Opinia, octombrie 1898 (Anul 2, nr. 121-145)

1898-10-24 / nr. 140

ANUL II No. HO EDIŢIA DE SEARA IAŞI—S­AMBAT­A 24 OCTOMBRIE 1898. Numărul 10 Bani abonamentele încep la 1 şi 15 ale fie­cărei luni şi se plă­tesc tot­d’a­una înainte In Iaşi la Casa Administraţiei In judeţe şi streinătate prin mandate poştale Un an In ţară 30 lei; In streinătate 40 lei Şase luni 15 „ „ » 30 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRATIA No 43. — Strada Goliei — No. 43 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Humânul10 Bani ANUNCIURILE In Iaşi şi judeţe se prinţese numan la Administraţie In străinătate, direct la administrare şi toate oficiile de publicitate Anunciurî la pag. IV .... 20 b. lin’a w * » fIX: i«i, 40 „ *„ Inserţiile şi reclamele . « . 50 „ „ Un nu­măr vecii in­ 30 bani REDACŢIA No. 43— Strada Goliei —No. 43 PETIŢIA MITROPOLITULUI In vederea apropiatelor alegeri co­munale, toţi domnii membri ai clu­bului conservator sunt rugaţi să bi­­nevoiască a se întruni In fie­care Mercuri şi Nlmbătă, orele 8 sara, In saloanele clubului. COMITETUL Partidul conservator a fixat ur­mătoarea listă pentru colegiul l-iii şi al 11-lea de la viitoarele alegeri comunale: Colegiul I-ia Kogălniceanu Grigore Rossetti G. Dimitrie Filipescu Teodosie, doctor Pogor Vasile Vlădăreu­ A. Alexandru Șerban R. George Greceanu Dimitrie Ianov loan Tassian Rim­itrescu A. colonel Nisir Petru. Colegiul II-lea Catargi Nicu Vasiliu loan Preot Grigorescu Constantin Botez V. Nicu Rabița G. Alexandru Catargi A. Gheorgh­e Costăchescu Gheorgh­e Căpitan Baraban Gheorgh­e Botez. 1 Gheorgh­e. Un apel oficial Se ştie de toţi, cari au cetit apelul d-lui Haret cătră corpul didactic secun­dar, de ce idei a animat ministrul de instrucţie, in ceia ce priveşte cultura secundară. Strigătul nostru al tuturora că calea spre funcţionarism nu e bună, căci­­slă­beşte forţele productive ale ţării, că dar trebue dat un impuls spre cariere prac­tice, şi-a găsit răsunetul şi în persoana ministrului. Ne place a constata această libertate de glndire la un şef de departament, mai ales că măsurile restrictive în ma­terie de invăţămlnt, de­şi nu Intră în cadrul larg al partidului liberal, ne a- * rată, însă, că în materie de organizare Socială culoarea politică a ministrului nu «întăreşte mult. Faptele n’au colorit politic; ele îşi au explicarea lor In sine şi cine le studiază In amănunt va şti ce ’ îmbunătăţire să le aducă, fără a se Interesa de faptul că e liberal sad conservator. Ce zice d. Haret In apelul său? Intuiu, pare a fi supărat pe corpul di­dactic că nu l’a secundat în deajuns în ceia ce priveşte aplicarea legii, în spiri­tul său. „Cu adîncă părere de rău am văzut că apelul de atunci n’a avut nici un ră­sunet.» D. Haret nu e mulţămit de curentul ce s’a făcut în ţară pentru licee. „Diverse împrejurări au contribuit a face să se considere liceul ca un fel de poartă prin care ori­cine este dator să treacă, sau are dreptul să treacă." Contra acestui curent trebue să lupte ja­­mai ales profesorii ; el să convingă pe părinţi că nu e uşor a urma liceul; tre­bue cheltueală, sîrguinţă şi vrenae multă; îndreptarea curentului spre carierele practice din comerţ şi industrie, iată lozinca apelului ministerial. Ne place a crede că şi d. Haret ştie că curentele în ţară nu se produc de un anumit om, nici le poate stăvili un anumit om. Bătrînul Cato şi încă nu s’a putut opune curentului. Curentele se nasc şi încetează prin a­­cele căi pe cari s’au născut. Era o dată curentul spre popie. Azi s-a stăvilit acest curent. Nu că n’au fost seminarii; da, au fost, dar seminariile nu mai dădeau popi. Azi e curentul spre şcoli normale; ţăranii îşi dau copiii în şcoli normale, şi mai nici unul nu-şi dau băeţii în şco­lile comerciale. De ce d­au bursele la în­­dămină ? Poate, dar