Opinia, iunie 1909 (Anul 6, nr. 739-761)

1909-06-10 / nr. 746

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an.....................20 lei 6 luni ..... 10 „ Redacţia şi Administraţia: IAŞI, Str. Primăriei 30 Sub direcţiunea unui Comitet 1 1 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. III, 50 Bani ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT/ .,-r- r vv J ' - r V ’■/ Anul VI.—No. 746 — Mercuri 10 Iunie ppg Scumpirea traiului Ne aflăm în plină agitare cu scumpirea traiulului. Muncitorimea şi meseriaşii, mai cu seamă, se agită de la un capăt al ţărei la altul, contra scumpirei alimentelor, hainelor şi chiriilor. Chestiunea e importantă şi are rădăcini adînci, cari pătrund în întreaga noastră economie naţională, pentru a putea uşor găsi soluţia, care să o facă să dispară. Mişcarea a accentuat mai cu samă ca pricină a scumpireitraiului, cartelurile fabricanţilor indigeni. Cei ce au în mînă destinele ţărei, n’au spus nimic pînă acum în chestie şi n’au spus nimic, credem noi, pentru că n’au găsit leacul acestei rane adînci, care necăjeşte muncitorimea şi pe toată suflarea romîneascâ alcătuită din muncitori, meseriaşi şi micii funcţionari. Noi, cari avem datoria a cunoaşte întreaga evoluţie economică a ţarei, putem să ne spunem cuvîntul aşa cum sunt faptele, aşa cum se găsesc căuşele. Scumpirea traiului nu provine numai din cauza cartelurilor dintre industriaşi. Ea provine dintr’un complex de împrejurări, care toate concură la a crea starea lucrurilor de astăzi. Întreaga noastră creştere a avuţiei publice se razimă pe scumpirea, fie a muncei, fie a pămîntului şi deci fatalmente, prin scumpirea produselor, fie agricole, fie industriale. Protecţia industriilor naţionale, reducerea orelor de muncă, sporul salariilor şi sporul la plata muncitorilor, creşterea veniturilor statului prin vămi, a zecimilor judeţiene şi comunale, urcarea arenzilor, exploatarea pădurilor, desvoltarea exportului, valorificarea producţiunei în genere, au ca consecinţă inevitabilă scumpirea produselor şi deci scumpirea traiului. Cind arenda pămîntului, varia între 30—30 lei falcea, Cînd vagonul de grîu se vindea cu 1200—1400 lei, Cînd pădurile stăteau netăete, Cînd industriile lipseau, Negreşit lucrătorul era eftin, pentru că braţele prisoseau şi deci, normal era ca pîinea, lemnul, chiria, carnea să fie ellene. Astăzi însă, cînd grîul s’a scumpit, cind lucrătorul e scump plătit, orele de muncă reduse, repaosul reglementat, arenda urcată, fatalmente, pîinea, carnea, sunt şi trebue să fie mai scumpe. Deosebirea în creştere la reţeta statului, din veniturile funciarului rural şi urban sunt dovada urcărei valorei lor şi deci scumpirea traiului. Lucrul e simplu, pentru a-l înţelege oricine, că creşterea avuţiei publice şi private, are ca consecinţă inevitabilă scumpirea produselor fie agricole, fie industriale. Coborîrea arenzilor, coborîrea taxelor vamale, reducerea salariilor, suprimarea protecţiunei industriale, nereglementarea orelor de muncă, prohibirea exportului şi în genere reducerea sau micşorarea valorei intregei noastre bogăţii naţionale, va da resultatul contrar celui de astăzi, adică: eltenirea produselor şi deci, definirea traiului. Dar în afară de legile fireşti ale progresului în creşterea avuţiei naţionale, sunt şi cauze provenite din dorinţi, de altfel legitime, dar stricătoare