Opinia, august 1897 (Anul 1, nr. 78-101)

1897-08-05 / nr. 81

AAAAA . " ' IA Convocarea Consiliului Comunal Se pare că epoca de aur a teatrului nostru a încetat cu mult înaintea generației actuale. Ea a fost de scurtă durată, dovadă că a fost o epocă, dacă nu supranaturală, cel puţin nenaturală pentru mediul nostru social. Se poate ca această epocă să fie numai o legendă. Probabil că au existat cîţiva actori de mare talent şi de un mai mare entusiasm, dară restul cît mai lipsea pănă la existenţa unui teatru bun, era înlocuit prin bună voinţa şovinismului naţional şi poate prin aceia că publicul cam ignorant în materie de teatru şi care nu văzuse încă trupe străine, se mulţămea cu puţin. Avem un document oficial încă din anul 1875, care constată că epoca de decadenţă a teatrului era deja atunci foarte înaintată. Iată ce răspunde ministrul cultelor de atunci, d-l Maiorescu, fiuul deputat care cerea intervenţia statului pentru ajutarea actorilor şi a teatrului: „îmi aduc aminte că la Iaşi d-nui „Kogălniceanu, Vasile Alexandri şi „Constantin Negruzzi se interesau „foarte mult şi cu un vădit succes „pentru teatru. „Aci în Bucureşti era reposatul „Heliade şi dd. Bolliac, fraţii Florescu, fraţii Golescu, reposatul „Cîmpineanu şi alţii care puneau „asemenea un mare interes pentru desvoltarea artei dramatice „în Romînia şi erau gata a face „sacrificii. Pe atuncea se vedea şi „un personal, care începea a fi atras de acel curent pentru dezvoltarea artelor şi erau şi piese „dramatice, care se lucrase sau se „prelucrau. „Aş întreba pe d. Bolliac, ce s’a „făcut din toată această mişcare? „Un singur actor s’a produs, n’am „nevoe să-l numesc; dar care sunt „şcolarii, urmaşii lui astăzi? Unde „sunt urmaşii lui Alexandri, care „ar putea da drept guvernului să „se intereseze la desvoltarea unor „anumite talente? „Nici în tinerimea de astăzi nu „există o mişcare artistică, nici societatea nu contribue la încurajarea desvoltărei unei mişcări artistice, pentru ca statul să se „creadă dator a veni în ajutorul „acestei mişcări. „Asupra acestui punct trebue să „fim lămuriţi. Statul nu poate prin „o inscripţiune în buget să facă „un actor, cînd nu sunt talente „probabile. Statul nu poate prin „budget să producă piese dramatice. Şi dacă nu s’a înscris o cifră în buget pentru arta dramatică într’un timp cînd această artă „începea a se desvolta, se poate „întîmpla ca înscriind’o astăzi, să „vie exploatatorii, care nu merită „să poarte numele de scriitori dramatici și să profite de bugetul „statului. După apreciarea mea „astăzi nu ar fi justificată nici o „înscriere în buget pentru încurajarea artei dramatice care nu „există nici pentru orice dezvoltare artistică care mi se pare că lipseşte“. Desigur că tabloul făcut de d. Maiorescu e prea pesimist, e cam forţat. Mirosă cît de colo că cele mai multe din afirmaţiunele d-lui Maiorescu sunt premise trebuitoare ministrului logician pentru a pute ajunge la conclusie — singură importantă în acel moment — nu înscriu nici un ban în buget pentru arta dramatică. O dovadă că tabloul era forţat, se vede foarte lămurit din aceea, că în acelaş discurs d. Maiorescu susţine că cei 300.000 lei prevăzuţi în buget, pentru repararea teatrului din Bucureşti, vor fi restituiţi Statului treptat din excedentul veniturilor teatrului. Dacă teatrul, din Bucureşti avea aşa venituri, încît un ministru de inteligenţa d-lui Maiorescu putea fi convins, că din excedent se pot plăti şi datorii, aceasta dovedeşte că arta dramatică nu era de tot decăzută. Faptul însă că un ministru putea să facă afirmări, ca cele mai de sus despre