Opinia, noiembrie 1897 (Anul 1, nr. 152-176)
1897-11-26 / nr. 172
e şi ei ca de foc , iau toate precauţiile pentru a se feri de contagiunea «acestei boli necontagioase pentru indivizii robuşti.» Cei mai loviţi de această crudă boală sunt Evreii, Ungurii şi Bulgarii. La noi în ţarăEvreii dau cel mai mare contingent de granuloşi. Anual la consultaţiile gratuite ale spit. Sf. Spiridon, din 400—500 granuloşi, mai bine de trei pătrimi sunt Evrei. Prevederile d-lui dr. Corvin, cum că populaţia Moldovei se contaminează din ce în ce mai mult, se adeveresc pe zi ce merge. (Va urma) CUVINTE ! Se uitară—buni şi tineri— Unul cătră celalt şi O dorinţă ’n două inimi Tăinuit se desluşi. Se uitară vreme multă Arşi de dor făr’ a rosti — El sfiios şi fata mîndră — Vorba dulce : a iubi. II durcă, şi glasul fetei Spre a nu-l mai auzi El pleacă şi ea rămase : Se... uitară într’o zi. II Nu-i mai trece ’n faţa casei Nu se mai „întîmplă“ ’n cale-4 E de sigur vina vremei — Leac robiilor şi jaleî. Ea trecînd de nu-l mai vede Tot cu „vremea“ se înşeală Şi se mîngăie că iarna E de vină, de „răceală“ Tristis HOTE TEATRALE CRITERIU De astă dată s’a hotărît : soluţia a fost găsită şi definitiv găsită. Două săli de-a rîndul teatrul nostru a fost plin, cu desăvîrșire plin : loji, staluri, balcoane, galerii... Presupunînd că succesul material pentru seara de sîmbătă se datoria simpatiilor de care se bucură artistul Rădulescu, e însă fără îndoială sigur că «Curierul din Lyon» a atras prin însăși valoarea sau nevaloarea piesei acel public imens care a ocupat sala noului teatru şi a dăruit cu risipă aplauze şi aprobări trupei dramatice. Ce putem dori mai mult? De luni întregi toată presa ieşană pare că se frămîntă într’o grea enigmă şi nedumerită îşi pune întrebarea eternă : ce-i de făcut ? Iată ce era de făcut. Soluţia e găsită şi ne unim bucuroşi cu entuziasmul manifestat de d. Tăcu în seara ultimei reprezentaţii : Curierul din Lyon «mare dramă în 5 acte şi opt tablouri de Moreau, Girardin şi Delacour». * La ce sunt bune născocirile de artă şi estetică, pretenţiile şi disputele, criticele şi încurajările ? Teatrul nostru nu are nevoie de mila presei nici de generozitatea criticei teatrale. Voinţa mulţimei este suprema lege. Publicul vrea să se amuzeze: populur vuit... De ce nu i-ar da scena noastră ceea ce preferă marele public, alcătuit din toate straturile intelectuale ? Opus-am noi, cu temeiu, criteriul valoarei artistice ? Ar fi nedrept. Nu cumva pentru cîţiva cerebrali şi intelectuali—aşa zişi—vom tortura scena noastră cu tragedii şi drame inaccesibile marelui norod pe care un gen anumit îl poate risipi într’adevăr ? De aceea trebuie să aprobăm cu sinceritate sforţările artiştilor noştri de a corespunde în toiul gustului publicului, cu riscul de a lipsi pe cei cîţiva buni interpreţi de o merituoasă activitate scenică, bunăoară vorbind de d-na Pruteanu pe care noul repertoriu o va exila fără doară să-şi caute aiurea loc minunatului d-sale talent. Noi avem, cu deosebire, talente frumoase de comedie şi de farsă; dovadă interpretările repertoriului lui Carageale dovadă rîsetele stirnite de reprezentaţiile de Sîmbătă şiDuminică, avem pe Arceleanu, Constantinescu, Rădulescu, Pruteanu, Alexandrescu, avem pe Ionescu, Penel, Cuzinski, pe Morţun, pe Momuleanu şi avem pe Atena Georgescu, pe d-na Petrone, pe d-ra Costişanu, atîtea elemente bune, admirabile unele, pentru diversele genuri de comedie. Ce mai aşteaptă trupa noastră dramatică? Un repertoriu «ales» acte multe, tablouri nenumărate şi înşirate pe afiş: «Un proiect infernal, blăstemul trădătorului, Asasinarea.... Eroarea... Bucuria... Cinstea şi Dragostea... Acuzarea Martorii şi hoţii... sinuciderea şi blestemul părintesc... Talhariî la lucru... Muribunda in temniţă... Dumnezeu protejă pe nevinovatul (sic), înaintea eşafodului Triumful nevinovatului... Sperăm că teatrul nostru va intra de acum înainte cel puţin pe calea dreaptă—calea cerută de public—şi se va mîngăia că nu d. Vizanti nici d. Fîntînaru a găsit soluţia bună. Să-şi aducă aminte cînd şi cînd de cite o dramă pentru a-şi rîde de colegii specialişti în această ingrată materie : Leonescu, Clijă, Dragomir şi alţi puţini la număr. Leandru * * * Eri s’au distribuit rolurile din marea dramă-comedie «Piraţii din America» care se va reprezenta duminică 7 Dec.. In această piesă intră tot personalul artistic al teatrului.* * * Reţeta brută a piesei Curierul de Lyon a atins cifra de 1.500 lei. * * * Artiştii teatrului, văzînd marele succes obţinut cu reprezentarea melodramei Curierul de Lyon, au decis ca pe lingă alte multe piese mari spectaculoase ce vor representa, să monteze feeria Fata aerului. Cu montarea acestei feerii e vorba să se cheltuească vr’o 1000 de lei. Incepînd de săptămîna viitoare, foile remîn reservate pentru piesele literare, zise Comedii de salon. * * * Marţi 25 Noembri 1897, se va juca pentru prima oară CRIMA ŞI PEDEAPSA (Crime et Cliâtiment) Dramă psihologică în 7 tablouri de Th. Mihailovici Dostoievski, aranjată de Paul Ginisty şi Hugo Le Roux, traducere de State Dragomir, întrunirea Focşani Duminică 23 Noembre a. c., orele 2 p. m. a avut loc în sala teatrului local o mare întrunire naţională provocată de Comitetul Ligei locale şi al studenţilor ieşeni. Sala arhiplină, peste 800 de persoane, printre care natural că şi sexul frumos era bine reprezentat. Se proclamă preşedinte al adunării venerabilul profesor de liceu şi luptător în cauza naţională d. F. D. Caianu. D-sa prin o cuvîntare bine simţită arată importanţa mişcăreî naţionale şi necesitatea întrunirilor şi conferinţelor spre acest scop , recomandă călduros bine-voitoareî atenţii a cetăţenilor Focşeneni pe delegaţii studenţimei ieşene cari au îmbrăţoşat acest frumos apostolat în scop de a trezi în poporul romînesc o cît se poate mai mare conştiinţă naţională, iubire şi interes de soarta fraţilor lor. După această caldă şi bine simţită cuvîntare d-sa dă cuvîntul d-luî Cădere. D. Cădere începe prin a expune, cu citaţii din ceî maî vestiţi istoriografi ca Pataky, Novicov şi alţii, condiţiile generale pe care trebue să le îndeplinească o naţiune pentru ca cererile sale de a i se respecta drepturile să ni se presinte ca juste. Dintre aceste condiţii cele mai importante sunt unitatea de limbă de datini, de simţiri şi maî ales o comunitate de teritoriu asupra căruia să aibă drepturi netăgăduite. Iată pentru ce de exemplu evreii, neîntrunind această din urmă condiţie, nu s’ar putea constitui în stat aparte. Intrînd în fondul cauzei naţionale a fraţilor noştri dovedeşte că aceste condiţii sunt pe deplin satisfăcute în privinţa lor şi că prin urmare cauza lor e legitimă şi dreaptă. Arată că în nici una din provinciile subjugate, lupta între elementul romînesc şi cel străin, nu e aşa de încordată, căci ungurii au cea maî nesocotită şi mai brutală tactică de asuprire a naţionalităţeî romîneştî. Relevează greşelele comise în trecut în această mişcare şi arată că aceste greşeli trebue să ne servească ca lecţie pentru modul de a lucra de aci înainte în această chestie. Aplause des repetite subliniază fiecare