Opinia, iunie 1924 (Anul 20, nr. 5099-5120)
1924-06-11 / nr. 5105
ANUL m XX4m N* REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Biblioteca Universităţii N Mită şi de pe vii, şi de pe morţi Pedeapsa aplicată celor doi magistraţi venali de la Tribunalul Chişinău a făcut o impresie excelentă în Basarabia. Am numai: sancţiunile vin prea tîrziu, sunt prea puţine şi-s aplicate de un guvern fără autoritate morală. Totuşi. .. Au fost pedepsiţi doi magistraţi din Chişinău, care procedau banditeşte. Aşa se explică cam unul, fiind frate de ministru, n’a putut fi salvat. Dar magistratura mai are nevoe de purificare: grave bănueli cad încă asupra unor judecători. O atmosferă viciată este la(*palatul de Justiţie: misiţi suspecţi circulă pretutindeni. Dacă magistratura n’a putut rezista curentului de corupţie, gâdiţi vă numai în ce hal au ajuns celelalte instituţii din Basarabia. Mita a luat proporţiile unui flagel. — «Comerţul, îmi spunea un negustor, sufera din pricina poftelor administrative. Nu-i nici o exagerare. Fiecare negustor are afaceri la atîtea autorităţi. Apoi în prăvălia lui vin atîţia reprezentanţi ai forţei publice. Unii iau marfă pe datorie, pe care n'o mai plătesc niciodată; alţii cer bani cu împrumut. Categoria aceasta-i cea mai simpatică. Dar sînt unii care năvălesc cu alarmă în prăvălii, care insultă şi bruschează, care fac procese-verbale de contravenţie la legea speculei şi le rup numai după ce sunt îndestulaţi. Spaima şi umilirea oamenilor sunt întrebuinţate ca o armă de extorcat cu mai mulţi bani. Apoi, pentru o afacere, trebue sa dai mită de mai multe ori şi la mai multe persoane , cei mai mulţi iau mită şi nu fac nimic. In Chişinău a fost însă un om bun în fruntea unei autorităţi. Acum au scos. II plânge toată lumea. Lua mită, dar tăcea şi treabă. Uneori fâcea chiar fără mită. Şi te punea pe scaun, şi ţi spunea «un nume om straşnic de bun şi de cinstit. Lua bani,. dar cuvântul era cuvânt». Dar toate acestea nu-s nimic. Mila «civilizată» nu exasperează pe nimeni. Exasperează bătăile, prigoana Siguranţei, procesele interminabile ale Curţilor Marţiale... Totuşi până acum reprezentanţii autorităţilor luau bani numai de pe vii; de curând însă au descoperit un nou sistem: iau bani şi de pe morţi. Intr- adevăr iată un caz : Moare un bătrin evreu, demult bolnav de inimă, în altă parte decît în patul lui. Lucrul paresuspecta autorităţilor. Cum să moară omul subit ? Oare nu-i la mijloc o crimă ? Autorităţile hotîresc autopsie. Familia mortului e în panică. Spîrcuirea inutilă a cadavrului, şi mai ales pentru o familie de Evrei- ia proporţiile unei catastrofe. Umblă oamenii forfotă, în sus şi ’n jos - şi nu ! MaI capătă autorizaţia de înmormîntare decit în schimb a sumei de o mie de lei. Acest sistem se poate generaliza. Astăzi sunt supuş autopsiei oamenii care mor în afară de căminul lor. Mân« vor fi supuşi desigur autopsiei toţi oamenii, indiferent dacă mor la hotel sau acasă la dânşii. Măsura t ar fi foarte logică. Dacă-i vorba de crimă, mai suspect este omu care moare în chip norma in patul lui decât cel care moarepe stradă. Decesul public atrage atenţia mulţimii. Criminalul îşi dă samă de acest lucru. Vom avea deci un nou impozit : asupra cadavrelor—impozit de autopsie. Cazul citat de noi nu-i inventat de real. Câte cazuri, mai interesante poate, nu există încă ? Le va publica presa din Chişinău cînd se vor ridica cenzura şi starea de asediu. In modul acesta vor autorităţile să fac «unirea sufletească» ? —X— minnim Copil expediat cu poşta.