Opinia, ianuarie 1933 (Anul 29, nr. 7708-7730)

1933-01-14 / nr. 7717

ANUL XXIX No. ?717 a­bonamente Lei 1000 . . . . r? un an . 500 “ 300^ S' *" * *@ K}”. \P RETRAGEREA D-LUI MANIU, — DAR RĂMÂNEREA PARTIDULUI S'a explicat, in fine, îndârji­rea d-lui Maniu de a abandona puterea. Şeful partidul­ui naţional-ţă­ră­nesc pune în faţă trei oblcţiuni: 1) prestigiul personal, ca şef de guvern 2) principiul prad cei constituţionale; fi 3) aplicarea unui program îndelungat, — lu­cru de care depinde valoarea ţi popularitatea par­tidului. In ce priveşte primele două obiecfiuni, d Maniu s’a purtat in conformitate, — ţi n’ar fi mult loc de critică. Obiecţiunea a treia provoacă, insă, legitimă mirare. * D. Maniu s’a retras (a lămurit d sa in intimitate) flinacă n’avta siguranţa răgazului de a aplica programul. Ba din potrivă, par­tidul risca să-şi piardă prestigiul şi popularitatea. In faţa acestei priimidii pentru partid, şi cam nici ţara nu era servită, —­d. Maniu a respins orce injoncţiuni fi s’a retras. Insă, pentru ca actul dsale să fie valabil, ar fi trebuit — logic şi indispensabil — ca partidul întreg să treacă in opoziţie. S’a pornit insă un târg în­câlcit, pentru rămânerea partidu­lui la putere. Şi după câteva zile de frământări, d. Maniu a cedat, în sensul să d sa abandonează puterea, dar recomandă un ca­binet sprijinit tot pe actualul parlament. Adică, recom­andaţiunea ca na­­ţional-ţărăniştii să continue gu­vernarea.* O situaţie paradoxală. D. Maniu îşi apără demnita­tea personală, dar­­­gădue ca partidul să şi primejduiasc­­ă pres­tigiul şi popularitatea! (căci de n'ar fi vorba de primejdie, n’ar fi fost motiv ca d. Maniu să se retragă) Şi se vădeşte că partidul nu se sin­hisi­şte nici de prestigiu, nici de principii, nici de consti­tuţionali­m, — ci are o singură preocupare: să rămăe la putere, in orce condiţ­i. Tristă evoluţie a mişcării „populare democratice"­ care a a­­gitat ţara şi a născut speranţe timp de 10 ani!­­. CÂND IARNA ÎŞI ARATĂ COLŢII O nenorocire nu vine niciodată linguri; odată cu deslfinţuirea crizei da guvern, s'a about In line asupra întinsurilor ţarii noas­tră şi timpul ost rău, iarna cea grea şi înfricoşătoare. Şi noi­ oate credeam că guvernul va sta înci mult şi bine la cârmă şi că iarna ne-a iertat de astă dată, uminin­­du-şi sosiea neplăcută pentru la anul Când colo, guvernul e pe cale de a se cărăbani cu adevărat (a­­tâta rău, a definitiv) şi iarna ne­miloasă s-a făcut brusc apari­ţia, semănând jale şi mixării peste tot. O zăpadă abundentă acoperă sate şi oraşe întregi, aducând pacostea lupilor flămânzi asupra locuitorilor de la ţari. Se prilejui­esc ciocniri şi deraieri suplimen­tare; in cel mai bun caz trenu­rile se potrad­esc in drum şi cu întârzieri de multe ceasuri. Iarna friguroasă, bogată in vis­tula şi geruri cumplita, e bucuria speculanţilor neruşinaţi, care su­râd satanic consumatorilor spo­liaţi. Cei săraci, lipiţi pământului, se pierd cu totul cumpătul, nu mai ştiu cum să facă faţă nevoi­lor presante, cum să iasă din În­curcături penibile. Copiii gem de frig, nevestele cer zadarnic bani pentru lemne şi pâine, şi bărbaţii disperaţi fug de acasă, că li se sfâşie inimile şi se văd neputin­cioşi să aline suferinţele celor dragi, să ie încălzească trupuşoa­­rele să le astâmpere foamea. Capeţi câţiva gologani, aiergi într'uni suflet la hală şi vii acasă mai dezamăgit, decât dacă nu i-ai fi avut deloc­ scumpetea a exce­sivă, preţurile la alimente de pri­ma necesitate devin scandaloase, se umflă într'una şi alungă hăt departe pe cei atinşi de... insufi­cienţa monetari. Urât anotimp e iara, domni­lor! Un anotimp care te face şi duşmăneşti viaţa, care te scoate din sărite şi-ţi amăreşte enorm de mult zilele. ...