Opinia, octombrie 1897 (Anul 1, nr. 126-151)

1897-10-24 / nr. 145

A ULTIMA ZI A FESTIVITĂŢILOR D. Dim. Sturdza şi chestia naţională vn Cu o adorabilă nepăsare, ţara aceasta, compusă din oameni „cuminţi", a sufe­rit ofensele ce primul seu ministru i le-a aruncat în faţă cu atîta îndrăzneală. Sub ochii ei se petrecea opera de dizolvare a Comitetului Naţional de peste munţi, a Ligei de la Bucureşti,—dar ea nu s-a mişcat şi n’a zguduit puţintel pe omul care-şi bătea joc în aşa hal de sentimen­tele sale cele mai bune, de idealurile sale cele mai curate. A trebuit să se facă vizita Regelui la Budapesta, să se decoreze pe Jeszen­­zsky şi, a doua zi, Ungurii să reinceapă atacurile lor brutale contra luptătorilor romînî de peste munţi, pentru ca ceva mişcare să se producă, pentru ca Liga să se înfiripeze din nou şi patriotizmul şi naţionalismul d-luî Sturdza să fie pus în discuţie cu bărbăţia cu care de mult, din momentul cînd a făcut scuzele de la Iaşi, ar fi trebuit să se discute. Şi d. Sturdza s’a îngrozit de această puternică manifestare a opiniei publice; păcătosul a înţeles că cinismul seu tre­­bue să aibă o margină, după cum şi răbdarea şi indolenţa ţărei au una. Aşa în­cît acum, în faţa revoltei generale a opiniei publice, zăpăcit, nemaî ştiind cum să dreagă lucrurile, d-sa caută să scape zicînd că decorarea lui Jeszenzsky s’a făcut prin surprindere, guvernul maghiar abuzînd de buna-credinţă a celui român. Dar aşa să fie? Să vedem! Mai intriu, o aseminea explicaţie dată acestei monstruosităţî ar mai putea trece, dacă Jeszenzky ar fi un necunoscut. Dar nu ! Jeszenszky e tot aşa de cunoscut ca duşman al Romînilor, pe cît de cunos­cut era d. Sturdza, acum trei ani, ca mare naţionalist şi înflăcărat patriot. Şi pe cînd Jeszenszky îşi desvolta la Cluj rechizitorul în procesul Replicei, d. Stur­dza îi respundea din Bucureşti cu revo­­luţionarele-i discursuri din Orfeu şi de la­ Senat şi cu demonstraţiile de stradă, de care cu toţii ne-aducem aminte. E de admis că d. Sturdza nu ştiea cine e au­torul tuturor injuriilor ce ni se aruncau­­ şi în contra cărora d-sa protesta cu o prefăcută indignare?! Să ne închipuim totuşi că l’a ştiut pe vremea aceea şi că de cînd e prim-mi­­nistru, ocupat din cale afară să facă fe­ricirea ţărei, l’a uitat. S’ar cădea atunci că decorarea lui Jeszensky să fie un caz isolat. Dar nici aşa nu e! La Bu­dapesta s’au decorat toţi duşmanii cel iu a­­reî ai Rominilor! Şi dacă pre­sa romînă s’a ocupat mai in deosebi de Jeszenszky, aceasta a făcut-o numai pen­tru că, dintre toate, cazul lui era mai tipic. Au multe de suferit Romîniî de peste munţi. Dar de rea de bine ei rămăse­seră strîns uniţi într’un partid naţional, impozant prin organizarea lui. Cînd iată, în urma marilor mişcări din 1892 şi 1893, ministrul de interne de pe atunci Hieronymi, face cunoscut d-luî d-l Raţiu că partidul naţional român nu are o ec­­sistenţă legală, de­oare­ce, fiind o aso­­ciaţiune, trebue să-şi înainteze guvernu­lui statutele, spre aprobare ! Se înţelege că un partid politic nefiind o societate­­ comercicială nu poate să aibă statute cum cerea ministrul Hieronymi, asemi­nea statute nu le are nici un partid din Ungaria. D. d-l Raţiu n’a înaintat deci nici un statut guvernului unguresc, spre aprobare. Hieronymi cade, şi în locul seu vine Perczel ca ministru de interne. Faţă cu situaţia încurcată a partidului naţional şi cu intrigile