Orizont, 1973 (Anul 24, nr. 1-52)

1973-03-22 / nr. 12

9 SAPTAMINAL POLITIC-SOCIAL ȘI LITERAR-ARTISTIC • SERIE NOUA • ANUL XXIV Proletari din toate țârile, unițî vB ? ття [UNK]ттт [UNK]ттт [UNK]т [UNK]ят am 1 [UNK] [UNK]мм [UNK]и [UNK]иммм [UNK]м1 [UNK] [UNK]м1 мим— mmm 9 TIMIȘOARA 9 JOI, 22 MARTIE 9 1973 9 NR. 12 (265) 9 12 PAG. 1 LEU iThittTirüler I Aniversarea a 80 de ani de la crearea primului partid al clasei muncitoare din România — în contextul contemporan al efortului făcut de poporul român pentru construirea societății socialiste multilateral dezvoltate - are o semnificație deosebită : 80 de ani în care forțele revoluționare, democrate conduse de partidul clasei muncitoare au reușit să revoluționeze societatea românească punindu-i un fundament solid și trainic : socialismul. Acest lucru a fost posibil datorită procesului continuu de maturizare ideologică și politică a clasei muncitoare, de organizare în forme tot mai superioare. Este un merit al ei, faptul că în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deși se găsea intr-un stadiu timpuriu de dezvoltare, a reușit totuși să-și creeze propriile sale organizații și să ia marxismul drept bază a activității sale ideologice și politice. Un rol deosebit de important în ridicarea mișcării muncitorești din România la nivelul sarcinilor ce-i reve nin important eveniment din istoria mișcării revoluționare și din România neau în a doua jumătate a secolului al XIX-lea l-a avut răspîndirea marxismului. Este deosebit de important faptul că răspîndirea marxismului in România nu s-a redus doar la procesul de traducere, tipărire și difuzare a unor lucrări ale lui Marx și Engels sau a unor broșuri, ci in fundamentarea teoretică marxistă a mișcării socialiste românești. Aceasta a făcut ca mișcarea muncitorească din România să părăsească treptat ideile socialismului utopic și să se situeze tot mai mult pe pozițiile socialismului științific. O contribuție de prim ordin la răspîndirea marxismului in țara noastră, la formarea conștiinței de clasă și maturizarea politică a proletariatului au adus-o publicațiile socialiste — „Contemporanul", „Revista socială", „Critica socială", precum și unele studii originale ale gânditorilor români. Este important de reținut că unele publicații și studii ale socialiștilor români au ajuns pe masa de lucru a lui Engels Este cunoscută scrisoarea acestuia adresată, în 1888, socialistului român Ioan Nădejde în care, alături de unele considerații in problemele politicii externe și ale situației internaționale a României, Friedrich Engels aprecia poziția marxistă a socialiștilor români. Incepînd cu anul 1890, lupta clasei muncitoare pentru crearea primului său partid ajunge într-o nouă etapa, hotărîtoare. In presa muncitorească și socialistă, în adunările organizațiilor muncitorești, la manifestații, se punea tot mai mult problema creării partidului muncitorilor in această efervescență revoluționară iau ființă, la București, și în alte centre din țară. Cluburi muncitorești. Comitetele executive ale acestor cluburi s-au preocupat îndeaproape de problema organizării și desfășurării lucrărilor primului congres al P.S.D.M.R. Timp de un an de zile, în ziarele și GH. OANCEA (Continuare în pag a 4-a) . convorbiri ГКО DOR MAZILII : „Opera de creație este și un act de curaj“ - Cu ce sentiment ați debutat ? - Debutul meu nu a fost dificil. Amintiri demne de reținut le am nu în legătură cu debutul editorial, ci cu hotărîrea de a fi scriitor... Pînă atunci eram într-o stare de totală nedumerire și eram intimidat de clișeele care mi se impuneau ca literatură. Aveam sentimentul că poate