Opinia, iulie 1937 (Anul 33, nr. 9070-9094)

1937-07-22 / nr. 9086

tt ANUL XXXIII No. »086 ABONAMENTE: Lei 350. 2 ... pe un an 180.' i . . . „ 6 lun: 90........................„ 3 lun­ă 35. „ 1 lună „ 1500. . .Instituţii publice Atelierele tipografice „Opinia" IASI STR. LAPUSNEANU 37 1 LEU JOI 22 IULIE 1937 TELEFOANE Redacţia­­ • • Administraţia • « Serv. de noapte red. „ admin. Xian ^popular cotidian No. 1295 „ 1299 „ 1436 „ 1567 Redacţia şi Administraţia IAŞI STR. LAPUŞNEANU 37 Director : C. R. GHIULEA Complectarea reţelei c. f. r. rVamîc pentru Moldova • S’a anunţat de curând un nou program de învestiri la calea ferată. Ceia ce-i de remarcat (şi dealtfel nu ne surprinde,... căci ne-am deprins), este că sânt destul de neglijate Basarabia şi Bucovina. Iar biata Moldovă e uitată cu desăvârşire ! Unica realizare în Mol­dova, in ce priveşte cons­trucţia de linii, e lărgirea liniei Crasna-Huşi. Dar nu-i o lucrare nouă. Opera a­­ceasta a început de acum zece ani, când d. dr. Lupu era ministru. De atunci se lucrează şi tot nu s-a is­prăvit. In noul program de lu­crări c. f. r., se promite că, în fine, va fi dată curând în circdaţie şi restul de li­nie lărgită, Creţeşti-Huşi. Această cârpeală a unei trăgăniri de un deceniu, e tot ce se prevede pentru Moldova. Nici o legătură feroviară, din cele strict necesare provinciei noastre, nu este înscrisă în program. Nici măcar ca promisiune... Nici cel puţin cei 30 km. dela Paşcani la Tg. Neamţ. Pri­entru înlesnirea legături­­or cu vestitele mănăstiri moldoveneşti, nici cei 18 km. dela Tg.­Ocna la Slă­­nic,... n’au tulburat grija domnilor de la Bucureşti. Nimic pentru Moldova! Bucureşliul, port la Dunăre Printre proectele ameri­canizării Bucureştilor, în paguba restu ai ţării, este şi acela de a face Capitala ....port la Dunăre, pe­ntr’un canal navigabil. In ciuda ruralizării noas­tre generale, să ştiţi că va­lahii vor face şi isprava asta ! Unele ziare se întrebau, ce vor face Galaţii şi Brăi­la, dacă Bucureştiul se va transforma în port fluvial, de trafic mare ? Ce să facă? Vor muri! Pentru că Bucureştii port, va însemna ordin sever ca toate produsele ţării să fie obligator exportate prin Ca­pitală. E treabă veche la noi că Bucureştiul este totul. Res­tul ţării nu înseamnă ni­mic.... CR. din f®a®ă lumea Atenţie la morari l­aTM anuntat asattum pa care­­i morarii ieşeni l-au încer­­ca­­ta primărie, pentru scum­pirea fainei. Primăria în®ă i-a pus la locul lor, dar se spune că m­orarii ar propăti presiuni, prin re­luatul de a mai furniza făină pisarilor şi deci să Înfome­teze populaţia Satului. Primăria trebue să fie a­­tentă pi să ia măsuri din timp. Avem destule mori in Moldova, Basarabia ţi Bu­covina. Trebuesc pregătite aranjamentele necesare pen­tru aprovizionarea laţului i ţi io acest fel să se fae pofta de speculă a localnicilor. an an O prezicere egipteană încordarea internaţională es­te permanentă. Mereu izbuc­nesc conflicte care pun pacea la grea încercare. In aceste vremuri de îngri­jorare şi pesimism, nu-i lipsit de interes să reamintim pre­zicerea străveche, înscrisă pe o latură a piramidei lui Keops. Inscripţia egipteană spune categoric că, începând de la o dată care se identifică cu 22 Septembrie 1979, nu vor mai fi r­ăboae. Aşa­dar, peste 42 alţi vom fi în măsură să verificăm se­riozitatea acestei plăcute pre­ziceri egiptene. Cum reacţionează