Opinia, august 1908 (Anul 5, nr. 499-523)

1908-08-05 / nr. 502

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . « . . 20 lei 6. luni • • . . 10 * Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cel Mare, 38. ZIAR CONSERVATOR DEMOCRAT ANUNȚURI Un rînd în pag. 111*50 Bani » s\ » i. IV, &Q * Anul V.—Mp. 502.—IAŞI, Marți 5 August 1908 LIPSA OMULUI Cînd mă gîndesc la vremile senine ale junimei şi ale junimismului, şi mă uit la harababura intelectuală şi morală ce stăpîneşte astăzi pe aceia ce au fost odinioară, nu mă pot o­­pri, de a nu constata lipsa omului care domina odată. Nu e locul să fac apologia activităţii ştiinţifice şi literare a d-lui Maiorescu ; şi cred că nu e nici timpul, îmi place să sper, că opera ştiinţifică şi literară a fostului conducător al foastei Ju­nime nu s’a terminat, deşi de un timp bătrînul profesor stă retras de toate manifestările politice ale prie­tenilor şi elevilor săi din trecut— cele două sau trei cuvîntări politice ce a rostit în primăvara anului a­­cesta, dovedind mai mult necesitatea simţită de alţii ca d. Maiorescu să ia o atitudine în public, faţă de noile evenimente ce s’au precipitat în fos­tul partid conservator. Se vede că d. Titu Maiorescu s’a plictisit de frămîntările şi intrigile răutăcioase a căror victimă a căzut bunul simţ al Junimei de altă­dată. Dar retragerea sa din politica mili­tantă a însemnat pentru d. Carp şi ai săi decăderea morală şi intelectu­ală, ce se constată acum cu destulă uşurinţă. Şi nici nu se putea altfel. ţ). Ma­iorescu era aproape singurul spirit practic şi de iniţiativă în grupul po­litic al d-lui Carp, şi cînd un ase­menea om, cînd prudenţa şi bunul simţ al d lui Maiorescu au fost în­locuite cu temperamentul nenorocit al d-lui Nicu Filipescu, era de pre­văzut că politica d-lui Carp va sfîrşi printr’un faliment ruşinos. D. Fili­pescu, care poate fi cel mult şeful agenţilor electorali ai partidului con­servator, nu e în stare să influenţeze în bine mersul unui partid în care d-sa este factotum. Intrigile şi ma­­halagizmele, pentru cari d. Filipescu a dovedit speciale aptitudini, nu pot reuşi în politica mare şi făţişă, în po­litica de principii, în care opinia pu­blică imparţială are în primul loc cuvîntul. De aici toate şurubăriile nechib­zuite la care s’a dedat d. Filipescu; de aici toate gafele politice ale par­tidului conservator; de aici acea at­mosferă greoaie, de antipatie ce s’a format în întreaga ţară în jurul par­tidului d-lui Carp. Unde să mai pui lipsa totală de convingeri, de prin­cipii ce stăpîneşte partidul, fapt ce a determinat pe actualul său condu­cător real să recurgă la doctrina re­voluţionară a cugetătorului socialist d. Dobrogeanu-Gherea. Este drept, că această lipsă totală de principii a făcut din d. Griguţă, Cantacuzino un teoretician, dar toc­mai aceasta e dezastros pentru par­tidul d-lui Carp, care aspiră la gu­­vernămîntul ţării. Cu oameni de in­telectualitatea d-lui Griguță nu se făuresc principiile conducătoare ale unui partid, iar cu temperamente ca a d-lui Nicu Filipescu nu se în­­drumează pe căi sănătoase și drepte un partid politic. Ast­fel, în lipsa intelectualului se­rios care este d. Maiorescu, partidul conservator a căzut în mînile nedi­­bace ale unora, bazîndu-se pe in­ex­perienţa şi neputinţa intelectuală a altora. Halul de decădere al partidului junimisto-cantacuzinist este clar ex­plicabil, şi din nenorocire foarte greu de înlăturat, afară doar, dacă se vor ivi oamenii, cari să determine o ac­ţiune­ de dezinfectare, cu preţul sa­crificării celor mai mulţi dintre con­ducătorii de astăzi, începînd cu însuşi şeful. Junimea a produs