Opinia, ianuarie 1928 (Anul 24, nr. 6186-6209)

1928-01-24 / nr. 6204

ANUL XXIV jv. — /■ ABONAMENTE Ir t y Lei 1000 '* in an „ 500 . . „6 luni , 300 ... „3 luni ——...................^ -----ZIAR POLITIC COTIDIAN MARȚI 24 IANUARIE 1928 -4tgt &NONOIVSI •• primase la toate Agenţiile da Publicitate şi la Administraţia ziarului Iaşi—Str. Olt. Whiisoa 17 La sărbătoarea Unirii De la Unirea Principatelor până la Unirea tuturor provinciilor româneşti, neamul nostru a străbătut un lung drum de sforţări, lupte şi jertfe. Au fost clipe de decepţii greutăţi copleşitoare, momente de îndoială, dar şi zile bune de succes şi înălţare. Pas cu pas s’a cucerit terenul izbăvirii naţionale şi al propăşirii în drumul civilizaţiei. Astăzi, Dumnezeu ne-a împlinit visul scump, dar parcă o răutate drăcească s‘a încuibat în inimile păturei noastre suprapuse. Un duh de intoleranţăşi discordie înjoseşte ţara şi aruncă umbră pe rezultatul sforţărilor atâtor generaţii. Grupările şi partidele se sfâşie şi se bârfesc sălbatic ; lumea trăeşte în nesiguranţă imediată şi în neîncredere pentru viitor. Un clocot de distrugeri pătrunde din toate colţurile şi se spun cuvinte care întristează patria mărită. E timpul să ne cuminţim cu toţii ; să ne sprijinim reciproc munca şi intenţiile bune ; să ne înălţăm în cuget şi să fim demni a serbători Unirea cea mare a sufletelor în provinciile româneşti de apururi unite. După o evoluţie ascendentă de 70 de ani, noi cei de astăzi, nu putem fi mai prejos decât înaintaşii noştri. Rămâne numai să ne reculegem şi să risipim neînţelegerile ce înnegurează zilele mari prin care trecem. ASPECTE Graţie pentru Bujor ! Sunt aproape opt ani de ciad Mihai Gheorghiu Bujor a fost condamnat de o curte marţială oarecare la douăzeci de ani de muncă silnică, întâi la Ocnele Mari, apoi la Doftana, Bujor îşi execută pedeapsa, supus la un regim special care reuşeşte să-l distrugă încetul cu încetul, aplicându-i-se astfel pedeapsa cu moartea pe care—oficial—Constituţia nu o prevede. Acum câteva zile au fost săviziteze la Doftana, d-nii Eroi Socor şi Iiie Moscovici; din scrisul amindurora se desprinde o tristeţă fără margini, o jale fără seamăn . Bujor se stinge între zidurile celulei umede ale secţiei H. a Doftanei. Articolul din „Socialismul*" al d-lui Ilie Moscovici, e o pagină de literatură pe care scriitori noştri n’au creat-o niciodată, pentru că pe dîoşii nu i-a interesat nici suferinţa, nici dramele cu adevărat omeneşti, drama dintre zidurile Doftanei e urmarea „Amintirilor din Casa morţilor“ a lui Dostoevski. D. Ilie Moscovici scrie: „In prima vizită (acum un an şi jumătate) Bujor, îmbrăţişîndu-ne cu lacrimi In ochi, nu mai puha de bucurie că vede prieteni şi tovarăşi socialişti... astăzi, la a doua vizită, nu mai aveam Înaintea ochilor pe acelaş Bujor. „In faţa noastră era un om doborit de chinuri, cu faţa şi trupul supţi şi strâmbate de nemâncare, incapabil de acum (Continuarea în pag. 4-a) IN ŢĂRILE BALTICE O. Pi Juraszewski noul primat ministru al Letoniei, a obţinut vot de încredere în parlamentul din Riga. Venirea lui Juraszewski la cârmă, a fost primită cu simpatie de toată opinia publică NionS. Actialităţi politice Stabilizarea Sosirea d-lui Monnei in Capitală e considerată de guvernamentali ca un semnal cum că stabilizarea leului e în faza optimă. Totul ar fi pregătit în chip favorabil şi rămâne numai să se aştepte câteva răspunsuri din străinătate, înainte de a se declara oficial cota de stabilizare. Diferenţă de păreri Opoziţioniştii (verbal şi înscris) anunţă categoric apropiata cădere a guvernului. O afirmă fruntaşii, la întruniri şi prin ziare. O spun clubiştii mai mititei, pe stradă sau la cafenea. Motivul nu se cunoaşte precis. S’ar părea că Inalta Regetă a comunicat la toată lumea hotărârea de a goni pe liberali... Aşa se spune la cafenea ! Guvernamentalii, dimpotrivă sunt de părere cu totul opusă- Ei asigură că stau cel puţin legislatura aceasta întreagă. Părerea aceasta a guvernamentalilor a fost concretizată în ultimul interview al d-lui Argetoianu. Prin urmare,... o mică diferenţă de păreri! Indicaţii Am relevat că d. Iorga a luat în ultimul timp o atitudine aşa şi aşa... procurând plăcere presei liberale. Ne-am intrebat care să fie cauza, şi n- am putut să ne lămurim. Găsim astăzi o oarecare indicaţie. E vorba ca după prelegerile de la Sorbaca, d. Iorga să facă o călătorie lungă în Statele Unite. Se ştie că răposatul Ionel Brătianu, când vroia să scape de opoziţia d-lui Iorga, ii înlesnea apostolului au voiaj în străinătate. Să fie oare, o repetare de metodă ?. Pi Din toată lumea Longevitatea fi medicii. La Ponca-City in Oklahoma (Statele-Unite) chsmarul Thomas Sloan fi-a serbat a 115-a aniversară. Acest arhi-bătrân este, precum se pare, şi un mare mucalit. El a daclarat că-şi datoreşte viaţa lungă faptului că n’a băut niciodată alcool. Spune insă că s'a farit mai cu seamă de medici, nu i-a consultat niciodată, a făcut pe dos de cum auzea că sfătuase dânșii, și n’a luat niciodată medicamente. E și aceasta o problemă... Englejii și portocalele.— Englejii sunt mari mâncători de portocale. Statistica arată că, n cursul anului trecut, s’a consumat ln Anglia 2 miliarde si 372 milioane portocale, caia ce revine la 56 portocale de fiecare locuitor al insulelor brita nice.* înlăturarea omătului. — Pa străzi zăpada aduce multe neajunsuri, Ingreuind mersul pietonilor, stagnând circulaţia, provocând noroi şi polei. Deaceia un inginer danez din Copenhaga, anume Marc Boilsen, a arătatn mijloc original pentru înlăturarea omătului. El propune s& se construiască o reţea de tuburi subterane, ale căror guri sS se deschidă în pavajul de Ia marginea trotoarelor. Aceste tuburi urmează să fie In permanentă legătură cu diferite fabrici şi întreprinderi industriale, de unde pot capta vaporii cald şi apa fierbinte, care altfel se risipeşte fără de nici un folos. Printr’un sistem de pistoane automate, aburii şi apa vor fi azvârliţi în stradă cu mare presiune, topind în felul acesta zăpada şi gheaţa. Şi totul se face in mod gratuit, afară bine'nţeles de costul instalaţiei. Bolşevizarea jocului de fah. — Asociaţia cluburilor de şah în Rusia sovietică a hotărât ca la acest joc regele şi regina să fie înlocuite cu un ţăran şi muncitor, turnul cu un grup de cărţi, iar piouii cu fiarele diferiţilor politiciani, capincaré, Chamberlain, Mussolini etc.* Comemorarea lui Schubert la Viena.— Anul 1928 este considerat la Viena al lui Schlern. Cu prilejul comemorării acestui mare compozior, vor fi organizate mari festivaluri muzicale, cum Viena încă nu le-a văzut. Se aşteaptă că la serbările principale vor sosi la Viena 5o mii cântăreţi ntre care şi 2o mii din Grmania, 8 mii din Cehoslovacia, 2 mii din Statele Unite, etc. O aventurieră de film american. — O scenă ca în filmele de cinema s’a petrecut intr’o ascunzătoare a bandiților mexicani. Un inginer american de mine, care fusese prins de bandiți, aflând că urma să fie ucis pentrucă nu sa plătise răscumpă Thomas Hardy Thomas Hardy, cel mai mare romancier englez, s-a stins din viaţă la Rockhampton, in mica ei căsuţă din apropierea Dorchesterului, „Max Gate“ unde, din 1885, îşi adăpostea timiditatea şi senina sa filozofie dezamăgită. Atins de răceală cu două săptămâni înainte de Crăciun, boala a luat imediat un caracter grav. Cu toate îngrijirile primite, Hardy slăbea mereu şi In noaptea de Marţi spre Mercuri 11 ianuar îşi dădu sufletul, păstrându-şi conştiinţa lucidă până in ultimul moment.