Opinia, ianuarie 1909 (Anul 6, nr. 620-642)

1909-01-14 / nr. 628

5 bani Exemplarul ABONAMENTE ■ş Un an.....................20 lei 6 luni..........................10 „ Redacția si Administrația: IAȘI, Str. Primăriei 30­­ * 1 Sub direcţiunea unui Comitet ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. III, 50 Bani ‹­ ‹‹ ‹‡ 40 ,, 9 Anul VI—No. 628 — Mercuri 14 ianuarie 2909 Şef nou fără directiva nouă Congresul liberal din sala băilor Eforiei s’a isprăvit. Decorul şi fastul congresului a ţi­nut scurt. Bărboşii partidului, bărbile albe şi negre s’au perindat la tribună şi în cîntări de osana au uns şeful. S’a ţinut să vorbească şi Moldova şi laşii au avut cinstea a 2 oratori, pe domnii C. Stere şi N. Gane. C. Sterea a vorbit întâiul; el e şe­ful liberalilor locali şi preşedintele clubului, d. Nicu Gane a vorbit al doilea, căci e numai primar al Iaşi­lor, dar a mai vorbit ca o chezăşie a bătrînilor liberali Moldoveni. Că Moldova ţine sau nu samă de d. Nicu Gane în politica liberală, nu ştim; ceia ce ştim e că nici Iaşii nu ţine samă de politica sa, dar vorba merge. D. Nicu Gane a fost ministrul din vremile grele ale guvernului I. Bră­­tianu. Nu se putea ca ministrul lui 14 Martie 1888, care a luat parte la prohodul guvernării tatălui, să nu a­­siste la botezul guvernării fiului. Fi­rul Lui 1888, cam şi figura lui I. Brătianu, care plana în sala Eforiei —după vorba d-lui Costinescu—ni­menea nu le putea evoca mai cu tărie ca d. Nicu Ganea, căci d-sa drapelist n’a fost ca d. Emil Costi­­nescu; d-sa n’a fost nici cel puţin cu Roseteki, a cărui cenuşer la gazetă era tot d. Emil Costinescu. Ca ieşeni ne bucurăm că oraşul nostru, a doua capitală a ţării, laşii deci, au avut locul de cinste la con­­gresul liberal. Aceasta ne dă nota situaţiei. Şi iată de ce: In Iaşi liberalii stau foarte rău. N’au nici un om de mina întâia; e­­nergument sunt mulţi, dar fruntaşi nu. Nicăirea ca la Iaşi, liberalii n’au pierdut de la primul scrutin 4 locuri: al 5-lea i’au luat în balotaj cu miil, opoziţiei, iar la colegiul al 8-lea, ci­ pe ce să piardă alegerea cu scandal mare, dîndu-se învinşi de un Tără­­buţa! Dacă din toate cetăţile ţării delegaţii veniţi la congres au asigu­rat ca cei de la Iaşi, de tăria parti­dului, de încrederea şefului, apoi slabă aureolă se întrevede pentru viitor noului şef în diriguirea par­tidului. Şi aşa şi este. Noul şef al partidului liberal a fost cîntat de bătrînii partidului, că el a fost cel mai de valoare din partid, după expresia d-lui M. Ferechide. La această constatare a prezidentu­lui Camerii s’a asociat imediat şi mi­nistrul de finanţe, care a adăogat în mod enigmatic, că nu numai Ionel Brătianu s’a arătat cel mai destoinic în a conduce partidul, dar că D-zeu a făcut ca şi un al doilea fiu a lui Ion Brătianu să fie tot aşa destoinic ca şi Ionel. Adulaţiune plată, ori aluzie pe de departe la rolul jucat după vremuri de Dumitru Brăteanu, faţă de Ioan, zicîndu-i: hoţii la puşcărie Se prea poate ca istoria politică a partidului liberal să înregistreze repetarea sce­nelor dintre 1884—1888, ca rîvna fii­lor lui Ion Brătianu pentru şefie. Noi credem, că pe d. Emil Costi­­nescu l-a luat gura pe dinainte, şi ştiut este că gura păcătosului ade­văr grăeşte. Interesantă este însă afirmarea şe­fului. Că bărbile albe s’au pod­enit şefului tînăr, e o notă bună pentru bătrîni şi o chezăşie de