Opinia, ianuarie 1909 (Anul 6, nr. 620-642)
1909-01-15 / nr. 629
Opera d-lui Toma Stelian — Respuns ziarului „Voinţa Naţională“ — Ziarul „ Voinţa Naţională“ voind a atenua efectul dezastros, produs de cele trei articole publicate de noi în „Opinia 11, cu privire la detentele şi rezultatele proaste ale legei judecătoriilor de ocoale a d-lui Stelian, se încearcă a ne ataca pe noi,, luînd fireşte apărarea ministrului şi a operei sale legislative. Dacă ziarul dinastiei Brătianu, s’ar fi mărginit numai la acest atac al subsemnatului şi la apararea ministrului de justiţie şi a legei sale, n’am fi avut nevoe de a răspunde. Era natural ca acest ziar să se facă avocatul d-lui Toma Stelian, căci, după cît ne amintim, dintre toţi miniştrii aflatori în Capitală, singurul care a eşit la gară, la întoarcerea de la băi a d-lui Ionel Brătianu, a fost ministrul Toma Stelian, încă de astă-vară dar, prevăzătorul ministru al justiţiei, a căutat să între în bunele graţii ale viitorului prim-ministru şi şef al partidului liberal, şi drept răsplată a acestui act de adulaţiune, puţin demn, dar profitabil, e firesc azi, ca „ Voinţa Naţională“ sâ-i vie în ajutor şi să-i ia apararea. Dar, după cum spuneam „Voinţa Naţională* nu se mărgineşte numai la aceasta. Ea se încearcă a lua şi apararea procurorilor generali Gr. Ştefănescu şi N. Leonescu, vizaţi prin articolele noastre, căutînd să atenueze importanţa gravă a lipsei curajurii de a spune adevărul, şi a lipsei de demnitate a acestor magistraţi superiori, cari în rapoartele lor s’au coborît la cele mai desgustătoare platitudeni şi la cele mai urlcioase adulaţiuni, faţă de Ministrul lor. Căci, repetăm încă odată cele spuse în precedentele noastre articole: o lege, oricît de bună ar fi,—ceia ce e departe de a fi legea d-lui Stelian,— ce rezultate serioase şi apreciabile ar putea da, abea după cinci luni de aplicare? Şi dacă din aceste cinci luni, mai scădem cel puţin o lună pînă la numirea şi complectarea locurilor de judecători, pînă la fixarea judecătorilor în comunele de reşedinţă şi pînă la vizitarea tuturor comunelor de aceşti magistraţi voiajori, apoi nu ne rămîn decît cu mult patru luni de aplicare a legei d-lui Stelian Apoi ce rezultate ar putea dă o lege abea după patru luni de aplicare? Şi aci găsise eu greşala gravă a d-lor procurori generali,cari, în dorinţa lor neînfronată de a complace ministrului, exagerează aşa de neverosimil pretinsele efecte bune ale legei, încît ajung să inducă în eroare pe însuşi Ministru! Dar, să ne explicăm. Oricît de vanitos şi grandoman ar fi d. ministru Toma Stelian, totuşi nu-l credem ajuns pînă la acea stare de ipertrofie a eului şi a personalităţii sale, încît să fi pretins procurorilor sei generali, ca să se scoboare pînă la cele mai desgustătoare platitudini de a’i lăuda legea „coute que coute“. De altfel lucrurile se ştiu. Ministrul, după cît sunt informat, a cerut procurorilor generali din ţară ca să-i facă cîte un raport relativ la mersul aplicărei nouei sale legi şi cîte un tablou de numărul afacerilor civile, comerciale, penale şi tutele, intrate la fie-care judecătorie nou înfiinţată. Care era scopul Ministrului cerînd aceste rapoarte şi tablouri? Desigur că spre a fi informat pe de-o parte asupra lacunelor legei, a defectuozităţei ce întimpină aplicarea ei