Opinia, iunie 1899 (Anul 3, nr. 25-47)
1899-06-10 / nr. 32
Numărul 10 Bani iîîOSAMESTELE încep la 1 şi 15 ale fle căreî luni şi se plătesc toî-d’a una Înainte In Iaşi la Casa Administraţiei In judeţi şi streinatate prin mandate poştale Un an in ţară 30 lei, în streinătate 40 Isî Şase Inul 15 „ » „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRATIA Si® 43. —Strarfs* Gorlei - ST®. 48 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani MUNCIURILE In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri Ia pag. IV . . . . îl) b. liaU » N M IN • . • ■ 40 a V Inserţiile şi reclamele ... 50 . . Un număr vechi și 80 REDACȚIA jp . No. 43- Strada Oorel-Ss. «B Candidații Partidului Conservator La alegerile Comunale cot. Badaren A. Alexandru Kogalniceanu Grigore Culianu Alexandru B-r Stefanescu Reculai Vasiliu Ion preot Petrescu Constantin Jippa Alexandru Major Costăchescu (iii. Căpitan Cristofor S. Gheorghie Filipescu Teodosie B-1 COII. II Mavrodi Ion, căpitan Blandia B. Alexandru Mihail Oh. avocat Cristescu O. Dimitrie Origorin V. Gheorghe Prasa Constantin Maximoviei Teodor Zarifopol Ion Baraban Gheorghe PENTRU ALEGATORI Din urna electorala vor eşi astăzi triumfători candidaţii conservatori, cari vor forma viitorul consiliu comunal. Nu facem injuria corpului electoral ieşan ca măcar un minut să stăm la îndoiala că, afară de cîteva voturi rătăcite, acei ce compun lista antisemită vor găsi altceva decît dispreţ şi indiferenţă. Nu aceasta este preocuparea noastră. Ceea ce ne îngrijeşte şi pentru care suntem în drept de a fi astfel, este cînd ne gîndim la starea financiară în care se găseşte Comuna noastră, de pe urma foastei administraţiuni liberale. Colectiviştii, în trecerea lor la Primărie, au avut acelaşi efect pe care-l are ciclonul în ţările oceanului Pacific,—peste tot foc şi pîrjol. După ce au găsit, în urma fostului consiliu conservator, o strălucită stare financiară, cu lucrări de absolută utilitate aproape terminate, liberalii, venind în capul Comunei, nu au știut decît să înceapă, din contra, lucrări de absolută inutilitate, iar de acelea ale noastre neştiind să facă ca Comuna să profite. Teatrul, în timp de trei ani de zile de oblăduire colectivistă, nu a produs un ban venit, ci din contra pe fieş ce an cheltuelile prevăzute de el veneau să se adune la deficitul general. In anul de pe urmă, cu toate că vedeau crescînd deficitele Teatrului din ce în ce, au crezut a ebvia la aceasta, mai ales pentru ca ştiindu-se pe punctul de a pleca, voiau să lase o situaţie şi mai încurcată, ştergînd dintr’o trăsătură de condeiu aproape întreaga sumă alocată pentru administraţie, ca şi cum prin un astfel de mijloc bugetul teatrului s’ar fi echilibrat. Au găsit abatorul aproape terminat. Ce au făcut pentru ca o astfel de instituţiune, menită să producă un venit real Comunei, să ajungă la acest scop ? Incercat-au înfiinţarea unei fabrici de conserve, ori exportul cărnei tăiate în streinătate ? Nimic. Toată activitatea lor în această privinţă s’a rezumat în acordarea unei diurne grase defunctului Tăcu şi d-lui Ghica spre a se plimba prin Bucureşti cu gîndul de a vorbi cu primarul Vienei, la distanţă. Graţie lor, capitalul ce s’a pus în construirea abatorului, a rămas improductiv timp de patru ani de zile, remînînd ca viitorul consiliu comunal să ia măsurile necesare pentru ca Comuna să se folosească de această importantă cheltuiala. Cînd, însă, a fost vorba de a sacrifica interesele Comunei pentru a-şî face reclamă electorala sau a satisface gusturile estetice ale unora din ei, Luil Ganea şi tovarăşii săi nu au ezitat un moment de a croi înfrumuseţări costisitoare şi de fără vreun