Opinia, ianuarie 1899 (Anul 2, nr. 195-214)

1899-01-24 / nr. 208

4- ANUL II No. 208 EDIŢIA DE SEARA mmmmBaaatms limaiul 10 Bani A­BONAMERTEI­E încep la 1 şi 16 ale fie­ cărei luni şi nu plă­tesc: tot-d’a­un& înainte In Iaşi la Casa A­­1 minis­trăţie! şi străinătate prin mandata poştale Un an îti ţarii 30 lei, in streia&tate 40ie! Şase luni 15 „ U­SD „ MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAŢIA No 13.—Strat!» Colici — Nr». 18 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN IAŞI — DUMINICA 24 IANUARIE 1899. Samarul 10 B a a I AN i'N€îi.'101.13 in Iaşi şi judeţe se primesc mimat la Administraţie In strtunitate, dir­at la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anuaeruri la pag. IV . . . .. 30 b. l­o­a­­ . . II ... . *0 „ . Inserţiile şi reclamele ... 50 „ * din num­ăr vechiu 30 bani REDACŢIA No. 43- Strada Goliel —Ro. 43 DESCOPERIREA INSTIGATORILOR Deşteptăm pe toţi concetăţenii noş­tri că alegerile generale pentru Ca­meră şi Senat, se vor face cu lis­tele pe care le pregăteşte acum ad­ministraţia comunală. Nimeni să nu-şi neglijeze dreptul de a se pu­tea pronunţa în viitoarea luptă. Cei care din lipsa de timp, nu pot să se înscrie singuri, sunt ru­gaţi să se adreseze la redacţia „ O­­piniei“ unde vor găsi un comitet de persoane cunoscătoare a legei elec-­­ torale, care le va da tot sprijinul. Au dreptul a fi înscrişi în : Colegiul I pentru deputaţi, toţi cei ce plătesc o dare fonciată neto de 54 lei pe an. Colegiul II pentru deputaţi, toţi acei cari plătesc o dare de 20 lei pe an, sau au cel puţin 4 clase pri­mare. Colegiul I senat toţi ceî ce plă­tesc o dare fondată de 90 lei pe an sau au un titlu universitar şi 6 ani de practică. Colegiul II de senat toţi ceî ce plătesc o dare fondată de 36 lei pe an, sau au un titlu universitar sau sunt profesori secondarî în şcolile statului sau în şcolile particulare,­­ sau institutori în şcolile statului. Contestaţiile precum şi cererile de înscrieri se pot face de la 17 Iania­­lie pina la 7 Februarie, la consi­liul comunal. De la 7 la 11 Fevruarie autori­tăţile comunale au trei zile pentru a afişa listele definitive. De la 11 la 17 Februarie, nu­mai în aceste­­ zile se pot face a­­pelurile la Tribunal. D-nul major Al. Jippa, adminis­tratorul ziarului nostru, este însăr­cinat cu primirea tuturor actelor relative la aceste liste electorale. Astă­zi nu se mai poate nega, că mişcarea agrară este rezultatul acestei alianțe hibride, în care gu­vernul a devenit prizonierul socia­liştilor. In neputinţa sa, d. Sturza a fost nevoit să încredinţeze în mînile „generoasei tinerimî“ (după cum II plăcea să-l numească) autorităţile publice, de unde bunii aliaţi au putut nu numai să ocrotească, dar să şi înlesnească acţiunea emisa­rilor lor. Ca dovadă că agenţii socialişti lucrau fără nici o jenă sub îngă­­duirea guvernului, este organizarea făţişe a cluburilor săteşti, despre care „Lumea Nouă“ da relaţiuni regulat. Un alt fapt şi mai eloquent, este discursul incendiar al d-lui Spiridon Popescu, profesor şi di­rector al gimnasiului din Vaslui, discurs ţinut în prezenţa chiar a prefectului local, d. Neron Lupaşcu, fără ca acesta să protesteze, cu toate că ştia că profesorul Popescu în unire cu alt funcţionar public, institutorul M. Pastia, sunt agenţii făţişi al propagandei socialiste prin sate. Astăzi când efectele mişcărei so­cialiste încep a eşi la iveală, răs­punderea nu o putem cere decit guvernului, care le-a prilejit, şi le-a ocrotit prin slăbiciunea, şi nechib­­zuirea sa. De altfel d. Sturza simte încur­cătura situaţiei sale, și îngrozit de răspunderea morala, ce-i incumbă, caută să-și deschidă un drum de salvare din prăpastia, In care l’a trrit aliații sei. Căci iată ce scrie oficioasa „L’indépendance roumain“ din 22 Ianuar In articolul seu „Menées