şi a numărului de afaceri, cu care sunt încărcaţi noii judecători. Gîndul cinstit şi doritor de aflarea adevărului, nu putea fi decît acesta din partea unui ministru, presupus conştient de rolul său social. Or,... ce au făcut procurorii generali ai d-lui Ministru ? In Ioc de a constata în anchetele şi rapoartele lor aceste lipsuri şi defecte fatale unei legi noui, în loc de a relata în mod fidel şi real doleanţele judecătorilor ambulanţi, greutăţile mari şi aproape insuportabile ce ei întimpină, dificultăţile şi uneori imposibilităţile chiar ale transportului, ale mizeriei fizice şi alimentare în care se află, numărul excesiv de mare al afacerilor, cari întrec puterile de muncă ale unui singur om, număr cu atît mai enorm, cu cît competenţa s’a mărit în mod considerabil, în loc de a face toate aceste, spre a îndruma în mod sănătos pe Ministru la o modificare raţională a legei, d-nii procurori generali din Bucureşti şi laşi se întrec, care mai de care, în a cînta laude şi a aduce osanale, înjositoare pentru demnitatea lor de magistraţi inamovibili, d-lui Ministru care i-a delegat. Căci, cum putem califica mai blind următoarele platitudini înjositoare, scrise negru pe alb în rapoartele d-lor procurorilor generali, adresate d-lui Ministru de justiţie şi publicate în „Monitorul Oficial“ ? „ Cu toţii în cor, în toate comunele, au început să se închine şi să binecuvînteze pe cel ce le-a făcut o aşa lege!!... „Locuitorii privesc legea ca pe o salvare“ !!! „D-lui e tatăl nostru„Au strigat să trăiască ăl de-a făcut legea, vedem şi noi că pe ăsta a brodit-o guvernul !! E nevoe de comentarii? Şi crede oare „Voinţa Naţională“ că am fost prea severi, stigmatizînd după cum merită un asemenea stil şi asemenea obiceiuri, cari nu concordă de loc cu prestigiul principiului de inamovibilitate a magistraturei ? Cum? Această înşirare de platitudini şi adulaţiuni dezgustătoare, această exagerare iperbolică a efectelor închipuite ale unei legi noui, abia după patru luni de aplicare, e admisibilă din partea unor magistraţi inamovibili, a unor procurori generali din cele două Capitale ale ţărei? Apoi atunci ce încredere ne mai pot inspira anchetele unor astfel pe înalţi magistraţi, în afaceri în care ar fi în joc onoarea şi averea noastră? Dacă ei, se fac precaţi ministrului, cînd e vorba de a-şi da numai părerea asupra unei legi alcătuită de acel Ministru, ce să mai zicem de acele afaceri, în care sunt în joc interese de-ale guvernului, şi unde intervenţia Ministrului este directă ? Care vor fi oare atunci veleităţile de independenţă, de caracter şi iubire de adevăr, ale unor astfel de magistraţi, umbre supuse şi încovoiate ale Ministrului? Iată în ce consistă pericolul, marele pericol, al unor astfel de obiceiuri, care degenerează în supunere oarbă şi în adulaţiuni, obiceiuri încurajate după cum văd, de actualul Ministru de justiţie Toma Stelian. Şi astfel stînd lucrurile, vom vedea dacă „ Voinţa Naţională“ va mai îndrăsni să ridice capul, luînd în mod făţiş apărarea acestor obiceiuri de adulaţiuni desgustătoare, introduse pentru întăiaşi dată în magistratura noastră inamovibilă, de cătră cei două d-ni Procurori generali din Bucureşti şi Iaşi. Lascar Antonia şi atribuită d lui N. Fleva, în potriva scumpului nostru conducător local Al. A. Badareu, că încurajează