în adevăr—gra­ţie sforţărilor d-lui Maiorescu-mulţi oameni distinşi prin cultura lor, dar mai nici unul cu temperament şi pricepere politică. In Junimea s’a fă­cut multă, prea multă filozofie, dar filozofia este departe de politică, care cere adinei cunoştinţi sociologice şi economice. Iar întrucît priveşte ele­mentele conservatoare străine Juni­mei, apoi ele nu posed nici cunoş­­tinţile, nici intelectualitatea unilate­rală a celor dintâi. Moştenind situa­­ţiuni sociale excelente s’au crezut îndrituite a rîvni şi la excelente si­­tuaţiuni politice. Care-i logica ?—Nici una. Numai aşa se explică, cum poate lipsa unui singur om să determine o situaţiune nenorocită unui partid. Numai de nu l-am vedea mai rău. Red. Tăcerea-i de aur !MIci pînă astă­zi—mai bine de-o săptămînă — presa conservatoare n’a răspuns acutafiunilor ce a a­­dus d. Barbu păltineanu fruntaşu­lui conservator, d. Gh. Gr. Canta­­cuţino. Drept vorbind presa conserva­toare—Epoca şi Conservatorul — a debitat o serie de Injurii şi la a­­dresa fruntaşului nostru şi la a­­dresa partidului conservator-de­mocrat, declarînd că aşa înţălege să răspundă, chestie de cempare­­ment şi de educaţie Noi însă nu înţălegem, că aceasta este un mod de a răspunde unor acuza­­fiuni atît de grave şi de precise ca acelea ale d-lui B. Căltineanu, şi fiind­că 8 zile nici s’a gîndit presa conservatoare să apere pe vice-şeful său, nu putem de cît să conchidem, că apărarea era cu neputinţă; şi că cele spuse de d. păltineanu sunt perfect exacte. Cum rămîne atunci cu cinstea şi onorabilitatea personificată în d. Gh. Cantacuzino? Cum rămîne atunci cu cinstea partidului și cu asanarea mora­vurilor ? Răspundă opinia publică, căci presa conservatoare—suntem si­guri-va făcea și de astă-dată. Tăcerea e de aur.—N. --------yz--------­ IORGA et COMP. Sunt oameni cari nu ştiu ce vor— şi-s mulţi din nenorocire ; sunt alţii insă cari ştiu ce vor, dar tocmai din pricina aceasta sunt primejdioşi; căci conştienţa nu este o calitate, decit cînd e pusă în seriviciul unei cauze drepte şi frumoase. Cînd scriu rindurile acestea, mă gîn­desc la corifeii celei mai abjecte teor­i —şovinizmul. D-nii lor­ga şi Cuza de cînd au fă­cut cunoscuta tovărăşie creştinească, n au urmărit decit să sustragă de la studiile lor un număr oare­care de stu­denţi, cari căzuţi în mreaja naţionaliz­­mului absurd şi caraghios, le fac re­clamă, înfruntă primejdia cu curajul caracteristic inconştientului şi le ser­vesc de piedestal gloriei lor. Pe cît de dureros este spectacolul a­­cestei rătăciri studenţeşti, pe atît de revoltător este sistemul conştient—adop­tat de tovărăşia Iorga-Cuza. Am o singură mîngăiere. Numărul adoratorilor celor doi tovarăşi este foarte restrîns, marea majoritate a stu­­denţimei dînduşi bine seama de deşăr­­tăciunea şi de patologia curentului şo­­vinist al d-lor Iorga şi Cuza. Şi tocmai pricinei acesteia se datoreşte şi coin­cidenţa—care de fapt nu este numai o coincidentă—că nu cei mai distinși şi mai apreciaţi studenţi se interesează de pornirile sălbatice ale celor doi pro­fesori universitari.­­ In legătură cu observaţiunea aceasta trebue să pun ridicolul ce provoacă in jurul lor aceşti cîţiva studenţi, cari, cînd e vorba de discutat o chestiune serioasă, îşi pun în evidenţă calitatea de buni cunoscători ai celui mai vulgar vocabular. Nu e de mirare, dată fiind lipsa de educaţiune şi lipsa de cultură ce im­plică, ce reclamă partidul d-lor Iorga şi Cuza. De cît, cînd asemenea studenţi vorbesc în numele studenţimei, mi se pare că lucrul nu e tocmai lipsit de gravi­tate. Ar fi tare nimerit dacă studenţii serioşi—spre a nu se compromite re­putaţia tineretului universitar—ar pu­ne stavilă izbucnirilor impure ale celor cîtorva gălăgioşi. Reclama şovinismului ar scădea, dar ar spori prestigiul studenţesc—şi asta mi se pare că e o compensație sufici­entă.