Opinia, noiembrie 1912 (Anul 9, nr. 1727-1750)

1912-11-25 / nr. 1746

bani Exemplarul ▲ BONAMHN Mlo o o a o 10 lei « o O n Q v9flPTNTÂ b®s mm am *4 eHi Ja Jh ^DNOOElf 6 hai Exemplarul â » U H T URI Un rând la pag. HI» 50 Bani t» SS »9 M *V ^ .*»•' A/;/ .^rv fZ"f 'r'i&fi:* * .. âC K«teA§nM str Eh. irzasGU 25 X - Na. 1746. Dujilnică 25 Noantbrie 1912 N., Si vis pacem Este aproape o lună de zile, de dud larma cu care erau anunţate victoriile bulgăreşti a amuţit, încît astăzi ajunge pănă la noi numai ecoul, de sigur slab, al grozăviei dezastrului, care încununează întreprinderea îndrăzneaţă a Bulgariei. De o lună de zile, oştirile bulgăreşti, purtate de fantazia unui orgoliu ipertrofic, au luat drept victorii muncite, ceea ce nu era în bună parte, decît dezertarea în masă în faţa luptei, a oştirilor turceşti desorganizate şi flămînde. In pragul casei sale, bătrînul infirm urmărit de rîsul batjocoritor al copiilor de stradă, care credeau că băţul nu-i serveşte decît să se sprijine în el, a ridicat băţul şi a făcut să amuţească larma şi fanfaronada. Oştirile bulgăreşti au suferit în faţa Catalgei un dezastru care întunecă cu desăvârşire trîmbiţata strălucire a victoriilor de mai înainte. Dacă din punct de vedere milităresc, carnatul de la Ceatalgea a arătat slabul temei al gloriei militare bulgare, din punct de vedere omenesc curat, ne dovedeşte la ce expune orgoliul nemăsurat. Milităreşte Ceatalgea a dovedit că victoriile bulgăreşti de la Kirkilisse şi Lule Burgas, nu erau datorite calităţilor strategice deosebite ale comandamentului bulgar. In adevăr Ceatalgea are fortificaţii care nu sufăr comparaţia cu uvrajele absolut moderna de la Kirkilise şi toți cunoscătorii se aşteptau mai curînd să reziste Kirkilisse, decît Ceatalgea. Dezastrul de la Ceatalgea arată, deci, că îndată ce rezistenţa a fost cît de puţin organizată, s’a izbit şi s’a făcut în fărîme toată strategia acelor Moltke cari înviseseră pe flămînzi şi fugari la Kirkilisse. Dacă privim, apoi, dezastrul social pe care ’l aduce războiul, vom vedea ce întunecată a fost judecata bulgărească, în faţa orgoliului nesăbuit. Victoriile de la Kirkilisse şi Lule Burgas, au costat sacrificii incomparabil mai mici decît înfrîngerea de la Ceatalgea; un popor cuminte ar fi trebuit deci, să oprească stingerea fără folos a atîtor vieţi şi să se mulţumească cu succesul extraordinar al celor două victorii, cu atît mai strălucite, cu cît erau mai neaşteptate. In loc de aceasta, la cererea de ammisitiu ce au făcut Turcii înainte de Ceatargea, Bulgarii au răspuns cu mîndrie că ei vreau Constantinopolul. Maestrul de ceremonii al operetei balcanice, comandase crucea de aur pe care Ţarul creştin trebuia s’o reinstaleze pe sfînta Sofia, iar impresarul sinistru, aranjase intrarea triumfală în Constantinopol a celor 3 crai mîndri ai creştinităţei, rezervindu-se neaparat Ţarului tuturor Bulgarilor, rolul Coşarului, care să scrie în cartea destinelor, deviza viitoare a Bulgariei mari: veni, vidi... Acest orgoliu al vasalului de ieri, a costat zeci de mii de vieţi, a oprit de o lună pacea pe care Bulgarii sunt cei dintâi s’o dorească şi a aratat că astăzi, după atîtea sacrificii, vor obţine mult mai puţin decît le dădeau Turcii de bună voe acum o lună de zile. In acelaş timp atitudinea cabinetelor europene arată că, dacă