aşa e curentul. Cauzele cari provoacă dn curent sunt mai complexe de­cît o circulară; şi nici nu pot înceta prin o circulară. De ce se plînge d. Haret de inerţia corpului didactic? Intru cît e de vină profesorul? Nu noi toţi ne plîngem de curentul, în care mergem cu toţii fără a putea face faţă cîtuşi de puţin? Familiile au luat un chip al lor de a vedea în creşterea copiilor; ele voesc a face din copiii lor un anumit fel de sluj­başi , şi sunt siliţi a tinde spre aceasta, căci de fapt nu pot face altfel. Recunoaştem şi noi, că cuvîntul unui ministru are mare înrîurire in determi­narea unor anumite fapte, dar nu un rol esclusiv. In asemenea caz cerem adîncime de idei, aprofundarea stărilor sociale şi o extremă dreptate în apreciarea faptelor. Ori tocmai asta lipseşte apelului ofi­cial. Suntem în drept a ne mira de chi­pul de a vedea al d-lui Haret, cînd zice: «Liceul este, în felul lui, o şcoală spe­cială, de­oare­ce el corespunde la anu­mite trebuinţe şi de­oare­ce frequenta­­rea lui este vătămătoare pentru acei ce în viaţă vor urma o direcţie deosebită de aceia pentru care prepară liceul». Liceul şcoală specială­ asta acum aud şi cetesc pentru întâia oară. Noi cu toţii ştim că liceul e o şcoală de învăţămînt general, şi că dacă s’a bifurcat, nu în­­samnă că n­i s’a dat un caracter special, ci s’a organizat aşa pentru a asigura o mai solidă pregătire celor ce vor avea a se specializa mai pe urmă. Liceul serveşte ca bază de pregătire pentru o mulţime de şcoli secundare speciale. Seminarul, şcolile normale, şco­lile militare, şcolile de mişcare şi po­duri, toate îşi recrutează elevii din cla­sele inferioare şi superioare ale liceului. Cind lucrul stă aşa, cum poate veni un ministru—şi mai ales matematician— să afirme: „că 96 la sută din aceia cari se obstinează a intra în liceu, rămîn pe drum, cu cursul neterminat, fără nici o carieră făcută, cu ani întregi perduţi, vegetînd pe băncile liceului". „Din o sută de copii ce întră în cursul secundar, abia patru îl termină; ceilalţi rămîn pierduţi, declasaţi, aruncaţi de valurile vieţii de la un ţărm la altul, cerşetori de posturi", etc. etc. M’am mirat de această socoteală pesi­mistă şi nedreaptă. Dacă 4 la sută isprăvesc liceul, nu însamnă că 96°­ o remîn pe drumuri, căci din aceşti 96 avem recrutaţi toţi elevii din şcolile speciale, plus micii slujbaşi, pentru a căror posturi nu se vor pre­­sinta nici­odată doctorii şi licenţiaţii. Un ministru are datoria de a prezenta lucrurile drept şi de a studia bine mo­tivele apelului sau ; altfel încercarea nu-şi atinge scopul. Pentru ca să se ştie. * * * OAMENI ŞI LUCRURI O statistică. Ministrul de marină al Franţei a publicat zilele acestea statistica naufragiilor pe anul 1895. Statistica a rămas în urmă şi ca dată şi ca abundenţă, faţă de anul acesta care a realizat mari „progrese“ în această privinţă graţie perfecţionării mijloacelor de navigaţie Ironia e crudă,—dar totuşi adevărată. Pro­porţia există, fatală şi universală între mersul înainte al omenirii şi mersul ei... îndărăt. Cine nu-şi aminteşte de oribilele catastrofe pe ocean întîmplate în ultimii doi ani, şi datorite în mare parte exceselor de repegiune în transport ? Pentru anul 1895, dată, administraţia marină franceză înregistrează 437 naufragii sau acci­dente ; dintre cele 404 corăbii atinse—au dis­părut cu totul 39, împreună cu conţinutul. Numărul victimelor a fost de 528 dintre care 104 pasageri, afară de „accidente individuale“ care numără 468 de oameni. In privinţa repartizării pierderilor, după feliul de navigaţiune, se constată ca cursele lungi şi cabotagiul au suferit mai adeseori. Bastimen­te au dispărut 266, scufundate sau stricate, aşa că au fost scoase din serviciu şi 171 bastimen­te atinse, fără a fi desfiinţate. Intre victimele mărei, în afară de