Şi nu mai visezi ca altă dată un cămin modest şi primitor, in care ai putea gusta din odihna binemeritată după o zi de aler­gături şi sbuciumfiri istovitoare. Nu mai visezi, fiindcă iţi dai sea­mă că e irealizabilă o asemenea dorinţă îndrăzneaţă, nu aceste vre­muri blestemate. Ci numeri cu înfrigurare zilele, stai cu ochii deschişi în nesfâr­şitele nopţi de iarnă şi faci me­reu socoteli, cam cit ar mai pu­tea dura chinul, câte luni, săptă­mâni, zile şi ceasuri te despart de primăvara dulce. Când ai parte de o iarnă îm­povărătoare — cazul nostru al tuturor—eşti un singur gând, un singur dor: —* Şi vie cât mai curând vara, să ai 88 arate soarele binefăcător. Nu de alta, dar vara poţi cel pu­ţin umbla desculţ, să dormi ttv­­tr'o casă fără geamuri, să-ţi cari apa din Ciurchi şi să consumi roşii ieftine cu mămăligă. Multe zile negre, multe nopţi nedormite ne despart­e de acest umil paradis... I. L. BASARABEANU Sepviţi-vă de ecranicamtslegBil-3 tgi. exemplarul ZIAR POLITIC COTIDIAN SAMBATA 14 IANUARIE 1633 A N U N C I U R I se primesc la toate AGENŢIILE DE PUBLICITATE şi hi ADMINISTRAŢIA ZIARULUI Iaşi. — Strada Lăpuşneatul 37 ( Redacţia 391 Telefoane :­­ Administraţia 384­­ Serviciul de noapte 367 IDE'­SI FAPTE După 15 ani Urme ale rArbo­ului Deşi au trecut 15 ani de la în­cheierea războiului, se mai gă­sesc încă şi astăzi urme impre­sionante ale cumplitului măcel. Astfel o comisiune mixtă franco­­germanii, care a făcut cercetări pe frontul de la A­ras, unde au avut loc lupte sângeroase, a veu­it să descopere un râpi şi grop 253 cadavre de soldaţi. 122 sunt sol­daţi germani şi 131 militari fran­cezi. Dintre aceştia numai 48 au putut fi identificaţi, trimiţamdu-se famililor respective, acum după 15 ani, obiectele găsite asupra morţi­lor. Cadavrele vor fi îngropate in­­tr'un mare cavou comun ți se va constr­ui­ un mausoleu impozant în smintirea eroilor. Comisiunea va continua cerce­tărie și pe alte câmpuri, care au fost fronturi de război. Primim . In urma articolului d-lui prof. Paul Bujor, cu ocazia expoziţiei artiştilor Moldoveni, în care mă atacă personal, în virtutea drep­tului la ap­­a­c, vă rog să bine­voiţi a însera în otioanele „Opi­niei * răspunsul meu. Cu mulţumiri şi deosebită con­sideraţie, Şt. Di­mitr­escu­ Rector­ul Academiei de Arte Frumoase la ziarul „Opinia* cu data de 1 Ianuarie, D. prof. Universitar Paul Bujor, ignorând cu o regre­tabilă şi in elegantă uşurinţă lu­crările artiştilor Moldoveni, din expoziţia colectivă frumos aran­jată la Academia de Arte Fru­moase — mă atacă personal in­tr’o formă extrem de pătimaşă. Pentru opinia publcă, şi in special pentru publicul leşan (şi nu pentru D. Pavel Bujor care se descalifică singur, prin injuriile şi tendinţa vădită a articolului­­pretext pentru publicul leşan — repet — care a urmărit cu mare interes şi a înţeles scopul şi reu­­şta acestei expoziţii — prima ex­poziţie colectivă de după război — mă simt obligat să răspund, mulţumind d-lui Bujor că mi-a dat ocazia bine-venită să lămu­resc unele lucruri care trebuiau odată cunoscute. Acum trei ani, in urma vacan­ţei catedrei de decorativă, perso­nal şi împreună cu colegii profe­sori la Brile-Arte, dorind sft reco­mandăm la această catedră pe bine cunoscutul pictor N. Tonitzs, moldovean de origine, însă stabilit in Bucureşti unde s’a af­rmat cu strălucire atât în pictură cât şi in domeniul aridei specia'i­ăţi a de­corativei—am­ fost impedecaţi de dl. Bujor, care a obţ­iut prin bu­năvoinţa d-lui Ministru de pe a­­tunci, o temporizare a aducerei unui titular de specialitatea la ca­tedra vacantă. La concursul pentru această ca­tedră ţinut după