Opinia, iunie 1899 (Anul 3, nr. 25-47)

1899-06-10 / nr. 32

Număr­ul 10 Bani iîîOSAMES­TELE încep la 1 şi 15 ale fle­ căreî luni şi se plă­tesc toî-d’a­ una Înainte In Iaşi la Casa Administraţiei In judeţi şi streinatate prin mandate poştale Un an in ţară 30 lei, în streinătate 40 Isî Şase Inul 15 „ » „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRATIA Si® 43. —Strarfs* Gorlei - ST®. 48 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani MUNCIURILE In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri Ia pag. IV . . . . îl) b. liaU » N M IN­ • . • ■ 40 a V Inserţiile şi reclamele ... 50 . . Un număr vechi și 80 REDACȚIA jp . No. 43- Strada Oorel-Ss. «B Candidații Partidului Conservator La alegerile Comunale cot.­­ Badaren A. Alexandru Kogalniceanu Grigore Culianu Alexandru B-r Stefan­escu Reculai Vasiliu Ion preot Petrescu Constantin Jippa Alexandru Major Costăch­escu (iii. Căpitan Cristofor S. Gh­eorghie Filipescu Teodosie B-1 COII. II Mavrodi Ion, căpitan Blandia B. Alexandru Mihail Oh. avocat Cristescu O. Dimitrie Origorin V. Gheorghe Prasa Constantin Maximo­viei Teodor Zarifopol Ion Baraban Gheorghe PENTRU ALEGATORI Din urna electorala vor eşi as­tăzi triumfători candidaţii conserva­tori, cari vor forma viitorul consiliu comunal. Nu facem injuria corpului electo­ral ieşan ca măcar un minut să stăm la îndoiala că, afară de cîte­va voturi rătăcite, acei ce compun lista antisemită vor găsi alt­ceva de­cît dispreţ şi indiferenţă. Nu aceasta este preocuparea noa­stră. Ceea ce ne îngrijeşte şi pen­tru care suntem în drept de a fi ast­fel, este cînd ne gîndim la sta­rea financiară în care se găseşte Comuna noastră, de pe urma foas­­tei administraţiuni liberale. Colectiviştii, în trecerea lor la Pri­mărie, au avut acelaşi efect pe ca­­re-l are ciclonul în ţările oceanului Pacific,—peste tot foc şi pîrjol. După ce au găsit, în urma fos­tului consiliu conservator, o strălu­cită stare financiară, cu lucrări de absolută utilitate aproape termina­te, liberalii, venind în capul Comu­nei, nu au știut de­cît să înceapă, din contra, lucrări de absolută inu­tilitate, iar de acelea ale noastre neştiind să facă ca Comuna să profite. Teatrul, în timp de trei ani de zile de oblăduire colectivistă, nu a produs un ban venit, ci din contra pe fieş­­ ce an cheltuelile prevăzute de el veneau să se adune la deficitul general. In anul de pe urmă, cu toate că vedeau crescînd deficitele Teatrului din ce în ce, au crezut a ebvia la aceasta, mai ales pentru ca ştiindu-se pe punctul de a pleca, voiau să lase o situaţie şi mai în­curcată, ştergînd dintr’o trăsătură de condeiu aproape întreaga sumă alocată pentru administraţie, ca şi cum prin un astfel de mijloc buge­tul teatrului s’ar fi echilibrat. Au găsit abatorul aproape termi­nat. Ce au făcut pentru ca o astfel de instituţiune, menită să producă un venit real Comunei, să ajungă la acest scop ? Incercat-au înfiinţa­rea unei fabrici de conserve, ori exportul cărnei tăiate în streinăta­­te ? Nimic. Toată activitatea lor în această privinţă s’a rezumat în a­­cordarea unei diurne grase defunc­tului Tăcu şi d-lui Gh­ica spre a se plimba prin Bucureşti cu gîndul de­ a vorbi cu primarul Vienei, la dis­tanţă. Graţie lor, capitalul ce s’a pus în construirea abatorului, a ră­mas improductiv timp de patru ani de zile, remînînd ca viitorul consi­liu comunal să ia măsurile necesare pentru ca Comuna să se folosească de această importantă cheltuiala. Cînd, însă, a fost vorba de a sa­crifica interesele Comunei pentru a-şî face reclamă electorala sau a satisface gusturile estetice ale unora din ei, L­uil Ganea şi tovarăşii săi nu au ezitat un moment de a croi înfrumuseţări costisitoare şi de fără