Opinia, iulie 1907 (Anul 4, nr. 183-207)

1907-07-24 / nr. 201

fii Bani Exemplartî '• ABONA M E M T E |Dn an '6 lual v ‰SS» • ZIARCONSERVATOR COTIDIAN -f ■îSe*' i›^23‡‚‚-3£Eî {#‚ c® ^5H . . . . 20 lei . . . . 10 „ 4 I j?.* » V, S&ySv.rti&W**- 'i tori: fih. GRIBANESCU și LASCAR ANTONIO Anui.iV — No. 201.—Marți 24 Iulie 1907 5 Baal Exemplarul / 4. • _______ /-Sv --- -'i ANUNȚURI Un rîtul în pag. III, 50 Bani . ... IV, 30 „ Pedepsele corporale Un om a fost omorît în bătăi la arestul poliţiei Capitalei, iar soţia lui torturată aşa de crunt în cit medicul legist, care a examinat-o, declară că n’a văzut în cariera lui, ceva mai sălbatec şi barbar. Pedepsele corporale sunt desfiinţate de legiuitor ; ele însă se aplică şi azi ca şi în alte vremuri. Vina subcomisarului Zenide, acesta e numele torturatorului din poliţia capitalei, este de a fi bătut prea mult, pricinuind moartea şi de a nu fi recurs la concursul unui medic, cum fac poliţiştii ruşi. Aceştia au pe lîngă poliţie ataşat un doctor care indică, după constituţia inculpatului, numărul loviturilor, Din cazul acesta Ze unde n’ar fi fost vinovat. Bataia în moravurile noastre trăeşte, deşi este condamnată de legi. Se bate în şcoli, se bate în căzărmi, se bate la poliţie, se bat oamenii între ei şi „a lipi cîteva părechi de palme d e argumentul şi filosofic şi politic şi uneori şi literar al romînului doct, semi sau incultă în atmosfera noastră acest obicei barbar şi nu e nici un rău mai puternic decît cînd el e revărsat în văzduhul unei vieţi sociale. Cu greu se fac schimbări în cazul acesta. Multă, prea multă vreme e trebuincioasă, ca să poţi inculca convingerea în opinia unui popor, că legea aceasta e trăită şi nu mai corespunde trebuinţelor vieţei. Şi între mulţi morţi vii cari trăesc ca o reminiscenţă a vremilor noastre de robie, e fără îndoială şi bataia în toate instituţiile noastre. A-i îngropa pentru totdeauna, e greu, lumea noastră e prea sentimentala pentru trecut şi ar regreta prea mult încetarea lucrurilor şi obiceiurilor ce o leagă de acele vremuri „aşa de fericite“. Şi atîta timp cît vom onora şi tolera rămăşiţele acestui fericit trecut, cu greu vom păşi pe calea adevăratului progres, cu toate legile mari şi umanitare cu care ne înzorzonăm Constituţia. Pedepsele corporale, au, printr’alte multe rele ale noastre, o înrîurire foarte mare în evoluţia mintală şi morală a poporului nostru. Bataia întăreşte exemplele de violenţă şi o răspîndesc ; admirată şi recomandată de cei ce deţin autoritatea şi educaţia neamului, ea s’a introdus şi în viaţa privată şi corectivul cel mai bun pentru copilul leneş, sau nevasta capricioasă, e de multe ori—şi tocmai ca consecinţă învăţămintelor date de exemplele administrative şi pedagogice — tot părechea de palme. Cît se înjoseşte personalitatea copilului şi a omului prin aceste pedepse corporale nu se ia în vedere şi aci e răul. Un om bătut pierde din stima pentru el însuşi şi în sufletul lui se ridică ura şi răzbunarea cari sunt instincte tiranice. Dostoewski care a încercat pe sine însuşi aceste exemple de tiranie, spune cu multă durere : „Tirania bătăii e un obiceiu. Eu cred că cel mai bun om poate deveni sub lovituri rău şi nesimţitor ca un dobitoc. Sîngele şi puterea îmbată, desvoltă barbaria şi cruzimea şi pot duce pînă la cele mai nenormale manifestaţii. Omul şi cetăţeanul piere pentru totdeauna sub tirania bătăii“. Legiuitorul anticipînd moravurilor noastre a eliminat bătaia din instituţii, noi însă o păstrăm şi o recunoaştem. O cruciadă trebue îndreptată în potriva pedepselor corporale şi această luptă nu are alt mai mare vrăjmaş decît pe noi înşine. luptînd£cu instinctele noastre, stăpînindu-ne mai mult, vom isgoni şi bătaia din moravurile noastre , iar în administraţie şi instituţii înlocuind-o cu mai multă inteligenţă şi doborînd sistemul pedagogic al vergei şi palmei—vom face ca copiii să preţuiască mai mult personalitatea