făptaşii prădăciunei au putut zugruma un moment Turcia strînsă la nevoe, astăzi la cearta pentru împărţirea prăzei se adaugă şi intervenţia poliţiei europene, care va opri prădăciunea. Intr’adevăr se vede din declaraţiile cancelarului german şi din atitudinea hotărîtă a Austro-Ungariei, că pretenţiile asociaţiei balcanice vor fi ţinute în frîu cu toată energia şi că dacă vor căpăta extinderi teritoriale, le vor avea numai pentru a nu se zice că a fost inutilă jertfa sutelor de mii de vieţi, care au fost împinse la peire, numai pentru a răpi cîte o palmă de pămînt al altuia Prin urmare se pot astăzi întrevedea rezultatele măcelului balcanic şi se poate pune în balanţa judecăţei istorice jalea şi dezastrul războiului, faţă cu pretinsele foloase pe care le aduce celor ce l-au început. Să zicem că în cumpăna cu care se măsură silinţele cu care fiecare popor a împins mai înainte carul progresului, nu se va măsura—cum nu se măsură—instinctul care a dictat începerea acestui război nedrept şi antipatic. Să zicem că şi de astă dată Vestita emblemă pe care au moştenit-o de la calul lui Ulysse, vitejii palicari ai Heladei, va arata din nou că ,Graeca fidis“ face şi astăzi să se pornească un război, în care se eliberează de sub Turci nişte fraţi de credinţă, pentru ai ucide liber. Să presupunem că şi de astă dată Europa va lăsa ca numai în Orient, să dăinuiască credinţa, că cel înarmat poate să ucidă după voe pe cel fără arme. “"Ce va însemna, însă, pentru morala istoriei acest război ? Care va fi pentru Bulgari,—cei mai încercaţi în jertfe dintre purtătorii actualului război,—rezultatul final al dezastrului prin care trec ? Din pricina unor greşeli pe care în curînd vom putea să le apreciem mai deplin, n’au putut să facă ultima sforţare, pentru a dicta Turciei în capitala ei, condiţiile păcei. Din pricina, apoi, a unui orgoliu care a întunecat judecata cea dreaptă, n’au putut să înţeleagă, că chiar dacă Europa s’ar fi găsit’în faţa faptului împlinit al căderei Constantinopolului, imperiul turcesc tot nu putea să dispară din Europa. Prin urmare dacă ar fi fost oameni cu mai mult simţ al realităţei, ar fi putut opri înainte de Ceatalgea, măcelul fără pereche care a răpit Bulgariei ultimele energii, pe care nu le nimicise Kirkilisse şi Lule Burgas. Din pricina fanfaronadei, Bulgaria şi-a perdut prin Ceatalgea, chiar şi dreptul la admiraţia celor cari i-au văzut, purtaţi aşa de repede pe aripele victoriei pănă la porţile Constantinopolului. Alături cu aceste fapte de tristă constatare, putem să punem azi conduita ţărei noastre, pentru ca acei cari, acum o lună, în faţa victoriilor bulgăreşti, aveau pornirea geloasă de a plînge inacţiunea ţărei noastre, să vadă că în faţa istoriei, ca şi în faţa dezastrelor războiului, România a cîştigat mai mult prin aşteptarea cuminte ce i-a imprimat guvernul ei. Dacă harta Europei se va preface în peninsula balcanică, nimeni nu mai tăgădueşte astăzi dreptul Romîniei de a-şi vedea’ rectificată graniţa tocmai înspre vecinul care s’a aratat mai bătăios. Cuvintele cancelarului german, prin care declară, în aprobarea Reichstagului, că Germania va susţine interesele „aliaţilor ei“, ne dau dreptul să credem că suntem şi noi, cît de puţin, cuprinşi în această declaraţie a arbitrilor păcei în Europa, a căror cuvînt hotărît a fost suficient, ca