Opinia, iulie 1927 (Anul 23, nr. 6030-6055)

1927-07-22 / nr. 6047

1­ 4 DOLIUL NAŢIEI La orele 2,15 spre zorii zilei de 20 Iulie 1927, na­ţia română a primit o cum­plită lovitură a soartei. A murit Ferdinand I de Ho­henzollern, regele mare, în­ţelept şi viteaz, simbolul întregirea Statului român. Venit de tânăr în mijlo­cul nostru, Ferdinand de hohenzollern s’a identificat în întregim­e cu aspiraţiile poporului românesc. Suind treptele tronului in zilele tulburi ale toamnei lui 1914, Regele s’a devotat cu desăvârşire intereselor na­ţionale. A scrutat cu mare chibzuinţă evenimentele, iar la momentul oportun a fă­cut un nobil act de abne­gaţie personală, sacrificând puternice legături de fami­lie, pentru a se deda cu to­tul cauzei sfinte a ţarei pe care o cărmuia. Pilda admirabilă a Rege­­lui a îmbărbătat sufletele, iar vitejia lui a dus arma­tele la izbândă. Iaşul nostru a avut cins­tea să adăpostească pe Rege în vremurile grele ale Isto­riei neamului. L’am văzut tare şi încrezător, in mij­o­­cul nostru ; cuvântul lui era forţă vie, scut împotriva slăbiciunilor şi oţerire la re­zistenţă, până la triumful final. Sub auspiciile Regelui Fer­dinand, au venit la sinul pa­­triei-mume frumoasele pro­vincii Basarabia şi Buco­vina,, reîntregindu-se Moldo­va lui Ştefan cel Mare, apoi Ardealul şi Banatul, croin­­du-se România Mare. Forţa românească a izbândit îm­potriva tuturor adversarilor şi s-a afirmat până în cen­trul Europei unde Marele Căpitan a condus steagu­rile oştirei. Regele Ferdinand îşi cu­cerise, în primii 5 ani ai domniei, locul de frunte în Istoria neamului. * Având inimă caldă de tată pentru supuşii lui, şi iubind sincer obştea a cărei vred­nicie a constatat o în cele mai grele încercări, Regele Ferdinand a făcut dreptate tuturor şi a dăruit norodu­lui „pământ şi vot“, înde­plinind ast­fel, în mod paş­nic, o adevărată revoluţie socială. Cu drept cuvânt i s-a spus regele ţăranilor, marele rege care a făcut legătura indisolubilă intre Tron şi popor. In anii de desăvârşire a roadelor victoriei şi de con­solidare a ţării mărite, Re­gele a îndrumat activitatea publică, cu chibzuinţă, pre­vedere şi fermitate, punând pretutindenea pecetea marei lui personalităţi.­­Iar când o nouă încerca­re s’a pus în drumul pa­triei, înţeleptul şi devotatul rege a făcut un nou act de eroism, poruncind tăcere i­­nimei lui de tată şi luând măsuri pentru asigurarea conducerei liniştite şi sigu­re in viitor, a patriei ro­mâne. Pe acest rege mare şi sfânt, soarta ni L-a luat a­­tât de timpuriu! Naţia se îmbracă in mare doliu şi plânge cu lacrimi de foc. Din dragoste de ţară şi capietate pentru memoria Lui, avem cu toţii datoria să continuăm opera începu­tă de dânsul şi să mergem fără şovăire pe calea pe care El a deschis-o Statu­lui şi poporului român. Note biografice Ferdinand-Mi­ctor-Al­b­ert-Main­­rod de Hohenzollern, s’a năs­cut la Sigmaringen (Germania) în 24 August 1865, — ca al doilea fiu al prinţului Leopold de Hohenzollern (frate mai ma­re al regelui nostru Carol) Şi-a făcut studiile secundare la gimnaziul din Düsseldorf, a urmat cursurile universitare la Tübingen şi Leipzig, şi totoda­tă a absolvit şcoala militară din Cassel. Prin decretul regal din 18 Mart 1889, prinţul Ferdinand a fost proclamat prinţ de coroa­nă al României, moştenitor al tronului. La 26 April 1889 a in­trat ca ofiţer în armata româ­nă şi a trec­t prin toată fin­­ca până în 1914 când avea gradul de general de corp de armată şi inspector general al armatei. Prințul Ferdinand s-a căsăto­rit la Sigmaringen, în ziua de 10 ianuar si. n. 1893, cu prin­țesa Maria de Saxa-Colourg- Gotha, nepoata reginei Victoria a Angliei. Din anul 1890, Martie 16, prințul Ferdinand era membru onorific al Academiei Romlite ; în această calitate, prințul a rostit diverse cuvîntări, dove­dind cunoştinţe solide şi aptitu­­dini remarcabile. A jucat un rol important In organizarea armatei noastre. In timpul campaniei din 19­13 In Bulgaria, a fost comandantul suprem al armatei române, şi a trecut Dunărea pe la Zimoicea. La 11 Octombrie st. v. 1914 a devenit Rege al României, iar