Opinia, iulie 1909 (Anul 6, nr. 762-785)

1909-07-22 / nr. 778

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an.......................20 lei 6 luni.......................10 „ Redacția si Administrația, IAȘI, Str. Primăriei 30 PS I 1 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. IIT, 50 Bani » », wc n TV, 40 • ,, A. • ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Sub direcțiunea unui Comitet Anul VI. — 778 — Mercuri 22 Iulie |gj)9 O pildă guvernului... Confratele nostru „Viitorul“ se serveşte de modul cum a fost rezolvată criza ministerială în Franţa, prin retragerea guvernului Clemenceau, şi cum a fost primit de Cameră noul guvern Briand, pentru a prezenta aceste fapte ca o pildă celor două opoziţii conservatoare de la noi. Comparaţia pe care"vrea să o facă organul tinerilor liberali "nu se prea potriveşte nici cu viaţa politică a acestor două state, nici cu recentele evenimente politice petrecute în aceste ţări. Dar dacă Viitorul vrea cu ori-ce preţ să pună faţă în faţă aceste evenimente politice, apoi socotim că mai mult guvernului liberal ele i-ar putea servi drept pildă, şi iată de ce : Şi la noi, ca şi în Franţa, guvernele din ultimul timp, au fost chemate să lupte în potriva unui puternic curent anarhic manifestat în masele de jos ale naţiunilor lor—şi să îndeplinească o grea şi mare operă de reforme politice, economice şi financiare, pentru complecta regenerare a acestor clase sociale prinse de curentul anarhic. In Franţa, Clemenceau, a ştiut să ţină piept tuturor atacurilor, tuturor luptelor organizate în sinul claselor muncitoare, a miilor funcţionari şi meseriaşi cari, fie prin mijlocul grevei, fie prin alte mijloace sau mişcări revoluţionare, voiau să provoace în stat perturbaţiuni cu consecinţe foarte grave. Şi Clemenceau, a reuşi să paralizeze toate aceste manifestări sgomotoase şi plămădite din dezordine, şi paralel cu înfrînarea lor—fără mijloace sîngeroase de represiune — a putut să-şi continue opera de reforme devenite indispensabile pentru naţiunea franceză. Asemănător guvernului Clemenceau se poate spune că îşi datoreşte venirea şi şederea la putere şi guvernul liberal de la noi, acelaşi spirit de anarhie, cu manifestări şi mai violente şi cu mijloace de represiune şi mai drastice a fost chemat să distrugă guvernul liberal, iar odată ordinea restabilită în ţară, el a fost nevoit să legifereze asupra tuturor nevoilor din ce în ce mai mult simţite ale claselor noastre sociale, atît de puternic prinse în gresia acestui curent anarhic. Şi după cum Clemenceau, a găsit în sprijinul tuturor forţelor republicane democratice, concursul deplin pentru a-şi realiza planul său de muncă şi organizare socială politică, tot astfel şi guvernul liberal a avut adunate în jurul acţiunii sale de pacificare a ţărei, toate partidele politice, iar în cea mai mare parte din reforme, colaborarea cît mai preţioasă a opoziţiei şi în deosebi a opoziţiei conservatoare-democrate. Fără un asemenea sprijin şi conlucrare, activitatea partidului liberal, ar fi fost absolut ineficace; ţărănimea nu ar fi fost adusă aşa de repede la sentimentul ordinei şi al păcei, şi opera de reforme ar fi fost complect compromisă de la începutul ei. Solidaritatea claselor conducătoare din ţara noastră, a dat cel mai strălucit exemplu, mai strălucit decît acela dat alaltăeri de parlamentul Francez, cu ocazia primirei cu mare încredere, a noului guvern, continuatorul politicei lui Clemenceau. Dar oare, d. Brătianu n-a fost primit în ianuarie 1909 cu aceiaşi încredere de parlamentul român, deşi venirea sa în fruntea guvernului nu se datora vreunui conflict dintre parlament şi d. Dim. Sturdza, fostul prezident al Consiliului? Iată pentru ce am spus, că acela care trebuie să ia pildă de pe urma evenimentelor din Franţa—e guvernul, şi aceasta cu atît mai mult cu cît tînărul şef al liberalilor are pretenţiunea de a guverna cel puţin o întreagă legislatură, pentru a culege roadele noilor legiuiri liberale. Dacă a fost vreun guvern în ţara aceasta, care s-a bucurat mai