— Faptul s’a petrecut in Mexico. Un băeţaş de opt ani venise în vizită la o mătuşă a sa. Sosind vremea să se înapoaie la părinţi, care locuiau intr’un târguşor la depărtare de 12 leghe, nu s’a găsit nici un însoţitor pentru micul nepot. Sfătuită de factorul poştal care venise în sat cu camioneta lui pentru un transport de colete poştale, mătuşa trimese copilulprin poştă, ca pachet fără valoarea declarată. Originalul colet fu cântărit, şi taxat cu 46 cenţi cu mărci poştale, care împreună cu adresa au fost lipite pe dosul pachetului. Pe lângă aceasta s'a mai lipit şi im bilet galben cu inscripţia «fragil«. Copilul-colet a ajuns întreg la destinaţie. 4-’ Descoperiri arheologice.— Misiunea arheologică trimisă la Palmira şi-a terminat lucrările de explorare a hypogeelor. Au fost descoperite mai mult de o sută inscripţii, dintre care mai multe sunt iod mălimar. S’a regăsi epitaful lui Odenab, soţul împărătesei Zenobia. Misiunea a scos la lumină picturi rămase neatinse. A dezgropat din nisip teatrul, un templu al Zeiţei Atargatis şi ruinele unei locuinţe private. ZIAR POLITIC COTIDIAN Nu uitaţi să detaşaţi cu începere de Luni 16 Iunie, cupoanele de participare la premiile ziarului „Opinia“. 25 Premii în valoare de 15.000 lei.Până la primul cupon, au mai rămas 5 zile ÎNSEMNĂRI l ■"! I LlUMUUIIIIJJIUIWII ' tflWilWI O chestiune de consecvenţă Ziarul «Universul«, pe eon propriu şi ca ecou al unorariaţi şi profesori, protesteazi foarte energic contra violenţelor fizice de care se spune că s’ai comis la poliţia din Iaşi asupra unor tineri antisemiţi Lăsăm deoparte amănuntul că reprezentanţii parchetului şi medicul legist contestă oficial violenţele la chestie. Publicul care protestează e dispus a crede că se află la faţa unui complot de tăgadă urzit de toate autorităţile oraşului. Să primim faptele aşa cum se prezintă în zvoana publică. Astfel, este evident că bătaia nu-i admisibilă Chiar dacă cineva ar fi comis o crimă vădită, nu poate fi instruit decât in limita prevederilor legii. Şi legile nu prevăd bătaia. Dar,... este un dar. * Există tineri studenţi, precum şi elevi de şcoală («cetăţeni« la vrâstă de 14 la 18 ani), care devastează avutul altuia, bat pe concetăţenii lor. Auziţi , bat In sălile Universităţilor, bat pe străzi în trenuri, in localuri publice şi unde se mai nimereşte. Să presupunem că acei care" încasează bataia ar fi vinovaţi de cele mai mari crime (între altele, crima de a avea sânge semit). Dar pentru ce bătaie ? Am stabilit mai sus că legile n-o Ingodue. Iar pe deasupra, tinerii bătăuşi n’au măcar rolul de a fur.Cjiona ca organe da instrucţiune judiciară.,, ggsBătaia aplicată de autorităţi este un abuz de autoritate, este un vestigiu al dictaturei de guvernământ. Da, bataia aplicată sistematic de particulari este stare de anarhie, este destrăbălare socială, fapt, cu mult mai grav ca cel dintâi. Şi atunci, de ce «Universul», dece părinţii şi profesorii nu protestează cu precădere, sau macar deopotrivă, contra bătăei practicate ele tineretul antisemit . Şi doar părinţii şi profesorii au “o răspundere morală pentru violenţele tinerilor, întrucât exercita autoritate imediată asupra lor. De ce nu protestează, ca să fie consecvenţi şi totodată să se degajeze la răspundere ? De ce? Iată una din tainele antisemitismului... R. Ana Conta-Kernbach de LAURA ROIU Duminică , Iunie curent, cu prilejul dezvelirei monumentului Anei Conta-Kernbach la cimitirul Eternitatea, d-na Laura Roiu a rostit următoarea cuvântare, in numele asociaţiei femeniste : Dintr’un sentiment de pietate recunoscătoare am primit greaua însărcinare de a vă reda figura Anei