mulţimei. Vroim să vorbim de carteluri, de speculaţiuni cu ţinta de înavuţire. Regimul protecţiunei pentru industrii nu poate fi în întregime suprimat, pentru că în atare caz, industriile ar dispărea, iar dispariţia lor, ar lasa pe drumuri fără ocupaţiune mii de lucrători, ar reduce la nimic valoarea atîtor materii prime, în procurarea cărora alte mii de braţe găsesc existenţa. Pentru armonisarea acestor interese, noi, prin raportul nostru către Ministeriul Comerciului și Industriilor, am preponisat, vorba fiind de modificarea legei asupra industriilor, sistemul, ca protecțiunea să consiste în apararea industriilor noastre de concurența celor străine, numai pe atît pe cît, protecţiunea e necesară, fără însă a facilita partelurile şi fără ca industriile să fie o sarcină pentru Stat şi pentru consumatori. Nemulţumirile contra partelurilor, nu sunt de dată nouă, ele s’au manifestat şi altă dată; măsuri de înlăturarea lor sunt necesare, atît pe cît acele măsuri n’ar ameninţa însăşi existenţa lor. Scumpirea traiului însă, nu ne poate lasa reci şi cu toate laudele ce avem de adus progresului, care a ridicat fără tagadă şi valoarea muncei, nu numai a produselor, totuşi trebuie să ne oprim asupra chestiunei, pentru a o studia şi a înlătura abuzurile ce se pot comite. Fără a ne îndepărta de la binefacerile obţinute pentru Stat şi cetăţean, după urma progresului realizat pe cîmpul muncei naţionale în cei din urmă 40 de ani, progres în care idei şi făptuiri socialiste şi anarhice, au avut partea lor, în creiarea situaţiei actuale. Credem că a venit momentul să procedăm la o revizuire generală şi bine socotită a întregului nostru regim economic, revizuire, în care munca şi producţiunea să fie puse în măsură a resufla fără zugrumare, îndepărtîndu-se abuzurile, chiar pînă la posibilitatea a fi practicate. Să nu se uite însă, că în afară de chestiile mari, mai sunt şi altele mai mici, cari scumpesc traiul, administraţiile publice, au partea lor de vină, care ar trebui înlăturată. G. D. Şerban Chestii politice REDUCERI de GHELTUELI Au trecut 2 luni de la aplicarea noului budget şi n’avem încă publicat bilanţul încasărilor pe aceste 2 luni. Se anunţă însă deficite numai la unele articole de peste 2 milioane lei. Grija unui an rău a virat ca spăriaţi pe guvern şi trebue să fie lucrul grav dacă însuşi ministrul de finanţe a trebuit să pună la cumpănă factorul ploei pentru a nu se incheia budgetul cu dificit?. Politic financiară a liberalilor a dat faliment, şi falimentul va fi fatal liberalilor, că nu numai ii va discredita în ochii ţării, dar îi va îndepărta de putere pe multă vreme. Guvernul d-lui Ionel Brătianu, tradează o rapacitate de canibala, căci acum se adeverește vorba bătrînului D. A. Sturze spuse in 1904, cînd a căzut dela putere, că motivul căderii n’a fost altul de cât că Brătianu cu ai lui a vroit să-i mînînte economiile. Astăzi guvernul d-lui Ionel Brătianu nu numai că a mîncat economile d-lui D. A. Sturdza, dar a îngreuiat budgetul ţării cu 44 milioane lefuri pentru ghiftuirea tuturor apelpraiţilor roşii. Astăzi D. Ionel Brăteanu e îngrozit de opera sa nefastă, căci tot golul budgetar va fi datorit politicei sale de căpcăun. D. A. Sturdza ca şef a rezistat politicei de flămînd a d-lui Ionel Brăteanu şi ocultei, d. Costinescu însă n’a putut să reziste, ci mai mult s’a supus ca o maşină cerinţelor