teatru, precum şi împrejurarea că prevederile ministrului în privirea celor 300.000 lei nu s’a realizat, deoarece Statul n’a fost despăgubit de acea sumă, dovedesc că decadenţa teatrului începuse deja de pe atunci. Decadenţa a mers cu paşi uriaşi. La 1977 teatrul era atît de decadent încît Statul a trebuit să intervie cu o lege şi un regulament pentru a mai pune ceva ordine. Şi starea lucrurilor trebuea să fi fost peste măsură ameninţătoare, dacă miniştrii Chiţu şi Cîmpineanu au simţit nevoe să facă o lege asupra teatrului, la 30 Martie 1877 şi un regulament asupra aceluiaş obiect la 7 Iunie 1877, adecă în plin răsboiul ruso-turc ! Legea şi mai cu samă regulamentul legel arată că decadenţa teatrului era aşa de mare, în cît starea actuală a teatrului s’ar putea considera un progres imens faţă de starea de atunci. AL A. Bădureu ANUL I, No. 81 EDIŢIA DE SEARA IAŞI —MARŢÎ 5 AUGUST, 1897. Numărul 10 Bani ABONAMENTELE încep la 1 şi 15 ale fie-căreî luni şi se plă- -t tesc tot-d’auna înainte In Iaşi la Casa Administraţiei , judeţe şi streinătate prin mandate poştale Un an în ţară 80 lei, în streinătate 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAŢIA No 43. — Strada Golicî —No. 43 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani ANINI CHIRILE In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV .... 20 b. linia „ „ II ... . 40 „ „ Inserţiile şi reclamele ... 50 „ .. Un număr vechi şi 30 bani REDACŢIA No. 43— Strada Goliel —No. 43 OAMENI ŞI LUCRURI Digul de la Galaţi.— Pentru a sărbători cea mai cumplită nenorocire, miniştrii remaşi în capitală s’au dus la Galaţi, pentru a pune, printr’un banchet, piatra fundamentală a unui dig care să apere, pe viitor, Badalanul pustiit de ape. S’a mîncat, s’a băut şampanie şi s’au rădicat toasturi în sănătatea celor morţi de friguri şi de mizerie în urma inundaţiei care a transformat într’o imensă baltă toată partea de jos a Galaţilor. Şi, după chief, miniştrii s’au întors acasă cu conştiinţa că ’şi au făcut datoria ! Treabă romînească şi, mai vîrtos, treabă colectivistă. Săptămîni întregi valurile ameninţă oraşul—şi nimeni nu se emoţionează; alte săptămîni talazurile isbesc cu furie şoseaua ! şi ministrul de lucrări publice, sezisat de autorităţile locale, se mulţumeşte să meargă la locul sinistrului cum se merge la o reprezentaţie de tragedie—şi se întoarce în capitală supărat de ingratitudinea publicului care nu l-a felicitat pentru această mare jertfă. In fine apele rup zăgazul, inundă o bună parte din oraş şi împrăştie jalea printre locuitorii nevoieşi—atunci primarul învinuieşte pe prefect, acesta pe primar, iar guvernul, impasibil şi rece, pune regulat la dosar rapoartele autorităţilor. Numai după ce se retrag apele—şi nenorocirea nu mai are ce înghiţi, pornesc miniştrii la faţa locului pentru a benchetui la punerea pietrei fundamentale e digului care să apere Galaţii în primăvara viitoare. A lucra aşa şi a pune cataplasme unui cadavru, e tot una. Şi cu toate acestea, miniştrii caraghioşi cari au pus să le cînte muzica în amintirea celor înecaţi din pricina inepţiei autorităţilor, se pretind reprezentanţi ai poporului şi oameni cărora le sîngeră inima la durerile lui. Ceea ce au făcut miniştrii colectivişti cu prilejul punerei pietrei fundamentale pentru digul din Galaţi este o farsă macabră. -------—■»»-gamBiaaaaamr ——---- BURSA IN IAŞI Cu toată abondenţa transacţiunilor, în ce priveşte grînele ca şi ale altor mărfuri ale cărora preţuri curente sunt în cele mai multe din oraşele comerciale ale ţărei oficial stabilite, Iaşul nu posedă bursă. Titlurile şi efectele