francezii Poporul francez e foarte gelos de­­ drepturile lui şi nu tolerează nimănui să i le în­calce. Dacă o autoritate comite acte abuzive, imediat poporul reacţionează, mergind chiar până la violenţe materiale. Exemple se cunosc numeroa­se. Iată încă unul, petrecut la Marsilia. La o alergare de cai, s-a dat semnalul greşit, şi se pare că intenţionat greşit, pentru a se favorita un cal anumit. Publicul a protestat vehe­ment şi a cerut să vie poli­ţia pentru a face anchetă. Un comisar a sosit imediat şi, după o scurtă cercetare, a de­clarat cursa valabilă. Atunci, publicul înfuriat a distrus ba­ricadele, a nimicit obstacolele, a spart geamurile tribunelor şi a dat foc gheretelor unde se vindeau bilete şi se înregis­trau rămăşaguri. Poliţia a intervenit, dar a fost respinsă de public. E sigur că, pe viitor, an­treprenorii de curse vor evita orce nereguli. Cel puţin la Marsilia... & închisoare în rate S'a văzut şi aşa ceva. Tribunalul din Vancouver (America) a condamnat pe un oarecare Fred Lewis la 48 zile închisoare. La darea sentinţei, inculpa­tul a arătat că are serviciu şi dacă lipseşte 45 de zile în şir este dat afară. Cum pe aceste vremuri de criză e greu să capeţi o sluj­bă, a apelat la bunăvoinţa ju­decătorilor, cerând să i­a să a­­probe executarea pedepsei în... rate de câte 15 zile. In fiecare an el are drept la 15 zile concediu, pe care în loc să le petreacă în ră­coarea vreunei staţiuni clima­terice, le va petrece la ră­coare în puşcărie. Şi astfel în 3 ani se achită de pedeapsă. Tribunalul a admis această ofertă originală. an an n duhul barbafilor p­ersecutati Acest club original a luat fiinţă de curând la Olmutz în Cehoslovacia. Membrii îşi imnpărtăşesc la şedinţe mâhnirile şi pe cazurile conjugale, căutând să se mân­­gâe reciproc. Dar mai ales se necăjesc să rezolve următoarea impor­tantă problemă: Cum mai poate un bărbat pus sub pa­puc, să mai recapete în fami­lie poziţia predominantă pe care a perdut-o? Cum până acum nimeni n'a dat o soluţie eficace, maiobrii clubului continuă să se întâl­nească şi să-şi povestească necazurile. Dacă s'ar face şi la noi un asemenea club, desigur că n'ar duce lipsă de membri. CETITI IN PA©. IV-a ULTIMA ORA In marginea ac­naîfitnfia Esen­dini a isniiei impenaie Împăratul­­Japoniei nu vorbeşte niciodată la postul de radio*~Viaţa­­de familie la Curtea japoneza.­­ Rolul prinţului Ch­ibu, fratele Mik­adoului, din Japonia Europenii au o concepţie uneori ciudată de fami­lia imperială din Japonia, despre care s-au scris multe inexacti­tăţi. Acestea au fost, la rândul lor, alimentate de povestiri şi le­gende, care au însoţit revolta o­­fiţerilor japonezi din anul trecut ca şi diferitele schimbări de ca­binet. Japonezii de­duc ideea impe­riului lor din ide­ea dumnezeirii, găsind că împă­ratul lor e de o­­rigină divină. In anul 660 in d. Chr. zeița soa­relui, străbuna mama a neamu­lui imperial ja­ponez, a trimis, pe pământ pe J.m fondatorul acestei dinastii. Istoria japone­ză afirmă că încă din acea vreme, deci de acum 2600 ani, neamul imperial trăeşte, iar actualul împărat e al 124-lea stăpânitor. De aceea poporul japonez vede în împăratul său un plenipotenţiar al zeiţei soa­relui, care intermediază intre oameni şi cer. De aceea şi împăraţii japonezi, care se mai numesc şi Tenno, se bucură de admiraţia şi respectul cu­venit numai lui Dumnezeu. Nu e Dumnezeu, fără