Opinia, ianuarie 1912 (Anul 9, nr. 1484-1506)
1912-01-14 / nr. 1493
Guvernul In tabăra guvernamentală este mare demoralizare. Regele a dat a înţelege d-lui Carp, că îşi poate pregăti plecarea şi şeful guvernului stă acum pe gînduri dacă nu e bine să preseze puţin asupra Regelui pentru a temporiza concediarea. De altfel d. Carp a mai presat asupra Coroanei şi cînd a căpatat guvernul, —şi a văzut că mijlocul acesta prinde. De ce nu l’ar încerca deci şi acum ca să'şi mai lungească puţin şederea la guvern ? De aceia şeful guvernului în acord cu cei alţi colegi ai săi, a hotărît pentru Duminică ţinerea unei întruniri publice la Eforie la care vor rosti cuvîntări nu mai puţin de patru miniştri ! Păcat că s’a renunţat la delegaţii din judeţe, căci de cită popularitate, foile de drum şi vagoanele căilor ferate, n’ar fi probat, că dispune guvernul ? Guvernul e tare şi rămîne la crimă — vor zice naivii, de vreme ce organizează întruniri publice şi desfide opoziţia să lupte mai departe, dacă îi dă mina ! Decît numai, că întrunirile acestea guvernamentale în asemenea situaţii politice, sunt preludiul căderei apropiate. Istoria luptelor politice ne furnizează astfel de exemple, la fiece schimbare de regim. Şi la 88, şi la 95 şi la 99 şi 904—şi chiar acum la 1910, guvernele ţineau întruniri pentru mulţimea neştiutoare, afirmîndu-şi puterea lor de guvernare — pe cînd Raele pregătia formele de concedierea lor. De data asta, întrunirea de la Eforie, nu e numai o mascare a situaţiei penibile în care se găseşte guvernul. Dl. Carp a înţeles că nu mai are Încrederea Coroanei şi că nu mai poate sta la putere.—Şi vrea să—o învingă iarăşi— după declaraţia sa de la consfătuirea majorităţilor. Pentru a izbuti însă—şeful guvernului—şi-a zis că are nevoe de glasul opiniei publice, al ţărei, care ’l agrează şi vrea să-l aibă mai departe la guvern. Şi dacă opoziţia a reuşit să aibă 10.000 mii de oameni la manifestaţia ei de Duminica trecută, care au fost opriţi de a trece pe la Palat—de ce n’ar avea guvernul—cînd are fonduri secrete, foi de liber parcurs pe căile ferate şi sute de vagoane la dispoziţie — 20.000 de oameni — pe cari să-i poată preumbla şi prin faţa ferestrelor Palatului spre a fi văzuţi de Rege, mai ales cînd au avantajul să nu întâlnească în calea lor nici generali bătăuşi, nici bătăuşi generali, nici soldaţi ori jandarmi pedeştri! Pentru noi insă întrunirea guvernamentală de Duminică, este o dovadă evidentă de starea precară a guvernului. Şi d. Carp dacă nu s’ar fi găsit în această stare de dezorientare politică şi deprimare sufletească, ar fi renunţat cu siguranţă la ea, după cum renunţase a doua zi după masacrele din Capitală. Dar încă o dovadă că suntem în plină criză de guvern — ne-o prezintă atitudinea Parlamentului. Ce gălăgie, ce apostrofări, ce desfideri la adresa opoziţiei ar fi provocat guvernul, dacă se simţea tare pe situaţie. A doua zi chiar, după violenţele săvîrşite în piaţa Teatrului, d. Carp, printr’un mameluc al seu ar fi adus chestia înaintea Camerei, interpelîndu-se guvernul asupra mijloacelor ce trebue să ia pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Şi cu ce emfază şi aroganţa ar fi răspuns îngîmfatu! d. Marghiloman, la interpelarea pusă la cale de rasmelucul său, arâtînd atot puternicia forţei guvernamentale, dacă