Opinia, ianuarie 1912 (Anul 9, nr. 1484-1506)

1912-01-14 / nr. 1493

G­uvernul In tabăra guvernamentală este mare demoralizare. Regele a dat a înţelege d-lui Carp, că îşi poate pregăti plecarea şi şeful guver­nului stă acum pe gînduri dacă nu e bine să preseze puţin asupra Regelui pentru a temporiza concediarea. De altfel d. Carp a mai presat asupra Coroanei şi cînd a căpatat guvernul, —şi a văzut că mijlocul acesta prinde. De ce nu l’ar încerca deci şi acum ca să'şi mai lungească puţin şederea la guvern ? De aceia şeful guvernului în acord cu cei alţi colegi ai săi, a hotă­­rît pentru Duminică ţinerea unei întru­niri publice la Eforie la care vor rosti cuvîntări nu mai puţin de patru mi­niştri ! Păcat că s’a renunţat la dele­gaţii din judeţe, căci de cită populari­tate, foile de drum şi vagoanele căilor ferate, n’ar fi probat, că dispune gu­vernul ? Guvernul e tare şi rămîne la crimă — vor zice naivii, de vreme ce organizează întruniri publice şi desfide opoziţia să lupte mai departe, dacă îi dă mina ! De­cît numai, că întrunirile acestea guvernamentale în asemenea situaţii po­litice, sunt preludiul căderei apropiate. Istoria luptelor politice ne furnizează astfel de exemple, la fiece schimbare de regim. Şi la 88, şi la 95 şi la 99 şi 904—şi chiar acum la 1910, guvernele ţineau întruniri pentru mulţimea ne­ştiutoare, afirmîndu-şi puterea lor de guvernare — pe cînd R­aele pregătia formele de concedierea lor. De data asta, întrunirea de la Eforie, nu e numai o mascare a situaţiei pe­nibile în care se găseşte guvernul. Dl. Carp a înţeles că nu mai are Încrede­rea Coroanei şi că nu mai poate sta la putere.—Şi vrea să—o învingă iarăşi— după declaraţia sa de la consfătuirea majorităţilor. Pentru a izbuti însă—şeful guvernu­lui—şi-a zis că are nevoe de glasul o­­piniei publice, al ţărei, care ’l agrează şi vrea să-l aibă mai departe la guvern. Şi dacă opoziţia a reuşit să aibă 10.000 mii de oameni la manifestaţia ei de Duminica trecută, care au fost opriţi de a trece pe la Palat—de ce n’ar avea guvernul—cînd are fonduri secrete, foi de liber parcurs pe căile ferate şi sute de vagoane la dispoziţie — 20.000 de oameni — pe cari să-i poată preumbla şi prin faţa ferestrelor Palatului spre a fi văzuţi de Rege, mai ales cînd au a­­vantajul să nu întâlnească în calea lor nici generali bătăuşi, nici bătăuşi ge­nerali, nici soldaţi ori jandarmi pe­­deştri! Pentru noi insă întrunirea guverna­mentală de Duminică, este o dovadă evidentă de starea precară a guvernu­lui. Şi d. Carp dacă nu s’ar fi găsit în această stare de dezorientare politică şi deprimare sufletească, ar fi renunţat cu siguranţă la ea, după cum renunţase a doua zi după masacrele din Capitală. Dar încă o dovadă că suntem în plină criză de guvern — ne-o prezintă atitudinea Parlamentului. Ce gălăgie, ce apostrofări, ce desfideri la adresa opo­ziţiei ar fi provocat guvernul, dacă se simţea tare pe situaţie. A doua zi chiar, după violenţele săvîrşite în piaţa Tea­trului, d. Carp, printr’un mameluc al seu ar fi adus chestia înaintea Camerei, interpelîndu-se guvernul asupra mij­loacelor ce trebue să ia pentru menţi­nerea ordinii şi siguranţei publice. Şi cu ce emfază şi aroganţa ar fi răspuns îngîmfatu! d. Marghiloman, la interpe­larea pusă la cale de rasmelucul său, arâtînd a­tot puternicia forţei guverna­mentale, dacă ar fi