şefului, tracînd peste tote considerentele da politică armată financiară de la 1901 încoace. De ce d. Costinescu n’a putut rezista polticei hrăpăreţe a d-lui Ionel Brătianu ? Pentru că şi un partid d-ta n'are greutatea d-lui Sturdza. Caiace s’a făcut a fost mai mult joc de tulise de eu adevărata politică solidă. Astăzi dl. Ionel Brăteanu îşi acoperi falimentul politicei sale prin formula : armonizarea salariilor, cerînd o studiare aprofundată a cheltuelilor pentru a da viitoarelor budgete o întocmire reală şi solidă. Dar cum legea sanitară nu e votată, d-sa va mai ridica cu 3 milioane cheltuelile de personal, căci partidul liberal a ţinut şi ţine ca din judecător medici şi administratori de plasă să-şi facă nişte credincioşi plătiţi buni pentru ori-ce vreme rea da tulburat apa în ţară cu dînşii. Find astfel lucrurile, imposibil ca pe baza a 50 milioane încărcături de personal nou să se facă o dreaptă armonizare da salarii. Şi aici începe bancruta politicei liberale. Ministrul de finanţe şi întreaga comisie financiară a cerut reducerea cheltuelilor, fiind toţi cu înverşunare contra sporirilor de personal. Singur miniştrii au arătat că statul personal s’a sporit in 2 ani cu 30.000 de funcţionari. Aceste regiuni de funcţionari trădează nota guvernării liberale. Garantăm de pe acum că reforma sanitară nu se va mai face, căci nimene nu va îndrăzni să mai urce cheltuelile de personal cu peste 3 milioane lei , iar ţara cere să înceteze cu un an mai degrabă guvernarea celor ce s’au arătat incapabili să sporească veniturile ţării, ci să urce in mod aes&buit cheltuelile. La din contra, ar fi prea dureros ca corpul de funcţionari să mai sufere operaţii de economii dela 1901.* * * Cuvîntarea d-lui Domnilor, Mi-aţi făcut onoarea de a mă chema la greaua sarcină de a continua in judeţul Dumneavoastră opera regretatului nostru fruntaş Dimitrie Donici. îmi explic starea d-voastră sufletească, cînd aţi dat un astfel de vot. Iubitul nostru dispărut, la vrîsta lui, la experienţa lui, la situaţia lui socială n’avea decit calităţi, pentru că împrejurările făcuse, graţie desigur şi caracterului său nobil, să nu mai aibă nici o preocupare de ordin personal, de ordin material, şi singura lui preocupare să fie interesele mari ale ţărei, interesele generale ale judeţului D-voastră, succesele morale ale partidului nostru. Desigur că aţi fi găsit şi printre Dumniavoastră, oameni, cari să se apropie de calităţile lui Donici şi in minele cărora aţi fi putut, deci, să puneţi steagul partidului cu încredere. Probabil, însă, că aţi dorit ca omul, pe care-1 căutaţi, să lipsească de defecte, ca şi acela pe care trebuia să-l înlocuiască. Nu v’aţi gîndit, insă, că acest ideal nu-1 poate realiza nici un om în plină activitate, care participă la lupta pentru viaţă în toate formele ei, şi pe care împrejurările nu l’au ajutat încă să se dispenseze de această luptă pentru trai şi să nu se mai preocupe in fiecare zi de legitimile lui innterese personale, fie materiale, fie morale Distanţa produce miragiul. Aţi crezut că eu n’am defectele fruntaşilor noştri din localitate. Iluzia provine din faptul, că n’am cu D-voastră de cit contact politic, şi nu m’aţi văzut în ceasurile rînd lupta vieţei scoate la lumină şi lipsurile omului. Nu mi fac iluzii, n’am să pot corespunde in totul aşteptărei d-voastră, pentru că n’am să pot înlocui decit in