mult de toleranţa opoziţiei, apoi a fost guvernul d-lui Sturdza şi pe care îl continuă azi d. Brătianu. Şi bătrînului fost şef al liberalilor, şi tînărului şef, opoziţia le-a făcut mari concesiuni. Pentru bătrînul Sturdza, opoziţia a avut în vedere evenimentele grave cu care a luat respunderea situaţiei şi necesitatea conlucrărei întregei naţiuni la opera de pacificare a ţărei; pentru tînărul Brătianu opoziţia a avut în vedere omul nou şi neîncercat încă la munca grea a treburilor publice pe propria-i răspundere. Şi aşa de departe a mers opoziţia cu spiritul seu de toleranţă, că a dat naştere la protestări în rîndurile partizanilor, cari în dorinţa lor de luptă, cu greu s-au putut împăca cu prea lunga expectativă a opoziţiei. De toate dar s-ar putea plînge guvernul liberal, dar numai de opoziţia opoziţiei, nu. De doi ani de zile, în afară de cele cîteva întruniri ţinute de noi în ţară, şi mai mult în interes de organizare a partidului nostru, şi în afară de luptele electorale provocate de vacanţele parlamentare, şi în care noi am eştt pretutindeni învingători, guvernul liberal n-a avut alte lupte cu opoziţie. Mai presus chiar de consideraţiile dictate de împrejurările de cari am vorbit, ea a fost legată şi printr’un cuvînt solemn faţă de şeful statului, de a înlesni şi ajuta opera de guvernare şi legiferare a guvernului liberal. Dar cînd vede azi, că această operă legislativă nu corespunde aşteptărilor şi nevoilor timpului, cînd rezultatele ei, aduc mai mult reu decît bine, şi ameninţă cu noi perturbaţiuni statul nostru, atunci opoziţia este datoare să iasă din pasivitatea sa şi după cum a servit ţara în aceşti doi ani din urmă, prin păsuirea ce a acordat guvernului, tot aşa e chemată să servească ţara prin înlăturarea guvernului de la cîrma statului. Şi în această privinţă guvernul liberal poate lua, nu o pildă ci foarte multe de la ţară pe care organul tinerilor liberali ne o dă ca exemplu. Sub presiunea opiniei publice dezamăgită de încrederea reu plasată în guverne incapabile sau neputincioase de a face faţă unei situaţii politice sau reforme sociale, Franţa prin factorii săi constituţionali, a ştiut totdeauna să le răstoarne de la putere. Să fie sigur Viitorul că dacă ar fi să se facă această experienţă tocmai în 1911, la sfîrşitul actualei legislaturi, şi printr’un apel general la ţară— apoi rezultatul va fi cea mai crudă lecţie ce a putut să o încerce un guvern vr’o dată în ţara Romînească ! Govora, 15 Iulie, 1909. Vespasian I Pella RIDICOL Secolul urmînd calea bătută de Conservatorul pană acolo, până unde permit interesele dizidenţii liberale, ţine tonul cîntecului carpist asupra „neseriozităţiii* partidului conservator democrat, intr’o înduioşătoare armonie Secolul găseşte ca şi confratele său amintit, explicaţiunea succeselor „tachiste“ în trecut, graţie unor împrejurări excluţionale şi favorabile precum şi a nesucceselor „tachiste“ în viitor. Oriât de absurdă ar fi explicaţiunea ce-o dă Secolul succeselor partidului nostru ; noi nu vom,inde,fiindcă este permis oricui să cerceteze fapte concrete să studieze modul lor de producere, chiar dacă mijloacele sale de investigaţiune sunt greşite şi deci şi soluţiunile ce va da eronate. Este însă cu totul ridicolă pretenţiunea de a diagnostica asupra unor situaţiuni ce nu s’au produs încă ; este cu totul caraghios să-ţi iai mutra de ghicitor al faptelor şi împrejurărilor viitoare. In politica romînească rolul acesta ingrat şi bufonic a avut pînă acum numai presa d-lui P. P. Carp; de cîtva timp însă şi presa liberală—în măsura în care Secolul o poate reprezenta— pare că rîvneşte la dobîndirea aceluiaş rol De aceia noi rîdem, şi rîdem cu multă plăcere de apucăturile stîngace ale noului ghicitor, care-şi ia misiunea de a sconta cursul evenimentelor politicei româneşti. Odată pornit pe calea aceasta „Secolul profetizează, că într’un viitor apropiat şi mai ales în alegerile generale, „ tachizmul“ nu va însemna nimic.—De ce?