lor, iar oamenii mai mult cetăţenia, o calitate care nu le este recunoscută astăzi Dr. Duscian Haret trebue să plece Declaraţiile făcute ziarului Adevărul de către d. C C. Arion fost ministru al instrucţiunei publice, relative la decisiunea d-lui Haret, pun în lumină încă odată personalitatea pătimaşă a actualului ministru de la instrucţie „Procedarea d-lui Haret, zice d. Arion, nu e o intrare în legalitate ci un act politic- Numirile ce d. Haret voeşte să fie anulate prin decisia d-sale, au fost legal făcute şi deci fără nici un viciu de fond sau de formă. Ilegal a anulat acele numiri, căci în legiuirile noastre nu e nici o dispoziţie care dă drept unui ministru să anuleze decretele semnate de rege după cererea altui ministru precedent. Dacă d. Haret şi guvernul liberal fac această inovaţie în viaţa noastră politică, atunci să nu se plîngă cînd miniştrii şi guvernele conservatoare vor proceda la fel, la rîndul lor. Dar o asemenea procedare faţă de profesori va însemna că inamovibilitatea lor iar a devenit o jucărie în mina oamenilor politici cea ce nu constitue un progres ci un regres în viața statului nostru“. Relativ la comunicatul ultim al d-lui Haret, în care polemizează cu profesorii, d. Arion spune : „Prin acel comunicat d. Haret discută politică cu profesorii nedreptăţiţi ceia ce confirmă şi mai mult credinţa că d. Haret n’a căutat să între în lege cu decisiunea sale, ci a făcut un act politic isbind în profesorii cari s au manifestat ca oameni politici pentru partidul conservator “ D. C C. Arion îşi rezervă dreptul de a judeca procedarea d-lui Haret în Senat unde va aduce-o în discuţie pe cale de interpelare. Ilegală, pătimaşă, aceasta a fost purtarea ministrului instrucţiei şi ea nu poate fi tolerată, căci e imposibil într’o ţară constituţională ca un ministru să se dedee la acte de persecuţie politică. La campania de presă va urma o campanie parlamentară şi d. Haret va fi nevoit să părăsească un post pe care l a înjosit cu atitudinea sa de sectar îngust la suflet şi minte. Petrolişti, nu liberali Prevederile noastre par’că s’adeveresc. Neastîmpărul pe care îl au liberalii de a cîştiga teren printre ţărani pe care îi pregătesc pentru o problematică reformă electorală, e primejdios. Plimbările d-lui Ursu în judeţul nostru şi a altor agenţi ai poporanismului aiurea,—căci avem convingerea că există o înrudire între agitaţia de la noi şi cele din alte judeţe—încep să dee roadele lor. La Roman, judeţul socialismului, patria d-lui Morţun şi a d-lui Delimarcu, percusorii socialismului în România şi în prezent al poporanismului, se petrec lucruri grave; agitatori ordinari cutreeră satele împotrivindu-se puterilor administrative. In Dolj un arendaş a fost ucis de ţărani în plină zi pe cînd trecea la moşia sa. In judeţul nostru iaranii se arată foarte puţin dispuşi faţă de proprietari şi arendaşi şi raporturile între ei sunt foarte delicate. In cele mai multe comune din judeţ iaranii refuză plata pământurilor arendate lor, astă primăvară în urma răscoalelor. La Scobălţeni e un început de revoltă, ţăranii sunt foarte agitaţi împotriva arendaşului moşiei care nu-i lasă să ridice recolta până nu nu vor face plata ; arendaşul a fost nevoit să ceară ajutorul autorităţilor. Iată pînă în prezent unde suntem. Şi pe cînd aceste lucruri se petrec, d. Ursu călătoreşte cu traista sa plină de reforme şi cerinţi pentru populaţia rurală. Neatenţia asta a liberalilor ca să nu o numim mai rău, e ea pornită într adevăr din convingerea că propaganda d-lui Ursu va aduce un folos cinstiri rurale sau poate e şi aci vreun truc liberal ? Văzîndu-se în imposibilitate de a aduce pe o cale legală, prin parlament, o soluţie chestiei agrare, ei au răspândit emisarii lor ca să semene revolta. Căci sunt cîţiva economişti printre tinerii liberali—foşti socialişti—cari au o astfel de concepţie, că proletariatul agricol nu-şi va putea dobîndi