ar fi avut’o cîtuşi de puţin. Dar guvernul a tăcut şi tace; parlamentul s’a deschis în mijlocul unei răceli şi indeferenţe ne mai pomenite; şedinţele se deschid zi cu zi pentru a se închide după cîteva minute şi toţi iţi fac impresia că simpl şi văd cit de apropiat le este sfirşitul guvernărei. Este în această atitudine a guvernului şi a parlamentului seu un simptom, o dovadă putem zice caracteristică a crizei politice în care ne găsim. Dar atitudinea opoziţiei? Nu spune aceasta mai mult decît orice ? Opoziţia a suspendat orice luptă pentru moment. Şi a suspendat-o chiar din scara ticăloşiilor săvîrşite de guvern pe strada Victoriei în apropierea Palatului Regal. Că a suspendat-o atunci, — se înţelege Era’un act de înaltă condescendenţă faţă de Coroană, căreia cei doi şefi ai opoziţiei Ii solicitase audienţa pentru a-i comunica moţiunea aclamată la întrunirea d© mîin© de la Eforie, şi a-i face atentă asupra gravelor urmări ce poate să le aibă situaţia politică creiată ţărei de actualul guvern, dacă o schimbare nu se va produce cit de curînd în conducerea statului. Dar audienţa a avut Ioc — şi totuşi şefii opoziţiei continuă să ţină suspendată orice acţiune. Ce ne probează această atitudine ? Fără îndoială, bunul simţ ne spune, că Regele din marea Sa înţelepciune şi în dorinţa Sa pentru asigurarea unei guvernări liniştite şi civilizate—avizează asupra acestei situaţii—şi cît timp Regele avizează, înseamnă că guvernul Seu, propriu zis nu mai guvernează—ci exercită un provizorat — în vederea transmiterei puterei, guvernului de mnime. Suntem în plină criză de guvern de mulă vreme, înainte chiar de întrunirea de la Eforie și guvernul nu cade în urma nelegiuirilor de Duminică. Acestea cel mult grăbesc deznodâmîntul, care în tot cazul trebuia, nu se putea să nu survină. Orice ar face d. Carp—ori cum s’ar svîrcoli, întreaga sa baratcă guvernamentală piste din toate părţile şi trebue să se prăvălească, să cadă. Nici şantagiuri, nici ’presiuni, nici violenţe, nici scamatorii politice, ori umiliri sau rugăminţi nu mai prind şi nu mai pot susţine ceea ce e putred şi condamnat petrei, fie că s’ar exercita pe strade, fie la Palat sau fie chiar la Cotroceni! Guvernul se duce, dispare — şi dacă pînă în momentele de faţă, dispariţia sa nu este propriu zis ua fapt îndeplinit—cauza e, că noul guvern, e încă în formaţiune, în constituire. Căci este vorba de un guvern cu o constituire care să inspire o încredere absolută Coroanei şi ţărei ; un guvern mare, care să corespundă situaţiei grave prin care trecem;—un guvern de armonie, de pace, de reparaţiune şi consolidare socială. Suntem absolut siguri că şeful nostru,^—bărbatul de stat desăvîrşit şi mult încercat în triburile publice—d. Take Ionesco,—va reuşi să prezinte Regelui şi ţarei un asemenea guvern. Vespasian I. Pella -------................................................ Scrisoarea d-lui Filipescu D. N. Filipescu a adresat ziarului Epoca o scrisoare prin care declară că’și ia deplina și întreaga răspundere a atitudinei armatei, în ziua de 8 Ianuarie. Scrisoarea aceasta e primul act politic al d-lui Filipescu, de cînd d sa a intrat în cabinet, de aceia cată să-i dăm întreega semnificaţie pe care o are scrisoarea ministrului de rezboi. Scrisoarea d lui Filipescu nu are attt de scop ca să acopere pe ofiţerii cari s’au distins printr’o neaşteptată barbarie, in măcelul de la 8 Ianuarie. In special, d. Filipescu fine să acopere cu autoritatea şi cu răspunderea d-sale pe d. general Popovici, care fără nici o calitate s’a pus în fruntea trupelor scoase pentru menţinerea ordinei. In ce priveşte solidaritatea, pe care d. Filipescu o declară cu ceilalfi colegi din cabinet, chiar dacă în cazul că e sinceră, apoi, nu e mai puţin adevărat că ea e şi târzie şi în desăvîrşită contrazicere cu declaraţia făcută de d. Filipescu în Cameră, cu prilejul numirei generalului Averescu ca şef al marelui stat major al armatei. D. Filipescu a declarat atunci că d sa nu face politică şi că circumscris în departamentul d-sale, se ocupă numai de nevoile oştirei. Or, un ministru, care ocupă un post prin excelența politic și care totuși nu face politică,d e o raritate unică în țara noastră. La noi sunt funcționari inamovibili, pe cari legile și uzurile îi opresc de a face politică și cu toate acestea se amestecă fin luptele de partid. D. Filipescu insă, care pînă a intra în guvern era sufletul şi motorul partidului său, odată ajuns ministru, nu mai vrea să ştie nimic de politică. Dacă ministrul de război e consecințe cu"declarația"sa,de a nu face politică, apoi scrisoarea publicată de Epoca nu trebue privită ca un act politic, ci pur și simplu ca o apărare ce se aduce armatei, asumîndu-și d-sa, nu politica menținerei ordinei, ci numai technica ei. um în lichidare Guvernul Carp a intrat în lichidare. Sunt semne vădite cu forţă probantă , obiectivă şi obligatorie, cari dovedesc ’ schimbarea iminentă de regim. In primul loc este împărţirea pripită a excedentului. D. Carp s’a grăbit să , repartizeze excedentul în primul consi- ' liu de miniştri, care s’a ţinut a doua zi după evenimentele de Duminică. De obicei, excedentele bugetare să reparti- zează odată cu punerea în aplicare a unui buget nou. Ba ceva mai mult, bugetele se întocmesc chiar avîndu-se în vedere sumele provenite din împărţirea excedentului. Or guvernul Carp n’a procedat aşa Simţindu-şi sflrşitul apropiat, guvernul s’a grăbit să repartizeze el excedentul şi nu cabinetul care va succeda. Dar nu e numai atît. întreaga activitate a Parlamentului, miroase a apropiată disolvare. Miniştrii, în frunte cu d. Carp, dau zor să li se voteze punctele din lege, cum se votează naturalizările la sfîrşit de sesiune. Lenea în purtare, şi febrilitatea in activitate a deputaţilor şi senatorilor d-lui Marghiloman, constitue un contrast în care sfirşitul se întrevede cu limpezime. Ceea ce ne place în acest vremelnic dar meritat apus de soare, este sinceritatea cu care el scapătă, resemnarea cu care el e pornit, de aceia cari sperau într’o lumină ceva mai lungă. Măcelul de Duminică pare a fi obosit pe guvern, ostenit şi desconcentrat cabinetul îşi aşteaptă în linişte apropiatul sfirşit şi nici nu caută măcar să-l disimuleze. D. Carp n’a ştiut niciodată să trăiască , dar cel puţin n’a uitat să moară frumos. E singurul punct cu privire la care preşedintele consiliului a rămas consecinţe cu sine şi. Statuea lui Cuza-Vodă Acum cînd statuea marelui Voevod se înalţă majestos în piaţa Unirei, şi cînd aspectul ei general să prezintă întreg ochiului călătorilor, se ne permitem a ne arăta pe lingă mulţumirea adîncă ca Romîni, că