avut’o cîtu­şi de puţin. Dar guvernul a tăcut şi tace; parla­mentul s’a deschis în mijlocul unei ră­celi şi indeferenţe ne mai pomenite; şedinţele se deschid zi cu zi pentru a se închide după cîte­va minute şi toţi iţi fac impresia că simpl şi văd cit de apropiat le este sfirşitul guvernărei. Este în această atitudine a guvernu­lui şi a parlamentului seu un simptom, o dovadă putem zice caracteristică a cri­zei politice în care ne găsim. Dar atitudinea opoziţiei? Nu spune aceasta mai mult de­cît ori­ce ? Opo­ziţia a suspendat ori­ce luptă pentru mo­ment. Şi a suspendat-o chiar din scara ticăloşiilor săvîrşite de guvern pe strada Victoriei în apropierea Palatului Regal. Că a suspendat-o atunci, — se înţelege Era’un act de înaltă condescendenţă faţă de Coroană, căreia cei doi şefi ai opoziţiei Ii solicitase audienţa pentru a-i comu­nica moţiunea aclamată la întrunirea d© mîin© de la Eforie, şi a-i face atentă asupra gravelor urmări ce poate să le aibă si­tuaţia politică creiată ţărei de actualul guvern, dacă o schimbare nu se va pro­­duce cit de curînd în conducerea sta­tului.­­ Dar audienţa a avut Ioc — şi totuşi şefii opoziţiei continuă să ţină suspen­dată ori­ce acţiune. Ce ne probează a­­ceastă atitudine ? Fără îndoială, bunul simţ ne spune, că Regele din marea Sa înţelepciune şi în dorinţa Sa pentru a­­sigurarea unei guvernări liniştite şi ci­vilizate—avizează asupra acestei situa­ţii—şi cît timp Regele avizează, înseamnă că guvernul Seu, propriu zis nu mai gu­vernează—ci exercită un provizorat — în vederea­ transmiterei puterei, guver­nului de mnime. Suntem în plină criză de guvern de mulă vreme, înainte chiar de întruni­rea de la Eforie și guvernul nu cade în urma­ nelegiuirilor de Duminică. A­­cestea cel mult grăbesc deznodâmîntul, care în tot cazul trebuia, nu se putea să nu survină. Ori­ce ar face d. Carp—ori cum s’ar svîrcoli, întreaga sa baratcă guverna­mentală piste din toate părţile şi tre­bue să se prăvălească, să cadă. Nici şantagiuri, nici ’presiuni, nici violenţe, nici scamatorii politice, ori umiliri sau rugăminţi nu mai prind şi nu mai pot susţine ceea ce e putred şi condamnat petrei, fie că s’ar exercita pe strade, fie la Palat sau fie chiar la Cotroceni! Guvernul se duce, dispare — şi dacă pînă în momentele de faţă, dispariţia sa nu este propriu zis ua fapt îndepli­nit—cauza e, că noul guvern, e încă în formaţiune, în constituire. Căci este vorba de un guvern cu o constituire care să inspire o încredere absolută Coroanei şi ţărei ; un guvern mare, care să corespundă situaţiei grave prin care trecem;—un guvern de armo­nie, de pace, de reparaţiune şi consoli­dare socială. Suntem absolut siguri că şeful nos­tru,^—bărbatul de stat desăvîrşit şi mult încercat în triburile publice—d. Take Ionesco,—va reuşi să prezinte Regelui şi ţarei un asemenea guvern. Vespasian I. Pella -------................................................ Scrisoarea d-lui Filipescu D. N. Filipescu a adresat ziarului Epoca o scrisoare prin care declară că’și ia deplina și întreaga răspundere a atitudi­­nei armatei, în ziua de 8 Ianuarie. Scrisoarea aceasta e primul act poli­tic al d-lui Filipescu, de cînd d sa a in­trat în cabinet, de aceia cată să-i dăm întreega semnificaţie pe care o are scri­soarea ministrului de rezboi. Scrisoarea d lui Filipescu nu are attt de scop ca să acopere pe ofiţerii cari s’au distins printr’o neaşteptată barbarie, in măcelul de la 8 Ianuarie. In special, d. Filipescu fine să acopere cu autorita­tea şi cu răspunderea d-sale pe d. gene­ral Popovici, care fără nici o calitate s’a pus în fruntea trupelor scoase pentru menţinerea ordinei. In ce priveşte solidaritatea, pe care d. Filipescu o declară cu ceilalfi colegi din cabinet, chiar dacă în cazul că e sin­ceră, apoi, nu e mai puţin adevărat că ea e şi târzie şi în desăvîrşită contrazi­cere cu declaraţia făcută de d. Filipescu în Cameră, cu prilejul numirei generalu­lui Averescu ca şef al marelui stat major al armatei. D. Filipescu a declarat atunci că d sa nu face politică şi că circumscris în de­partamentul d-sale, se ocupă numai de nevoile oştirei. Or, un ministru, care ocupă un post prin excelența politic și care totuși nu face politică,d e o raritate unică în țara noastră. La noi sunt funcționari inamo­vibili, pe cari legile și uzurile îi opresc de a face politică și cu toate acestea se amestecă fin luptele de partid. D. Fili­pescu insă, care pînă a intra în guvern era sufletul şi motorul partidului său, o­­dată ajuns ministru, nu mai vrea să ştie nimic de politică. Dacă ministrul de război e consecințe cu"declarația"sa,de a nu face politică, apoi scrisoarea publicată de Epoca nu trebue privită ca un act politic, ci pur și simplu ca o apărare ce se aduce ar­matei, asumîndu-și d-sa, nu politica men­­ținerei ordinei, ci numai technica ei. um în lichidare Guvernul Carp a intrat în lichidare. Sunt semne vădite cu forţă probantă , obiectivă şi obligatorie, cari dovedesc ’ schimbarea iminentă de regim. In primul loc este împărţirea pripită­­ a excedentului. D. Carp s’a grăbit să , repartizeze excedentul în primul consi- ' liu de miniştri, care s’a ţinut a doua zi după evenimentele de Duminică. De­­ obicei, excedentele bugetare să reparti-­­ zează odată cu punerea în aplicare a­ unui buget nou. Ba ceva mai mult, bugetele se întocmesc chiar avîndu-se în vedere sumele provenite din împăr­ţirea excedentului. Or guvernul Carp n’a procedat aşa Simţindu-şi sflrşitul apropiat, guvernul s’a grăbit să repartizeze el excedentul şi nu cabinetul care va succeda. Dar nu e numai atît. întreaga activi­tate a Parlamentului, miroase a apro­piată disolvare. Miniştrii, în frunte cu d. Carp, dau zor să li se voteze punc­tele din lege, cum se votează natura­lizările la sfîrşit de sesiune. Lenea în purtare, şi febrilitatea in activitate a deputaţilor şi senatorilor d-lui Marghiloman, constitue un con­trast în care sfirşitul se întrevede cu limpezime. Ceea ce ne place în acest vremelnic dar meritat apus de soare, este since­ritatea cu care el scapătă, resemnarea cu care el e pornit, de aceia cari spe­rau într’o lumină ceva mai lungă. Măcelul de Duminică pare a fi obo­sit pe guvern, ostenit şi desconcentrat cabinetul îşi aşteaptă în linişte apro­piatul sfirşit şi nici nu caută măcar să-l disimuleze. D. Carp n’a ştiut nici­odată să tră­iască , dar cel puţin n’a uitat să moară frumos. E singurul punct cu privire la care preşedintele consiliului a rămas conse­cinţe cu sine­ şi. Statuea lui Cuza-Vodă Acum cînd statuea marelui Voevod se înalţă majestos în piaţa Unirei, şi cînd aspectul ei general să prezintă în­treg ochiului călătorilor, se ne permi­tem a ne arăta pe lingă mulţumirea adîncă ca Romîni, că am văzut