Opinia, noiembrie 1897 (Anul 1, nr. 152-176)

1897-11-26 / nr. 172

e şi ei ca de foc , iau toate precauţiile pen­tru a se feri de contagiunea «acestei boli necontagioase pentru indivizii ro­­buşti.» Cei mai loviţi de această crudă boală sunt Evreii, Ungurii şi Bulgarii. La noi în ţarăEvreii dau cel mai mare con­tingent de granuloşi. Anual la consulta­ţiile gratuite ale spit. Sf. Spiridon, din 400—500 granuloşi, mai bine de trei pă­trimi sunt Evrei. Prevederile d-lui dr. Corvin, cum că populaţia Moldovei se contaminează din ce în ce mai mult, se adeveresc pe zi ce merge. (Va urma) CUVINTE ! Se uitară—buni şi tineri— Unul cătră celalt şi O dorinţă ’n două inimi Tăinuit se desluşi. Se uitară vreme multă Arşi de dor făr’ a rosti — El sfiios şi fata mîndră — Vorba dulce : a iubi. II durcă, şi glasul fetei Spre a nu-l mai auzi El pleacă şi ea rămase : Se... uitară într’o zi. II Nu-i mai trece ’n faţa casei Nu se mai „întîmplă“ ’n cale-4 E de sigur vina vremei — Leac robiilor şi jaleî. Ea trecînd de nu-l­ mai vede Tot cu „vremea“ se înşeală Şi se mîngăie că iarna E de vină, de „răceală“ Tristis HOTE TEATRALE CRITERIU De astă dată s’a hotărît : soluţia a fost găsită şi definitiv găsită. Două săli de-a rîndul teatrul nostru a fost plin, cu de­­săvîrșire plin : loji, staluri, balcoane, ga­lerii... Presupunînd că succesul material pen­tru seara de sîmbătă se datoria simpa­tiilor de care se bucură artistul Rădu­­lescu, e însă fără îndoială sigur că «Cu­rierul din Lyon» a atras prin însăși va­loarea sau nevaloarea piesei acel public imens care a ocupat sala noului teatru şi a dăruit cu risipă aplauze şi aprobări trupei dramatice. Ce putem dori mai mult? De luni în­tregi toată presa ieşană pare că se fră­­mîntă într’o grea enigmă şi nedumerită îşi pune întrebarea eternă : ce-i de făcut ? Iată ce era de făcut. Soluţia e găsită şi ne unim bucuroşi cu entuziasmul ma­nifestat de d. Tăcu în seara ultimei re­prezentaţii : Curierul din Lyon «mare dramă în 5 acte şi opt tablouri de Mo­reau, Girardin şi Delacour». * La ce sunt bune născocirile de artă şi estetică, pretenţiile şi disputele, criticele şi încurajările ? Teatrul nostru nu are nevoie de mila presei nici de generozi­tatea criticei teatrale. Voinţa mulţimei este suprema lege. Publicul vrea să se amuzeze: populur vuit... De ce nu i-ar da scena noastră ceea ce preferă marele public, alcătuit din toate straturile inte­lectuale ? Opus-am noi, cu temeiu, criteriul va­­loarei artistice ? Ar fi nedrept. Nu cum­va pentru cîţi­va cerebrali şi intelectuali—aşa zişi—vom tortura scena noastră cu tragedii şi drame inaccesibile marelui norod pe care un gen anumit îl poate risipi într’adevăr ? De aceea trebuie să aprobăm cu sin­ceritate sforţările artiştilor noştri de a corespunde în toiul gustului publicului, cu riscul de a lipsi pe cei cîţi­va buni interpreţi de o merituoasă activitate sce­nică, bună­oară vorbind de d-na Prutea­­nu pe care noul repertoriu o va exila fără doară să-şi caute aiurea loc minu­natului d-sale talent. Noi avem, cu deosebire, talente fru­moase de comedie şi de farsă; dovadă interpretările repertoriului lui Carageale dovadă rîsetele stirnite de reprezentaţi­ile de Sîmbătă şi­­Duminică, avem pe Arceleanu, Constantinescu, Rădulescu, Pruteanu, Alexandrescu, avem pe Io­­nescu, Penel, Cuzinski, pe Morţun, pe Momuleanu şi avem pe Atena Georges­­cu, pe d-na Petrone, pe d-ra Costişanu, atîtea elemente bune, admirabile unele, pentru diversele genuri de comedie. Ce mai aşteaptă trupa noastră dra­matică? Un repertoriu «ales» acte mul­te, tablouri nenumărate şi înşirate pe afiş­: «Un