Opinia, iunie 1914 (Anul 11, nr. 2188-2211)

1914-06-10 / nr. 2195

ABONAMENTE Un an . , - 1Â0 lei 6 imí r . 10 m BANI Administraţia­­ Tipografia H. Goldner, Inşi. — TELEFON No. 3«­­Un rând pag. III» tit b. » Sa S» IVjdC pf BANI ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Sub direcţiunea unui C'Tnîtet AlîiSfi II—No.2ID5 Marţi 10 iunie 1014 IbiHieite peşin „IKEFTSTE”‘! Ni s’a adus la cunoştinţă un fapt, pe care, m&n­turisim, că la moment mil’am crezut. Este vor­ba «re abonamentele silite,pe care poliţia «lin Iaşi le face pentru zi­­arul „Dreptatea“, ziarul bine cu­noscut al apaşului dintre apaşi Protopopescu-Faclic. Am cercetat personal cazul şi ne-m­i convins, că un oare­care (tolzer, pretins administrator al acestei foi de scandal, se prezin­tă, în­souţit de comisarii circum­­scripţiilor respective la mulţi co­mercianţi din acest oraş cu for­mula stereotipă ! — «Vă roagă «Domnul Prefe«it să vă abonaţi la ziarul«Dreptatea». Repetăm , lucrul este absolut e­­xact şi sunttem gata a preciza nu­mele­­ comercianţilor, cărora li s-au impus abonamentu­l la acest ziar. Se face oare acest abuz cu ştirea şi autorizaţia «l-lui Săndutescu, a­­buz de două ori scandalos­­ întâi pentru că se extorchează banii nevinovaţilor comercianţi prin mijloacele care, se eretica, că nu mai sunt posibile intr’un oraş ca Iaşii, şi unul doilea loc, pentrucă abuzul se fure ,în f«»Iosul unui in­divid rău format şi al unui ziar, care pe lingă faptul că e redac­tat «le apaşi, duce şi «o campanie violentă cuatra liberalilor, inti­­tulitul parla­men­tei Constituantei drept. Parlametul Rutinei ? Stă fie oare cu putinţă cad. Săn­dulescu să admită ca, cu banii extorcaţi, tic chiar «le la comer­cianţi jidani. «Iar eu comulisul poliţiei, să „se tipărească un ziar care apare în «lob­u» ,cîn«l sc’ntra­­neşte parlamentul reformelor li­berale ? Nu credem aşa ceva, deşi cu­rioasă coincidenţă, chiar m nu­mărul ţie astăzi al ziarului apa­şilor, care cuprind© din nou arti­colul PARLAMEN­TUL RUŞINEI, se publică potretui «i-Iul Sătulul eseu cu titulatura * «un prefect «de po­liţie model» şi în care partidul liberal naţional şi d. Morţun sunt felicitaţi că au dat poliţia Iaşului pe mina d-lui Săndulescu. Socotim că este o simplă coinci­denţă şi de acela aşteptăm lă­muriri, înainte de a reveni cu detalii care nu vor fi pe placul tuturor acelora cari comit sau au autorizat acest abuz. Reformele şi situaţia externă Este sigur că pînă la campania de anul trecut din Bulgaria, ţara noastră nu era socotită drept un factor de că­­pitenie în Balcani. Cu alte cuvinte, cei ce mişcau, cei ce se frămintau prin re­giunile de peste Dunăre nu prea ’şi pu­neau întrebarea : dar România ce zice ? Se ştie cum lucrurile s’au schimbat de atunci. Am arătat cu acea ocaziune că suntem tari, că nu suferim nici afron­turi, nici nu înţelegem ca împrejurul nostru totul să se transforme fără ca noi să ştim ceva. Cine e tare însă, este temut şi invidiat. Aşa păţim noi astăzi. Suntem invi­diaţi de toţi acei cari se tem că puterea noastră intr un moment dat se poate întoarce contra lor. Şi suntem invidiaţi nu numai de Pu­teri mici, cum ar fi de exemplu, Bul­garia, dar şi de Puteri mari ca Austro- Ungaria. Cum se manifestă această ură dintr o parte şi invidie de cealaltă parte ? Prin ameninţări. Bulgarii ţipă că sunt tari şi se vor răzbuna amar. Austro-Ungaria devine ameninţătoare şi voeşte să ne iea de sus. Vom şti să rezistăm, şi am credinţa că cel care va vorbi nu tocmai cuviin­cios, va găsi cine să-i răspundă. Dar situaţiunea aceasta a noastră, ne impune oarecari îndatoriri. Asupra noastră au ochii aţintiţi şi cei ce ne duşmănesc dar tot la noi se uită atttea odrasle româneşti a căror inimi tresaltă de bucurie pentru