câte­va luni, To­­nicză pierzând gustul de a mai veni la Iaşi, in urma amestecului inoportun şi perzistent al d-nului Bujor, n’a mai vroit să candideze. A candidat însă pe lângă alţi artişti, pictorul Iroteanu, tot mol­dovean de origină, excelent artist şi specialist rutinat şi binecunos­cut în decorativă, care în urma recomandărei comisiunei a fost nuntit suplin­tor, ca apoi în Oct. 1632, în urma unui al doilea con­curs, comisiunea îl si recomandă elogios ca profesor defini­iv. Aceasta e primul amestec al d-lui Bujor in instituţia noastră, terminat apra satisfacţia tuturor cu eşecul d-lui Bujor, care s’a retras in laboratorul d-sale. Iată însăl, că se deschide expo­ziţia artiştilor ieşeni, manifestare pornită din iniţiativa mea şi a co­legilor pictori, căreia am avut cin­­tea să-i rostesc cuvântul de des­chidere in prezenţa d­lui subse­cretar de la Instrucţie P. Andrei, care ne-a oferit binevoitorul con­curs moral şi material, a d-lui Primar Petre Bogdan, iarăşi care ne-a sprijinit şi ajutat, şi în pre­zenţa numerosului public venit la această frumoasă şi dorită săr­­bătoare a pictorilor şi sculptorilor Moldoveni. Expoziţia a reuşită, şi publ­iul leşan, îndelung timp lipsit de a­­semenea manifestări, o subliniază cu o simp­at­e din ce în ce mai crescândă. In acest timp, în T'un laborator (Continuarea in pagina II­) TRIBUNA LIBERĂ RĂSPUNS D-LUI PROFESOR PAUL BUJOR In amintirea unui mare patriot Franţa a comemorat 50 ani de la moartea lui Léon Gambetta. Pre­cum se ştie, la sfâr­şitul ultimului imperiu francez, Gambetta a desfăşurat o vie ac­ţiune pentru instau­rarea regimului repu­blican şi prin patrio­tismul său curajos a contribuit mult la in­troducerea noilii or­dine de stat in Franţa. Istoria mai spune că Gambetta ar fi salvat Parisul în acele îm­prejurări de a­gitaţii p­o­litico sociale. In amintirea iu s'au organizat acum in Franţa, după jumătate de veac dela moartea ilustrului b­ărbat politic, frumoase festivi­aţi. La primul ministru (în clișeu, la mijloc), comemora ea de la Paris a luat parte și d. Boncour. „OPINIA" LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ fierice... Premiul­­e tirului Am anunţat că teatrul naţional din Bucureşti a instituit un premiu de 100 mii lei pentru cea mai bună piesă. De­sigur, am dori ca acest premiu să fie un viu stimulent pentru calitatea pro­ducţiei dramaturgice (de cantitate poate n’avem­ ce ne plînge­. Am dori, dar ne îndoim mult de succesul iniţiativei. Şi avem dreptul la această îndoeală, pri­vind alte exemple similare. După cîţiva ani de acordare a pre­miilor pentru literatură, decernarea lor a ajuns acum o problemă dificilă. Nu­mărul scriitorilor cu merite reale scade mereu şi astfel premiile, prin aranja­mente de culise, sunt oferite după criterii destul de aproximative. In teatru situa­ţia va fi mai grea, întrucît recolta de piese e mult mai săracă dectt cea de romane, schiţe, articole şi chiar versuri. Faptul a fost prevăzut şi de organi­zatorii premiului, care au stabilit că suma va putea fi destinată şi altor scopuri, în cazul când nicio piesă nu va fi vrednică de a primi distincţiunea. Aceste „alte scopuri“ pot fi o supapă destul de elastică pentru evaporarea fondului. Dar chiar dacă nu s’ar în­­timpla asta, în genere premiile n’au un efect prea important. O operă merituoasă se impune și fără premiu, iar lipsa de talent n'are nevoie de încurajare!... 1. .. ...