folos ca: canalizarea Cabainei sau deschiderea faimoasei rîpe Galbene. De ceea ce, însă, nu s’au preocupat cîtuşi de puţin a fost: cu ce vor plăti efectuarea acestor lucrări ? Rezultatul îl vedem astăzi. Sub formă de virimente au întrebuinţat pentru ele ceea ce mai rămăsese din fondul celor şase milioane, din care astăzi nu se mai găseşte disponibilă decît minima sumă de 00.000 lei. Cînd comisiunea interimară a intrat în funcţiune, s’a găsit pe speţe cu aceste lucrări ce nu puteau fi părăsite fără a expune Comuna la procese dăunătoare şi în acelaşi timp fără un ban desemnat pentru plata lor. Am asistat atunci, zilele trecute, la un fapt ce încă nu se întîmplase în oraşul nostru, acela de a vedea pe lucrători răsvrătindu-se, sechestrînd pe supraveghetori, deoarece administraţia comunală se găsea în imposibilitate de a-i plăti pentru munca lor. Un simplu fapt, pentru a se da dovadă de nepăsarea cum lucra foasta administrație comunală liberală, este că , cu toate că nu fusese autorizată de a pune în licitație lucrări de canalizare a Calainei, decît pentru suma de 200000 lei, pe lîngă această sumă au încheiat contract cu antreprenorul încă pentru suma enormă de un milion. D. Bejan știind cu cine are a face, inspirat, a cerut singur ca să se stipuleze în contract că Comuna are dreptul să se limiteze la lucrările date prin licitație, adică la 200000 lei. In iarna trecută, cînd antreprenorul văzu starea în care se găseau finanţele, deoarece cu multă greutate i se putea achita situaţiunile, propuse Comunei să limiteze lucrările la prima sumă. D. Ganea, care ştia prea bine că nimic nu este prevăzut pentru lucrarea posterioară de un milion, nu a voit să profite nici de oferta d-lui Bejan nici de clauza favorabilă Comunei din contract, ba din contra a dat ordin antreprenorului să continue Inertrile. Acesta, în consecinţă, pentru a nu fi vreodată responsabil, s’a aprovisionat cu tot materialul necesar, iar acum se găseşte, din cauza incapacităţei şi nepăsărel de care au dat probă d-nul Ganea şi ceilalţi, în imposibilitate de a continua lucrarea, deoarece nu sunt fonduri specificate şi cu tot materialul trebuitor adunat. Tot astfel colectiviştii au procedat şi la Rîpa Galbena. Nu vom insista. Cetăţenii ieşeni, cari au sub ochii lor aceste lucrări, n’au decît să se convingă prin ei înşişi. Dreptate, deci, aveam cînd, la început, zisesem că starea pe care o moşteneşte noua administraţie comunală este îngrijitoare. Peste tot lucrări începute, de nici o utilitate, buget neechilibrat cu veniturile umflate şi cu cheltueli zadarnice, fondul celor şase milioane sleit în totul, iată roadar munceî liberalilor timp de patru ani, la Comună. Moştenirea e grea. Ea nu cuprinde decît pasiv şi încă un pasiv ce nu-i posedă decît faliţii frauduloşî. Cetăţenii, însă, să fie siguri că noua administraţie comunală, recunoscătoare de încrederea ce i-au arătat, va munci cu dor de binele Comunei, făcînd totul ce-i va fi prin putinţă pentru a remedia starea deplorabilă financiară pe care o găseşte. Ea va avea de ţintă îndeplinirea celei mai de căpitenie dorinţă a Iaşului , aducerea apei şi ca o dovadă despre această solicitudine a partidului conservator este că capii noştri locali, de îndată ce guvernul s’a fondat, au făcut apel la el ca să vie ajutorul oraşului. Cererea a fost ascultată. Guvernul a promis Iaşilor şase milioane care vor servi la îndeplinirea dorinţei tuturora, şi care, sub autoritatea conservatoare, va deveni un fapt realizat. Binele Comunei, binele cetăţenilor, îndestularea tuturor nevoilor oraşului, acestea vor fi lozinca de care vor fi călăuziţi noii consilieri comunali. Cetăţenii să’şi facă, la rîndul