proiect infernal, blăstemul tră­dătorului, Asasinarea.... Eroarea... Bu­curia... Cinstea şi Dragostea... Acuzarea Martorii şi hoţii... sinuciderea şi bleste­mul părintesc... Talhariî la lucru... Mu­ribunda in temniţă... Dumnezeu protejă pe nevinovatul (sic), înaintea eşafodului Triumful nevinovatului... Sperăm că teatrul nostru va intra de acum înainte cel puţin pe calea dreap­tă—calea cerută de public—şi se va mîngăia că nu d. Vizanti nici d. Fîntî­­naru a găsit soluţia bună. Să-şi aducă aminte cînd şi cînd de ci­te o dramă pentru a-şi rîde de colegii specialişti în această ingrată materie : Leonescu, Clijă, Dragomir şi alţi puţini la număr. Leandru * * * Eri s’au distribuit rolurile din marea dramă-comedie «Piraţii din America» care se va reprezenta duminică 7 Dec.. In această piesă intră tot personalul ar­tistic al teatrului.* * * Reţeta brută a piesei Curierul de Lyon a atins cifra de 1.500 lei. * * * Artiştii teatrului, văzînd marele suc­ces obţinut cu reprezentarea melodra­mei Curierul de Lyon, au decis ca pe lingă alte multe piese mari spectaculoa­se ce vor representa, să monteze fee­ria Fata aerului. Cu montarea acestei feerii e vorba să se cheltuească vr’o 1000 de lei. Incepînd de săptămîna viitoare, foile remîn reservate pentru piesele literare, zise Comedii de salon. * * * Marţi 25 Noembri 1897, se va juca pentru prima oară CRIMA ŞI PEDEAPSA (Crime et Cliâtiment) Dramă psihologică în 7 tablouri de Th. Mihailovici Dostoievski, aranjată de Paul Ginisty şi Hugo Le Roux, tradu­cere de State Dragomir, întrunirea­­ Focşani Duminică 23 Noembre a. c., orele 2 p. m. a avut loc în sala teatrului local o mare întrunire naţională provocată de Comitetul Ligei locale şi al studenţilor ieşeni. Sala arhi­plină, peste 800 de persoane, printre care natural că şi sexul frumos era bine reprezentat. Se proclamă pre­şedinte al adunării venerabilul profesor de liceu şi luptător în cauza naţională d. F. D. Caianu. D-­sa prin o cuvîntare bine simţită arată importanţa mişcăreî naţionale şi necesitatea întrunirilor şi con­ferinţelor spre acest scop , recomandă călduros bine-voitoareî atenţii a cetăţe­nilor Focşeneni pe delegaţii studenţimei ieşene cari au îmbrăţoşat acest frumos apostolat în scop de a trezi în poporul romînesc o cît se poate mai mare con­ştiinţă naţională, iubire şi interes de soar­ta fraţilor lor. După această caldă şi bine simţită cuvîntare d-sa dă cuvîntul d-luî Cădere. D. Cădere începe prin a expune, cu citaţii din ceî maî vestiţi istoriografi ca Pataky, Novicov şi alţii, condiţiile gene­rale pe care trebue să le îndeplinească o naţiune pentru ca cererile sale de a i se respecta drepturile să ni se presinte ca juste. Dintre aceste condiţii cele mai importante sunt unitatea de limbă de da­tini, de simţiri şi maî ales o comunitate de teritoriu asupra căruia să aibă drepturi netăgăduite. Iată pentru ce de exemplu evreii, neîntrunind această din urmă con­diţie, nu s’ar putea constitui în stat a­­parte. Intrînd în fondul cauzei naţionale a fra­ţilor noştri dovedeşte că aceste condiţii sunt pe deplin satisfăcute în privinţa lor şi că prin urmare cauza lor e legitimă şi dreaptă. Arată că în nici una din pro­vinciile subjugate, lupta între elementul romînesc şi cel străin, nu e aşa de în­cordată, căci ungurii au cea maî neso­cotită şi mai brutală tactică de asuprire a naţionalităţeî romîneştî. Relevează greşelele comise în trecut în această mişcare şi arată că aceste greşeli trebue să ne servească ca lecţie pentru modul de a lucra de aci înainte în această chestie. Aplause des repetite subliniază fie­care pasaj. Se dă