Conta-Kernbachca factor al luptei de idei pe tărâmul ce priveşte exclusiv situaţia femeei şi sunt sigură că nu voiu putea - e să dau decât o prea imagină din ceea ce ea Ana Conta-Kernbach serveşte cauza sfântă femeei prin exemplul persoanei sale ca şi prin puterile sale pure in serviciul acestei cauze. Rolul dublu, aşa cum unele femei au, acel de factor al căminului ca şi acel de factor la viaţa publică ea îndeplineşte in chipul cel mai strălucit. A fost mamă şi profesoară. Ea îşi închină, din acel moment, toată viaţa educaţiei fiicei sale şi educaţiei fiicelor ei sufleteşti, nouă tuturor femeilor, fostelor ei eleve împrăştiate azi in largul ţării. Intre copil, şcoala şi ceasurile de meditare cari ne-au dat importantele ei scrieri se scurg anii acestei femei plecată atât de fără timp dintre noi. In creşterea copilului ei, împreună duioşia poetului cu înţelepciunea de filosof şi cu simţământul instinctiv de mamă, dovedind prin această timbinare că femeea de ştiinţă complectează in chip fericit menirea primă a ei, aceea de a fi mamă. In lunga ei carieră faţă de scurta ei veţuire, Ana Conta- Kernbach s’a dovedit o desăvârşită profesoară prin rezultatul strădănei ei, izbutind a extrage maximum din ceea ce fiecare putea da pentru profesia grea ce avea să îmbrăţişeze şi mai ales formă suflete desrobite, libere, ce ascundeau taina unui ideal : înălţarea femeei. Îmi aduc aminte cum răsuna glasul ei dămol dar energic intr’un grup mic din care făceam parte: «Aveţi ca lozincă, —ne zicea ea—a nu lua alt judecător de cât legile raţiunei şi conştiinţa formată pe baza lor ; restul ignoraţi-l în orice aveţi a face». In ultimii ani de carieră fu chemată a îndeplini funcţia de înspectoară cercetătoare a activităţei altora, rol imens de greu pentru cine îi dă toată seriozitatea ce o comportă. Glasul Anei Conta-Kernlach era ascultat cu atenţia ce o impune numai valorile ce sa evidenţiază prin ele faşile nedublate de nici un sprijin vremelnic. Dacă şubreda ei sănătate şi bunăvoinţă oamenilor i-ar fi îngăduit, această femee cu minte atât de superioară şi cu o vastă cultură, ar fi înfăptuit reforme mari în învăţământ. Dacă aceste serioase piedici au oprit-o a da ţării sale tot ce ea ar fî dorit, a înălţat cu strălucire în schimb fameea româna în străinătate prin studiile ei ca şi în diferite ocazii în cari a reprezentat-o. Roma, Parisul şi Berlinul cultural cunoşteau această româncă şi îi dădeau cinstea cuvenită celor aleşi, cinste care se răsfrângea asupra neamului ei şi pentru care femeele trebuie să-i fie recunoscătoare In special. Rămâne de timpuriu singură în răltoarea vieţii, să lupte pentru existenţa ei şi a copilului, singura ei rază de veselie şi bucurie, care ii stingea veşnicul surâs ironic pentru a lăsa să răsară cel cald şi duios. Sub un aspect impunător se ascundea o sănătate slabă şi cine‘‘ cunoscut-o pe Ana Conta-Kernbach cu 20 ani în urmă, om greu se putea deprinde cu înfăţişarea ei istovită din ultimul timp. Ea a luptat muncind, s’a răsboit demn cu viaţa, cu piedicile şi jignirele care nu cruţă in prima linie tocmai pe cei pe cari ar trebui să-i ocolească cu sfiială. In urma războiului Ana Conta-Kernbach şi-a dat perfect seama că soarta femeei va urma şi ea drumul schimbărilor impuse de vremea nouă ce venea. Din propria ei experienţă şi aceea a semenelor ei, deduse că rostul femeei în societatea viitoare trebue să fie lămurit, libertatea ei de om Întreg sancţionată prin legi şi femeea să-şi * , America şi Japonia îşi dispută sferele de influenţă şi expansiune. Odată cu aurul pompat din Europa, la Statele