vre­un folos ca: canalizarea Cab­­­ainei sau deschiderea faimoasei rîpe Galbene. De ceea ce, însă, nu s’au preo­cupat cîtu­şi de puţin a fost: cu ce vor plăti efectuarea acestor lucrări ? Rezultatul îl vedem astă­zi. Sub formă de virimente au întrebuinţat pentru ele ceea ce mai rămăsese din fondul celor şase milioane, din care astăzi nu se mai găseşte dis­ponibilă de­cît minima sumă de 00.000 lei. Cînd comisiunea interimară a in­trat în funcţiune, s’a găsit pe speţe cu aceste lucrări ce nu puteau fi părăsite fără a expune Comuna la procese dăunătoare şi în acelaşi timp fără un ban desemnat pentru plata lor. Am asistat atunci, zilele trecute, la un fapt ce încă nu se întîmpla­­se în oraşul nostru, acela de a ve­dea pe lucrători răsvrătindu-se, se­­chestrînd pe supraveghetori, de­oare­ce administraţia comunală se gă­sea în imposibilitate de a-i plăti pentru munca lor. Un simplu fapt, pentru a se da dovadă de nepăsarea cum lucra foasta administrație comunală libe­rală, este că , cu toate că nu fu­sese autorizată de a pune în lici­tație lucrări de canalizare a Cal­­­ainei, de­cît pentru suma de 200000 lei, pe lîngă această sumă au în­cheiat contract cu antreprenorul încă pentru suma enormă de un milion. D. Bejan știind cu cine are a fa­ce, inspirat, a cerut singur ca să se stipuleze în contract că Comuna are dreptul să se limiteze la lucră­rile date prin licitație, adică la 200000 lei. In iarna trecută, cînd antre­prenorul văzu starea în care se găseau finanţele, de­oare­ce cu multă greutate i se putea achita situaţiu­­nile, propuse Comunei să limiteze lucrările la prima sumă. D. Ganea, care ştia prea bine că nimic nu este prevăzut pentru lucrarea pos­­terioară de un milion, nu a voit să profite nici de oferta d-lui Bejan nici de clauza favorabilă Comunei din contract, ba din contra a dat ordin antreprenorului să continue Inert­rile. Acesta, în consecinţă, pentru a nu fi vre­odată responsabil, s’a apro­­visionat cu tot materialul necesar, iar acum se găseşte, din cauza in­­capacităţei şi nepăsărel de care au dat probă d-nul Ganea şi cei­lalţi, în imposibilitate de a continua lu­crarea, de­oare­ce nu sunt fonduri specificate şi cu tot materialul tre­buitor adunat. Tot astfel colectiviştii au proce­dat şi la Rîpa Galbena. Nu vom insista. Cetăţenii ieşeni, cari au sub ochii lor aceste lucrări, n’au de­cît să se convingă prin ei înşişi. Dreptate, deci, aveam cînd, la început, zisesem că starea pe care o moşteneşte noua administraţie comunală este îngrijitoare. Peste tot lucrări începute, de nici o utilitate, buget neechilibrat cu veniturile umflate şi cu cheltu­­eli zadarnice, fondul celor şase mi­lioane sleit în totul, iată roadar munceî liberalilor timp de patru ani, la Comună. Moştenirea e grea. Ea nu cuprin­de de­cît pasiv şi încă un pasiv ce nu-i posedă de­cît faliţii frau­­duloşî. Cetăţenii, însă, să fie siguri că noua administraţie comunală, recu­noscătoare de încrederea ce i-au arătat, va munci cu dor de binele Comunei, făcînd totul ce-i va fi prin putinţă pentru a remedia starea deplorabilă financiară pe care o găseşte. Ea va avea de ţintă înde­­plinirea celei mai de căpitenie do­­rinţă a Iaşului , aducerea apei şi ca o dovadă despre această solici­tudine a partidului conservator este că capii noştri locali, de îndată ce guvernul s’a fondat, au făcut apel la el ca să vie ajutorul oraşului. Cererea a fost ascultată. Guvernul a promis Iaşilor şase milioane care vor servi la îndeplinirea dorinţei tuturora, şi care, sub autoritatea conservatoare, va deveni un fapt realizat. Binele Comunei, binele cetăţeni­lor, îndestularea tuturor nevoilor oraşului, acestea vor fi lozinca de care vor fi călăuziţi noii consilieri comunali. Cetăţenii