parte pe regretatul nostru amic. Donici era o personalitate politică a ţărei, dar în acelaş timp era numele de fală al judeţului dumneavoastră, cu care se identificase. De cîteva decenii, cine zicea "Vaslui", zicea „Dimitrie Donici", şi cine zicea „Dimitrie Donici“ zicea „Vaslui". Exemplul lui este unic în ţară. Deşi situaţia sa socială, unul dintre cele mai mari nume a Moldovei, deşi inteligenţa,cultura şi marea lui cunoştinţă de oarmieni şi de lucruri îl puteau duce la cele mai înalte demnităţi, dacă ar fi vrut să emigreze din Vasluiul seu, deşi împrejurările l’au chemat la cea mai înaltă dregătorie, după acea de ministru, deşi a avut încrederea nemărginită a unuia dintre cei mai puternici oameni de stat, a regretatului nostru şef Lascar Catargi; totuşi,Şi munca de predilecţie a lui Donici era munca imediată pentru interesele oraşului şi judeţului Vaslui. Depărtarea lui de Vaslui a fost totdeauna provizorie şi Donici făcea totul ca să scurteze durata deslipirei sale, deşi această deslipire era mai mult materială, căci niciodată Donici nu-şi lua gindul de la Vaslui. Patruzeci de ani de viaţă politică, desbrăcată de orice interes personal, în aceeaşi localitate, dintre care şaptesprezece ani la prefectorat. lată un capital social şi politic care-mi lipseşte şi mie, şi i-ar fi lipsit probabil şi oricărui dintre d-voastră, căruia mi-ar fi căzut sarcine succesiunii lui Donici, in conducerea partidului din localitate. Cu această legătură morală dintre dineul şi concetăţenii Vaslueni, Donici a putut face toate minunile politice, printre care, pe aceea de a reuşi chiar în Opoziţie ori de cîte ori îşi punea candidatura, oricit de tare şi de fără scrupule ar fi fost guvernul care combătea, ori cit de restrîns ar fi fost colegiul al căruia sufragiu cerea, ori cît de pe faţă şi de controlabilă ar fi fost forma votărei. Cît de sugestiv este exemplul politic al lui Dimitrie Donici! . Pentru concepţiunea noastră de conservatori democraţi, Dimitrie Donici a fost un simbol. Numele şi averea îi dădeau un mare capital social. Ar fi putut trăi ca mulţi alţii pe baza acestui capital. A dorit însă să-şi sporească capitalul social prin munca lui personală, şi de aceia de timpuriu a pă r. ABADAREU răstipalatul domnesc unde avea o situaţie pe care mulţi i-o invidiau, situaţiune care în orice caz îi putea procura o viaţă foarte plăcută, pentru a se deda la o muncă mai grea, darr mai utilă ţărei sale. Cu ideia foarte întemeiată, că administraţia este hotărîtoare în progresul unei ţări noi, a intrat in administraţie la o epocă cînd ţara avea mare lipsă de oameni pentru administraţie, şi ne-a dat exemplu], iar la acea epocă, de un administrator care in loc să-şi agonisească moşii prin administraţie" şi-a perdut pe acelea ce ie avea, şi în definitiv a ajuns să-şi sfîrşească viaţa ca un foarte modest pensionar. Nu e de mirare deci, ca Dimitrie Donici, care prin fapt a dat dovadă de cultul ideei că, numele şi averea cu toate că constitue un puternic şi respectabil capital social, nu-s suficiente pentru ca cineva să fie folositor ţărei, ci trebue să te complecteze printr’o muncă bine orientată şi cu toate jertfele necesare. A fost printre cei dintâi care a înţeles trebuinţa creărei partidului conservator democrat şi ne-a dat prima victorie politică, primul nostru succes electoral, material şi real. Conştient cum sunt de