pe care d. Sturdza le a­­limenta în sinul lui, d. d-l Raţiu a vă­zut că ar fi momentul potrivit să con­voace o Conferinţă Naţională la Sibiu, ceea ce a şi făcut pentru ziua de 8­ is Maiu 1896. Ministrul Perczel însă, spri­­jinindu-se pe ordonanţa lui Hieronimi, a interzis această conferinţă, sub cuvînt că 1111 există 1111 partid naţional român, constituit în chip legal şi cu statute ! -f* In ajunul alegerilor generale din Un­garia, d. d-l Raţiu a convocat, la 26­­ Octombrie 1896, pe delegaţii alegători­lor Romînî din cercul electoral al Sibiu­lui, după cum alţi fruntaşi ai Romînilor au convocat pentru aceeaşi zi pe dele­gaţii alegătorilor din alte cercuri elec­torale, pentru a se consfătui asupra si­tuaţiei şi atitudinei ce trebue să observe în alegerile generale. Dar toate aceste întruniri au fost interzise de ministrul Perczel, iar cei ce le-au convocat,daţi în judecată şi condamnaţi, sub cuvînt că în Ungaria nu există o naţiune rom­ână, ci numai «cetăţeni maghiari de buze valahe»/ Astă­zî ministrul Perczel e decorat cu Coroana României!!! Una din puterile de resistenţă şi de conservare ale Romînilor de peste munţi sunt şcoalele. Ei întreţin aceste şcoale cu mari sacrificii.... In treacăt fie zis, trădătorii de „fanarioţi", pe cînd erau la putere, ajutau cu mici subvenţii unele din ele, ameninţate să fie închise, din causa lipsei de mijloace, pe cînd imacula­tul „naţionalist" Sturdza a tăiat acele subvenţii, în urma cărei „patriotice" ac­ţiuni cîte­va şcoale s’au şi închis... Ungurii ştiu ce însemnează şcoalele romîneşti pentru conservarea şi întărirea conştiinţei naţionale la Romînî, şi de a­­ceea caută să le lovească. Ministrul de instrucţiune Wlassics le-a declarat resboiu în regulă. El voeşte să le statifice pe toate, adecă să le treacă la Stat,—ceea ce ar fi, într’adevăr, o lo­vitură mortală dată românilor. Dar sta­­tificarea şcoalelor presupune un budget mare, pentru localuri, pentru plata per­sonalului, pentru materialul de studiu etc. Şi de­o­cam­dată bani nu sunt. Wlassics se mulţumeşte deci cu o sta­­tificare parţială. Şi iată cum­­ prevede în budgetul statului cîte o sută două de florini, spor la leafa învăţătorului şi pen­tru acest spor guvernul îşi reservă drep­tul de a controla învăţămîntul şi admi­nistraţia şcoalelor, pe care tot Romînia le întreţin, întroducînd în acelaşi timp şi limba maghiară ca studiu obligator şi premiind, adecă corumpînd, pe învă­ţătorii cari dovedesc că au obţinut „re­zultate bune". Acelaşi Wlassics, un renegat slovac, face cele mai revoltătoare mizerii bise­ricilor române, clerului şi înalţilor pre­laţi. Iar în ce priveşte sentimentele sale de maghiaron rabiat există o întreagă literatură politică, discursuri peste dis­cursuri, în care n’a pierdut o singură ocazie cînd putea să arunce injurii ve­ninoase „nemernicilor trădători valahi". Astă­zi acest Wlassics e decorat cu Coroana Rominiei!! ! Dar la ce bun să mai continuăm a cita exemple? Toţi cei decoraţi la Bu­dapesta cu ocazia vizitei Regelui nostru sunt duşmani juraţi ai Romînilor. Am putea zice chiar că n’a rămas unul din acei cari înscenează prigonirile cele mai sălbatice contra fraţilor noştri, care să nu fi fost decorat de primul ministru al Romînieî. Aşa încât caşul Jeszensky nu e un caz izolat şi decorarea lui nu s’a făcut prin surprisă, cum are aerul s’o spue d. Sturdza, ci a fost un act pre­meditat. Căci dacă d-sa n’a