naufragiul, sunt 223 marinari înecaţi. Raportul oficial enu­­meră numeroase acte de adevărat eroism în momente grele de primejdii. Viaţa interesantă şi grea a marinarilor este poate cea mai aven­turoasă şi mai bogată în asemenea acte şi cu toate acestea vitejii nu au parte de odihnă nici după moarte măcar. Ba adeseori nu au nici vremea să ajungă pînă 'n fund. Gurile monştri­lor marini statt gata şi nesăţioase în drum. ACTUALITĂŢI Două­ războae Marele scriitor rus Tolstoi a adresat ziarelor europene o lungă scrisoare sub titlul: «Cele două războae». E un apel făcut cătră civilizaţie şi chiar în numele ei pentru pacea viitoare. « Două războaie—zice scriitorul—ocupă astăzi lumea creştină. E drept că unul e aproape terminat, celalalt urmează în­că, dar nu de mult ele se dădeau în a­­celaşi timp şi nepotrivirea lor era fra­pantă. Era, întîiul, războiul spano-ame­­rican, războiul ambiţios, crud, stupid, năvalnic, înapoiat şi pagîn, care avea să hotărască prin înfrîngerea unui pumn de oameni cine avea să domnească asupra altora. Al doilea război şi durează încă: este războiul cel nou, plin de abnegaţi­­une, întemeiat numai pe iubire şi pe raţiune; războiul sfînt, războiul în po­triva războiului şi care nu se va sfîrşi de­cît odată cu toate războaele; este războ­iul cel mai vrednic pe care partea bună a omenirei l-a declarat vr’odată părţii rele». Bătrînul romancier citează fapte nu­meroase, epizode triste din războiul spa­­no-american; revine apoi asupra vechiu­lui său ideal, asupra nouei sale religi­­uni, propovăduită cu atîta energie prin vorbă şi prin fapt de pustnicul de la Iesnaia- Voliana. Tolstoi nu a dispus să aştepte dezar­marea îndeplinită prin măsurile şi buna voinţa Suveranilor.­­După el —­pnpomd însuşi se va «dezarma» in ziua cină va refuza de a pune mina pe arme ori să contribue cu bani: «Fie­care om să-şi asculte raţiunea şi conştiinţa. E simplu indiscutabil şi drept. *Nu vreau să ieau parte la măcel» şi pace! îmi cereţi bani ca să pregătiţi u­­nelte de omor; vreţi ca eu însumi să mă amestec în massa ucigătoare? Dar eu sunt de altă credinţă; eu ştiu că de mult Mîntuitorul ne-a oprit nu numai să ucidem dar şi—să urţm; iată de ce nu mă supun». Şi mijlocul acesta aşa de simplu va învinge totul, — încheie Tolstoi, plin de încredere. Papagalul d-luî Sturdza Cine ar fi crezut vre-o­dată că conu Ghiţă Mirzescu ne va adresa reproşuri că nu recunoaştem şefia şi popularita­tea d-lui Sturdza ! Cu toate astea minu­nea s’a întîmplat. Propaganda o spune. Şi Propaganda găseşte o sumedenie de contradicţii in conduita noastră. Nu ştim ce ar fi scris acest ziar dacă ar fi apărut pe vremea cînd patronul ei fă­cea parte din gruparea de la Drapehd, tot­deauna impacientat că nu se duce o luptă mai energică în contra d-lui Stur­dza, tot­deauna tunînd şi fulgerînd pe seama aceluia pe care astă­zi îl ridică în înaltul cerului. Ce impacienţă ! Ce fac ! Ce îndemnuri la luptă violentă ! Erau seri cînd saloanele Drapelului răsunau numai de vociferările d-lui Miro­zescu, numai de nemulţumirile sale în contra acelor ce nu credeau că e folo­sitor să se ia parul. Am fi înţeles, în cele din urmă, ca d. Mîrzescu să-şi fi schimbat opinia, şi re­venit la sentimente mai puţin belicoase, să se fi retras din luptă sau să se fi în­groşat rîndurile acelor ce fac şi se re­semnează. Dar să dea mina cu d. Sturdza! Cu domnu Sturdza care l’a făcut pe d. Mîr­zescu papagal și a declarat, într’un cerc numeros, că nici odată nu se va umili și înjosi să stea vre-o dată alături de d-sa pe banca ministerială ! Nimeni n’a atacat mai violent pe d. Sturdza ca d. Mîrzescu, pe nimeni nu l’a tratat d. Sturdza cu mai mult dis­preţ şi cu cuvinte mai injurioase ca pe d. Mîrzescu. Şi conu Ghiţă îşi face o laudă că a dat mîna cu d. Sturza, presentîndu-se împreună în