emanciparea şi nu va fi stâpîn pe sol şi tineltele de lucru decît distrugînd clasa exploatatoare, pe proprietari—ca să vorbim în limbagiul lor. Suntem nevoiţi să credem că propaganda aceasta făcută de învăţători şi preoţi are imboldul acestor economişti liberali; altfel nu putem pricepe cum un partid burghez bazat pe respectul proprietăţei individuale şi pe respectul muncei altuia să lase ca o ceată de oameni cu o mentalitate revoluţionară să cutreere satele propagînd tocmai contrariul principiilor fundamentale ale partidului. D. Banu a arătat din ancheta, făcută mentalitatea seminariştilor de azi, ea a fost şi a seminariştilor şi normaliştilor de origazi preoţi şi învăţători şi putem pricepe ce trebuesc să fie conferinţele d-lui Ursu făcute cu concursul acestor oameni vrăşmaşi naturali ai averei şi deţinătorilor ei. Şi d. Sturdza mai are pretenţia de a fi şeful partidului, dar nu vezi c. c. Mitiţă că d. V. G. Morţun are directiva harababurei pe care d-ta te încumetezi s'o numeşti casa şi familia liberală ? Moartea pictorului Grigorescu Sunt rari talentele mari şi originale şi cu greu apar pe orizontul activităţei noastre artistice ca să nu deplîngem mai mult ca oricare alt popor perderea lor. Moartea lui Grigorescu, cel mai mare pictor al vremilor noastre, trebuie să fie plînsă de toţi Romînii. Artist naţional prin excelenţă, întrunind ,pe lîngă cele mai înalte sentimente patriotice o desăvîrşită concepţie artistică, Grigorescu a dat mai ales în composiţiile sale de răsboiu, pagina cea mai frumoasă a istoriei noastre. Ca pictor de gen şi de tipuri, a fost neîntrecut lăsînd o comoară nepreţuită de lucrări în această direcţie; ca pictor bisericesc, a lucrat în primii ani ai vieţei sale foarte mult şi în special a zugrăvit mănăstirea Agapia. De origină modestă, fost ucenic la un meşter care avea specialitatea zugrăvirea cu flori a cuierilor de lemn cum se obicinuia pe vremuri, Grigorescu a rămas, cu toate succesele venite în urmă, pururia modest şi retras, de aceia şi viaţa lui a rămas necunoscută. Romînia perde în Grigorescu pe unul din cei mai iluştri fii ai săi şi credem că toţi romînii vor cere funeralii naţionale pentru ilustrul mort. Armonia liberală? Armonia dulce care ar fi domnind în sinul partidului liberal şi pe care o proslăvesc cu mii de imnuri gazetele liberale, pare a fi o himeră. De fapt sunt mari neînţălegeri şi se pregătesc serioase lupte interioare cari de pe acum îşi arată ici, colea, colţii, iar la toamnă vor isbucni în toată puterea lor. Toate aceste frămîntări lăuntrice ale partidului liberal pornesc de la crescînda preponderanţă a elementului tînăr la diriguirea afacerilor şi eliminarea în bloc a vechilor cadre. De drept preşedinte al consiliului şi directorul moral ca să zicem aşa al acestui guvern, ed. Ionel Brătianu şi generoşii. D. Sturza are drept la un vot consultativ şi numai în cazuri extreme îi se cedează cîte o mică favoare. Aşa am văzut cum elementele puternice şi fără care nu se puteau concepe cabinete liberale, ca d. d. Stoicescu, Porumbaru, Şendrea, Poni, au fost eliminate din înalta ocîrmuire şi reduşi la rolul de simpli membri, încredinţîndu-li-se cîte un loc neînsemnat de deputat sau senator, ba chiar d-lui Şendrea şi această onoare i-a fost retusată. Această situaţie nu putea conveni bătrînilor şi devotaţilor liberali cari au urmat fidel politica d-lui D. Sturza. D. Stoicescu, care e poate temperamentul cel mai combativ dintre vechii liberali, nu s’a lăsat a fi astfel desconsiderat şi lăsînd ca epoca de frămîntări provocată de rescoale să se potolească, a şi început a se ivi în fruntea nemulţumiţilor. Audienţa sa la Palat, svonurile cari circulă asupra apariţiei unei gazete liberale pe care d. Stoicescu ar fi înzestrat-o cu 50.000 de lei spre a apare în toamnă ; diferitele nemulţumiri ivite mai în toate oraşele ca la Brăila, Slatina, Tecuci,—nu mai vorbim de Iaşi unde ruptura e