Opinia, ianuarie 1907 (Anul 4, nr. 38-60)
1907-01-24 / nr. 55
6 Bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . . . . 20 Lei 0 luni .... JO Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cel Mlare,35 Anul IV. —No. 55.—Mercuri 24 Ianuarie 1907. ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN 5 Bani Exemplarul ANUNŢURI Un mud iu pag. Ilt, 50 Bţiuni V- -;y » . . . iV, 3Q/. ■'. .. '• , I ■ , V. rV;.'' . l ' Y'.-'.A I 1 C. DISESCU Fără îndoiala că actualitatea procesului de reformă al învăţâmîntului superior, depus zilele aceste pe biuroul camerei, şi care peste puţin timp devenit lege, va adăuga şi complecta opera guvernului actual, ne-ar îndritui cu prisos să vorbim de acela care e părintele său sufletesc. Şi cum această însemnată lucrare ne reaminteşte reforma codului de procedură civilă, de ale cărei frumoase roade ne-am bucurat timp de aproape şase ani, ar fi poate prilelejul cel mai nimerit de a aduce odată mai mult, prinosul nostru de laudă şi mulţumire aceluia care cu drept cuvînt poate fi pus printre cele mai luminate spirite juridice din cîte am avut vr’odată. Prilejul însă nu e nou,—şi din fericire nici rar. Dl Disescu, e un nume dintre acele care indică o activitate fecundă, pusă în serviciul unei opere a cărei frumuseţă rivalizează cu diversitatea ei,—o viaţă bogată, care-şi face un loc larg in capitalul sufletesc şi intelectual al neamului romînesc. Astfel dacă împrejurările fac din el omul zilei, sosirea sa in Iaşi, ne impune însă datoria de a-i sărbători aşa cum se cuvine să fie sărbătoriţi acei care-şi leagă numele de epoca în care trăesc. înzestrat cu o mentalitate universală, cu largi cunoştinţe dobîndite în toate direcţiile, el are îndoitul mijloc de a pune în valoare toată bogăţia sufletului său , prin incomparabilul talent de orator şi prin iscusinţa penei sale. Cine nu a auzit, in deosebi la tribuna publică, cine n’a văzut această natură viguroasă vibrînd de impetuozitatea frazei sale înaripate, cine nu s’a încălzit de cuvîntul său, —acela nu-1 cunoaște. Căci mare, prin toată larga sa activitate, el e cu deosebire mare prin puterea de convingere şi de căldură a cuvîntului său, pus în serviciul adevărului şi dreptăţei. Spre marea mulţumire a celor care-l preţuesc, cuvîntul acesta, ne va fermeca în curînd. Fireşte nu va fi elocvenţa spontanee, înflăcărată, care se ridică şi se coboară cu note de furie, de ironie şi de blîndeţă. Va fi însă curgerea liniştită a gîndirilor unei minţi frumoase, care se etalează într’o formă aleasă şi de spirit. Astfel conferinţa pe care maestrul o va ţinea mîn sară, la teatrul naţional va avea soarta succeselor sale oratorice, căci Dl. Disescu e tot atît un preţios causeur, pe cît e orator de forţă. Şi ea va fi cu atît mai mult sorbită de auditorul ei, cu cît acesta nu aşteaptă decît să vie în atingere sufletească cu omul a cărui superioară intelectualitate quinterenţiază par’că întreg spiritul românesc. Dar Dl. Disescu, va vizita şi instituţiile culturale ale Iaşului, d sa va lua parte la şedinţa de astăzi a clubului conservator, d-sa poate va vorbi chiar de la tribuna acestui club. Aceste toate vor prileji ca sărbătoarea celei de a două capitale să se mărească. Membrii învăţămîntului vor ţinea să aducă admiraţia lor bărbatului superior în minele caruia se găseşte astăzi conducerea operei de luminarea poporului. Membrii partidului conservator vor stărui să-şi arăte dragostea şi încrederea in fruntaşul strălucit, cu care se mîndreşte şi partidul şi guvernul. Cetăţenii Iaşului, in fine, fără nici o deosebire, vor