public, ca doi vechi, buni şi sinceri amici. Spectacolul e trist dar folositor; e în genul spartan. E bine ca din cînd în cînd să se a­­răte publicului ceea­ ce nimeni nu trebue să-şî permită a face, ceea­ ce trebue stîr­­pit din moravurile noastre politice. Dar să-şi facă cine­va o laudă din faptul că dă pilde rele pentru ca lumea să ştie de ce să se ferească, asta e culmea. Trebue să mai adăogăm că reproşu­rile pe cari ni le face Propaganda d-lui Mîrzescu, sunt scrise înainte de întruni­rea de la Craiova. Nu ştim dacă acest ziar, în urma dis­cursului d-lui Sturza, în care toţi cei ce au contribuit la rezolvarea chestiei Ghe­­nadie sunt insultaţi în mod trivial şi calomniaţi în mod neruşinat, d. Mîrzes­cu ar mai fi intimat ziarului său ordi­nul să tămîieze pe d. Sturza. Aşa cum ştie să fie d. Sturza logic, e cu mult mai logic de­cît d. Mirzescu. De abia plecat de la Iaşi unde fusese o­­bligat să apară un public sub presiden­­ţia acestuia, s’a grăbit să meargă la Craiova şi să spue ce crede de d. Mîr­zescu, băgîndu-l printre acei cari, după d-sa, au necinstit biserica şi au inţiat atmosfera morală a ţării. Primeşte-ţi răsplata contrazicerilor şi a tămîelilor, onorabile fost membru al grupării de la Drapelul. Iată ce ai cîştigat dîndu-te de partea d-luî Sturza după ce te-ai arătat că-i e­­rai inamicul cel mai implacabil, — ai cîştigat ce meriţi Felicitările noastre. (Drapelul) ELECTORALE Guvernanţii noştri sínt maeştri în ma­nevrele electorale. N’a rămas aparat, care sâ nu fie pus în mişcare. De la ministru şi pînă la cel din urmă cinov­­nic, sínt într’o febrilă activitate. Ame­ninţă, lovesc, şi unde nu pot, linguşesc. Cu o asemenea delicată misiune a fost însărcinat şi glovinele inspector şcolar d. Ştefan Ioan, codiţa şi omul de casă al d-luî D. Sturdza. De ieri dimineaţă a sosit în oraşul nostru încărcat cu o sumedenie de... mandate pentru profe­sorii noştri. Din cît ni se spune, man­datele sînt fără avizuri. Mandatul fără aviz nu foloseşte la nimic, şi d. inspector este în risc să fie trimis de unde a venit... Cam aşa păţesc acei cam­ nu pot în­deplini un mandat ! Trăsurile primăriei—şi ’n special aceia care are onoarea de a purta pe primul magistrat al oraşului — au păţit ieri o mare ruşine. Un ştrengar, revoltat de real trata­ment la care sunt supuşi caii comunali de cînd au intrat în campania electorală, făcea, ierî, la curse, reflecţii amare la adresa edililor — pe cînd d. Gane ișî a­­șeza interesanta-î persoană într’un echi­­pagiu pe care ’1 plătesc contribuabilii.­­ Ca să scape de obsesiunea ștrenga-­ rului, primarul dă ordin vizitiului să por-­ nească. Automedonul se execută; ștrengarul,­ însă, care mai avea un cuvint de pla­sat, strigă ca un stentor : — Stai, măi ! Stă vizitiul—şi ştrengarul, pe glas dul­ce, îi face următoarea cuminte reco­­mandaţie: — Mînă încet, mă, să nu speteşti caii — că o să le trebue şi conservatorilor mîîne-poîmîine. Martorii la această scenă spun că... vi­zitiul a roşit. *% De cînd cu mişcarea asta electorală toate serviciile suferă. Caii comunei nu mai ajung pentru alergările... după vo­turi. Se observă că de cîte­va zile etu­va de desinfectare se poartă cu boi, ce­ea ce dovedeşte că alegerile reclamă a­­tîta ocupaţie în­cît pentru serviciul hi­­gienic n’a mai rămas de­cît boii... Nenorocit oraş! Poliţaiul s’a întors azi din Bucureşti. Judecind după mina plouată a d-luî Pe­­nescu, pare că rezultatul întrevedere! sale cu d. Sturdza n’a prea fost... sunător. A şi înemerit rea reprezentantul d-luî Mîrzescu, tocmai cînd oratorul de la Craiova primea înştiinţarea că ’î-a eşit Ghenadie înainte. * * * *** va Să zice că aceasta s’a făcut în scop de a scurta drumul şi a ajunge mai re­pede la etapă, dar nu se anunţase ni­meni mai dinainte de această schimbare de mers a coloanei. Ce