Opinia, august 1908 (Anul 5, nr. 499-523)
1908-08-05 / nr. 502
5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . « . . 20 lei 6. luni • • . . 10 * Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cel Mare, 38. ZIAR CONSERVATOR DEMOCRAT ANUNȚURI Un rînd în pag. 111*50 Bani » s\ » i. IV, &Q * Anul V.—Mp. 502.—IAŞI, Marți 5 August 1908 LIPSA OMULUI Cînd mă gîndesc la vremile senine ale junimei şi ale junimismului, şi mă uit la harababura intelectuală şi morală ce stăpîneşte astăzi pe aceia ce au fost odinioară, nu mă pot opri, de a nu constata lipsa omului care domina odată. Nu e locul să fac apologia activităţii ştiinţifice şi literare a d-lui Maiorescu ; şi cred că nu e nici timpul, îmi place să sper, că opera ştiinţifică şi literară a fostului conducător al foastei Junime nu s’a terminat, deşi de un timp bătrînul profesor stă retras de toate manifestările politice ale prietenilor şi elevilor săi din trecut— cele două sau trei cuvîntări politice ce a rostit în primăvara anului acesta, dovedind mai mult necesitatea simţită de alţii ca d. Maiorescu să ia o atitudine în public, faţă de noile evenimente ce s’au precipitat în fostul partid conservator. Se vede că d. Titu Maiorescu s’a plictisit de frămîntările şi intrigile răutăcioase a căror victimă a căzut bunul simţ al Junimei de altădată. Dar retragerea sa din politica militantă a însemnat pentru d. Carp şi ai săi decăderea morală şi intelectuală, ce se constată acum cu destulă uşurinţă. Şi nici nu se putea altfel. ţ). Maiorescu era aproape singurul spirit practic şi de iniţiativă în grupul politic al d-lui Carp, şi cînd un asemenea om, cînd prudenţa şi bunul simţ al d lui Maiorescu au fost înlocuite cu temperamentul nenorocit al d-lui Nicu Filipescu, era de prevăzut că politica d-lui Carp va sfîrşi printr’un faliment ruşinos. D. Filipescu, care poate fi cel mult şeful agenţilor electorali ai partidului conservator, nu e în stare să influenţeze în bine mersul unui partid în care d-sa este factotum. Intrigile şi mahalagizmele, pentru cari d. Filipescu a dovedit speciale aptitudini, nu pot reuşi în politica mare şi făţişă, în politica de principii, în care opinia publică imparţială are în primul loc cuvîntul. De aici toate şurubăriile nechibzuite la care s’a dedat d. Filipescu; de aici toate gafele politice ale partidului conservator; de aici acea atmosferă greoaie, de antipatie ce s’a format în întreaga ţară în jurul partidului d-lui Carp. Unde să mai pui lipsa totală de convingeri, de principii ce stăpîneşte partidul, fapt ce a determinat pe actualul său conducător real să recurgă la doctrina revoluţionară a cugetătorului socialist d. Dobrogeanu-Gherea. Este drept, că această lipsă totală de principii a făcut din d. Griguţă, Cantacuzino un teoretician, dar tocmai aceasta e dezastros pentru partidul d-lui Carp, care aspiră la guvernămîntul ţării. Cu oameni de intelectualitatea d-lui Griguță nu se făuresc principiile conducătoare ale unui partid, iar cu temperamente ca a d-lui Nicu Filipescu nu se îndrumează pe căi sănătoase și drepte un partid politic. Astfel, în lipsa intelectualului serios care este d. Maiorescu, partidul conservator a căzut în mînile nedibace ale unora, bazîndu-se pe inexperienţa şi neputinţa intelectuală a altora. Halul de decădere al partidului junimisto-cantacuzinist este clar explicabil, şi din nenorocire foarte greu de înlăturat, afară doar, dacă se vor ivi oamenii, cari să determine o acţiune de dezinfectare, cu preţul sacrificării celor mai mulţi dintre conducătorii de astăzi, începînd cu însuşi şeful. Junimea a produs