la 14 Octombrie acelaş an, a depus jurămîntul în parlament A condus oştile ţării la glorie şi izblndă în campaniile 1916 18 şi 1918 19. Sub sceptrul lui în Mart 1918 s’a unit Basarabia cu patria-mumă, iar în Nocta­­­bie şi Decembre acelaş an, s’au alipit Bucovina şi Ardealul. A prezidat la marea operă a împroprietăririi ţăranilor şi a a­­cordării votului obştesc. La 14 Octombre 1922 s'a În­coronat la Alba-lulia ca prim rege al României întregite. In pag. III-a Ultima Oră telegrafică și telefonică ZIAR POLITIC OOTIM­I­s­ b­an ASPECTE La moartea Regelui Domnia Regelui Ferdinand s’a încheiat, cu o imensă su­ferinţă fizică şi morală, ultimele luni din viaţă au fost prea grele chiar pentru un Rege, pe care meritorii de rând il socot Întotdeauna plămădit şi organic altfel de­cât toată lumea. Regele Ferdinand a suferit; e suficientă această constatare, pentru ca amintirea lui să ni-l înfăţişeze apropiat de maseele populare al căror apanaj este suferinţa; este suficient să ne imaginam durerile lui profund omeneşti, ca să ştim că a fost legat—prin ce are viaţa mai puternic—de fiecare din supuşii lui. Dar Regele Ferdinand nu s’a dovedit apropiat de supuşii lui numai prin suferinţa ultimelor luni; în sufletul lui au găsit e­­cou până şi glasurile revoluţio­nare şi — fără nici o ezitare — a îndeplinit prin­tr'un simplu de­cret ceeace In alte părţi s’a cu­cerit pe baricade. Pământul dat ţăranilor şi vo­tul universal acordat cetăţenilor, constitue două acte democra­tice de o importanţă atât de co­vârşitoare, încât lumina lor se restrânge asupra domniei întregi a defunctului Rege şi îl aşează printre marii reformatori ai po­porului român. Deasupra partidelor şi dea­supra oamenilor politici cari văd interesul ţării printr’o prizmă strimtă şi personală. Regele Fer­dinand şi-a menţinut rolul de arbitru imparţial, impuninduşi vo­inţa şi hotărîna cu spirit drept în toate împrejurările şi chiar a­­tunci când erau în joc interese de pe urma cărora —omeneşte —el personal avea să sufere cel mai mult... Europa a fost zguduită din temelii; tronuri seculare s'au prăbuşit pentrucă suveranii cari se jefuiau pe ele n’au înţeles glasul vremii şi nu şi-au plecat urechea la năzuinţele popoare­lor cari se u­rau în sclăvie la picioarele lor. „Cascada tronu­rilor­ nu a fost o simplă poză. Şi în vremea aceasta, R­aele Ferdinand îşi consolida legă­tura cu poporul său, pentru că avea sufletul larg şi deschis şi îndeplinea reforme radicale de­mocratice împotriva chiar a vo­inţei oamenilor politici cari nu aveau viziunea lui clară în viitor. Deasupra criptei din Mănăs­tirea de la Curtea de Argeş un­de va odihni de acum Regele Ferdinand, un vers dintr'o poe­zie a lui Cerna — „Isus“ — poate fi singurul epitaf ni­merit : „Ai fost un om, şi-ai pătimit ca dânsul*«. Şi e supremul o­­magiu ce se poate aduce unui Suveran care nu s’a drapat în mantia de purpură şi hermină a indiferenţei pentru suferinţele poporului său. G. SPIN­A Trăiască Regele Mihai l­ ia Cu toată copleşitoarea durere a zilei de astăzi, o duioşie ni se coboară In suflet cînd glndim la fra­i­ecul vlăstar al Dinastiei e Hohenzollern, ffl. S. Re­gele Mi­hai I iu. Sunt ab­ea cîteva săptă­mâni de cînd micul prin­cipe Mihai a vizitat laşul. L-am văzut zglobiu, fru­mos şi inteligent şi o legă­tură de sinceră dragoste s’a sălăşluit atunci Intre El şi publicul ieşan. Ini­­mele ne-au tresărit de bu­curie şi nădejde, căpătind intuiţia că într’un viitor nu prea depărtat, sceptrul ţării se va afla în mînile vrednice ale unui rege tî­­năr, crescut la sentimente româneşti şi cu virtuţile glorioasei noastre Dinastii. Micul principe şi-a ex­primat atunci plăcerea pe care i-a procurat-o a doua Capitală şi locuitorii ei. Ieşenii au fost măguliţi, iar acum simţim mai vîr­­tos dragostea şi supunerea faţă de noul rege. Cu profundul sentiment monarhic al poporului ro­mân, cu echilibrul şi spiri­tul de cuminţenie de tot­deauna, exprimăm devota­mentul neclintit al româ­nilor pentru noul rege şi hotărirea de a face—or cînd —zid în jurul Tronului Silisi in inima tuturor se ză­misleşte astăzi urarea sin­­ceră: