Opinia, ianuarie 1900 (Anul 3, nr. 196-212)
1900-01-14 / nr. 204
ANUL III No. 204 EDIŢIA DE SEARA IAŞI-VINERI 14 IANUARIE 1900 Numărul 10 Bani ABONAMENTELE încep la 1 şi 15 ale fie ci trei luni şi se plătesc totd’auna înainte In Taft la Casa Administraţiei în judeţe şiIsto CTNaiute prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, in streinătate 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA J No. 17.— Strada Primăriei— Jfp. 17. ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN * Numărul 10 Bani AMXIUJRILE I judeţe se primesc numai la Administraţie In streinătate direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. 1V . . 20 b. linia 111 . . 40 „ „ Inserţiile şi reclamele 50 Un număr vechi, 30 bani REDACŢIA No. 17—Strada Primăriei—No. 17 Descompunere Fiece partid, cu timpul îşi regenerează forţele, prin acresiuni fie de patizani individuali, fie chiar de grupuri rezleţe, cari lucrau in o ordine analoagă de idei şi termină prin a se alipi la partidul mare. Partidul conservator şi-a întărit în astfel de mod forţele, puţind în acest chip a fi partidul de progres în idei şi fapte, timp de decenii de ani. Acelaşi lucru l-a încercat şi partidul liberal, dar în mod invers de adevăratul sens al reînoirei elementelor unei grupări. I. C. Brătianu, setos de putere, şi neputînd suporta vreo opunere din partea unei individualităţi adverse, căuta de îndată să o atragă prin promisiuni şi funcţiuni, şi apoi, după ce trăgea tot folosul din ea, compromisă, o îndepărta, sigur că de acum nu mai poate constitui un adversar de temut. Sistem politic bizantin şi ’necinstit, I. Brătianu l’a practicat tot timpul cît a guvernat ţara, ca un paşalîc. Dar ceia ce a putut face mina de fier a lui I. Brătianu, simpatia pe care el ştia să o insufle, s’a schimbat, sub şefia d-lu D. Sturdza, în degenerarea partidului. Derută complectă şi pretutindeni. Partizanii vechi, acei cari au luptat ani de zile la înflorirea partidului liberal, îi părăsesc rînd pe rînd, iar pentru a-şi umplea rîndurile, ele sunt deschise tuturor. Şi astfel, în loc de a se vedea in capul partidului liberal pe acei cari au conlucrat la faptele, cu care el se pote făli se zăreşte astăzi un Costinescu înlocuit cu Palladi, un Lascar cu Ionel Brătianu. Spiritul acesta al domniei mediocrităţilor liberale s’a lăţit de la centru la periferie, aşa că în provincie se vede înflorind acelaş sistem, cu succesul pe care-l poate prileji notorietăţi de acest gen. La noi în Iaşi, strîmtoraţi pe timp de putere, simţind, după doi ani de guvernare, că forţele sleiesc, deschid porţile Comunei, partidului aşa zis socialist, îi încredinţează o parte a administraţiei Iaşilor, îl îmbrăţişează cu căldură, şi vedem atunci că oratorii liberalismului în localitate, acei cari înflăcărăm publicul la sala Pastia, nu mai sunt Mirzescu, Gheorghian, ci d. Sterea. Cetăţeanului nou, colectivitatea îi încredinţează misiunea de a glorifica liberalismul şi faptele lui Şi care au fost consecinţele pentru partidul liberal din localitate, din încumetrirea aceasta ? S’au văzut atunci pe vechii liberali, retrăgîndu se, preferind a sta inactivi, de cita discordante intrate de curînd, carii, pre cît nu luptase nici pentru idei nici pentru noul lor partid, cu atît erau mai avizi de putere şi mai cu seamă de căpătueli. Să nu se creadă că numai în Iaşi, partidul liberal e ameninţat de o decădere din care îl va fi greu de a se ridica. Vedeţi la Botoşani. Vechii liberali, ca Arapu, Ciolac, cari au luptat atitea ani alături de I. Brătianu, se găsesc indepărtaţi şi înlocuiţi prin pseudo liberali, prin acei cari au combătut pe I. Brătianu cu cea mai mare înverşunare, prin d-nii Ulle, Vasiliu şi alţii, astăzi devotaţi d-luii Sturdza şi conducătorii colectivităţei! Ε o stare morbidă generală. Tot ce simte liberal, tot ce e cinstit şi cugetă drept, tot ce e tînăr în această ţară, părăsind sau nevrînd a intra în îndurile colectivităţei, uşile s’au descins, toţi au pătruns, aşa că în loc de un partid, care se impunea prin unii din bărbaţii lui, în adevăr de merit, avem astăzi în faţă o mare