* O viaţă mare s’a sfârşit. De-acum înainte admiratorii cu«l vor mai putea vzita în copacul său solitar, unde îi primea cu zâmbetul ironic. Pentru el „fericirea nu-i decât un episod întâmplător într’o mare dramă de suferinţă“. Hardy nu credea în binefacerile optimismului; era apostolul unui aspru pesimism care nu înşeală, şi spunea prietinilor că dacăt ar fi putut alege, ar fi preferat să nu fi venit niciodată pe lume, ca şi „Jude cel Obscur“. Thomas Hardy a dus viaţa unui înţelept, duşman al vieţi de lume şi al succeselor de cenaclu, iubindu-şi independenţa, mândru de opera a cărei sigură nemurire era deajuns pentru sufletul său decepţionat. Thomas Hardy s-a născut la 2 iunie 1840, în Docesbire. După ce și-a făcut primele studii la Londra el deveni elevul lui John Hicks, arhitect religios vestit la acea epocă (1856—1861) fu dat ca ucenic pe lângă un arhitect provocial, care trebuia să restaureze bisericile vechi, se înprietini cu Horace Moule, profesor la Cambridge şi critic la Saturday Review care, timp de patru ani, îl iniţia în cultura clasică; se întoarse apoi la Londra pentru a se perfecţiona în cunoaşterea stilului gotic, şi urmă la King’s College pentru a învăţa limbile moderne. Prima sa încercare literară, care a fost premiată de institutul regal al arhitecţilor britanici, trata „de întrebuinţarea cărămizilor colorate şi a teracotei în arhitectură“. Părea menit, deşi seria şi versuri (1860-1868) atât prin gusturi cit şi prin studii speciale, sâ construiască în Marea Bitanie biserici neo-gotice sau să facă cr* .*^5 de artă Totuşi dragostea pentru literatură a fost mai puternică. Îşi iubea locurile natale, din ţinutul cuprins Intre Southampton şi Plymouth, inteligenţa lui de artist era atrasă de viaţa pastorilor, a ţăranilor, a făetorilor de păduri. El începu să scrie în proză la 1865, publicînd la acel an Chamber's Journal: „Cum am construit singur o casă". In 1871 publică „Leacuri Disperate", care fură şi foarte criticate şi foarte lăudate. Anul următor apăru primul său roman rural „Under the Greenwood Tre“ (Sub frunzarul verde), care atrase atenţia criticului Leslie Stephen, şi în 1873 „A pair of Blue Eyes“ (Ochi albaştri) care fu primit cu simpatie. Succesul deplin nu-l cunoscu decit cu „Far from the Madding Crowd“ (1874). (Departe de mulţimea care te înebuneşte) din care autorul scoase şi o piesă de teatru. Acum îşi găsise demitiv calea şi celebritatea. Oamenii de ţară ai lui Thomas Hardy aveau să ia un loc fără pereche în literaturi engeză a veacului al nouăspre-a zecilea. Eroii săi sunt ţăranii din Comitatul Dorset, slab învăluit sub numele fictiv de provincia Wessex ; se identifică uşor „Casterbridge" cu Dorchester şi „Mei-* chester“ cu Salisbury. Thomas Hardy Înţelegea pe ăranii In rojlocul cărora trăia a Dorchester ş!«i iubea.; el nti-i —a idealizat, nu le-a ascuns* nici viţiile, nică grosolănia, dar pe de altă parte a știut să pună In valoare inteligenta, humorul nobleță lor inconștientă. Hardy era un ateu pesimist, restrângând orizontul la observarea lumii văzute. Pentru ei omul este indisolubil legat de lucrurile care-l înconjoară. mg (Continuarea în pag. 42 a,} ŞI ANIMALELE au dreptul la panatate la Americi şi Anglia s’a înfiinţat unserviciu de ambulanţeantripoline care cutreeră satele şi îngrijeşte dni bolnavi. Se dau consultaţii şi medicamente gratuite. La noi, de s’ar înfiinţa atenţejiea servicii, macii pentru săteni! Avariţie La Bucureşti a fost găsită moartă, în complectă mizerie, bătrâna Elena Atosiloiu, în etate de 80 ani. S’a chinuit în viaţă şi a murit cineşte, din cauza patimei cumplite a avariţiei. Bătrîna avară fusese o femee cu dare de mină ; era proprietara casei in care locuia, poseda bijuterii şi acţiuni de sute de mii lei. Sub perna defunctei s'au găsit aproape 100.000 iei in numerar. S‘a chinuit prosteşte, căci doar r.’a luat averea cu dânsa, în mortanit. Un premiu pentru prelungirea vieţii Din New-York se anunţă că fostul preşedinte al oficiului de navigaţie în Statele Unite, a