Trăiască M­r. Regele Mihai I-iu! Proclamaţia guver­nului către ţară Români, Primul Rege al României În­tregite a încetat din viaţă. O hoaţă crudă L-a răpit, pu­nând astfel capăt înainte de vreme celei mai glorioasei dom­nii sub care s’a întruchipat vi­sul de veacuri al Ne­amului nos­tru. Urcând treptele Tronului,­ Re­gele Ferdinand a făgăduit" so­lemn în faţa Reprezentanţei Na­ţionale că va fi bun Român. Domnia Lui a dovedit cu pri­sosinţă că şi-a împlinit pe deaîntregul făgăduinţa şi astăzi plângem namâingăiaţi moartea celui mai mare şi mai­­ bun din­tre români. Dealungul veacurilor­­românii nu vor putea niciodată­­ să uite că n’a fost jertifă pe care Fer­dinand I să n’o fi făcut pentru fericirea Ţării Sale. Neclintit în credinţă şi hotă­râre în timp de război, înţele­gător şi blând, înţelept şi drept în timp de pace, Ferdinand I va rămâne pururea Regele În­tregirii Neamului şi ial marilor reforme cari au adus Statului dreptate, putere şi linişte. Nu putem rămâne mai sta­tornici credincioşi marelui gând căruia El­ i-a închinat toată via­ţa sa de f­at fiind strâns uniţi pentru liniştea şi propăşirea Patriei. Cu neclintite de­votat gent pen-­ tru Dinastie, cu redpect faţă Rege mare şi mare român CU PRILEJUL CONSILIULUI DE COROANĂ DIN 1916 de Prof. Emil Diaconescu Faţă cu desfăşurarea eveni­mentelor, România se găsea încă în primăvara anului 1916 la o grea cotitură . Hotărârea de a intra în luptă alături de aliaţi, era luată dar momentul Încă nu era ales. Faţă de insistenţa puterilor aliate, manifestată aproape sub forma unui ultimatum, ilustrul nostru Rege, a convocat la Co­­troceni un nou consiliu de co­roană, la care au luat parte cei mai de seamă reprezentanţi ai vieţei noastre politice. Reg­­e Ferdinand era cuprins, de o via emoţiu­ne şi la începutul şedinţei, dându-şi seama de marea răspundere ce-şi asemnă, spuse cu hotărâre : — Domnilor, dacă am con­vocat pe cei mai străluciţi băr­baţi politici ai ţârii mele, am făcut-o nu ca să le cer un sfat, căci hotărârea mea este luată, ci numai să le cer sprijinul lor. Am ajuns în cliipa când neutra­litatea noastră nu mai este cu putinţă, pansele victoriei Alia­ţilor nici­odată n’au fost mai mari. Momentul este venit, pen­tru România să aleagă, să ho­tărască de care parte trebu­e să meargă. Această alegere este neîndo­­ioasă, calea ne este în întregime croită. Nu putem de­cât să ne aşezăm de partea Entantei îm­potriva imperiilor centrale. Vă rog să credeţi că Suve­ranul care vă ţine acest dis­curs şi vă dă un asemenea sat, a trebuit să lupte şi sa su­fere mult. Înainte de a ajunge la această hotărâre, a trebuit să se biru­iască pe el Însuşi. Asta este cea mai mai bună dovadă că drumul ars de dân­sul este de sigur cel mai bun pentru România. Cunosc bine puterea unirei. Deaceia vă cer tuturora cam­ aţi colaborat cu unchiul meu, defunctul suveran, să mă susţi­neţi în politica pe care vreau s’o urmez ca bun Român ce sunt. * Aceste cuvinte au impresio­nat adânc pe asistenți cari au (Continuarea în pag. IV-a) de Constituţie şi de legile Ţâ­rei, să înconjurăm cu dragoste şi cu­ încredere în menirea Ţâ­rei pe Regele Mihai şi să ne încordăm toate puterile pentru asigurarea viitorului strălucit al României Întregite, azi aşa de greu încercată. (Urmează semnăturile d-lui prim-ministru şi ale celorlalți d-ni miniștri). București, 26 Iulie 1927. Legea de instituire a Regenţei In şedinţa Adunărilor Naţio­nale din 4 ianuar 1926, s’a vo­tat următoarea lege: 1* „Articol unic— Adunările Na­­ţionale Constituante întrunite conform art. 79 din Constituţie, primesc regenţa instituită de M. S. Regele Ferdinand I, pe te­meiul art. 83 din Constituţie, pentru a exercita puterile regale şi tutela A. S. R. Moştenitorului Tronului, în cazul când acesta a­­r fi chemat să domnească în timpul minorităţii Sale. „Reprezentaţiunea Naţională primeşte numirea celor trei per­soane cari compun această re­genţă : A. S. R. Principele Ni­­colae, I. P. S. S. Dr. Miron Christea patri­ah al României şi d. George Buzdugan, actualul prim-preşedinte al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie“.

Next