adunătură, bine intitulată colectivitate, disparata prin elementele ei şi merită prin şefii ei de la centru şi provincie a decade zilnic pină la distrugere complectă. Şi dacă încă vedem, că fie la o alegere parţială, fie la o întrunire politică, partidul liberal număra încă partizani numeroşi, aceasta e moştenirea din trecut, care devine zilnic mai efemeră. Sub conducerea lui I. Brăteanu şi a tovarăşilor sei, partidul liberal devenise mare la număr. E de netăgăduit. Ceea ce vedem astăzi împrejurul drapelului liberal, sunt bande care se mai adună din cînd în cînd dar care vor isprăvi prin a se rezleţi pretutindeni. Cu timpul, moştenirea luii Brătianu va deveni neant. Va fi atunci misiunea acelor cari au părăsit de pe acum pe d. Sturdza, să aşeze bazele unui nou partid liberal necesar jocului constituţiona al ţarei noastre, lucru de care noi vom fi primii a ne bucura. ko4iO*»A ceste două fir! se iubesc şi, fără o clipă de revoltă, fără un cuvînt de déjora, se despărţi de Dînsa, pe care o luă în? căsătorie pictorul. Ba asistă şi la căsătorie; numai purta mască: era vesel.... Cu toate prefăcătoriile lui, primise lovitura şi ea era mortală. Cumpăna minteî sale era pentru vecie tulburată de vîntul duios al nebuniei. Pictorul îmbâtrînit se retrase în nordul Angliei, la Goniston, în acea regiune a lacurilor, la care ţinuse aşa de mult. Şi acolo se stinse ciercetul, spunîndu-şi visul şi aleanul frescătuluî de valuri, care-l îngîna domol.... Şi iată că azi, după două-zecî de veacuri de la naşterea lui Crist, sînt încă suflate, cari port în ele o rană adîncă şi veche şi sîngerîndă.—Nu vă uitaţi că rîd, că vorbesc, că se agită : mica sgîrietură otrăvită e afund, roşie,—ca buzele stoarse de un prelung sărut,—care nu s’a tămăduit şi nu se poate tămădui. Ba da, se tămădueşte,—cînd turbina se stinge. FAUST Romanul lui Ruskîn. Ziarele streine ne aduc ştirea că marele gînditor englez Ruskin a murit, însămnîndu-ne, în acelaş timp, şi această întâmplare românească din viaţa sa. Dar întâi, cîteva cuvinte despre artist, aşa de puţin cunoscut la noi, înzestrat cu un intens simţ artistic şi înarmat cu o cultură întinsă, el creă în lumea anglo-saxonă curente, în ceea ce priveşte arta plastică. Lui se datoreşte aşa zisul „preraphaelism“. După cum spune ziarul francez, erau trei puteri intelectuale în lumea întreagă, afară de Franţa : Nieztche Tolstoi şi Ruskin. Cel întâi se sbate pe aripele nebuniei, al doilea în braţele morţei, al treilea se odihneşte în ea. Se sting luminele.... Omul acesta, care a descris aşa de puternic iubirea, a iubit—şi puternic. Din amor a luat în căsătorie pe miss Chalmers Grey, în care părea câ-şî întrupează tot visul sau înaripat. Peste puţin criticul englez chemă la el pe pictorul Millais să-î picteze iubita,—nevasta. Millais făcuses ce vedea săpați de elementele I mants huguenots. Ruskin, observă că a- VORBE BEIâMIIBEâ N’a uitat încă nimeni scandalul ce a produs în țară şi’n streinătate, lovitura criminala dată de colectivişti, biserică autocefale române, prin detronarea şi surghiunirea Mitropolitului Ghenadie. Fiecare îşi aduce aminte încă şi azi, de irit apa ce provocase în popor fapta sacrilegie a ocultei, şi cum întreaga naţiune se ridicase, ca un singur om, să apere legea şi biserica creştină română, contra atentatului guvernului Sturza. Bucureştii, presenta apunci aspectul unui, oraş în plină poluţie ; cetăţenii de prin toate suburbiile Capitalei se scoborîseră la centru, unde bivuaca îi în permanenţă, ca să zicem aşa, şi dintrun moment în altul se aştepta isbucnirea unei explozii populare ce ameninţa să înece Capitala în sînge. Era, în adevăr, un pericol naţional, căci dacă situaţia nu presenta o asemenea înfăţişare, M. 8. Regele nu ar fi sosit în goana mare de la Sinaia, unde se afla, şi nu ar fi cerut fără nici un încunjur demisia imediata a cabinetului Sturza. împrejurarea aceasta nu constituia pe atunci pentru colectivişti un pericol naţional. Azi însă, un simplu concediu de o lună a primului ministru, pentru caz da boala, şi intrarea în minister a d-lui I. C. Grădişteanu, sunt