să astîmpere tot zelul de cuceriri al gloriilor militare factice. Prin urmare ţara noastră poate fi sigură că sfîrşitul răsboiului balcanic, n’o va lasa micşorată şi poate vedea cu mulţumire, cît de cuminte este conduita care preferă o desvoltare paşnică, sub un sprijin puternic, decit o agiţare la cuceriri sub impulsiunile unor sprijinitori îndoelnici. Schimbarea hărţei balcanice nu poate să ne ameninţe pentru moment, mai ales cînd vecinii cei mai agresivi vor avea nevoe de jumătate de secol de pace, ca să vindice rănile răsboiului de astăzi. Fiindcă, însă, învăţămintele istoriei trebue să folosească popoarelor cuminţi, cată să înţelegem că ceea ce vom putea astăzi impune prin prestigiul amicilor noştri, trebue să ajungem odată să impunem prin noi vişine. Ne place să vedem cum un singur cuvînt al Germaniei, hotărăşte să reintre în teacă toate spadele năbădăioase ale haiducilor balcanici; să ne placă, deci, să putem juca în mic în Balcani acelaşi rol şi că cuvîntul nostru să aibă toată tăria pe care să i-o dee o armată la înălţimea acestui rol. Pentru aceia, dacă am avut cuminţenia să ne economisim toate energiile, într’un conflict care nu ne-ar fi adus de cît beneficii disproporţionate cu sacrificiile, să avem şi pe aceea de a înţelege, că deceniile pe care alţii le vor întrebuinţa ca să se vindece de rănile răsboiului de azi, să fie întrebuinţate de noi în vederea rolului nostru viitor. Si vis pacem para bellam trebue să fie de acum deviza desvoltărei noastre, faţă de nişte vecini pe care am învăţat a-i cunoaşte. Doctor Ştefănascw Galaţi Ce ti’a dorii d-aîfi Iorga Apostolul are Mania grandoarei. In ultimul său »Neam Romînesc* d. Iorga spune sincer și fără a zîmbi, că d-sa n’a dorit vizita la noi a generalului austriac Conrad de Hötzendorf. Norocul inspectorului armetei austriace, e însă că d-sa n’a întrebat pe d. Iorga dacă doreşte sau nu să vină în Capitală. Mai nostim însă e felul în care d. Iorga îşi motivează neplăcerea faţă de vizita generalului von Hötzendorf. D-sa nu l’a urmat ca oaspete al României, pentru că d. Iorga ar vrea să ocupe nu numai Bucovina şi Transilvania, nu însă şi Basarabia, care „dacă ni s’ar da“ — „n’ar putea să rămînă mult timp în mîinele noastre“ . Nu-i aşa ? asta e chestie de gust. Decît, dă-i cu neamţul, dă-i cu muscalul, d. Iorga a ajuns în halul vrednic de rîs al unor anumiţi stîlpi de cafenele, cari personificînd pe fiecare stat prin cîte un individ pune pe bulgar să se certe cu turcii, crezind că asistă la cearta celor două ţări. Tipurile acestea abundă în cafenelele de-a doua şi de-a treia mînă — dar că un profesor universitar şi un om de talia pretenţiilor d-lui Iorga să cadă în acest ridicol păcat, e în adevăr curios. De cînd peninsula Balcanică e în flăcări, d. Iorga nu-şi mai găseşte astîmpăr. La început a făcut ţării sale tot răul pe care î l putea face.Nemulţumit însă cu această operă, a început să se facă singur de rîs . Aici n’avem nimic de zis. Constituţia noastră e astfel întocmită, încît fiecare se poate face de rîs cum îi place, D. Iorga a ales calea politicei externe de cafenea. Să-i fie de bine! „Ingerinţele" dela Suceava D. A. C. Caza nu se poate mîngtia cu gindul, că a cazat şi de data aceasta in alegerile gen " •* Are d-sa ce are cu Suceava „Căpitanul* Zelinski Codreanu nu contineşte cu scrisul, şi