—Pentru că în alegerile generale nu vor mai fi nemulţumiri şi dizidenţe, cari i-au asigurat succesele în alegerile parţiale. — Secolul este fără îndoială lipsit de cea mai elementară pudoare; căci ce este, ce repre -----—*—*/*«t ------- zintă ziarul acesta? Un partid? Nu. Oricine ştie, că Socolul reprezintă o dizidenţă în partidul liberal, o dizidenţă, care nu are nici macar avantajul de a fi fost provocată de neînţelegeri principiale O dizidenţă liberală era. Cu sau fără voia ei, a „contribuit“ la efemerele succese „tahiste*. Iată-ne ajunşi aşadar şi la acest rezultat, că ziare personale ale unui nemulţumit, care tocmai din pricina această nădăjduia să formeze un partid, să critice cu atîta răutate şi puţină pricepere partidul conservator-democrat, apreciindu-l aşa cum aprecia lumea întreagă pseudomişcarea d-lui C. Stoicescu.—Nu e absurd ? In loc să-şi pue cenuşă pe cap şi să se pocăiască de toate neroziile comise pînă acum. Secolul şi aceia pe care îi reprezintă se scutură de toate responsabilităţile ce cad asupră-i, şi se ridică în faţa noastră cu un ton ridicol de ameninţare profetică. Ce înseamnă să nu te cunoşti, să nu şţi cumpăni situaţiile, să nu poţi judeca oameni. Vania Chestii politice Gărgăunii puterei E hazliu lucru să ceteşti presa liberală acum pe timpul verei. Una—Voinţa Naţională—ne freacă cu asemănările dintre noi şi Franţa, Anglia şi Germania, pare că acolo ţiganii scriu la gazete ca la noi; alta—Viitorul—o ia mai doctrinar şi de sus, ca cela care a mîncat usturoiu, dar nu vrea să-i miroase gura a nimic, răsuflă pe nas, nu pe gură. S’a apucat tntr’o zi ca foaea franceză a Brătenilor pentru a preveni dezastrul de la alegerea colegiului II din București să declare că se prea poate ca guvernul d-lui Brătianu să prezideze alegerile generale din 1911, căci o alegere parţială nu poate influenţa soarta unui guvern, avînd majorităţi compacte în parlament . Dar gogoriţa boerească din Decembrie s’a dus cu balotajul L’Indépendance a tăcut chitic de atunci, şi iată că astăzi Viitorul vine şi reia gogoriţa brătienistă din Decembrie pentru a o îmbrăca în formula doctrinară a unui postulat constituţional. Firul tradiţiei brătieniste precum tatăl a guvernat 12 ani, prezidînd alegeri generale, primenind jumătate din Senat, reformînd constituţia şi cîte alte pozne colectiviste, aşa trebue ca şi fiul să fie în tradiţia părintească ! Doar nu degeaba e partid liberal, ce lucrează după tradiţie şi moştenire! E uşor de a înşira pe hârtie tradiţii şi precedente ! Ion Brăteanu a domnit 12 luni, dar spre ruina partidului liberal, transformîndu-l în o şleahtă de colectivişti şi îndepărtînd din partid pe adevăraţii liberali ca C. A. Rosetti, D. Brăteanu, Cogălniceanu, N. Fleva şi alţii, cari n’au putut încăpea în camarila celuia ce tolera asasinate, procese scandaloase şi altele numai în dorul de a-şi cocoloşi partizanii şi a-i ghiftui. Dar pe atunci opoziţia abia era cît la masa verde de bacara. Dar astăzi ? Guvernul d-lui Ionel Brăteanu abia are o treime din voturi la alegeri şi voeşte să mai prezideze alegeri generale ! Ii clănţene măselele cînd are de trecut hopul unor alegeri parţiale, şi-l apucă frigurile. E foarte comod să duci cordoane la Viena şi să te crezi iscusit a vorbi de chestia Balcanică, dar iată că la orizon se desenează 4 alegeri parţiale : la Iaşi colegiul al 2-a de Senat, care a dat foarte des opoziţie (Gh. Panu, St. Şendrea, Gh. Manu, Gh. Mărzeacu); la Vaslui colegiul I Senat, care a trimes pe Donici mai anul trecut bătînd şi pe liberali şi pe junimişti. La Birlad col. II de Cameră, care a dat opoziţiei, mai de mult pe Paladi şi Nicorescu, apoi pe Grigoriade şi Gr. Vasiliu, şi e deprins a pune mîna în piept guvernului, cînd e diriguit de oameni ca cei de azi. Colegiul II de Cameră de la Ilfov, a pus în minoritate pe guvern mai astă iarnă. Noi nu dorim moartea păcătosului, ci să se îndrepte şi să fie viu, dar teamă nu e că în faţa acestor alegeri parţiale aşa de variate şi aşa de slab pregătit guvernul va prefera să-şi facă bagajul mai înainte ca să nu ia partidul foc în toiul luptei. Puterea are 2 praguri; pe cel de sus îţi e