socialistes" din care ex­tragem următorul pasagiu semni­ficativ : «Se ştie că pe timpul ultimelor­ ale­geri comunale, socialiştii au dat voturile lor candidaţilor liberali. Noi am crezut, o mărturisim, la o capitulaţiune a soci­aliştilor, şi profesiunea de credinţă fă­cută de d. Stereo actualminte ajutor de primar la Iaşi, chiar în coloanele aces­tui ziar, ne-a confirmat în opiniunea noa­stră. Dar ultimele lor lucrări pe la ţară sunt de natură a deslega ochii şi al acelor mai optimişti. Din partea socialiştilor este un joc dublu. Şefii primesc situaţii oficiale, dar nu încetează de a fi afilia­ţii asociaţiunel. Ne puţind obţinea totul, ei să mulţă­­mesc cu maî puţin—cu atita, cit pot că­păta. Dacă au aerul de a da înapoi, asta o fac numai pentru a se prepara ca să sară mai bine. Dacă acest joc poate să convină to­varăşilor d-lui Nădejde; dacă ei se mul­­ţămesc să mînînce din toate blidurile, noi ne întrebăm, dacă este permis par­tidului nostru de guvernămînt, să se pre­teze la așa ceva, pentru avantagiul în­­doelnic al unei colaborări momentan u­­tile, dar foarte primejdioase, in princip. Politica partidelor noastre, este adese­ori prea oportunistă. Ea vizează un in-­ teres imediat, şi nu are nici un scrupul de princip, care se reziste la o exigenţă electorală. Ea se acomodează, la nevoie, cu un compromis cu socialiştii, cu toate că profesează o oroare pentru teoriele lor. Acest oportunism se apropie de o la­şitate ; el este cu desăvârşire deplorabil, şi sperăm că această tristă experienţă, va învăţa pe liberali de a nu mai căuta nici­odată concursul electoral în conti­­gentul socialist, căci drept vorbind, prea scump să plăteşte regretul unei promis­cuităţi compromiţătoare­. Din cele scrise de foaia france­ză, vedem că pentru prima oară Opinia s’a găsit In deplin acord cu acest ziar, clnd am scris arti­colul nostru „Un pericol care ne ameninţă. Atît Opinia cît şi l’In­­pépendance insistă a constata con­secinţele funeste, cari au decurs din alianţa făcută de guvern cu socia­liştii, cu ocazia alegerilor comunale. Oare cum să ne explicăm noi această schimbare de front a ofi­cioasei „Indépendance“ ? — Nu pot fi decit două hipoteze. Ori că d. Sturza vede orizontul politicei sale întunecat de furtună, în urma vîn­­tului pe care la sămănat, și caută o retragere la timp; ori că Suve­ranul i-a dat a înţelege că a ve­nit momentul de a se lepăda de primejdioşii sei tovarăşi de luptă. In tot cazul articolul din „L’In­­dépendance roumaine“, este foarte semnificativ, cunoscute fiind legă­turile sale cu d. Sturza. „ GDYERNDL COIFHOI­S Lucrurile se încurcă de tot. Miş­carea ţărănească ca proporţii îngri­jitoare. însuşi d. Ferichide, minis­tru de interne, a făcut declaraţiuni categorice în Parlament, că ea e­­xistă, şi că a pus la dispoziţia au­torităţilor puterea armată, pentru a o înăbuşi. Mai mult, d. ministru nu a pu­tut nega că sunt instigaţiuni, cari au provocat aceste mişcări, şi cu toate protestările deputatului socia­list, d. V. Morţun, el nu s’a sfiit a Insinua în mod fin, că sătenii sunt resculaţi de nişte amăgitori, cari le spune că „chiar cu învoirea gu­vernului ei se pot mişca şi pot cere împărţirea pămînturilor“. Deci, ce rezultă de aici? —Rezultă că socialiştii, profitînd de alianţa lor cu guvernul, şi-au urmărit agi­taţiunile subversive, chiar în numele guvernului. Sub egida ocrotitoare a guvernului, aliaţii d-lui Sturdza s’au organizat în linişte, şi emisarii lor au cutreerat satele, instigînd la revoltă fără nici o teamă de control. Şi aceasta nu datează numai de acum, ci încă din timpul cind gu­vernul a început a slabi prin lup­tele intestine, şi nu-i mai rămasese alt sprijin de­cit în presa socialis­ta. Ameţit de concursul acestora, guvernul a devenit tolerant faţă de dînşii, ba­d. Sturdza chiar II des­­mierda, şi