Unite a venit şi imperialismul care, combinat cu doctrina lui Monroe, schimbă pe zi ce trece normele de viaţă şi tendinţele acesei ţări. Japonia a devenit şi ea, graţie furniturilor din timpul războiului european, o ţară bogată In aur şi cu o industrie foarte dezvoltată, care cerea debuşeuri şi protecţie. Era firesc ca acum, când Europa e aproape complect sleită, între America şi Japonia să se nască un conflict de intietate nu numai pentru zonele special avute în vedere, dar pentru globul întreg. Păşim doar în perioada politicei intercontinentale şi războiul japono-american va fi primul care va avea acest ca racter.* Europa va avea de sufeit sau de câştigat de pe urma unui asemenea conflict ? Desigur că criza survenită prin sustragerea de la munca productivă a atâtor milioane de oameni, va avea repercusiuni pretutindeni. Totuşi, un fenomen invers celui din 1914—1918, va face ca industriile europene să reînvie şi o mare parte din aurul cărat peste oceane să se reîntoarcă în tezaurele vechi, în schimbul muniţiilor şi armelor. Prin acest mijloc, acutele problema valutare din ţările europene s’ar simplifica mult, căci dificultăţile de e-Coite şi Japonia Pericolul unui războiu.— Rivalitatea dintre cele două ţări.— Poziţia Europei.— Avantaje şi dezavantaje De cîtăva vreme sosesc ştir tot mai alarmante asupra Încordării dintre Japonia şi JStatele Unite ale Americei. Fără a di prea mare crezuri zvonurilor după care războiul între aceste două ţări este aproape să izbucnească, trebieotuşi să recunoaştem că, deoparte şi de alta a Oceanului Pacific, animozităţile merg crescând şi că soluţia ultimă va fi probabil tot dezlănţuirea unui conflict armat. Care suntcauzele duşmăniei între două popoare relativ atât de îndepărtate? Răspunsul e acelaşi ca şi pentru toate cazurile precedente : rivalitatea economică şi financiară, rivalitatea dintre două neamuri cu forţe supraabundente şi cu o nelimitată voinţă de viaţă şi de expansiune. Această rivalitate reduce la nimic imensul pustiu de ape al Oceanului şi pune o perdea pe ochii tuturor celor interesaţi, care nu văd ororile răz- I boiului, ci numai avantajele triumfului. Pentru noi Europenii, I perspectiva unui conflict cu alt I teatru şi alţi actori decât cei ai bătrânului continent, nu este a- I tât de neplăcută. JDupă exper i rienţa din care am ieşit aproape zdrobiţi, un asemeneaspectacol ar fi cel puţin o consolare. Iar urmările lui pot aduce un echilibru pe întreg globul, echilibru imposibil de realizat astăzi, azi se datoresc în mare parte ■ relei distribuiri a aurului intre ■ state și continente. * Pentru Anglia, războiul japono-american va fi o grea incer-5 care de dibăcie, căci ea va tre■ bui să vegheze ca rezultatele conflictului să nu-i știrbească domnia asupra mărilor. La aceasta, va fi interesată lesă intreaga Europă, Anglia tinzând a ■ deveni exponentul forţelor maritime ale continentului la bloc, faţă de forţele celorlalte conti- nente. Aşa dar iar se complică " lucrurile şi iar războiul ameninţă " să cuprindă întregul pământ. Cel mai înţelept lucru ar fî tot înţelegerea paşnică. Dar au so- sit vremurile când să ne putem ’ gândi fără un zâmbet la mijlocul acelta atât de simplu ? Petrolodemocraţia I liberală, Gaşca liberală a pus la cale şi acapararea industriei de petrol, prin legea minelor şi legea co- mercializării. Fireşte, actualii industriaşi de petrol au făcut obiecţiuni, invocând garanţia constituţională a dreptului de proprietate. Şi iată că s’a întâmplat un lucru înduioşător! Gaşca-prin intermediul d-lui Tancred Constantinescu—a adoptat