lesne să te porţi cu nasul pe sus, dar dacă nu iai sama de al doilea prag — alegerile şi alegătorii — te trezeşti cu nasul julit. Gărgăunii Viitorului îi vor scoate alegătorii la iarnă; niţică răbdare, Domnilor ! #** EXTERNE Noul guvern francez a dobîndit votul de încredere al Camerei, în urma declaraţiunii sale cetite de primul ministru d. A. Briand. Declaraţiunea aceasta începe cu afirmarea continuităţii politicii guvernului Clemenceau, politică de „pace, reforme şi progres“. Partea mai interesantă a declaraţiunii guvernului, este desigur acea referitoare la reforme. Guvernul Briand promite ca în cel mai scurt timp să realizeze două mari reforme, despre necesitatea cărora opinia publică din Franţa este adînc pătrunsă. Aceste două reforme sunt : asigurarea lucrătorilor pentru bătrîneţe şi reforma legii electorale în sensul reprezentării proporţionale. Ambele aceste reforme sunt pentru politica internă a Franţei de o importanţă netăgăduită. Se ştie ce agitaţiuni intense, adesea îngrijitoare, s’au făcut pentru reforma asigurării lucrătorilor. Şi pe cît se va face dreptate realizîndu-se reforma, pe atît se va asigura mai bine pacea internă, pe atît se va consolida mai mult relaţiunile de solidaritate socială între clase. A doua reformă, referitoare la legea electorală tinde să dea regimului parlalamentar o viaţă mai trainică printr’o constituire mai logică, mai justă, parlamentul trebuind să fie expresia pe cît posibil mai fidelă a curentelor ce circulă in masa poporului. Sistemul reprezentării proporţionale, este pînă acum cel puţin singurul în măsură de a realiza această binefacere vieţii politice constituţionale. Acestea fiind cele două proecte principale, la care Camera a aderat cu o mare majoritate, este evident că ministerul Briand are de îndeplinit o mare misiune. Rămîne să vedem, dacă împrejurările îl vor ajuta să ducă la bun capăt programul activității sale politico-sociale. -----................................................ OAMENI 31 LUCRURI PE APĂ! Cu o pază extraordinară, cu măsuri de siguranţă ne maipomenită, escadra rusă a părăsit mările şi s’a îndreptat cătră Apus, avînd în mijlocul ei, încredinţat pazei sale, Yachtul imperial, al familieiimperiale ruseşti în călătoria spre Europa. E numai o figură cînd zicem că ţarul a făcut ori va face o călătorie în Europa. E drept că un eveniment politic de mare importanţă are loc în momentul de faţă: întîlnirea autocratului Nicolae al Rusiei cu Fallières, Preşedintele Republice Franceze şi cu Eduard Regele Angliei.ţAutocraţia s’a deplasat, în persoana celui mai înalt al ei reprezentant, pentru a schimba acte de politeţe şi diplomaţie cu Suveranii celor mai democratice state europene, dar întîlnirile au loc nu pe pămîntul Franţei şi al Angliei, ci pe mare! Să fi ajuns oare ecourile violentelor protestări din Paris şi din Londra, acele din meetinguri populare şi acele din Parlament—cum a fost cuvîntarea lui Jaures —în contra „scoborîrii“ pe pămîntul englez şi francez, a aceluia care încarnează cu atîta consequenţă şi îndărătnicie despotismul ? E puţin probabil. Dar acei cari pun la cale şi organizează ceremonia vizitelor imperiale ştiu că o descălecare a „puternicului“ Ţar în Capitala fiecăreia din cele două ţări „amice“ ar da foc la manifestări şi poate la incidente neplăcute, dacă nu chiar primejdioase şi s’au oprit la soluţiunea cea mai practică şi mai sigură, vizita pe mare Iachtul Suveranilor ruşi e împresurat de o fostăreaţă de oţel ; piepturile vînjoase ale vapoarelor cuirasate se pot opune oricării încercări şi preste distanţele mari de la uscat, nu ajunge pînă acolo ecoul nici unei protestări sau indignări, ecol vre-unei încercări sau împotriviri ; paza poliţienească se face cu înlesnire şi statele pot lua asupra-sa si,guranţa vieţei aceluia, de care atîrnă viaţa şi moartea atîtor luptători pentru progres şi pentru schimbări. Şi astfel nu asistăm la spectacolul cel mai straniu ce ne poate oferi lumea politică în momentul de faţă. Stăpînul celei mai întinse împărăţii pămînteşti, neputînd găsi