desbinările partidului nostru, prin judeţe! D. Filipescu, care o întreagă viaţă politică, n’a făcut altceva decît să intrigheze, să bîrfească şi să desbine pe toţi bărbaţii de seamă din partidul conservator, nu vede azi de cît dezbinări în partidul nostru Ştim că lucrul acesta l’ar bucura foarte mult, dar ce folos, căci colportările şi insinuările meschine sunt patrimoniul scump al grupărei cantacuzinisto-bizantine şi din cari se alimentează ca nesaţiu şi vecinie şi fer de cari nici n’ar putea trăi. Cît despre şeful nostru local, d. Al. A. Badaren, toată lumea politică o ştieşi prieteni şi adversari, chiar şi d. Filipescu,—departe de a încuraja bisericuţele în partid-îşi are cu mîndrie locul printre cei mai da seamă organizatori politici, şi că în ce priveşte partidul nostru, în toate actele sale, n’are ca unică preocupare decît să-l vadă cît mai mult întărit, în care scopil dă de la constituirea sa, tot tributul seu de muncă şi sacrificii ! Este o veche zicătoare romînească, care spune că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Acelaşi lucru se poate spune în politică şi despre d. Filipescu. Patronul „Epocei“ a putut în cursul atît de iruit svînturatei sale vieţi publice să-şi schimbe adeseori haina politică sub care a lucrat la nimicirea partidului conservator, fie cînd cantacuzinist, cînd carpist, iar acum şi una şi alta, dar năravul de intrigant şi desbinător de oameni în politică, nici dată! A cere d-lui Filipescu, să-şi schimbe acest nărav, înseamnă a cere să-şi schimbe temperamentul şi atunci n’ar mai fi d. Filipescu. Or, toată lumea aşa s’a deprins să’l cunoască şi s’a obişnuit cu intrigile şi bîrfelile d-sale cari constituesc preţioasa d-sale originalitate şi superioritate politică, faţă de ceilalţi bărbaţi politici ai ţărei. De aceia i le tolerează, i Ie scuzează chiar—pentru că... nu mai pot produce nici un efect! ---------------------------------------- Bîrfitori şi intriganţi — Pentru d. Filipescu — „Epoca“ care n’a găsit un cuvînt cum să explice dezastrul suferit de Cantacuzinişti la Ploeşti, cu prilejul alegerei col. II de Senat, şi a păstrat un mutism general asupra rezultatului atît de strălucit repurtat de partidul nostru, în acel oraş,—a devenit iarăşi vorbăreaţă, cînd e vorba să plaseze o intrigă în potriva noastră sau să bîrfească pe vreunul din valoroşii noştri fruntaşi. Aşa înt’unul din numerile trecute, pe o coloana şi jumătate din pagina I-a, ca titluri şi subtitluri, pamfletul intrigantului domn Filipescu, brodează o întreagă istorie cu privire la întrunirea ţinută acum cîteva zile la Brăila, de către amicii noştri şi din care rezultă nici mai mult nici mai puţin că tribunul N. Pleva, este în contra eminentului nostru şef local Al. A. Bădăreu!! Cîte vorbe, atîtea neadevăruri, şi pe cari d. Fleva s’a grăbit să Ie desmintă prin ziarele noastre, cu toată revolta sufletească a unui om loial. De sigur, că d. Filipescu, nu poate să vadă cu ochi buni, amestecul d-lui Fleva, în Judeţul Brăila, unde patronul „Epocei" îşi are de zeci de ani fieful seu politic şi pe care e ameninţat acum să-l piardă, tot aşa cum a pierdut d. Carp, Vasluiul şi Nababul, Prahova ! Şi de aceia a inventat intriga cu marea desbinare din partidul nostru de la Brăila şi acuzaţiunea neroadă. Chestii politice Feciorii babacăi