Opinia, noiembrie 1924 (Anul 20, nr. 5226-5251)

1924-11-25 / nr. 5246

ANUL al XX-lea Noi 5246 a hm mmAWith MARTI 25 NOEMBRIE 1924 mmm ABOSAMENTE Lei C00 . „ 320 . „ Eeo . pe an an „ § Uni „ 3 Uni HBTLloyd George, funes­­istul oi politic englez, a fost foarte afectat de insuc­cesul partidului său în ul­­ultimele alegeri. Supărarea însă i-a folosit. Fostul prim­­ministru a cercetat cu o atenţie mirată resorturile psihologiei populare şi a aflat unele lucruri pe care poate le neglijase prea mult altădată. Intr’un articol re­cent, cristalizează aceste constatări, sub forma indi­rectă a unor comentarii. „Alegătorii din Anglia, America, Germania şi Italia s’au îndreptat spre dreapta, cei din Franţa spre stânga* scrie d. Lloyd George. Dar toţi, fără excepţie, s’au pre­cipitat în acea direcţie în care sperau că liniştea, dacă nu altceva deocamdată, va fi găsită cu mai multă pro­babilitate.“ „Calvin Coolidge şi laid­­win sunt expresia anglo­­saxeană a inevitabilei obo­seli ce urmează după ten­siunea şi sforţările uriaşe impuse de războiu. Herriot ate incantaţia unei Franţe neeiluzionate. Aceşti oameni au fost aleşi de ţările lor pentru că nu sunt capabili, prin caracter, dispoziţie sau capacitate, să conducă na­ţiunea în vre-o aventură militară, ponitică sau eco­nomică. Ei doresc cu toţii traiul liniştit, atât în casa lor cât şi la alţii.“ Cum trebue să aplicăm observaţiile de mai sus la situaţia politică din ţara noastră E adevărat că şi la noi se simte oboseala războiului Se simte mai ales ce face d. Lloyd George a lăsat numai să se subînţeleagă : oboseala, împinsă până la plictiseala exasperată, de oamenii politici care au fă­cut războiul şi au exploatat primele urmări ale păcii. După logica unui popor din Europa occidentală, ar tre­bui ca guvernul liberal, care stă la putere de zece ani în şir, să fie imediat înlăturat. Şi desigur mulţimea­­ ar schimba dacă s’ar face ale­geri libere. Dar aşa cum publicul poate da dovezi de temparament european, alţi factori se complac în concepţiile levantine. Din acest conflict, ţara rămâne mereu subt dictatură. Nu este un simplu zvon de ziare când se afirmă că guvernul trebue să se schim­be în curând, ci expresia tot mai accentuată a unei necesităţi generale pe pri­menirea­ atmosferei. Avem nevoie de un val de aer curat. Să respirăm, să gân­dim, să muncim în libertate cu gândul împăcat că la cârma treburilor obşteşti nu mai sunt oamenii care fac să se vorbească zilnic de Văcăreşti, ca şi cum acolo ar fi centrul statului. De ce să nu alegem alţi guvernanţi cum au făcut ţările de care se ocupă d. Lloyd George? Probabil pentru că de noi se ocupă prea mult dinastia Brătianu. —Y— fi Soviet*!« ftuverxul conservator on­{?le» a rovoait asupra ac­ului pria care â. Mao Do­nald recunoscuse Sovietele ruseşti. Lucrul este desigur important, dar an surprin­zător. D. Mao Donald făcuse In­­ţelegerea cu Franţa, ineke* iape protocolul d­ezar­măr ai de la Geneva şi recunoscu­se Sovietele. In casa ideo­logiei democrate şi paci­date a socialismului al od­rui exponent guvernamen­tal era. Dar majoritatea poporu­lui englez de financiari şi negustori are interese anu­mite care nu se prea împa­că cu armonia şi pacea re­ală in Europa. De aceia, alegătorii engleji au răs­turnat guvernul laburist şi au revenit la politica­ tra­diţională a Albionului, a­­ducănd la cârmă pe con­servatori. În virtutea misiunei pe care