s’ar fi întîmplat într’un caz real, dacă inamicul ar fi sur­prins coloana în acest hal ? dar, pardon, uitasem că la manevre nu este glonţul şi putem face toate ce ne trăsneşte prin minte; căci, ce este aceia, şcoală? moft! După ce trecu şi asta, altă boaţă la halta mare. Să hotărîse mai dinainte să se făcă o haltă mare la Şcheia, şi o luptă la podul de peste Siret; dar ajun­­gînd la Şcheia, văzurăm că avant-garda trece prin sat şi apucă pe şoseaua din­spre Cuza-Vodă, iar coloana, întîmpinată de ofiţeri de stat-maior, ocoli satul pe la Vest, scobori dealul şi să împreună din nou cu avant-garda la Cuza-Vodă unde făcu iară­şî împreună halta mare. Ce s’o mai fi intîmplat cu lupta de la pod nu ştim, atîta ştim numai că nu s’a mai făcut nici o luptă, dar nimeni n’a fost înştiinţat de aceasta. A făcut fie­care ce l-a luminat Dumnezeu. După balta mare, trupele se puseră din nou în marş, trecură Siretul pe un pod de vase prea bine construit de geniu şi a­­poi se îndreptară spre Hălăuceştî, unde trupele bivuacar fi lingă gară. Aci s’a observat, că de­şi divizia se găsea foarte aproape de inamic, ca şi în zilele precedente şi ca şi în zilele de manevre, nu s’a pus avant-posturi nici chiar pentru exerciţiul trupelor şi şefi­lor de şi unul general arbitru, la Săbă­­oani’I s’a comunicat, nu ştiu de cine, că avant-posturile au fost plasate în cutare ş­i cutare puncte. Cavaleria afectată di­viziei, a staţionat pe aproape de ea. Ziua de 25, fu destinată pentru repaos. * * * In ziua de 26 Septembrie, trupele di­viziei a 8-a care reprezenta corpul de Nord, se puseră în marş pentru atacarea trupelor diviziei a 7-a care forma cor­pul de Sud instalate pe poziţiunea de la Săbăoani. Cavaleria, părăsind bivuacul, se aşeză la 2 kilometri înaintea coloanei şi în loc de a se duce înainte, stete în loc vre-o 35 de minute. Divizia se puse în marș pe o singură coloană, ceia ce dete loc la critică, din partea M. S. Regelui. Trupele însărcinate cu atacul demon­strativ, termină afacerea cît a’i clipi din ochi, fără a aștepta ca trupele însărci­nate cu atacul decisiv să sosească, ceia ce dete naştere la darea atacului în con­­diţiunî foarte rele, cari se pot rezuma în : 1) Lipsă de legătură intre cele două atacuri. 2) . O întindere exagerată de front. 3) . Inşirarea tuturor regimentelor pe o singură linie. 4) . Lipsa unei rezerve care fusese bă­gată în linie de la început chiar. 5) . Lăsarea aripei drepte la propriele sale forţe, care erau foarte slabe. 6) . Lipsa de legătură între arme. Puncte criticate cu foarte multă com­petinţă de cătră M. S. Regele. Se zice că comandamentul, afară de o conferinţă ţinută cu şefii de corpuri, nu a dat nici un ordin pentru această luptă, ceia ce a dat loc la multe erori. Lipsa de ordine s’a observat de alt­fel foarte mult în aceste manevre. Or­dinele se trimeteau verbal, adesea prin călărași, nici un ordin înscris și hotă­­rîtor. Cu această ocaziune s’a observat slă­biciunea în luarea de dispoziţiuni a u­­nora din şefii de regimente. La toţi a­­ceştia pare că le era frică a da ordine precise; dă-te încolo, stăi d-le, ce faci d-le, erau singurile ordine ce se dădeau pe cîmp. Mai toţi şefii de regimente au grăbit Intrarea susţinerilor şi rezervelor în li­nie conducînd singuri tus­trele batalioa­nele ceea ce este oprit de regulamente. Este un obiceiu, care se observă mai în toate manevrele la noi, de a se face desfăşurări şi întăriri premature şi de a se încurca atribuţiile de cîmp, lucruri ce ar trebui să dispară. Brigada de calarasî, ataşată la aceas­tă divizie, cum şi cea de roşiori afec­tată diviziei a 7-a, s’au văzut, latăia în spatele diviziei, de unde nu s’a obser­vat apărind pe flanc, de cît după ce toate forţele se desfăşuraseră; a doua nu­mai cînd a văzut pe întăia apărînd, a eşit şi ea la iveală.

Next