am văzut cu ochii înveşnicită în bronzul etern figura lui Vodă Cuza şi mirarea că aşa cum s’a înfăptuit statuea şi prin schimbările prin care a trecut ea, nu prezintă ochiului acea simetrie şi proporţie, care instinctiv ochiul o prinde şi spiritul o pricepe. Fiind silit a se ridica soclul şi piedestalul cu peste un metru înălţime, s’a ştirbit armonia şi simetria părţilor. Aşa de pildă, dacă Vodă Cuza ar fi fost pus pe soclul vechiu, ar fi lipsit de proporţia necesară, arătindu-se ochiului prea mare în proporţie cu soclul, iar aşa cum stă acum pus pe soclul rădicat statuea Domnului se încadrează bine cu înălţimea. Vodă Cuza apare din înălţimea soclului său mare, mare, stăpînitor pe poporul său. Pe cît însă statuea Domnului a cîştigat prin înalţarea soclului, grupa celor 4 ai săi miniştri a pierdut colosal. Dacă s’ar fi păstrat proporţia veche, cei 4 miniştri turnaţi în mărime naturală, ar fi fost mai potriviţi pe socluls, de şi prea ar fi fost la orhiul trecătorilor. Piedestalul fiind la brîul omului ar fi fost prea expuşi atingerei trecătorilor şi ar fi pierdut din armania lor prin apropiere de trecători. Aşa cum s’a ridicat acum soclul s’a îndepărtat grupa celor 4 miniştri, de vederea de aproape , cum însă mărimea lor e naturală, iar în spate soclul se înalţă peste capetele lor cu mari înălţimi, figurele celor 4 miniştri par turtite de blocul de stîncă din spate şi de figura majestoasă a lui Vodă. Mai ales cînd vii de la deal dinspre str. Lăpuşneanu, şi dinspre str. Unirei, hrănit cu vederea de impozanţa statuei văzută de la spate, te aştepţi, să vezi în faţă nişte statui tot aşa de proporţionate ca şi totul statuei ; cînd colo ochiul rămîne izbit de statuele celor 4 oameni mărunţei, rupţi din soclul pe care se razîmă şi cari par nişte pigmei faţă de grandioasa statue a Domnului. Dacă din această desproporţie ar vroi sculptorul să ne dea distanţa mare ce cată să ocupe în perspectiva istoriei figura lui Vodă Cuza faţă de a colaboratorilor săi, oricît de mari şi geniali ar fi fost ei, cînd vii şi întrupezi în forme sculpturale această perspectivă istorică,se producă acea desarmonie care strică esteticul statuei. Mare vroim pe Cuza Vodă în ochii noştri, sus, şi mare de tot să ni-l înfăţişeze artistul, dar cerem ca şi grupa celor 4 colaboratori ai săi, să se încadreze cu măreţia statuei şi înlesnind înălţimea lor cu ceva la piedestal să capete acea proporţie mulţumitoare ochiului, pentru a satisface şi cerinţele estetice formale pe lingă cele ideale naţionale. * * * O delicioasă acţiune paralelă Ziarele carpiste publică una lingă alta zeţuite cu aceleaşi caractere compacte, următoarele două ştiri : Partidul conservator . Muncitorii sindicala ţine în Capitală, lişti, în scop de a lufără delegaţi din promina opinia publică vinde, o întrunire pu în privinţa agitaţiilor blică în ziua de 15 la opoziţie unite, vor ţine muarte, sala Eforiei, o întrunire publică, la ora 2 p. m. 15 Ianuarie, în Capitală, sala Dacia, ora 2 p. m. In aceiaşi zi, la aceiaşi oră şi în acelaşi nobil scop—vor lumina poporul asupra „agitaţiilor“ opoziţiei unite—boieri mari la Eforie, şi proletari în bluze albastre—la Dacia. „Agitaţiile“ opoziţiei unite constau, între altele, în chemarea maselor la viaţa publică, „agitaţii“ la care boierii se opun în mod violent. Vor