o au, guvernanţii con­servatori au început prin a face reserve asupra pac­tului de la Geneva şi vor spulbera în curănd­ă toate visurile pacifiste. Urmează acum ruperea contactului diplomaţie cu Rusia sovietică. Pentru a se paciuca, Europa are ne­voe de refacere, îer pentru a se reface are nevoe de Rusia. Dar Angliei nu-i trebueşte o Europă prea mult paeificată. Prin ur­­mare... Vom vedea ce se va ale-Îf« şi din amiciţia anglo­­ranceză, odată ce guver­nul Baldwin aplică cu am­ploare politica tradiţională engleză. —X­ ! ASPECTE in­­­siri nji Asociaţia culturală americană .Beck committee of Children’s­­ Libraries“ a inaugurat în cartie­­­rul Saint-Severis, la Paris, o sală de lectură cu două mii de volume pentru copii. Trei dom­nişoare tinere (spre deosebire de sistemul în vigoare al bi­bliotecarelor domnişoare bătrâ­ne) vor da vizitatorilor sălei in­dicaţiile şi sfaturile necesare, povestindu-le diverse întâmplări pe cari copiii Ie vor compremia îa urmă din cetirea cărţilor. Şi pentru că micii lectori să se sim­tă într’o atmosferă cât mai plă­cută, au la dispoziţie fotolii e­­legante, sala e împodobită cu flori şi organizatorii îşi dau os­teneala ca tot ce ar putea să a­­mintească o sală rigidă de cla­să, să dispară, înţelegerea aceasta a nevoi­lor copiilor, este admirabilă. Am mai vorbit aci despre edu­caţia, numai pe calea cărţii, a copiilor. Şi de câte ori prilejul se va ivi, vom repeta mereu a­­celeaşi sfaturi şi vom reveni, pentru că avem convingerea nes­trămutată că un popor nu se poate transforma prin oamenii ajunşi la maturitate — înve-­i chiţi deacum în rele, cu mintea­­ saturată şi cu sufletul stors de simţiri şi iluzii — ci prin tine­rii curaţi şi doritori de învăţă­tură, prin copiii ale căror cali­tăţi n’au fost corupte încă de vicisitudinile vieţii.­­ Pentru aceasta însă, avem ne­­voe de educatori, de pedagogi , înţelegători şi umani , cres­cuţi la şcoala marilor iubitori ai omenirii şi ai ideilor de liber­­t­tate, iar nu otrăviţi de sisteme­­mele retrograde ale domnului Găvănescu, de pildă — tinere elemente pentru cari sufletul copilului să fie o comoară şi deci ca pe dânsa să o atingă cu iubire m betteri arţigeşi tari înţeleg că singura­­mângi­­ere pentru copil se poate acor­da cu varga de trestie sau cu rigla. In afară de şcoală, dincolo de programe supra-încărcate cu materii nefolositoare si se facă educaţia copilului, în grădini şi săli de bibliotecă. Sporturile barbare să fie înlocuite cu ex­cursii ştiinţifice cari se pot face şi în viile din jurul oraşelor, pentru că ori­unde se găseşte o plantă pentru o lecţie de bota­nică sau o furnică şi albine pentru un curs, în aer liber, de experimentală zoologie.­­ Şi pentru că vorbim de biblio­­­­teci pentru copii, de ce să ne­­ ducem tocmai la Paris să cău­­­tăm un exemplu, şi acolo im­­­­portat de americani ? Am văzut în Chişinău, la biblioteca ora­şului, un departament special pentru copii unde, cu o înţele­gere minunată, o simpatică bi­­bliotecară împărţea micilor citi­tori cărţile pe care ei le alegeau— nu după catalog—ei după co­pertele colorate şi diverse, ex­puse pe pereţi. Şi mi s’a spus că „înainte“ era şi mai bine organizată această secţie a bi­bliotecii. Nu s’ar putea imita şi azi, exemplul bibliotecii din Chişi­nău, sau dacă aveţi oroare de rusism, al acelei franco-ameri­­cane din cartierul Saint-Severin ? G. SPINA -m-, --------------------- - Frmncţiunea