Opinia, decembrie 1910 (Anul 7, nr. 1174-1197)

1910-12-04 / nr. 1177

B bani Exemplarul ABONAMENTE Redacţia şi Administraţia: IAŞI, Str. 6b. llmsc. 17 ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Sub direcţiunea unui Comitet › 5 bani Exemplarul ANUNŢURI Un rând în pag. DI, 50 Bani ·i » ‹‹ » TVI 40 rr.~­Anul VIII Udl M77 Sâmbătă 4 Decembrie 1910 X­ v ' . O spovedanie politică Publicăm astă­zi declaraţiile făcute de şeful nostru în şedinţa de Marţi a Camerei, în chestie personală cu d. Delavrancea. Declaraţiile acestea au produs o profundă impresie şi au clarificat pentru totdeauna ade­­varata cauza a rupturei produse în partidul conservator şi a urmărilor ce le-a avut şi le va avea asupra vieţei politice a ţărei. D. Carp poate felicita pe d. Dela­vrancea pentru provocaţiunea ce a făcut şefului nostru de a rupe vălul ce acoperea unele fapte cu adevărat caracter istoric şi pe cari lumea tre­buia să le cunoască. Şeful nostru a arătat în ce stare sufletească se găsea partidul conser­vator în timpul răscoalelor din 1907 şi datoria pe care o avea de îndepli­nit faţă de ţară şi tron în acele gra­ve momente. Atunci i s’a propus de majorităţile parlamentare şefia partidului—dar a refuzat-o, căci în aceste triste tim­puri gîndul tuturora trebuia să fie îndreptat numai către ţară şi tron. Şi aşa de mult s’a gîndit la ţară şi la tron, că îndată ce schimbarea de regim s’a produs—şeful nostru a so­cotit drept o imperioasă datorie să ajute opera de reforme a noului gu­vern, bazată pe manifestul regal. Hotărîrea aceasta a şefului nostru, care servea şi ţara şi tronul n’a plă­cut unora din vechii conservatori în frunte cu d. Petre Carp, cari voiau să opună reformelor guvernului altă categorie de reforme iar revoluţiei de jos, revoluţia de sus. Convingerea sinceră a şefului nostru de a colabora cu liberalii la îndeplinirea promisiunilor din ma­nifestul regal—a fost pe nedrept sus­pectată de d. Carp şi­­amicii săi şi de aci s’a­ produs neînţelegerea. Rezultatul a fost că opera de re­forme s’a făcut şi fără colaborarea celorlalte partide şi dacă ea n’a putut complecta şi satisface pe deplin ţara răspunderea este numai a d-lui Carp. In tot cazul atît pe cît i-a fost po­sibil şefului nostru, a sprijinit guver­nul în aducerea la îndeplinire a ce­lor mai grabnice angajamente pre­văzute în manifestul regal—votîndu-i cu majorităţile conservatoare toate proectele de legi, pe cari situaţia gra­vă de atunci le cerea în timpul fo­cului revoltelor. Sunt momente înălţătoare din viaţa şi activitatea unui om politic, pe cari nici răutatea adversarilor, nici tre­cerea timpurilor nu le poate şterge sau uita şi asemenea mari momente a avut şeful nostru şi se vor impri­ma în istoria politică a ţărei spre a fi date ca pildă generaţiilor viitoare, de abnegaţiune personală şi dragoste desăvârşită pentru ţară. In pornirea sa patriotică şeful nos­tru a trecut peste şi deasupra partide­lor—el nu s’a gîndit de cît la ţară şi la tron. Ambele fiind deopotrivă pericli­tate, din pricina grozavului războiu de la sate, şeful nostru şi a pus în ser­viciul statului şi al Tronului toată fiinţa sa, tot viitorul seu politic. Va rămînea memorabilă şedinţa Camerei din primă­vara lui 1907, cînd bătrînul şef al liberalilor, cu mîinele întinse către d. Take Ionescu i-a cerut iertare pentru atacurile ce i-a adus în luptele politice din trecut şi l’a calificat de cel mai mare pa­triot al ţărei, pentru că s’a pus cu tot sufletul alături de guvern, de a