a ajuns in halul îngrijitor al Ţiţei Pavelescu. Lucru curios, deşi „ Căpitanul“ s’a prins că e mort, totuşi a stricat pînă acum un ocean de cerneală şi un munte de hărtie. Ultimul număr al „Neamului Romînesc“ conţine o lungă plăcintă asupra grozăviilor desfăşurate la Suceava. Ştiam pe d. Cuza farsor in ştiinţă; îl ştiam şarlatan in falsul d-sale naţionalism . Dar ridicol, după o și mai ridicolă cădere in alegere, e prea mult, chiar pentru d. Cuza. Jurăritetul Ceruţilor Ziarele de-aseară ne-au adus o veste menită să ne umple sufletul de mare bucurie. înalt Prea Sf. Sa, Mitropolitul Moldovei, a luat dispoziţiunea ca jurămîntul recruţilor să se depună, cu mare pompă, în catedrala metropolitană, în faţa Sa şi a înalţilor demnitari civili şi militari, mine 25 c. Fericit, nemăsurat de fericit a fost acel moment de inspiraţie al înalt Prea Sfinţiei Sale, cînd, S’a hotărît să-l concretetizeze prin însemnata dispoziţiune, de care am vorbit. Par’că se văd reînviind timpurile de odinioară ale fericiţilor domnitori şi boeri, cari purcedeau şi se întorceau de la victorie rugîndu-se şi apoi mulţumind Domnului. Ca rezultat al acestor creştineşti fapte am văzut că, cu toată vitregia vremurilor şi oamenilor, cu tot noianul de greutăţi şi nevoi, ce le-au indurat romînii, poporul romînesc totuşi, a ajuns, aşa cum îl ştim cu toţii, pînă în ziua de astăzi, liniştiţi şi în plină dezvoltareîn cuprinsul său, temut şi respectat de vecini. La această situaţiune frumoasă s’a ajuns numai prin ajutorul Celui Preaînalt, care a ascultat ruga romînilor din trecut. Şi acum, vedem că El nu ne părăseşte, ci la vreme ne trimite oameni, cari să trezească în noi, frumoasele virtuţi ale strămoşilor noştri. Depunerea jurămîntului recruţilor, săvirşindu-se pentru prima oară în chipul amintit, va avea o puternică restrîngere în sufletele tinerilor ostaşi, cari îi va determina la vreme grea, să apere cu bărbăţie credinţa strămoşească, patria şi tronul. Fie ca marele act ce se va săvîrşi mîne Duminecă 25 c., în catedrala Metropolitană, să aducă la realitate şi pe aceia, cari uitînd pîrghia întărirei neamului romînesc, orbecăiesc prin întuneric neștiind pe ce drum să apuce. Preot Const. Dinescu OAMENI ŞI LUCRURI Ce n’a fost Caragia’e Din cuvîntarea funerară rostită de şeful partidului consivator-democrat s’a aflat amănuntul că defunctul scriitor avea să facă parte din Parlamentul ţării. Un vis pe care destinul hain nu i-a îngăduit să-l îndeplinească!... Am arătat în alte împrejurări cum, întru cîtva pe neaşteptate şi după o epocă de răceală între marele literat şi „Opinia“ — defunctul s’a manifestat ca „takist“ fervent, trimiţîndu-ne pentru ziar acel splendid articol—tradus de el însuşi din franţuzeşte şi întitulat: Take Ionescu. Veni apoi seria întrunirilor publice, la care a luat parte Caragiale, aducînd o notă cu totul nouă, originală şi particulară cuvîntărilor rostite, mărindu-le încă farmecul prin apariţia neaşteptată la tribună. De multe ori nici organizatorii întrunirilor nu ştiau că avea să fee cuvîntul Caragiale, care—în ce priveşte acţiunea politică, proceda totdeauna cu discreţiune excesivă. Om al scenei—nu dispreţuia »lovitura de teatru* în politică. Iată, de exemplu, ce ne scria cu data de 6/19 Februarie 1911 : „...iartă-mă, n’am ce-ţi face ; trebue să te supăr cu o rugăminte. Sosesc în Iaşi Mercuri seara, 9/22 Fevr. prin Paşcani, la 610. Doresc să văd cît se poate mai de grabă pe Badareu, fără să dau mai înainte cu ochii de lume. Iată prin urmare ce te rog, în cel mai discret chip, adică fără a spune la mai mulţi că sosesc.