să’şi facă, la rîndul lor, datoria, încurajîndu-i la aceasta prin majoritatea elocintă ce vor da astă­zi listei partidului conservator. hlSTIK LOE Aseară, intr’un mod ocult, s’a afişat pe zidurile Iaşilor o listă de candidaţi pentru colegiul întăiu de Comună. Era un simplu zvon care a devenit pe ju­mătate o realitate: noul partid anti-semit solicitează încrederea cetăţenilor,—cu un program improvizat de care nimeni n’a pu­tut lua cunoştinţă la timp şi pe care nu-1 cunoaştem pină in momentul eind scriem a­­ceste rînduri. Dacă pină la un punct n’au fost surprin­zătoare candidaturile antisemite la alege­rile de Cameră, nu tot aşa e cu candidatu­rile comunale. Dacă iarăşi până la un punct antisemiţii au putut să-şî permită cu un succes relativ încercarea de a candida pentru Parlament, experienţa de astă dată va fi cu mult mai grea şi mai decepţionată, fiind vorbă de o listă care spune atît de puţin cetăţeni­lor ieşeni. Ideile şi idealurile sociale toate sunt în­dreptăţite în stat, eu singura condiţiune ca ele să fie reprezentate de oameni al căror trecut garantează viitorul şi cu condiţiunea incă de a fi realizabile. Parlamentul este arena unde se încinge, în toate ţările civilizate din lume, lupta cea mare în jurul ideilor diferite. Nu este tot aşa cînd e vorba de Comună. Aci pretutindeni se caută administraţie, o bună şi cinstită gospodărie în limitele con­diţiilor şi relaţiilor sociale existente. Principiul esenţial în administraţia comu­nală este acomodarea iar nu înverşunarea relaţiilor între locuitorii unul aceluiaşi o­­raş, întru­cit Constituţia le garantează tu­turor. Loviturile de stat nu pot alcătui programe comunale, după cum niei-o ex­tremă revoluţionară nu poate să servească unei asemenea cauze. Partidul conservator se prezintă cu toate elementele de garanţie că toate interesele vitale vor fi cu sfinţenie păzite şi nimic care să fie Împotriva conservării de neam nu va găsi un moment sprijin în rindul lui. Şi va dovedi că pentru aceasta nu e tre­buinţă de conflicte, de excese şi de antisemiţi oficiali, după cum n'a fost trebuinţă de van­­dalismele de 16 Mai patronate de d-lor, pentru înflorirea şi prosperarea oraşului nostru. Naţionali şi naţionalişti Unul din nobilele epitete, pe care co­lectivitatea ,şi-a dat ca anexă indispen­sabilă fiinţării sale, e şi cel de naţional. Marele partid liberal, cit a avut pe Ro­­setti ca Mentor, s’a mulţumit numai cu epitetul de liberal, botezat, după vreme, ).?$. Cînd, însă, Ion Brătianu a precum­pănit cu politica sa oportunistă şi s’a separat de Rosetti, partidul liberal s’a numit şi naţional, ca unul ce se zicea că e născut din rărunchii naţiune!. La început s’a făcut mult caz pe tema acestui epitet , care din noi nu-şi aduce aminte cu cîta fală nu se intitulau el liberalii, pe la 1885, naţionali, vrind a în­ţelege prin aceasta că partidul opus — conservatorii — sunt nenaţionali, ciocoi, boeri, iubitori al trecutului, unitori al­e formelor şi progresului şi că deci par­tidul care are dreptul la naţiune este numai maarele partid naţional liberal. Au trecut ani de atunci. Faptele au desminţit vorbele şi odioasa colectivita­te, condusă de Sturdza, s’a arătat aşa de puţin naţională în faptele sale, în conduita eî politică, că a meritat titlul de trădătoare de neam. Noi, conservatorii, cari nu ne-am ani­nat în coadă acest epitet de naţionali, am dovedit prin tactul nostru că sîntem de fapt mai naţionali în aspiraţiunile noastre de cît liberalii. Aspiraţiunile de neam noi nu le-am înăduşit; credinţa în biserică noi n’am sdruncinat’o ; poporul noi nu l’am amă­git ; temelia statului noi n’am sdrunci­nat’o. Dar dacă nimica din ceia ce au făcut liberalii în râu noi n’am săvîrşit, n’am