ştiut cine e Jeszenzsky, de sigur nu va avea curajul să pretindă că n’a ştiut nici cine e Perc­zel şi Wlassics, colegii d-sale de la Bu­dapesta ! Trădătorul din fruntea guvernului ţă­rei nu va înşela pe nimeni. Nemernicia nu­­şi-o va putea dosi după neadeveruri copilăreşti. Iar ruşinea ce a lăsat să se abată peste ţară va remînea ca un etern stigmat de ruşine pe fruntea lui. Să mai poftească să mai vorbească în opoziţie şeful partidului naţional-libe­­ral de afaceri naţionale! Se va găsi poate odată, printre atîţea oameni cu­minţi, şi un nebun sfînt care să-l pue la locul lui. ANUL I No. 145 EDIŢIA DE SEARA IAŞI — TINERI 24 OCTOMBRIE, 1897. Numărul 10 Bani Numărul 10 Bani ABOIAMEN­TEIE încep la 1 şi 15 ale fie­cărei luni şi se plă­tesc tot-a’a­una înainte In Iaşi la Casa Administraţiei In judeţe şi străinătate prin mandate poştale Un an in ţară 30 lei, în streinătate 40 lei Şase luni 15 . , „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAŢIA No 42.— Strada Goliei­ No. 42 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN AXIXIHRJIE In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV .... 20 b. linia „ l „ III ... . 40 „ „ Inserţiile şi reclamele ... 50 „ .. Un număr verii in­ 30 bani No. 42 REDACŢIA Strada Golieî­ No. 42 Don© îmbunătăţiri Veterinarul comunei Iaşi—eroul zilei de eri—’şi a vezut visul cu ochii. Pentru a încununa munca uriaşă a aces­tui neobosit­ funcţionar, M. S. Regele, în­­cîntat de măreţia monumentului pe care ’l vizita, a hotărît să desevîrşească aceas­tă operă. In mijlocul mulţimei care insoţia pe Su­veran pe cind vizita abatoriul, Majesta­­tea Sa Regele a ordonat ministrului de lucrări publice să’î adreseze un raport pentru construcţia cit mai neintîrziată a unei linii ferate care să unească abato­riul cu gara centrală. In acelaş timp, impresionat puternic de explicaţiile veterinarului asupra utilită­ţii abatorului, Suveranul a cerut d-luî Chaigneau să-i facă un raport, Majestăţii Sale personal, pentru înfiinţarea, pe lingă abatoriul din Iaşi, a unei fabrici de carne conservată. Cu chipul acesta, doctorul­ Jocu, stăru­inţei căruia se datoreşte în mare parte existenţa abatorului, îşi va lega numele şi de începuturile unei noui industrii. Filosofia Carmen Sylvei — fragment dintr’o prefaţă — Biografia temeinică, analiza vieţei Car­men Sylver ne lămureşte multe din bi­zarele sale producţii literare, bizare şi profunde în acelaşi timp. S’ar părea curios, totuşi e adevarat... traiul Suve­ranei acesteia e o epopee de de necazuri şi suferinţi, aşternute pe o născută sen­­zibilitate, unite cu o natură maladivă— iată cum s’a format temparamentul com­plex și atît de interesant al Reginei pa­iete. Soarta—în lipsă de alt cuvînt—nu deosebeşte, nici nu cruţă; dacă durerile sunt ele înşile relative la starea indivi­dului ele sunt, însă, tot-deauna traini­ce într’un suflet educat din fire sau din obiceiu cu un mod osebit de a simţi : judecata însăşi la naturile acestea e su­pusă acestei din urmă şi intense facul­tăţi sufleteşti. .... So lebt’ ich im Gerste Heimlich mein eigenes Leben, es almte das Keiner leglicher Ton, jed’ Wolkenbild, mir evard es Stoff zu unendlichen Denken und kühnem Empfinden ‘) Ceea ce e în adevăr demn de notat e faptul cum, odată sufletul senzibilizat, educat ca să simtă poietul devine un­­ homo sum et nihil a me alienum puto... Regina, vieţuind în mîndreţe de castele, ascunsă de