combate aceste agitaţii. Duminică, 15 Ianuarie, boerii la Eforie şi sindicaliştii la Dacia Delicioasă acţiune paralelă ! Dacă situaţia n’ar fi, cum este, extrem ridicolă, ar trebui s’o deplîngem şi vorba ar fi pe cine trebuie să deplîngi : pe boieri—care aproape de inec, au ajuns să implore acţiunea paralelă a unui Cocea oare care—sau pe sindicalişti, care dau sprijin tovarăşilor Petre Carp şi Nicu Filipescu. Stătătorul la dreapta Domnului, Piţurcă, propusese odată, la o întrunire prezidată de Edelstein, o ideală acţiune paralelă Băncii Naţionale: să se dee şi proletarilor maşina care face bunăşti ca să fie egalitate pe lume. •Urmaşii lui Piţurcă, în mod cu totul ideal, agită, paratei cu boierii, in chestia tramvaiului—fără ca tramvaiul să fie o chestie de proleteriat şi fără ca vreun tovarăş si oferteze pentru acţiuni d’ale tramvaiului. Zi istorică va rămînea 15 Ianuarie 1911. Conservatismul reacţionar, retrograd, va lumina cetăţenii, în horă cu sindicaliştii, asupra „agitaţiilor“ opoziţiei unite. Dacă d. Carp va isbuti să înduplece Coroana la o remaniare,vom vedea şi rezultatele fericite ale acestei delicioase acţiuni paralele : un minister Carp, cu colaborarea d-lor Toma Dragu și N. D. Cocea. OAMENI SI LUCRURI DE MEDITAT... Cetind icfomiaţiunea despre internanarea în ospiciu a unui medic, am avut — un sentiment de milă, cum e natural să-ţi inspire orice nenorocire omenească. Dar, fără de voie, notiţa mi a evocat o sumă de momente şi intîmplări în legătură—mai de aproape ori mai de departe—cu această dramă. Numai cu cîteva oare înainte de a apărea informaţia, un reprezentant al ordinei pubice ne expusese „cazul“, afirmindu-ne că vede mai mult nşte combinaţiuni de răuvoitori, foarte grăbiţi să vadă lucrurile încurcindu-se cit mai repede în dauna doctorului. Şi iată că noliţa din ziar, numai după citeva ceasuri, vorbia de graba— ori de excesul de zel ce pune un magistrat întru internarea medicului. Literatura judiciară—medicală e atit de bogată în întîmplări funeste, cînd e vorba de a declara nebunia şi de a izola pe cei „periculoşi“—incit o întîmplare mai mult dă totdeauna de gîndit... Numai cîteva zile şi medicul avea să aibă la Curtea cu juraţi de adversar— mai drept avea să-l aibă pe el de adversar un foarte faimos profesor pe care, nu de mult, am auzit—auzit, în înţeles propriu zis al cuvîntului—un ministru taxîndu-l de nebun. Nu toţi cei atinşi de manii ori de nebunii se internează. Din potrivă. Unii profită—prin coincidență — de internarea altora. " 8 bani Exemplarul ANUNTURS bând a p&g. SU, 50 Bani 'ZW x 40 „ SlaMEiemplaml ABONAMENTI Om o o o o o 20 lei & bsssu o o •o p 0 99 ZIAR COHSERVATOR-DEMQCRAT ?/V ite direcţiunea unm Comitet al IX No 1493 Simbătă 14 Ianuarie 1912 Re tmeţii,şlââmlmkta°aţla§ MEI, Ml (D. Item 25 O manifestare publică deplorabilă a medicului în chestiune a fost o broşură scrisă în stil incoherent. Dar cite incoherenţe în contra magistraturii n’a scris profesorul atit de mult simpatizat de unii magistraţi! Broşura e absurdă şi incoherentă, — nu încape îndoială. Ea a atras—se zice—autorului şi un proces de calomnie, ceea ce — poate — nu e străin de starea de iritaţia in care s’o fi găsind autorul regretabilei broşuri. Dar nu odată l’am auzit—cu luni de zile Înainte — povestind, cu tot calmul posibil, în ce chip a fost tratat cu prilejul unei anchete judiciare, în care n’a figurat decit ca informator. Ceea ce spunea, avea toată aparenţa adevărului, pentru că era din cale afară umilitor ca să fie bănuit că născocia. ...