—Em. Chestiuni locale Medicina săracilor Serviciul sanitar al comunei Iaşi a tri­mis tuturor proprietarilor de farmacii următoarea adresă cu data de 80 Iulie 1908 : „Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că, conform ordinului Direcţiunei gene­rale a Serviciului Sanitar No. 29626 din 28 Iulie a. c. aprovizionarea serviciului nostru cu medicamente se va face pe vii­tor de către depozitul de medicamente de la prefectura jud. Iaşi strada Seules­­cu No. 9. Vă rog dlar ca cu începere de la 1 August 1908 să nu mai executaţi nici o ordonanţă gratuită prescrisă de d-nii me­dici comunali în contul Statului căci se va refuza în­ mod absolut plata lor“. Adresa e semnată de medicul șef a! comunei care nu face da­cit să aducă la îndeplinire o măsură luată de cătră ser­viciul sanitar superior. De fapt, circulara aceasta însemnează o fază cu totul nouă în distribuirea aju­toarelor medicale pe care le acordă co­muna populaţiunii sărace a oraşului— precum se făcea în fiecare oraş al ţării— căci nimeni nu-şi va mai face iluzii asu­pra serviciului medical în asemenea con­­diţiuni. Odinioară medicii comunali, fiecare, în despărţirea lui, aveau latitudinea de a prescrie ordonanţe în comptul statului, iar ordonanţele se executau la ori­care din farmaciile tîrgului. Astfel nu se putea în adevăr veni în ajutorul unui însem­nat număr de suferinzi. Dar cu noul sistem lucrul e redus la imposibilitate, căci nu ne putem închipui locuitorii sărăci din extremităţile oraşu­lui alergînd să facă anticameră la „depo­zitul“ prefecturii de judeţ pentru a că­pătă la timp o doctorie oare­cure. Prin­cipiul asistenţei medicale e­ urgenţa. In multe cazuri bolnavii au trebuinţă în tim­pul nopţei de ajutorul medicului. Cine să-i execute ordonanţa medicală atunci ? Este lucru evident că sub pretextul trecerei serviciului medical la Stat, s’a dat o lovitură mortală asistenţei care a­­vea atîta importanţă mai cu seamă în­­tr’un oraş de epidemii, cum este Iaşul. Generosul doctor Cantacuzino îşi pune în execuţie proiectele. Primul succes ii va aduce multe blesteme din partea po­pulaţiunii nevoiaşe pe care o lipseşte de un preţios ajutor,—acel med­ial. CATE­VA NOTE Nababul tace—şi în tăcere rîde de denunţătorii săi. Şi are dreptate. Pe cînd aceştia s’au ales cu cinstea, Na­babul a rămas cu cei 60.000 lei. E o picătură—ce-i drept—faţă de imensa avere a N­ababului; dar—din picătură cu picătură se face lacul mare. * Prensul a încetat seria articolelor sale în Epoca asupra chestiei agrare. Suntem în măsură să constatăm „bu­nele intenţii“ ale Excelenţei sale prensiare.* Deviza unei inteligente şi conştiin­cioase instituţii de luminare electrică, este fără îndoială­ să se facă lumină... în încasările ei. * Karlsbader Zeitung No. 37 din 9 Au­gust ne anunţă, că în cunoscuta sta­ţie balneară cu acelaş nume au sosit între­­alţii George Comenetau, doctor în medicină şi Excelenţa sa Al. Marghiloman, ministrul preşedinte al României. 