socială a iaternitatei Problema natalităţii rămâne în fruntea preocupărilor france­ze. Deficitul permanent al naş­terilor în Franţa îngrijorează pe cetăţenii republicei şi-i face să caute tot soiul de sisteme pen­tru înlăturarea răului. Astfel, s’a ajuns la ideia că maternita­tea este o funcţie socială care dă dreptul la avantaje deose­bite. Asociaţiile franceze ale func­ţionarilor publici cer congedii de maternitate, integral retribui­te şi cu întreaga respectare a condiţiunilor de avansare. Anu­me, cer un congediu de trei luni înainte de naştere, pentru a se da putinţa mam­ei să-şi îngri­­jească sarcina. Apoi, un conge­­­­diu de un an după naştere, pen- i tru ca mama să se consacre I creşterei copilului în timpul cînd I acesta are o specială nevoe de » îngrijire. I De altfel, în unele instituţii ,v particulare franceze s’au şi rea- I lizat o parte din aceste dezide­­■ rate. Marile magazine acordă femeilor-mame congedii de un an cu leafa întreagă. Nu-i nici un motiv a crede că Statul fran­cez va refuza si urmeze ac’te I bune exemple. I Viscolul cu Fălciu Huşi.— Vineri şi Sîmbătă viscolul a bântuit cu furie în tot judeţul Fălciu, întrerupând ! De ieri, situaţia s’a ameliorat. Nimeni poate n’a dispreţuit mai adânc gloata şi în acelaş timp nu a râvnit mai mult la aplauzele ei, ca Oscar Wilde. Viaţa atât de frământată a straniului şi strălucitului poet englez, restrânge în toate împre­jurările ei această bizară duali­tate a sufletului lui Wilde. Preo­cupat veşnic de impresia ce tre­buia s- o producă în jurul său, el îşi puse foarte rar geniul în lucrare, fiindcă prea mult dis­preţuia mulţimea ca să o poată crede capabilă de a se urca până la culmea cugetării lui; şi totuşi prea mult râvnea la a­­plauzele ei ca să nu caute să o impresioneze măcar prin per­­­­soana l­d şi aud alee prin om­ de Eugenia Dimitriu-Sinaşti brăcămintea lui într’un tăi extra­vagantă şi apoi excesiv de lu­xoasă când a ajuns în culmea strălucirii. Ne lămurim în­deajuns asu­pra acestei chestiuni când ne gândim la acel turneu făcut de Wilde în America, sub titlul de conferenţiar şi festei De fapt şi a fost renumit nu atât prin con­ferinţele sale care fuseseră so­cotite slabe şi de care el însuşi îşi aminti mai târziu cu dezgus­t cât mai ales prin ridicolul şi curiozitatea etalate în faţa u­­nei mulţimi care se aduna sâ vadă pe „marele estet*, — îm­brăcat în costumul său caracte­ristic, cu pantalonii scurţi până la genunchi şi cu nelipsita Boa­ I circulația. Linia Crasna Huşi a­­ fost trocnită. Parlament de formă... PIEDICI LA CONTROLAREA ACTELOR DE GUVERN­AMANT. CUM SE FAC COMUNICĂRILE ȘI INTERPELĂRILE * Parlamentar n’are numai ros­tul de a înregistra sacii de legi pe care guvernul îi încarcă și-i» descarcă cu o prodigalitate a­’ meţitoare— pe birourile celor ;: două Camere. Ci el trebue să fie un ochi veşnic atent la si-. tuaţia din ţară şi la modalita-| tea desfăşurărei acţiunei de gu-. vernământ. Reprezintanţii acţiunei (sa să.i zicem aşa) îşi îndeplinesc rolul * lor de ecou permanent al ne-­­ voilor publice şi de controlori­­ ai actelor de guvernământ, prin­­ aşa zisele comunicări care se­­ fac de la începutul şedinţelor­­ Camerei şi Senatului.