Dinastia Brăteanu şi-a vărat îndeplinit visul. Stăpîni ai partidului liberal, ei sunt astăzi stăpînitori ţării. Ei deţin puterea pentru sine, pentru ai lor, pentru cei ai lor şi aşa mai departe. Fericit băbacă ! fericiţi feciori ! Ce departe sunt ei de nefericiţii fii ai Nababului ! Contra unora stirnită ura partidului, contra altora strînsă admiraţinea tuturora. Bătrîniî sfetnici ai ţării s’au poclonit iatoşînd imnuri de laudă la adresa epigonilor. De ca această deosebire? Cu ce au greşit partidului şi neamului fii Nababului, de nu li s’a împlinit visul cu ochii trăind tatăl? Tatăl, ilustrul şi veneratul şef al partidului conservator, omul care a pus tot sufletul său în slujba ţării , ministrul care a luat parte activă la cele mai mari acte ale ţării, a prevenit răscoalele, a ţinut în mînele sale vîstoase steagul partidului , omul de sacrificiu şi da abnegaţie, n’a izbut să-şi îndeplnească visul lui de a-şi vedea pe cel mai mare fiu ce! puţin şef electoral al Capitalei, necum şi a da partid. Ingratitudine din partea partidului ! Astăzi cei 4 feciori ai babasăi conservatoare plîng pe ruinele partidului şi nu-şi cunosc unde se află, gîndind după vremuri da fericită amintire. Şi ce fericite timpuri pentru ei şi ai Ior, cînd îşi puteau permite luxul de a’şi vinde finul mai scump, de a face expropieri efine pentru neplăceri sentimentale, a fi scutiţi de taxe şi parataxe, în fine a dispune de stat, judeţe şi comuni după plac şi după interes. Şi tatăl n’a aparat nici procese scandaloase, nici a pesuit asasinate pentru a se învessi ei în bronzul etern, pentru ca să poarte ponosul faptelor sale. Partidul conservator a fost pentru feciorii Nababului cuibul de nerecunoştinţă, căci la un tată mic a ignorat pe fii cei mari. Ce deosebire la liberalii Un tată mare a putut rîdica în ochii partidului pe nişte copii mici. Şi nu e numai unul Şi nu-s numai dai Ci-i trei. Capra cu trei azi 1 Soacra cu 3 nurori 1 Babaca cu trei feciori. Babaca a creiat partidul I Băbaca a creiat băncile, creditele şi alte gheliruri partidului. A fixat lumea în partid, primblîndu-le pe la nas portofoliile, cum s’ar prezenta ori ce nadă să se prindă chiticul. Şi au rămas în partid! Şi ei au forjat statul major al tuturor apelpisiţilor, cari dispun de directiva partidului. In ochii acestor îmbuibaţi de babacă, ficiorii babacăi erau alintaţii lor, măriţi şi înzorzonaţi prin însuşiri ce nu le aveau. In faţa energumenilor partidului, ficiorii babacăi era mari, erau cuminţi, erau isteţi şi se ignorau ori ce alte personalităţi chemate a însemna ceva în diriguirea partidului ; iar dacă cineva s’ar fi încumetat să se rîdice trebuia să ia calea pribegiei, să se desţureze din partid. Şi iată cum soarta vitregă a fost nedreaptă ciumă—cu ficiorii Nababului, căci li s’au nesocotit meritele prin lipsurile tatălui, şi a fost mumă cu ficiorii statuei, dîndu-le înainte de vreme şi pe nedreptul conducerea unui mare partid, ca cel iberal, pentru a-1 duce la deplină decădere spre răul general al ţării. Dacă partidul conservator a fost nedrept cu ficiorii Nababului, a servit însă cauza mare de partid, că l-a scutit de o viitoare şefie rea ; partidul liberal şi-a greşit lui singur, dîndu-şi de conducător pe un fiu al babacăi, numai pentru că poartă un nume ilustru. Partidul liberal nu mai e de el! partid da progres, căci și-a înroșit norma ca diriguirea politică să se dea numai celor ci nume istorie.