îndoială, însă nici om nu e, îşi spune japonezul; e ceva supra­pă­­mântesc chiar şi in cazul când oamenii îl văd cu figură de om. In politica japoneză, fie fă­cută de partidele politice sau de reprezentanţii magnaţilor, stărue tradiţia ca prin toate mijloacele să se menţină a­­ceastă credinţă în origina di­vină a împăratului. Din acest motiv în­păratul Japoniei n'a vorbit niciodată la postul de emisiune către naţiunea sa. Cei mai mari demnitari ai statului au examinat multă vreme chestiunea dacă să se aşeze in palatul imperial an aparat de radio. De altfel fo­tografia împăratului nipon foarte rar se vede în Japonia, iar atunci când apare în pu­blic, cum a făcut cu prilejul manevrelor d­in anul trecut, e înconjurat de atâta ceremo­­nial, încât pare în adevăr ceva MII Bit» 'MM­ilMBMBBgBBtWlHtfiWMIW sfânt , divin. De altfel în familia impe­rială se păstrează tradiţia ca să nu se ştrbească ideea su­blimităţii imperiale. împăratul ca şi membrii familiei, nu sunt persoane particulare şi fiecare apariţie a membrilor acestei familii, ca de pil­dă, obligaţia militară a prinţilor, e fixată de legi nescrise şi po­trivit cu origina lor divină. Lucrul acesta se vede şi la cei mai tineri membri ai a­­cestei familii. Anul trecut când coman­dantul marinei japoneze a in­vitat pe principesa Tera, în vârstă numai de 12 ani, să viziteze vasul amiralităţii, prin­ţesa jap­oneză a făcut această vizită cu o eleganţă şi cere­monie care se integra pe li­nia tradiţiei istorice. Tradiţia aceasta a dat forţa cuvenită neamului imperial japonez şi are rădăcini adânci în popor. Cel mai în vârstă membru al familiei imperiale e împă­răteasa văduvă, care a fost împărăteasă de la 1912 la 1926. Acum trăeşte în pala­tul Omiya. E în vârstă mimai de 52 ani şi pe lângă împă­­rul actual, mai are doi copii. împăratul Hirohito şi împă­răteasa Nagako au trei fete şi doi băeţi. Prinţii devin­­ma­jori la 20 ani. In acest timp primesc un alt nume, deve­nind astfel independenţi. De­claraţia de majorat e însoţită cu foarte mare ceremonial, ca mai toate evenimentele din familie imperială japoneză. Prinţul devenit major trebue să facă câte o vizită împăra­tului, împărătesei şi împără­­tesei-văcuve. Centrul acestor vizite e format de slujbele religioase care au loc în ca­pela familiei. După cum se ştie mikidoul deţine şi cea mai înaltă demnitate în bi­serică. Ceremonia religioasă făcută de împăratul se chiamă „Shuki koreysan", adică evo­carea strămoşilor. Prinţ­­ Chcibu înlocueşte de multe ori pe împărat la dife­rite ceremonii publice, fi­ndcă în calitate de cel mai în vârstă frate al împăratului, e repre­zentantul Coroanei. Prinţul Ci­cibu e în vrâstă de 35 ani şi a studiat la Oxford. începând din anul trecut, prinţul Chcibu lucrează în statul major japo­nez cu gradul de Lt.-Colonel şi e considerat nu numai ca un bun ofiţer, ci şi e­a,­un băr­bat care a adus în Ostro­agele nipone duhul Europei occiden­tale. Soţia prinţului, în vrâstă de 28 ani, provine din neamul Matsud­iras, neam de nobili. Şi dai sa cunoaşte Anglia, fiindcă tatăl său a fost amba­sadorul Japoniei la Londra. Un alt frate al împăratului, Takamatsu, face serviciul la marină, iar cel mai tânăr, Mi­­kasa, care nu de mult a atins majoratul, face serviciul mili­tar într'un regiment de cava­lerie (Ceps). Fratele imparatului japonez, PRINŢUL CICIRU cu soţia Spori«! îin chipuri şi