Opinia, august 1912 (Anul 9, nr. 1654-1677)
1912-08-05 / nr. 1658
SMiExemplarul ABONAMENTE în an . ', 20 lei 6 luni .... . 10 „ 3v. Redacția și administrația: Iași, Str. Gh. Mîrzescu 25 ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Anul IX No. 1658. DSMKX6ffiwi A N IJ N T U E I în rând în pag. III. 60 Banj • . o ii ii IX ,10 \ * ^ j Duminică 5 August^19?2 y/ Cum guvernează D. P. P. Carp îşi atribuie multe calităţi şi revendică multe merite. Aşa, printre calităţi, d-sa, alături de „Fliegende Blaetter“, se crede omul cel mai spiritual al ţării şi în acelaş timp cel mai inteligent, cel mai cinstit şi cel mai intransigent. Unde l-au dus aceste calităţi, pe fostul preşedinte al consiliului, ştie, toată lumea, Ce-a făcut d. Carp cu intransigenţa d-sale, o pot spune alegătorii schingiuiţi de d. Marghiloman, trădătorii şi transfugii cumpăraţi de partidul d-l. Carp cu banii publici, administraţiile statului împănate cu toate nulităţile şi cu toţii certaţii de justiţia — o pot spune cărciumarii păcăliţi de d-nii Marghiloman, Filipescu, M. Cantacuzino şi Maiorescu, o poate spune şi d. Emil Costinescu care şi-a văzut legea ciuntită de acelaş Petre Carp, care o susţinuse îşi prupa ei votare, o poate spune ţaţa toată. Meritele pe cari şi le revendică d. Carp ca: chestia Dunării, desfiinţarea agiului, împroprietărirea sătenilor, ocupă un loc aşa de mic în istoria noastră politică, iar în realizarea lor d. P. P. Carp un loc atît de minuscul, încît sculptorul viitoarei d-sale statui va avea foarte puţin de lucrat la inscripţia de pe soclul ei. * ' Decît, d. Carp are totuşi mari merite. D-sa a inventat la noi, veţitul şi plecatul ţie la putere la date fixe. D-sa este autorul acestei curioase teorii constituţionale de descoperire a coroanei în orice împrejurare. D. Carp e acela, care a încercat să amestece persoana Suveranului în luptele dintre partide. Discursurile d-sale de la 2 iulie 1918, în care afirmă că S. Regele va fi nemilos cu d- Take Ionescu, va rămâne pururea ca un model de constituţionalism în ţara românească, la începutul veacului XX-lea. Prea adevărat d. Carp se crede încă un geniu neînţeles de timpul în care d-sa face cinste omenirei să trăiască- Partizanii d-sale nu s’au împăcat nici odată cu felul d-sale de a fi, mulţi din locotenenţii săi cei mai de seamă nici nu l’au priceput. De-aici şi graţioasa poreclă de »gugumani* cu care ii gratifică. In schimb însă există un factor important în viaţa noastră politică, care deşi dispreţuit de d. Carp, a dat însă dovadă complectă că l’a priceput de minune. Factorul acesta este presa guvernamentală. Deşi d. Carp nu citește nici un ziar romînesc, totuşi d-sa a fost priceput de ziare mai bine decît la priceput d. Maiorescu sau d. Al. Marghilomian. In adevăr presa guvernamentală are exact tactica d-lui Carp. Ori de cite ori vre-un ministru promitea ceva ce nu-i convinea d-lui Carp sau cînd vre-un altul făcea ceva împotriva crezului politic al şefului junimist—d-sa adopta atitudinea struţului : închidea ochii îşi astupa urechile, ca să nu vadă şi să nu audă ceia ce ştia bine că se petrece în jurul d-sale, pentru ca apoi tare pe surzenia şi orbirea d-sale trecătoare şi voită să poată rămîne acelaş d. Carp imaculat, consecvent şi de granit ca înainte de alegerile d-lui Marghiloman de pildă. La fel se comportă şi presa d-lui P P. Carp- Ridică celelalte ziare acuzaţiuni împotriva gheşefturilor regimului, se citează fapte positive, se aduc, învinuiri bazate pe acte, se dau nume şi cifre,— presa guvernamentală îşi astupă hermetic urechile, închide bine ochii şi tace de parcă ar fi mută. Aşa de pildă, noi, am ridicat acuzaţiuni precise contra d-lui D. Dobrescu. Am arătat că d-sa a înlăturat prin fraudă o ofertă de un milion pentru Cișmegiu ca să poată arenda grădina lui Mihalcea- Vrînceanu cu ridicola sumă de 2.500 lei pe an,—totuși presa guvernamentală n’a suflat un cuvînt. Mai departe am arătat că același D. Dobrescu