Opinia, iunie 1898 (Anul 2, nr. 25-47)

1898-06-10 / nr. 32

I­ A * * Abonamente de Vilegiatură Cu începere de la 1 Iunie, in tim­pul sezonului de vară, administraţia „Opiniei“ primeşte abonamente pen­tru 15 zile şi o lună. IN ŢARA Pentru o lună ... Cei 3.50 „ 15 zile ... „ 1.80 STREIN­AT­ATE Pentru o lună . . . Cei 5 „ 15 zile ... „ 2.75 Persoanele care pleacă la băi sau­ la ţară pot trimete sumele respecti­ve In mărci poştale. (Mima palelor mine In Braşov VII (urmare) Relativ la afirmaţia d-lui Stur­dza, că nota lui Wlassics anteri­oară datei de 18 Aprilie e falsificată, d. Tache Ionescu publică în Tim­pul de la 20 Mai (1 Iunie) o scri­soare din care relevăm următoarele pasaje de importanţă, cari ne dis­pensează a mai comenta şi noi a­­firmaţia domnului Sturdza : «Dacă actul este fals, nimic mai lesne pentru d. Sturdza decit să dovedească falsitatea actului. Este vorba despre un ordin reservat, adecă confidenţial, trimis de guver­nul unguresc metropolis greco-orientale române din Sibiiu. Ei bine, să spună oficial guvernul unguresc că n’a trimis acest act şi să spună oficial metropolia că nu ’l-a primit. D. Sturdza, în posiţia sa de şef al guvernului unui stat amic, este în drept să ceară o astfel de desminţire. N’a ce­rut-o, a spus că nici n’are de gînd s’o ceară. Răsturnînd rolurile, d. Sturdza îmi cere mie să dovedesc exactitatea actului, ca­ şi­ cum guvernul unguresc ar putea primi să-’mi certifice mie un act al lui confidenţial care perde pe d. Sturdza, sau metropolia din Sibiiu ar putea s’o facă. Cum şi ce fel eu am aflat de act, este o altă chestie. Eu Insă afirm că e­xistă. D. Sturdza care îl tăgădueşte să producă îndoita oficială şi categorică desminţire: a celui care ’l-a trimis şi a celui care la primit. De aceea deocamdată nu spun d-nului Sturdza decit: la revedere !“ Nu încape îndoială, că argumen­tele produse de d. Sturdza pentru dovedirea falsului nu pot acredita părerea d-sale. A răspunde unor acusaţii grave cu altele nedovedite — nu se prinde! Şi dacă d. Tache Ionescu pro­mite d-lui Sturdza a reveni, — în­seamnă că d-sa e hotărît a-’şi îm­plini pînă în capăt datoria pe care ’şi-a asumat-o în faţa obştei romî­­neşti. Cu ce sfîrşit—nu impoartă. Ches­tiunea e: să se dee satisfacţie de­­săvîrşită adevărului, ori-care ar fi el! In proximul articol vom cerceta, întru­ cît aducerea chestiune! şcoa­­lelor române din Braşov în desba­­terea corpurilor legiuitoare a fost în favoarea sa, în defavoarea in­tereselor naţionale representate prin aceste şcoale. VIII. Presa guvernamentală de aici şi unele gazete de dincolo au repro­şat—de acord cu d. Sturdza — că d. Tache Ionescu şi ceilalţi domni deputaţi şi senatori, cari au sufe­­vat chestiunea atît de gravă a şcoa­­lelor române din Braşov, departe de a contribui In favoarea acestei chestiuni, au lucrat în detrimentul el. In deosebi d-luî Tache Ionescu ’i­ s’a reproşat cu toată asprimea, că a făcut din această penibilă chestiune o armă de partid, în scop de a resturna guvernul d-lul Stur­dza, pentru ca să revină la putere partidul conservator. Cu alte cu­vinte, nu numai s’a denegat d-luî Tache Ionescu şi celorlalţi domni deputaţi şi senatori, care au luat parte la desbateri, meritul de a fi sufevat chestiunea şi de a fi stă­ruit pentru interesele mari naţio­nale primejduite prin uneltirile puse la cale de cătră guvernul unguresc contra şcoalelor rumâne din Bra­şov, dar li­ s’a contestat chiar şi buna credinţă. Nu ne surprind asemenea pro­­cedeurî, cînd le vedem practicate la noi în