icoane IUTILE SPORTIVE de Arhimandritul SCRIBAN 1) Cine ceteşte, ca mine, cro­nicile sportiv ajunge la nişte descoperiri ciudate. In sânul sportăriei, mişună atâtea unel­tiri şi viclenii, atâta se tragi sforile, încât trebue să-ţi spui, dar aiştia numai la sănătate şi la întărirea trupului rău se gândesc. Aici este un viespar al zi­­zăriilor, de te cruceşti. Cu osteneala pentru oţelirea tru­pului o fi cum o fi, dar în ce priveşte uneltirile, sportăria a a ajuns la o adevărată culme. Ce este mai înţeles decât că 11 băieţi de aici se joacă cu alţi 11 de aiurea ? E o mână de tineri pe care i-a prins pofta jocului şi atât. O, nu e numai atâta. In j­u­­rul acestor câţiva, mişună a­­tâţia alţii, cu socoteli ale lor, care numai la in corpore sano nu se gândesc, încât te minunezi de prăpastia dintre ce se spu­ne şi ce se face. 2) Cei mulţi, care mişună în jurul sportăriei, fac sportul trasului sforilor. Ei sunt mai meşteri a încurca lucrurile cele mai descurcate. Inchipuiţi-vă că doua tabere sportive joacă. Se înţelege că una din ele are să câştige. Bi­ruinţa se înseamnă cu numere. Uneori e mai răsunătoare şi atunci se chiamă că unii au bătut pe ceilalţi cu atâtea nu­mere. Aici însă intră în lucru sfo­rarii. Ei pot face ca biruinţa care, pe câmpul sportiv a fost de atâtea numere, să ajungă a scădea sau a creşte în nu­mere prin sforţările lor. Nu voim să spunem nimic de la noi, ci numai să cule­gem mărturisirile sportivilor înşişi. Ceva din acest fel gă­sim in ziarul „Ecoul“ din A­­rad, cu data de 9 Mai a c. Cronicarul sportiv Justus scrie acolo că „Este ceva putred la F. R. F. A. din România". F. R. F. A. este Federaţia­, nea tuturor asociaţiaţiunilor sportive de la noi. Tinerii nu se mărginesc nu­mai să se joace. Cei din ju­rul lor au mai împletit şi o întreagă reţea de înţelegeri pentru a face­ întocmirile spor­tive cât mai bănoase. Deci, nefiind vorba numai de joc şi de înzdrăvenirea trupurilor, nu ne mirăm că sportivii se a­­pucă siguri să povestească şi despre altele care se pe­trec în sânul lor. Astfel, ur­mărind ce ne spune Justus, în art. pomenit sub titlul de mai sus, aflăm cum tabăra SfO.­tivă Gloria din Arad a perdut la „masa vei da" 2 nu­mere câştigate pe câmpul de joc asupra taberei „Chinezul“. Cineva ar putea rămânea nedumerit şi să se întrebe : Cum ? Biruinţa unui joc nu se hotăreşte pe câmpul de luptă ? Trebuie să răspun­dem : Nu! Se mai hotărăşte şi la masa verde. Acolo vine darea—de—seamă despre mer­sul jocului, ca la un consiliu şcolar unde se fac mediile. Tocmai aici însă este locul pentru trasul sforilor. De aceia Justus de la „Ecou" și scris mânios : „Ce se petrece în (Continuarea în pag. 2-a) Iaşul în vacanţă... Ieşenii în gilegiatură.«$e în« chiflie şi Corso »­HI După ce am trecut în a doua jumătate a lunei iulie, se cunoaşte deabinelea că am intrat în vacanţă. Numeroşi ieşeni au părăsit oraşul, refugiindu-se in sta­ţiunile balneare şi climaterice. In afară de Slănicul­ Mol­­dovei care atrage pe cei ce au nevoe de apele sale mi­nunate, anul acesta sunt la modă Borsecul şi staţiunile climaterice bucovinene, Dorna, Iacobeni, Câmpu Lung şi Gura Humorului. * Deaceia se şi explică de ce la orele obişnuite de prome­nadă străzile Iaşului sunt... a­nemice. Localurile din centrul ora­şului sunt goale din cauză că puţinii clienţi care-şi fac vile­giatura pe plaja Ştrand­ului, se îndreaptă