Opinia, iunie 1924 (Anul 20, nr. 5099-5120)

1924-06-25 / nr. 5117

ANUL al XX-lea No. 6117 RP* BV N&9, video IN PUŞCĂRIE! La recentul congres din Chişioau al ţărăniştilor ba­­sarabeni, d. Const. Stere a sintetizat prin următoarele cuvinte, datoria primordiala a elementelor noastre demo­cratice : «In acest, moment istorie, nu avem problemă mai grea şi datorie mai sfântă, decît de a preface această puşcă­rie în care trăim cu toţii, într’o asociaţie de oameni liberi, într’un stat al popo­rului românesc unit, liber şi independent». Cu talentul d-sale cunos­­cut de a caracteriza situa­ţiile prin expresiuni de o plasticitate vie, d. Steres de­fineşte foarte nimerit drept «puşcărie» ţara in care a­­totputernicia familiei Brâ­­teanu ne oferă un trai de o asprime cu totul nesperi­­tată. Sub regimurile oligarhice, înrăutăţite şi conrupte pro­fund, după război,­­ am pierdut orice libertate de mişcare, orice drept de ma­­nifestaţiune individuală sau colectivă, orice garanţie le­gală şi orice putere de a rezista risipei, necinstei şi incapacităţii care constituesc atributele guvernanţilor noş­tri. Ţara s’a transformat într’o imbensa puşcărie în care vegetează şi sufăr cî­­teva milioane de preveniţi. In puşcăria aceasta, per­sonalul administrativ, cu gardienii şi cu organele de pază, îndeplinesc tot soiul de abuzuri, violenţe, presi­uni morale şi fizice.­ Aşa-i viaţa în puşcăriile balcanice ; prizonierul suferi toate lip­surile şi­ toate umilinţele, pentru ca nu are protector nici posibilitate de autoapărare , gardianul îşi permite toate pofte­le, pentrucâ n’are stâpin nici răspundere. Gardienii­­ guvernanţi au făcut şcoala, însemînţind în spiritele slabe nerespectul de semeni, nedreptăţirea, vio­­lentarea. Şi astfel, o parte din cetcă­ţeni—ei înşişi priozonieri ai puşcăriei,— s-au transformat în exponenţi ai gardienilor, terorizând masa întreagă a tovarăşilor de închisoare. Cu chipul acesta, România a devenit o societate brutală şi anarhică, scoasă din me­diul european al vieţii poli­tice şi sociale. Pe tărâmul cetăţenesc, to­tul trebueşte refăcut de la capăt. Trebueşte eliberat cu­vântul maselor populare, ca să-şi spună ele păsul şi do­rinţele, să indice directive şi să confere puteri frunta­şilor în care se încred Adică, trebueşte realizată de­mocraţia în felul cum alte popoare au făc­ui­t-o —în fapt şi în doctrină,­­■ pentru a se da norodului întreg putinţa de a trăi mai voios şi mai îndestulat pe pământul pa­triei. Trebueşte eliberat omul de toate constrângerile ad­ministrative şi anarhice, pen­tru a se simţi solidar cu societatea pe care s‘o­­legi­timeze şi s‘o respecte din propria-i conştiinţă de co­­asociat liber şi nesilit. Trebueşte restabilită legea dreaptă şi generoasă, una pentru toţi,­ca să putem ceti întransa codul vieţii publice şi să găsim un în­dreptar al vieţii particulare,­­ siguri în ori­ce moment pe limita drepturilor şi a datoriilor noastre, şi siguri pe garantarea neşovielnică a limitei acesteia. In puşcăria noastră au apărut grupări şi oameni care şi-au înţeles datoria de ele­mente conştiente şi care au găsit energia să treacă la acţiune. Acţiunea acestora, exercitată a­supra unei mase ajunsă la exasperare, are şansa de a­­înscrie momen­tul istoria al eliberărei cetă­ţeneşti a românilor. Toate elementele conştiente trebue să s­e ralieze l­a lupta pentru democraţie, cu toate riscurile şi cu toate jertfele care s’ar cere. .. Sforţările de pitire nu a pus Guvernul laburist in Anglia şi cel radical-socialist in Franţa asigură acestor două ţâri o po­litică pacifistâ şi democratică. Cei doi stâlpi ai edificiului