cuvîntul d-lui Drăgănescu care aminteşte auditoriului perioada de creş­tere şi descreştere a mişcărei naţiona­liste la noi în ţară şi esplică cauza a­­cestei variaţii. Trecînd la modul cum ungurii privesc sau afectează a privi a­­ceastă mişcare, arată cît sunt de neîn­temeiate insinuările ce vor să le aducă eî, pretinzînd ca aceasta ar fi o mişca­re întreprinsă de cîţî­va agitatori. Şi pentru a arăta că această mişcare e motivată de o cauză reală de toată gravitatea expune amănunţit şi docu­mentat starea românilor din Ungaria şi persecuţiile ce au de îndurat eî pe te­renul cultural, politic şi economic-finan­­ciar. Sfîrşind face apel la cetăţeni foc­­şănenî îndemnîndu-i să lupte din răspu­teri pentru a realiza propăşirea Ligeî culturale, instituţie care rezumă aşa de bine în scopul ce-i urmăreşte cerinţele şi revendicările întregului nostru neam, şi să contribue cu toţii la răspîndirea în poporul romînesc, a unui maî mare in­teres pentru cauza dreaptă a fraţilor noştri. D-sa e foarte viu aplaudat. D-l Leatris începe arătînd rostul stu­­denţimeî în mişcarea naţională, şi justi­fică pe deplin amestecul ei în această frumoasă chestie. Arată că dacă nu tot­deauna mişcările studenţeşti dau rezul­tate lăudabile, însă în acţiunea de agi­taţie şi de propagandă naţionalistă a­­ceste mişcări pot avea adese­ori rezul­tate, şi foarte frumoase rezultate. Tre­cînd la situaţia românilor relevă avan­tajul ce-l au ceî din regat de a fi în­­cunjuraţî de jur împrejurul ţarei de fraţi de ai lor cari le fac contactul cu stră­inii maî puţin aspru. Datoria noastră însă e să nu stăm indiferenţi faţă cu crima de les-naţionalitate ce se exercită asupra fraţilor noştri. Dar cum să lu­crăm ? Acum cînd din fericire conflic­tele dintre naţionalităţi nu se maî rezol­vă de­cît foarte rar pe cîmpul de răz­boi ci prin canal diplomatic în congre­se şi conferinţe, d-sa indică ca cel mai bun mijloc propaganda paşnică dar în­tinsă aşa ca să poată atrage interesul diplomaţiei europene. Frumoasa cuvîntare a d-luî Leatris a­­trage nenumărate aplause. D-l Al. Ionescu student bucureştean, luînd cuvîntul declară că nu vorbeşte în numele nimărui ca însărcinat, ci per­sonal, arată că pe cînd studenţii ieşeni au adoptat în chestia naţională, propa­ganda paşnică prin conferinţe şi întru­niri prin diferite oraşe, studenţii bucu­­reştenî au ales ca mijloc agitaţia într’un senz maî larg înţeleasă. Expune diferi­tele mizerii ce au de suferit rominiî de dincolo din partea Ungurilor şi termină făcînd un călduros apel la cetăţeni şi îndemnîndu-l să se aboneze la „Tribuna“, care a avut să sufere atît de mult cu ultimele procese de presă. D-sa e foarte des aplaudat. Apoi d-l preşedinte citeşte o telegra­mă din partea studenţilor din Iaşi şi 3 telegrame ce au­ a se trimite d-lor Vlă­­descu, Culianu şi­ d-rumui Raţiu şi care sunt primite de public în aplause. La urmă respectabilul profesor pen­sionar, d. Florescu mulţumeşte cetăţe­nilor focşăneni şi­ studenţilor ieşeni de in­teresul ce au arătat pentru această cauză şi citeşte în mijlocul aplauselor gene­rale următoarea empoţiune: « Cetăţenii focşăneni, întruniţi în ziua de 23 Noembrie în sala teatrului din Focşani, pentru a se consfătui cu dele­gaţia studenţilor ieşeni şi cu Liga cul­turală locală asupra mijloacelor prin care să se deştepte în poporul românesc o mai mare conştiinţă naţională şi iu­bire de fraţi, protestează cu tărie în potriva asupritorilor romînilor de peste munţi, declarîndu-se solidari cu ei în­tru revendicările la care au drepturi. OPINIA INFORMAŢII La mormîntul lui Miron Pompiliu, profesorul Pericle Popescu a ţinut următoarea cuvîntare: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea cimpu­­lui,“ sunt cuvintele pline de .