Orizont, 1972 (Anul 23, nr. 1-35)

1972-12-07 / nr. 32

Proletari din toate țările, ținiți­va 1 Săptămânal politic-social și literar—artistic ф Anul XXIII ® Serie nouă ® Timișoara • joi 7 decembrie 1972 Ф 32 (250) # 12 pag. 1 leu IMAGINEA PATRIEI Imaginea superbă a patriei a fost, pentru generații întregi de oameni, de revoluționari, de visători, un mare vis frumos, și luptătorii pentru ea, un Bălcescu, un Avram Iancu, un Andrei Mureșanu au avut, poate, pînă în ultimele lor clipe,această imagine superbă a patriei, spre care ei au tins și au crezut, dar n-au putut-o realiza. Ceea ce înaintașii au ținut doar la limitele visului, clasa muncitoare românească, Partidul Comunist Român au înfăptuit și, după lupte, acțiuni, jertfe, au proclamat visul secular . Republica. Republica ce se instaura, prin voința și acțiunea acestui bun și harnic popor, dădea de-a dura coroana mînjită a unui rege și pe cei care, dedați stricăciunii morale, jafului, decăderii și politicianismului meschin, aduseseră țara în pragul ruinei. Ca un luceafăr, ridicat scînteietor sub privirile unui popor tîrît în război și ținut într-o stare deplorabilă economică. Republica a însemnat, încă din primul moment, marea speranță, marele vis, împlîntat viu și emoționant, în inima acestui popor, înseamnă un drum înainte, înșelat, exploatat, ținut la periferia Europei, acest popor vedea, în Republica sa, adevărata sa Patrie, pînă atunci vitregită, și el pornea curajos, condus de partidul său comunist, la o veritabilă deșteptare și reînviere poli­tică, economică, spirituală. Dacă imaginea patriei românești este aceea care este astăzi, dacă lumina aruncată pe chipul ei este însăși lumina emanată din inima acestui popor, dacă ea a ajuns la un rang la care marii săi visători nici nu sperau să ajungă, aceasta se datorește numai perspectivelor deschise de supremul ei gînditor și conducător : Partidul Comunist Român. Dacă viitorul României este asi­gurat, dacă ea merge, în ascensiune, ridicînd odată cu sine poporul său, aceasta se datorează numai clasei muncitoare, călăuzită de același eroic Partid Comunist Român. Imaginea Patriei, imaginea României, este azi aceea a unei impresio­nante țări libere, pe soartă stăpînă, cucerindu-și mîndru și deplin locul ei între statele lumii, aducîndu-și strălucirea creației personale și îmbogă­țind astfel însuși patrimoniul spiritual al globului nostru pămîntesc. ORIZONT "Personalitățile nu sînt persoanele, ci operele lor" ф Convorbire cu prof. univ. dr. Eugen Todoran — Cînd ați debutat în critica literară și în ce fel doreați d-voastră să o prac­ticați ? — Am început să scriu, student fiind, din anul 1939, la revistele timpului : Pagini literare, Revista Fundațiilor, și din 1945 la Revista Cercului Literar din Si­biu. Ceea ce eu doream să scriu atunci este ceea ce și astăzi scriu, era un studiu pentru explicația istorică și estetică fenomenului literar , sau, mai precis, o­­ istorie literară care nu exclude critica li­terară, pentru explicarea valorilor esteti­ce în dezvoltarea istorică a literaturii, într-un articol de atunci, despre tendințe­le literaturii române, susțineam o criti­că literară fenomenologică prin metodă și axiologică prin obiect. — Critica de la Cercul Literar a în­semnat o direcție nouă și omogenă ? Gruparea din care făceau­ parte numără cîțiva critici. PETRU M. HAȘ (continuare în pag. 10) ш­ Ш [UNK] Jgm Ш ....................j A - ’ * Vasile Ranga Versavia Patria începe într-un sat sub o stea tremurătoare-n noapte, te-ai născut și-n veci vei fi legat de pămînt și stea cu-n fir de lapte. Patria începe cu o vale cu un deal și cu un fir de fum, răsărit din vatra casei tale, ca să ai spre stea și cer un drum. ­ 1В1 [UNK]10 ТЕСА,ASTRA"] SIBIU I Sărbătoarea cărții Facla—moment inaugural Prima zi a Decadei cărții românești — ampla manifestare care cinstește împlini­rea a 25 de ani de la proclamarea Repu­blicii, a prilejuit la Timișoara un mo­ment inaugural plin de semnificații : lan­sarea primelor șase titluri ale Editurii „Facla“. Această primă întîlnire cu pu­blicul a editorilor timișoreni s-a situat sub semnul unui frumos succes. Directorul e­­diturii, Simion Dima, a trecut în revistă, în cuvîntul său, principalele obiective ale planului editorial consacrat într-o bună secțiune a sa promovării creației literare originale din trecut și de astăzi, mai cu seamă a celei bănățene. O serie de titluri, cărțile aflate în libră­rii, ca și cele de sub teascurile tipogra­fiei, dovedesc că, încă de la început, „Fa­cla“ va fi prezentă cu lucrări originale de valoare, ce vor reține atenția criticii și a cititorilor. Remarcabil, iarăși, cu care