cu ochii înveşnicită în bronzul etern figura lui Vodă Cuza şi mirarea că aşa cum s’a înfăptuit statuea şi prin schimbările prin care a trecut ea, nu prezintă ochiului acea simetrie şi proporţie, care instinc­tiv ochiul o prinde şi spiritul o pricepe. Fiind silit a se ridica soclul şi pie­destalul cu peste un metru înălţime, s’a ştirbit armonia şi simetria părţilor. Aşa de pildă, dacă Vodă Cuza ar fi fost pus pe soclul vechiu, ar fi lipsit de proporţia necesară, arătindu-se ochiu­lui prea mare în proporţie cu soclul, iar aşa cum stă acum pus pe soclul ră­dicat statuea Domnului se încadrează bine cu înălţimea. Vodă Cuza apare din înălţimea soclului său mare, mare, stăpînitor pe poporul său. Pe cît însă statuea Domnului a cîş­­tigat prin înalţarea soclului, grupa ce­lor 4 ai săi miniştri a pierdut colosal. Dacă s’ar fi păstrat proporţia veche, cei 4 miniştri turnaţi în mărime natu­rală, ar fi fost mai potriviţi pe soclul­­­s, de şi prea ar fi fost la orhiul tre­cătorilor. Piedestalul fiind la brîul o­­mului ar fi fost prea expuşi atingerei trecătorilor şi ar fi pierdut din arma­nia lor prin apropiere de trecători. Aşa cum s’a ridicat acum soclul s’a îndepărtat grupa celor 4 miniştri, de vederea de aproape , cum însă mărimea lor e naturală, iar în spate soclul se înalţă peste capetele lor cu mari înăl­ţimi, figurele celor 4 miniştri par tur­tite de blocul de stîncă din spate şi de figura majestoasă a lui Vodă. Mai ales cînd vii de la deal din­spre str. Lăpuş­­neanu, şi dinspre str. Unirei, hrănit cu vederea de impozanţa statuei văzută de la spate, te aştepţi, să vezi în faţă nişte statui tot aşa de proporţionate ca şi to­tul statuei ; cînd colo ochiul rămîne izbit de statuele celor 4 oameni mărun­ţei, rupţi din soclul pe care se razîmă şi cari par nişte pigmei faţă de grandioa­sa statue a Domnului. Dacă din această desproporţie ar vroi sculptorul să ne dea distanţa mare ce cată să ocupe în perspectiva istoriei fi­gura lui Vodă Cuza faţă de a colabo­ratorilor săi, ori­cît de mari şi geniali ar fi fost ei, cînd vii şi întrupezi în forme sculpturale această perspectivă istorică,se producă acea desarmonie care strică esteticul statuei. Mare vroim pe Cuza Vodă în ochii noştri, sus, şi mare de tot să ni-l înfăţi­şeze artistul, dar cerem ca şi grupa ce­lor 4 colaboratori ai săi, să se încadre­ze cu măreţia statuei şi înlesnind înăl­ţimea lor cu ceva la piedestal să capete acea proporţie mulţumitoare ochiului, pentru a satisface şi cerinţele estetice formale pe lingă cele ideale naţionale. * * * O delicioasă acţiune paralelă Ziarele carpiste publică una lingă alta zeţuite cu aceleaşi caractere compacte, următoarele două ştiri : Partidul conservator . Muncitorii sindica­­la ţine în Capitală, lişti, în scop de a lu­­fără delegaţi din pro­­mina opinia publică vind­e, o întrunire pu­ în privinţa agitaţiilor blică în ziua de 15 la­ opoziţie unite, vor ţine muarte, sala Eforiei, o întrunire publică, la ora 2 p. m. 15 Ianuarie, în Capi­tală, sala Dacia, ora 2 p. m. In aceiaşi zi, la aceiaşi oră şi în a­­celaşi nobil scop—vor lumina poporul asupra „agitaţiilor“ opoziţiei unite—bo­ieri mari la Eforie, şi proletari în blu­ze albastre—la Dacia. „Agitaţiile“ opoziţiei unite constau, între altele, în chemarea maselor la viaţa publică, „agitaţii“ la care boierii se opun în mod violent. Vor combate