: se primesc cu preţuri reduse. Scrisori nefrancate se refuză. Manuscripte nu se înapoiază. ABONAMENT: pentru Austro-Ungaria: ■ Pe an cor. 5.— : PeI, an co 2.50 pentru : Romania şi streinatate : Pe an cor. 10.— : Un nr. 10 fill ■rfWVWvWVSA// FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ ȘI ECONOMICĂ. SenWWWINBIWWWM* VOIM REDACȚIUNEA: Făgaras, Vár-tér Nr. 47. (casele I. P^ia). V i s - a - v?i s de Magistrat. tîr I Apare în fiecare joi seara, sub% ", direcția unui comitet de redacție. ADMINISTRAȚIUNEA: făgăraş, Vár-tér fir. 47, (casele I- Peia — Vis-à-vis de Magistrat. — * INVITARE LA ABONAMENT. O reprivire peste trecut.) înainte de toate mulţumim lui D-zeu, că ne a ajutat ca să putem lucra cu folos în ogorul neamului. El, Stăpânul a fost acela care ne-a întărit încredinţa, că sămânţa bună ce o vom arunca va prinde rădăcini, s’a desvolta, va înflori şi va produce roade bune în ogorul neamului românesc obidit de dincoace de Carpaţi. In rândul al doilea mulţumim tuturor colaboratorilor interni şi esterni ai foaiei noastre, rugăndu-i ca nici pe viitor să nu-şi uite de noi, ci să scrie ca şi pănă acum cu acelaşi foc, cu aceiaşi dragoste de neam, aducându şi aminte, că cu toţii suntem datori a lucra pentru luminarea poporului din care facem parte şi să nu peardă nici când din vedere programul ce-l avem. In rândul al treilea mulţumim tuturor sprijinitorilor foii noastre, tuturor binevoitorilor, cari pricepând rostul foaiei noastre, au răspândit foaia noastră în cercuri cât mai largi, aşa încât astăzi «Olteanul» numără pre lângă o mulţime de abonaţi şi sprijinitori ai săi în Transilvania şi Ungaria, o mulţime şi în România liberă şi chiar şi în Basarabia şi a trecut oceanul şi în America, îl poate vedea omul şi ceti. Dacă ne întrebăm, că în ce chip, întrun timp relativ scurt, căci abia acum întră în anul al 3-lea al existenţei sale, a putut „Olteanul’ să câştige inimile oamenilor de bine şi să se răspândească tot mai mult şi mai mult. Răspunsul îl vom afla uşor, «Olteanul» a avut de la început un program foarte bun şi anume: Luminarea ţăranului român, stârpirea relelor moravuri ce domnesc la poporul nostru, arâtarea căilor ce duc la fericire pe poporul nostru, arătarea căilor ce duc la păstrarea limbei şi legii strămoşeşti, acestea ne-au fost şi ne sunt deviza, a lăuda şi preamări pe cei vrednici, a distruge şi nimici pe cei nedemni şi mişei. Nime nu poate contesta adevărul celor de mai sus, căci noi nu ne-am abătut şi nu ne vom abate nici când de la programul nostru de muncă. Mângâiat este sufletul nostru acum la începutul unui nou an de muncă dacă vedem, că numărul abonaţilor noştri creşte pe zi ce merge, dar şi mai mângâiaţi ne-am simţi dacă am vedea, că şi ţăranul nu numai inteligenţa, înţeleg preoţii şi învăţătorii etc., ar abona tot mai mult foaia noastră anume scrisă pe înţelesul tuturor. In nădejdea, că unul fiecare cetitor tiffi de-al fiiei noastre va ceti-o la prelinii săi îndumiăndu-i s'o aboneze şi ei şi ne vor onora cu trimiterea abonamentului pe anul 1911, cu mandat poştal, le dorim tuturor abonenţilor şi viitorilor abonenţi. «An nou fericita Redacţiunea. — In trecut şi acum. — Printre multele sărbători pe cari diversele popoare şi în special poporul nostru românesc, le prăznueşte în decursul unui an, de bună seamă una dintre cele mai de căpetenie este şi Sân Văsii (Sf. Vasile) sau cum mai obicnuit să uzitează în limbajul comun: Anul nou. Aceasta este sărbâtoarea pe care toate popoarele din cele mai îndepărtate timpuri au adoptat’o prăznuind’o cu adevărată cinste împărătească. Pentru ca să ne convingem de aceasta n’avem decât să deschidem filele colbuite ale istoriei mitologice din trecutul îndepărtat şi uşor vom vedea cum Fenicienii, Egiptenii, Chaldeii, popoare azi dispărute, dar cari odinioară au jucat un rol atât de însemnat în lume, cinsteau încheierea şi începutul anului. Pe un car împodobit cu toate minunăţiile epocei de pe acele vremuri, tras de doi plăvani albi ca spuma laptelui, să puneau două poloboace (butoaie) deopotrivă de mari, în cari de mai nainte să închideau cu de-a sila, un bătrân şi un tânăr din cei eşiţi la sorţi pentru a fi sacrificaţi. In zgomotul asurzitor al ciocăniturilor, al sbieretelor şi hopăiturilor mulţimei, erau purtaţi pe străzile şi pieţele oraşelor, pe sub porţile şi arcurile de triumf ridicate într’adins, iar când să făcea de miezul nopţii, urcând pe o colină, cele mai de multe ori improvizată, carul să răsturna iar poloboacele o luau de-a dura pănă ce să afundau într’un şanţ adânc, mai dinainte săpat! Aci, cei doi nenorociţi prin sforţări uriaşe spărgeau fundurile poloboacelor şi apoi să încăerau la luptă pe viaţă şi pe moarte, pănăce unul din ei, de obicei bătrânul cădea răpus. După această ispravă, la care mulţimea adunată lua parte, îndrăzneţul învingător servindu-se de leşul celui omorât şi lemnul poloboacelor îşi face un parapet cu ajutorul căruia poate părăsi adâncurile şanţului îndreptându-se spre norodul care-1 primeşte cu mare bucurie şi cu cinste ca pe un salvator. In timp ce altă mulţime de oameni vine să bocească şi să îngroape cu cinstea cuvenită pe cel omorât, după ce preoţii, după obiceiul lor pe acele vremuri, pecetluiau groapa pentru ca să se asigure că cel îngropat nu are să se mai scoate ca sa ie aduca primejdii, boale, zavistii şi alte nenorociri, se aşeza masa deasupra gropii şi cei adunaţi ospătau din bucatele aduse din belşug în cinstea celui sărbătorit. La masa de frunte, aşezat pe un tron împodobit cu flori şi cu tot felul de bogăţii, învingătorul, purtând o coroană de vitejie pe cap, cu corpul înfăşurat în purpură ca regii, gusta cel dintâi din toate bucatele aduse la masă şi numai după aceea era slobod să guste şi poporul. După ce preoţii dedeau binecuvântarea, să servea vinul dătător de viaţă, după care cel sărbătorit împurpurat cum să găsea era sacrificat, ars de viu. Lupta aceasta dintre un bătrân şi un tânăr simbolizează lupta dintre anul vechiu şi anul nou. Masa îmbelşugată simbolizează bogăţia anului care vine, iar sacrificarea sau arderea celui învingător simbolizează curăţia anului, să fie curat ca focul. Vedem deci apoi la Evrei, la Greci la Romani, la Perşi, câtă cinste să făcea sărbătorii anului nou. E drept că obiceiurile barbare de pe vremuri s’au mai atenuat, nu se mai sacrificau acum vieţi omeneşti, dar în schimb nu era cruţată viaţa animală.