pacifica şi salva ţara şi Tronul, pri­mind sarcina de raportor al tuturor proectelor cu caracter urgent şi vo­­tîndu-le cu majorităţile conservatoare în cel mai scurt timp. Ţara şi Tronul vor trebui să poarte o vecinică recunoştinţă acestui mare f­otriot, pentru serviciile imense ce s-a adus în acele teribile vremuri, cînd teroarea sălbatecă a satelor ză­­ăcise şi­­înfiorase toate minţile şi­­ Carp nu vedea leacul potol­reilor de­cît în sprijinul armatei austriace. Şi şeful nostru a demonstrat cu căl­dura incomparabilă a elocinţei sale, marea deosebire ce există între toate concepţiile sale şi concepţiile d-lui Carp. D. Carp crede că totul trebue să se facă în statul nostru „în afară de ţară“, pe cînd şeful nostru dimpo­trivă crede că totul trebue să se facă „prin ţară“. Prin ţară au potolit revoltele , prin ţară au realizat reformele, prin ţară au salvat Tronul. Şi tot prin ţară, vom învinge şi în lupta ce ducem de la 1907 încoace. Ţara are nevoe de un organ demo­cratic şi el se va desvolta şi îşi va produce toate roadele pentru că se sprijină în primul rînd pe­­ regimul nostru constituţional. Nu se poate admite un moment că triumful nu va fi al nostru. Şi şeful nostru şi-a terminat cu­­vîntarea sa, care a produs o enormă­­ senzaţie, arătînd că manifestările­ corpului electoral de la 1908 încoace, sunt indicaţiuni de care va trebui să se ţină seamă. E un puternic avertisment dat atît la adresa d-lui Carp, cît şi a forţelor pe care d-sa comptează astă­zi, spre a învinge curentul democratic din ţară. „ Şeful nostru a ţinut să dee acest avertisment cu toată sinceritatea no­bilului său suflet şi cu tot curajul voinţei sale nestrămutate de a în­vinge. De­sigur, că avertismentul a pă­truns pînă acolo, unde a fost desti­nat să ajungă. Căci nu se aruncă cu aşa uşurinţă vălul uitărei sau al in­graţit­udinei peste un trecut atît de recent, bogat în fapte atît deriari, şi pe care flacăra recunoştinţei, trebue să-l ţie vecinie viu în ochii tuturora. ANTI-FEMENISM ? Nu ştim dacă, la fel cu concursul pen­tru posturile de medici, a fost ori va fi amînat şi­­cel pentru deschidere de far­macii. Ştim însă că în aşteptarea aces­tui din urmă, un număr de farmacişti au semnat un act atît de anti-femenist, în­cît nici cele mai tari... afrodisiace din depozitele spiţeriilor nu le-ar fi de folos. Din punctul de vedere cultural—în cel puţin două înţelesuri ale cuvîntului—ma­nifestul e nu numai curios, dar şi deplo­rabil, căci cuprinde fraze şi gîndiri, in­compatibile cu epoca în care ne aflî­m : „Ţara îl­ cere trăim, a privilegiat pe bărbatul român în calitatea de cetăţean român de b­­naştere pînă la moarte. Fa­­meea, fireşte nu intră în acest privile­giu, întru­cit ştim foarte bine că ea pierde calitatea ei de romincă, iar ca drepturi şi le însuşeşte pe ale bărbatului. Ori, r­oiatind acest privilegiu, avem dreptul a ne cere partea noastră de muncă în a­­ceastă via­ţă şi aceasta e munca fizică, brută. Naturalmente bărbatul e acela care va înlesni această cerere, întru­cît el re­prezintă forţa, curagial, iniţiativa, femeea fiind o fire slabă, cu foarte greu va pu­tea dues munca zilnică a unei farmacii“. Forţa însă nu e nimic , dar ce logică,­in această desfăşurare de argumente! „Firea ei slabă şi prea obositoare (?!) nesiguranţa pe care o au asupra lor înşin te, faptul de a căuta să fie antarate, au adus starea regretabilă a faptului că ma­rele public a pierdut încrederea în far­maciile noastre“. „Nu vrem să atribuim această