pasaj. Se dă cuvîntul d-lui Drăgănescu care aminteşte auditoriului perioada de creştere şi descreştere a mişcărei naţionaliste la noi în ţară şi esplică cauza acestei variaţii. Trecînd la modul cum ungurii privesc sau afectează a privi această mişcare, arată cît sunt de neîntemeiate insinuările ce vor să le aducă eî, pretinzînd ca aceasta ar fi o mişcare întreprinsă de cîţîva agitatori. Şi pentru a arăta că această mişcare e motivată de o cauză reală de toată gravitatea expune amănunţit şi documentat starea românilor din Ungaria şi persecuţiile ce au de îndurat eî pe terenul cultural, politic şi economic-financiar. Sfîrşind face apel la cetăţeni focşănenî îndemnîndu-i să lupte din răsputeri pentru a realiza propăşirea Ligeî culturale, instituţie care rezumă aşa de bine în scopul ce-i urmăreşte cerinţele şi revendicările întregului nostru neam, şi să contribue cu toţii la răspîndirea în poporul romînesc, a unui maî mare interes pentru cauza dreaptă a fraţilor noştri. D-sa e foarte viu aplaudat. D-l Leatris începe arătînd rostul studenţimeî în mişcarea naţională, şi justifică pe deplin amestecul ei în această frumoasă chestie. Arată că dacă nu totdeauna mişcările studenţeşti dau rezultate lăudabile, însă în acţiunea de agitaţie şi de propagandă naţionalistă aceste mişcări pot avea adeseori rezultate, şi foarte frumoase rezultate. Trecînd la situaţia românilor relevă avantajul ce-l au ceî din regat de a fi încunjuraţî de jur împrejurul ţarei de fraţi de ai lor cari le fac contactul cu străinii maî puţin aspru. Datoria noastră însă e să nu stăm indiferenţi faţă cu crima de les-naţionalitate ce se exercită asupra fraţilor noştri. Dar cum să lucrăm ? Acum cînd din fericire conflictele dintre naţionalităţi nu se maî rezolvă decît foarte rar pe cîmpul de război ci prin canal diplomatic în congrese şi conferinţe, d-sa indică ca cel mai bun mijloc propaganda paşnică dar întinsă aşa ca să poată atrage interesul diplomaţiei europene. Frumoasa cuvîntare a d-luî Leatris atrage nenumărate aplause. D-l Al. Ionescu student bucureştean, luînd cuvîntul declară că nu vorbeşte în numele nimărui ca însărcinat, ci personal, arată că pe cînd studenţii ieşeni au adoptat în chestia naţională, propaganda paşnică prin conferinţe şi întruniri prin diferite oraşe, studenţii bucureştenî au ales ca mijloc agitaţia într’un senz maî larg înţeleasă. Expune diferitele mizerii ce au de suferit rominiî de dincolo din partea Ungurilor şi termină făcînd un călduros apel la cetăţeni şi îndemnîndu-l să se aboneze la „Tribuna“, care a avut să sufere atît de mult cu ultimele procese de presă. D-sa e foarte des aplaudat. Apoi d-l preşedinte citeşte o telegramă din partea studenţilor din Iaşi şi 3 telegrame ce au a se trimite d-lor Vlădescu, Culianu şi d-rumui Raţiu şi care sunt primite de public în aplause. La urmă respectabilul profesor pensionar, d. Florescu mulţumeşte cetăţenilor focşăneni şi studenţilor ieşeni de interesul ce au arătat pentru această cauză şi citeşte în mijlocul aplauselor generale următoarea empoţiune: « Cetăţenii focşăneni, întruniţi în ziua de 23 Noembrie în sala teatrului din Focşani, pentru a se consfătui cu delegaţia studenţilor ieşeni şi cu Liga culturală locală asupra mijloacelor prin care să se deştepte în poporul românesc o mai mare conştiinţă naţională şi iubire de fraţi, protestează cu tărie în potriva asupritorilor romînilor de peste munţi, declarîndu-se solidari cu ei întru revendicările la care au drepturi. OPINIA INFORMAŢII La mormîntul lui Miron Pompiliu, profesorul Pericle Popescu a ţinut următoarea cuvîntare: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea cimpului,“ sunt cuvintele pline de .