prin o culpabilă nepre­­vedere politica, a crezut că prin o­­alianţă efectivă cu socialiştii va în­locui cu succes gruparea democra­tică care l-a părăsit. OAMENI ŞI LUCRURI Asasinat? Un student, originar din Romî­­nia, stabilit la Viena, dispare acum două sau trei săptămâni, în condiţiuni absolut misterioase. Cercetările tardive sunt fără rezultat, şi atunci în alarma dată de familia dispărutului, poliţia arestează pe studentul Schnürer, asupra căruia planează oare­care indicii bănuitoare. Firul faptelor însă e aşa de încîlcit, şi dis­pariţia rămlne aşa de învăluită de mister, că după toate probabilităţile ucigaşul improvizat va trebui pus în libertate. Iată cum sînt fap­tele : Intre dispărutul Moscovici şi între Schny­rer era o oare­care rivalitate amoroasă, care curmase legăturele de prietenie dintre dînșii. In seara în care Moscovici s’a făcut nevăzut,, fostul său tovarăș, servindu-se de chei false se introduse în locuința lui și-l luă într’ascuns scri­sorile amantei sale. In lipsa ori căror alte dovezi, acesta e sin­gurul argument de acmaţiune împotriva deţi­nutului. Se poate ca el ,­ fie vinovat, se poate însă că nu, se poate chiar ca crimă să nu existe şi că dispărutul să se întoarcă atunci tocmai cînd ar fi mai puţin aşteptat. In tot cazul sis­temul acesta al anticipărilor penale, are o ur­mă de barbarie , şi e plin de dreptate proectul depus de curînd în camera franceză pentru ga­rantarea libertăţii individuale în cazuri identice. Căci în baza cărui drept sfint, se deţine un simplu bănuit, atunci cînd încă, magistratul surprins se întreabă dacă crima există, şi dacă dispariţia nu va avea un desnodămînt quasi­­comic ? Schimbările din Belgia Motivele crizei ministeriale.--Campania opoziţiei—Agitaţia In favoarea vo­tului universal.—Proiectul de reformă. Deşi rezolvată, criza ministerială din Belgia e încă obiectul discuţiunelor generale. E deci important a se şti mo­tivele care au determinat-o. D-nii Smet de Naeyer şi Nyssens, cei doi miniştri demisionaţi, sunt victimele unei mişcări de agitaţie care se produce de cît­va timp în Belgia împotriva sistemului e­­­lectoral în vigoare. După multe dificultăţi, diversele par­tide de opoziţie au izbutit să se înţe­­leagă asupra programului de acţiune pe care trebuiau să-l urmeze împotriva guvernului clerical şi conservator. Punctul principal al acestui program e reforma votului, în sensul adoptărei sufragiilui universal. De fapt Belgia nu are încă votul uni­versal. După sistemul electoral în vi­goare, în ţara aceasta, e o categorie de cetăţeni, cari pot în baza bunei lor po­­ziţiuni materiale să emită fie­care cite două sau trei voturi. Se întîmplă, însă, că privilegiaţii a­­ceştia a legilor, dau­ în virtutea opinii­lor lor politice, tot sprijinul partidului de guvernămînt. Şi campania se explică. Cerînd suprimarea acestui sistem, par­tidele din opoziţie dau o puternică lo­vitură conservatorilor şi pregătesc căde­­rea lor. Ministerul a înţeles foarte bine situ­aţia, şi pentru a răspunde presiunea opoziţiei, pe de o parte şi aspiraţiune­­lor generale pe de alta, a luat hotărî­­rea de a propune reforma legei electo­rale. Ceea ce guvernul belgian are de gind să propue nu e însă totala supri­mare a votului plural ci numai pără­sirea sistemului de scrutine pe listă şi înlocuirea sa cu votul universal, fie­care circumscripţie îşi va alege depu­să tatula. Proiectul guvernului n’a găsit, însă, aprobarea miniştrilor Naeyer şi Nyssens; şi cei doi partizani ai sistemului ve­chi li s’au retras. Dar lupta nu e terminată. Acestea nu sunt de cît primele atacuri. ACTUALITĂŢI » Intelectualismul român în Ardeal In partea din urmă a raportului so­cietăţii de lectură «Petru Maior», zice Gazeta Transilvaniei, e o interesantă statistică cu privire la studenţii români din Transilvania, Bănat