—fii bun şi trimite la gară pe un om de încredere, care m’ar cunoaşte personal, să m’aştepte şi să mă piloteze pînă la ţinta mea. .“ Dar odată cu scrisoarea sosi şi o telegramă, expediată cu o zi mai tîrziu: »Copil bolnav, revoc sosirea, regret. Salutări cordiale tuturor. Caragiale“. De cînd cu tratativele de fuziune între cele două partide conservatoare, maestrul venia mai adesea ori, în Capitală să se informeze. Cînd împrejurările se îngreuiară, în iarna trecută, d. Badareu, fervent apărător al ideei de concentrare, comunică scriitorului că “s’apropie“ şi că peste puţin va da misiune autorului rindurilor de faţă, casă-i telegrafieze la Berlin mult aşteptatul »fait accompli“. Din Budapesta autorul „Năpastei“ depeşă—spre a se amuza— lui c. c. Alecu următoarele glumeţe cuvinte: — „Nu uita, Rodion telegrama...* In apropiere de vacanţa Crăciunului trecut mersul trebilor politice arăta tot mai vădit că o concentrare se va impune. Cuvîntarea minunată a d-lui Take Ionescu în afacerea tramvaiului, convinsese pe cei mai mulţi că guvernul d-lui P. P. Carp va merge din greu în mai greu. întruna din zile, d. Badareu, reîntors din Bucureşti, mă găsi în sala de redacţie. Era sub impresia celor petrecute în Parlament şi-mi zise: — ,De-acum poţi telegrafia lui Garagiale*. Mai sceptic din fire, n’am dat depeşa. Am scris însă maestrului o scrisoare, în chestiuni literare, punînd un post-scriptum despre schimbările politice în perspectivă. Maestrul îmi răspunse între altele: „...mulţumesc pentru dulcea scrisorică. Să dea Dumnezeul străbunilor noştri daco-romani să-mi poţi trimite cît mai degrabă şi acel mult dorit post-scriptum telegrafic...“ Ilustrata mai cuprinde urări de anul nou »tuturor opiniştilor“. Asemenea urări binevenite sosiau în toţi anii, în ajunul serbătorilor. Am rămas cu regretul de a nu fi avut parte să transmit marelui scriitor mult doritul »post-scriptum®, privitor la o schimbare de regim. De altfel învremea din urmă maestrul nu mai credea într’o apropiată concentrare ori fuziune. Cu prilejul vizitei de pe urmă în Iași, —la 29 Aprilie—cînd i-am răspuns — la prima lui întrebare ce-mi pusese—că „se speră®, îmi ripostă nervos : — »Nu, știu pozitiv că nu. Am întîlnit aseară în tren pe Petrache Carp. Mi-a spus curat: nici vorbă de concentrare“. Maestrul adaose încă un număr de reflecţii politice auzite din gura fostului preşedinte de consiliu. ...Şi iată cum nu i s’a împlinit această modestă dorinţă. Caragiale n’a fost deputat Parlamentul român n’a avut parte de această mare onoare. Rodion «WSCnaD. •v »»%».«»ra*.i£*vi.«nuO* W*u tiu curent întocmitor Numărul celor cari urmăresc mişcarea pedagogică modernă din străinătate, precum şi a acelora cari frecventează cursurile libere ale diferite societăţi de educaţie, menite să răspîndească ideile ştiinţifice asupra creşterei copiilor, — se măreşte necontenit. ’ Ştiinţa despre copil dispune astăzi de un stoc de cunoştiinţă destul de mare pentru ca să formeze materia unei Facultăţi nouă, care ar putea să fie alipită pe lîngă orice Universitate. Acestea sunt şi