­­ Din nefericire însă, aceste co­municări sânt sufocate în ca­­­­drul strâmt al regulamentelor,­­ adică nu pot avea amploarea necesară pentru că li se îngă­­due a depăşi o insuficientă du­rată de timp (mi se pare, 10 sau 15 minute). fe Dar pe lângă aceasta, mai au­­ cusurul că nu obligă pe miniş- ] tri a le da curs şi a le râspun- ‘ de imediat. Astfel, se fac sute şi mii de comunicări, de care nu se sinchiseşte nimeni şi care a’au nici un fel de efect. ? *­­ Dar deputaţii şi senatorii mai au o armă prin care să fie din scurt guvernul cu actele lui. Este­­ interpelarea. Prin mijlo­cul interpelărei se fac demas­cări, se cere socoteală și se duc campanii de răsturnare. Din pă­cate insă, regulamentele defec­tuoase (putem zice perfide) slă­besc considerabil, dacă nu chiar anulează puterea interpelărei. •De pildă, regulamentul Came­rei îngădue numai o singură zi pe săptămână : Joia, pentru dez­voltarea interpelărilor. Dacă ai de atacat o chestiune­­şi de în­­cercat o răsturnare, trebue să aştepţi şi să te divizi din Joi îa Joi. Vorba populară : din joi până mai de­ apoi! Bine­înţeles că, cu sistemul acesta, valoarea interpelării slă­beşte, iar guvernul îşi vede li­niştit de abuzuri şi afaceri. In scandaloasa panama a pa­şapoartel­or, au trecut câteva săptămâni până ce trei depu­taţi şi-au putut dezvolta inter­pelările. Şi mai sânt încă la rând, până la sfârşitul anului, câteva interpelări î­n aceiaşi chestiune. Cu toată vremea ca problema să-şi piardă actuali­tatea... * Dar lipsa de probitate a gu­vernului şi a birourilor lui par­lamentare mai face ca punerea interpelărilor la ordinea zilei să fie o chestiune cu totul nesi­gură. De pi­dă, interpelarea în chestia hârtiei anunţată de d. loaniţescu, aşteaptă din sesiu­nea trecută. Când va fi des­­voltată, nu va avea aproape nici un interes. In fine, desele vacanţe­­pe pe care le ia Camera, înghit multe joi, împuţinînd şi pe a­­ceasta cale zilele interpelărilor. Ia astfel de condiţii, parla­mentar ajunge o ficţiune. Şi nici nu poate fi altfel cu nişte Camere alese prin violenţa şi fraudă, şi cu nişte majorităţi obligate a asculta smerit po­runcile guvernului. 7. Actualitâţi din afară , el mai cară loc dim lu­­aao.— Buletinul Societăţii de Meteorologie din Londra a­­nunţă că temperatura cea mai ridicată observătă la umbră a fost îa Tripolitania, la Azizia, la 49 kilometri depărtare de coasta mării, unde la 13 Sep­tembrie termometrul a atins peste 51 grade.* Xleetrecutată de o lamapă electrică. Luise Moreau, bucătăreasă din Dijeu a fost găsită moartă într’o pivniţă unde stăpânul său © trimesese să caute nişte provizii. Ba ţinea In mina crispată © lampă electrică şi avea arsuri la încheetura mânii stingi şi la palma nunii drepte. Nenorocita fusese electrocu­tată.* Florile artificia­le.— Istoria florilor artificiale este interesan­tă în zilele noastre cînd sînt așa de răspîndite și dau de lucru la atîtea muncitoare. Fa­bricația lor a început într’o eposă foarte depărtată : se crede că spre anul 350 înainte de Hristos, Egizii au adus în­­ Grecia florile artificiale pe care i le lucrau. La Roma sub împă­raţi doamnele îşi împodobeau­­ îmbrăcămintea cu flori făcute ‘din scoarţă de papirus sau cu­­stofe de diferite culori pe care i le parfumau cu esenţe de flori ‘naturale. In secolul al treilea,­­ Chinejii lipeau cu ceară pe cazi­­ de pene flori făcute din mătase. I­dola ei au importat în Eu­ropa moda spaniolii şi apoi i­­talienii. Aceştia din urmă au­­ dus-o în Franţa, unde a devenit cu timpul o adevărată industrie. Mo&Hm prin ftifixi* Bucurefti.