Înţeles prin cari Sda Scriptură ne araţii nestatornicia lucrurilor omeneşti. Aceleaşi cuvinte le rostesc şi, ett ,astarzi,Tictoa.Vorbesc, despre Miron Pompiliu, pe care l’am respectat, ca om şi lam iubit ca coleg. Miron Pompiliu s-a născut în Ştein, judeţul Biharon din Ungaria la anul 1848, unde şi-a petrecut vrrsta copilăriei; a început studiile la Beiuş, pe care le-am continuat apoi în Oradea-Mare, Pesta, Iaşi şi Bucureşti. La 14 iulie 1866 el a fost proclamat Bacalaureat în Iaş, iar la 9 iunie 1878 a obţinut titlul de absolvent al Facultăţei de litere şi filosofie din Iaşi. A ocupat catedra de limba romînă de la şcoala militară şi şcoala centrală de, fete din Iaşi, apoi a fost trecut la liceul-internat, unde l-am putut cunoaşte. In fisionomie el avea un aer' de discreţie, care-1 atrăgea. încrederea tuturora. Nu se grăbea isă* cîftige prietenia unora sail altora, ci alegea pe acel, pe cari voia să-l cunoască şi să-l iubească. Cînd era între cunoscuţi, remînea concentrat în el însuşi, iar între prieteni ’i plăcea să vorbească şi să-şi desvălească sufletul. Cînd vorbia, arăta că putea să tacă, iar cînd tăcea, știai că putea să vorbească. Dacă era de lăudat, lăsa altora grija de a-1 lăuda. Natura ’1 înzestrase într’un cuvînt cu toate darurile spiritului: inteligent, priceput și harnic, î 1 urmăria un ideal măreţ în viaţă, cîtră care se îndrepta cu un zel neobosit; însă natura sa cea delicată şi gingaşă, caracterul său blind şi accesibil tuturor impresiilor exterioare, îl făceau să atingă extremele vieţei omeneşti şi să simtă deopotrivă fericirea ca şi nenorocirea. Liceul-internat încearcă o perdere reală prin moartea lui Miron Pompiliu ; prietenii sei, un amic scump lor; cu toţii am venit să ne luăm ultimul adio de la Miron Pompiliu şi să-i spunem că am găsit coroane să-i împodobim mormăitul, dar nu-l vom putea plînge în destul. In şedinţa de Duminecă de la clubul conservator au fost admişi ca membrii d-nii Gr. Rădulescu, Th. Pogor, Dimitrie Christescu şi Dimitrie Constantinescu. Nu s’a sfîrşit încă sesiunea aceasta a consiliului comunal, convocat pentru 15 zile, şi după o şedinţa ţie abia, dl. Ganea a şi înştiinţat pe scumpii săi colegi că în primele zile ale lunei Decembrie vor fi convocaţi într’o sesiune extraordinară. La timp am vorbit în Opinia despre neînţelegerea ivită între administraţia comunală şi d. Gruber, instalatorul maşinelor de la teatru. Neputînd să cadă de acord asupra diferitelor puncte, d. Gruber a declarat formal administraţiei că intentează proces şi o cerere în acest sens a şi fost depusă din partea d-sale la tribunal. Al cîtelea la număr, onorată administraţiune? . v *-'■ 1 v . -.v' ‘ < - * Alte moravuri! La Paris un avocat a fost pedepsit de consiliul de disciplină cu suspendarea pe timp de 1 an, pentru că a împărţit onorarul seu cu tn samsar de afaceri. Senatul a dat vot de blam ministrului de justiţie pentru că a dat ordin, să se primească jurămîntul prin telegramă a unui procuror deplasat şi aceasta pentru că acest procuror are intenţiunea să-şi pue candidatura la alegerile viitoare şi dacă mai perde 2—3 zile cu venirea la Curte spre a depune jurămîntul, nu împlinea până la alegere cele cele 6 luni cerute de lege de cînd a fost transferat din circumscripţia unde era să-şi pue candidatura. Parchetul a fost înştiinţat că în dealul Bordea, la cantonul 108 Iaşi—Vaslui, a fost găsit cadavrul unei femei necunoscute. Procurorul