cuminţenie pentru tineret. Şeful a declarat că nu e locul de a schiţa un program, căci programul politic al unui partid de guvern îl fac împrejurările. De la început se vede că politica ce o va urma noul şef va fi acea_ a oportunismului politic, va îndeplini atîta cit împrejurările vor ierta, nu cit doctrina politică şi idealul politic de partid te îndeamnă să îndeplineşti. Şi aici glasul părintelui a răsunat în urechile fiului. La 1884 Ion Bră­tianu a realizat atîta, oit împrejură­rile politice i-au îngăduit, nu cit doc­trina politică a partidului îl îndemna să realizeze. C. A. Rosetti a rămas utopist, ideolog şi s’a demis de la putere. Ion Brătianu a devenit opor­tunist şi soarta l’a ajutat. Şi în istorie, ca şi în statue, Roseti va sta la spa­tele lui Ion Brătianu, unul mărit, altul pitit. Fiul ră­ia în 1909 politica tradiţio­nală a tatălui: oportunismul politic. O mare decepţiune va cuprinde pe aţii ideologii partidului şefia lui Ionel Brătianu, căci tendinţa­ de echilibrare a forţelor lăuntrice ale partidului,fii va^dictalţinuta oportunismului,f pen­tru ^“se^mănţinea la diriguire. Iar d. C. Sterea făcînd teoria con­stituţională a şefului a început a-i trage eu vorba, că şefii se impun, nu se aleg, ca şi cum podgresul ar 1 fost altă-ceva de cît ratificarea unei alegeri de şef, impus prin decret ilegal, lucru ne mai­pomenit în ţara romînească,—nu prin cea mai inten­sivă muncă depusă de cel mai destoi­nic membru al acelui partid politic. Iar în ceia ce priveşte directiva nouă de dat partidului s’a mulţumit să înşire Domnia legilor, cea mai plată parte dintr’un program politic, întru­cit domnia legilor nu e un punct de program politic deosebit de partid, ci un punct comun în educaţia civică a ţării, şi tocmai partidul liberal a dat deplină dovadă, că nu regretă domnia legilor, elavindu-şi în ţinută doctrine anarhice cu procedări revo­luţionare. Cel mai gălăgios şef a celui mai gălăgios partid, care e în stare să dea loc ţării, numai să piară şoare­cii, el vorbeşte de domnia legilor ! In­colo nu vedem nimic. Chezăşii multe, dar enunţări ri­­dicule. Oh. Ghibănescu DOMNIA LEGILOR Iată cuvîntul magic, pe care noul şef al guvernului şi „conducător“ al par­tidului liberal, l-a pronunţat ca morga­i de atot­puternic, cu ocazia alegerii sale la congresul liberal de Duminică. Co­rintul acesta, în care d. Ionel Brătia­­nu părea că vrea să sintetizeze între­gul său program politic, este poate sin­gurul lucru ce a acceptat d-sa de pe urma succesiune! politice a defunctu­lui D. A. Sturdza. Dar cu toate că „domnia legilor" nu poate inspira de­cît simpatie, în gura d-lui Ionel Brătianu cuvîntul acesta sună dureros și impresionează rău. „Domnia legilor “ mai înseamnă dom­nia moralei şi a bunei cuviinţe, domnia banelor şi frumoaselor sentimente, fără de cari legea este moartă. „Domnia legilor" nu poate constitui scopul po­litic al acelui, care pentru a-şi mulţumi ambiţiunile de mărire şi poftele parti­zanilor, a lovit atît de crud în unul din oamenii politici, de mîna întâi, a ţării sale. „Domnia legilor“ nu o va putea nici­odată înfăptui d. Ionel Brătianu, care în purtarea sa faţă de şeful şi de bine­făcătorul sau d. D. A. Sturdza, s’a fă­cut vinovat de încălcarea celui mai elementar sentiment de recunoştinţă şi de dreptate, lovind cu un dispreţ ne­mărginit în simţul moral al întregii ţări. „Domnia legilor“ în gura