principiile socialiste... Tancred a trimis o scrisoare industriaşii lor, afirmând că dreptul de pro- J prietate nu înseamnă mai nimic faţă de necesitatea socială, că industria petrolului trebue să meargă spre naţionalizare; că produsele petrolifere trebue să se vândă in interior cel mult cu preţul pieţei mondiale; că drepturile muncitorilor... etc. etc. lată-i pe liberali gata să se înscrie in partidul lui Racowski, numai să poată pune mâna pe afacerile petrolifere! Dar se iscă întrebarea: « oare pânea, carnea, zaharul, hârtia nu sunt tot atât de necesare ca petrolul ? Pentru ce liberalii nu aplică aici principii de naţionalizare a producţiunei, de limitare a preţului şi celelalte deziderate socialiste ? Foarte simplu. Liberalii se înfrățesc cu Trotzki până trec puntea, adică până acaparează pe- trolul Aici se limitează «socialis- } mult special al Brătienilor. ] Pe urmă, consumatorii vor fa- '■ ce socialism, iar Brâtienii—bagaţi în petrol până la gât—vor invoca teoria dreptului individual de pro- 1 prietate. Lr. ^ j I opîmTI face abona' J Iliii£%mente lunare pentru băi și stațiunile cilj materice . Lei 600 ... pe un an * 320 ... * 6 luni * 160 . . . * 3 luni r seninii Cazul monumentelorde la Cluj ■şi Chişinău, de EM. MANOLIU Se ştie că concursurile anunţate pentru ridicarea monumentelor lui Avram Iancu la Cluj, iar la Chişinău, al Unirei, sau mai bine zis «al realipirei Basarabiei la patria mamă» au fost amândouă amânate, "ba dacă nu mă lasei cel dintâiu chiar casat, aşa că s’a săvârşit o batjocură cum nu se poate mai marede munca artiştilor noştri sculptori, cari au cheltuit bani destin cu afacerea machetelor şi cu drumurile, fără a mai socoti timpul perdut, care de sigur şi acesta îşi are valoarea lui. Nu cunosc îndestul de bine cazul monumentului lui Avram Iancu şi de aceea mă mărginesc numai a constata că concurenţii au fost maltrataţi în operile lor de câtre comisiunea care a casat concursul fără motive plauzibile, fără indicaţiile trebuitoare cari să dovedească abaterea de la planul general al concepţiei cum ar trebui să fie statuia lui Iancu.—Recunosc însă că cel puţin s’a ţinut seamă că artiştii au făcut sacrificii materiale şi pentru care le-a dat despăgubiri câte zece mii lei. Nu tot aşa s’a întâmplat cu cei nouă concurenţi la monumentul din Chişinău.—Acestora maimult sau mal puţin Ii a’au dat de câtră comisiune aliniamentele generale, cam In ce fel ar vedea ea înfăptuirea unui asemenea monument, dar a aaaănat de două ori concursul fără a despăgubi pe artişti masar în parte da pierderile ce Ie au cu materialele şi călătoriile la Chişinău. Concurenţii monumentului «Vorei» de fapt însâ, au fost supuşi concursului, căci ziarul Tribuna Basarabiei de la 11 şi 18 Mai an. c. face o dare de teama amănunţită asupra exporţiei machetelor şi arată că un tumuros public a vizitat acea opoziţie, că comisionea în runte cu dl. Vladimir de Hera, a discutat chiar asupra vosarei operelor prezentate și că tot opinia publică ^selectă cât ! marea majoritate a membrir din comisiune s’a oprit aupra machetei sculptorului ie«3, dl. Rieard P. Hatte, pe ars a gărit’o ca cea mai aproiatâ de idee cum ar trebui să e şi cum ar voi să li se rădice monumentul. Vra să zică alegerea aceasta e o clasare şi îuncă o clasare de rangul intăiu, deci o pronunţare definitivă în favoarea artistului ieşan Ricard P. Hette. Şi dacă este aşa, de ce atunci s’a° pronunţat amânarea , pentru a treea oară a acestui concurs? Cine nu cunoaște dedesupturile, fără îndoială că dă din umere și pleacă nedumerit, dar (Citit! cotinuarea înpag. 6-a) !-