donat un milion dolari (162 milioane lei) pentru Înfiinţarea unui institut special pe lângă universitatea din Chicago. Misiunea acestui institut va fi descoperirea de mijloace pentru prelungirea vieţei. Institutul va activa In primul rând in direcţia profilaxâunii diferitelor boli sociale. In pag. 3-a Ultima Oră telegrafică și telefonică rarea cerută, a atacat Intri o seară cu pietre şi bucăţi de sticlă pe cei patru bandiţi car -i păzeau. El a reuşit să-i omoare pe toţi. După ce a fugit toată noaptea, inginerul a ajuns într’un oraş, de unde a fost condus la casa sa, in Mexico. Sosind acasă, a căzut leşinat în faţa soţiei lui, care-i deschisese ușa. Nevoia unificării sufleteşti Citesc într'un ziar din Capitală un articol referitor la chestiunea culturală. Autorul persiflează pe organizatorii acestei acţiuni, şi nu numai atât, dar îi ţine vinovaţi de slabul progres pe care neamul nostru îl face in această direcţie. In legătură cu această problemă arzătoare, s'a scris foarte mult . Unii in dorinţa de a contribui la răspândirea culturii în popor, au propus soluţii , alţii au cerut concurs pentru desăvârşirea acestei opere , iar alţii au scris că şi această cauză sfântă este speculată. Un lucru însă nu s-a scris că în armata intelectuală a românismului nu exista ordine, că inimile acestor intelectuali nu bat tot una, că datorită patimilor de cari sunt stăpâniţi, lucrurile merg prost nu numai pe tărâm cultural, dar şi in alte direcţii. Dacă românii de acelaş sânge—care au oarecare pregătire inteletuală—nu sunt încă uniţi sufeteşte, cum se poate concepe oare adevărata unificare sufletească a 18 milioane de rombi majoritatea tor fâră cultură şi parte din ei de alte naţionalităţi ? Români de toate rangurile : „Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă în simţiri“ şi în urmă luaţi ofensiva culturală pentru a desăvârşi adevărata unificare sufletească. Propaganda culturală nu-şi va atinge scopul dacă va exista discordie şi neînţelegeri. Domnilor intelectuali ! Cugetaţi serios la răspunderea ce o aveţi. Aruncaţi un pustiu haina pătimaşă ce o purtaţi , şi dovediţi lumei că sunteţi vrednici de a îndruma pe căi sănătoase un popor ce vă este încredinţat. MARIA MÂNDRU învăţătoare JUVAERE CELEBRE Coroanele lui Carol Magnul Juvaerele în literatura dramatică — Mărgăritarele de dr. N. E. Idieru Din punctul de vedere istoric cele mai preţioase juvaeruri sunt cele trei coroane pe cari le-a purtat Carol magnul (768—814): Coroana Franţei, care este — sau cel puţin era — la Reims, coroana de fer, care este — la Milano şi coroana imperială, care este la Viena şi din care o copie în argint aurit se păstrează la Aix-la-Chapelle, unde ii este mormântul. Autenticitatea coroanei de la Viena a fost contestestată. Arheologii pretind că ea e posterioară lui Carol magnul şi cred a recunoaşte in ea o lucrare de origine sicilo-sarazină de prin al XI-lea sau al Xd-lea secol. Oraşul Aix-la-Chapelle păstrează dealtminteri încă şi alte amintiri ale marelui împărat şi cu o ilegitimă mândrie; intre altele crucea de aur admirabil lucrată, pe care o purta obişnuit pe piept şi care în interior are un fragment din lemnul crucei pe care a fost răstignit Mântuitorul. Ar fi nostim apoi, de studiat rolul juvaerelor în literatura dramatică. Sunt mai ales nişte inele şi medalioane ce sunt întrebuinţate ca semne de recunoaştere Aşa, este un inel In tragedia lui Corneille—„Nicomede*, fe~ricis amestec de familiar şi de sublim), nişte medalioane în „Don Sancho de Aragonia*, de acelaş autor. Voltaire este cel care—dacă nu ne înşelăm—mai întăiu a introdus o cruce. In adevăr, Zaira—crescuta in seraiul sudanului Orosman, rărişi cunoaşte nici părinţii nici ţara sa, insă are la gât o cruce de aur pe care o recunoaşte ia actul al treilea, tatăl ei, bătrânul rege Lusignan. (Continuarea în pag. 4-a) .