lumea suferitoare şi mizeră, despărţită de comunii muritori prin belşug şi mărire, vede pretutindeni clipa de suferinţă, starea demnă de compă­timit, trebuinţă de blestem şi de urăt chiar. , Există o bucată rară în operile Car­men Sylvei, rară prin cuprins, rară prin înălţimea la care se ridică prin demnitate. Rătăcitorul şi săracul cîn­­tăreţ al Scoţiei, Robert Burns, a murit, precum trăise, nomad şi stingher, dez­moştenit şi umilit. Tîrziu­, neamul şi-a recunoscut, ca de ordinar, vina că-l lă­sase in mizerie şi i-a rădicat o.... sta­tuie. Ţih­îna sublimului bard Scoţian Cu hohot de plîngeri au dus-o’n mormînt Dar cîntecu-i înîndru pornit-a prin lumi Din stîncă in stîncă spre larguri resfrînt, Şi azi ni se ’nalţă o statuă—semn Că slava-i va sta pe pămînt Bar mama poietului nu se mîngîie, nu e răzbunată cu atît: ea e copleşită de durerea maternă, ea, clocoteşte de in­dignare, protestează cu revoltă amară: Dar cînd de pe piatra de marmur, desprins, El valul în lături să cad ’au­ lasat, Măicuţa bătrînă, cu braţele ’n vini, Din ceată strigat-a cu glas înnecat: „O Robert! O Robert! Tu pîne-ai cerut Şi-o piatră, o piatră ţi-ai dat!“ Ce sublimă concepţie! Ce nobilă suve­rană !* * * La zece ani Elisabeta de Wied scria versuri; la 12 ani încercă să facă „nu­vele"*; la 1-2 ani — scrise drame și tra­gedii înfiorătoare: „cu cît mai dese erau scenele de groasă, cu atît se mulţămea mai mult; fantasia ei trăia numai în fior şi «extra-ordinar“; se hrănea de contraste.“ Tinereţea ei e un şir de că­lătorii şi emoţii, de oboseli şi neajunsuri morale; nervii sunt într’o continuă ex­citare şi încordare. “ „Nu puteam sta liniştită; furtuna mă aţită ; eram recunoscătoare omului care avea răbdare în faţa mea. Leacul îmi fu epoca de poiezie—ca o supapă de si­guranţă. Un element important apoi e educaţia religioasă inerentă unei viitoare suve­rane. Şi din îmbinarea tuturor acestora se naşte acea stare psihică ce va crea, alături de fermecătoare legende şi puter­nice ode pline de avînt, neînchipuit de fantasticele opere ca Iehova, Vrăjitoarea, Sapho, Poveştile suferinţei. Iehova este poema scepticismului: po­­ieta a întrupat în ea eterna îndoială a omului: există sau nu Dumnezeu ? Ahasverus vrea să pătrundă originea tuturor lucrurilor. Goana nemuririi de­vine misiunea lui. Arătaţi-mi pe­ Acel ce toate-a creat Ca să-l ador; Pe Acel ce soarele-a aprins Ca să-l ador Pe Domnul ce tună cu glasul de nor Ce zguduie-im arbor ca paiul uşor Ca să-l ador!“ ’) Aşa trăiam tăinuindu-mi în suflet propria mea viaţă, fără să mă bănuiască cineva. Ori-ce sunet, ori­ ce icoană de nour, devenia pentru mine motiv de nesfîrşită reflecţii şi îndrăzneţe simţiri. Vrăjitoarea—pe care cetitorii noştri o cunosc din numeroase fragmente publi­cate în «Opinia“ — este inspirată de o statuie, are ca temeii că: „puritatea învinge patima sau demonul, dar cu preţil vieţei. Cine se opune la puterea naturii, cade zdrobit.