şi fapte Bernard ah­i şi apicultorii Bernard Sh­w a fost ales a­­cum doi ani preşedinte de onoare al societăţii apicultorilor din Bel­fast. Recent insă marele scriitor englez a scris o certe anti-reli­­gioasă, cu ironii la adresa lui Dumnezeu şi a clerului. Consecinţa a fost că societatea apicultorilor, protestând contra lucrării lui Shaw, a anunţat că renunţă la preşedinţia sa de o­­noare. Când o delegaţia de api­cultori (crescă ori de albine) a adus faptul la cunoştinţa scriito­rului, Shaw a zâmbit şi a spus doar atât: — Bietele albine! Cazul insă a provocat sesnzaţie la Lo­dra, unde este muit ca mentată și reia carta anti-cleri­­cală a lul Shaw. Romanul crizei Intr’o mare editură din Berlin va apărea în curând o lucrare in-(Continua ea In pagina ii a) IHN IO­A­T­A O crimă de acum 500 ani. in orașul Bologna din Italia s'a descoperit un act interesant în zidul unei case vechi, cu prilejul unor lucrări de refacere. E vor­ba de o scris­are ascunsă în pe­rete in anul 1437 de către un nobil anume Gu­do Senti. In­s­isto că semnatarul arată că el este autorul unei crime politice de acum 496 ani, faptă pentm care au fost osândiţi la moarte şi executaţi doi oameni fără nicio vină. Controlându-se arhivele justi­ţiei, s’a putut găsi însemnat a­­cest caz intr’o condică îngălbe­nită de vremi. In acel dosar s’a pus şi scrisoarea găsită in zid, iar pe deasupra s'a scris, ca o rem­işcare, „o eroare judiciară". După 500 ani s’a putut desco­peri întâmplător adevărul­­unei crime. Dar câte alte asemenea erori nu vor rămâne poate pentru tot­deauna acoperite de mister ! * Ceasornic, barometru, ter­mometru şi calendar. — Un ceasornicar elveţian H­ubert Mo­­riss a fabricat un nou tip de ceas de buzunar, care in acelaş timp serveşte şi ca barometru, calen­dar şi termometru. Mecanismul foarte complicat lucrează in mod automat, dacă este învârtit în fie­care zi la aceiaş oră. Ceasornicul arată simultan cât e ceasul, cum va fi clima, tem­peratura şi data respectivă. Fa­bricantul şi-a brevetat invenţia şi a pus in vânzare câteva zeci de mii de aparate, care au fost denumite „cranigrafe*. Nouile cea­sornice au insă marele desavan­­taj ca sunt foarte scumpe şi se pot defecta lesne. Până acum comitetele de aju­torare din Londra comandau veşm­­­intele la diferite fabrici. Aristo­cratele s'au gândit­nsă că înfiin­ţând ele singure un atelier, chel­­tueala ar fi mai mică şi gestul mai pilduitor. Se constată astfel : multe doamne din elita lon­doneză lucrează cu îndemânare la croitorie şi ţesătoria. Fapta doamnelor din nobleţă engleză e considerată ca o ru­pere a­­­adiţiei, dat fiind că până acum nu s’a mai înregistrat un asemenea caz în istoria aristo­craţiei botanice. * Un film provoacă o sinuci­dere. — Un curios caz de si­nucidere s’a întânplat la Berlin. Titrăm Erik Bormsnn, un etate de 19 ani, a vizat la cinema un film, al cărui subiect era identic cu acţiunea reală a dragostei sale. Eroul din film e respins de fata pe care o iubeşte Toate incircările de a o cuceri, rămîn ză-’amice. Alunei recurge la si­nucidere. Şi Bormann iubia, şi el a fost respins. Ieşind dela cinema, tinărul s'a dus l a e şi a încărcat revolverul. Subt impresia puternică a filmului, el şi a tras două giomje în inimă şi a murit pe loc. * Aristocratele croitorese. — La Londra s’a înfiinţat un ate­lier de croitorie, unde .lucrătoa­rele* nu primesc plată, ele fiin.i din cea mai înaltă aristocraţi en­gleză. In acel atelier se adună zilnic mame, soţ­ i» fiice şi surori de pairi, de lorz’, de parlamen­tari şi toate împreună lucrează la confecţionarea de rufe şi haine pentm şomeri şi nevoiaşi. MOŞTENITORUL ANGLIEI ŞI LIGA CELIBATARILOR La Londra s-a înfiinţat acum câtva timp o ligă a celibatarilor Această grupare, fără a cere în­cuviinţarea necesaă, a proclamat ca preşedinte de onoare pe prin­ţul de Wales care precum se spune ar fi un convins adversar al căsătoriei. Faptul însă a avut darul să su­pere pe moștenitorul Angliei, care