şi Ţara ungu­rească, cari au fost înscrişi la universi­tăţi şi academii superioare in anul şco­lar 1897—98. După această statistică au fost înscrişi la universitatea din Buda­pesta : 15 tineri la facultatea teologică, 116 la cea juridică, 25 medicină, 16 fi­­losofie, 9 technică şi 1 farmacie. Total: 182 studenţi ordinari. La universitatea din Cluşin­: 63 la facultatea de drept, 6 filosofie, 22 medicină, 3 farmacie. To­tal : 94. La academia juridică din Orci­­dea-mare 51; la academia juridică din Sigetul Marmaţiei 16 ; la academia ju­ridică din Dobriţin 11; la acad. juridică din Pojun 4; la cea din Eperjes 3 ; la academia de bele-arte din Budapesta 2; la academia comercială din Budapesta 3 ; la academia montanistică silvanală din Semniţi : 6 ; montanistică şi 3 silva­­nistică; la academia agronomică din M. 0-Văr: 3. Apoi la universitatea din Viena 18, la cea din Graz 11, la cea din Cernăuţi 6; la academia montană din Leoben 5 , la universitatea din Braga 2; la universitatea din Lipsea 6, la cea din München 5 şi la cea din Stuttgart 2. Cu totul au fost înscrişi în anul şco­lar amintit 435 studenţi universitari ro­­mâni de la noi. Aceştia se împart astfel: 19 la teologie, 272 la tură, 65 medicină, 29 filosofie, 20 technică, 4 farmacie, 3 belearte, 1 camerale, 11 montanistică, 5 silvicultură, 3 agronomie, şi 3 comer­ciale. Dacă s’ar socoti Insă şi voluntarii şi rigorosanţii, numărul minimal al stu­denţilor romîni de la şcoalele mai înalte s’ar urca la 500. Hoţul d© păgubaş Cu ocazia rescoalelor ţărăneşti din ju­deţele Teleorman, Uit, Romanaţi şi Vlaşca, guvernul n’a avut încotro, şi a fost silit să proceadă la o anchetă. Fără a mai aştepta rezultatul anche­tei, lumea cunoaşte deja pe instigatorii acestor rescoale, al căror cuvînt de or­dine pleacă de la socialişti, şi în spe­cial de la clubul muncitorilor prezidat de d. Nădejde. Cu toate acestea, colectiviştii habot­nici nu se pot împăca cu ideea că re­voluţia sătenilor este opera aliaţilor lor, şi caută să insinueze că în această miş­care ar fi şi degetul partidului conser­vator care caută totdeauna prilejuri să creeze dificultăţi guvernului. Cu alte cuvinte, povestea hoţului de păgubaş. Inchipuiţi-vă pe d. general Manu de exemplu puind la cale cu oamenii săi de la moşie un complot contra propri­etarilor, înjghebînd bunturi şi excese ţărăneşti şi organizînd revoluţii!.. E o culme, de­sigur, şi încă ce cul­me !.. Confratele Bacalbaşa de la Dreptatea om de un curaj recunoscut în lupta zi­aristică, pune însă degetul pe bubă şi declară că cluburile ţărăneşti, după re­laţiile ce le are, sunt nişte începuturi de organizare politică a sătenilor după modelul clubului muncitorilor. «Precum se vede—adauge mai sus pe­­«meritul confrate—nimic anticonstit­uţi­­­onal în luptele partidului social-demo­­«cratic al muncitorilor, cu care se gă­­­ses­te aliat, aproape fuzionat. Auzi, luptă politică, consistînd în bân­­tuluirea ţăranilor şi asmuţindu-i să por­nească contra proprietarilor cu furcile în mini!... Blajin sistem de a face politică, aproa­pe tot aşa de blajin ca şi procedimen­­tele guvernului colectivist în alegerile comunale de la 1 Noembre din capitală. Probabil că partidul şi-a împărţit ac­ţiunea pe din două , o parte operează prin oraşe şi cea­l­altă pe la sate. In ce ne priveşte pe noi ieşenii, avem o simplă curiozitate locală, că doar a­­vem şi noi socialiştii noştri.