Olteanul, 1912 (Anul 4, nr. 1-52)
1912-01-05 / nr. 1
IV 2. Naţionalizarea , a meseriilor şi comerţului Crearea unei bănci care să procure capitalul iniţial. Se pun multe silinţe pentru înmulţirea numărului meseriaşilor şi comercianţilor români, spre a se putea pune o stavilă şuvoiului cotropitor al jidanilor, cari după ce a nîecat Moldova, s’a revărsat şi în Muntenia, şi să strecoră acum în mica românească Oltenie, în cea ce priveşte comerţul şi meseriile. Cu toate acestea un lucru stânjeneşte mai mult naţionalizarea comerţului şi meseriilor, la noi: lipsa capitalului iniţial. Ese un tânăr absolvent din şcoala de meserii sau de comerţ, sau e funcţionar comercial. A făcut destulă practică prin unele ateliere sau magazine, şi ar dori să deschidă un atelier sau magazin. Dar cu ce? Îşi ştie bine tânărul meseria, dar păcat că nu are un capital cât de mic cu care să înceapă o afacere ... şi astfel stând lucrurile, absolventul de şcoli de meseri sau comerţ, umblă după slujbe la Stat, pe când jidanii pun din ce în ce mai mult stăpânire pe meseriile şi comerţul din ţara noastră. Chiar dacă vreunul a isbutit să-şi deschidă un mic atelier sau prăvălie, când are nevoie de bani trebuie să recurgă la băncile cari în cea mai njare parte sunt jidăneşti sau sunt ale politicianilor, şi iacă’l, deci, robul or. Nu va putea lua niciodată o atitudine mai pe faţă împotriva , părăsiţilor, neamului nostru, căci băncile jidoveşti l’ar isbi numai decât, retrăgându-i creditul — şi acela cu dobânzi destul de mari. De aceea, credem, se simte foarte mult nevoia unei instituţiuni financiare româneşti, care să procure capitalul iniţial absolvenţilor şcoalei de meserii sau comerţ, cât şi pe tineri funcţionari comerciali, bineînţeles români cari ar dori să deschidă un atelier sau magazin, precum de a-i înlesni mai târziu în afacerile lor, spre a-i putea scapa din robia băncilor jidoveşti. Pentru aceea avem în gând întemeierea unei astfel de instituţiuni, adecă a unei bănci româneşti, la început cooperativă, care să fie destinată în special scopului acestuia, putând face însă şi alte afaceri de bancă. Acţiuniile ar fi în valoare de 25 lei şi nu vor putea fi subscrise decât numai de români. Banca s-ar întemeia cu un capital de cel puţin 10.000 lei, fiind mărit însă dacă subscrierile vor întrece această sumă. Sediul ei va fi în Bucureşti, creindu-se mai târziu, când Banca se va întări, mai bine, şi succursale în diferite oraşe ale ţării. Banca nu va urmări dividende foarte mari pentru acţionari, aşa că dobânda ce se va lua la bani împrumutaţi va fi mai mică decât a celorlalte bănci. Din beneficii s’ar destina o parte şi pentru scopuri culturale, aşa să poată servi neamului şi pe acei tărâm. E timpul, deci, să ieşim din pasivitatea noastră şi să ajutăm pe acei cari îşi consacră viaţa meseriilor şi comerţului contribuind astfel la înflorirea meseriilor 1'! şi comerţului românesc. Oricine poate subscrie cel puţin o acţiune, căci la început se va depune numai suma de 2.50 lei de acţiune, urmând ca restul, să fie întregit prin depuneri lunare de 2.50 lei. Cei ce doresc să ajute la întemeierea acestei bănci româneşti, sunt rugaţi d s a ne scrie, pe adresa: str. Bucur, 10, arătându-ne câte acţiuni doresc a subscrie şi aceasta cel mai târziu până în 20 Ianuarie st. v., după care trată cei ce au subscris acţiunile vor fi convocaţi într’o adunare generală, când se va purcede la întemeierea Băncii, la denumirea ei, la alegerea comitetului de administraţie, şi la facerea primului vărsământ pentru ca Bat-Ka să-şi poată începe lucrările. Dată fiind însămnătatea operii pe care o proiectăm, suntem siguri că va fi îmbrăţişată de toţi bunii Români, spre a putea arăta că înţelegem să ajutăm prin fapte la înălţarea neamului nostru. Traian G. Stoenescu, advocat. GEANUL Un bărbat vrednic. Ne face o deosebită plăcere a da de astadată după «Foaia Noastră» organ popular, pentru toţi românii, ce apare în Bucureşti, unele date biografice a unui distins fiu al Ţărei Oltului, iată-le: IOAN TETZU S’a născut la 1858 în comuna Sâsciori, comitatul