primului mi­nistru român este un cuvvnt deşert, ba­nal, trivial chiar. Să-şi făurească d. Ionel Brătianu alte idealuri mai potri­vite firii şi mentalităţii sale. D. Interpelarea d-lui G. Disescu In şedinţa de ori a senatului, prima şedinţă a parlamentului după vacanţa de sărbători, fruntaşul nostru, d. C. Disescu şi-a dezvoltat interpelarea sa asupra ne­­constituţionalităţii actualului guvern. D. Disescu este un vechi şi experimen­tat parlamentar şi în acelaş timp un pro­fund cunoscător al dreptului nostru con­stituţional. D-sa a susţinut, şi cu drept cuvînt, că potrivit normelor noastre cons­tituţionale, and primul ministru demisio­nează, întregul cabinet este demisionat, deoare­ce pluralitatea miniştrilor, în regi­mul nostru constituţional- nu există decit din punct de vedere administrativ. Gu­­vernamentaliceşte însă, faţă de coroană şi de ţară, nu există decit primul ministru. Dar dacă primul ministru demisionează? întregul cabinet constituţionaliceşte trebue a se considera demisionat, şi atunci Su­verană, uzînd de prerogativele ce­­ acordă Constituţia, trebue să desemneze persoana de încredere, care să formeze noul cabinet. Aceasta este situaţiunea actualului gu­vern? Evident că nu. Demisionînd d. D. A. Sturza din pre­­şidenţia consiliului de miniştri, membrii cabinetului au continuat de a funcţiona şi ceea ce e mai grav au desemnat ei, împreună cu preşedinţii corpurilor legiui­toare, pe noul prim minis­tu, fapt absolut împotriva spiritului Constituţiunii. Iată de ce, fruntaşul nostru a avut tot dreptul să zică, că guvernul este anti­constituţional alcătuit, că ţara din acest punct de vedere nu are guvern. Negreşit, că guvernul încearcă să-şi salveze şi situaţiunea „ ilegală, şi d. Ionel Brătianu a şi invocat unele precedente din­Franţa , dar precedentele, şi mai ales acelea ale vieţii constituţionale franceze, nu sunt de doct doveditoare. Ori­ce ar spune d. Ionel Brătianu, gu­­vernul ţsău­ est e­ anticonstituţional. Id. C­ÂTE­VA NOTE O nouă speţă de politiciani romîni a trecut în istorie. Au dispărut Sturziştii. Dar de astădată cauza—contrar de cum se întîmplă în multe dispariţii—este per­fect cunoscută. Dar nici nu e cum ar crede unii. Cauza nu e dispariţia d-lui Sturza, ci apariţia unui nou personaj, a d-lui Ionel Brătianu ca „conducător“ al partidului liberal. Cît de urît sună!...­­ D. A. C. Cuza—este ui-se, că-i po­menim numele—continuă în Neamul d-lui Iorga marea sa operă „Jidanii în presă“, ocupîndu-se despre situaţia partidelor noastre politice, unele faţă de celelalte şi... „tob şebegoim harogh“. * Contrar de cum s’ar crede, poziţia d-lui Ionel Brătianu este mai puţin lămu­rită de cît înainte. Odinioară d. Ionel Brătianu—toată lumea o ştia—era mini­strul de interne al guvernului liberal.— Astăzi toată lumea se întreabă, ce e d. Ionel Brătianu, conducătorul sau șeful partidului liberal ? Chestii politice NOI ŞI VOI Dl. Mihai Ferichide, preşedintele ca­merei a explicat în cuvîntarea sa de la băile Eforiei de ce s’a dat d-lui Ionel Brăteanu şefia partidului liberal, pentru că dînsul pe lingă numele ilustru ce poartă, s’a afirmat ca cel mai de valoare din partid. Dl. Ferechide a pus în discuţie rolul valorilor şi non valorilor. D-sa găsise că numai un fiu al lui Ion Brăteanu merită atenţie, ca cel mai de valoare; dl. Emil Costinescu s’a rădicat imediat şi a ara­­tat că şi al doilea fiu