European, construit după trata­tul din Versailles, stau astăzi pe acelaşi plan, aşa că echilib­­rul ar urma să se stabilească in­­ scurt timp. Totuşi lucrul nu-i de loc simplu. Materialul cu ca­re anglo-francezii vor să con­struiască pacea s’a alterat in ultimul timp, şi tinde să se pre­facă în pulbere­­ explozivă. — Germania republicană şi demo­crată de acum câţiva ani, a de­venit reacţionară, militaristă şi şovină. , D. Har­iot, vorbind despre numirea ca ministru a genera­lului Nollel, a arătat că acesta vede in Germania de azi repe­­ţirea celor petrecute după 1806. ţara se înarmează pe sub a­­scuns. Primul ministru francez a în­cheiat cu urmâtoarele cuvinte, foarte semnificative. * fir­anţa este sincer animată de un spirit impâ­­ciuitor. Dacă Germania democra­tică vrea să meargă pe aceiaşi cale, ea va afla oricând la noi un ajutor. Dacă, din contra, pol­­gemaniştii înţeleg să strice ordi­nea şi echilibrul actual, firanţa republicană şi democratică le va spune că merg pe drum greşit şi că nu se va lăsa nici înşelată, nici adormită». Este totuşi îmbucurător faptul că guvernul german s’a declarat conciliant, fiind dispus a primi controlul interaliat în chestia de­­zarmărei. Astfel, este de nădej­­duit că pacea reală va fi în curând și definitiv câștigată. Există la noi in ţară o Ligă a drepturilor omului. Sa vede că omul nu se bucură de toate drepturile pe care i le oferă viaţa. Cu mai mare cuvânt ar trebui atunci să formăm Liga drepturilor copilului, pentru că, din to­at­e făpturile de pa faţa pământului, cea mai grăpăstuită este copilul. Copilul nu este un om la mi­niatură, cu toate facultăţile o­­mului matur, dar reduse. El es­te o fiinţă aparte, care are ne­voe de o pregătire îndelungată până să devină la maturitate şi să nu aibă­­ nevoie de ajutorul nostru. La naştere am putea zi­ce că este o masă de carne ca­re are potenţial toate facultăţile de care se va servi mai târziu când va deveni om. De aceia şi copilăria lui durează mai ma­t de­cât la celelalte animale. Le când­­celelalte animale repede ajung la maturitate şi se pot e­­mancipa de sub ocrotirea părin­ţilor, ia fiinţă omenească copi­lăria durează mai mulţi ani. La celelalte animale viaţa sufl­etea­s­­că este simplă, la om viaţa su­fletească este mult mai complic­­ată. Animalele celelalte n’au aproape copilărie; la om ea ţi­ne 20 şi mai bine de ani. Facultăţile sufle­tşti ale copi­lului apar pe rând, şi atunci ele au nevoie să se desvolte prin e­­xerciţii şi mişcări la care el se dedă de la sine, numai să aibă putinţa. Când el simte că în su­flatul lui a încolţit o facultate nouă, ceia ce nu se face fără oarecare criză, atunci copilul se manifestă la afară şi cere un exerciţiu. Atunci noi suntem da­tori să-i oferim exerciţiul potri­vit desvoltării facultăţii care a încolţit în sufletul lui. D­ar noi nu putem să n­e amestecăm nici la încolţirea acelei facultăţi, nici la desvo­iar­ea ei. Acestea apar şi se dezvoltă de la sine. Dato­ria nea­gră este numai să-i cre­ăm copilului numai un mediu prielnic pentru dos voi tarea sa sufletească şi trupească şi pe urmă să aşteptăm. C na are răbdare, să aştepta şi minunea se va produce. Pentrucâ noi, învăţătorii, ori cât de dibici am fi, nu putem face mai mult decât namra d n­­tr’un seaete ua trandafir şi din­­tr’un căţelaadra da vulpa nu pu­tem face un câne da vânat. In timpurie noastre am aban­donat pretenţia de a face un om nou, cum aveau învăţătorii în vechime. Astăzi pretenţiile noastre sunt mult mai reduse. Astăzi pretenţiile dascălului se reduc la proiecţiile grădina­­rului ce le are faţă da o plaată. Care-i rolul