a dat lucrările parcului Herestrău unui protejat de-al d-lui Al. Marghiloman, fără concurs şi fără licitaţie Am citat numele beneficiarului acestei lucrări de peste cinci milioane lei,şi cu toate acestea presa guvernamentală n’a îndrăznit să scoată un cuvint. Ne-am ocupat de afacerea acţiunilor Sinaia, şi am aratat că scăderea lor bruscă ca şi imediata lor revenire la cursurile anterioare, se datorează unui matrapraznîc al necinstitului sindic a Bursei din Bucureşti, d. Jipescu,—totuşi ziarele guvernamentale n’au găsit de cuviinţă să sufle un cuvînt. A acordat domnul general Argetoianu un interview „Universului“, interview în care ministrul de război afirmă că la toamnă guvernul Maiorescu pleacă şi că probabil vom avea un guvern Take Ionescu, — aceiaşi tăcere de mormînt se încinge şi în jurul interviewului d-lui general Argetoianu. Intr’o singură împrejurare a vorbit „Epoca“. A încercat să ne arăte că dacă lucrările Primăriei și ale noului Palat al ministerului de interne, au fost date în întreprindere d-lor architect P. Antonescu apoi aceasta nu s’a făcut pentru că d-sa e cumnatul d-lui Paul Teodoru, ci pentru că e un excelent architect. Răspunsul „Epocei“ în această chestie e la înălţimea tăcerei ei în celelalte afaceri. Noi n’am negat capacitatea technică a d-lui architect Antonescu — am arătat numai că acele două mari lucrări s’au dat în întreprindere înainte chiar ca planurile lor să fie întocmite, lucru pe care nu’l puteau legitima talentele d-lui architect Antonescu, oricît de mari şi de recunoscute ar fi ele. Dar „Epoca“ nici nu răspunde la această chestie. Imitîndu-şi şeful, şi-a astupat urechile, în închis ochii şi răspunde ca oricine care are interes să bată cîmpii. „ Iată dar cine secondează pe d. Carp : presa, guvernamentală, pe care d-sa totuşi o dispreţueşte atîta de mult şi aşa de pe nedrept. Adresa confidentională A fost destul ca Viitorul să ridice numărul şi data adresei confidentiala trimisă de d. Ion Lahovarif Interimarul Internelor, Primărului Capitalei, pentru ca Epoca să pamlpn ca prin minune textul acelui document. Iar după ce ziarul guvernamental i'a publicat, se întreabă naivă ce era cenfidenţial în această adresă? Chestia Insă n'a stat aci t Pimotul principal in această afacere, a că a trecut prin citava faze bine distincte, de natură a da in vileag complecta desolen tara a guvernanţilor noştri. In adevăr la început presa guvernamentală nu nega existenţa adresei confidenţiale, dar refuza s-o discute. Mai în urmă a primit ordinul să o nega pur şi simplu. Iar atuncind ziarele liberale insistau asupra existenţei ei, presa guvernamentală dîndu-şi seamă ca această insistenţă a bazată pe o cunoaştere sigură a realităţii, acuza pe d. Vintilă Brittana că are spioni la Primăria. In cele din urmă, presa guvarnamentală s’a hotărit să publice adresa confidenţională şi se întrebă naiv : ce ara ea secret într’nsa ? Răspunsul e foarte simplu: azi cind ea a văzut lumina tiparului numai a secreţi ! Tripotajul de la Bursa Opinia a fost primul ziar, care a dat în vileag tripotajul cel nou al d-lui Jipescu, cu cele 2000 acţiuni ale societăţii „Sinaia“. Chestia aceasta preocupă azi întreaga presă din Capitală. Cu toate însă că s-au citat nume şi cifre, nici ziarele guvernamentale şi nici cei direct vizaţi nu îndrăznesc să sufle un cuvînt de desminţire sau de apărare, lucru care dă cea mai strălucită confirmare celor relatate de noi. Chestia e totuşi una din cele mai simple : să răspundă cei de la Eforie, dacă da sau nu , au trimis d-lui Jipescu un ordin de vînzare a 2000 acţiuni „Sinaia“ ? Şi în caz afirmativ: care a fost motivul acestei vînzări ? Tripotat-a d. Jipescu cu acest ordin, în aşa chip încît d. Rosetti Bălănescu, directorul Eforiei, s’a văzut nevoit să revoace ordinul , întrebările acestea au fost formulate şi de ziarele din Capitală, dar nici Eforia și nici d. Jipescu n’au găsit de cuvință să răspundă la ele. Atitudinea Bulgăriei