“ • * ..................................................... In Aprilie 1867 regina scria: „uneori par’că socot c’am înbătrînit, dar nu de necaz ci din potrivă. Aşi dori să fiu mai bătrînă, cu mult mai în vrîstă, ca să am odată cu datoriile şi drepturile de „fată bătrînă“. Cine-ar crede că ace­iaşi Carmen Sylva a scris apoi Furtu­na— sublimă poezie dar intraductibilă prin bogăţia de armonii şi onomatopii. Mir ist es zu knapp in der Welt, Gar enge der Wolken Gezelt, Ich will sausen! Zu leise der Sphaerengesang, Ein Iammer der irdische Klang ! Ich will brausen. Explicaţia acestor deosebiri e tocmai natura într’adevăr poietică a Carmen Sylvei, educată prin împrejurări precum vom vedea. A. St. Ioniu­ Multe au fost pregătirile pentru inau­gurarea acestui măreţ stabiliment, menit să desvolte cultura vitelor, care astă­zî a ajuns aproape nulă. Conform programului, urma ca Regele să sosească la abator la ora 2 p. m . însă din cauză că vizetele de dimineaţă ocupaseră pe Majestatea Sa pînă la 12 şi 50, această solemnitate nu s’a putut face de cît la 3 şi 20 de minute. De ambele trotuare așteaptă o lume imensă trecerea cortegiului regal, iar la abator, în poarta principală, se află d. Gane în fruntea consiliului comunal, d. Chaigneau cu serviciul technic şi d-niî d-ni Jocu și Cristea, medici vete­rinari. Spectacolul e superb. Deoparte, tîrgul vitelor, dincolo, nenumărate care ţără­neşti, venite cu ocazia bâlciului de Sf. Dumitru. In partea stîngă a casei de adminis­traţie, cele şase măreţe clădiri, cuprin­zând abatorul, grajdurile, casa maşinelor şi hala refrigerentă. Lumea nu se poate împedeca de a admira măreaţa clădire şi fie­care re­cunoaşte meritele d-ruluî Jocu şi în spe­cial în ceea ce priveşte aranjarea ex­poziţiei şi intervenţia pe lîngă proprie­tarii vitelor pentru a-şi trimete vitele la expoziţie.* * * La orele 3 şi 20 se anunţă sosirea cortegiului regal. Muzica intonează im­nul regal și Majestatea Sa e primit de d. Gane. -- E foarte departe, domnule primar, aproape cinci kilometri, a zis M. S. Re­gele ajungînd la abator. Sosesc, pe lîngă suita regală, d-nii miniștrii Sturdza, Stolojan și Ionel Bră­­tianu. Suveranul e condus de dr. Jocu, în primul loc la tîrgul vitelor. Condus apoi să vadă bâlciul de sft. Dimitrie,—M. S. este primit cu urare nefîrşită din partea numeroşilor săteni . * * * De aci, d. dr. Jocu conduce pe Maiestatea Sa în sala de tăere. Un bou mare, tăiat în dimineaţa acelei zile, spînzurat cu ca­pul în jos şi foarte frumos curăţit, e spec­tacolul ce se oferă Regelui. — Majestate, acesta e boul comunei, zice d-rul Joan. Regele vizitează apoi casa maşinelor şi fabrica de ghiaţă. Se face chiar în pre­zenţa Regelui o experienţă pentru fabri­carea gheţei. Trecînd, apoi, în hala refrigerentă, Su­veranul întreabă dacă această instituţiu­­ne ar putea servi pentru exportul cărnei. — Cît e taxa pe kilogramul de carne, pentru Germania? întreabă Maiestatea Sa. — Patru bani şi jumătate, respunde d-l Jocu şi formalităţile sunt foarte dificile. Suveranul se îndreaptă după aceea spre poarta principală şi cortegiul se pune în mişcare la 4 şi 45 m. ❖ ❖ * In timpul vizitei d. Stolojan se între­ţine cu d. Tăcu. — Acum aveţi abator, spuneţi minis­trului să vă facă vagoane refrigiente şi invadaţi Viena cu carne. — Apoi ăsta-î şi idealul nostru, res­punde cu grabă conu Iorgu. ETIOLOGIA BEŢIEI 1i Din primul articol asupra etiologiei be­ţiei, am văzut că nu ne înscriem în ab­solut contra întrebuinţărei vinului şi chiar a rachiului. Chiar societăţile de temperanţă nu admit în definitiv o totală abstinenţă. Ceea ce se cere e dreapta măsură în a­­ceastă întrebuinţare, care departe de a fi dăunătoare sănătăţii, e un activant pu­ternic al funcţionării organismului. Dar ne-am întrebat de ce ţaranul bea şi ţine să se îmbete? Răspunsul întăiu l-am văzut că ţăra­nul e nevoe­. Nimene nu contestă acest motiv. Pentru 