grădinarului faţă da o plantă pe care o cultivă ? Să-i pregătească u­n teren prielnic din care planta şi-şi extragă sucul care va hrăni. Ei nu se preocupă da locul şi tim­pul când tulpina are să ples­nească pentru a-şi ,da drumul unei noai mlădiţe, nici când ara să-i pun florie şi nici cât de mari şi de frumoase ara să-i facă fructele. Aceste toate sunt trebi ale naturei. Şi un g­ă­li­nar care ar fi prtoc­ipat de a­­semenea nimicuri ar fi pur şi simplu ridicol. Tot asemenea şi o femeie, ca e simte a avea un copil, dacă ar fi preocup­aă de culoarea ochii)' ce r­ebue să aibă copilul e, vai d brun nasului. Aceste sutu­­re şi ale nuurei, natura se lag­ijaşte de toate acestea şi noi nu put­­em substitui natura. Rolul nostru se reduce de a apăra fiinţe omeneşti de peri­colul din afară, după ca am­ pregătit un mediu favorabil dez­voltărei sale duble, fizice şi intelectuale. Dacă facem comparaţie un om un grădinar şi un învăţător, ac a­poi vedem că unul îşi cunoaşte meseria mai bine decât noi. El are răbdare şi noi nu, el pre­găteşte plantei «are un teren propriu la care planta prost»­rează, pe când omul pregăteşte astăzi un mediu care nu con­vine copilului, care-i distrage fiinţa fizică şi morală, ti poe­­tiseşte. Grădinarul lasă planta to­r î­­b­rîate şi aşteaptă ca să se pro­­d­ucă minunea ; învăţătorii nor to t sunt grăbiţi, ei nu aşteaptă, ceia ce trebue să obţină de Ie eonii, e veau să obţină pripit, iaed,ai; ei u’u ti mu de aştep­tat. In ch­pul acesta m i p*i- Citit! continuarea în pagr CRONICA PEDAGOGICĂ Drepturile copilului de C. V. Buțureanu OPINIA face abona­_________ mente lunare pentru băi şi staţiunile cli­materice 2 LEI NUMĂRUL ZIAR POLITIC COTIDIAN NOTE Id­eie­­ilizată Sub titlul «Telefonia fără fir la Academie» ziarul parizian l’Ocuvre scrie: T.F. F. a pătruns pentru în­tâia oară sub cupola Academiei cu ocazia recepţiei d-lui Henri- Robert. .Discursul era şi­­al d-lui Barthou au făcut încon­jurul pămi­ntului lotr’o optime da secundă. Acest miracol—devenit banal (la Paris !)—a fost posibil graţie dispoziţiilor luate de d. Toraey, directorul şcoalei superioara cu Poştă şi Telegrafie. Ele sunt foarte simple . Pe masa biroului Academiei drept la faţa d-lui Bergson, a fost aşezat un microf­on mare cu­ o farfurioară şi ceva mai «ens bil­d ch­e»n aparat tele­fonic ord na . Actul microfon era legat pnotr’o idie telefo­nică obişnuită cu un birou da P. T. T. Acolo, sunetul cules de acest aparat, după ce a fost amplificat, prin lămpile Audion zisa de joasă frecvenţă, era transmis lămpilor Aud­ion de înaltă frecvenţă care amplifică şi modulează trimeţind in ante­nă «vocea formidabilă care vor­beşte mulţimilor». Astfel, le’a putut auzi în lumea întreagă «vorbind» cei doi aca­demicieni. Milioane de amatori proprietari ai unui modest post receptor, li ascultară f^ă p­eu­­tate pe o rază de 4—500 kilo­metri In jurul Parismul, iar propriitarii da posturi mai pu­ternice putură să guste cadența frazelor­­lor aproape peste tot pământul,Țafa-A de Ruhr unde generalul Degoutte a prohibit posturile da «fâră-fir» particu­lare (și de RomLia unda nici nu s’a pomenit de asemenea comedii, adăogăm noi)­Şi nu-i departe timpul cînd, ca o simplă pilă şi un cristal de oxid de zinc, orice academi­cian şi orice particular vor putea să trimeată prin spaţiul eterat cuvintul­­lor, fără a avea nevoe să recurgă la amplificato­rii, oscilatorii actuali, scump şi greu de miimitî: discursurile vor fi atenei, in adevăr, spuse pentru mulţime şi pronunţate In piaţa pub­ică. Aceasta se va realiza, fără îndoială, In cel mult un an de zile»... Cât de departe Matern de optimismul confraţilor din Fran­ţa. Sîntem doar aşa de siguri că peste un an de zile, vom comunica tot ca atîtea sacri­ficii de nervi și de voce prin telefonul ordinar și cu fir!... Citiţi în pag. IV-a Ultima ori telegrafică şi telefonică ?! ARGÜRI 25 IUNIE U24 li neţii n mninei nsti®na!