considerate de Voinţa Naţionalii ca fapte colosale, ce alcătuiesc im mare pericol mațional! Să mai stai de vorbă oare cu asemine oameni, căci, dacă nau înebunit încă definitiv, sunt în tot cazul caraghioji ?... --------------------- - Bună credinţa Constituţionalul se face ecoul,—poate că mai exact ar fi izvorul, dar să fim .. ceea ce nu sunt junimiştii,—se face ecoul unor zvonuri, cari arată pe drake Ionescu supărat, gata să demisioneze etc. In sprijinul acestor nouităţi,—dacă cuvlntul acesta are vre-un rost, apoi e în cazul de faţă,—ziarul junimist citează pe veridicul „Adevărul“, Duioasă cârdăşie ! Numai, un lucru mă miră. Domnii junimişti ne-au obişnuit cu mai puţină modestie. Me-am fi aşteptat deci că să fi fost ceva mai pipărat; fiă de la cei cu o „stare culturală superioară“ trebue să pretinzi tot lucruri subţiri. Dar, în orice caz, domnia lor împing modestia prea departe—o, mult prea departe—cînd gazeta lor exclamă: se poate ca tot ce se zvoneşte să fie fără imaginaţiune... Fără imaginaţiune ! Doamne, doamne, ce-ar fi dac’ ar fi cu imaginaţiune ! PRIAR — — Drapelism , cunoscută tactica d-lui P. S. Aurelian, care începe fiecare discurs al său, in Senat, promiţînd că va vota proiectul, care se discută, deşi... şi de aicea o critică migăloasă, plicticoasă şi copilăroasă.—Se vede că, cu toate că d-sa nu mai e şeful deoarece a trecut la colectivişti, obiceiul d-sale a molipsit întreaga grupare drapelistă. Observaţi articolul de fond din ultimul număr al ziarului : d. I. Grădişteanu, e un tînăr de mare viitor, cinstit,talentat, dar... Iată şi inevitabilul dar. Şi apoi, aţine-te, în două coloane şi jumătate, la o critică migăloasă, etc. Ce să faci! Cînd trăesc prea mult oamenii la un loc îşi împrumută pînă şi chipul de a gindi şi de a simţi. Drapeliştii tot aurelianişti au rămas. PRIAR ITM Iscăliturile Din timpuri imemoriale toate telegramele de felicitări, cu ocazia zilelor onomastice, ale colectiviştilor mari, cu acea a serbărilor naţionale, sau a oricărui eveniment politic,—există la clubul liberal din Iaşi un clişeu de iscălituri. Probabil că de pa timpul cînd încă conu Ghiţă Mărzescu era diriguitorul manifestaţiilor patriotice prin telegraf şi poştă, iscăliturile erau aşezate ln anume ordine, luate dintre membrii clubului, după alfabetul listelor electorale, şi puse sub telegrame sau adrese politice după combinaţii ad hoc. Deşi dl. Mărzescu nu se mai amestecă în bucătăria clubului de Iaşi, totuşi dişeurile au rămas, minus iscălitura d-sale şi acea a celor ce nu mai vor se facă chestie comună cu clubiştii. Cu ocazia anului nou catolic, telegrama de felicitare trimeasă din Iaşi M. S. Regelui, a început cu d. Poni şi s’a terminat cu d. Atanase Al. Gheorghiu. Cu acea a felicitărei adresată Suveranului pentru anul nou ortodox, clişeul a fost menţinut. De sigur că de acum, cu ocazia ori cărei manifestări telegrafice saci poştale, ordinea iscăliturilor va fi deasemine menţinută Sunt personagii, care văzîndu-se iscălite stereotip şi amestecate în toate sosurile, chiar şi în acele ce nu-s pe gustul lor, ar vroi se’şî manifeste nemulţumirea; şi adeseori poate, chiar îşi exprimă supararea şi îndrăsnesc să întrebe că cine a cutezat să uzeze de iscălitura lor. I se pune înainte însă imediat interesul şi disciplina de partid, şi omul tace, neavînd altceva mai bun de făcut. Aşa că, ori de cîte ori se va vedea clişeul începînd cu numele d-lui Poni şi sfirşind cu acel al d-lui Gheorghiu, pus sub adresele sail depeşite de manifestări ocazionale, — se ştie de mai nainte, că— dacă nu toţi— dar cea mai mare parte dintre subscriitori, nici habar n'au despre un asemenea eveniment. Poate ca în împrejurările actuale conu Ghiţă să fie cel dintâi mai indignat contra unor asemenea procedimente. Dar a cui e vina. Ale sale, dintru ale sale ! JUVENAL Cum se scrie Istoria Nu e mult de cînd, reflectînd asupra diferitelor evenimente însemnate ale timpului de faţă, ziceam că ar fi nemerit a se face asupra lor un feliu de istorie contemporană imediată, punîndu-se, din şcoală chiar, generaţiile tinere în cunoştinţă de ceea ce