ţinea să primească cu dragoste şi entuziasm, pe acela care nu numai că s’a ridicat prin superioritatea sa intelectuală, dar care e unul din stîlpii cauzei naţionale, unul din adîncii cunoscători ai relelor de care suferim, unul din acei care au luptat in mişcarea revendicărilor naţionale. Şi glasul mulţumirei şi al admiraţiei va acoperi ignominia murmurelor celor puţini şi mici, cari nu găsesc, in momentele aceste, nimic mai bun de făcut, decît să arunce minciuna şi batjocura, în calea ce- luia ce ne vine cu privirea luminoasă şi cu fruntea senină. Pentru aceştia dragostea celor mulţi, va însemna dezaprobarea atitudinei lor nedemne,—căldura tuturor, va fi ponegrirea uriciunei lor sufleteşti. P. LA CRAIOVA Belle- Vuen a fost mai norocoasă decit Dacia. Trupa liberală s a produs Duminică in capitala Banilor, cu acelaşi banal succes cu care debutase o săptămmnă în urmă la Bucureşti. Cine a fost sănătos săptămîna trecută adică cine s’a prefăcut bolnav acum 8 zile, a repetat frumosul joc graţie căruia nici d. Lascar, nici d Costinescu, n au luat cuvîntul, nici la Craiova. A vorbit, însă, d. Sturza Domnul Sturza care, dacă şi-ar da seamă de situaţia, ar putea imita, cu mare succes pentru partid, exemplul d-lor Lascar şi Costinescu şi să o facă dumnealui pe bolnavul. Căci oratoria, aşa cum o pricepe şeful liberalilor, şi a trăit traiul Domnul Sturza dacă ţine morţiş să iee parte la orice întrunire a liberalilor, ar putea s’o facă, fără a mai lua cuvîntul. D. Sturza să apară la tribună şi să tacă. Ce ar voi să vorbească ştiu şi copiii: testamentul, Bădăranul, budgetul sălbatec. întrunirea de la Craiova va fi cea de pe urmă a ciclului pe care colectiviştii au voit să-l dee in ţară, spre a pune mai bine in evidenţă prea moşneaga mentalitate a şefului. Au reuşit. Cind eşti om de casă La mare preţ a ajuns in ţara romînească omul da casă al boierului. A dovedit’o cazul acela faimos al unui deputat, care a avut norocul să aibă o casă şi un loc viran şi să le treacă pe amîndouă cu preţul total net de 335.000 lei, cifră care, întîmplător, coincide cu lotul cel mare, din Februar, al lozurilor turceşti. Fericitul cîştigător — omul de casă — a luat şi premiu peste lotul cel mare : autoritatea cumpărătoare, trecînd peste disposiţiunile unui articol precis din legea timbrului, a luat în sarcina ei şi achitarea taxelor către fisc. Noi am dat seamă despre acest important act de vindere—cumpărare şi am subliniat unele părţi ce ni se păreau curante, în speranţă că organul de publicitate al oamenilor de casă — oamenii de casă au ajuns o putere în stat—ne va da ‘ oarecare deslușiri. N’am primit, însă, nici un respuns — poate pentru motivul, că nu se stă de vorbă cu oameni, cari, materialminte, sunt atît de înapoiaţi, că n’au macar 1000 sau 2000 metri patraţi de loc virau, în dosul sau în faţa lăptăriei Fiora. Dar omul de casă, ne zisem noi, nu este monopolul unei anumite clase alese de Dumnezeu. Originea, tradiţia, cinstea, cristalul — vor fi, poate, un fel de monopol prin ereditate al unor oameni speciali. Dar om de casa cuiva poate fi ori şi cine ai ori şi cui. Ce-ar fi fost spre pildă, dacă locul acela viran de pe şoseaua Kiseleff, l’ar fi cumpărat d. Dădăreu, pe cind era ministru, de la un om de casa sale ? L’a cumpărat primăria ca să facă ceva din el. Anume ce, nu ştim. Dar, probabil ceva util. Acolo se va erija, poate, un monument care să eternizeze prietenia Austro-Romînă. Dacă-l cumpăra d. Bădărău, ar fi găsit altă întrebuinţare. Dar ce-ar fi fost! Ce zarvă ! Ce pată mare în cristal — simbolul omului politic. Dar aşa cum s’a făcut şi cine a făcut —ic o bagatelă. Curată bagatelă ! Trei sute trei zici şi cinci mii lei ! Atlta rentă anuală au mulţi în ţara românească. Principalul este să nu dai din pungă de la tine. Dar din banul primăriei, din banul statului, pentru un om al meu, om de casa mea ? Mon Dieu, avec plaisir ! A se vedea în corpul ziarului textul proiectului de lege pentru reorganizarea învăţămîntului superior a cărui publicare se va face în cîteva numere consecutive ale opiniei; —de asemenea a se ceti textul importantelor telegrame din ţară şi streinătate precum şi amănuntele cu privire la sosirea d-nului Disescu ministrul instrucţiunei publice. Desfiinţarea docenţei Am înaintea mea luminoasa expunere de motive cei care d. Dissescu întovărăşeşte proiectul său de lege pentru modificarea unor articole din legea învăţămîntului superior. Lucrare minunată şi judicioasă, în care se relevă multe, cele mai multe, din relele care bîntuie Universităţile noastre şi se analizează pe larg, unele din cauzele care au făcut, ca rezultatele de până acum ale învăţămmtului superior să nu fie tocmai mulţumitoare. Expunerea de motive ocupîndu-se pe larg in privinţa condiţiunelor de admisibilitate în corpul profesoral universitar, arată cît de puţin folositoare a fost între altele inovaţia cu înfiinţarea docenţei şi ce inconvenient prezintă aceasta în genere. Iată ce spune d. Disescu în această privinţă : „ Docenţii au într adevăr meritul de a intra în învăţămîntul superior împinşi de dragoste şi dezinteresare, însă devin supărători, căci din cauza legăturilor personale ce le formează în facultate, ei sunt prin forţa lucrurilor privilegiaţi la recomandări pentru conferirea catedrei. Proectul acesta de lege desfiinţează docenţa pentru consideraţiile următoare: In aparenţă, docentul se arată un colaborator folositor profesorului, căci el va face cursuri asupra unor materii speciale, ce nu tratează profesorul titular. De aceia se şi admite docentul cu înlesnire. Dar mai tîrziu, cum o să respingi de la catedră un coleg prietenos ? Chiar în Germania, unde docentul este consacrat de o veche tradiţie particulară, el e admis cu uşurinţă, facultăţile fiind acomodante cu el, şi la habilitare şi la trecerea în profesorat“. Faptul relevate foarte just. Docenţa nu aduce nici un folos, crează, însă, o sumă de inconveniente şi o sumă de pretenţiuni nejustificate. CATEVA NOTE Accesul sălilor de curs ale Universităţei de Iaşi a fost oprit elevilor. In ultimul timp se observase, în adevăr, acest curios fenomen, că unii elevi fugeau de la cursurile liceului şi gimnaziilor şi alergau să asiste la un anumit curs universitar. Acest scont scolastic de a anticipa asupra universităţei, cînd elevii mai au treabă multă de făcut la şcoli, dînd unele roade funeste, s’a oprit şcolarilor să mai frecventeze universitatea. Representaţia colectiviştilor la Craiova a avut un succes şi mai mare de cât aceea de la Bucureşti. D. Sturza a introdus plăci nouă în caterinca d-sale: n’a vorbit întăiu de testamentul Anastasia şi pe urmă de d. Bădăreu ei vice-versa. D. Brătianu, îa discursul său a declarat că a venit de şi este bolnav, ceeace însamnă că d-nii Lascăr și Costinescu n’au venit, fiindcă nu-s bolnavi. Cel mai bolnav, însă, e tot d. Sturza! * Pentru a dovedi că concertul liberal este perfect, s’a dat cuvîntul, la Craiova, unui d-n Broscărescu. Acest d-n Broscărescu a adus o acuzare cu totul nouă partidului conservator , că acest partid a ridicat o minoritate de oameni. Ce-o fi însemnînd