motivele care au făcut pe d-na dr. I. Ioteyko să stăruiască pentru înfiinţarea „Facultăţii internaţionale de Pedologie“ din Bruxelles şi pe domnul Ed Claparăde, pentru crearea „Institutului Rousseau“ din Geneva, amîndouă şcoli superioare cu acelaşi scop : să răspîndească în publicul mare ideile moderne despre educaţie. Desigur cursurile acestor şcoli care s'au deschis abia în toamna aceasta, vor fi frecventate de foarte multă lume nu numai de profesionişti, dar chiar şi de multă lume care se interesează de educaţiunea tinerimei şi care lume înainte umplea sălile în care se vorbia despre această ştiinţă. „ Cursurile acestor şcoli bine organizate vor atrage cu atît mai multă lume cu cît ele sunt predate de persoanele cele mai cunoscătoare a materiei. Şi la noi cîteva tinere, care şi-au sfirşit studiile, se interesează de această şcoală, ba unele au hotărît chiar să plece spre a-şi înmulţi capitalul de cunoştinţe pedagogice. Aceasta este îmbucurător pentru noi. Cu chipul acesta, entuziastul tineret va ajuta să se ridice şi la noi nivelul învăţătorului primar, rămas aşa de în urmă, mai cu seamă de o bucată de vreme, de cînd ne lipseşte o şcoală mai superioară pentru pregătirea corpului didactic primar de la oraşe şi de cînd autoritatea şcolară se mulţumeşte să recruteze pe aceştia printre învăţătorii înaintaţi pe loc. Dar nu vroiam să vorbesc despre aceasta. Să revin de unde am plecat. Atît despre „Şcoala superioară de ştiinţe pedagogice şi psihologice® din Bruxelles, cît şi despre „Institutul Rousseau“, s’a mai vorbit în coloanele acestui ziar. Dacă aduc vorba este pentru că am înaintea ochilor programele ambelor Făcultăţi-Planul general al zilei de lucru est astfel întocmit la Şcoala din Bruxelles încît dimineţele vor fi consacrate, în general pentru vizitarea şcoalelor şi a altor instituţii ştiinţifice, precum şi pentru unele lucrări practice. Primele ore după amează, de la 1 jum. pînă l4 jum., vor fi ocupate cu lucru în biblioteca Facultăţei, care numără deja ma mult de 100 reviste şi periodice. Cursurile vor avea loc de la 4 juni, la 6 juni în toate zilele, afară de joi. Această dispoziţie a cursurilor are de scop de a uşura frecventarea lor şi persoanelor străine de Facultate sau făcînd parte de corpul didactic al tuturor şcoalelor di Bruxelles. * Pentru anul I de studii, în semestr de iarnă, se vor face : Pedologie, Exerciţii practice de Pedologie, Istoria Pedagogiei, Biologie, Neurologie, Anatomia , Fiziologia sistemului nervos, Fiziologi respiraţiunei, a circulaţiunei şi a nutriţiunei, Antropometria şcolară, Fiziologi generală a muşchilor şi a nervilor, Marele etape ale Istoriei pedagogiei, organizarea şcolară în diferite ţări. In semestru de vară, pe lîngă materiile de mai sus, se adaogă : Neurologi clinică şi psihiatria, Igiena şcolară, adie igiena aparatului vidlerei, auzului şi al celorlalte simţuri, fiecare curs predat către un profesor specialist. Cursurile pentru anul al doilea nu sun încă definitiv organizate, dar vor cuprinde materiile speciale. Al treilea an de studiu va fi consacra pregătirea unei lucrări originale, a căre susţinere va da titlul de „Doctor în ştiinţele pedologice. Cam aceleaşi materii se vor preda la şcoala ştiinţelor educaţiei (Institutu J.—J. Rousseau) de la Geneva : Psihologie, Didactică, Educaţie morală, Igien şcolară.