'fDoctorul în medicină este primul ministru al Franţei, iar „ministrul președinte a României“ este fostul nostru ministru de externe. Chestie de educație. OAMENI ŞI LUCRURI IMIPARATUL Cinematograful Pathé e în adevăr o creaţiune minunată De aceasta ne-am convins odată mai mult urmărind desfă­şurarea pe pînză a cortegiului jubilar din Viena, în onoarea Împăratului Franz Ioseph, cu ocazia aniversării celor 60 de ani de domnie asupra monarhiei habs­­burgice. Un cortegiu grandios şi impo­zant în care vedem rîrd pe rînd, oameni şi moravuri, grupuri variate, entuziaste şi pitoreşti, atîtea naţiuni, atîtea figuri, fiecare cu costumele, cu moravurile sale, cu elanul său particular şi toate aducind omagiu bătrînului Monarc. Noi n’am văzut, pe pînza cinematogra­fică de­cît anumite epizode din uriaşul cortegiu. In realitate el a durat mai mul­te ore şi toate ziarele au înregistrat fe­nomenala putere de rezistenţă şi de a­­tenţiune a bătrînului Suveran care a stat în picioare necontenit admirînd cortegiul, răspunzind atîtor mii şi mii de salutări şi de urale. Lucrul e în adevăr de ad­mirat. Împăratul Franz Ioseph împlineşte as­tăzi—18 August stil nou—vrîsta de 78 de ani şi apare încă pe scena europeană ca o personalitate puternică, plină de e­­nergie şi de vlagă, răspunzînd tuturor chemărilor şi sarcinelor ce impune gu­vernarea celei mai turbulente monarhii din Europa. Dovadă Intîlnirea politică de la Ischl, cu Regele Eduard, chiar în aceste din urmă zile. 78 de anii O vrîstă respectabilă care ar da ori­cărui muritor dreptul de odihnă şi de linişte, nu însă unui Suveran care a domnit 60 de­­ani. In mod foarte plastic reflectează scrii­torul Alfred von Berger asupra periodu­lui de 78 de ani: „Noi pronunţăm cifra aşa, simplu, ca şi cum ar fi un lucru de toate zilele... Dar, cugetaţi, cînd se născu împăratul nostru, Goethe trăia încă şi se pregătea să săvîrşască pe „Faust“. Grillparzer a­­bea seri capod­operile lui, Lenau îşi suspina fermecătoarele triluri de melan­colică privighitoare; Viena era încă ve­chiul şi paşnicul oraş străbătut de valsu­rile lui Strauss şi Lanner; nu se auzeau încă fluerele de tren, iar unitatea ger­mană era încă un vis poetic. Ia Austria domnea pe atunci, atotputernic, Metter­nich şi sistemul lui“. ...Cum se reflectează oare figura, vrîsta şi însuşirile Împăratului în mentalitatea Romînilor de peste munţi, a aceloraşi pe care-i văzurăm defilînd entuziaşti, în hai­ne de serbătoare, în marele cortegiu ju­­bilar din Viena ? Din acest punct de vedere ar merita un studiu a­parte poezia lui Octavian Goga, unde „El“ apare rînd pe rînd cu diferite însușiri, cînd de despot, cînd da părinte, cînd molos, cînd numai a tot pu­ternic,—totdeauna ca întruparea unei ne­văzute şi supreme autorităţi politice şi culturale. Cum s’a schimbat de-atuncea satul ! Şi Oltului i-a mutat matca Poruncă de la împăratul. Lumea romînească a sărăcit; norodul e în sclăvie ; toate s’au plecat şi umilit în ţara „înstrăinatului Ardeal“, dar Atîta bogăţie Avem şi noi la casă! Umblat-a mult băiatu’ Şi ştie multă carte Adusă de departe Doar chiar de la ’mparatu ’ ! Nici o protestare violentă în potriva Lui. Din potrivă e multă speranţă sau multă resemnare. ...La tine vin nevestele să-şi plîngă Feciorii lor în slujbă la ’mparatul. Fireşte. Pentru că feciorii reîntorşi din oasta vor vorbi nemţeşte şi vor fi, poate, admiratori ai nouei stări de lucruri, după ce vor fi umblat printre frumuseţele Vienei, atît de ispititoare... Rodion IN JURUL MORŢEI UNUI ZIARIST Ziaristul Arthur Ránc a murit. Direc­tor al ziarelor „Radical“ şi „Aurore“, a­­cest ilustru mînuitor al condeiului nu şi-a părăsit de­cît cîteva zile inainte de moarte meşteşugul. Ziarist de valoare, polemist neîntrecut Arthur Ránc, alături de Clemenceau a ridicat nivelul presei şi i-a dat valoarea şi menirea pe care trebueşte s’o aibă. Ei sunt­­părinţii unei şcoli ziaristice noui şi numele lor trebuie cu atît mai mult de reţinut, cu cît şcoala ziaristică, pe care au inaugurat-o, ar trebui să fie un model pentru acei cari mînuesc con­deiul şi în ţara noastră şi se