aceasta, d. Broscărescu ştie şi tot d-lui trebue să fi cunoscînd proverbul: fac să fie, broaşte sînt. OAMENI ŞI LUCRURI PRO PATRIA Monarhia austro-ungară a fost un moment zguduită de o nouă....coaliţie, deşi na aceeaşi care pînă acum un an ameninţa cu dezmembrarea marelui nostru vecin. S'a dovedit că ministrul de justiţie Polonyi se coalizase cu....o foarte frumoasă,—dar foarte compromisă şi compromiţătoare, baroneasă de Scheiburg. Şi dacă ea n’a putut pricinui căderea ministrului, denunţul fostului primar al Budapestei, Halmos,—divulgarea relaţiunilor... diplomatice între ministru şi frumoasa spioană a adus imediata prăbuşire a celui dintăi. Bironeasa în chestiune fusese introdusă în cele mai înalte cercuri, ba chiar în ale Curţii Imperiale, cu toate dezminţirile oficiale de astăzi. Iar graba ce s’a pus în izgonirea ei, pe cale administrativă, din Capitală, dovedeşte odată mai mult că era primejdioasă, că ştia multe lucruri şi că avea numeroase şi înalte cunoştinţi. In plîngerile ei adresate ziarelor, baroneasa aminteşte mereu că a lucrat în interesul „patriei“ ungare,—şi astfel că epizodul acesta capătă mai mult decit interesul unei aventuri şi se ridică în rîndul întîmplărilor istorice....In adevăr rolul acesta al frumoasei femei—fie şi sub trivialul nume de „spioană“ ne întîmpină de-a lungul veacurilor, pe toate paginele istoriei. „Slăbăciunea“ femeei a fost cea mai puternică armă pentru atingerea celor mai inaccesibile scopuri,—şi aceasta din motivul simplu că de cîte ori raţiunea, intriga sau forţa n’au putut izbuti,—a biruit ispita, fineţea, plăcerea. Capitolul Estherei ca şi acel al Iudithei vor fi de apărarea vii şi eloquente în istoria veche a omenirei,—iar în istoria mai nouă şi în acea contemporană figuri „eroice“ de femei ne întîmpină la tot pasul. Curţile Ludovicilor şi ale Napoleonilor—ca să vorbim numai de nume universalminte glorioase— sunt doară pline de epizode și aventuri și literatura respectivă abundă de figuri femenine ajunse celebre prin rolul preponderent ce au jucat în desfășurarea evenimentelor. Polonia n’a biruit oare....inema marelui Napoleon I prin ochii frumoasei Walewska -al cărei nume e păstrat în analele Varşoviei, cu adresele de mulţumire ce i se adresase pentru....jertfele aduse pe altarul patriei. Iar nepotul cuceritorului, Napoleon III fu încă şi mai uşor învins de ochii scînteietori ai frumoase italience a carii amintire de desfrînată îndrăzneală şi trufie trebuie s’o păstreze şi astăzi împărăteasa Eugenia, în viaţă încă. Anul trecut teatrul Kojanei, la Paris, a reînviat o altă figură de femee care a jucat un rol însemnat pe altarul....sacrificiilor patriotice. Şi fiindcă vorbim de teatru, am putea aminti pe frumoasa Marna Vanna, eroina lui Maeterlinck, victimă şi ea a ispitei ferbinţi pe care o trezeşte în sufletul biruitorului. Şi ce splendidă e jertfa, resemnarea ei ! .. .Şi iată cum acea frumoasă şi conruptă baroneasă trece de-a dreptul din cronica scandaloasă a presat în istorie şi se prea poate ca vr’odată naţiunea maghiară să-i acorde răsplata....sacrificiilor ei inavuabile, vr’o medalie cu deviza :—Pro patria 1 Rodion Religiaaea Ini Tolstoi La spatele noastre, spre răsăritul tainic şi încurat, se întinde imensa împărăţie rusească, în hotarele căreia se dă astăzi cea mai teribilă luptă de emancipare politică şi economică. Numărul kilometrilor de cale ferată s’a mărit, dominaţiunea capitalului s’a întins; justiţia, şcoala, administraţiunea au fost reformate şi cu toate acestea, fiind că diferenţa între venitul lotului, cu care a fost