ţară, unde luptele de par­tid au un ascuţiş cum nu se poate mai tăietor şi de multe ori chiar veninos. Cu atît mai puţin ne sur­prind ele din partea organului o­­ficios al d-lui Sturdza, Voinţa Na­ţională, care pe vremea cînd făcea opoziţie fostului guvern conserva­tor pe tema chestiunei naţionale, îl numia pur şi simplu „un gu­vern miser­abil, un guvern de slugi, de lachei, de trădători“ (numărul de la 2/14 octomvrie 1894 al a­­cestui ziar), fără a-­şi pute justifica aceste acuzaţii cu argumente vred­nice de luat în seamă. Ba ne a­­ducem aminte cu toţii, că însuşi actualul nostru premier rostia pe atunci discursuri fulminante, în cari guvernul conservator era înfierat ca „ trădător al intereselor nea­mului“. Nu ne surprinde, pînă la un punct, nici faptul, că şi foaia din Sibiu Telegraful Român, publicînd o se­rie de două articole, în fond foarte corecte, „La situaţiunea gimna­­siuluî din Braşov“, spune la un loc, că : „...cearta de „tana caprina“ s’a ter­minat în camera Romînieî cu triumful domnului Sturdza, pe care d. Tache Io­­nescu ’l-a înălţat în loc de a-’l trînti, precum se vede, că ’şi făcuse iluzi­­uni, iară causei noastre 1111 ’i-a făcut nici un­ bine. Din contra la noi a mai iritat spiritele şi a pus în uimire pe toţi cei­ ce ţin la capacitatea sa de bărbat de stat, pentru uşurinţa cu care s’a folosit în parlament de unele acte de natură confidenţială, cari numai prin o indiscreţiune au putut a­­junge in posesiunea lor“. Nu ne surprinde, repeţim, lim­bajul acut al Telegrafului Român, pentru că această gazetă e orga­nul Mitropolitului Miron, a că­ruia penibilă posiţie în chestiunea şcoalelor române din Braşov faţă de guvernul unguresc o înţelege ori­cine. Nu ne-ar surprinde nici —ori cu atît mai puţin—posiţia categorică ce a luat-o şi de data asta foaia de la Arad Tribuna poporudui în favoarea domnului Sturdza, pentru care a pledat cu adevărată admi­raţie, mai ales în prim-articolul din nr. 92 a. c. „încă un cuvînt la chestiunea liceului din Braşov“, în care provocîndu-se la articolele Telegrafului Romín scrie între al­tele : „Daca acum «Telegraful Romín" ne pune în vedere, că se poate ajuta altfel şi încă în chip cum a spus în senat d. Sturdza, aceasta e numai o dovadă despre înţelepciunea întâiului sfetnic al M. S. Regelui Carol şi o palmă isbi­­toare acelora, cari tocmai pe chestia aceasta credeau să răstoarne de la putere pe d. Sturdza“. (Va urma) *­ ANUL II No. 32 A BOXAM EXT I .1E încep la 1 şi 15 ale fie­cărei luni şi se pl­ă­tesc tot­d’a­una înainte în Iaşi la Casa Administraţiei la judeţe şi streinătate prin inundate poştale Un an în ţară 30 lei, în streinătate 40 lei Şase luni 15 „ „ 20 . MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA Ho 42.— Strada Goliei —No. 42 EDIŢIA III-a ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN UŞI — MERCUR! 10 IUNIE 1898. finmarii 10 Bani AMHCI1RI1.­ In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie in străinătate, direct la administraţie, şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV 20 b. linia * w . III 40 „ „ Inserţiile şi reclamele ... 