găsesc în fruntea mişcărei democrate. Ţi-e drag să te gîndeşti că măcar aiu­rea presa a ajuns la onorurile pe cari le merită ; ţi-e drag să evoci figura unui Clemenceau ca o mîngîere, că aiurea presa­­şi are oamenii de valoare şi nu poţi trece cu vederea moartea unui ilustru ziarist ca Ranc, fără să nu-ţi ro­teşti privirile şi în jurul celor ce se petrec lângă tine şi să faci o asemă­nare. In Franţa ca şi la noi sunt două po­litici, una reacţionară şi naţionalistă— naţionalizat genre Iorga­ Cuza—şi un cu­rent democrat, reprezentat prin radica­­lizmul tuturor grupărilor, începînd de la radicalii raliaţi pănă la social-democraţi. Fiecare politică şi fiecare curent îşi are presa ei şi fiecare din aceste prese îşi au mentalitatea şi oamenii lor. E o aşa vădită asemănare între aceste prese şi curentele presei noastre ; se co­piază şi se imitează cu atîta succes a­­mîndouă aceste curente îneît par a fi două rupturi din mişcările din Franţa. Curentul naţionalist-reacţionar repre­zentat din „Intransigeant“ şi «Libre Parole», în special, par a fi o copie fi­delă ale «Epocei» noastre, cu „in plus“ talentul unui Drumont şi renumele cîş­­tigat al unui Henri Rochefort. In­colo aceiaşi obraznică şi desantstă pornire de a ponegri şi insulta, aceiaşi patimă în discuţiuni, aceiaşi neruşinată proză de intrigi şi chiţibuşuri. Numai invenţiuni mincinoase, atacuri nefundate, invective la adresa oamenilor politici, adversari, acuzări fără reazăm, de şantaj, de furturi, de mită , acelaşi stil brutal, întrecîndu-se la invenţiuni de cuvinte ordinare şi batjocoritoare şi a­­ceiaşi incorectitudine în discuţiuni. Fraza de bîlciu, expresii de mahala glume de cafenea şi buvette ordinare, caricaturizări de persoane şi peste tot o răutate de oameni mici, de bufniţe cari nu pot privi soarele la faţă şi atacă pe întuneric, ln umbră, cu argumente de pungaşi şi pick-pocheţi. Afară de acei cîţiva oameni mai iluş­trii ca Drumont, Leon Daudet, cari de fapt nici nu scriu zilnic şi se învîrtesc în jurul altor discuţiuni, nici unul din ziariştii acelor ziare n’au vr’un renume sau glorie, ei fac o şleahtă a­parte, dus o viaţă anumită şi se nutresc din fără­­miturile ce cad de pe o masa ducală sau princiară. Presa aceasta n’are tiraj şi dacă n’ar fi congregaţiile, dacă n’ar fi sume anu­mite venite din Belgia sau Rusia, de la pretendenţii Tronului francez, n’ar pu­tea avea fiinţă. Şi uitaţi-vă şi la noi la „Epoca“, cum a­are şi cît se vinde ! Abia îşi tîrăşte existenţa de azi pe mîine şi asta din res­turile care-i sunt date de patronii lor, cari se despart cu greu de nişte bani cari ştiu că sunt aruncaţi pe fereastră, fără nici un folos. Ţipetele desnădăjduite, in­sultele nesăbuite, sbieretele îngrozitoare, fac efectul reclamei unor negustori şi te­­lali gata de a închide magazinul, dînd ultimul lor faliment. Şi ca şi acei prinţi pretendenţi la Tronul Franţei, cari ştiu că-şi joacă ultima carta şi că această carte le e fatală şi cari subvenţionînd o miş­­care în Franţa, nu fac de­cît de a arunca ultimii lor bani pe fleacuri, aşa şi pre­tendenţii din fruntea carpîzmului cari vînează a mai veni vr’o dată la putere, ştiu că-şi aruncă ultimii gologani pe o operă fatală şi dinainte perdută. De aceea îi veţi vedea căutînd a sub­stitui prin alte clpuri banii cari îi aruncă pe politică. Syveron fura casa grupărei naţionaliste, arhimilionaru! Cantacuzino ia banii destinaţi propagandei electorale. Şi aceiaşi bulă de oameni amăgiţi în visurile lor, aceeaşi răutate de oamenii cari nu se pot despărţi de visul lor de aur, dar de care se văd prin forţa lucru­rilor separaţi ii incintă, enervează şi-i

Next