complectă intre cele două elemente liberale— ne face să credem ca toamna aceasta ne pregiteşte frumoase surprize. Lupta se va da şi pe terenul chestiei agrare. Tineritul liberal are un program hotărît. D. Sp. Haret va părăsi ministerul spre a lua în bani conducerea luptei pentru votarea reformelor generoase, între care votul universal, casa rurală, monopolul alcoolului, tocmelele agricole etc. etc., ar fi înscrise. Acestor reforme și în special casei rurale d. Stoicescu voeşte a îi opune un program mai restrîns şi mai potrivit situaţiilor de azi. D. Sturza cu fina sa diplomaţie, nu a spus pînă acum nimic dar tocmai tăcerea sa, care e contrarie obiceiului D-sale de a prea vorbi e un simptom că preşedintele consiliului ar încuraja o mişcare împotriva casei rurale. De altfel acest fapt se adevereşte prin respectarea celei mai mari linişti în privinţa acestei chestiuni în interviewul pe care d. Sturza l’a acordat corespondentului de la Temps. Toamna ne pregăteşte surprize. Aşteptăm ! OAMENI ŞI LUCRURI S I L O E T A.... Dintr’un colț al tramvaiului în care mă urcasem, mă întâmpină un zîmbet senin, învitător, ca o prietenoasă chemare. Cunoscui că doamna avea o întrebare de pus, o simțiam fluturându-i, grăbită, pe buzele trandafirii și m’aplecai puțin. — D-te, care scrii la gazete o să știi de sigur cine e pseudonimul , care-şi perde vremea cu siluetele în ziarul.. .cutare. Mărturisesc, am rămas perplex şi puţin.... ruşinat. N’aveam cea mai elementară idee despre acea literatură de care se interesa frumoasa şi tânăra doamnă. .. .Şi avea o intensă strălucire în ochii mari, negri, măriţi şi înnegriţi încă prin umbra unor gene lungi ; iar lumina lor punea în relief albeaţa de crin a unui obraz oval, de o corectitudine desăvârşită şi cu deosebire simpatic, încadrat în cununa unui păr negru şi strălucitor ca abanosul. — Dar, iată-mă alunecat,in stilul siluetelor, în stilul acelei literaturi frivole, dar atât de căutate şi căruia damele frumoase, cum este tovarăşa mea de drum, se inchină, se preocupă de ea, îi dau toată atenţiunea şi toată gloria pe care —probabil—o merită, toată încuragiarea şi expanziunea ce înfloresc în lumina unui zîmbet binevoitor. Vedeţi, nu e nimic mai neînsemnat, mai deşert, mai fără preţ şi fără durată ca traiul şi conţinutul efemer al acelui gen „literar“—căruia un mehenghiu i-a dat numele fals de „siluetă“ şi care, aşa cum se practică încă din cînd în cînd în unele din ziarele noastre de provincie , —e o nereuşită parodie a unui frumos gen literar care există în apus, dar care presupune cu totul alte condiţiuni şi altă atmosferă. Şi totuşi! Dacă judec după curiozitatea, nerăbdarea şi dorinţa ce se manifestau în acea clipă în privirea vioae a frumoasei călătoare din tramvai, după uşoara dar vizibila emoţiune cu care-mi pusese întrebarea, îmi vine să cred că tot e ceva serios şi de merit în scrisul acela efemer care izbuteşte a interesa, a preocupa şi poate a impresiona pe cele mai capricioase, pe cele mai ideale cetitoare ce-şi pot dori şi visa scriitorii ziarelor, scriitorii în general. Intru cît ar fi mai inferioară această literatură celeilalte, acelei aşa zse „adevărată" care lasă atît de reci şi nepăsătoare atîtea inimi şi nu reuşeşte să aprindă nerăbdarea şi emoţiunea în privirile celor mai frumoşi ochi negri ? Cu oarecare bunăvoinţă, găsesc nu numai o surpriză, nu numai o reală plăcere în scurta şi incidentala convorbire cu tânăra doamnă, dar şi un învăţămînt. Clasificarea nedreaptă a scrisului în literatură „serioasă“ şi „frivolă“ sau „uşoară“ nu are temeiu. Când în jurul unei „siluete“ se adună un şir de capete frumoase şi de priviri scânteietoare pentru a o citi, a o media, a o studia, a o analiza,—nu merită oare bucata aceea, indiferent de valoarea ei ca literatură, consideraţiunea şi lauda noaastră ? La ce bun s’o criticăm cu gramatica ori cu sintaxa clasică în mînă ? O singură privire frumoasă cum