aceste agitaţii. Duminică, 15 Ianuarie, boerii la Eforie şi sindicaliştii la Dacia Delicioasă acţiune paralelă ! Dacă si­tuaţia n’ar fi, cum este, extrem ridico­lă, ar trebui s’o deplîngem şi vorba ar fi pe cine trebuie să deplîngi : pe bo­ieri—care aproape de inec, au ajuns să implore acţiunea paralelă a unui Co­cea oare care—sau pe sindicalişti, care dau sprijin tovarăşilor Petre Carp şi Nicu Filipescu. Stătătorul la dreapta Domnului, Pi­­ţurcă, propusese odată, la o întru­nire prezidată de Edelstein, o ideală ac­ţiune paralelă Băncii Naţionale: să se dee şi proletarilor maşina care face bu­năşti ca să fie egalitate pe lume. •Urmaşii lui Piţurcă, în mod cu totul ideal, agită, paratei cu boierii, in ches­tia tramvaiului—fără ca tramvaiul să fie o chestie de proleteriat şi fără ca vre­un tovarăş si oferteze pentru acţi­uni d’ale tramvaiului. Zi istorică va rămînea 15 Ianuarie 1911. Conservatismul reacţionar, retro­grad, va lumina cetăţenii, în horă cu sindicaliştii, asupra „agitaţiilor“ opozi­ţiei unite. Dacă d. Carp va isbuti să înduplece Coroana la o remaniare,vom vedea şi rezultatele fericite ale acestei delicioase acţiuni paralele : un minister Carp, cu colaborarea d-lor Toma Dragu și N. D. Cocea. OAMENI SI LUCRURI DE MEDITAT... Cetind icfomiaţiunea despre interna­­narea în ospiciu a unui medic, am a­­vut — un sentiment de milă, cum e natural să-ţi inspire ori­ce nenorocire omenească. Dar, fără de voie, notiţa mi a evocat o sumă de momente şi intîmplări în legătură—mai de aproape ori mai de departe—cu această dramă. Numai cu cîteva oare înainte de a apărea informaţia, un reprezentant al ordinei pub­ice ne expusese „cazul“, a­­firmindu-ne că vede mai mult n­şte combinaţiuni de răuvoitori, foarte gră­biţi să vadă lucrurile încurcindu-se cit mai repede în dauna doctorului. Şi iată că noliţa din ziar, numai după citeva ceasuri, vorbia de graba— ori de excesul de zel ce pune un ma­gistrat întru internarea medicului. Literatura judiciară—medicală e atit de bogată în întîmplări funeste, cînd e vorba de a declara nebunia şi de a izola pe cei „periculoşi“—incit o întîm­­­plare mai mult dă totdeauna de gîndit... Numai cîteva zile şi medicul avea să aibă la Curtea cu juraţi de adversar— mai drept avea să-l aibă pe el de ad­versar un foarte faimos profesor pe care, nu de mult, am auzit—auzit, în înţeles propriu zis al cuvîntului—un ministru taxîndu-l de nebun. Nu toţi cei atinşi de manii ori de ne­bunii se internează. Din potrivă. Unii profită—prin coincidență — de interna­rea altora. " 8 bani Exemplarul ANUNTURS b­ând a p&g. SU, 50 Bani 'ZW x 40 „ SlaMEiemplaml ABONAMENTI Om o o o o o 20 lei & bsssu o o •o p 0 99 ZIAR COHSERVATOR-DEMQCRAT ?/V­ ite direcţiunea unm Comitet al IX No 1493 Simbătă 14 Ianuarie 1912 Re tmeţii,şlââmlmkta°aţla§ MEI, Ml (D. Item 25 O manifestare publică deplorabilă a medicului în chestiune a fost o broşură scrisă în stil incoherent. Dar cite in­­coherenţe în contra magistraturii n’a scris profesorul atit de mult simpatizat de unii magistraţi! Broşura e absurdă şi incoherentă, — nu încape îndoială. Ea a atras—se zice—autorului şi un proces de calomnie, ceea ce — poate — nu e străin de starea de iritaţia in care s’o fi găsind autorul regretabilei broşuri. Dar nu odată l’am auzit—cu luni de zile Înainte — povestind, cu tot calmul posibil, în ce chip a fost tratat cu pri­lejul unei anchete judiciare, în care n’a figurat decit ca informator. Ceea ce spunea, avea toată aparenţa adevărului, pentru că era din cale a­­fară umilitor ca să fie bănuit că năs­­cocia. ...