50 „ IJi­ număr verhift 30 bau) REDACŢIA No. 42— Strada Sentinţa în procesul Morisseau OAMENI Şl LUCRURI Dr. Rojniţă n’a murit. La ultima şedinţă a consiliului nostru de higienă—se zice că există la Iaşi o asemenea instituţie — s'a petrecut un mic incident suggestiv. Se ceruse, ca de ordi­nar, oare­cari autorizări de construcţii şi de fa­brici, se făcea ş­, ca de ordinar, obiecţiuni diver­selor cereri şi, tot ca de ordinar, şeful serviciu­lui nostru... sanitar s’a ilustrat prin o energică opoziţie şi severitate. Aci terenul e mlăştinos, colo Împrejurimea e insalubră, dincolo vegetează o baltă, aiurea trece un piron infect şi aşa mai departe­. Dar cu sistemul acesta, observă doctorul Negel, ajungem să refuzăm a priori ori­ce au­torizare de natura celor cerute... Dar n’ar fi mai logic ca în loc să refuzăm acestea să vie d-nul medic şef cu un proiect de asanare a laşului ?“ La care interpelare d.­­profesor Rojniţă răs­punse cu o nobilă mîndrie, in treacăt. ...„Intru cit priveşte faptul că n’am venit piuă astă­zi cu un proiect de asanare,—nu e nimic, de extraordinar intr’aceasta; eu n’am murit în­că... şi voiu avea timp pentru proiectul cerut...“ Aici e aici! D. dr. Rojniţă n’a murit încă. Vă pllngeţi că laşul moare de insalubritate, de mlaştini, de mocirlă, de inepţia higieniştilor colectivişti. Şeful serviciului sanitar răspunde scurt: , — N'am murit încă. Pretindeţi măsuri salutare şi sanitare, cereţi In virtutea dreptului cetăţenesc, în virtutea bu­nului simţ ca medicul şef să dea un pic de a­­tenţie chestiunilor de salubritate publică, — şi drept răspuns, acesta zice: — N’am murit încă. Deplîngeţi reaua stare a măhălălilor unde la mizeria de traiu se adaoge mizeria h­igienică şi soluţia vi se dă analoagă ca a Măriei Antoa­­neta. Dama în chestie recomandă celor fără pînă să mînînce cozonaci. D. dr. Rojniţă arată plebei frumoasa d-sale locuinţă higienică şi rosteşte grav : — Eu... n’am murit încă. Sărmanul oraş ! ..........................HD III» «im -------------­ ACTUALITATI LA CUBA Cu toate că primele lupte navale, s’au dat mai intim în apele Filippinelor, şi nu în acele ale Cubei, tot Cuba este care prezintă adevăratul interes din a­­cest mare conflict. Soarta Cubei este în jocul acestor doi înverşunaţi adversari. Nu se poate zice, că vre-o parte a in­sulei Cuba, este definitiv în mînile in­surgenţilor, dar nici că insurecţiunea este complect înnăbuşită în vre-o parte a insulei. Spaniolii au ocupat oraşele principale cu o mică rază dimprejurul lor, pe cînd insurgenţii lucrează prin împrejurimi, la ţară. Operaţiunile mili­tare cele mai importante, s’au desfăşu­rat, acuma în urmă, în provincia cea mai orientală Santiago de Cuba, dar mareşalul Blanco a mai descărcat din aceste forţe, pentru a le întări pe cele din apus. . Totalul forţelor spaniole din Cuba se ştie în mod oficial că sunt de 185,000 de oameni. După insurgenţi, această ci­fră s’ar fi redus astă­zi la 120,000. Se­zonul ploilor, a început, să se ştie că trupele de ocupaţiune, în fie­care vară diminuează cu x/h prin maladii, dintre care cea mai teribilă sunt frigurile nu­mite vomito. Este teama ca vara asta să nu fie dezastrul şi mai teribil. Insurgenţii au adoptat pentru repar­­tizarea forţelor lor, diviziunile adminis­trative din Cuba. Maximo Gomez, care este generalisim de vre-un an şi jumă­tate, ocupă provincia Santa Clara a­­vîndu-şi quartierul general în împrejuri­mile oraşului Santo Espiritu. El are ca locotenenţi în provinciile orientale pe Calixto Garcia, care se ţine între Hol­guin şi Santiago de Cuba, şi pe Bar­tolomeo Maso Preşedintele guvernămîn­­tuluî resculat, care a luat denumirea de Republica cubană, cu reşedinţa în Pu­erto Principe. Insurgenţii din cele 3 provincii de a­­pus sunt conduse de locotenenţii, Maria Rodriguez, care operează împrejurul Ha­vanei, Betancurt pe lîngă Matanzas şi Pedro Diaz în provincia Pinar del Rio. Insurgenţii sunt de altfel bine înar­maţi şi bine