în adevăr—graţie sforţărilor d-lui Maiorescu-mulţi oameni distinşi prin cultura lor, dar mai nici unul cu temperament şi pricepere politică. In Junimea s’a făcut multă, prea multă filozofie, dar filozofia este departe de politică, care cere adinei cunoştinţi sociologice şi economice. Iar întrucît priveşte elementele conservatoare străine Junimei, apoi ele nu posed nici cunoştinţile, nici intelectualitatea unilaterală a celor dintâi. Moştenind situaţiuni sociale excelente s’au crezut îndrituite a rîvni şi la excelente situaţiuni politice. Care-i logica ?—Nici una. Numai aşa se explică, cum poate lipsa unui singur om să determine o situaţiune nenorocită unui partid. Numai de nu l-am vedea mai rău. Red. Tăcerea-i de aur !MIci pînă astăzi—mai bine de-o săptămînă — presa conservatoare n’a răspuns acutafiunilor ce a adus d. Barbu păltineanu fruntaşului conservator, d. Gh. Gr. Cantacuţino. Drept vorbind presa conservatoare—Epoca şi Conservatorul — a debitat o serie de Injurii şi la adresa fruntaşului nostru şi la adresa partidului conservator-democrat, declarînd că aşa înţălege să răspundă, chestie de cemparement şi de educaţie Noi însă nu înţălegem, că aceasta este un mod de a răspunde unor acuzafiuni atît de grave şi de precise ca acelea ale d-lui B. Căltineanu, şi fiindcă 8 zile nici s’a gîndit presa conservatoare să apere pe vice-şeful său, nu putem de cît să conchidem, că apărarea era cu neputinţă; şi că cele spuse de d. păltineanu sunt perfect exacte. Cum rămîne atunci cu cinstea şi onorabilitatea personificată în d. Gh. Cantacuzino? Cum rămîne atunci cu cinstea partidului și cu asanarea moravurilor ? Răspundă opinia publică, căci presa conservatoare—suntem siguri-va făcea și de astă-dată. Tăcerea e de aur.—N. --------yz-------- IORGA et COMP. Sunt oameni cari nu ştiu ce vor— şi-s mulţi din nenorocire ; sunt alţii insă cari ştiu ce vor, dar tocmai din pricina aceasta sunt primejdioşi; căci conştienţa nu este o calitate, decit cînd e pusă în seriviciul unei cauze drepte şi frumoase. Cînd scriu rindurile acestea, mă gîndesc la corifeii celei mai abjecte teori —şovinizmul. D-nii lorga şi Cuza de cînd au făcut cunoscuta tovărăşie creştinească, n au urmărit decit să sustragă de la studiile lor un număr oarecare de studenţi, cari căzuţi în mreaja naţionalizmului absurd şi caraghios, le fac reclamă, înfruntă primejdia cu curajul caracteristic inconştientului şi le servesc de piedestal gloriei lor. Pe cît de dureros este spectacolul acestei rătăciri studenţeşti, pe atît de revoltător este sistemul conştient—adoptat de tovărăşia Iorga-Cuza. Am o singură mîngăiere. Numărul adoratorilor celor doi tovarăşi este foarte restrîns, marea majoritate a studenţimei dînduşi bine seama de deşărtăciunea şi de patologia curentului şovinist al d-lor Iorga şi Cuza. Şi tocmai pricinei acesteia se datoreşte şi coincidenţa—care de fapt nu este numai o coincidentă—că nu cei mai distinși şi mai apreciaţi studenţi se interesează de pornirile sălbatice ale celor doi profesori universitari. In legătură cu observaţiunea aceasta trebue să pun ridicolul ce provoacă in jurul lor aceşti cîţiva studenţi, cari, cînd e vorba de discutat o chestiune serioasă, îşi pun în evidenţă calitatea de buni cunoscători ai celui mai vulgar vocabular. Nu e de mirare, dată fiind lipsa de educaţiune şi lipsa de cultură ce implică, ce reclamă partidul d-lor Iorga şi Cuza. De cît, cînd asemenea studenţi vorbesc în numele studenţimei, mi se pare că lucrul nu e tocmai lipsit de gravitate. Ar fi tare nimerit dacă studenţii serioşi—spre a nu se compromite reputaţia tineretului universitar—ar pune stavilă izbucnirilor impure ale celor cîtorva gălăgioşi. Reclama şovinismului ar scădea, dar ar spori prestigiul studenţesc—şi asta mi se pare că e o compensație suficientă.