succesele noastre, neputind face alt nimic. Avem datoria să ne menţinem acolo unde am ajuns. Şi cum s’ar putea face aceasta? D. Take Ionescu, şeful con­­servatorilor-democraţi, a spus’o : tăria noastră îri, afară va depinde de tăria noastră de înăuntru. Avem nevoe să câş­tigăm pentru cauza cea mare, sufletele populaţiunii noastre de la ţară. Să ştie săteanul, că luptind pentru Romînia, luptă pentru ogorul lui. Căci, ori­ce s’ar zice, trebue oarecare conştiinţă a celui care la împrejurare, ii vei cere sacrificiul de singe. t­rebue să arătăm, noi ce avem puterea in interior, că nu ne este indiferentă starea celor mulţi. Şi de aceia trebuie să adoptăm din reformele propuse. Dacă nu suntem par­tizani ai unor măsuri luate prin lege, măsuri extreme, nu e mai puţin adevă­rat însă că înţelegem rostul vremii şi de aceia susţinem că reforma trebue să se facă. Şeful nostru, al conserv­atorilor-demo­­craţi, d. Take Ionescu, socoteşte că vi­­aţa problemei, care priveşte viaţa a cel puţin 6 milioane de locuitori, partidele politice nu vor sta la gânduri, ci se vor înţelege dintr un înalt senttimen. Avem de altfel un exemplu strălucitor de ce pot f­ace partidele noastre politice la vremuri grele. Vara trecută, chiar cei mai impetuoşi,, cei care veşnic sunt ne­mulţumiţi, au pus pentru un timp sur­dină violenţelor. Face-vor aceasta pentru liniştea şi ar­monia internă? Dealtfel nu e unul care să nu vadă că în afară situaţiunea devine din nou ameninţătoare. Toţi citim zilnic despre ce se petrece în Albania, ce e in Grecia, ce crede Turcia ! Vorbiam cu cineva care trăeşte in Bul­garia, şi el îmi spunea că Bulgarii reor­ganizează armata, fac cheltueli colosale, instruesc chiar şi in zile de sărbătoare pe tineri. Şi e bine ca noi în interior să nu ne arătam cu totul dezbinaţi, cel puţin cînd e vorba de cele 6 milioane de suflete. „Unirea face puier­ea“ zice un vechili adagiu, V. I. Radu Mici Polemici Ce se poate imputa iaşanilor în ce priveşte instalaţiile pentru apă? — Oarecare... apatie. De-abia plecase din România şi Ţarul a şi riscat urmările unui atentat. ...Era mai sigur, dacă rămînea la noi. Atentatul s’a intimplat pe pămînt rusesc. Ţarul e mai sigur cînd e... pe apă. ♦ Publicistul Matei Rusu scrie din Paris „Adevărului“ că are idealul să organi­zeze în Romînia un turneu de dans. II ştiam medic pentru „nas, gît, urechiu, — nu pentru... picioare. Rău face comitetul teatral din Iaşi că refuză unora din actorii noştri conge­diile cerute. Celor mai mulţi iaşanii le ar acorda congedii perpetue. * Cu ocazia ultimelor revărsări, Prutul a mîncat iar mari porţiuni din malul românesc. — Are un apetit... rusesc, rîul ăsta ! * Scrisoarea d-lui I. B. Cantacuzino în chestia apei o să aducă... apă la moara profesorului Mezincescu, autorul cam­paniei. Alimentarea cu apă a oraşului — Cura s’a încheiat convenţia din 1913 — — Acte oficiale — I- IX După raportul adresat de d. in­giner inspector gl. I. B. Cantacuzino, d-lui Primar Matei Cantacuzino, dăm şi scrisoarea d lui Tancred Constan­­tinescu, pe care d. Matei Cantacuzino o cerea şi o „aştepta cu nerăbdare“ pentru a putea încheia acea renun­ţare la drepturile pe care comuna le avea asigurate prin contract şi cadtul de sarcini. Bucureşti, 30 Iunie 1913 Stimate d-le Cantacuzino, In urma convorbirei ce am avut şi con­form dorinţei dv., am onoarea a vă ex­pune în scris—răspunsul meu la chestiu­nile ce mi-aţi pus, precum şi consideraţiu­­nile pe care se bazează acest răspuns. La prima întrebare : „Este mai avanta­jos pentru comună a face încercarea con­ductei de aducţie la o dată şi un sfert presiune de serviciu sau a prelungi cu un an obligaţiunea întreprinderei de a între­ţine conducta“, răspund că ultima soluţie este incomparabil