echipaţi. Ei sunt în număr de 30,000, ast­fel repartizaţi: 12,000 în provincia Santiago de Cu­ba, 4000 în provincia Puerto Principe, 6000 în provincia Santa Clara, şi 8000 în celelalte provincii dintre care 3000 numai în provincia Havana. De la declararea resboiului, Statele Unite, fără să fi recunoscut Republica cubană, au devenit aliate cu insurgenţii. Rolul Statelor Unite, s’a mărginit pî­­nă acum numai la proclamarea blocă­­rei coastelor, ceea ce s’a şi efectuat între Havana şi Cardenas , în a urmă­ri vasele comerciale spaniole, şi în a simula oare care bombardamente. Sco­pul Statelor Unite este de a ocupa un port de pe coasta septentrională, Ma­tanzas, Cardenas sau Sagua la Grande care apoi să se poată servi ca bază pen­tru aprovizionare cu arme, muniţiuni şi hrană pentru insurgenţi. MASCARADA DE POIMIU­E In privinţa festivităţei poliţieneşti din capitală, se afirmă cu siguranţă câ se va face un complect fiasco. Colectiviştii ar da îndărăpt şi ar renunţa la ea, dar ceea ce’î sileşte să meargă ’nainte e că au dat cu mina prin bani. Au apucat să facă cheltuelî şi’n materii de cheltueli, fac tot­deauna pe spiţerii la ’ncheerea comtu­­rilor. Mai e apoi şi faptul că asemine ocazii de expansiune patriotică nu se presintă, fraţii liberali ştiu să profite de ele, ca să nu zicem din ele. Semne premergătoare din îngrijirea ce de pe acum mani­festează colectiviştii în privinţa alege­rilor comunale de la toamnă, reesă a­­proape sigur că aceste alegeri sunt me­nite să decidă definitiv de soarta regi­mului. In Bucureşti, intrigile, cabalele şi tot felul de urziri contra d-lui C. F. Ro­­bescu, în locul căruia pare că vre-un alt dalcatc căpăţinos colectivist e deja po­­măzuit, au început din chiar primele zile de după plecarea premierului în streinătate. Primăria capitalei o consideră colec­tiviştii ca un fel de aparat absolut ne­cesar pentru partid în perioada alege­rilor parlamentare şi de aceea primele îngrijiri în vederea acelor alegeri s'au îndreptat in­spre comuna capitalei. Prin provincii, lumea colectivistă n’au început Încă pregătirile, căci se aşteaptă reîntoarcerea d-lui Sturdza în ţară, re­întoarcere care va atrage probabil după sine o remaniare ministerială. De la această remaniare, cuiburile colectiviste provinciale au a se orienta în privinţa formărei listelor. Dacă ministerul se va putea alcătui aşa ca să represinte,un fel de curcubeu liberal, atunci neaparat, că provincia colectivistă va imita centrul şi va căuta ca macar prin unele oraşe să poată is­­buti. Dacă însă, la centru va continua se esiste situaţia de asta­zi, apoi mai mult de­cit probabil, că in majoritatea oraşelor, colectiviştii nici nu se vor pre­­senta la alegeri. Administraţiile comunale de prin pro­vincii au maltratat aşa de cumplit toate interesele oraşelor; banul public au fost cu aşa destrăbălare aruncat pe ferestre cînd n’a intrat in buzunare patriotice, incit colectivitatea ştie de mai nainte la ce se poate aştepta. La Iaşi mai cu deosebire, bataia de joc a administraţiei colectiviste în pri­vinţa intereselor oraşului a­ fost atît de dureroasă pentru cetăţeni, incit cazul merită un studiu special şi amănunţit. Iaşul a încăput acum trei ani pe minele colectiviştilor cu o zestre de şase şi jumătate milioane, şi ei au sfitirisit-o. Cazul e unic în toată ţara, şi ţara tre­buie să’l cunoască ’n detail. laţii în vacanţă RAI Deja ? Abia cel cîţi­va copaci al Iaşului au avut timpul să înverzască, abia’ au în­florit cel cîţi­va trandafiri al grădinelor noastre şi deja ne