Înţeles prin cari Sda Scriptură ne araţii nestatornicia lucrurilor omeneşti. Aceleaşi cuvinte le ros­tesc­ şi, ett ,astarzi,T­ictoa­.Vorbesc, despre Mi­ron Pompiliu, pe care l’am respectat, ca om şi lam iubit ca coleg. Miron Pompiliu s-a născut în Ştein, ju­deţul Biharon din Ungaria la anul 1848, unde şi-a pet­recut vrrsta copilăriei; a în­ceput studiile la Beiuş, pe care le-am con­tinuat apoi în Oradea-Mare, Pesta, Iaşi şi Bucureşti. La 14 iulie 1866 el a fost pro­clamat Bacalaureat în I­aş, iar la 9 iunie 1878 a obţinut titlul de absolvent al Facul­­tăţei de litere şi filosofie din Iaşi. A ocupat catedra de limba romînă de la şcoala militară şi şcoala centrală de, fete din Iaşi, apoi a fost trecut la liceul-internat, unde l-am putut cunoaşte. In fisionomie el avea un aer' de discreţie, care-1 atrăgea. încrederea tuturora. Nu se grăbea isă* cîftige prietenia unora sail altora, ci alegea pe acel, pe cari voia să-l cunoască şi să-l iubească.­­ Cînd era între cunoscuţi, remînea con­centrat în el însuşi, iar între prieteni ’i plăcea să vorbească şi să-şi desvălească sufletul. Cînd vorbia, arăta că putea să tacă, iar cînd tăcea, știai că putea să vorbească. Dacă era de lăudat, lăsa altora grija de a-1 lăuda. Natura ’1 înzestrase într’un cuvînt cu toate darurile spiritului: inteligent, priceput și harnic, î 1 urm­ăria un ideal măreţ în viaţă, cîtră care se îndrepta cu un zel ne­obosit; însă natura sa cea delicată şi gin­gaşă, caracterul său blind şi accesibil tu­turor impresiilor exterioare, îl făceau să atingă extremele vieţei omeneşti şi să simtă deopotrivă fericirea ca şi nenorocirea. Li­ceul-internat încearcă o perdere reală prin moartea lui Miron Pompiliu ;­ prietenii sei, un amic scump lor; cu toţii am venit să ne luăm ultimul adio de la Miron Pompiliu şi să-i spunem că am găsit coroane să-i împodobim mormăitul, dar nu-l vom putea plînge în destul. In şedinţa de Duminecă de la clubul conservator au fost admişi ca membrii d-nii Gr. Rădulescu, Th. Pogor, Dimitrie Christescu şi Dimitrie Constantinescu. Nu s’a sfîrşit încă sesiunea aceasta a con­siliului comunal, convocat pentru 15 zile, şi du­pă o şedinţa ţie abia, dl. Ganea a şi înştiinţat pe scumpii săi colegi că în primele zile ale lu­­nei Decembrie vor fi convocaţi într’o sesiune extraordinară. La timp am vorbit în Opinia despre neînţelegerea ivită între administraţia comunală şi d. Gruber, instalatorul ma­­şinelor de la teatru. Neputînd să cadă de acord asupra diferitelor puncte, d. Gruber a declarat formal administraţiei că intentează pro­ces şi o cerere în acest sens a şi fost depusă din partea d-sale la tribunal. Al cîtelea la număr, onorată adminis­­traţiune? . v *-'■ 1 v . -.v' ‘ < - * Alte moravuri! La Paris un avocat a fost pedepsit de con­siliul de disciplină cu suspendarea pe timp de 1 an, pentru că a împărţit onorarul seu cu tn samsar de afaceri. Senatul a dat vot de blam ministrului de justiţie pentru că a dat ordin, să se pri­mească jurămîntul prin telegramă a unui procuror deplasat şi aceasta pentru că acest procuror are intenţiunea să-şi pue candida­tura la alegerile viitoare şi dacă mai perde 2—3 zile cu venirea la Curte spre a depune jurămîntul, nu împlinea până la alegere cele cele 6 luni cerute de lege de cînd a fost transferat din circumscripţia unde era să-şi pue candidatura. Parchetul a fost înştiinţat că în dea­lul Bordea, la cantonul 108 Iaşi—Vas­lui, a fost găsit cadavrul unei femei ne­cunoscute. Procurorul Stoenescu a fost