mai avantajoasă pentru comună, din următoarele motive: 1) În­cercarea tuburilor şi in general a con­ductelor, în un interval de timp scurt, la presiuni mai mari de­cît cele de serviciu, nu este o operaţiune de natură a asigura că după aceia conducta va funcţiona fără accidente la presiuni normale ci numai că se vor reduce întru cîtva numărul aces­tor accidente, in adevăr rezistenţa con­ductei pe timp scurt la o presiune interi­oară mai inaltă; nu dovedeşte de­cît că materialul din care sunt făcute tuburile au, în acest interval de timp, o rezistenţă la tracţiune superioară celei ce corespunde presiunei interioare date; multe tuburi însă ce au defecte, rezistă totuşi timp scurt la aceste eforturi de tracţiune ; ele însă nu pot rezista timp lung, cu alte cu­vinte, nu au rezistenţa aşa numită la o­­boseală (resistance a la fatigue, Arbeit­­fertigkeid). De aceia după cum îmi con­firmă distinşi ingineri americani, (!?) cu care am discutat această chestiune (!?) în primii ani de exploatare spargerile de conducte sunt inevitabile, chiar cînd conducta e încercată la presiuni mai mari, tuburi cu oarecare defecte rezistă scurt timp la aceste presiuni înalte, nu rezistă timp îndelungat la presiuni mai mici. Cu timpul aceste tuburi slabe se eliminează şi conducta funcţionează fără deranja­mente. O deducţie de acest fel se poate trage din experienţa lui Bauingenneurvat Wöhler, piese ce rezistau la un efort de scurtă durată, se rupeau­ sub sarcine mai mici de lungă durată şi repetate de mai multe ori. 2) Conductele de aducţiune de 375 mm şi 600 mm. diametru au fost deja încer­cate la presiuni statice de circa 13 at­mosfere (deci mai mari ca­­ presiune de serviciu) în cursul anului 1911 şi to­tuşi aceasta n’a împiedicat ca mai tîrziu să se ivească cîteva tuburi sparte, ceia ce confirmă afirmaţiunea de mai sus. 3) In urma eliminărei, prin o funcţiune îndelungată, a tuburilor slabe, după cum de almintrelea prevăzusem de mult, con­ducta de aducţie funcţionează astă­zi in perfecte condiţii. Faţă de acest fapt, chiar dacă s’ar atribui încercărilor de presiune rezultatul de a reduce numărul accidentelor, nu mai este în cazul de faţă nici un interes de a face aceste în­cercări, căci accidentele­ nu mai au loc. (!?) Cum însă aceste încercări de mică suprapresiune şi scurtă durată nu dau nici un rezultat asigurător, nu văd nici raţiunea lor (!?) Deşi în luetică­, ele vor reuşi cu siguranţă, după cum au reuşit acum doi ani. 4) Facerea încercărilor acuma, în a­­fară de întreruperile în serviciul apei la care dau naștere nu este lipsită de oare­care pericole pentru conductă ; slăbirea înbinărilor, dislocarea vanelor şi chiar spargeri în conducta perfect sănătoasă în urma enormelor eforturi dinamice produse prin scurgerea cu viteze mari în cazuri de spargere de tuburi a maselor însemnate de lichid în conductă. Ast­fel în joc de avantaje se pot creia inconveniente. Cele mai multe spargeri de tuburi provin­­nu numai din cauza nere­­zistenţilor la presiune şi la fatigă ci din cauza eforturilor de încovoiere provocată prin lasarea pămîntului de sub tuburi. A­­ceste tasări se produc prin lasarea pă­mîntului în urma pătrunderei apelor su­perficiale în împu­turile afinate sau din cauza apei pescapft prin îmbinările imperfecte ale unor tuburi. Cum aceste cauze nu se pot remedia prin în­cercări, ci numai prin funcţionare înde­lungată, şi din acest punct de vedere în­cercările nu sunt folositoare. Dacă primăria, din consideraţiuni stră­ine de interesele technice, doreşte totuş «s­ă facă aceste încercări, poate să le facă pe comptul său, şi bine condu­se ele vor reuşi. Faţă cu întreprinderea ea trebuie să prefere un an de garanţie în plus căci ca asigurare comuna cîştiga mai