* * * Validarea aleşilor Capitalei Camera a validat ieri alegerea celor trei fruntaşi ai partidului nostru, Fleva, Păltineanu şi Florescu, trimeşi în parlamentul ţărei de către bravii alegători ai colegiului II din Capitală. Discuţiunile în comisiunea de verificare a titlurilor noilor aleşi, au fost foarte aprinse şi de abea după cîteva ore, s’a putut ajunge la validarea amicilor noştri. In special, d. Filipescu, care adesea ori a fost văzut făcînd în parlamentul liberal acte de cel mai desgustător mamelucism s’a dedat cu această ocaziune la o vie propagandă pentru invalidarea aleşilor şi în special a d-lui Fleva. Dar guvernul şi membrii comisiunei Camerei influenţaţi pentru moment de spiritul rău şi ispititor al d-lui Filipescu,şi-au revenit după o discuţiune de cîteva ore şi au declarat bine aleşi, pe aceşti trei reprezentanţi ai Capitalei. Acum, cînd validarea lor a devenit fapt îndeplinit, partidul conservator democrat îi aştepta să-i vadă cu mîndrie şi încredere la muncă. Camera actuală care i numără în sinul ei şi alţi distinşi conservatori democraţi, în frunte cu şeful nostru d. Take Ionescu, o ilustraţie a parlamentului român, va avea mult de cîştigat prin intrarea celor trei aleşi ai Capitalei. Şi în deosebi d. Fleva este cunoscut ca vechi şi încercat parlamentar şi va da prin cunoştinţele, verva şi talentul său o mai mare viaţă desbaterilor parlamentului actual. Şi astfel, nu numai partidul conservator democrat va profita mult de pe urma activităţei parlamentare a amicilor noştri pe cari Capitala i-a onorat cu mandatele ei, la 28 Decembrie, ci întreaga ţară,—căci opoziţia, cea adevărată, a cîştigat noi forţe de control şi combatere a partidului liberal, care îşi îndeplinea linişi nefasta sa operă de guvernare sub culpabila toleranţă sau îngăduire a opoziţiei miluite a carpiştilor, introduşi azi în parlament numai prin graţia guvernului! OAMENI ŞI LUCRURI DUPĂ CINCI ANI Astăzi s’au împlinit 5 ani de la moartea lui Spiru Prassin. A rămas un statornic obiceiu, a devenit o necesitate sufletească pentru noi toţi, cari am fost legaţi de dînsul, de a comemora ziua aceasta, de-a pururea tristă, a dispariţiei lui. Ce însemnează trebuinţa această psihică ? Oare vr’o urmă de cult religios in minţile acelora cari n’au mai păstrat nimic din cele aşa zise credinţe sfinte ? E oare un simptom de altruism sau de 5 bani Exemplarul ANUNȚURI 5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un rând în pag. III. 50 Bani ii ii ii ii UiMIF fr. Un an.....................20 lei 6 luni......................10 „ ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacția si Administrația, IAȘI, Str. Primăriei 30 Sub direcțiunea unui Comitet Anul VI.—No. 629 - Joi 15 Ianuarie 1909 ■ . egoism ? De bunătate sau de răutate ? Căci poate fi şi una şi alta în această necontenită evocare a unui nume şi a unei figuri cărora soarta le-a însemnat în cartea vremei o dispariţie atît de năprasnică, atît de nedreaptă, atît de uricioasă într’un cuvînt. Urîcioasă nu e moartea,—dar împrejurarea, nemernicia imensă a condiţiunilor în care avu Ioc, căci strigătoare fu uimirea pe care a trebuit, fatalmente s’o trezească. Dar poate fi şi bunătate şi altruism în