decă­dere faptului că fetele au îmbrăţişat a­­ceastă carieră, dar nu-i mai puţin adevă­rat că grijile conducerei comerciale şi morale (?) a unei farmacii, intrate în mina femeilor farmaciste, vor distruge cu totul această casă a societăţii , căci lucrul e firesc, nu sunt apte pentru această lu­cru. Cari vor fi consecinţele unei gos­podarii cînd unul şi altul, lucrînd aceiaşi muncă brută, după toate grijile din în­treaga zi îşi vor da întîlnire acolo unde fie­care ar trebui să aştepte zimbetul, li­niştea o minte odihnită, acolo unde se numeşte casa, locuinţa de odihnă. „Discutînd lucrurile şşa cum le-a lăsat natura, vedea d-le Ministru, în ce pră­pastie se va arunca această societate, care are femei ce se hrănesc de idei, care nu sunt de rezortul lor“... Lirizmul care însoţeşte acel galima­tias nu va amăgi pe nimeni. E o mani­festare puţin... bărbătească— de cavale­rism nu mai vorbim ! — şi ea trădează frica de concurenţa primejdioasă a fe­meilor cari sunt trimise la.. muncă, nu însă la ciştig. O, cîştigul ! Ce prozaic lucru pentru o „fire slabă“... De aceea d-nii farmacişti, semnatari ai memoriului, condamnă sexul slab să îmbrăţişeze pe cine vor,—acasă sau ori­unde, să nu îm­brăţişeze însă o... carieră, pentru că nu e nici comercial, nici moral. Daci ar fi să căutăm leacuri sociale în rafturile spiţeriilor, am merge mai cu­­rînd—îndărăt, de­cit înainte ! Rodion Vespasian I. Pella ----- — . OAMENI ŞI LUCRURI Cuvîntarea d-nului TAKE IONESCU — în şedinţa de Marţi a Camerei — (după notele stenografice) D. preşedinte: D. Take Ionescu are cuvîntul. D. Tak­e Ionescu: D-lor deputaţi, iau foarte rar cuvîntul în Gestiune perso­nală şi aceasta pentru un motiv foarte lesne de înţeles: cînd cineva, pe drept sau pe nedrept se mişcă mult în viaţa politică, este firesc ca să fie foarte des criticat şi de aceia nu poate să trans­forme în chestiuni personale toate criti­­cile, toate atacurile cari i se ad­uc. Dacă d. Delavrancea nu ar fi precizat două sau trei puncte cari mă forţează să dau o explicaţiune, aşi fi tăcut. Aşa de des mi s’au făcut acuzaţiuni nedrepte la cari am tăcut. Dar d. Delavrancea a început prin un fapt foarte precis, care merită o explicaţie, pentru că cu ocaziunea acelei explicaţiuni se vor pune în lumină şi unele puncte rămase obscure din istoria din urmă. D­e a mă întreba: cu ce drept am ata­cat proectul de lege al dregătoriilor, a­­tunci cînd eu am iscălit acest proect de lege în toamna anului 1907? Dacă d. Delavrancea ar fi întrebat pe d. Carp, în ce condiţiuni am dat iscălitura mea pentru proectul de lege, nu mi-ar fi fă­cut această imputare. Şi, fiindcă nu a întrebat pe d. Carp înainte, sunt silit eu să mă explic, fiindcă altfel aş avea ros­tul unui om care nu ia răspunderea fap­telor lui. Or, d­­or, n­u numai că simt răspunderea întregului trecut al partidu­lui conservator, dar simt şi răspunderea apârărei ideilor conservatoare azi, şi sper că şi iu tot timpul cît voiu avea să trăesc. lată d-lor ce se întîmplase. Era după fuziune, venise guvernul liberal hotărît să facă o­stria de reforme. Asupra acestei chestiuni de reforme a fost primit neînţelegere între mine şi cei­lalţi membri diriguitori ai partidului fuzi­onat. Aveam atunci convingerea, şi o am şi azi, că datoria partidului conser­vator şi pentru el şi pentru ţară, era să nu opun un „non possumus“ la oferta de colaborare, care se făcuse de partidul liberal. Au trecut de atunci atiţia ani şi nu mi-am schimbat părerea. In acea