lor, datoria, încurajîndu-i la aceasta prin majoritatea elocintă ce vor da astăzi listei partidului conservator. hlSTIK LOE Aseară, intr’un mod ocult, s’a afişat pe zidurile Iaşilor o listă de candidaţi pentru colegiul întăiu de Comună. Era un simplu zvon care a devenit pe jumătate o realitate: noul partid anti-semit solicitează încrederea cetăţenilor,—cu un program improvizat de care nimeni n’a putut lua cunoştinţă la timp şi pe care nu-1 cunoaştem pină in momentul eind scriem aceste rînduri. Dacă pină la un punct n’au fost surprinzătoare candidaturile antisemite la alegerile de Cameră, nu tot aşa e cu candidaturile comunale. Dacă iarăşi până la un punct antisemiţii au putut să-şî permită cu un succes relativ încercarea de a candida pentru Parlament, experienţa de astă dată va fi cu mult mai grea şi mai decepţionată, fiind vorbă de o listă care spune atît de puţin cetăţenilor ieşeni. Ideile şi idealurile sociale toate sunt îndreptăţite în stat, eu singura condiţiune ca ele să fie reprezentate de oameni al căror trecut garantează viitorul şi cu condiţiunea incă de a fi realizabile. Parlamentul este arena unde se încinge, în toate ţările civilizate din lume, lupta cea mare în jurul ideilor diferite. Nu este tot aşa cînd e vorba de Comună. Aci pretutindeni se caută administraţie, o bună şi cinstită gospodărie în limitele condiţiilor şi relaţiilor sociale existente. Principiul esenţial în administraţia comunală este acomodarea iar nu înverşunarea relaţiilor între locuitorii unul aceluiaşi oraş, întrucit Constituţia le garantează tuturor. Loviturile de stat nu pot alcătui programe comunale, după cum niei-o extremă revoluţionară nu poate să servească unei asemenea cauze. Partidul conservator se prezintă cu toate elementele de garanţie că toate interesele vitale vor fi cu sfinţenie păzite şi nimic care să fie Împotriva conservării de neam nu va găsi un moment sprijin în rindul lui. Şi va dovedi că pentru aceasta nu e trebuinţă de conflicte, de excese şi de antisemiţi oficiali, după cum n'a fost trebuinţă de vandalismele de 16 Mai patronate de d-lor, pentru înflorirea şi prosperarea oraşului nostru. Naţionali şi naţionalişti Unul din nobilele epitete, pe care colectivitatea ,şi-a dat ca anexă indispensabilă fiinţării sale, e şi cel de naţional. Marele partid liberal, cit a avut pe Rosetti ca Mentor, s’a mulţumit numai cu epitetul de liberal, botezat, după vreme, ).?$. Cînd, însă, Ion Brătianu a precumpănit cu politica sa oportunistă şi s’a separat de Rosetti, partidul liberal s’a numit şi naţional, ca unul ce se zicea că e născut din rărunchii naţiune!. La început s’a făcut mult caz pe tema acestui epitet , care din noi nu-şi aduce aminte cu cîta fală nu se intitulau el liberalii, pe la 1885, naţionali, vrind a înţelege prin aceasta că partidul opus — conservatorii — sunt nenaţionali, ciocoi, boeri, iubitori al trecutului, unitori ale formelor şi progresului şi că deci partidul care are dreptul la naţiune este numai maarele partid naţional liberal. Au trecut ani de atunci. Faptele au desminţit vorbele şi odioasa colectivitate, condusă de Sturdza, s’a arătat aşa de puţin naţională în faptele sale, în conduita eî politică, că a meritat titlul de trădătoare de neam. Noi, conservatorii, cari nu ne-am aninat în coadă acest epitet de naţionali, am dovedit prin tactul nostru că sîntem de fapt mai naţionali în aspiraţiunile noastre de cît liberalii. Aspiraţiunile de neam noi nu le-am înăduşit; credinţa în biserică noi n’am sdruncinat’o ; poporul noi nu l’am amăgit ; temelia statului noi n’am sdruncinat’o. Dar dacă nimica din ceia ce au făcut liberalii în râu noi n’am săvîrşit, n’am crezut