Şi ne întrebam, ascultînd povestirile lui, dacă e lucru civilizat să fie astfel tratat un profesionist cu titlu universitar, cu întinse relaţiuni în societate... în această privinţă, de asemenea, literatura judiciară e de faţă cu exemple instructive. Sunt mici lucruri cari au însemnătatea lor şi cari, în anumite împrejurări, pot deveni cazuri de conştiinţă vrednice de meditat... Rodion Cinematograf şi teatru O artă şi o invenfiune.— întregirea teatrului— Invaziune în domeniu literar— O judecată solomonică — Filmul e aproape de teatru— Contra şi pentru — Rivalitate, nu tovărăşie. Intr’un articol publicat acum cîte-va zile am arătat că pînă și teatrul,—arta dramatică—apelează la cinematograf, folosindu-se de ingenioasa invenţiune pentru a mări oarecum orizontul imaginaţiei, înmulţind mijloacele de a crea iluzii fie de distanţă, fie de decor, fie de figuranţi şi aşa mai departe. Interesant e de arătat aci pină la ce punct a invadat cinematograful in domeniul artei în general şi al artei dramatice în special. Acum de curînd s’a judecat la Paris procesul între Calmann- Lévy şi moştenitorii lui Alexandre Dumas fiul. Aceştia din urmă acordau unor ateliere de filme cinematografice autorizaţia de a... exploata subiectele unora din dramele spectaculoase ale lui Dumas—între care şi „Cei trei muşchetari“ — lucru care a supărat pe editorul Levy, fiind considerat de acesta din urmă ca o concurenţă ilegală a cărţilor. Tribunalul a respins acţiunea editorului Levy pentru cuvîntul că filmul cinematografic—întrucît adaugă la teatrul ilustrat al pieselor—o sumă de alte elemente, cum este jocul artiştilor, culorile, mimica, punerea în scenă şi atitea altele, aşa că este mai de aproape înrudit cu teatrul decît cartea ilustrată şi nu poate fi lipsit cinematograful de nişte izvoare atit de preţioase şi instructive cari alimentează filmul a toate văzător... * Dar in afară de aceste consideraţiuni, în afară de legăturile ce are cu teatrul, — este cinematogrul o artă ? Această temă a fost, nu de mult discutată, cu ocazia unui articol remarcabil publicat de un tinăr romancier Ricciotto Canudo în revista pariziană „Les Entretiens Idealistes. Zisul poet vrea să probeze că cinematograful este într’adevăr o artă . Arta—zice Canudo—a fost pînă acum stilizarea vieţei în nemişcare; cinematograful realizează, din potrivă, cît mai mult şi cît mai grabnică mişcare în reprezentarea vieţei. Cinematograful desvoltă caracterul Apusului—acţiunea, pe cînd viaţa răsăritului se manifestă prin contemplare. Cinematograful e un soiu de teatru ştiinţific, bazat pe un calcul strict, manifestînd o rapiditate absolut precisă şi reproducînd viaţa în „adevărul“ ei total şi exterior. E teatrul vremii noastre , dovadă marele lui succes“. Dar nu toată lumea împărtăşeşte aceste păreri asupra cinematografului şi părţii lui artistice. Ii s’a răspuns cu diverse argii de pildă : cinemato„... Mişcarea şi rapidful o artă nouă, grafului nu pot fac?**in artă : teatrul. Mişcarea nu e faima, ne-au făcut-o de danţul şi p^ră. Cît priveşte rapiditatea, mult Conţine nimic artistic. Şi dacă ea *