un colţ de pămînt european destul de sigur pentru el, ci legănîndu-se în şovăielnica nestatornicie a apei în așteptare poate, ca vre-o viitoare întîlnire să aibă foc în aer... Rodion Lenea şi vindecarea ei Un articol al doctorului Fleury. — Lenea aparține psihologiei sau medianei ? Aparţine amîndurora. — Tratamentul boalei. Nu e mult de cînd a apărut un articol semnat de celebrul media şi psiholog dr. Mauri«« de Fleury, în «are maestrul se ocupă de una din chestiile «ele mai puţin tratate nu numai în medicină, unde aproape nu e vorba de această afecţiune morbidă, dar nici în psihologie, unde îşi găseşte locul prin excelenţă. Ia adevăr, răsunetul fu mare îa lumea celor interesaţi In chestiunile psiho-medicale, şi cu atît mai mult pare a fi făcut sgomot «itatul articol cu cît acolo se punea o frumoasă problemă. Legea, aparţine la domeniul psihologiei numai, sau, avînd în vedere manifestările ei, consecinţele ce creiază precum şi diferite stări speciale ce p reiasă, s’ar putea conchide că medicilor le revise sarcina mai pe larg su această chestiune. Negreşit doctorul Fleury face o mică deosebire. D-sa împarte lenea în două categorii. Din prima fac parte acei pentru cari lenea casei tue o fericire, pentru cari dorința de a lucra e ceva necunoscut, aceştia se bucură de o sănătate complectă, starea lor generală e cît se poate de strălucită şi trăesc în mijlocul milioanelor de muncitori, fără a se ocupa de nimic, negîndind nici un moment la înfăţişarea pe care ar lua-o persoana lor, cînd, nevoile li-ar impune o muncă care să le creeze situaţii sau capital. Aceştia fac parte din „subiectele“ destinate numai studiului psihologiei. Doctorul Freary susţine că medicina nu pote avea nici un amestec aici, deoarece otmul care nu simte durere nu are nevoe de tratament pentru vindecare. In partea a doua a acestei divisiuni găsim altfel de „subiecte“. Aceştia sînt şi ei leneşi, dar, anomalia, sau boala lor atinge mai mult voinţa decît sufletul. Caracteristica, sau mai bine zic consecinţele acestei atonii a voinţei sînt: încetineala nutriţiei, neurastenia. Aici higiena nu constă numai în teorie. Aşa o „teorie a voinţei“ nu ar fi suficientă pentru a pune în mişcare pe acela care se simte dureros atins de starea da slăbiciune a voinţei lui, deşi dorinţa sa ar fi de a se deda unei complecte activităţi. Aici trebue să intarvie o luptă corp la corp intre voisţi şovăindă şi energia necesară. E treaba medicului să ştie cum are de aplicat principiile ştiinţei sale, pentru a salva pe bolnav. Datoria medicului, sau mai bine zis, menirea lui pe viitor, va fi să îngrijească inima şi sufletul. Să iubim fără dureri, şi să muncim fără şovăire, iată diviza ştiinţei medicale a viitorului. Şi tratamentul moral e de cîtăva vreme în practică în lumea suferinzilor sufleteşti. Aşa ne povesteşte, celebrul doctor, multă lume, care fără a găsi pe tăbliţa sa de la uşă... „Aici se vindecă sufletele „slabe şi voinţele şovăitoare... acasă de la „1—3 p. m. şi la domiciliu dimineaţa“... a încercat să-i facă destăinuirea durerilor şi necazurilor pricinuite de lipsa de energie, care punea pe oameni capabili şi intrignţi, în imposibilitate de a face ceva, şi rezultatul a fost că pe Ungă voinţa cultivată, energia imprimată, bolnavii noştri, cari veniseră să vindece atonia intestinală, neurastenia stomacală, cenacrisţi fatale ale atoniei voinţei, s’au văzut vindecaţi şi fiziceşte şi moraliceşte. Au reveit deci oamenii, graţie încrederii insuflată de omul ştiinţei, să scape de o grea povară care le punea pedici întru formarea carierii şi-i impede«» de a prevedea viitorul familiei, a copiilor, care ar fi rămas în mizerie, în timp se bogăţia zăcea acumulată în sufletul părinţilor lor, şi nu se găsise marele liberator, ştiinţa medicală, care să le dea mijlocul de a-şi lua sborul. Foarte interesant, articolul doctorulu Flassry, a fost viu comentat în toate centrele ştiinţifice şi rezultatul a fost, că medicina ar avea menirea de azi, să producă forţe nou, să împedice chiar în mare parte ruina morală a societăţii.