se petrece, de ceea ce poate da hrană judecăţii şi lumină pentru viitor. Dar, să presupunem că lucrul e înscris în programa şcoalelor şi suntem pe punctul de a trata un mare subiect de actualitate în mijlocul căruia am trăit noi inşine. Oare însă va fi criteriul nostru de judecată in materie ? Care va fi modul nostru de a privi întîmplările şi în ce chip ne vom lua noi răspunderea judecăţeî noastre faţă de tinere generaţiuni ? Bunăoară, războiul anglo-transvaal, care preocupă astăzi tot universul şi despre care în toate zilele cetim nenumerate telegrame care aduc milioanemulte de lei—instituţiei telegrafului modern. Dacă pînă la un punct putem cunoaşte exact mersul războiului, cine ne va lumina asupra cauzelor şi în deosebire asupra dreptăţii cauzelor ? Lucrul este neînchipuit de greu şi ca să dovedim aceasta n’avem decît să vedem cum privesc unul şi acelaşi eveniment istoric—în specie războiul anglotransvaalian—diferiţi cugetători ai epocei noastre. Marele scriitor norvegian Bjoernstiene Bjoernson, care e în acelaşi timp şi un însămnat om politic al ţărei sale şi care a luat cuvîntul în multe ocaziuni cînd cauze drepte şi umanitare erau în joc, crede că „evenimentele din Transvaal trebue să serve de lecţiune popoarelor mici. O naţiune de ţărani şi în genere orice popor care nu comptează printre cele mai industrializate, va fi totdeauna considerat ca o piedecă în desvoltarea civilizaţiei şi, prin aceasta chiar, ameninţat în existenţa sa, şi care ar fi calităţile sale morale şi chiar ar fi aproape din aceeaşi rasă cu duşmanii săi. Astfel nu se înţelege iritaţia Mareî Britanii. Dar nu există scuză pentru infamia guvernului sǎu. Englejii dovedesc lumei odată mai mult că printre naţiunile zise civilizate el formează cea mai barbară şi mai hipocrită. E drept că pe de altă parte a ei şi la consingeniî lor din Statele-Unite se duce mai cu tărie lupta contra barbariei şi hipocriziei şi se văd îndeplinindu-se cele mai mari opere umanitare. In această chestiune a Transvaalului avem datoria de a fi în partea acelor puţini Engleji ce combat pentru dreptate şi pace.“ Aşadar celebrul dramaturg condamnă Anglia fără nici o rezervă. Iată însă ce crede un englez, lord Frederik Hamilton, editorul marelui Pall Mail Magazine. „Dreptatea este „fără îndoială“ din partea Angliei, dată fiind condiţia supuşilor ei din Transvaal. Uitlanderii sunt supuşi la impozite copleşitoare ; ei plătesc, numai e singuri 19 părţi din 20, din contribuţiile totale ale ţării şi cu toate aceste nu au vot în administraţie. Justiţia e conruptă. Mica oligarhie a Boerilor care duce ţara e putredă de conrupţie. Spionagiul există aşa cum nici în Rusia nu se poate găsi. Limba engleză e proscrisă din tribunale şi şcoli. In scurt, guvernul din Transvaal e un despotism travestit în Republică. Notaţi că Uitlanderii formează majoritatea enormă a populaţiei.“ Un mare publicist italian, E. T. Maneta, director la Vila Internazionale, are pînă la un punct o părere mijlocie. El recunoaşte că guvernul în Transvaal e departe de a fi un model; dar Anglia a făcut o greşalâ refuzînd arbitragiul propus de Krüger. Sa pare că el inclină din partea Angliei,—cu toate aceste. Iată acum încă o părere care nu şovăieşte şi se pronunţă categoric în favoarea Boerilor,—şi anume e vorba de Jan Ten Brink, profesor la Universitatea din Leyda şî un scriitor popular în ţările de jos. »Cetăţenii celor două Republici au mari şanse de victorie ; ei cunosc bina terenul de luptă, pe cînd armatele aduse din India sau din Marea Britanie n’au nici o idee despre loc. ...Boerii sunt susţinuţi prin credinţă în dreptatea lor şi prin credinţa lor calvinistă. Va fi un războiu cum era acel purtat de guerilleros contra armatei napoleoniane.“ Acestea nu sunt singurele păreri emise în mod contradictoriu*cu privire la războiul din Africa de sud. Ziarul „Figarot’ a pus la contribuţie pe toţi publiciştii cunoscuţi din Europa întreagă şi, ca şi cele de sus, părerile se împart, se deosebesc fundamental, ba chiar mulţi se mulţumesc cu răspunsul că nu au... nici o idee în privinţa războiului; aşa este .