greutatea sarcinei pe care mi-aţi dat’o, n’o primesc decit cu speranţa că, şi d-v, pătrunşi de misiunea partidului nostru, mă veţi ajuta cu toate puterile d-voastră. Ca să reuşim, trebuie mai presus de toate să domnească între d-v cea mai complectă armonie, cel mai desăvîrşit spirit de solidaritate. Victoria contra adversarilor celor mai puternici—şi, slava Domnului, adversarii noştri nu sunt în această situaţiune — este uşoară, cînd forţele din cetate nu-s* paralisate prin neînţelegeri. In schimb o forţă mică duşmănoasă, înăuntrul cetăţei, poate face mai mult rău, decît o forţă mare, din afară. Noi elementele conservatoare am făcut această tristă experienţă şi am plătit-o foarte scump. Pentru a scapa de paralisarea prin duşmanul dinăuntru, am primit cu curaj situaţiunea în care am fost puşi, de a ne constitui în partid conservator-democrat. Progresele pe care le a făcut partidul nostru şi cari rfiultora apar ca nişte adevarate minuni, se datoresc lipsei duşmanului dinăuntru şi comunităţei de idei şi sentimente dintre şef şi partid. Cetesc pe feţele dv că găsiţi întemeiată cererea care v-o fac şi o Veţi satisface. De aceea primesc cu toată încrederea sarcina ce mi-aţi dat-o. (Fii şi îndelungate aplauze).* * * Acestei cuvîntări, a respuns d. Pavel Gorgos, în numele conservatorilor democraţi din Vasluiu, asigurînd pe preşedinte, că sunt conaplect de acord, cu ideile şi sentimentele preşedintelui, atît în privirea marelui gol lăsat în partid de regretatul Donici, cît şi în privinţa misiunei ce incumbă partidului conservatordemocrat. D-sa făgădueşte, că cu toate că în lupta viitoare partidul va fi lipsit de un candidat, cu suprafaţa defunctului preşedinte, partizanii din localitate vor desfăşura lupta cu mai mare energie, pentru ca succesului de acum un an, să-i urmeze un nou succes. D. Sandu Rîşcanu, după ce se asociază la cele spuse de d. Gorgos, pune în discuţie cîteva chestii relative la organisarea partidului, la viitorul candidat, cerînd ca acest candidat să se presinte în campania ce va face-o pe lîngă programul general al partidului, cu asigurări în privinţa satisfacerei intereselor oraşului şi judeţului Vaslui, care au fost foarte maltratate pănă acuma. D. Badareu respunde, fugind pe prietenii noştri să nu-şi suspende nici in timpul vacanţiei activitatea pentru facerea de aderenţi, pentru provocarea de curente simpatice pentru partidul nostru. D-sa a făgăduit că In luna Septembrie, campania electorală se va deschide în mod formal şi atunci vom stabili cîteva idei precise despre actele adversarilor noştri şi despre ideile şi actele noastre. Din lumea celor uitaţi Jubileul „Arhivei“.— Vii şi morţi.—Poetul „Pămîntului.—Scriitorul şi vecinii. Omagiu postum. Articolul lui A. Mirea. In afară de aniversarea a 20 ani de la moartea marelui poet Eminescu, laşul a înregistrat în suriul acestor zile şi o sită zi de aniversare literară, acea a întemeiere a societăţii literare ştiinţifice a laşului, reprezentată prin organul ei: „ Arhiva". Odinioară se afla strinsă în juni acestui organ o pleiadă puternică de publicişti, despărţiţi fie de foasta grupare a .Contemporanului*, fie de acea a .Convorbirilor", iar printre acei care au dat strălucire poetică revistei iaşane se găsea unul dintre uitaţii de astăzi, poetul N. Beldişeanu. Am atras în alte rînduri luarea aminte asupra soartei nemeritate care