Şi ne întrebam, ascultînd povesti­rile lui, dacă e lucru civilizat să fie astfel tratat un profesionist cu titlu u­­niversitar, cu întinse relaţiuni în socie­tate... în această privinţă, de asemenea, lite­ratura judiciară e de faţă cu exemple instructive. Sunt mici lucruri cari au însemnă­tatea lor şi cari, în anumite împrejurări, pot deveni cazuri de conştiinţă vred­nice de meditat... Rodion Cinematograf şi teatru O artă şi o invenfiune.— întregirea tea­trului— Invaziune în domeniu literar— O judecată solomonică — Filmul e a­­proape de teatru— Contra şi pentru — Rivalitate, nu tovărăşie. Intr’un articol publicat acum cîte-va zile am arătat că pînă și teatrul,—arta dramatică—apelează la cinematograf, fo­­losindu-se de ingenioasa invenţiune pen­tru a mări oare­cum orizontul imagi­naţiei, înmulţind mijloacele de a crea iluzii fie de distanţă, fie de decor, fie de figuranţi şi aşa mai departe. Interesant e de arătat aci pină la ce punct a invadat cinematograful in do­meniul artei în general şi al artei dra­matice în special. Acum de curînd s’a judecat la Paris procesul între Calmann- Lévy şi moştenitorii lui Alexandre Du­mas fiul. Aceştia din urmă acordau unor ateliere de filme cinematografice autorizaţia de a... exploata subiectele unora din dra­mele spectaculoase ale lui Dumas—între care şi „Cei trei muşchetari“ — lucru care a supărat pe editorul Levy, fiind considerat de acesta din urmă ca o con­curenţă ilegală a cărţilor. Tribunalul a respins acţiunea edito­rului Levy pentru cuvîntul că filmul cinematografic—întru­cît adaugă la tea­trul ilustrat al pieselor—o sumă de alte elemente, cum este jocul artiştilor, cu­lorile, mimica, punerea în scenă şi atitea altele, aşa că este mai de aproape în­rudit cu teatrul de­cît cartea ilustrată şi nu poate fi lipsit cinematograful de nişte izvoare atit de preţioase şi instruc­tive cari alimentează filmul a toate vă­zător... * Dar in afară de aceste consideraţiuni, în afară de legăturile ce are cu teatrul, — este cinematogrul o artă ? Această temă a fost, nu de mult dis­cutată, cu ocazia unui articol remarca­bil publicat de un tinăr romancier Ric­­ciotto Canudo în revista pariziană „Les Entretiens Idealistes. Zisul poet vrea să probeze că cinematograful este într’ade­­văr o artă . Arta—zice Canudo—a fost pînă acum stilizarea vieţei în nemişcare; cinema­tograful realizează, din potrivă, cît mai mult şi cît mai grabnică mişcare în re­prezentarea vieţei. Cinematograful des­­voltă caracterul Apusului—acţiunea, pe cînd viaţa răsăritului se manifestă prin contemplare. Cinematograful e un soiu de teatru ştiinţific, bazat pe un calcul strict, manifestînd o rapiditate absolut precisă şi reproducînd viaţa în „adevă­rul“ ei total şi exterior. E teatrul vre­mii noastre , dovadă marele lui succes“. Dar nu toată lumea împărtăşeşte ace­ste păreri asupra c­inematografului şi părţii lui artistice. Ii s’a răspuns cu diverse argii de pildă : cinemato­„... Mişcarea şi rapidfu­l o artă nouă, grafului nu pot fac?**in artă : teatrul. Mişcarea nu e faima, ne-au făcut-o de danţul şi p^ră. Cît priveşte rapiditatea, mult Conţine nimic artistic. Şi dacă ea *

Next