publice şi comerciale sunt vîndute şi cumpărate cu aceiaşi abundenţă ca în capitală—păstrînd proporţiile—la noi însă preţurile mijlocii nu sunt de nimeni stabilite, cota nu e fixată. Cumpărătorul sau vînzătorul sau privatierul care are interes în vînzarea sau cumpărarea de titluri îşi aruncă ochii pe buletinul bursei şi cota oficială, cînd se dedă la transacţii. Din nefericire Iaşi, e lipsit de o instituţie la care vinzătorul să poată găsi pe cumpărător, unde să poată lua informaţiuni precize asupra preţurilor, informaţiuni cari să poata asigura siguranţa operaţiunilor. Nevoia unei burse e simţită, deci, de negustori, de financiari, ca şi de publicul cel mare. Pentru instituirea bursei se cere intervenţia stăruitoare a celor în drept, spre a se determina guvernul la realizarea acestei necesităţi. : * V * Pină atunci însă, d. G. D. Şerban harnicul preşedinte al camerei de comerţ din localitate, s’a gîndit de a veni în ajutorul celor interesaţi. Propunerea d-sale în această privinţă e foarte practică. Ea ar pute uşor deveni o realitate, dacă ar atirna numai de energicul preşedinte. Spre realizarea ei se cere însă şi concursul publicului celui mare, a producătorilor ca şi comercianţilor. ’ Apatia publicului nostru, însă, chiar cînd e vorba de măsuri folositoare şi prielnice intereselor sale, noi o cunoaştem. Dar să dăm loc propunerei d-lui Şerban : „Pentru a se da o mai mare întindere acestor operaţiuni, punem la dispoziţia tuturor agricultorilor şi comercianţilor exportatori din oraş sau din ţară, coloanele buletinului nostru ca şi localul Camerei, care să servească: primele (coloanele buletinului) pentru publicarea ofertelor cu preţurile, cantităţile şi condiţiile de predare, iar secundul (localul) pentru conservarea mostrelor cari vor putea fi văzute de orice doritor, dîndu-i-se şi toate informaţiile necesare şi cari ne vor fi trimise la timp de cei interesaţi.“ „Mai mult, Camera noastră va afige săptămînal şi, la nevoe, chiar şi în fiecare zi, buletine, indicînd preţurile cu- rente, ofertele şi adresele tuturor acelora cari doresc a vinde sau cumpăra cereale din localităţile ce cad în circumscripţia noastră.“ Ţinta carnetei fiind de a servi interesele, publicului şi ale comerţului, ea promite prin organul d-lui G. D. Şerban, în articolul publicat de d-sa în Buletinul camerei de comerţ din Iaşi, de a mai da publicităţei, comunicările şi ştirile primite de la Camarile surori cari posed burse. Aceste publicaţiuni se vor face gratuit. Cît ne priveşte ca ziar local care am dat o deosebită atenţie ştirilor privitoare la agricultură, comerţ de cereale, şi finanţe-nu vom ezita de a da şi noi, cea mai întinsă publicitate, ştirilor camerei de comerţ, cari pot interesa aceste ramuri. * * * D. Şerban, însă, îşi esprimă din capul locului îndoiala, în ce priveşte realizarea propunerei sale. Iată cum se esprimă d-sa asupra indolenţei celor interesaţi în acelaşi articol: „Din experienţă ştim că, atît agricultorii cît şi comercianţii noştri engresişti, neglijează toate chestiunile cari nu comportă un interes de moment. De aceia ne credem datori a atrage atenţiunea tuturor asupra măsurilor ce propunem, făcând atenţi pe d-nii agricultori asupra consecinţelor multiple ce pot isvori din desinteresarea d-lor, iar d-lor co ■mercianţi le punem în vedere dispoziţiile art. 21 din legea de organizare a Camerilor de comerciu, care nu acordă dreptul a le cere orice desluşiri şi informaţii ce li vom crede necesare, punîndu-le în vedere că vom considera ca un refus din parte-le necomunicarea ce cerem, şi vom proceda în consecinţă.