*tărâniste După congresele de la Bucureşti.— Intriga liberală In­incţim&- - Int.rp. hatnrnhp.ni*rí nrrlpJpvii După amănuntele pe care le posedăm până acum, fuziunea naţional ţărănească este iacă ln­tr’o situaţie neclară. Congresele ambelor partide au ratificat fuziunea. Dar pe când ţărăniştii au adoptat rezerv­­e democratice specificate de basa­rabiei în congresul d­e Chişi­nău şi au afirmat calitatea de conducător necontestat pe care o atribue d-lui C. Stere,­naţi­onalii au ignorat în chip voit moţiunea de la Ch­­inău şi au declarat că există un «caz Stere» pe care urmează a-l rezolvi co­mitetul executiv al partidului fuzionat. Prin urmare, iată o deosebire de atitudini destul de­nasemnată, pe o chestiune princiuală la ce priveşte orientarea şi organiza­­ţ­ia ei internă a noului partid. Evident, situaţia este neclară, dar nu putem trage de aici con­cluzia că fuziunea ar fi com­­promisă Putem constata î­nsă un lucru foarte trist. Miravun­e d­­esta­­bile ale politic,anumu­li de gaş­că şi de pofte personale, şi-au amestecat şi aici coada. Câţiva pătimaşi ai măririlor, de ta­ia mediocră a d-lui Stelian Po­­pescu, s’au pus să dă­uneza unui interes general, in c­edinţa că-şi servesc ambţiile personale. Aşa sa expl­iă cum astăzi, îa chip tardiv, neopritul, insolent şi absolut nedrept, se dezgroapă ba unul ipocrît al tşi zidului «caa Ster»­», prin ziarul de anunţuri comerciale «U «iveradl», sau zia­rul fără ecou «Lupta». Ia apa aceasta tulbure da pa­timi meschine, partidul liberal —primul interesat a zădărnici fuziunea—şi-a aruncat undiţa şi rie de neghiobia celor care s’ar lăsat prinşi l« cîrlig. * Dar şi conducătorii cu râm­pondere ai partidului naţiona ardelean s’au lăsat cuprinşi di slăbiciune. Ei pun oarecare ret­­zistenlă la dorinţele exprimaţii de basarabeni, diad impresia că ne-am afla faţă­ de un conflc de vederi şi aspiraţii între ctili d nă provincii. Fără a discuta chestiune, dacă termenii n­oţiunei din Chi­şinău a avut sau da­r destulă o­portunitate, estim da constatat ci partidul ţărănist basarabean­­ destul de numeros şi destul de important ca să aibă drept, ca şi ardelenii, să-şi spue un cu­­vint şi să-şi exprime un dazi­derat. Caviotul basarabenilor trebui să tragă îa cumpănă şi poate să constitue o bază de acord prin concesiuni reciproce. Alt­fel ar însemna că Basarabia este anexată politiceşte, la 'chip arbitrar. Or, forţa politică a Basarabiei nu poata fi violentată sau neso­cotită , după cum un om cu 91 a .a . 5 măritele d-lui Stere­r nu poa­te fi i îndepărtat sau ch ar jig® t ■, caci­­ atunci n’ar mai fi vorba de o reunire a forţai or mari şi­ denao­­î cratice ale ţârei, ci de înjghe- i barea artificială a nav.i lelor a- i mori menit să se rostogolească­­ distrugător pe­ te 'aspiraţiunea­­ democratică a maselor. a S aerăm că patriauii cuminţi a şi bi­ne-mtnnţi ina'ți vor înţelege -lacasta adevărul'» eiemw.ta'e, ru­­t|pi d sforile inbi-igei pa caca par- 1 itidal libei'al­i«, tr ga dună spa­* țteio cttorva Pocești mut ÎL I- j i ii Lr. și — m­­mm&mmmi .­ 1/Audență Bucureşti. D Tr»num­i laş, ’fost ministru, a fist *’ primit ieri în aud­en a d* I Eegt.i. 3 (Actualităţi ‘-br- din afara a­i a Movilă sacră.