—Em. Chestiuni locale Medicina săracilor Serviciul sanitar al comunei Iaşi a trimis tuturor proprietarilor de farmacii următoarea adresă cu data de 80 Iulie 1908 : „Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că, conform ordinului Direcţiunei generale a Serviciului Sanitar No. 29626 din 28 Iulie a. c. aprovizionarea serviciului nostru cu medicamente se va face pe viitor de către depozitul de medicamente de la prefectura jud. Iaşi strada Seulescu No. 9. Vă rog dlar ca cu începere de la 1 August 1908 să nu mai executaţi nici o ordonanţă gratuită prescrisă de d-nii medici comunali în contul Statului căci se va refuza în mod absolut plata lor“. Adresa e semnată de medicul șef a! comunei care nu face dacit să aducă la îndeplinire o măsură luată de cătră serviciul sanitar superior. De fapt, circulara aceasta însemnează o fază cu totul nouă în distribuirea ajutoarelor medicale pe care le acordă comuna populaţiunii sărace a oraşului— precum se făcea în fiecare oraş al ţării— căci nimeni nu-şi va mai face iluzii asupra serviciului medical în asemenea condiţiuni. Odinioară medicii comunali, fiecare, în despărţirea lui, aveau latitudinea de a prescrie ordonanţe în comptul statului, iar ordonanţele se executau la oricare din farmaciile tîrgului. Astfel nu se putea în adevăr veni în ajutorul unui însemnat număr de suferinzi. Dar cu noul sistem lucrul e redus la imposibilitate, căci nu ne putem închipui locuitorii sărăci din extremităţile oraşului alergînd să facă anticameră la „depozitul“ prefecturii de judeţ pentru a căpătă la timp o doctorie oarecure. Principiul asistenţei medicale e urgenţa. In multe cazuri bolnavii au trebuinţă în timpul nopţei de ajutorul medicului. Cine să-i execute ordonanţa medicală atunci ? Este lucru evident că sub pretextul trecerei serviciului medical la Stat, s’a dat o lovitură mortală asistenţei care avea atîta importanţă mai cu seamă într’un oraş de epidemii, cum este Iaşul. Generosul doctor Cantacuzino îşi pune în execuţie proiectele. Primul succes ii va aduce multe blesteme din partea populaţiunii nevoiaşe pe care o lipseşte de un preţios ajutor,—acel medial. CATEVA NOTE Nababul tace—şi în tăcere rîde de denunţătorii săi. Şi are dreptate. Pe cînd aceştia s’au ales cu cinstea, Nababul a rămas cu cei 60.000 lei. E o picătură—ce-i drept—faţă de imensa avere a Nababului; dar—din picătură cu picătură se face lacul mare. * Prensul a încetat seria articolelor sale în Epoca asupra chestiei agrare. Suntem în măsură să constatăm „bunele intenţii“ ale Excelenţei sale prensiare.* Deviza unei inteligente şi conştiincioase instituţii de luminare electrică, este fără îndoială să se facă lumină... în încasările ei. * Karlsbader Zeitung No. 37 din 9 August ne anunţă, că în cunoscuta staţie balneară cu acelaş nume au sosit întrealţii George Comenetau, doctor în medicină şi Excelenţa sa Al. Marghiloman, ministrul preşedinte al României. 