Stoenescu a fost delegat să plece la faţa locului. La întrebarea consilierului comunal, d. Nicolai loan, cît a mai rămas din cele şase milioane, dr. Oane a respuns că mai sunt aproape doue milioane. Cetăţenii au dreptul să se Întrebe ce s’a făcut cu acele patru milioane ? D. Gane, a transcris ieri la tribunal actele prin care primăria devine proprietară caselor Pincu Leibovicî din piaţa Unireî. Leibovicî, urmînd a se muta în ziua de 26 Noembrie, se crede că cel mult la 1 Decembrie se va proceda la dărâmarea numitei case. Falimentul teatrului—articolul nostru de reportaj de ieri a produs o mare senzaţie în lumea teatrală de aci. Exactitatea cifrelor şi al datelor fac pe domnii din comitet să bănuiască, că autorul acelui articol ar fi un artist, d. Penel. Declarăm că nici d. Penel, nici vre-un alt artist, n’a scris sau inspirat articolul incriminat. Sorgintea de reportaj ne priveşte. In urma certei şi intrigelor dintre primarul Ed. Ullea şi prefectul Arapu de la Botoşani, în cestiunea alimentare cu apă potabilă a acestui oraş, ministerul de interne a numit o comisie compusă din d-nii ingineri Radu, Sinescu şi Maiorescu ca să examineze acuzaţiile aduse primarului Ullea în chestia apei. Prefectul Arapu, nemulţumit fiind din cauza că ministrul de interne nu a revocat pe primar, ’șî-a dat demisia. Ecouri judiciare. Din cauza lipsei a 2 martori, procesul fostului inspector al stradelor, Gh. Smîdu, s’a amînat pentru ziua de 3 decembrie.* D. procuror general Mîndru, va susținea singur acuzarea contra abatelui Morisseau—în cazul cînd cneazul Moruzzi va asigura condamnarea. In cazul contrar, acuzarea va fi încredinţată d-luî procuror de secţie Leonescu. * In urma deciziunei curteî, prin care achita pe fabricanţii de la fabrica de sodă B. Tziner et Co de delictul de contravenţiune la legea sanitară, pe motivul că expertiza se făcuse la laboratorul nostru comunal, care nu e autorizat de a face asemenea expertize, d. procuror de curte Sadoveanu a intervenit la ministerul de justiţie, ca acesta să întervie la cel de interne, ca să se complecteze capacitatea laboratorului nostru. E posibil ca această intervenire, să atragă numirea unui șef efectiv al acestui laboratoriu, în locul actualului șef care se află dus în concediu pentru complectarea studiilor. Clubul din Braila a hotărît să escludă din sînul seu pe d. dr. Bastache eroul aventurei despre care s’a vorbit atît. Consiliul de discipliină a înscris ieri în baroul din Iași pe d. Cerban, doctor în drept din Paris. D. Cerban nu va profesa avocatura, ci se va destina carierei de profesor. După cererea procurorului, curtea a amînat ieri apelul privitor la Niculescu şi Miteanu, acuzaţi de bancrută frauduloasă. Aflînd despre cele petrecute la întrunirea aurelianiştilor, d. Sturdza a luat zabala ’n dinţi. A început imediat să se răţoiască şi se declare în gura mare că nu acordă disidenţilor nimic ca preţ al supunere lor. Pas unpouce de territoire ! Cine e liberal să se supuie cine nu, să plece ! Intimidaţi pănă în cele din urmă, drapeliştii au pus botul pe labe şi au rămas să se refere ulterior la buna voinţa a d-luî Sturdza, dar pentru moment el se văzură siliţi să voteze cu guvernul. Aşa grup cu demnitate, mai rar! Vandalismul din capitală (De la corespondentul nostru). Bucureşti, 24/XI, seara. Apelul rectorului.—Devastările de ieri.