“ Am dori ca apeld d-lui Şerban să fie ascultat.* * * In legătură cu cele de mai sus, ţinem să mai menţionăm ca odată cu deschiderea noului abator, va apărea şi un Buletin în care se vor refera toate ştirile privitoare la comerţul internaţionl de vite. Conflictul Austro-Bulgar Vorbind de incidentul austro-bulgar, „ Temps“ zice că speră că diplomaţia n’a ajuns la capătul silinţelor sale, că la un moment oportun se vor găsi să intervie influenţe împăciuitoare, şi că ambele părţi vor aduce un spirit mutual de bună voinţă în aplanarea conflictului. * * * „Novoie Vremia“ zice că d. Stoilow a lucrat în mod imprudent cînd şi-a permis să ofenseze cabinetul vienez, în interviewul seil cu corespondenţii lui „Localanzeiger» şi nu înţelege de ce ministrul bulgar n’ar cere scuzele inevitabile în urma unei asemenea imprudenţe. Testamentul lui Goncourt. Tribunalul din Paris a respins cererea rudelor de singe de a se anula testamentul luî Edmond de Goncourt, testament care în realitate se poate numi al fraţilor Goncourt. Reclamanţii se bazau pe două motive : 1) pentru ca să lese legatară universală o persoană care nu există, academia care urmează să se formeze de către eseccutorii testamentari; şi 2) testamentul n’are dată. In privinţa ultimului punct, tribunalul a făcut o mare inovaţiune în jurisprudenţa testamentelor. Pănă acum , instanţele judecătoreşti anulau fără excepţie toate testamentele fără dată. Tribunalul a susţinut că data se cere numai pentru a se putea stabili starea mentală a testatorului la data facerei testamentului. Rudele lui Goncourt n’au alegat în instanță nici că ar fi vorba de captație nici că Goncourt n’ar fi fost în întregimea facultăților, deci data n’are nici un interes. In urma acestei sentințe, Alphonse Daudet, principalul executor testamentar, a declarat că va pune imediat în execuţie testamentul fără a mai aştepta soarta procesului în apel. In curînd sevor alege cei două membri ai academiei, trebuitori pentru a complecta pe cei morţi deja dintre acei designaţi de testator, pentru a forma Academia de 10. Dintre aceşti doi, unul va fi de sigur Paul Alexis, cunoscut prin romanele sale, dar mai cu seamă prin apărarea făcută lui Emile Zola contra detractorilor acestuia. Academia va fi ambulantă. Şedinţele ei se vor ţine cînd într’o cafenea, cînd într’un restaurant, după cum vor găsi cu cale cei zece să se întrunească. Academia nu va avea nici preşedinte, nici secretar şi cu atît mai puţin membrii nu vor fi costumaţi la şedinţă. „Belgica." Belgica era cît pe ce să nu mai plece la polul Sud, din lipsă de fonduri suficiente. Gerlache plănuise deja să vîndă echipajul unei societăţi engleze care organizaze o expediţie analogă şi apoi urma să întoarcă banii subscriitorilor. O campanie energică pe tema amorului propriu naţional făcută de principalele gazete din Bruxelles, a făcut pe guvernul belgian să acorde cu votul unanim al parlamentului 50.000 lei acestei expediţii. Belgica va pleca deci duminică, 15 August stil nou. Subscripţiile benevole pentru Belgica au fost în timpul din urmă foarte rare din cauza descurajăreî ce domneşte în Belgia în urma marei secete. Pinăzilele acestea, în cele mai multe localităţi nu căzuse nici o picătură de ploaie. LA ŢARĂ ....In amurg priveliştea de pe terasă devine neasemănat de fermăcătoare. împrejur se deschide larg, larg—valea mare împrejmuită de dealuri; jos se aşterne verde cîmpul întins cu mirişti, cu păduri, cu vaduri, cu bălţi şi pe ici-colea pete albe: colibe, vite, poduri, căpiţi.... iar sus ne acopere cerul uniform pe care soarele l’a părăsit şi pe care luna încă nu s’a ivit. Şi atunci