Opinia, iulie 1927 (Anul 23, nr. 6030-6055)
1927-07-22 / nr. 6047
1 4 DOLIUL NAŢIEI La orele 2,15 spre zorii zilei de 20 Iulie 1927, naţia română a primit o cumplită lovitură a soartei. A murit Ferdinand I de Hohenzollern, regele mare, înţelept şi viteaz, simbolul întregirea Statului român. Venit de tânăr în mijlocul nostru, Ferdinand de hohenzollern s’a identificat în întregime cu aspiraţiile poporului românesc. Suind treptele tronului in zilele tulburi ale toamnei lui 1914, Regele s’a devotat cu desăvârşire intereselor naţionale. A scrutat cu mare chibzuinţă evenimentele, iar la momentul oportun a făcut un nobil act de abnegaţie personală, sacrificând puternice legături de familie, pentru a se deda cu totul cauzei sfinte a ţarei pe care o cărmuia. Pilda admirabilă a Regelui a îmbărbătat sufletele, iar vitejia lui a dus armatele la izbândă. Iaşul nostru a avut cinstea să adăpostească pe Rege în vremurile grele ale Istoriei neamului. L’am văzut tare şi încrezător, in mijocul nostru ; cuvântul lui era forţă vie, scut împotriva slăbiciunilor şi oţerire la rezistenţă, până la triumful final. Sub auspiciile Regelui Ferdinand, au venit la sinul patriei-mume frumoasele provincii Basarabia şi Bucovina,, reîntregindu-se Moldova lui Ştefan cel Mare, apoi Ardealul şi Banatul, croindu-se România Mare. Forţa românească a izbândit împotriva tuturor adversarilor şi s-a afirmat până în centrul Europei unde Marele Căpitan a condus steagurile oştirei. Regele Ferdinand îşi cucerise, în primii 5 ani ai domniei, locul de frunte în Istoria neamului. * Având inimă caldă de tată pentru supuşii lui, şi iubind sincer obştea a cărei vrednicie a constatat o în cele mai grele încercări, Regele Ferdinand a făcut dreptate tuturor şi a dăruit norodului „pământ şi vot“, îndeplinind astfel, în mod paşnic, o adevărată revoluţie socială. Cu drept cuvânt i s-a spus regele ţăranilor, marele rege care a făcut legătura indisolubilă intre Tron şi popor. In anii de desăvârşire a roadelor victoriei şi de consolidare a ţării mărite, Regele a îndrumat activitatea publică, cu chibzuinţă, prevedere şi fermitate, punând pretutindenea pecetea marei lui personalităţi.Iar când o nouă încercare s’a pus în drumul patriei, înţeleptul şi devotatul rege a făcut un nou act de eroism, poruncind tăcere inimei lui de tată şi luând măsuri pentru asigurarea conducerei liniştite şi sigure in viitor, a patriei române. Pe acest rege mare şi sfânt, soarta ni L-a luat atât de timpuriu! Naţia se îmbracă in mare doliu şi plânge cu lacrimi de foc. Din dragoste de ţară şi capietate pentru memoria Lui, avem cu toţii datoria să continuăm opera începută de dânsul şi să mergem fără şovăire pe calea pe care El a deschis-o Statului şi poporului român. Note biografice Ferdinand-Mictor-Albert-Mainrod de Hohenzollern, s’a născut la Sigmaringen (Germania) în 24 August 1865, — ca al doilea fiu al prinţului Leopold de Hohenzollern (frate mai mare al regelui nostru Carol) Şi-a făcut studiile secundare la gimnaziul din Düsseldorf, a urmat cursurile universitare la Tübingen şi Leipzig, şi totodată a absolvit şcoala militară din Cassel. Prin decretul regal din 18 Mart 1889, prinţul Ferdinand a fost proclamat prinţ de coroană al României, moştenitor al tronului. La 26 April 1889 a intrat ca ofiţer în armata română şi a trect prin toată finca până în 1914 când avea gradul de general de corp de armată şi inspector general al armatei. Prințul Ferdinand s-a căsătorit la Sigmaringen, în ziua de 10 ianuar si. n. 1893, cu prințesa Maria de Saxa-Colourg- Gotha, nepoata reginei Victoria a Angliei. Din anul 1890, Martie 16, prințul Ferdinand era membru onorific al Academiei Romlite ; în această calitate, prințul a rostit diverse cuvîntări, dovedind cunoştinţe solide şi aptitudini remarcabile. A jucat un rol important In organizarea armatei noastre. In timpul campaniei din 1913 In Bulgaria, a fost comandantul suprem al armatei române, şi a trecut Dunărea pe la Zimoicea. La 11 Octombrie st. v. 1914 a devenit Rege al României, iar