greșesc, iar cei în care credeam eu - marii clasici ai literaturii - n-aveau cum să mă ajute. Atunci, într-o duminică ploioasă, cuprins de această neliniște și dornic de a mă confrunta cu mine , însumi am scris trei schițe (primele din viața mea), pe nerăsuflate, într-o singură zi, înainte de a scrie literatură e nevoie să o înțelegi. Unii debutanți cred că această etapă poate fi sărită, dedicîndu-se literaturii, cu frenezie, înainte de a o înțelege. - Cînd vă așezați la masa de lucru ? Cel mai dificil lucru pentru un scriitor e acela de a ajunge la masa de lucru. De multe ori, după cite o noapte de insomnie, pagina, în fața lui L. Rebreanu, rămînea albă, totuși. Din punct de vedere al meditației asupra lucrurilor pe care vreau să le scriu, eu lucrez zilnic. De scris, propriu-zis, însă, nu scriu în fiecare zi, deoarece nu am energia și starea necesară creației. Starea de creație e o stare excepțională, în care scriitorul trebuie să fie liber de prejudecăți și mai important, să trăiască viața personajelor. Dificil nu e să scrii. Dificil e să trăiești realitatea :ce vrei să o descrii. - Ce roi credeți că are experiența de viață pentru un scriitor ? - Experiența de viață e desigur hotărîtoare, dar ea nu e ceva dar o dată pentru totdeauna, nu e o rezervă la care să recurgi atunci cînd te simți sărăcit. In clipa în care oprești acest flux al vieții și confruntarea directă cu viața și te chinui numai să transformi vechi experiențe în metafore, scrisul devine, inevitabil, fragil- Există primejdia ca scriitorul să blocheze experiența vieții și să se ocupe numai de prelucrarea ei artistică. Scriitorul nu trebuie să se grăbească în a fi numai artist demiurg, ci trebuie să-și ia, și mai departe, riscurile și bucuria existenței. Un exemplu zguduitor e Dostoievski ce nu și-a permis nici o clipă de oboseală, care a ars încontinuu ca o flacără. Cartea lui cea mai bună, „Frații Karamazov", a fost scrisă la 60 de ani. — Care credeți că e raportul dintre obiectivitatea realității și subiectivitatea scriitorului ? — Nu văd viața nici în roz și nici în negru, ci mă străduiesc, pe măsura sensibilității mele, să o văd așa cum e ea. Scriitorul nu poate impune obiectivitatea realității subiectivității lui. Au fost desigur și asemenea genuri de scriitori, dar ei sînt mai mult cazuri decît scriitori propriu-zis. Pe de altă parte, intre subiectivitatea marelui artist și obiectivitatea lumii nu există o contradicție, intrucît adevărata existență nu poate fi imitată, Eminescu, Shakespeare, Tolstoi nici nu pot fi imitați. Se poate imita stilul unor scriitori, dar marii artiști nici nu au stil. — Ați scris cu succes proză, piese de teatru, scenariu de film, eseuri filozofice și . . . poezii. Care din aceste genurile iubiți mai mult ? — Cred că vocațiile mele sînt egale in toate direcțiile. De pildă, am început să scriu poezie la 40 de ani, fără ca pînă atunci să fi avut vreun vers pe conștiință. Iubesc mult poezia, deoarece la ea am ajuns cel mai greu Eu mă aplec spre genuri diferite în funcție de starea afectivă în care mă aflu. Am zile poetice cînd n-aș putea scrie un rînd de proză, iar în zilele de proză, poezia sau teatrul se îndepărtează de mine. Sînt zile în care viața prea agitată a personajelor mă obosește ; încerc să văd dincolo dezbaterea lor, atunci scriu eseuri filozofice, pe care le-am publicat, de exemplu, în „Ipocrizia disperării”. Acum, de pildă, am o stare de roman. Nu-mi place să fiu considerat dramaturg sau poet sau romancier, deoarece sînt un om care se exprimă prin cuvînt, așa cum pictorul se exprimă prin culoare. VIRGIL OANCEA I (Continuare în pag. a 9-a)