arăţi, posomorite cro­nicar, spectrul uri­tului, deja ne îngînî colea monotoniei de vacanţă? Dar laşul se află în plină activitate : perioada esamenelor, epoca muncei, a­­poteoza anului de muncă şi gîndire. Toc­mai aci insă cronicarul găseşte prelimi­nările şi simpomele de vacanţă. Deja Iaşul nu-şi mai aparţine ; cîte­va zile de încordare supremă — apoi relasa­­rea coardei, nevoia de odihnă, nos­talgia de ducă. Deja abonamentele de vilegiatură s’au deschis; schimbări de adrese se indică administraţiei ziarului; carnetul băilor să începe cu «deplasări» —deja Slănicul Spiridoniel ispiteşte cu apele sale purgative, iar Strunga doc­torului Manolescu cu mirosul apelor sul­furoase ; intinerar­ile pentru lungile că­lătorii se Întrunesc, in timp ce ...noi locului ne ţinem Cum am fost aşa răminem. ♦ Din mică pre­cii­e, ţărişoara noastră pare­ a se înjumătăţi în epoca de va­canţă. Călătorul care a întreprins vre-o­dată o lungă călătorie ca să viziteze rlnd pe rînd în decursul unei singure vacanţe numeroasele localităţi balneare, rămîne adese­ori uimit de contigentul însămnat ce dăm băilor străine. Şi nu impresia înstrăinării de neam te izbeşte atunci, dar nu arare ori poţi regreta cu multă sinceritate că vezi a­­tiţia din ai tăi rostindu-ţi graiul cu buze palide de bolnav, t­rîndu-ţi par’că fru­moasa ţară din cîrii... Dans Ies villes d’eaux sulfureuses Les baigneurs, pitoyable flux Vont trainant leurs membres perclus Et leui's échines douloureuses Senzaţia aceasta e a călătorului sănă­tos, a călătorului de plăcere, a căutăto­rului de impresii pitoreşti; senzaţia a­­ceasta mînglie pe acel ce nu-şi poate îngădui luxul escapadelor din mijlocul zilnicului train de trudă şi preocupări. * Revăd încă galeria lungă—deschisă la aier—a băilor de la Reichenhaal. Nicăiri ca ’n această staţiune Romînii nu sunt un mai mare număr—bolnavi şi sănă­toşi — In lunile de vacanţă. Gazetele noastre se părindează din mină ’n mină; grupuri-grupuri sfătuesc şi „dialectele“ noastre se înfrăţesc , moldoveni şi olteni se regăsesc în comună nevoie de min­­găieri şi oftări. ...Un grup de bărbaţi şi femei s’au a­­dunat la un colţ al galeriei. Un om slă­bănog, înalt şi palid, s’a urcat pe plat­forma cea mare a unei balanţe zecimale. Pe cea mică o fetiţă ca de opt ani a­­şază greutăţi, măsoară, priveşte atent, mişcările cumpenei,—care se leagănă, se mişcă, —se opreşte apoi. Copila a ce­tit cifra, — «l­a cintărit». Se pare că cifra nu e mulţămitoare a scăzut iar, după cit înţeleg,—şi gru­pul se desface tăcut, se depărtează şi se împrăştie. Bolnavul oftează punind moneda în mîna fetiţei,—atît de rumă­­nă, atît de înflorită, care zimbeşte cu graţie sănătoasă palidului ftizie. El a «scăzut»—dar cîştigul ei a cres­cut cu cîţi­va bani. Scena se repetă—şi te provoacă prin contrast. * . La Karlsbad —văzut-aţî în jurul Spru­­delului cald cum stau tremurînd sutele de bolnavi, îngheboşaţi de crampe, gal­beni şi veşteziţi la făţă, tremurînd cu mînile osoase in aşteptarea apei greţoa­să dar mîntuitoare in acelaşi timp ? Şi fetele blonde, zburdalnicele fete ale Bo­­hemiei cu vîrful cirligelor lungi iea pa­harele din mînile bolnavilor—par’că s’ar teme să nu se molipsască,—le înapoia­ză rîzind: ce amară ironie în privirea blondelor şi rumenelor fete contrastind atît de umilitor cu scofălciţii clienţi al Sprudelului cald în Bohemia răcoroasă. Priveliştele acestea odată văzute, sunt de neuitat. Şi amintirea lor îţi revarsă în suflet buna mingiiere că poţi rămi­­nea aci, că poţi suferi de urlt că te

Next