­­Am dori să ştim dacă d-nii Sterea şi Krupenski, socialişti deveniţi bărbaţi o­­ficiali, se vor mărgini la acţiunea urba­nă, sau vor întreprinde pe cea rurală. Juvenal. Chestiuni economice ii Cultura animalelor Prin articolul precedent s’a demonstrat că ameliorarea vitelor noastre, şi aug­mentarea valorii, şi a forţei lor la­ lucru, depinde de trei condiţiuni mai cu seamă . Îmbunătăţirea rasei, o hrană mai bună, şi o îngrijire mai bună. Este evident, că pentru a ajunge ca să îndeplinim aceste condiţiuni ne tre­buie o muncă îndelungată, de decenii. Dar asta nu trebuie să ne descurajeze: din contra asta ne arată că nu trebuie să întîrziem de a lucra prin toate mij­loacele pentru a ajunge la această îm­bunătăţire. In cea­ ce priveşte hrana cea mai bună, este de datoria proprietarilor şi a fer­mierilor, care trebuie să înceapă a da exemplul. Cînd vor vedea ţăranii că boii cel mai bine nutriţi şi cei mai bine în­grijiţi, dau mai multă muncă, şi au mai mare valoare, irezistibilă vor fi împinşi prin instinctul lor practic de a imita pe propietar. Avem deja exemple frapante de acest dar de imitaţie, al ţăranului nostru, în ceea­ ce priveşte buna cultură. Acolo, unde proprietarul mare, sau fermierul, dau exemplul bun, cum sunt fermele model ale statului, micii cultivatori de prin prejur încep a înţelege deja avan­­tagiele unei bune cultivări, prin profitele ce le trag şi el din o muncă maî bună şi dintr’o agronomie mai raţională. Tot ast­fel este şi cu vitele. Cînd va vedea ţăranul că vitele ţinute în grajdiuri bine aerisite, şi nutrite bine cu o hrană mai substantanţială de­cît paele sau strujenii (cocenii) de papusoiu, cu fin, ovăş, orz, papusoiu, tărîţe, sfecle şi cartofe, cu brahă de pe la fubricele de zahar, de bere velnite şi cu turtele extrase din teascurile de oloiuri, dau un profit îndoit şi întreit atît ca muncă cît şi ca valoare, de sigur că va încerca şi el să-şî hrănească bine vitele sale. De bună samă că felul hranei depinde şi de localitate şi de felul locului. Acolo unde subaturile (păşunaturile) sunt abundente şi eftine, ca acele din ţinuturile muntoase şi din Dobrogia, este cel mal mare avantagiu, pentru a se nutri vitele in cea mal mare parte a a­­nului. Dar în cea mal mare parte din districte, arăturile s’au întins foarte mult, şi terenurile de păşunat, s’au strîmtorat. Satele mal ales sufăr din lipsa suhatu­­rilor, şi tocmai acolo se simte mai multă necesitatea grajdiurilor pentru creşterea şi întreţinerea vitelor. Aici ajungem la chestiunea adăpostu­rilor. Un adăpost bine condiţionat, este ne­cesar pentru creşterea vitelor, atît vara cit şi iarna. Pentru un mare proprietar sau pentru un fermier, această chestiune ne prezintă o mare dificultate, dar pentru un ţaran ea se complică. Unde să găsească el ma­terialul de construcţie ? Dificultatea însă nu este de­cit aparentă, căci grajdurile, şoproanele şi podelele, nu e nevoie de a se face nici din zid nici din scînduri, nici chiar din lemne de construcţii. Lemnele din micile noastre păduri a­­jung perfect pentru a se face adăpostu­rile din gărduşuri ori de inele, umplute apoi cu pămint, şi acoperite apoi cu stul, sau cu strujeni de papusoiu. De bună samă că nu acesta este grajdiul ideal, care se vede în ţările occidentului, dar in regiunile de cimp, unde peatra şi lemnul sunt scumpe, acest soin de adă­post îndeplineşte foarte bine scopul, care este de a da umbră şi răcoare, în tim­pul verii, şi căldură în timpul iernei. Numai să fie construite raţional cu o pantă suficientă pentru scurgerea apei, şi cu deschizăturile trebuitoare pentru străbaterea aerului. Grajdiurile trebuesc ţinute curat, şi amenageate aşa ca vitele să poată trăi întrînsele comod şi să poată prospera într’însele. Ni se va obiecta poate, că acestea sunt numai teorii, şi că în practică este greu de aplicat aceste principii de hi­­gienă zootechnică. In primul loc incumbă administraţiei datoria de a vulgariza şi de a impune chiar prin toate mijloacele acestei idei, care In alte ţări au intrat deja de mult in moravurile populaţiunei rurale. Nu a­­vem nevoie de a merge prea departe pentru a ne convinge că lucrul nu este aşa de greu precum ni-l închipuim. N’a­­vem de­cît să ne uităm cum se petrec

Next