pomenirea aceasta, căci an cu an figura celui dus o evocăm mai frumoasă, mai aureolată, mai împresurată de farmecul depărtării, aşa cum un martiriu e mai nobil cu cît trece vremea, un eroism e mai generos, cu cît durează mai multă vreme. Moartea este supremul sacrificiu acel al eternităţii —ce poate plăti o viaţă tînără: curagiul de a sfida moartea şi a cădea pe altarul ei—este un eroism căruia cei rămaşi sunt datori a-i arăta recunoştinţă , căci actul generos şi gestul frumos le face numai unul,—unul din cei puţini dar aleşi şi în fiinţa regretatului Prassin cu toţii simţiam şi presimţiam pe unul din aceştia. Ce păcat că a dat prea curînd suprema dovadă şi a plătit supremul sacrificiu ! .. Şi de cîte ori ziua de 14 Ianuarie se reîntoarce pe foaia de calendar, de atîtea ori ne suggerează reflecţii triste şi amintiri pline de mîhnire. — Aşa trebuie să fi fost şi atunci: flori de ghiaţă pe fereşti, zăpadă proaspăt cernută din tărie şi prinsă cu uşurinţa fulgilor pe streşini, pe ramuri, pe feţele oamenilor; aşa trebuie să fi fost şi atunci, o dimineaţă rece, uscată, plină de trosnete sub paşii oamenilor. Ba nu,—era o dimineaţă urîtă, preludiul unei zile morocănoase, amestec de toamnă şi de iarnă, o zi tăcută ca de ţintiri, domnia în aleea singuratică, întreruptă doară de ecourile unor glonţi ucigători. Şi apoi, — n’a mai fost nimic ! A fost moartea care-l răpi pentru totdeauna pe cel mai expansiv, mai iubitor, mai sociabil dintre noi, pe cel care ni se părea că iubeşte viaţa mai mult ca toţi, — dar care o iubia mai puţin, pentru că avea mîndria unei superiorităţi pe care viaţa socială o înnăduşă în suflet şi în simţiri... Rodion Brată. Fraza din urmă a articolului de ori trebuie cetită astfel cu: „Să urîm dară pe cei nedrepţi şi pesimişti şi să fim înainte de toate prietenii iubirii. Examen de capacitate La ordinea zilei, în Rusia sunt execuţiunile în massă, pentru siguranţa statului şi tâlhăriile descoperite în diversele organizaţii poliţieneşti, începând cu acele din Moscova. Ca o imagine a acestor din urmă poate servi, credem, următoarea satiră pe care o publică un ziar satiric din Berlin şi care arată, întru cît organele poliţieneşti din Rusia garantează viaţa şi avutul supuşilor. Bineînţeles,—e o simplă satiră şi nimic mai mult... Scena se petrece în biroul poliţienesc dintr’un mare oraş. PERSOANELE: Candidaţi Şantajevici.—Şeful poliţiei. Derbedeiei ! Pungaşovici ! Snapanovici ! Naivovici Şantievici.—Aşa dar voiţi să vă angajaţi ca poliţişti ? Toţi.—Da !... Şantajevici.—Atunci depuneţi mai întăi cauţiune cîte 50 de ruble de căpăţină... (Toţi, afară de Pungaşovici depun suma, care dispare în buzunarul Expresovici) Pungaşovici.—Domnule şef, vă anunţ cu respect, că n’am nimic la mine 1 Şantajevici. — (foarte nervos). Du-te dracului ! Ia de unde ştii 1 Pungaşovici.—Dar de unde ?... Şantajevici.— (zbiară). Fură, pradă, ucide ! Ce-mi pasă mie de unde! Pungaşovici.—’Tăles! (Pleacă pe stradă şi fură de la o damă). Domnule şef, iată banii ! Şantajevici.—Dă ’ncoace ! Acum putem trece la examen. Marş toţi în camera cealaltă şi veniţi cîte unul, la apel. (Se execută). Aşa! Candidat Derbedeief 1 Derbedeief.—(intră) ...Zent Şantajevici.— Ce certificate ai? Derbedeief. —Doi anișori de închioare, cu respect... Șantajevici.—Hm ! Ei ! Dacă ești în