vreme eram bănuit că această părere a mea ascunde, fie un agajament luat de mine de a susţine opera liberalilor, fie vre-o învoială electorală pentru viitor. D. Sturdza trăeşte, primul ministru de as­tăzi era atunci ministru de interne, şi poate să mă contrazică, dacă eu nu spun adevărul adevarat, nici un fel de înţe­legere, nici pentru trecut, nici pentru viitor, nici o perspectivă de vre­un folos postum, nu era în convingerea mea. Era o convingere adinei. Această convingere a întimpinat în direcţiunea partidului o opoziţiune peste care nu am putut să trec. Atunci, d-lor, a rămas ca partidul nostru să se prezinte el cu soluţiunile lui. Eram adversar al ideei redactărei de proect® de lege, căci ziceam: opo­­ziţiunea prezintă principii, nu prezintă proecte de legi, căci nu este proect de lege care să nu aibă cusururi. Cînd pro­­ectsî de leg© devine lege, acest® cusu­­sururi se acoper cu voturile, dar cînd proectul de lege este al opoziţiunei, ca­şurile rămîn găuri prin cari suflă vîntul şi nu se acoper cu nimic. Nu a trecut nici această idee a mea şi aiuisci­i-lor, cînd s’a sdcătuit proectele nu mi a’a fi cut onoarea să fiu nici odată, dar nici odată, pus în cunoştinţă de bazele pe care se alcâtuesc proectele de reformă Aşa era armonia în partid şi aşa se în­ţelegea conducerea partidului, în­cît mie personal nu mi s’a făcut onoarea nici odată să mi se spuie un cuvînt despre ceia ce era să fie în proectele de lege ale partidului. D. Em. Culeglu: Fiindcă nu erai boier! (Ilaritate). D. Take Ionescu: Le-am cunoscut în­­tr’o după prînz, la orele 6, la mine a­­casă, cînd eram convocaţi a doua zi la club, ca să le citească comitetul. Trebie să adaog că la ora două fuseseră tri­mise la tipar, ca să fie publicate în zia­rul oficios al partidului. Ne-am dus d-lor la club şi erau: proectul pentru plantele furagere, proectul învoelilor agricole, pro­ectul circiumelor şi proectul dregătoriilor. Lipsea mai ales Casa rurală. De ce­­ lipsea Casa rurală? E foarte simplu de ce lipsea: la 1905 în disecţia Adresei, d. Marghiloman declarase în numele în­tregului partid junimist că dumnealor se opun la ori ce măsură de acest fel şi sint hotărîţi să se opună într’un mod foarte catagoric- Citesc: I „Sint un ' adversar hotarît aî „Casei " rurale. Pentru aceleaşi motive sînt şi un adversar hotărît al cumpărărei de imo­bile rurale de către stat, pentru ravin­­derea lor la ţărani. Este una din ches­tiunile cele mai grele“. Şi apoi adăuga : „Dar era bine să se ştie de pe acum că noi, membrii partidului conservator da sub direcţia d-lui Carp, vom combate o miîsurâ de felul aceata, exact cam om combătut şi Casa rurală“ Acesta era la 1905 răspunsul la me­sagiu, cînd fusese vorba ce noi, guver­nul Cantacuzino, să aducem proectul de lege pentru cumpărarea de moşii ale particularelor pentru a se vinde la ţă­rani. La obiecţiunea că acelaşi lucru se propusese în 1888 de către d. Carp, ni se răspunde câ ne înşelăm, că nu e a­­celaşi lucru că atunci era vorba de mă­suri tranzitorii, cari să meargă concomi­tant cu vînzarea moşiilor statului, dar o­­dată sfirşită vînzarea moşiilor statului, totul era mort. Textual: „Amîndouă a­­ceste măsuri erau cu corectivul absolut că ele nu vor puteti dura de cit atît cît timp durează şi împroprietărirea în mo­şiile statului“. Şi atunci d-lor, îa comitetul nostru,— eram vre-o patruzeci,—nu este nici un secret—s’a pus chestiunea, căci ni s© zicea că noi nu avem de­cît să primim proectele în bloc fără nici