a lui Ion Brăteanu e o valoare destoinică. De ce s’a uitat tocmai al treilea fiu ? căci în firul tradiţional al poveştilor noas­tre, fiul cel mai mic de împarat era cel mai năzdrăvan şi el învingea smeii în lupte, nu cel mai mare, care era mai nă­­tăfleaţă! Dar desacordul produs între d-nii Fe­rechide şi Costinescu asupra valorilor politice a fiilor lui Ioan Brătianu, îl vor tălmăci ei cu ai lor; şi dacă al treilea fiu al lui Ion Brăteanu n’ar fi fost închis la Letea, probabil că industriaşul minis­tru l’ar fi tămăiat şi pe dînsul. Semnificativ a fost tonul cuvîntării d-lui Ferechidi. De repetate ori dl. M. Fere­chide a vorbit în persoana I, ca şi cum actul alegerei d-lui Ionel Brăteanu ca şef al partidului n’a izvorît din rărunchii partidului ca o indicaţie inexorabilă, ci din combinarea de culise a 10 inşi: 8 miniştri şi 2 preşedinţi de corpuri legiui­toare. „ Actul nostru“ „noi singuri şi­ dum­­nevoastră“, au fost vorbe des repetate de dl. Ferekidi, cari au făcut o penibilă impresie asupra auditorului, căci se con­stată că congresul n’a avut nici o iniţia­tivă şi că el n’a fost chemat de cît să ratifice acte împlinite. Ori cît s’ar fi ştiut că şefia lui Ionel Brăteanu nu era izvorîtă din nevoile de partid, ci din combinaţiuni oculte de cu­lise, era prudent să se fi salvat aparen­ţele. Partidul îşi alege şeful prin orga­nele sale esenţiale. La liberali din contra, anumite organe au ales şeful, şi partidul vine şi zice amin. „De aceia am crezut că numai noi singuri nu ne putem da a­­sentimentul nostru fără a vă întreba şi pe dumnevoastră*. Noi şi dumnevoastră­­ noi şi voi! a­­sentimentul nostru şi al vostru. Această deosebire între partid şi organele lui, ori­cît ar constitui un fel de a vorbi al d-lui M. Ferechidi, trădează o anumită stare sufletească la liberali. Partidul nu se simte unit în acelaşi gănd cu şefii l or­ ganizările interne sufăr de lipsă de o­­mogenitate. Dovada au făcut’o delegaţiile şi re­cepţia lor. Din vre-o 10 judeţe n’au ve­nit anumite delegaţii, în mod ostentativ; din alte vre-o 8 judeţe au venit cîte 2 delegaţi, cari n’au catadixit să se întâl­nească una cu alta; iar cînd cele de la Olt s’au întâlnit în faţa şefului s’au luat la harţă. „La Olt sunt 2 capete; şi unul din ele trebue tăiat". Deci noi şi voi la congres; noi şi voi în delegaţii; noi şi voi în partid. La Olt 2 capete; la Vaslui 2 capete; la Huşi 4 capete; şi tot aşa de la un cap la altul al ţării partidul liberal e frămîntat de lupta dintre noi și voi, căci sînt multe capete în partidul liberal și nu Ionel Brăteanu va fi cel destoinic să le reducă prin tăere la unitate.* * * -----------*■-——-—---------------------------­ OAMENI Şl LUCRURI PRIETENII IUBIRII Cu privire la cele scrise de curînd a-1 supra unui duşman al iubirii —August I Strindberg una din cetitoarele acestei ru- I brici face cîte­va reflecţii interesante, pe I care ne permitem a le reproduce, după ce­­ am suprimat rîndurile măgulitoare ce bine I voeşte a scrie la adresa modestului ar- I ticolaş. ...