crezut prudent a ne intitula şi na­ţionali, căci acesta nu e un atribut spe­cial unei grupări, unui partid, ci ori­ ce român care îşi iubeşte ţara şi neamul are dreptul de a fi naţional. In loc de paradă, modestie , in loc de vorbe, fapte, iată purtarea noastră. Dar epitetul liberalilor a servit de nadă mai apoi socialiştilor. In adevăr, în timpul din urmă, socialiştii, în marele lor congres, au hotărît a-şi schimba nu­mele lor de socialişti în democraţi na­ţionali, ca şi cum ar fi şi aristocraţi naţionali. Au crezut şi cred naivii de socialişti că porecla liberală, usată şi terfelită de el în timpul guvernărei lor, va fi reîntinerită de socialişti. Cît va prinde teren în public noua firmă de naţionali-democraţi nu ştim ; ce ştim e că se abuşază de titlul de na­ţionali, dîndu-se la partide, care lucrează tocmai In contra a tot ce e naţional. In timpurile din urmă a fost dat Ia­şilor, oraşul ideilor mari şi nouă, al ide­ilor umanitare şi generoase, să fie lea­gănul unui nou partid, unei nouă gru­pări, unei nouă constelaţiuni politice, care şi-a dat pomposul titlu de naţionalişti. Ştim cine sunt naţionaliştii, şi ce vo­­esc. Oameni şovinişti, cred că societatea stă numai pe o chestie şi că dar cel ce ia pe mină o chestie — cît de unilaterală —are dreptul la votul şi încrederea ale­gătorului. Naţionaliştii noştri de la Iaşi sunt ex­­presiunea unei ‘stări politice patolo­gice. N’avem alt cuvînt de a-l numi alt­fel, căci tema pe care se pun, inte­resele ce agită, fanatismul ce pun în înde­plinirea ideii lor ne dă dreptul de a-l ca­lifica astfel. Cum naţionaliştii au ajuns să se erige în partid de luptă ? Care ele sunt ade­renţii ? Cu cine lucrează ? Aici e un secret, care trebue divul­gat, pentru a nu se lăsa înşelat pu­blicul. Liberalii iubitori de epitetul naţionali, văzînd că supt firma aceasta au cam­­­buclurisit-o şi că s’au cam deochiat; apoi luînd în vedere împrejurările oprimă­­toare pentru el, care îl fac imposibili de a lupta făţiş, au crezut că e nimerit a se contopi în apele naţionaliştilor. Şi azi cetăţenii ieşeni vor avea pri­lejul să vadă, cum liberali de samă, membri ai clubului, diriguitori ai par­tidului, vin la vot şi dau concursul lor listei naţionaliştilor pentru comună. Dar cum rece le era inima şi gîndul pentru ţară, cînd şi-au dat epitetul de naţionali, tot aşa de rece şi cumpănită le e mintea, cînd azi caută a înota în apele naţionaliştilor. Dacă la aceştia e ceva bolnav, la dîn­­şii, la colectivişti, totul e calcul. Dar calculul colectivist e periculos ţării; din el nu va trage folos de­cît numai dînsul. Alegătorul Ieşan însă va şti să pună la locul lor pe liberalii naţionalişti, cum a ştiut să-l pună cu botul pe labe tot pe liberalii naţionali. E prea prudent poporul nostru şi în special alegătorul Ieşan spre a se lăsa ademenit de cei ce au terfelit şi terfe­lesc ceia ce nu e mai scump nouă : sen­timentul naţional. Ori naţionalist ori naţional, liberalul se cunoaşte, căci scarpină pe naţiona­list după ureche şi îndată apare libe­­ ralul.* * * Tinerimea generoasă, aliata d­­lui Sturdza, a comis o mişelie şi o crimă. Fructele alianţei colectiviste ca Bangh­ereanu, Frcşinescu şi ceî­lalţi mişei se ved­. Crima de la Slatina, căci numai un astfel de nume i se poate da faptului a­­cesta, a patat de singe alianţa a­­ceasta hibridă. Vom reveni. Japonia de astă­zi Răsărit şi Apus.—Cultura. In Japonia.—Secrii şi zidiri.