Eri au circulat svonuri grave, cu privire la atitudinea Bulgariei. Se pare că guvernul bulgar a pregătit totul, pentru a putea fi scuzat de intervenţia ce face, pentru a mai complica situaţia din Turcia. S-au ţinut numeroase întruniri în ţară, în care se cerea ca Statul bulgar să nu piardă nici un moment, şi să caute a proba de ocazie, pentru a obţine satisfacerea Bulgariei, în chestia Macedoniei. Formele sunt clar îndeplinite, pentru ca guvernul bulgar, să poată afirma, că intervenţiunea lui se datoreşte presiunei opiniei publice. Mai interesant însă e faptul, că ştirile alarmante ce circulă, coincidează cu întrevederea din Rusia. Şi firesc se naşte întrebarea, dacă în convorbirile dintre primul-ministru al Franţiei şi miniştrii ruşi, nu cumva s’a ventilat această intervenţie a Bulgariei, fie pentru a sili pe turci să încheie pacea după condiţiunile Italiei, fie chiar a mări cîmpul răsboiului. Orice ar fi,trebue să aşteptăm desfăşurarea evenimentelor, cari’pot, dintr’un moment în altul, să ieie un caracter excepţional de grav, care ar necesita ca şi noi să eşim din espectativa neutră de pină acum. Sfârşitul unei prietenii ? — A. G. Cuza în lumină grecinistă - O, adevărată surpriză. Evenimentul îl atacă pe plagiator, îl atacă foarte vehement şi — ca desminţire a întregei prietenii trecute—ziarul dlui Grecianu afirmă, posterior, că „lucrarea d-lui Cuza, pe baza căreia a fost numit profesor universitar, este un furt „fapt ce a fost dovedit, înaintea juraţilor, în mod clar, evident, strălucit“. Noi cînd am citit afirmările acestea în gazeta dinui Grecianu, am avut impresia că suntem în faţa unei spovedanii făcute de cineva înainte de moarte. Ziarul grecinist se pusese în capul bandelor în timpul procesului Cuza—Socor, pledase în articole răguşite, pentru originalitatea „operei“ „savantului profesor“— iar acum vine şi spune: „Cuza a furatiar furtul a fost dovedit clar, evident strălucit“. Face, dar, să reproducem întreg articolul, apărut în Evenimentul de ieri, sub titlul ,, A. C. Cuza—calomniator imoral «Corect în viaţa privată şi desinteresat in «viaţa publici... D. A. C. Cuza, profesor universitar, ar trebui mai mult decît oricare alt muritor să aibă în vedere acest percept lapidar şi plin de adevăr şi să înceteze cu insultele prin pamfletele sale la adresa prietenilor noştri, din cauză că iubitul său amic, d. C. Şumuleanu, a fost destituit din postul său şi înlocuit prin Petrovici, care este un chimist distins. D. A. C. Cuza are pretenţia de asanator moralizator, A. C. Cuza a făcut matrapazlîcuri imorale şi pe care îi promitem a le publica, îndată ce acest asanator nu va înceta să calomnieze şi să injure pe prietenii noştri, cum numai oamenii lipsiţi de bună cuviinţă şi perverşi o pot face. A. C. Cuza, de două ori înfierat de justiţia ţărei, autorul unui plagiat unic în felul său, şi cu care a venit să înşele un juriu cari ’ nu şi-a închipuit că un om care se respectă, un profesor universitar, să fie capabil să se prezinte cu lucrări furate de la alţi autori, fapt dovedit înaintea juraţilor într’un mod clar, evident şi strălucit. Imoralul Cuza nu injură numai pe adversarii săi poliţiei, ci faţă de colegii săi de la universitate în pamfetele sale murdare, debitează aceleaşi, necuviinţe şi infamii: „că nu stă de vorbă cu oameni „ca profesorul Bujor“ care face parte „din dezonoraţi“. Această îndrăzneală e fenomenală, auzi el Cuza, califică pe un om onorabil și distins ca profesorul Bujor de desonorat... Nimernicul amic al ignorantului Șumuleanu, destituit pentru fapte incorecte, de la Institutul de Chimie, debitează în pamfletele lui infamii la adresa unui alt profesor universitar dr. Riegler, că ar fi luat bani de la jidani în procesul cu cîrciumarii de la Vaslui. Cum se poate răspunde unui păcătos vicios, destrăbălat şi deschilibrat, care calomniază pe un om, care este o cinste a ştiinţei noastre, care Şi-a făcut datoria la Curtea cu juri, unde a