o modificare. In urma acestei declaraţiu şti că mi se cere mie, om politic cu oare­care răs­pundere,—şi voi explica pe urma întrea­ga răspundere cînd voiu veni la discur­sul d lui Iancu Lahovary—sa iau cunoş­tinţă de proectele da reformă ale par­tidului meu abia la ora 6 după turnaşi şi să te primesc a doua zi fără modifi­ceri, a urmat o discuţiune foarte aprindă în sinul comite­tului, şi am părăsit comi­tetul. Difuziunea era să se facă atunci, şi dacă aşi fi căutat, cum s’a zis, o plat­formă pe care să mă ridic eu în dauna partidului, ce platformă aşi fi putut găsi mai mare de­cît aceasta, că la necesi­tăţi aşa de mari se venea cu lucruri a­­tît de mici, cu proect® aşa de reduse şi aşa de neîndestulătoare ! îmi aduc aminte şi precizez, că mi s’a trimis un prieten, la Galaţi, cu misiunea «a mi spună că iau o prea mar® răspun­dere ca după cîteva luni de fuziune, înainte de a se fi făcut reformele, să dăm acest spectacol al rupturii partidu­lui conservator. Şi prea îngăduitor, cum am fost întotdeauna, prea răbdător şi a­­vînd d-lor un îndoit sentiment de dato­rie către partidul conservator, pentru că nu debutasem în el, şi nu am inima aşa de joasă în­cît să nu înţeleg la ce obli­gaţiuni te supune aceste lucru, atunci am zis : nu se poate şi m’am întors, şi aci în Bucureşti, am obţinut un lucru : să adaoge Casa rurală pe lingă celelalte proecte. Nu am reuşit să se facă mai mult. In legea tocmelelor agricole: „non possu­­mae“ ! iar la legea dregătorilor am zis că este neconstituţioni»lu. D. Carp a răs­puns că va convoca pe juriştii partidu­lui ca să hotărască dacă legea este sau nu constituţională. A convocat pe juriştii partidului şi ei au fost de altă părere, iar eu am rămas în părere­a mea. Acum, dacă am rămas în părerea mea mă întrebaţi că de ce am iscălit proectul ? D­­ar, nu puteţi în acelaşi timp să mă întrebaţi da ce am făcut o concesiune pentru a păstra uni­tatea partidului şi să-mi faceţi şi impu­tarea că vecinii au căutat prea mărirea mea chiar cu riscul de a sparge partidul conservator. Rog dar pe d. Delavrancea să, întreb® pe d. Carp dacă zi cu zi, ceas cu ceas, ceia ce spui aci nu este adevărat, dacă, după ce am iscălit nu am adăogat d-lui Carp , isu o veţi face nici­odată această lege, fiindcă nu este con­stituţională şi nu este nici bună. D-sa a răspuns: de douzeci de ani face parte din programul meu şi nu pot la bătrîneţe să nu-mi îndeplinesc ideile mele. Eu surîzînd : dacă d® 20 de ani face parte din program şi nu s’a realizat pînă acum trebue să aibă o meteahnă această idee car® nu^s’a putut realiza , dar am cedat (Rîsete).* Iată explicaţiunea relativă la legea dregătorilor. Cred că am rămas în dreptul moral întreg ca să am părerea mea asupra a­­cestei legi şi asupra oportunităţei ei, şi mai cred încă un lucru, ca nu este util pentru un partid conservator, ca în Ro­mâniei de astăzi, să se prezinte cu o reformă în care să se zică : „dregătorul are dreptul de a numi şi de a revoca pe învăţătorii rurali, după normele ce se vor indică în legea invăţâmtntului“. (ilaritate). O voce : Mai rău ca în Rusia ! D. Take Ionescu : Căci, sînt d-lor lu­cruri cari se pot şi lucruri, cari nu se­­ pot, şi cînd pleci în războiu pentru im­posibil, nu numai că înfrîngerea ta este de a capa asigurată, dar grozav scazi cauza pe care o slujești. Iată d-lor prima chestiune personală — cred că am fost foarte scurt — la care m’a silit d. Delavrancea. Ne-a vorbit de a doua chestiune: va veni ziua în care d. Take