nu înțelege să capete public eon­iis­marea atitudinii sale. In con­secință prințul de Wales a inter­venit în mod discret şi liga celi­batarilor a fost s­­ilit să anunțe că fiul regelui n'a avut nici un amestec cu această grupare. Călugărul milostiv Cazul impresionant din noul cartier Galata In trecutul romanului, carita­tea a fost destul de desvoltată, dovadă in Iaşi, aşezemântul Spi­ridon­ei, cu spitalele ei împrăş­tiate in Moldova şi mai ales ma­rele spital din Iaşi. Azi, caritatea e diminuată , nu se mai fac do­naţii de atâta filantropie ca in trecut. Şi nevoia-i atâta de mare, suferinţa în omenire a crescut, mizerie şi amar rar unde să nu întâlneşti... De vreun an-doi, a făcut mi­lostenie celor nevoiaşi mănun­chiul de suflete înţelegătoare, care in frunte cu d-na Meissner au adunat daruri pentru nevoiaşi, sub f­rma „Caravana Milosteniei“. In Iaşi, mizeria, in afară de aceste timpuri aşa de grele, cu­ şomeri şi atâţia nevoiaşi, a spor­t la periferii prin sinistraţii inunda­ţiei catastrofale din vară. Ei bieţii, care şi cum au putut, şi-au făcut adăposturi mai ales pe două dea­­lur, pe cel dela Păcurari spre Copou şi dela Galata, ca să nu rămâe sub cerul liber. Să Înţe­lege că aceste case, în mare ma­jor­tate, nu sunt sănătoase, rid­i­cate aşa in pripă şi lipsă de mj­­oase. Dar ce erau să facă bieţii oameni ! Unii din ei au vr’un serviciu, alţii nu, încât a fost noroc şi de iarna uşoară de până acum, că nevoia lor n’a fost mai mare de­cât e. Totuş este atât de sim­­ţ­iâ, mai ales in acel cămin unde omul (bărbatul) n’are lucru, sau se gâsesc numai braţe slabe de femei şi copii. In aceste împrejurări, auzind dela unii sinistraţi că in timpul sărbătorilor, cari au trecut, a venit un călugăr şi a împărţit la cartierul sinistraţilor Galata aju­toare însemnate — făină, zahar, orez, etc. — mi s’a părut că e o legendă, sau a venit un înger din ctr. Am mai întrebat; călugărul a fost in­tr’adevăr, împărţind aju­toare de mai multe mii de lei. J£ un călugăr cari a fost la schitul Coz­anc­ea (Botoşani) şi având ceva mijloace, sufletul lui s'a gândit la sinistraţii eşeni, în timpul slă­­vitelor sărbători. Lucru perfect a­­devărat, in vremurile noastre, pare­ că nu-ţi vine a crede — să vie un străin, din depărtare, si ajute oameni, pe cari n’are ne­voie a-i mai întâlnii . E înduio­­ştor, înălţător — nu! Dacă nevoiaşă şi sinistraţii se vor vedia ajunşi în primăvară, va fi mai uşor; se găseşte de muncit şi nevoile le împuţinează apele soarelui; dar acum iarna... Ceice cât de puţin pot din laşul nostru, cu aşa tradiţie uma­nitară, să meargă pe urmele Ca­ravanei d-nei Meissner şi a Pri­marului şi a Călugărului amintit, să se apropie de bordeiul mize­riei, pentru a întindă u.­.or guri flămânde o fărâmă de pâne, bordeiului umed şi din pereţii căruia creşte oarbă, ceva lemne pentru foc şi mai ales puţine raze de întărire... Vom consolida şi organismul nostru sociali Preot F. BodnAresc­u Contesa cerşetoare O aventură interesantă Intri un cartier de vagabonzi şi indivizi suspecţi din Budapesta a fost arestată o cerşetoare, care a declarat că o cheamă Er­.a Wirot Figura ei distinsă a dat insă poliţiştilor de bănuit că n’ar fi vorba intr’adevăr de o cerşetoa­re. Şi cercetările au stabilit că sărmana femeie era In realitate contesa Tst­kehy. Ea a mărturisit că dorea să cunoască lumea Interlopă a Bu­dapestei şi deaceia s’a costumat în cerşetoare. A colindat cele mai suspecte cartiere ale oraşului şi a cunoscut oameni şi obiceiuri curioase. Contesa a declarat că a recurs la acest procedeu, întrucât inten­ţionează să scrie un roman des­pre viaţa vagabonzilor şi apaşilor din Budapesta. ULTIMA ORA In pag. 4-a.

Next