seara către grădinile de la Copou şi Socola, amenajate cu restaurante de sezon, sau la Strand, unde seara se petrece foarte bine. Vacanţa se va resimţi şi mai tare peste câteva zile, când pleacă şi lotul de vili­­giaturişti de la 1 August. Până şi „Corso“, renumitul local ieşan, se închide de la 1 August până la 1 Septembrie, contribuind la aspectul gene­ral de vacanţă al Iaşului. Abea în Septembrie, Iaşul îşi va reîncepe activitatea. Cum operează speculanţii lemnelor In legătura cu specularea lemnelor de foc (des­pre care am scris în numărul­­ de ieri), aflăm unele lucruri care ar trebui lămurite! De pildă: Din pădurile Statului, arendate unor obşti din Dolheşti şi Tatâruşi judeţul Baia (ştie Caps chestia asta ?), se vînd lemne la negustori particulari cu pre­ţul de 2200 lei vagonul predat în gările Lespezi şi Dolhasca. Transportul până la Iaşi costă 1600 lei va­gonul. Iar negustorii vînd ieşenilor cu 6000 lei şi mai mu­t. Deci, un câştig exorbitant de peste 2000 Iei la vagon. Iată specula! Aflăm că în afacerea aceasta, speculanții uzurpă numele Primăriei Iași. Vînzările de lemne se fac ca pentru primărie, dar folosul e al particularilor, într-un ritm de speculă de o neruşinare nemaipomenită. Ches­tia trebue lămurită. se IMPUNE o 111 alinare nanii a învăţătorilor pentru examinarea problemei salariilor O chestiune de mare im­portanţă şi de actualitate, este chestia salarizărei membrilor corpului didactic. Nu ştiu cum să mă exprim mai bine, pentru ca această discuţie să nu alunece pe panta patimilor politice. Din punct de vedere ma­terial, situaţia învăţătorilor a ajuns iarăşi tot aşa de rea ca şi în anul 1930. Ni este încă trează in memorie vreimea când, cu ordin ministerial, învăţătorii erau puşi să vândă chibrituri şi mucuri de scăpă­rat, ca să-şi câştige existenţa! Armonizarea sal­­ariilor trâm­­biţată atât de mult, a rămas pe hârtie. Când unele ziare au anunţat sporirea actualelor salarii cu 10 la sută, Minis­terul s’a grăbit să anunţe că ştirea este de domeniul fante­ziei. Insă nu ştiu cum poate să trăiască astăzi un învăţător cu un salar de 2.000 lei, lunar... Traiul a ajuns la o scum­pete excesivă , şi o dreptate elementară cere sporirea sa­lariilor atât cât să se poată face faţă minimului de trai. La adunarea generală a A­­sociaţiei invăţătorilor, am ce­rut cu persistenţă a se face un cămin al învăţătorilor la Iaşi. Acesta este un lucru de mare importanţă, dar putem strânge fonduri chiar dacă ar fi să se ciară numai 1 la sută din salarul primitor, al învăţă­torilor. Hotărât lucru, că învă­­ţătorii nu pot ceda nici un ban. Gândiţi-vă că mulţi în­văţători primesc salarii mai mici ca o mie lei. Dl. Preşedinte al Asociaţiei ar trebui să facă o nouă adu­nare, în care să ceară numai sporirea salariilor. Deaseme­­nea asociaţia de la Iaşi, să ceară d-lui Toni convocarea Asociaţiei Generale, tot numai pentru acest scop, căci: „co­pilului, dacă nu plânge, mama nu-i dă lapte". Numai cu o pătrime din excrocheriile și deturnările de fonduri ce se descopăr mareu, s'ar putea normaliza salariile. Dealtfel cifrele bugetare arată că a­­ceastă normalizare nu este o imposibilitate. S'a mărit cifra afacerilor, s'a pus tot felul de taxe, s'au în­aințat tot felul de timbre, iar salariile au rămas aceleași. Progresul în materie de în­casări e firesc să atragă un spor la che­­luele utile. C. Diaconescu

Next