„Nu ştiu cum am simţit dorinţa a-ţi I mulţumi în numele sexului meu de apă- I rarea cauzei noastre drepte. I Căci a fi contra iubirii, înseamnă a fi I împotriva femeei, ceea ce e o mare ne­dreptate. De ajuns că fără a fi cetit mulţi pe I Strindberg sau alţi anti-femenişti tine- I rimea noastră e atît de sceptică, de îm-j bătrînită sufleteşte, că te gîndeşti cu­­ groază la efectele ce le poate produce I o asemenea otravă asupra inimilor ti- I nere, a caracterelor neformate. I A reduce iubirea numai la senzuali- I tate, e un păcat! Dar ce nume putem da acelui avînt de neînvins, ce ne apropie de o fiinţă, încordîndu-ne toate puterile sufletului pentru a-i cunoaşte necunoscutul sufietu- I ui ei, în scop de a-i face binele şi fe­ricirea ? Nu e iubire, aceasta? Şi dacă a privi­t iubirea numai ca senzualitate e păcat, a­­ împrăştia în lume veninul acesta, sub f­orma a mii de exemplare, care e sor­bit cu nesaţ de atîtea minţi tinere, e un I atentat la viaţa morală a atîtor tineri, o crimă chiar! Şi poate mulţi dintre bărbaţi, vor to-­­ lera acreditarea acestor idei, pe cît de imorale, pe atît de primejdioase, nedîn­­du-şi seamă că lovesc în prestigiul fa- I miliei. A fi contra iubirii ! Dar ori­cît şi-ar rîde cine­va de ea în mod natural nu se va putea sustrage ei, fiind o trebuinţă sufletească mai întăi, căci prin ea viaţa ni se pare mai frumoasă, şi ori­cît ar reduce-o marii scritori la scopul ei pro­crearea, nu vor putea împedeca să existe­­ iubirea izvorîtă din pătrunderea curată­­ a sufletelor. Că iubirile nu mai au caracterul idea­list de odinioară, sunt multe cauze, dar a face numai pe femee respunzătoare și mare vinovată, e o judecată fără temei, un adevărat fanatism. Cred, din­­potrivă, că femeea e mai idealistă în ubire de­cît bărbatul şi ar fi multe dovezi de adus, nu e acum nici timpul, nici locul. Zic numai atît că, dacă iubirea ar fi legată esclusiv de simţuri, ar trebui să ne întoarcem la acea stare de lucruri, la care Turcii au renunţat acum spre cinstea lor şi a femeilor turce. Şi chiar dacă s’ar zice că iubirea ideală ţine prea puţin, nu e un cuvînt a nega e­­xistenţa acelor clipe de extaz sufletesc acea viaţă vecină cu a îngerilor. Să respectăm amintirea acelor clipe de viaţă sufletească intensă, lăsînd ca senzualitatea să fie considerată ca scop în iubire, numai de cei anormali. Da nu ei vor forma societatea omenească ! Voi căuta să citesc pe Strindberg, căci e bine să-și cunoască cine­va dușma­nii. Mă gîndesc numai cît rău ar face în lume asemenea scriitori cu scrierile lor, dacă alăturea de ei nu s’ar ridica mă­car din cînd în cînd, vocile oamenilor de inimă—suflete artiste cari ştiu să-şi dea seamă de influenţa bine făcătoare a iubirii sufleteşti, care înalţă pe om. Cîte lucrări şi opere de artă n’au zbucnit sub impulsul celei mai curate iubiri ? Femeea e în stare dar, să ins­pire pe bărbat, înălţîndu-şi amîndoi su­ POMUL DE CRĂCIUN O datorie sfîntă ni se impune ca să păstrăm obiceiurile şi datinele noastre strămoşeşti, căci nimic nu e mai carac­teristic în viaţa unui popor ca datinele sale . In ele ni se arată ca printr’o o­­glindă ceea ce a fost acea naţiune, is­toria ei, suferinţile ei şi învăluirile prin cari a trecut. Introducîndu-se îa datinele poporului nostru obiceiuri da ale străinilor, de si­gur naţionalitatea noastră ca şi a ori­cărui popor, încetul cu încetul va apune şi nu va întîrzia de a dispărea. La noi, cu cea mai mare mirare ve­dem că de vreo cîţi­va ani a început a se introduce în datinele noastre, cîte o- dată la Crăciun, dar mai cu seamă în a­­junul anului nou, un copac, care se ser­bează de catolici numai la Crăciun, şi se numeşte de Francezi Arbre de Noel, iar de Nemţi Christbaum. Ce va fi însemnind şi pentru