prudent a ne intitula şi naţionali, căci acesta nu e un atribut special unei grupări, unui partid, ci ori ce român care îşi iubeşte ţara şi neamul are dreptul de a fi naţional. In loc de paradă, modestie , in loc de vorbe, fapte, iată purtarea noastră. Dar epitetul liberalilor a servit de nadă mai apoi socialiştilor. In adevăr, în timpul din urmă, socialiştii, în marele lor congres, au hotărît a-şi schimba numele lor de socialişti în democraţi naţionali, ca şi cum ar fi şi aristocraţi naţionali. Au crezut şi cred naivii de socialişti că porecla liberală, usată şi terfelită de el în timpul guvernărei lor, va fi reîntinerită de socialişti. Cît va prinde teren în public noua firmă de naţionali-democraţi nu ştim ; ce ştim e că se abuşază de titlul de naţionali, dîndu-se la partide, care lucrează tocmai In contra a tot ce e naţional. In timpurile din urmă a fost dat Iaşilor, oraşul ideilor mari şi nouă, al ideilor umanitare şi generoase, să fie leagănul unui nou partid, unei nouă grupări, unei nouă constelaţiuni politice, care şi-a dat pomposul titlu de naţionalişti. Ştim cine sunt naţionaliştii, şi ce voesc. Oameni şovinişti, cred că societatea stă numai pe o chestie şi că dar cel ce ia pe mină o chestie — cît de unilaterală —are dreptul la votul şi încrederea alegătorului. Naţionaliştii noştri de la Iaşi sunt expresiunea unei ‘stări politice patologice. N’avem alt cuvînt de a-l numi altfel, căci tema pe care se pun, interesele ce agită, fanatismul ce pun în îndeplinirea ideii lor ne dă dreptul de a-l califica astfel. Cum naţionaliştii au ajuns să se erige în partid de luptă ? Care ele sunt aderenţii ? Cu cine lucrează ? Aici e un secret, care trebue divulgat, pentru a nu se lăsa înşelat publicul. Liberalii iubitori de epitetul naţionali, văzînd că supt firma aceasta au cambuclurisit-o şi că s’au cam deochiat; apoi luînd în vedere împrejurările oprimătoare pentru el, care îl fac imposibili de a lupta făţiş, au crezut că e nimerit a se contopi în apele naţionaliştilor. Şi azi cetăţenii ieşeni vor avea prilejul să vadă, cum liberali de samă, membri ai clubului, diriguitori ai partidului, vin la vot şi dau concursul lor listei naţionaliştilor pentru comună. Dar cum rece le era inima şi gîndul pentru ţară, cînd şi-au dat epitetul de naţionali, tot aşa de rece şi cumpănită le e mintea, cînd azi caută a înota în apele naţionaliştilor. Dacă la aceştia e ceva bolnav, la dînşii, la colectivişti, totul e calcul. Dar calculul colectivist e periculos ţării; din el nu va trage folos decît numai dînsul. Alegătorul Ieşan însă va şti să pună la locul lor pe liberalii naţionalişti, cum a ştiut să-l pună cu botul pe labe tot pe liberalii naţionali. E prea prudent poporul nostru şi în special alegătorul Ieşan spre a se lăsa ademenit de cei ce au terfelit şi terfelesc ceia ce nu e mai scump nouă : sentimentul naţional. Ori naţionalist ori naţional, liberalul se cunoaşte, căci scarpină pe naţionalist după ureche şi îndată apare libe ralul.* * * Tinerimea generoasă, aliata dlui Sturdza, a comis o mişelie şi o crimă. Fructele alianţei colectiviste ca Banghereanu, Frcşinescu şi ceîlalţi mişei se ved. Crima de la Slatina, căci numai un astfel de nume i se poate da faptului acesta, a patat de singe alianţa aceasta hibridă. Vom reveni. Japonia de astăzi Răsărit şi Apus.—Cultura. In Japonia.—Secrii şi zidiri.