este urmărită încurajarea interesul crea­ției literare în limbile naționalităților conlocuitoare. Am reținut, de asemenea, diversificarea activității editoriale timișorene pe alte două secțiuni, științe social-politice, res­pectiv știință și tehnică. Pentru 1973 ni se anunță o serie editorială consacrată unor scriitori din trecut, prezentați din­­tr-o nouă perspectivă critică, și două co­lecții Satyricon și Gnosis — dialog cu știința secolului XX. Menționăm dintre scriitorii prezenți în plan anul viitor, pe Aurel Baranga, Ion Băieșu, Anghel Dumbrăveanu, Franz Liebhard, Meliusz Ioszef, Mircea Șerbă­­nescu, Gheorghe Grigurcu, Ilie Măduța, pe istoricii literari Eugen Todoran, Al. Crișan, criticii Cornel Ungureanu, Mar­cel Pop-Corniș și alții. „ORIZONT“ va consacra în coloanele sale de critică, cronici și recenzii apari­țiilor noii edituri, al cărei debut Îl salu­tăm cordial, ca pe un început de bun au­gur pentru promovarea literelor româ­nești din această parte a țării, pentru des­­voltarea culturii noastre socialiste r frum­­usețea Dimineața de tot am urcat oarecum împăcat în tren. Știam că voi stră­bate întreaga țară, de la răsărit la apus, așa că am luat cu mine cărți și re­viste, ca să biruiesc timpul. în urma mea au mai urcat doi tineri și de în­dată fiecare s-a postat la geamurile opuse ale compartimentului. Cînd se dădu semnalul de plecare, mai intră între noi un om, care se cuibări în suba lui și rămase astfel tot timpul într-un colț, adormit. Se arăta o zi de o limpezime de cristal, acum la începutul iernii. Călă­toria, mișcarea însăși a trenului lăsau să se întrevadă, în timp ce parcurgeam reliefuri și ținuturi diferite, felul cum iarna înainta în țară, cu labele ci albe, de zăpadă și ghiață. Am oprit în numeroase gări. Am tăiat chei de munți acoperiți de zăpezi seînteietoare Am traversat cîmpii somnolente, de pe care rodul fusese cules, de-a lungul unor rîuri umflate, sau am trecut poduri vibrînde și, spre seară, ajunși aproape de destinație, deodată, cei doi tineri, nu știu din care motiv, ca și cum ar fi căutat fiecare să-și impună un punct de vedere, au început să se ia la harță . Orice ai spune, zise cel de la geamul din stînga, eu am avut parte, de la geamul meu, de cei mai frumoși munți care puteau fi acoperiți cu ză­padă în acest anotimp. — Eu am văzut cea mai grațioasă gară de munte, pe care tu n-ai pu­tut-o vedea. Avea alura unui corn de cerb. — Pe partea mea, spuse cel din stînga, m-au însoțit cele mai tumultoase rîuri. — Da, dar viaductele nu puteau fi văzute decît de pe partea mea. — De la geamul tău n-ai putut zări în schimb soarele apunînd și minu­nea aceea colorată răsfrîntă pe pămînt. — Taci că nici nu aveam nevoie, spuse cel din dreapta, deoarece pă­durile de brazi, văzute de mine, m-au recompensat. Am simțit pînă și izul ozonului pătrunzînd prin sticlă, așa să știi. — Dar acele vile de munte, înzăpezite, care sclipeau ca niște jucării de argint ? Nici nu-ți dai seama ce minuni ai scăpat din vedere. — Nu-i dau ca pe cei doi tineri, care s-au îmbrățișat chiar sub geamul meu, într-o gară, pe toate vitele tale. — Dar nici eu nu dau colinele mele, împînzite cu vii și pomi, pe tot ce-ai văzut tu, fiindcă, așa să știi... în acel punct al discuției, cel care dormise tot timpul cuibărit în șuba lui se mișcă și se arătă în lumină. Era un bătrîn. Avea părul în întregime alb. Privi pe rînd, cu un fel de duioșie specială, la cei doi și, fără să știm de ce, aftă. — Nu are rost să va certați care anume a văzut de la geamul său cele mai atrăgătoare priveliști. Toate cele sînt mult mai frumoase decît cre­deți voi că sînt. — Dumneata ce te bagi ? Doar ai dormit tot timpul, zise un tînăr, cu asprime. Mă mir că mai și vorbești ! — Eu le văd toate, cîte le-ați văzut voi azi, pînă și în vis, și vă spun că sînt mult mai frumoase, persevera bătrînul Voi ați văzut doar o parte a frumuseții. Fiecare, partea lui. Și pentru asta nu merită să vă certați. Dar eu am văzut frumusețea întreagă. Și acum, de un timp, o port mereu în vis. — Dar cine ești, mă rog, dumneata ? strigară tinerii. Bătrînul se ridică în tăcere, își îmbrăcă șuba, își apăsă pe cap căciula de oaie, își luă bagajul, înaintă astfel spre coborîre. Din ușă, se întoarse spre cei doi rămași cu ochii ațintiți spre ei, într-o totală perplexitate. — Eu am dus trenurile țării, de treizeci de ani, în fiecare zi, în fiecare noapte, acolo unde mi s-a cerut să le duc, și vă spun că frumusețea, pe care ați văzut-o voi, pe geamul din stînga și pe geamul din dreapta, este mult mai mare. E chiar atît de mare încît nici viața mea întreagă de ora n-a pu­tut-o cuprinde... ION ARIEȘANU

Next