fost numit ca expert ? Sfătuim pe d-l dr. Riegler să dea în judecată pe acest desechilibrat imoral şi criminal lipsit de ruşine, să cunoască lumea încă odată mentalitatea perversă, imorală şi periculoasă. Acest apostol păcătos al neamului în zădar încearcă să mistifice lumea cu infamii mizerabile la adresa d-lor Cădere şi Bujor şi a tuturor care nu s’au pretat matrapazlîcurilor lui. Ne revoltă toate aceste şi-i promitem păcătosului, care răspunde la numele A. Cuza că la cea întăi ocazie cînd va mai îndrăzni a aduce învinuiri infame şi calomnioase la adresa prietenelor noştri, li vom trage urechile murdare, parfumate cu antisemitism, căci acest imoral, este în acelaş timp şi un filosemit, cînd este vorba de evreice.... Vom arata publicului mare toate murdăriile, şi toate matrapazlâcurile acestui infect personagiu ca să se ştie că este un vicios fără altă ocupaţiune şi ţinută de cît a înşala buna credinţă a prietenilor sei în’ scopuri infernale. Nimene nu poate scapa de secreţiunea balelor sale, — înjură şi ’guvernul că nu voeşte să numească definitiv pe amicul său Şumuleanu, care are singurul merit ca şi patronul său, se înjure şi se calmnieze pe toată lumea, — şi care dovedit nepriceperea şi incorectitudinile sale cînd era în capul Institutului de chimie, fapte iarăşi constatate de anchetele de profesori Universitari, pe care-i mai jură. Iată ploşniţa societăţei, acesta este A. C. Cuza profesorul Universitar care suge din budgetul Statului fără nici un folos pentru ţară şi neam, fără nici un merit afară de acel a ploşniţelor de care se deosebesc numai prin meseria de a calomnia şi a înjura, avind totuşi un punct comun, acel al mirosului urît care-i răspîndesc deopotrivă. lin conservator OAMENI ŞI LUCRURI IN AMERICA... In presa berlineză circula zilele aceste, următoarea notiţă : „Agata Bărsescu va relua în toamnă, activitatea ei artistică şi va începe prin an mare turneu de recitări, urmînd invitaţiunii ce a primit din partea unui număr de societăţi germane din America de Nord-Artista a fost silită să renunţe la acest proiectat turneu iarna trecută din cauza unui mare număr de angajamente pe care le contractase cu scenele engleze şi germane din America; s’a decis însă a le accepta pentru iarna care vine, cu care ocaziune nu este esclus ca să reapară şi în unele din importantele ei creaţiuni teatrale. E posibil, de asemenea ca turneul să fie lărgit, ca să cuprindă şi centrele artistice ale Americei de Sud, aşa că de abia în primavara viitoare d-na Bîrsescu să poată apărea şi juca definitiv, pe o scenă germană..»* Un călător, sau un vizitator român, în trecere prin Berlin, cetind o asemenea notiţă într’un important ziar german— cum este „Lokal Anzeiger“—n’ar putea să nu se simtă mulţumit şi chiar mîndru întru cîtva de succesele Agathei Bîrsescu şi să nu admire nerăbdarea cu care unele teatre berlineze aşteaptă eliberarea compatrioatei noastre de angajamentele americane, ca să poată relua cu o oară mai înainte, activitatea ei la Berlin,—aşa cura spune notiţa ziarului. Şi ce bine e cind eşti un simplu — şi întru cîtva naiv — cetitor de informaţiuni, cînd nu ai „favoarea“ de a fi un iniţiat—un om bine informat despre adevărata stare de lucruri. Noi însă, cetind această notiţă aci în Germania, nu ne-am putut reţinea reflecţiile triste, pe care ni le-a suggerat, mîhnirea ce ne-a trezit regăsirea numelui marei noastre artiste în presa germană, în condiţiunile în care l’am regăsit. Pentru că din nefericire, nouă nu ne-a spus ştirea nimic altăceva decît ceea ce este într’adevăr. Eminenţa noastră compatriotă, cea mai strălucită apariţie ce a putut înregistra istoria dramaturgiei române, Agatha Bîrsescu se află din nou în ajunul unor lungi pereghinări în America, unde activitatea ei artistică se va reduce, vai! la acele recitări puternice, admirabile, cari însă nu sunt expresiunea valoarei sale dramatice și nu vor însemna o reîntoar cere a ei la teatru cu adevarat, nici