ce în­­cepe a se furişa în vech­le noastre obi­ceiuri acest copac, căruia i s’a dat nu­mele de pomul de Crăciun, nu ştim şi nici nu ne putem da samă în ce scop ne silim a’i introduce. Nici într’o istorie profană sau biseri­cească nu stă scris, că la Crăciun sau în ajunul anului nou, să se fi petrecut vre un eveniment, care să aibă vre-o legă­tură cu un asemene copac, nici o le­gendă n’a existat şi nici există in a­­ceaată privinţă. Unele ziare mai numesc acest pom de Crăciun şi tradiţionalul pom, fără ca să’şi dea samă că în obiceiurile poporului nostru, fie la Crăciun, fie în ajunul a­­nului nou, nu s’a pomenit să se fi făcut serbarea vre unui copac. Cu toate aceste un asemene co­pac, l’am văzut în ajunul anului nou (31 Decemb.), la petrecerea d-siă de Societatea de gimnastică, Sport şi musică din Iaşi, m’utu­lată Serbarea po­mului serbare familiară şi tradiţională, ne spun dările de seamă despre această petrecere. 1.Intrînd în localul Societăţii se vedea aşezat în fundul sălii, pe scenă, un co­pac mare, iluminat cu electricitate, şi un palat mic, care tras de sfoară sărea şi făcea diferite întorsături. Nu era oare mai bine, dacă in locul acelui copac ar fi fost o Stea frumoasă, luminoasă, de la Dumnezeu trimeasă şi In roi­ul acelui palat să fi fost jocul pă­­puşelor, teatrul nostru primitiv, care a înveselit sute de ani pe moşii şi stră-­­ moşi noştri, reprezentîndu-se scene din viaţa poporului nostru, scune din trecu­tul nostru istoric. N’ar fi mai bine dacă această serbare familiară s’ar fi început cu buhaiul cu sunetul talancelor şi al clopoţeilor cu poc­nitul bicilor, cînd tot atunci colindătorii cu uratul, să fi recitat frumoasele colinde ale pluguşorului Noi credem că această ierbare, pe ne­drept intitulată serbarea pomului, ar fi fost cu mult mai plăcută şi mai intere­santă pentru public şi mai cu samă pen­tru copii, căci ar fi văzut desfăşurîndu-se înaintea ochilor lor, obiceiuri vechi stră­moşeşti, devenind această petrecere, cu­­ modul acesta, o serbare istorică. Dar acest pom de Crăciun, îl găsim introdus nu numai prin societăţile noas­tre, prin instituţiuni culturale, filantro­pice, cercuri militare etc., ci încă şi prin şcolile statului. 1l găsim chiar şi prin şcoalele săteşti. Şi cum nu s’ar introduce şi pe acolo, cînd şi profesorii îl introdus prin oraşe ? Aşa în ajunul anului nou (31 Dec.), am văzut că s’a serbat pomul de crăciun îa localul Liceului naţional din Iaşi, la care a asistat profesorii şi profesoarele cu familiile lor. In sala cea mare a Li­ceului era aşezat un copac iluminat nu cu electricitate, ca la Societatea de gim­nastică, ci cu luminările atîrnate de cren­gile lui. N’ar fi fost mai bine şi aici, ca In locul acelui copac, să fi fost o Stea frumoasă, şi serbarea să sa fi început cu biceiuriie strămoşeşti cari se fac în a­­junul anului nou, buhaiul, păpuşele etc. In mai multe rînduri am scris în con­tra introducerei acestui copac în obiceiu­rile noastre, şi nu voi înceta de a tot scrie înainte, şi cîte zile îmi va da încă Dumnezeu de trăit, nu mă voi opri un singur un moment de a lupta prin tot­­ ce-mi va sta prin putință în contra a- ——»»»«•MgaKatBa3s&**w’i»w-"~----­ fletele în domeniul artei unde totul se purifică“. Da, da, necunoscută dar sim­patică ce­titoare. Să urăm pe cei nedrorpţi şi­ pe­simişti, şi să fim înainte de toate prie­tena iubirii. Rodion.

Next