—Budget şi criză. Un economist japonez, d. Konsaka Yoshio, a publicat de curînd o interesantă lucrare prin care stabileşte un mod ştiinţific care este în momentul de faţă bogăţia generală a Japoniei. Studiul este de toată seriozitatea, deoarece se sprijină pe date statistice oficiale. După părerea d-lui Konsaka totalul bogăţiilor Japoniei ar atinge astăzi cifra de 15,093,000,000 yen, adecă în moneda noastră aproape 38 miliarde de franci. Bogăţia cea mai mare, de 10 miliarde, e reprezentată de proprietăţi imobile; vin apoi construcţiile în valoare de vreo două miliarde : drumuri de fier, opere de artă, mine, marină, telegraf, etc. Iată acum citeva din cifre privite mai de aproape: Suprafaţa totală a imperiului lui Mikado este de 413,201,088 tan; măsura de un tan e egală cu 1107 metri patraţi. Din acestea, 274,678,144 aparţin Statului şi 138,522,944 sunt ale particularilor. Raportîndu-ne la cifra de 10 miliarde, valoarea pămîntului, se poate zice că d. Konsaka e mai prejos de realitate. Vite cornute se află în Japonia 1,09R360 socotite de d. Konsaka a 35 yen de cap , cai se află 1,477,210 socotiţi cite 60 de franci, adecă 25 yen. Case de locuit se află 7,884,215 preţuite cîte 200 yen fie-care, adecă 500 de franci, apoi 300,000 edificii pentru diferite culturi, valorate in termen mediu cîte 1000 de yen ; 1,594 şcoli cîte 10,000 yen fie-care; 50 de închisori de cite 50,000 yen; 35 căzărmi a 150,000 yen; 3 porturi de războiu cu arsenalele respective, valorînd cîte 1 milion de yen fiecare port. E uşor de văzut că savantul Konsaka nu exagerează de loc cifrele. Singura exagerare pare că o face statisticianul în privinţa valoarei operelor de artă şi a mobilierului. In adevăr d. Konsaka pune cîte 100 yen de fiecare casă. Cine cunoaşte modul primitiv cum ştiu japonezii să-şi împodobească interiorul locuinţelor cifra aceasta Îi va părea vădit exagerată, din consideraţii... şoviniste. Interesante încă sunt cifrele şi detaliile privitoare la marina japoneză. Tanagiul general al vapoarelor de război japoneze este de 112.760 tone, la care trebuie să adăugăm 2000 tone de torpilori. Cit despre marina comercială, sunt vapoare de două feluri: vapoare construite europeneşte şi vapoare după vechiul obiceiu al ţării. Tanagiul acestor din urmă se măsoară cu măsura japonesă, Kuku, de 180 litre. Minele japoneze aduc 40 milioane de yen pe an, din cari jumătate se cheltuiesc cu exploatarea. Cifra aceasta este stabilită acum 4 ani în urmă, de atunci a crescut încă foarte mult. Telegraful şi drumurile de fier—aceste din urmă formînd o reţea foarte întinsă— se urcă la o valoare de 90 milioane yen. O cifră deosebită e rezervată în statistica d-lui Konsaka aşa ziselor «bogăţii diverse». Sub această denumire ar fi înţelegind bijuteriile, obiectele preţioase, cărţile şi altele. Deşi în privinţa luxului se găsesc trăsături originale în viaţa Japoniei. Sculele, argintăria nu există de fapt, cit despre bibliotecele publice sau private cari au devenit un adevarat lux în viaţa civilizată a Europenilor—nu se pot compara [de loc cu colecţiile obicinuite în Apusul european. Aşa că din acest punct de vedere e de sigur mărită şi puţin susţinută cifra de 1 miliard şi citeva milioane, indicată ca valoare a «diverselor" în Japonia. Scopulstudiului d-lui Konsaka e făcut într’un scop ştiinţific, avlnd de scop de a arata care trebuie să fie raportul între venit şi cheltuială în viaţă unui stat. Principiul adoptat de d. Konsaka e că nu trebue să se cheltuiască mai mult de o sutime din bogăţia totală a ţării, — pentru Japonia bunăoară , 150 milioane de yen. Totuşi guvernul şi dieta Japoniei par a avea vederi mai ambiţioase, sau mai... europene, dacă considerăm că pe anul curent se prevăd 220 milioane de yen. Prudenţa e păzitoare bună şi principiul d-lui Konsaka poate servi şi altor naţiuni civilizate — căci Japonia merită astăzi pe deplin titlul de naţiune civilizată—cu atît mai mult că pretutindeni criza e la ordinea zilei. Blag.