'fDoctorul în medicină este primul ministru al Franţei, iar „ministrul președinte a României“ este fostul nostru ministru de externe. Chestie de educație. OAMENI ŞI LUCRURI IMIPARATUL Cinematograful Pathé e în adevăr o creaţiune minunată De aceasta ne-am convins odată mai mult urmărind desfăşurarea pe pînză a cortegiului jubilar din Viena, în onoarea Împăratului Franz Ioseph, cu ocazia aniversării celor 60 de ani de domnie asupra monarhiei habsburgice. Un cortegiu grandios şi impozant în care vedem rîrd pe rînd, oameni şi moravuri, grupuri variate, entuziaste şi pitoreşti, atîtea naţiuni, atîtea figuri, fiecare cu costumele, cu moravurile sale, cu elanul său particular şi toate aducind omagiu bătrînului Monarc. Noi n’am văzut, pe pînza cinematografică decît anumite epizode din uriaşul cortegiu. In realitate el a durat mai multe ore şi toate ziarele au înregistrat fenomenala putere de rezistenţă şi de atenţiune a bătrînului Suveran care a stat în picioare necontenit admirînd cortegiul, răspunzind atîtor mii şi mii de salutări şi de urale. Lucrul e în adevăr de admirat. Împăratul Franz Ioseph împlineşte astăzi—18 August stil nou—vrîsta de 78 de ani şi apare încă pe scena europeană ca o personalitate puternică, plină de energie şi de vlagă, răspunzînd tuturor chemărilor şi sarcinelor ce impune guvernarea celei mai turbulente monarhii din Europa. Dovadă Intîlnirea politică de la Ischl, cu Regele Eduard, chiar în aceste din urmă zile. 78 de anii O vrîstă respectabilă care ar da oricărui muritor dreptul de odihnă şi de linişte, nu însă unui Suveran care a domnit 60 deani. In mod foarte plastic reflectează scriitorul Alfred von Berger asupra periodului de 78 de ani: „Noi pronunţăm cifra aşa, simplu, ca şi cum ar fi un lucru de toate zilele... Dar, cugetaţi, cînd se născu împăratul nostru, Goethe trăia încă şi se pregătea să săvîrşască pe „Faust“. Grillparzer abea seri capodoperile lui, Lenau îşi suspina fermecătoarele triluri de melancolică privighitoare; Viena era încă vechiul şi paşnicul oraş străbătut de valsurile lui Strauss şi Lanner; nu se auzeau încă fluerele de tren, iar unitatea germană era încă un vis poetic. Ia Austria domnea pe atunci, atotputernic, Metternich şi sistemul lui“. ...Cum se reflectează oare figura, vrîsta şi însuşirile Împăratului în mentalitatea Romînilor de peste munţi, a aceloraşi pe care-i văzurăm defilînd entuziaşti, în haine de serbătoare, în marele cortegiu jubilar din Viena ? Din acest punct de vedere ar merita un studiu aparte poezia lui Octavian Goga, unde „El“ apare rînd pe rînd cu diferite însușiri, cînd de despot, cînd da părinte, cînd molos, cînd numai a tot puternic,—totdeauna ca întruparea unei nevăzute şi supreme autorităţi politice şi culturale. Cum s’a schimbat de-atuncea satul ! Şi Oltului i-a mutat matca Poruncă de la împăratul. Lumea romînească a sărăcit; norodul e în sclăvie ; toate s’au plecat şi umilit în ţara „înstrăinatului Ardeal“, dar Atîta bogăţie Avem şi noi la casă! Umblat-a mult băiatu’ Şi ştie multă carte Adusă de departe Doar chiar de la ’mparatu ’ ! Nici o protestare violentă în potriva Lui. Din potrivă e multă speranţă sau multă resemnare. ...La tine vin nevestele să-şi plîngă Feciorii lor în slujbă la ’mparatul. Fireşte. Pentru că feciorii reîntorşi din oasta vor vorbi nemţeşte şi vor fi, poate, admiratori ai nouei stări de lucruri, după ce vor fi umblat printre frumuseţele Vienei, atît de ispititoare... Rodion IN JURUL MORŢEI UNUI ZIARIST Ziaristul Arthur Ránc a murit. Director al ziarelor „Radical“ şi „Aurore“, acest ilustru mînuitor al condeiului nu şi-a părăsit decît cîteva zile inainte de moarte meşteşugul. Ziarist de valoare, polemist neîntrecut Arthur Ránc, alături de Clemenceau a ridicat nivelul presei şi i-a dat valoarea şi menirea pe care trebueşte s’o aibă. Ei suntpărinţii unei şcoli ziaristice noui şi numele lor trebuie cu atît mai mult de reţinut, cu cît şcoala ziaristică, pe care au inaugurat-o, ar trebui să fie un model pentru acei cari mînuesc condeiul şi în ţara noastră şi se