te simţi stăpîn pe fire, singur şi atot puternic în tot văzduhul care pare gol, în aierul rar şi fericit; răsufli uşor, în voie bună, negrăbit şi nestingherit de nimeni, tovarăşu ’firea, stăpîn pe comorile ei de plăceri. Te alintă sudarea mîngăietoare a vîntului de seară, fără praf şi fără raze, te încântă pacea neîntreruptă, te linişteşte albastrul florilor de bună dimineaţă ’ şi simţi ca un fum înălţăndu-se din tine şi ducând un nemărginit toată oboseala ta, toată melancolia ta ,de orăşan pribegit în liniştea rustică, străină de chipul tău de tratu. Căci tu ai venit împovorat de un an întreg de muncă, de trudă, de sbucium, de dezgust şi de urii; ai venit cu cugetul că e greu de trăit; cu simţirea că te apasă un nour în atmosferă, că ţarina te atrage cifră dînsa cînd eşti copleşit de viaţa de tîrg şi de sîrg. ’ Şi de acea îţi pare atmosfera de aici atît de uşoară, atît de înălţătoare în mândrul amurg de vară. * * * Taman un an deplin de cînd petrecui cîtva timp în pacea vieţei de la ţară. Socot în gîndul meu—fiindcă stau singur şi în dulce farmente—ce însemnează un an: cît de nemăsurată e cîtimea de fapte, de acţiune ce alcătueşte viaţa de un singur an. Destrămat în zile, în ceasuri, fiecare din acestea în parte este un epizod de greutate, de emoţii, de necaz, de surmenaj. Dar un an—este o întreagă epopee, este un roman enorm ale cărui capitole se petrec răzleţit în timp şi în spaţiu. Iată-te aci în oraşul Pan în comuna obicinuită de trai şi activitate ; iată-te la un moment dat, azvârlit pe neaşteptate sub alte orizonturi, pe ţărmul altor ape, în mijlocul altei lumi, în vultoarea altei vieţi; iată-te acum în odăiţă în mijlocul cărţilor şi hîrtiilor,— şi acum tot în tovărăşia lor departe, departe în mansarda altei case, pe care n’ai fi visat’o nici-odată. Pururea în luptă cu împrejurările, cu întîuplările, cu catastrofele, cu încercările şi cu simţirile—plutind pe valuri agitate, fără cîrmă, fără siguranţă, fără pricepere în de-ajuns , şi toate pentru a nu izbîndi nimic, pentru a nu ispăşi nimic de care te stii vinovat. A * Şi de aceea, suflete, îngăduie-ţi voluptatea să sorbi tăcerea blajină, pacea alinătoare a vieţei cîmpeneşti; iar de-ţi vine—ca’n momentul acesta chiar—înainte trebuinţa de a lucra, de a medita, de a scrie, poartă-te înţălepţeşte şi te astîmpără; lasă toate de-o parte şi a stăi cu ochii deschişi lacomi în răcoarea magică a amurgului. Ştii tu dacă vei mai avea cîteva zile de odihnă şi de lenevire; ştii dacă mîni zbuciumul traiului nu te-azvîrle din nou pe valurile ameţitoare ale depărtării, ale oboselei, ale grijii ? Ştii tu cum o să-ţi pară altă dată, văzută prin altă privire, nespusa privelişte care acum te alină, te împacă şi te farmecă ? lasă-te ’n voia liniştitoarei odihne aci unde lipseşte prilejul de a te obosi, unde piere din vedere tîrgul cu urîtul şi truda lui, unde moare viaţa toată în tăcerea sărei care naşte pe dealuri, se aşterne pe cîmpuri şi pe gînd. Culorile dealului şi a cerului se unesc, se amestecă şi nu se mai deosebesc;— dar creasta dealului înălbeşte şi roşeşte pe rînd; cerul se desparte de ţărînă în clipă cînd răsare Luna, plină şi nemărginită, roşie, portocalie, galbănă, albă— tot mai mică, tot mai conturată răspîndind un freamăt în tot văzduhul. Ca o lumină albă de magnezie—aşa se’mprăştie fîşîind lumina ei în care învie fior şi cîntec; se amestecă ţîrîitul de ghieri, cu murmurul apei în depărtare, cu sunetul talangel de pe deal, cu ritmul trenului pe sine, cu lătratul de cînt, cu răgetul de boi,—şi toate dau o muzică bizară care te impresoară fără să știi dincotro vine.