mult, adoptînd această soluţie. La întrebarea a doua: «Ce lucrări sunt de părere că pot fi făcute pe dealul Bră­­eştilor, pentru a evita măsuri de terenuri pe viitor, răspund că dacă situaţia locală de acum 8 luni nu s’a schimbat, adică dacă mişcările de pămînt nu au luat pro­­porţiuni mai mari, deci un caracter mai grav, s’ar putea pe baza unui proces bi­­ne studiat să se facă lucrări de consoli­dare prin drenaje şi plantaţiuni. Cînd lucrările proectate pentru prelun­girea şi înalţarea podului de la Siret şi cele pentru consolidarea dealului Bră­şti vor fi terminate şi asigurind un serviciu neîntrerupt, mai cu seamă cînd se va fi executat noi compartimente la rezervo­rul mijlociu. Primiţi vă rog expresiunea respectului şi consideraţiunei mele deosebite. Tancred Constantinescu Scrisoarea aceasta a d-lui Tancred Constantinescu, pe care o vom co­menta într un viitor articol, şi pe care o vom pune-o alăturea, nu de părerile d-lui I. B. Cantacuzino ci de însăşi părerile d-lui Tancred Cons­tantinescu, exprimate în scris cu puţin timp înainte, va lumina pe toţi asupra interesului pe care îl avea d. Tancred Constantinescu ca conducta să nu fie supusă la încer­cările de presiune. Scrisoarea aceasta a d-lui Tan­cred Const, ca şi acea publicată zilele trecute în Mişcarea este de o lipsă de ruşine revoltătoare, care atingă culmea cînd d. T. Cons­tantinescu pune comuna să facă aceste încercări în comptul comunei. Asupra ei vom reveni în numărul de mîine.. Dr­. D. Mi’zin­cescu Profesor de Igienă la Facultatea de Medicină NOTA ZILEI J’acsuse.. înaintea lui D-zeu şi a oamenilor acu­zăm administraţia „Vieţei Româneşti că face acte de părtinire, expediind întăiu exemplarele adresate ziarelor liberale. lată bună­oară numărul nou apărut. De trei zile confratele liberal a putut să-i di­vulge* bogatul sumar, pe cind noi habar n’avem de conţinutul lui. Vroeşte administraţia zisei publicaţiuni să o confundăm cu o administraţie... libe­rală şi s’o «combatem» in consecinţă ? Ori preferă pe cale paşnică să batem palma şi să-i publicăm sumarul ? Dacă-i trădare, încalţe s’o ştim şi noi. ECOU­­RI temperaturi comparate.—Gradele de mai jos sunt luate după Celsius. In Uri­­nus— Lichifiarea aerului, 200. Solidifica­­rea mercurului, 39. Congelaţia bromului, 22. Topirea gheţei, 6. In plus: 5. Con­gelaţia laptelui, 1. Denzitatea­­maximă a apei, 4. Congelaţia esenţei de terpentină, 8. Inflamaţia fosforului, 16. Băile ordinare de cadă, 33. Căldura sîngelui normal, 37. Solidificarea fosforului în praf, 40. Ferbe­­rea apei, 100. Ferberea apei de mare, 103. Fuziunea iodului, 113. Fuziunea pucioasei, 108. Fuziunea cositorului, 220. Căldura unui cuptor de copt pîinea, 230. ‘Fmnium de plumb, 327, de arsenic 410, de alamă 1015, de zinc 420, de aluminium 630, de antimoniu 630, de bronz 900, de argint 965, de aramă 1054, de aur 1065, de oțel 1300, de schijă 1220, de fer 1410, de platină 1795 grade. Impresia momentului.—Călătorii cari au scăpat din naufragiul vaporului Express­­of-Ireland, vor trăi multă vreme cu a­­mintirea nopţei tragice, în care au văzut moartea atît de aproape. Perzistenţa unei ast­fel de amintiri e cîte­odată foarte lungă şi în această pri­vinţă putem cita un caz foarte interesant și patetic. Unul dintre cei ce se găseau pe bol­idul Titanic­ului, cufundîndu-se trans­ atlanticul după o lungă bae în apele O­­ceanului, fu cules de una din bărcile de salvare şi se reîntoarse în Franţa pentru a-şi însănătoşi nervii zguduiţi. După cîtă­va vreme se însănătoşi, dar în fie­care noapte—timp de un an—la ora la care se scufundase Titanicul, se deştepta din cauză că viziunea îngrozitoare a catastro­fei îi apărea în vis. U­X­U­L Cine oare să nu ştie ce-i luxul ? Acest fenomen e atît