— Aspectul oraşului. V'am relatat ieri asupra faptelor petrecute în capitală. Vă pot da azi următoarele detalii complimentare. Rectorul Universităţei a lansat ieri următorul apel către studenţi: „Cele întîmplate ori după întrunirea de la „Dacia“ mă îndeamnă să mă adresez către studenţii noştri universitari şi să-i sfătuesc părinteşte, în propriul lor interes şi pentru demnitatea universităţei, din care împreună facem parte, ca să păstreze în împrejurările de faţă toată moderaţiunea posibilă şi să dea exemplu de priceperea şi de buna cuviinţă, care trebue să distingă mai ales pe studenţii academici. Ideia naţionalităţii nu înfierbîntă nu- i mai inimile, ci înalţă şi minţile. De aceea sper, că cercetările ce se fac asupra actelor de brutalitate comise ori, vor dovedi, că nici un adevărat student universitar nu a participat la ele. Rog pe membrii comitetelor tuturor asociaţiilor studenţeşti din universitatea noastră,societatea studenţilor în medicină, a studenţilor în drept, asociaţia generală, etc.) să vie astăzi Luni la ora 5 p. m. în Camera secretariatului pentru ca să ne consfătuim împreună şi să putem garanta respectarea ordinei şi disciplinei în ceea ce ne priveşte. Rector, T. Maiorescu Domnii general Vlădescu, P. Carp, G. Filipescu şi alţi bărbaţi marcanţi au vizitat ieri toate stradele devastate. înainte de vot In ajunul votului de încredere, miniştrii au ţinut o întrunire intimă la care a asistat şi d. Aristide Pascal, delegatul aurelianiştilor. In această întrunire s’au pus bazele cum să se proceadă cu votul de încredere. O întrunire paralelă cu acea a miniştrilor se ţinea la redacţia ziarului «Drapelul». Unii din aurelianişti, speriaţi că au mers prea departe cu cele 57 buletine albe, manifestară părerea, că oricum ar fi împrejurările, nu se poate da guvernului un vot de blam. SERVICIUl NOSTRU SREOTAU Criza prin care trecem şi actele de vaiulanzin la care se dedă ui guvern In descompunere—interesează deo potrivă pe toţi cetitorii noştri. Pentru a putea comunica, în ziua în care se petrec, surprizele pe care actuala cârmuire le oferă, opinia şi-a asigurat un serviciu telegrafic special. Cu transmiterea ştirilor s’a însărcinat d. George Pădulescu, primul nostru redactor, care a şi plecat, de două zile, în Bucureşti, pentru a urmări de aproape mersul crizei şi vandalizmul. Cetitorii vor găsi, pe lingă telegrame şi scrisori cu amănunte detailate asupra evenimentelor. Opinii şi Reflecţii Excese.—E ne maipomenit ceea ce se petrece în vremile noastre. Dările de seamă ale presei mari din capitala Austriei ne dă impresia unei epoce cu adevar rezboinice de care noi nu avem cunoştinţă decît doară prin cîteva şiruri telegrafice—şi încă ! Starea de asediu, instalarea curţeî marţiale, nevoia de nenumărate oştiri In capitala Bohemiei nu pot fi caracterizate altfeliu decît prin denumirea de războiu civil, întrerupt numai prin spăimintătoarele măsuri, dar care nu va întîrzia să izbucnească din nou la cel dintăiu prilej. Oraşul are înfăţoşarea unui cîmp de bataie , case năruite, instituţii culturale dărîmate, ateliere distruse, case incendiate, violenţe nemaipomenite, iată ce avem de înregistrat în unul din cele mai culte oraşe europene, mulţămită unei stări anarhice, prelungită prin eterna surexcitare a spiritelor populare şi prin asprimea unei ocîrmuiri autoritare. Oricit ar fi însă de simpatice cerinţele unui popor apasat şi subjugat—relativ bine inţăles— nu se poate decît regreta şi osîndi excesiva cale pe care şi de astă dată, ca totdeauna, masa poporului socoate de cuviinţă a-şi face dreptate ea însăşi. Avem încă odată tabloul sinistru al epocei revoluţionare de la 1870. „Comuna“ pare că a reînviat şi brutalitatea se uneşte cînd prejudiţiul, cînd legea, deopotrivă distrugătoare.