— Aşa se nu­­meste en irm.l mo ouau de ce­­lţ .nuşă şi van calcinate ca"a se il ridicata Jpmia, aprobe de a docul mare ui cutremur. Acolo P an fost adunata rămânea a 6­33,000 oameni pieriţi Iu floră­­ă m­.o ,care au mistuit pe reLgiatd li 'dio H njo. rl Movila sac­ă a devenit un or­c de peie-inaj pHus la Întreg p *­­oporul j ipoaez. Zii nic se adună iln jurul ei mi' de oameni ve­­'*t­uiţi îa pelerin­aj dia tva.e pâr­­^ tiie imperiului. a Străz le Par sulu .— Statis­tica drumurilor d a Paris : căi, !#­ bulevarde, stăzi, fundăm' î, a dat ăl o lungime totala de 1.403 kilo­­fil metri 600 metri. In această ci­­\- I iră nu sânt cuprinse şi străzile ie particulare pe care e oprită cir­­să culaţia. ci Sup­afața drumurilor, la care le se adaogă acea a pieţelor si *g tăunilor este de 16,809,800 sa metri patraţi. i- j * ș­i Dempsey aft st de cinema, să Celebrul campion mondial al e boxului, Jack Dempsey, părăseș­te te eringal» pentru a apărea pe it ecraaul cinematografic. i­ Deși e dastul da bigat, Dem­­i- psey n’a putut rezista unei o­­ferte ispititoare: un milion de ie dolari pentru a juca la rolul ti­­­e­tular din filmul tragi-comic «Ca­­d­raierul îndrăgostit» scris anume­­­ pentru el. 5 " i­x Înainte de a pleca la Mi,­a sau, la stațiunile climaterice, ce p­p­­reți un abonament lunar la sta­­u­rul topmiat. 29 luni« NU RISCA ! REFLEXII Despre ospitalitate I Uq diplomat chinez, rsîrftpr* ' !q patrie dintr’o călătorie To . străinătate, își expune impresiile * dala mesele la care fusese 'pefut j —mai alea in Ameifică. t , Pe Chinez l-a indisptM m­ai întâia celeritatea ainericapilor Felarife la roasa vin ii h al după altei. Stăpâna dă ordine repezi servitorilor. Toţi sunt cuprinşi da n g­aba inexplicabilă. Maaa la Orient se­­serveşte pe încetai ca mari patiz**. Orientalii cu m grăbesc de foc, la hanul m­esei, Chincjll aduc dansatoare şi vântă aţe care dis­trează musaffirii. M­asa est* qb p'ilej da distracție—ele im loc de eu'se, la care fe tut rec ma­­fiaatt ta mân­area furculiţelor Si tn 'golirea‘p6*h ii e or. A oi maliein frtiuri si canti­tatea t i'- au i mu­­li grea taeer« ca e sob-Mtat­a hm-tza. Cbipe­­j il­­’a s tn. t d tor «i mănânce rt n f eca'« f de bocite si să bo dn beca-i* pah*r. Di'- «ti tu b lieuja mesenilor l-a surp­ms y l-a nemulțumi* o« tacit’r mai tiu al Imperiului fÎHce«tc Lh mcMele ameriottse o t Ji m a vi b ste. Na »’aude n f 11 er mei ia pământ In zada on domn 1 .cepe o tefcori» ară. Acei cărora »e adreeewfc, • mrpiâr* «c ca ochii, fac g**?­­t.r de Înțelegere, râd chiar­* d~*r nu I ieog nimm. Mii d mult gazdele franc««* căuta eră să »tab lească o care» e­s re disc­uiuă t. t mpul mesei A«f-l o d­­aijană, c».*e avea du pildă la masă un matematician, ti lufeba la mijlocul mesei Ge-s mat«m*!ieila ? B etul mo­­safir t­eruia sa se execute, ha atenția generală, el explica dec« t rai cum nă chestia — fără da cine va să priceapă o iotă. Dar acele timpuri au trecut ș­i publicat francez, vorbind danpre ospitalitatea cltorva nea­­mu’i, spune ca nicăeri nu e’a simţit ca la el acasă—cum s’a simţit, într’o casă de Turc, la Constantinopol. După cîteva mo­­mente, s’a stabilit o cordialitate frăţească latre musafiri şi gazdă. Seara aceia, declamă publicistul, n’o va uita toată viaţa. Să vorbim şi despre roes ale noastre ? La noi gazdele se gândesc mei mait la ele, decit la invitaţi Gazdele iau masa drept no pri­lej de distracție personală. Ri A­diel, odată, un invitat—după ceva ascultat toate plăcile pasa de gazdă la gramofon—și-a per­mis să atragă atenția doamnei asupra unui cântec frumos, dar care era sistematic ocolit — Pardon, domnule,— i-a tăiat-o brusc stăpâna , și urmă pe un ton sacadat: Aici la noi-pe, te dis­trez a­șa cum vrea eu! — ?!.. !

Next