de cunoscut, în­­cît a ajuns banal să mai vorbeşti de el. Şi cu toate acestea m’am hotărît să scriu despre el. Mergi pe stradă la preumblare. Lumea circulă un număr mare. Care mai de care mai luxoşi îmbrăcaţi. Intre toţi unul e mai deosebit ; asupra lui se îndreaptă o­­chii tuturor şi-şi şoptesc între dînşii mer­gătorii : ce lux face doamna X! De unde să aibă de făcut atîta lux? Iată că apare un echipaj cu o pereche tînără, ambii elegant îmbrăcaţi şi la ul­tima modă ; echipajul are cai de-un negru strălucitor, cu hamuri dotate, cu trăsura întreagă dorată. Toată lumea priveşte cu uimire şi admirare, zicînd: ce lux, doamne! lată un automobil nemai­văzut avînd în iei un domn sau o doamnă. Publicul privind în trecere zice: ce lux orbitor! Intri în casă la cineva. Rămîi încreme­nit de frumuseţa odăei, admiri mobila nouă de ultima modă, biroul de o ele­ganţă rară, păreţii îmbrăcaţi cu tablouri alese şi de valoare, etc. In faţa priveliştii ne vine pe buze expresiunea: straşnic lux. Şi aş putea înşira multe ocaziuni cînd pronunţăm cuvîntul lux. Dar mă feresc. De ce? Pentru că fiecare din cititori a avut şi are dese­ori asemenea prilejuri de a exclama: ce lux! Cu toate acestea puţini din noi ştiu în ce constă fenomenul acesta economic so­cial numit lux. Cea întâi întrebare la care voesc să răspund este: putem noi cunoaşte luxul, acest fenomen economic social, după ceva exterior, obiectiv ? E ceva in Însăşi lu­crurile, pe care le privim şi la privirea cărora exclamăm: ce lux, sau nu e nimic în acele lucruri ? înţelege ori­cine însem­nătatea întrebărei ce voim să deslegăm. Dacă luxul e un fenomen, pe care-l pu­tem cunoaşte în mod obiectiv, atunci tre­bue să-l cunoaştem după lucrul însuşi. Cu alte cuvinte, în cutare obiect cuvîntul lux, în altul nu. Dacă în acest sens s’ar înţelege luxul, atunci toate obiectele ar trebui împărţite în obiecte de lux şi o­­biecte care nu-s lux. Şi mergînd mai departe cu acest procedeu, am întreba dacă luxul e un rău social sau nu; iar dacă răspunsul ar fi că e un rău social, atunci ar trebui desfiinţate acele obiecte, menţinîndu-se numai celelalte care nu-s lux. Asemenea distincţie între obiecte e cu desăvirşire copilărească. E absurd să ca­talogăm unele obiecte ca de lux, iar al­tele nu. Luxul evident că e o calamitate socială, care trebue să dispară. Aceasta e un adevăr absolut, cum se va dovedi mai jos. Admis acest adevăr, dacă luxul ar consta în lucrurile însăşi,—unele adică ar fi obiecte de lux, — atunci ar trebui desfiinţate, distruse, desfiinţîndu-se chiar fabricele unde se produc acele obiecte. Insă această concluzie e absurdă. Cum să se desfiinţeze unele fabrici, în care se fabrică oare­cari obiecte pentru câ ar fi denumite de lux ? Cine ar face clasifica­rea între obiecte de lux şi alte nu ? O desfiinţare de fabrici e o absurditate, a­­tît pentru că obiecte de artă, frumoase, de valoare se produc prin ele, cît şi pentru că prin fabricarea acestor obiecte se procură la atîtea milioane de oameni existenţa zilnică. In matematică este demonstrarea prin ajungerea la absurd. Ei bine, în cazul nostru prin absurditatea la care ajungem, admiţînd că luxul rezidă în însă­şi obiec­tele, lucrurile ce se prezintă simţuri­lor noastre,—absurditatea desfiinţării de fabrici,—tragem concluzia că nu se poate cunoaşte ce e luxul după obiectele sau lucrurile pe cari le vedem la cineva. Oare urmează de aci că luxul nu-l pu­tem cunoaşte, din moment ce nu-l putem determina după lucruri chiar? Oare ur­mează că luxul e ceva cu totul subiectiv, aşa că ne e imposibil să-l cunoaştem? Şi apoi ce fel de fenomen e luxul dacă se reduce la ceva cu totul subiectiv. Afirmăm de pe acum că luxul are un criteriu obiectiv după care-l putem cu­noaște.

Next