15 la sută din cei ce beau au nevoia cu drept cuvînt de a bea. Ţaranul nostru cîştigă foarte puţin în­tr’un an. Mulţi au ca buget anual între 200 — 400 lei. Ţăranii care într’un an cîş­tigă peste 500 lei sînt mai puţin­ şi nu­mai chiaburii satelor au ca venit peste 1000 lei. In mare parte averea lor e pă­­rech­ea de boişori. Ia ţăranului boii! şi l’ai omorît. Boii aduc cîştig ţăranului cel puţin jumătate din tot venitul de pes­te an. Ţăranul luptă mult cu aceia, că are nevoi puţine şi nici nu simte el necesi­tatea unei vieţi mai agitate. Dacă are popuşoi în pod, el e tare mulţumit. U­­dătura şi-o găseşte lesne. Fiind ast­fel micul său budget i-ar fi suficient pentru întimpinarea nevoilor vieţii, dacă pîr­­dalnica de gură nu i-ar strica socotelile. Ţaranul are femee şi copii ; toţi aceş­tia cer mîncare şi haine. Pentru omul harnic se întimpină şi această greutate, dacă şi femeia e harnică. Totul se schim­bă cînd femeia e o dubleşă şi beţivă. Dacă punem pe ţaran în mediul lui şi socotim bine traiul său, numai atunci judecăm în ce măsură beţia se datoreşte nevoilor vieţii. Sînt cazuri cînd cu toate înlesnirile ce i le dă mediul de traiu, cu toată hăr­nicia femeei şi chiar a lui, să nu-i mear­gă ţăranului. Atunci numai cînd se vede lovit d­in toate părţile , lovit de un înec, de un foc, de o secetă, sau la urma urmei de o femee rea, ţăranul apucă calea crîşmei. In­deobşte satul ştie cazurile practice care au motivat beţia din cauza nevoilor. Un exemplu luat din lumea burgheza va ilustra cele ce se petrec în larg la ţară. Domnul S. T. se însoară. El aduce în căsătorie un mic capital, pe care mă­­rindu-l cu acel al femeii sale D-r. S. G. se apucă de făcut comerţ de vite. Tâ­nărul era cel mai bun dintre toţi flăcăii; pentru aceasta fu ales de ginere de pă­rinţii d-rei S. G. Dînsul nu­­bea vin ,de loc, apă şi numai apă era băutura lui obicinuită. Afacerile comerciale îi merg bine vre-o 12 ani. In tot timpul acesta D-l S. T. era în fruntea comerţului; cînd îl căuta­ era tot­deauna ocupat, şi se ştie că o­­mul ocupat e şi mai moral. Vine o nenorocire. D-l S. T. se duce cu vitele la Viena. Pe drum are pierderi mari de vite. In Viena e înşelat de sam­sari şi se vede ruinat şi căzut din vaza lui; mai mult încă, acasă avea femee cu 5 copii, din care 4 umblau la şcoală. Omul, văzîndu-se rămas sărac şi ne­o­­cupat, se strică azi o­leacă mine o­leacă. Ba azi sta de vorbă în dugheana lui Nicu Barbu, unde primea cinstea ce-i făcea prietenul său. Ştiindu-se fără căpătâi şi neavînd de ce să se apuce, Dl. S. T. a început a ţinea de coadă dughenile şi crîşmele. De unde la început cinstea cu paharul, a ajuns mai apoi să cinstească cu garafa, şi mai pe urmă cu oala. Urmarea a fost că a murit istovit de beţie. De casa lui nu s’a ales nimic. La moarte au rămas şi datorii care şi azi nu sunt plătite. Tot tîrgul plîngea pe acest om, care din ceia ce era în tinereţe om de ispravă şi cu greutate, acum ajunsese de’l hui­duiau şi copiii şi să fie certat şi cu po­liţia. Şi la acest domn nici părinţii n’au fost alcoolici; el a devenit alcoolic din cauza lipsei mijloacelor de trai­. Am luat exemplul din lumea burgheză, fiind­că o cunosc mai bine şi fiind­că ştiu că ceia ce se petrece la­ oraşe la anumiţi indivizi, acelaşi lucru se petrece şi la ţară, pe o scară mai largă. Ţaranul mai ales e vexat în viaţă de tote autorităţile din sat. Fie proprietar.

Next