Făgăraşului (Transilvania). Străbunii şi părinţii săi au fost grăniţeri Români cu titlu de nobili, titlu care li s’a confirmat mai în urmă de către Mihail Apafy, principele Ardealului, printr’o diplomă scrisă de pergament din anul 1690. Cursurile primare le-a urmat la şcoala grăniţerească din Vaida Recea, comit. Făgăraşului, iar cele gimnaziale la Braşov. In anul 1873, a venit la Bucureşti şi a intrat ca practicant în magazinul de coloniale Ion Colţescu. A fost apoi la firma Ovessa & Dersabek pănă în a. 1887, când a luat asupra sa afacerea acestora de băcănie şi Droguerie din str. Lipscani No. 1. In anul 1889 drogueria a fost permutată în strada Academiei No. 7, rămânând numai băcănia, Furnisor al Curţei Regale şi al Curtei Princiare. După o muncă de peste 38 ani, a ajuns la o frumoasă stare materială din care continuă să jertfească cu plăcere pentru trebuinţele neamului. Cunoscut atât în ţară, cât şi peste hotare pentru inima-i caldă şi sentimentele sale patriotice, D-l Tetzu decorat cu ordinul «Coroana României", gradul de ofiţer, este astăzi membru al Camerei de comerţ din Capitală. Preşedintele Societăţii naţionaliste „Carpaţii", vice-preşedinte al „Cercului Românilor de peste munţi", membru în comitetul Cen- tral al „Ligei Culturale*, în comitetul so- I cietăţii economice culturale »Inainte« şi membru în numeroase societăţi de binefacere. x. x. * Dintre fiii Ţării Oltului rar s’a mai întâmplat ca în timp relativ scurt să facă careva carieră atât de frumoasă, şi pe lângă mulţimea afacerilor proprii să ia parte atât de rodnică şi în vieaţa publică, şi să se intereseze şi spre binele obştesc de tot ce este românesc. Lucru natural clară, că deşi trecut aproape de 40 ani în România, inima sa îi bate pentru locul naşterii sale şi pentru Ţara Oltului tot cu aceeaşi căldură ca şi când ar fi în mijlocul nostru. Precum bine ştim iubilantul nostru nu se află singur dincolo peste munţi, înainte mergătorul i-a fost fratele dânsului George Tetzu, fost amploiat la conzulatul austro-ungar în Bucureşti în timp foarte îndelungat, care de prezinte să află în retragere cu locuinţa în Bucureşti. Cine ar fi dintre oltenii, cari au petrecut timp mai scurt sau mai îndelungat în Bucureşti să nu fi avut prilej de a se folosi de sfaturile sau ajutorul acestor domni olteni ? Puţini vor fi, pentru că întrebând de vreunul reîntors din Bucureşti, îţi răspunde cu oarecare mulţumire că «toate sunt bune, dl Tetza, sau unul ori altul să află sănătos şi cu acestea să vedea că a spus tot ce avea de spus. Am fi poate nedrepţi în constatările noastre, dacă la acest loc nu am aduce tributul de recunoştinţă şi iubitei lor mame. O facem aceasta şi în interesul cetitorilor noştri, pentru ca să se convingă şi din şirele acestea orişicine, că baza fericirei omului depinde în prima linie de la educaţia, dela creşterea din familie ce o dau mamele copiilor lor. Asemenea mamă cu adevărat vrednică a fost şi mama domnilor Tetzu, Măria Tetzu, carea ca o matronă din vechime şi-a împărtăşit copilaşii săi — rămaşi orfani de tată — de cea mai desăvârşită bună creştere. Mamelor române, creşteţi-vă copiii astfel — şi atunci, i-aţi fericit! Iar voi veţi fi binecuvântate! I Nr. 1. înmormântarea unei preotese Moartea nemiloasă iar s’a luat ca pradă una dintre fiinţele omeneşti ce trebuia să trăiască spre a ajuta pe soţul său în greaua-i misiune de apostol al bisericei noastre gr.or. A răpit în 26 Decemvre pe preoteasa Ana loan Capătă din Şona lăsând în grea şi nemângăiată jale pe soţul său părintele loan Capătă, care zeci de ani a gustat şi amara pâne a dăscăliei, dar cu o adevărată râvnă apostolească, înmormântarea răposatei a fost în 29 Decemvrie 1911. Serviciul funebral a fost oficiat de 12 preoţi în frunte cu P. O. D. protopop N. Borzea. Sicriul a fost ridicat din casele proprii şi dus de 6 preoţi pănă la biserica gr.-or. unde s’a ţinut serviciul funebral. Răspunsurile ecteniilor au fost executate de corul învăţătorilor sub conducerea d-lui înv. Traian Păcală. La încheiere O. D. protopop a ţinut o predică ascultată de aproape 800—1000