găsesc în fruntea mişcărei democrate. Ţi-e drag să te gîndeşti că măcar aiurea presa a ajuns la onorurile pe cari le merită ; ţi-e drag să evoci figura unui Clemenceau ca o mîngîere, că aiurea presaşi are oamenii de valoare şi nu poţi trece cu vederea moartea unui ilustru ziarist ca Ranc, fără să nu-ţi roteşti privirile şi în jurul celor ce se petrec lângă tine şi să faci o asemănare. In Franţa ca şi la noi sunt două politici, una reacţionară şi naţionalistă— naţionalizat genre Iorga Cuza—şi un curent democrat, reprezentat prin radicalizmul tuturor grupărilor, începînd de la radicalii raliaţi pănă la social-democraţi. Fiecare politică şi fiecare curent îşi are presa ei şi fiecare din aceste prese îşi au mentalitatea şi oamenii lor. E o aşa vădită asemănare între aceste prese şi curentele presei noastre ; se copiază şi se imitează cu atîta succes amîndouă aceste curente îneît par a fi două rupturi din mişcările din Franţa. Curentul naţionalist-reacţionar reprezentat din „Intransigeant“ şi «Libre Parole», în special, par a fi o copie fidelă ale «Epocei» noastre, cu „in plus“ talentul unui Drumont şi renumele cîştigat al unui Henri Rochefort. Incolo aceiaşi obraznică şi desantstă pornire de a ponegri şi insulta, aceiaşi patimă în discuţiuni, aceiaşi neruşinată proză de intrigi şi chiţibuşuri. Numai invenţiuni mincinoase, atacuri nefundate, invective la adresa oamenilor politici, adversari, acuzări fără reazăm, de şantaj, de furturi, de mită , acelaşi stil brutal, întrecîndu-se la invenţiuni de cuvinte ordinare şi batjocoritoare şi aceiaşi incorectitudine în discuţiuni. Fraza de bîlciu, expresii de mahala glume de cafenea şi buvette ordinare, caricaturizări de persoane şi peste tot o răutate de oameni mici, de bufniţe cari nu pot privi soarele la faţă şi atacă pe întuneric, ln umbră, cu argumente de pungaşi şi pick-pocheţi. Afară de acei cîţiva oameni mai iluştrii ca Drumont, Leon Daudet, cari de fapt nici nu scriu zilnic şi se învîrtesc în jurul altor discuţiuni, nici unul din ziariştii acelor ziare n’au vr’un renume sau glorie, ei fac o şleahtă aparte, dus o viaţă anumită şi se nutresc din fărămiturile ce cad de pe o masa ducală sau princiară. Presa aceasta n’are tiraj şi dacă n’ar fi congregaţiile, dacă n’ar fi sume anumite venite din Belgia sau Rusia, de la pretendenţii Tronului francez, n’ar putea avea fiinţă. Şi uitaţi-vă şi la noi la „Epoca“, cum aare şi cît se vinde ! Abia îşi tîrăşte existenţa de azi pe mîine şi asta din resturile care-i sunt date de patronii lor, cari se despart cu greu de nişte bani cari ştiu că sunt aruncaţi pe fereastră, fără nici un folos. Ţipetele desnădăjduite, insultele nesăbuite, sbieretele îngrozitoare, fac efectul reclamei unor negustori şi telali gata de a închide magazinul, dînd ultimul lor faliment. Şi ca şi acei prinţi pretendenţi la Tronul Franţei, cari ştiu că-şi joacă ultima carta şi că această carte le e fatală şi cari subvenţionînd o mişcare în Franţa, nu fac decît de a arunca ultimii lor bani pe fleacuri, aşa şi pretendenţii din fruntea carpîzmului cari vînează a mai veni vr’o dată la putere, ştiu că-şi aruncă ultimii gologani pe o operă fatală şi dinainte perdută. De aceea îi veţi vedea căutînd a substitui prin alte clpuri banii cari îi aruncă pe politică. Syveron fura casa grupărei naţionaliste, arhimilionaru! Cantacuzino ia banii destinaţi propagandei electorale. Şi aceiaşi bulă de oameni amăgiţi în visurile lor, aceeaşi răutate de oamenii cari nu se pot despărţi de visul lor de aur, dar de care se văd prin forţa lucrurilor separaţi ii incintă, enervează şi-i