delegat să plece la faţa locului. La întrebarea consilierului co­munal, d. Nicolai loan, cît a mai rămas din cele şase milioane, dr. Oane a respuns că mai sunt a­­proape doue milioane. Cetăţenii au dreptul să se În­trebe ce s’a făcut cu acele patru milioane ? D. Gane, a transcris ieri la tribunal actele prin care primăria devine pro­prietară caselor Pincu Leibovicî din pia­ţa Unireî. Leibovicî, urmînd a se muta în ziua de 26 Noembrie, se crede că cel mult la 1 Decembrie se va proceda la dărâ­marea numitei case. Falimentul teatrului—articolul nostru de reportaj de ieri a produs o mare senzaţie în lumea teatrală de aci. Exactitatea cifrelor şi al datelor fac pe domnii din comitet să bănuiască, că autorul acelui articol ar fi un artist, d. Penel. Declarăm că nici d. Penel, nici vre-un alt artist, n’a scris sau inspirat artico­lul incriminat. Sorgintea de reportaj ne priveşte. In urma certei şi intrigelor dintre pri­marul Ed. Ullea şi prefectul Arapu de la Botoşani, în cestiunea alimentare­ cu apă potabilă a acestui oraş, ministerul de interne a numit o comisie compusă din d-nii ingineri Radu, Sinescu şi Ma­­iorescu ca să examineze acuzaţiile adu­se primarului Ullea în chestia apei. Prefectul Arapu, nemulţumit fiind din cauza că ministrul de interne nu a re­vocat pe primar, ’șî-a dat demisia. Ecouri judiciare. Din cauza lipsei a 2 martori, proce­sul fostului inspector al stradelor, Gh. Smîdu, s’a amînat pentru ziua de 3 de­cembrie.* D. procuror general Mîndru, va susți­nea singur acuzarea contra abatelui Mo­­risseau—în cazul cînd cneazul Moruzzi­­ va asigura condamnarea. In cazul con­trar, acuzarea va fi încredinţată d-luî pro­curor de secţie Leonescu. * In urma deciziunei curteî, prin care a­­chita pe fabricanţii de la fabrica de sodă B. Tziner et C­o de delictul de contra­­venţiune la legea sanitară, pe motivul că expertiza se făcuse la laboratorul nostru comunal, care nu e autorizat de a face asemenea expertize, d. procuror de curte Sadoveanu a intervenit la mi­nisterul de justiţie, ca acesta să înter­­vie la cel de interne, ca să se complec­­teze capacitatea laboratorului nostru. E posibil ca această intervenire, să atragă numirea unui șef efectiv al aces­tui laboratoriu, în locul actualului șef care se află dus în concediu pentru com­­plectarea studiilor. Clubul din Braila a hotărît să escludă din sînul seu pe d. dr. Bastache eroul aventurei despre care s’a vorbit atît. Consiliul de discipliină a înscris ieri în baroul din Iași pe d. Cerban, doctor în drept din Paris. D. Cerban nu va profesa avocatura, ci se va destina carierei de profesor. După cererea procurorului, curtea a amînat ieri apelul privitor la Niculescu şi Miteanu, acuzaţi de bancrută fraudu­loasă. Aflînd despre cele petrecute la întru­nirea aurelianiştilor, d. Sturdza a luat zabala ’n dinţi. A început imediat să se răţoiască şi se declare în gura mare că nu acordă disidenţilor nimic ca preţ al supunere­ lor. Pas unpouce de terri­­toire ! Cine e liberal să se supuie cine nu, să plece ! Intimidaţi pănă în cele din urmă, dra­­peliştii au pus botul pe labe şi au ră­­mas să se refere ulterior la buna vo­inţa a d-luî Sturdza, dar pentru mo­ment el se văzură siliţi să voteze cu guvernul. Aşa grup cu demnitate, mai rar! Vandalismul din capitală (De la corespondentul nostru). Bucureşti, 24/XI, seara. Apelul rectorului.—Devastările de ieri.