—Budget şi criză. Un economist japonez, d. Konsaka Yos­­hio, a publicat de curînd o interesantă lucrare prin care stabileşte un mod şti­inţific care este în momentul de faţă bo­găţia generală a Japoniei. Studiul este de toată seriozitatea, de­oare­ce se spri­jină pe date statistice oficiale. După părerea d-lui Konsaka totalul bo­găţiilor Japoniei ar atinge astă­zi cifra de 15,093,000,000 yen, adecă în moneda noastră aproape 38 miliarde de franci. Bogăţia cea mai mare, de 10 miliarde, e reprezentată de proprietăţi imobile; vin apoi construcţiile în valoare de vreo două miliarde : drumuri de fier, opere de artă, mine, marină, telegraf, etc. Iată acum citeva din cifre privite mai de aproape: Suprafaţa totală a imperiului lui Mi­kado este de 413,201,088 tan; măsura de un tan e egală cu 1107 metri patraţi. Din acestea, 274,678,144 aparţin Statului şi 138,522,944 sunt ale particularilor. Raportîndu-ne la cifra de 10 miliarde, valoarea pămîntului, se poate zice că d. Konsaka e mai prejos de realitate. Vite cornute se află în Japonia 1,09R360 socotite de d. Konsaka a 35 yen de cap , cai se află 1,477,210 socotiţi cite 60 de franci, adecă 25 yen. Case de locuit se află 7,884,215 pre­ţuite cîte 200 yen fie-care, adecă 500 de franci, apoi 300,000 edificii pentru dife­rite culturi, valorate in termen mediu cîte 1000 de yen ; 1,594 şcoli cîte 10,000 yen fie-care; 50 de închisori de cite 50,000 yen; 35 căzărmi a 150,000 yen; 3 por­turi de războiu cu arsenalele respective, valorînd cîte 1 milion de yen fie­care port. E uşor de văzut că savantul Konsaka nu exagerează de loc cifrele. Singura exagerare pare că o face sta­­tisticianul în privinţa valoarei operelor de artă şi a mobilierului. In adevăr d. Konsaka pune cîte 100 yen de fie­care casă. Cine cunoaşte modul primitiv cum ştiu japonezii să-şi împodobească interi­orul locuinţelor cifra aceasta Îi va pă­rea vădit exagerată, din consideraţii... şoviniste. Interesante încă sunt cifrele şi deta­liile privitoare la marina japoneză. Tanagiul general al vapoarelor de răz­­boi­ japoneze este de 112.760 tone, la care trebuie să adăugăm 2000 tone de torpilori. Cit despre marina comercială, sunt vapoare de două feluri: vapoare construite europeneşte şi vapoare după vechiul obiceiu al ţării. Tanagiul aces­tor din urmă se măsoară cu măsura ja­­ponesă, Kuku, de 180 litre. Minele japoneze aduc 40 milioane de yen pe an, din cari jumătate se chel­tuiesc cu exploatarea. Cifra aceasta este stabilită acum 4 ani în urmă, de atunci a crescut încă foarte mult. Telegraful şi drumurile de fier—aceste din urmă formînd o reţea foarte întinsă— se urcă la o valoare de 90 milioane yen. O cifră deosebită e rezervată în sta­tistica d-lui Konsaka aşa ziselor «bogă­ţii diverse». Sub această denumire ar fi înţelegind bijuteriile, obiectele preţioase, cărţile şi altele. Deşi în privinţa luxului se găsesc trăsături originale în viaţa Japoniei. Scu­lele, argintăria nu există de fapt, cit despre bibliotecele publice sau private cari au devenit un adevarat lux în viaţa civilizată a Europenilor—nu se pot com­para [de loc cu colecţiile obicinuite în Apusul european. Aşa că din acest punct de vedere e de sigur mărită şi puţin susţinută cifra de 1 miliard şi citeva milioane, indicată ca valoare a «diver­selor" în Japonia. Scopul­­studiului d-lui Konsaka e fă­cut într’un scop ştiinţific, avlnd de scop de a arata care trebuie să fie raportul între venit şi cheltuială în viaţă unui stat. Principiul adoptat de d. Konsaka e că nu trebue să se cheltuiască mai mult de o sutime din bogăţia totală a ţării, — pentru Japonia bunăoară , 150 milioane de yen. Totuşi guvernul şi dieta Japoniei par a avea vederi mai ambiţioase, sau mai... europene, dacă considerăm că pe anul curent se prevăd 220 milioane de yen. Prudenţa e păzitoare bună şi princi­piul d-lui Konsaka poate servi şi altor naţiuni civilizate — căci Japonia merită astăzi pe deplin titlul de naţiune civi­lizată—cu atît mai mult că pretutindeni criza e la ordinea zilei. Blag.

Next