—la str. Turda din Cluj au fost prăsiţi as­fixiaţi soţii Komicel, din cauza deteriorizării conduc­tei de gaz aerian. Nefericiţii au murit în drum spre spital. Păstrați bonul re a soarelui la butonieră. Pu­blicul american făcea mare haz de exteriorul lui Oscar Wilde, în timp ce conferinţele lui îl lă­sau indiferent.­­ Viaţa lui Oscar Wilde este un nesfârşit şirag de poze şi atitu- *­dini, de silinţe perfect ridicole, de a captiva acea mulţime pe care o dispreţuia profund. A­­ceste silinţe poate au făcut pe autorul lui „De profundis“ să pro­acă puţin faţă de geniul său viguros, fiindcă silinţele va­ne i-au umplut prea mult tim­pul ; sau poate că în dispreţul său pentru mulţime, Wilde gă­sea nefolositor să-i împărtăşeas­că ei ceea ce frământa mintea lui atât de ascuţită, sufletul lui atât de adânc. Ori poate şi una şi alta eu contribuit în egală măsură... (Continuarea în pag­. II) Oamenii sânge­roşi ai Spaniei Generalul Martinez Anide, ajutorul principal al lui Prino de Rivara.— Actele unui om blestemat Dictatura din Spania are, de câtva timp, un caracter foarte sângeros. O simplă manifestaţie a aspiraţiunelor liberale a fost suficientă pentru a se dezlănţui cea mai sălbatecă prigoană. Şti­rile despre conspiraţiuni şi lo­vituri revoluţionare sunt în mare parte exagerate sau chiar inven­tate de oficialitate, pentru a servi ca pretext la represiuni o­­ribile. Pentru desăvârşirea operei sân­geroase, dictatorul Primo de Rivera are un auxiliar fioros în persoana generalului Martinez Anido, subsecretar de stat la interne. Numele acestuia este necunoscut la noi, dar în Spania este în fiece moment pronunţat în scrăşnirea dinţilor. * Generalul Martinez Anido par­ticipa la expediţiuni coloniale şi în 19­20 se aştepta să fie tri­mis în Maroc. Dar guvernul l-a numit guvernator la Barcelona, cu prilejul unei greve impor­tante. Şi An’do a făcut din acea parte a Spaniei un adevărat câmp de război. Sistemul lui de acţiune a con­stat din organizarea bandelor care comiteau violenţe de stradă şi chiar asasinate. In acelaş timp a inventat transportarea aresta­ţilor pe jos, de la un loc la altul, cu rezultatul înfiorător al „fugei de sub escortă“. Observaţi afinitatea impresio­­nanta cu­ regimul liber­al al Bra­­tienilor. Şi la noi liberalii a organizat ba­tde antisemite pe­­­tru dezordini, şi la nai se o­­­­bişnueşte „fuga de sub eacorta“. Toate dictaturile se­ manifestă în acelaş chip ! &gSub autoritatea lui Anido, multe persoane nevinovate au închis ochii de timpuriu. Muncitorii exasperaţi au re­curs la acelaşi sistem al asa­sinatului. Dar pentru o victimă a lor trebuiau să plătească doi,­­ apoi zece şi chiar 20 din rîn­­durile sindicaliştilor. S’au în­cercat şi nu mai puţin de 9 atentate asupra călăului Marti­nez Anido, dar toate au dat greş.. In fine, muncitorii au consi­derat ca vinovat pe însuşi gu-­­ vernul din Madnd şi s’a găsit un braţ care a întins revolverul chiar asupra lui Dato, primul ministru de atunci. Dato a plă­tit cu viaţa toate actele gene­ralului din Barcelona. Schimbîndu-se regimul, Mar­tinez Anido a fost debarcat din funcţia lui. Fostul guverna­tor a trebuit să stee multă vreme ascuns într-o insulă unde un cunoscut i-a oferit azil. Dar bandele organizate de dînsul au continuat dezordinile și jaful la Barcelona. Când Pu­mo de Rivera a fi­(Cont. în pag. îl-a) M b •ve V • ▼o V «▼o BONDEPEEMnNo. Ziarul „OPINIA” 100.000 lei, din care 20.000 numerar

Next