— Aspectul oraşului. V'am relatat ieri asupra faptelor pe­trecute în capitală. Vă pot da azi ur­mătoarele detalii complimentare. Rectorul Universităţei a lansat ieri următorul apel către studenţi: „Cele întîmplate ori după întrunirea de la „Dacia“ mă îndeamnă să mă a­­dresez către studenţii noştri univer­sitari şi să-i sfătuesc pă­rinteşte, în propriul lor interes şi pentru demnita­tea universităţei, din care împreună fa­cem parte, ca să păstreze în împreju­rările de faţă toată moderaţiunea posi­bilă şi să dea exemplu de priceperea şi de buna cuviinţă, care trebue să dis­tingă mai ales pe studenţii academici. Ideia naţionalităţii nu înfierbîntă nu- i mai inimile, ci înalţă şi minţile. De aceea sper, că cercetările ce se fac asupra actelor de brutalitate comise ori, vor dovedi, că nici un adevărat student universitar nu a participat la ele. Rog pe membrii comitetelor tuturor a­­sociaţiilor studenţeşti din universitatea noastră,­­societatea studenţilor în medi­cină, a studenţilor în drept, asociaţia generală, etc.) să vie astăzi Luni la ora 5 p. m. în Camera secretariatului pen­tru ca să ne consfătuim împreună şi să putem garanta respectarea ordinei şi disciplinei în ceea­ ce ne priveşte. Rector, T. Maiorescu Domnii general Vlădescu, P. Carp, G. Filipescu şi alţi bărbaţi marcanţi au vi­zitat ieri toate stradele devastate. înainte de vot In ajunul votului de încredere, miniş­trii au ţinut o întrunire intimă la care­­ a asistat şi d. Aristide Pascal, delega­tul aurelianiştilor. In această întrunire s’au pus bazele cum să se proceadă cu votul de încredere. O întrunire paralelă cu acea a miniş­trilor se ţinea la redacţia ziarului «Dra­pelul». Unii din aurelianişti, speriaţi că au mers prea departe cu cele 57 bule­tine albe, manifestară părerea, că ori­cum ar fi împrejurările, nu se poate da guvernului un vot de blam. SERVICIU­l N­OSTRU SREOTAU Criza prin care trecem şi ac­tele de vaiulan­zin la care se dedă ui guvern In descompunere—in­teresează de­o potrivă pe toţi ce­titorii noştri. Pentru a putea comunica, în ziua în care se petrec, surprizele pe care actuala cârmuire le oferă, opinia şi-a asigurat un serviciu telegrafic special. Cu transmiterea ştirilor s’a în­sărcinat d. George Pădulescu, primul nostru redactor, care a şi plecat, de două zile, în Bucu­reşti, pentru a urmări de aproa­pe mersul crizei şi vandalizmul. Cetitorii vor găsi, pe lingă te­legrame şi scrisori cu amănunte detailate asupra evenimentelor. Opinii şi Reflecţii Excese.—E ne mai­pomenit ceea ce se pe­trece în vremile noastre. Dările de seamă ale presei mari din capitala Austriei ne dă impre­sia unei epoce cu adevar rezboinice de care noi nu avem cunoştinţă de­cît doară prin cîte­va şiruri telegrafice—şi încă ! Starea de asediu, instalarea curţeî marţiale,­­ nevoia de nenumărate oştiri In capitala Bohe­­miei nu pot fi caracterizate alt­feliu de­cît prin denumirea de războiu civil, întrerupt numai prin spăimintătoarele măsuri, dar care nu va întîrzia să izbucnească din nou la cel dintăiu prilej. Oraşul are înfăţoşarea unui cîmp de bataie , case năruite, instituţii culturale dărîmate, ate­liere distruse, case incendiate, violenţe ne­mai­pomenite, iată ce avem de înregistrat în unul din cele mai culte oraşe europene, mulţămită unei stări anarhice, prelungită prin eterna su­­rexcitare a spiritelor populare şi prin asprimea unei ocîrmuiri autoritare. Ori­cit ar fi însă de simpatice cerinţele unui popor apasat şi subjugat—relativ bine inţăles— nu se poate de­cît regreta şi osîndi excesiva cale pe care şi de astă dată, ca tot­deauna, masa­­ poporului socoate de cuviinţă a-şi face dreptate ea însă­şi. Avem încă odată tabloul sinistru al epocei re­voluţionare de la 1870. „Comuna“ pare că a reînviat şi brutalitatea se uneşte cînd prejudi­­ţiul, cînd legea, deopotrivă distrugătoare.

Next