la 14 Octombrie acelaş an, a depus jurămîntul în parlament A condus oştile ţării la glorie şi izblndă în campaniile 1916 18 şi 1918 19. Sub sceptrul lui în Mart 1918 s’a unit Basarabia cu patria-mumă, iar în Noctabie şi Decembre acelaş an, s’au alipit Bucovina şi Ardealul. A prezidat la marea operă a împroprietăririi ţăranilor şi a acordării votului obştesc. La 14 Octombre 1922 s'a Încoronat la Alba-lulia ca prim rege al României întregite. In pag. III-a Ultima Oră telegrafică și telefonică ZIAR POLITIC OOTIMIs ban ASPECTE La moartea Regelui Domnia Regelui Ferdinand s’a încheiat, cu o imensă suferinţă fizică şi morală, ultimele luni din viaţă au fost prea grele chiar pentru un Rege, pe care meritorii de rând il socot Întotdeauna plămădit şi organic altfel decât toată lumea. Regele Ferdinand a suferit; e suficientă această constatare, pentru ca amintirea lui să ni-l înfăţişeze apropiat de maseele populare al căror apanaj este suferinţa; este suficient să ne imaginam durerile lui profund omeneşti, ca să ştim că a fost legat—prin ce are viaţa mai puternic—de fiecare din supuşii lui. Dar Regele Ferdinand nu s’a dovedit apropiat de supuşii lui numai prin suferinţa ultimelor luni; în sufletul lui au găsit ecou până şi glasurile revoluţionare şi — fără nici o ezitare — a îndeplinit printr'un simplu decret ceeace In alte părţi s’a cucerit pe baricade. Pământul dat ţăranilor şi votul universal acordat cetăţenilor, constitue două acte democratice de o importanţă atât de covârşitoare, încât lumina lor se restrânge asupra domniei întregi a defunctului Rege şi îl aşează printre marii reformatori ai poporului român. Deasupra partidelor şi deasupra oamenilor politici cari văd interesul ţării printr’o prizmă strimtă şi personală. Regele Ferdinand şi-a menţinut rolul de arbitru imparţial, impuninduşi voinţa şi hotărîna cu spirit drept în toate împrejurările şi chiar atunci când erau în joc interese de pe urma cărora —omeneşte —el personal avea să sufere cel mai mult... Europa a fost zguduită din temelii; tronuri seculare s'au prăbuşit pentrucă suveranii cari se jefuiau pe ele n’au înţeles glasul vremii şi nu şi-au plecat urechea la năzuinţele popoarelor cari se urau în sclăvie la picioarele lor. „Cascada tronurilor nu a fost o simplă poză. Şi în vremea aceasta, Raele Ferdinand îşi consolida legătura cu poporul său, pentru că avea sufletul larg şi deschis şi îndeplinea reforme radicale democratice împotriva chiar a voinţei oamenilor politici cari nu aveau viziunea lui clară în viitor. Deasupra criptei din Mănăstirea de la Curtea de Argeş unde va odihni de acum Regele Ferdinand, un vers dintr'o poezie a lui Cerna — „Isus“ — poate fi singurul epitaf nimerit : „Ai fost un om, şi-ai pătimit ca dânsul*«. Şi e supremul omagiu ce se poate aduce unui Suveran care nu s’a drapat în mantia de purpură şi hermină a indiferenţei pentru suferinţele poporului său. G. SPINA Trăiască Regele Mihai l ia Cu toată copleşitoarea durere a zilei de astăzi, o duioşie ni se coboară In suflet cînd glndim la fraiecul vlăstar al Dinastiei e Hohenzollern, ffl. S. Regele Mihai I iu. Sunt abea cîteva săptămâni de cînd micul principe Mihai a vizitat laşul. L-am văzut zglobiu, frumos şi inteligent şi o legătură de sinceră dragoste s’a sălăşluit atunci Intre El şi publicul ieşan. Inimele ne-au tresărit de bucurie şi nădejde, căpătind intuiţia că într’un viitor nu prea depărtat, sceptrul ţării se va afla în mînile vrednice ale unui rege tînăr, crescut la sentimente româneşti şi cu virtuţile glorioasei noastre Dinastii. Micul principe şi-a exprimat atunci plăcerea pe care i-a procurat-o a doua Capitală şi locuitorii ei. Ieşenii au fost măguliţi, iar acum simţim mai vîrtos dragostea şi supunerea faţă de noul rege. Cu profundul sentiment monarhic al poporului român, cu echilibrul şi spiritul de cuminţenie de totdeauna, exprimăm devotamentul neclintit al românilor pentru noul rege şi hotărirea de a face—or cînd —zid în jurul Tronului Silisi in inima tuturor se zămisleşte astăzi urarea sinceră: Trăiască Mr. Regele Mihai I-iu! Proclamaţia guvernului către ţară Români, Primul Rege al României Întregite a încetat din viaţă. O hoaţă crudă L-a răpit, punând astfel capăt înainte de vreme celei mai glorioasei domnii sub care s’a întruchipat visul de veacuri al Neamului nostru. Urcând treptele Tronului, Regele Ferdinand a făgăduit" solemn în faţa Reprezentanţei Naţionale că va fi bun Român. Domnia Lui a dovedit cu prisosinţă că şi-a împlinit pe deaîntregul făgăduinţa şi astăzi plângem namâingăiaţi moartea celui mai mare şi mai bun dintre români. Dealungul veacurilorromânii nu vor putea niciodată să uite că n’a fost jertifă pe care Ferdinand I să n’o fi făcut pentru fericirea Ţării Sale. Neclintit în credinţă şi hotărâre în timp de război, înţelegător şi blând, înţelept şi drept în timp de pace, Ferdinand I va rămâne pururea Regele Întregirii Neamului şi ial marilor reforme cari au adus Statului dreptate, putere şi linişte. Nu putem rămâne mai statornici credincioşi marelui gând căruia El i-a închinat toată viaţa sa de fat fiind strâns uniţi pentru liniştea şi propăşirea Patriei. Cu neclintite devotat gent pen- tru Dinastie, cu redpect faţă Rege mare şi mare român CU PRILEJUL CONSILIULUI DE COROANĂ DIN 1916 de Prof. Emil Diaconescu Faţă cu desfăşurarea evenimentelor, România se găsea încă în primăvara anului 1916 la o grea cotitură . Hotărârea de a intra în luptă alături de aliaţi, era luată dar momentul Încă nu era ales. Faţă de insistenţa puterilor aliate, manifestată aproape sub forma unui ultimatum, ilustrul nostru Rege, a convocat la Cotroceni un nou consiliu de coroană, la care au luat parte cei mai de seamă reprezentanţi ai vieţei noastre politice. Rege Ferdinand era cuprins, de o via emoţiune şi la începutul şedinţei, dându-şi seama de marea răspundere ce-şi asemnă, spuse cu hotărâre : — Domnilor, dacă am convocat pe cei mai străluciţi bărbaţi politici ai ţârii mele, am făcut-o nu ca să le cer un sfat, căci hotărârea mea este luată, ci numai să le cer sprijinul lor. Am ajuns în cliipa când neutralitatea noastră nu mai este cu putinţă, pansele victoriei Aliaţilor niciodată n’au fost mai mari. Momentul este venit, pentru România să aleagă, să hotărască de care parte trebue să meargă. Această alegere este neîndoioasă, calea ne este în întregime croită. Nu putem decât să ne aşezăm de partea Entantei împotriva imperiilor centrale. Vă rog să credeţi că Suveranul care vă ţine acest discurs şi vă dă un asemenea sat, a trebuit să lupte şi sa sufere mult. Înainte de a ajunge la această hotărâre, a trebuit să se biruiască pe el Însuşi. Asta este cea mai mai bună dovadă că drumul ars de dânsul este de sigur cel mai bun pentru România. Cunosc bine puterea unirei. Deaceia vă cer tuturora cam aţi colaborat cu unchiul meu, defunctul suveran, să mă susţineţi în politica pe care vreau s’o urmez ca bun Român ce sunt. * Aceste cuvinte au impresionat adânc pe asistenți cari au (Continuarea în pag. IV-a) de Constituţie şi de legile Ţârei, să înconjurăm cu dragoste şi cu încredere în menirea Ţârei pe Regele Mihai şi să ne încordăm toate puterile pentru asigurarea viitorului strălucit al României Întregite, azi aşa de greu încercată. (Urmează semnăturile d-lui prim-ministru şi ale celorlalți d-ni miniștri). București, 26 Iulie 1927. Legea de instituire a Regenţei In şedinţa Adunărilor Naţionale din 4 ianuar 1926, s’a votat următoarea lege: 1* „Articol unic— Adunările Naţionale Constituante întrunite conform art. 79 din Constituţie, primesc regenţa instituită de M. S. Regele Ferdinand I, pe temeiul art. 83 din Constituţie, pentru a exercita puterile regale şi tutela A. S. R. Moştenitorului Tronului, în cazul când acesta ar fi chemat să domnească în timpul minorităţii Sale. „Reprezentaţiunea Naţională primeşte numirea celor trei persoane cari compun această regenţă : A. S. R. Principele Nicolae, I. P. S. S. Dr. Miron Christea patriah al României şi d. George Buzdugan, actualul prim-preşedinte al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie“.