împroprietărit săteanul prin reforma lui Alexandru Illea şi între taxa de plătit statului de a cîştiga proprietatea deplină pe acel petec de pămînt, era mare şi birul greu, micul cultivator fu pus curînd într’o stare de decadenţă faţă de marele agricultor, iar servalul reapărut deşi sub o altă formă. In multe părţi populaţiunea se hrăneşte cu mămăligă făcută din rumegătură de ferăstrău, cu scoarţă ori cu iarbă. Conştiinţa poporului nu cunoaşte decît o singură datorie de înplinit cătră societate care-1 tratează ca pe o bestie şi anume : a plătit birul. Dar aceasta nu este o datorie izvorîtă din sentimentul sociabilităţiimului, ci e mai mult o obligaţiunepe care dacă nu şi-o îndeplineşte, statul îi vinde la mezat şi cel de pe urmă căuş de făină. In clipe de răsgîndire, el îşi dă samă că răul întrece cu mult binele, şi-şi găseşte alinare de restriştea vremurilor în sînge apa de vutcă, dătătoare de beatitudine funestă. Desgustat de viaţa mizerabilă, ce i-o făureşte organizaţia socială, urăşte presentul, desperează de-o fericire viitoare apropiată şi, în virtutea legei psichologice după care omul uită uşor răul şi-şi aminteşte mereu binele, îşi răzlăţeşte ghidul în noaptea trecutului şi trăeşte în lumea lui, ca într’o lume cu desăvîrşire după plac. Iar viitorul îndepărtat i-un vis mîngîetor, care-i arde creerul şi-i consumă energia în ţăsătura unor utopii irealisabile. Naivitatea, caracteristică ţăranului, îl face să dee crezămînt tuturor versiunilor care promit pămînturi libere. Ţara apelor albe pentru poporul rus i-o realitate. Cei mai tari de cap refuză a se mai recunoaşte regiţi de vre-o lege umană şi nu-şi impun nici o obligaţiune către comună sau mir, macar că continuă a trăi între ţarinele lui. Alţii apucă drumul codrului ori a deşertului, ori a locurilor sfinte; şi alţii, în fine, ajung, conştient sau inconştient, a nega totul,molesînd clasa nihiliştilor. Totuşi Rusia, ţară încă agricolă, e departe de a avea o armată puternică şi numeroasă de intelectuali— proletari sau ba—,care, entusiazmaţi pentru marele principii de libertate, egalitate şi fraternitate ale sec. 18, să fie în stare alb şi înfăptui. Revoluţia în Rusia, nu va putea niciodată răuşi decît sprijinită pe ţărănime. Dar, pârghia trainică a răculărei aceştia, nu poate fi ideea sfintei trinităţi politice şi nici foametea sau perspectiva unui trai mai acătare. Căci inerţia caracteristică claselor ignorante, se opune frămîntărilor transiţiei (nu dă vrabia din mînă pe cea din pat), iar mişcarea maselor, din pricina foametei, încetează cu venirea celui mai mediocru an agricol, acolo unde agricultura formează în mare parte singurul mijloc de trai a majorităţei popolaţiei,ca în Rusia şi ca la noi. In orice caz, o revoluţie ţărănească pentru revendicări pur politice, e imposibilă. Revoluţionarii ruşi au înţeles aceasta şi de aceea cei care vor să mine pe ţăran către o stare superioară, i se adresează asvîrlindu-se, cu toată puterea dorinţei lor de mai bine, contra religiei. Cel mai puternic şi mai temut, dintre aceşti dărămători ai temeliei de granit a autocratismului Ţarilor, e Leon Tolstoi. Născut la 28 August 1828, în satul lassnaia Poliana din guvernămîntul Tuia, dintr’o familie ilustră, el clădeşte pe o nouă interpretare a Evangheliei crezul religiunei sale, care i-a adus excomunicarea. Acest fapt a făcut atîta zgomot, a alarmat aşa de mult întreaga lume cultă, încît socot nimerit a vorbi de pricina lui, care stă în concepţia morală şi politică, expusă în neperitoarea operă Religiunea mea, a cărei publicare şi