Ionescu va vedea peste zidul chinezesc, care îl în­conjoară și care îl împiedică astăzi să vadă adevărul. Cu alte cuvinte, sunt prizonier al u­­nor prieteni politici, cari fac un zid chi­nezesc în jurul meu, probabil pentru că își închipuesc că pe acel zid vor putea vre­o dată să se întindă pomii roditori ca să se coacă fructele la soare. Ei bine d lor, nu sunt în nici un zid chinezesc, şi fiind­că vreţi — nu e aşa ? — încă o istorie, eu de ale mele, pot să vorbesc — numai secretul altora nu am dreptul să-l divulg, atunci să-mi daţi voe să vă spun, că la hotărîrea pe care am luat-o în Ianuarie 1908, nu a luat parte nimeni, absolut nimeni, am fost singur Eram în străinătate cînd am aflat de cele de la București, cari nu erau o chestiune de numire de un comitet de club. D. Carp a avut fran­­cheța cînd a vorbit cu mine, după ce m'am întors, să pună cestiunea în rea­litatea ei, şi dacă mi-ar da voe, aşi pu­blica toată conversaţiunea noastră, căci ar explica mai bine de­cît orice, ţării întregi, ce s’a petrecut atunci şi nu este nimic în acea conversaţie care să ne micşoreze pe vre­unul dintre noi. Era altceva : era o cestiune întreagă de doc­trină şi de direcţiune într’un partid. A­­colo, în străinătate, am stat mult la gînduri, 3 zile singur, fără să mă con­sult cu nimeni, absolut cu nimeni, şi vă spun într’o adîncă convingere că n’am ezitat, în aceste trei zile, de cît între aceste două soluţiuni: sau să mă retrag din viaţa politică, sau să fac ceea ce am făcut. Ideia de a primi starea care se crea, n’a trecut nici un singur mi­nut dinaintea ochilor mei, căci era o absolută neputinţă. Nu ambiţionasem, cum s’a zis, şefii anticipate ; desfid să mi se arate în toată viaţa mea de 20 ani în partidul conservator, care este ceasul, care este actul, în care a învins egoismul meu, sau în care a jucat un rol egoismul meu asupra intereselor partidului. Cînd junimiștii ne atacau cum ne atacau, cînd ne duceau războiul cu „asanarea moravurilor“, căci ce poate să fie mai umilitor pentru un partid de­cît de a te ridica contra lui, ca să-l arăţi aşa cum ne aratau junimiştii, ca putregaiul societăţii româneşti, am stat neclintit şi mi-am făcut datoria. Aşi vrea să mi se arate, care a fost mişcarea partidului conservator, la care am fost spectator şi la care nu am stat în vîrful suliţei, în toate vremurile şi în toate împrejurările. (Aplauze). Şi dacă mi am creat atîtea situaţiuni imposibile cu oamenii din alte partide, a fost nu că duceam lupta partidului meu pe jumătate, cu cutiuţe rezervate, dar că în­totdeauna şi în toate împre­jurările, luptam cu exagerarea luptăto­rului, — căci sunt un luptător — con­tra nedreptăţilor cari voiau să ni se facă. Au fost vremuri în cari mi se fă­cuse viaţa imposibilă. (Aplauze). A, dacă aşi fi alergat după ambiţiuni deşarte, am avut un ceas în care aşi fi putut să ciştig şi dreptul istoric şi n’aţi mai fi avut să mi tăgăduiţi nici protocolul. Cine nu ştie că, la 1907, majoritatea Senatului şi marea majori­tate a Camerei, a venit la mine şi mi-a cerut să merg la clubul conservator şi să mă proclame acolo şef al partidu­lui conservator? Am refuzat. Dacă primeam, nu e aşa că protocolul era încheiat ? (Ilaritate). * Şi acum aş fi putut să vă tratez de sus, de desidenţă a partidului conser­vator, pentru că aşi fi avut eu formele încheiate ! Aşi fi putut, d-lor, căci acel parlament era parlamentul partidului istoric. La 1905 d. Marghiloman recu­noscuse că acela era partidul istoric

Next