o salvare de pribegie. Din potrivă. Condiţiunile de activitate... americană ştim noi că însamnă renunţarea la arta dramatică naltă, părăsirea unui repertoriu clasic, mbrăţişarea genurilor mai accesibile pudicului şi—ca mîne, din nou—asociarea cu una’ din trupele evreo-romîne ale Sfewyorkului, fie pentru a juca în vre-o dramă pe o scenă populară, fie pentru a găsi un public care să cunoască și, cît de cît, să recunoască în Agatha Bărsescu şi pe artista romînă... emigrată. De ce am ocoli adevărul? Din nefericire aşa stau lucrurille. Artista e o naufragiată a artei, lipsită de patrie, lipsită de o situaţie în ţara ei de naştere, cu toate că nimeni nu i-a tăgăduit marele ei talent,prea mare pentru o ţară prea mică şi cu gustul artistic rudimentar. Detaliile cu care ziarul berlinez decorează plecarea Agathei Bărsescu în America, nu pot consola nici pe minunata creatoare a atîtor roluri, nici pe compatrioţii ei, cunoscători ai adevăratei situaţiuni. Nu de mult Berlinul a văzut murind în străini pe cel mai mare scriitor al României, pe Caragiale, dramaturgul de geniu. Acum asistă la bribegia, la moartea artistică a unei geniale interprete, pentru care nu s’a găsit în ţară o catedră, o pensiune, un angajament onorabil. Adevărul acesta e şi nu altul, din nefericire, şi ruşine pentru Romîni. Rodion spre reîntoarcere Vorishofen. 12 August 19. După atîta oboseală, sosind aci pentru a mă restabili puţin, alerg la poştă. Dar nu găsesc nimic. E mai mult de 10 zile, de cînd eu nu ştiu ce se petrece în ţară. Sunt foarte îngrijită. Ştiu că n’ai fost tocmai bine. Şi pentru aceasta mai mult decît oricînd aş fi voit să am veşti. Cura ce ai urmat ţi-a făcut bine?... Nu mi se spune nimic despre aceasta. O, dar e crud din partea celor, care ştiind ce înseamnă a fi lipsit de veşti despre cei dragi, nu vreau să se gîndească. In ce nelinişte mă aflu. Ce şubredă e viaţa aceasta ! Şi cît suntem de prezumţioşi ! Credem să cuprindem totul. Raţionăm, ne înflăcăram, credem că nimic nu se poate stingheri în planurile şi aspiraţiile noastre. Şi iată un moment cînd soarta pare că şi-ar răzbuna zîcîndu-ţi: nu poţi face nici un pas liber, tu, om mic şi neînsemnat ! Vezi : boala d-tale, plecarea neprevăzută, scrisorile aşa de laconice ce mii le trimiţi, totul mă îngrijeşte aşa de mult şi mă face să-mi fie necaz pe tot ce mă înconjoară. Ştiu că dacă aş fi fost lîngă d-ta, nu ţi-aş fi putut ajuta cu nimic. Dar e vorba d de liniştea mea crezînd neaparat că fiind în ţară faptele ar fi cu mult mai îmbucurătoare decît mi le imaginez de la distanţă. Cine ştie cît suferi ! Cred că cei care te înconjoară au cele mai bune provenienţe către d-ta şi eu n’aş însemna aproape nimic ; dar mă gîndesc numai la mine — ţi-o repet. Ce linişte ! Ce nelinişte ! Cîtă schimbare între mine de acum şi între mine cea entuziastă de reformele şi ideile ce am văzut, ce am constatat în altă parte ! Ce deşărtăciune sunt toate ! Ştiu ce nu-ţi pot face de loc plăcerea. Ştiu că refrenul repetat de atîtea ori : iată femeea ţi-l repeţi poate — deşi direct de la d-ta nu l’am auzit nici odată Totuşi sunt cazuri — şi eu mă găsesc acum într’unul din acele — cînd tot avîntul sufletului omenesc nu valorează nimic. In faţa unei dureri. Dar ce fac ? Te rog nu face atenţie De sigur că d-ta eşti bine, că acum te primbli prin aleele umbroase ale cochetei staţiuni balneare.... de sigur că ţi-ai revenit şi că poate mi-ai şi scris că în curînd vei fi acasă. Ce-s iluziile la om ! îmi închipuiam ca printre cei dintăi pe care îi voiu vedea, vei fi d-ta. îmi apăreai de atîta ori cu aerul rece —pentru cei cari nu me cunosc mai de aproape—aşteptînd să treacă momentul primelor efusiuni sentimentale şi apoi venindu-ţi rîndul să-mi pui întrebări la care eu—ca totdeauna să dau răspunsuri hotărîte la suprafaţă, dar cu teama ascunsă că nu vor fi aprobate de d-ta. Ce plăcere simţiam imaginîndu-mi scena revederei !... Şi acum iată!... Toţi vor fi.