e a doamnei care m’a onorat cu întrebarea, e deajuns ca să consfinţească nu numai meritul, dar gloria şi imortalitatea unei bucăţi, şi invidiez cu sinceritate pe fericitul şi anonimul confrate care i-a făcut, ori îi va face de acum înainte silueta şi-şi va atrage recunoştinţa, graţia unei atari cetitoare....... Rodion (Mutarea d-lui T. Burada ’) ţinută la mormîntul regretatului Gr. Buţureanu întristată adunare. Moartea a răpit iarăş un om de valoare, tocmai în timpul celei mai spornice activităţi şi la o vrâstă cînd putea să numere încă mulţi ani de viaţă. Din partea Societăţii ştiinţifice şi literare „Arhiva“ din Iaşi, vin să depun pe mormîntul lui Grigore Buţureanu o amintire de recunoştinţă, din partea întregii societăţi pe care , în anul 1889, Grigore Buţureanu a chemat-o la viaţă sub preşedinţia ilustului defunct Grigore Cobâlcescu. Societatea a fost înfiinţată prin iniţiativa şi neobositele stăruinţi ale lui Grigore Buţureanu şi că gîndul său de a înfiinţa societatea a fost rodnic, se vede de pe rezultatele activităţii acestei societăţi, care numără acum 19 ani de existenţă şi al cărui organ revista „Arhiva“, întră în al 18-lea an al existenţei sale,adunînd în jurul ei un mănunchiu bogat de talente, care a susţinut vechea reputaţie literară şi ştiinţifică a Iaşului. Grigore Buţureanu însă nu numai a contribuit la înfiinţarea Societăţii, ci în însuşirea lui de Secretar general, a fost unul din membrii cei mai harnici ai ei. Cele 18 volume ale Arhivei, numără multe şi însemnate lucrări ale distinsului profesor Grigore Buţureanu, care alături cu Neculai Beldiceanu nedespărţitul său tovarăş—răpit şi acesta prea timpuriu ştiinţei—au pus cei d’intăi temelia studiilor preistorice în Moldova. Grigore Buţureanu pentru cercetările sale de arheologie şi antropologie de mare preţ, a fost numit corespondent al Societăţei de antropologie din Paris. Academia Română faţă cu importanta scriere a lui Grigore Buţureanu Origina Anilor, a publicat-o în Analele sale. Grigore Buţureanu era un naţionalist înfocat şi a lucrat pe cît i-a stat prin putinţă pentru apararea sfintei cauze naţionale atît a românilor din ţară cit şi a celor în afară de regat, sacrificîndu-să cu cel mai mare devotament la propăşirea Ligei pentru unitatea culturală a tuturor românilor. El a căutat întotdeauna să deştepte în şcolarii săi iubirea de ţară şi de neam, care în învăţăturile istorice stă ascunsă ca scînteia în cremene. Ca inspector al şcoalelor primare s’a interesat cu deosebire de pătura de jos a poporului şi el adunase un material preţios de observaţiuni asupra şcoalei rurale. Acum chiar în zilele trecute am avut ultima întrunire cu el. Plin de entuziasm şi cu dragoste neţărmurită a luat parte împreună cu membrii societăţei la tradiţionala escursiune anuală, care in anul acesta s’a făcut la mănăstirea Cetăţuia a lui Duca-Vodă. La vederea halului de părăsire neertată în care se găseşte sala gotică din acest monument, Buţureanu pătruns de un înalt sentiment naţional, a fost dureros mişcat de nepăsarea ce se arată monumentelor noastre istorice şi a propus ca societatea prin modestele sale mijloace să facă tot ce-i va sta prin putinţă, pentru ca să apere de urgia timpului şi a nepăsărei, această sală gotică şi să se transforme cu întregul monument într’un muzeu naţional istoric. Grigore Buţureanu se duce dintre noi, ne părăseşte pentru vecie ! Cu durerea însă în suflet, nepuţind face nimica în contra hotărîrilor soartei, ne luăm rămas bun de la acest stimat şi scump prietin, de la acest om cinstit şi de caracter, naţionalist înfocat, destoinic învăţător şi îndrumător pe calea culturei. Să-i fie ţărina uşoară ! 1). Din prea multă îngrămădire de materie, nam putut până în prezent să publicăm discursul d-lui T. Burada ţinut la mormîntul mult regretatului nostru director, din partea societăţei „Arhiva“, al cărei membru fondator şi devotat a fost Gr. Buţureanu.