urmăreşte după moarte numele şi mormîntul acestui duios cîntăreţ al durerilor sale proprii, dar mai cu seamă al mizeriei celor mici. Cu prilejul aniversărei „Arhivei" e fără Îndoială momentul de a redeştepta atenţiunea asupra defunctului poet şi nu ştim dacă e o simplă coincidenţă în faptul că talentaţii autori ai Caleidoscopului—d-nii Anghel şi Iosif—consacră un .Ordinea" un mişcător articol de omagiu uitatului scriitor ieşan. Cităm o parte din acel articol: «Pa la anul 1890, într’o mahala a Iaşului, se mutase doi tineri sari visau cu orice preţ să cusere astft Olimpul. Casa în sare locuia era ferită de zgomotul trecătorilor şi făcută par’că anume pe gustul lor. Din lăuntrul ei tihnit şi patriarhal dedeai intr’un ceardac bătrînesc, streşinit şi umbros de unde puteai z&ri amestecul pitoresc de case şi grădini a Tătăraşilor, cu drumul alb ce urca pieptiş şi la capătul căruia serateia crucea aurită a bisericei din ţintirimul Eternitatea. Serile, cînd umbra ştergea conturul zărilor, una după alta luminile se aprindeau licărind sfioase, amestecindu-se pînă sus şi continuîndu-se cu stelele cerului. In cerdacul aceste, iarna, cînd troeaele urcate pănă la ferești, ii istiîogea pe acasă la gura sobii, steteau pănă tîrziu, urzind Intăele lor visuri sau depănînd planuri fantastice pentru viitor, cei doni tovarăși de atunci,—dintre cari unul nu mai cunoaște a!t& muză de cit pe Ceres, iar edlalt îşi urmează Bohema, ursind cu îndărătnicie coastele Olimpului... Era o linişte în interiorul acesta alb, cum n’a mai sflat-o In veşnicele lui peregrinări ireductibilul bohem. Rămăşiţele unei mobile vechi părinteşti imbrăcau încăperea dlndu-i un aspect de statornicie şi ce fericiţi erau cei doui ucenici-poeţi la Tebaida lor! Singurătatea aceasta împoverată de visuri j ivonite, arar doar de a tulbura un sunet clar de clopoţel, şi un zimbet de mulţumire le ilumina faţa amindorura. Atunci intra „Bădiţa Culai“. Ca tin alt Atlas, redus la proporţii moderne, intra pe uşe puţin încovoiat, ca de greutatea sarcinei, purtind „Pămîntul" subsuară. „Bădiţa Culai“ era poetul Neculai Beldiceanu, care locuia în vecinătate, iar Pămîntul" fuela era manuscrisul fantasticului poem la care lucra atunci». * Afară de cei doi, mai era vecin cu poetul un al treilea tînăr—mai tinăr de ett cei doi, el locuia mai în vale, într’o mică şi rustică locuinţă încrijirată de o grădină ce se confunda pe alocarea cu grădina lui Beldiceanu. Acolo In umbra copacilor mari îndrăznisem să-i cetesc primele şi timidele încercări poietice; acolo primisem întăile încuragiări şi poveţe ale excelentului dascăl şi poet şi acolo am aşteptat cu emoţiune sfirşitul uneia din şedinţele „Arhivei" la care mi-a cetit două producţiuni în versuri. Primele şi puternicile iluziuni ale vrîstei cînd visul de glorie sau măcar de renume stăpîneşte simţirea ciad aripile încearcă zboruri temerare,—aliita vreme a ambiţiunilor, a dorinţelor şi a inspiraţiunii! Dacă amintirea nu mă ’nşală, cei doi tineri ce locuiau in vecinătatea poetului erau d-nii Artur Stavri, pe atunci fecund diletant Intr’ale poeziei şi Dim. Anghel, autorul articolului sub pseudonimul A. Mires, pe care-l împarte cu poetul St. O. Iosif. Dar să cităm încă un pasegiu din frumosul articol: „ A muncit omul acesta, o muncă sfîată și necunoscută. Unul dintre cei doi—cel rostită Duminecă la clubul nostru din Vaslui .