Orizont, 1977 (Anul 28, nr. 1-52)

1977-01-09 / nr. 1

ш 1 ni Proletari din toate țârile, uniți­»в I Săptămânal politic-social și literar-artistic editat de Uniunea scriitorilor din R.S.R. și Comitetul județean pentru culturfi și educație socialistă Timiș ® Serie nouă ф Anul XXVIII • 6 ianuarie 1977 • nr. 1­­463­­8 pag, 1 leu De tinde această fantezie înfloritoare (la o profesoară de engleză ca Edit Gog) ce mișcă penelul ei de pictoriță pe sticlă . Poate că pictura i s-a scris în suflet încă înainte ca ea s-o descifreze ce anu­me este. Ea a învățat spontan „ce este pictura« de la toți și de la nimeni. A luat și ore de perspectivă, a deprins și acordul culorilor, a ascultat și sfaturile contradictorii ale pictorilor, a vizitat și expo­­zițiile, dar prima sa pictură pe sticlă a conceput-o spontan, „fără să știu nici eu cum“, cu adunci contururi în tuș, întinzînd apoi pasta cu degetul, dîndu-i viață, culoare și statornicie pe sticla subțire. Edit Gog a deprins pictura pe sticlă și a ajuns s­ă și-o desăvir­­șească lucrînd mereu într-un fel de încîn­tare perpetuă. Lumea sa este lumea vieții din jur, pe care o ridica la simboluri plastice dragi. În lucrările sale domină mișcarea vegetalului, a mediilor subacvatice, sau a celor eterate, liniile și obiectele ei avînd o permanentă mișca­re, toate pulsînd și extrăgîndu-și seva prin rădăcini sau brațe întinse între cer și pămînt. Materia picturii sale este una grea, chiar dacă elementele ce o compun plutesc, adeseori, într-o alchimie personală și într-o reverie. Masca are barbă, dar și rădăcini, undeva într-un teritoriu subpământean ce se întinde pînă sub cadrul de jos al pic­turii. Urs Balon chimic, cu o materie în el, este scufundat într-o altă materie și această plutire duce spre o lume de vis. Castelul de basm este privegheat de o pasare, lingă turnurile sale întinse în cer. „Su­biect“ există oare în aceste picturi ? Poate că da, poate că mi, dar inspirația artistei merge adeseori numai în întîmpinarea culorii pure și a punerii sale în pagină, fără nici o „literaturizare“. Pictorița este mai ales adepta unor mici alegorii plastice, pornind de la zonele cotidianului. Iată un vas pictat care conține do­uă ființe, cuprinse de o flacără, care poate fi a dragostei. E o stilizare, o abstractizare aici, dar vasul ce-i leagă pe cei doi are la rindul său rădăcini și plutește într-un fund de mare alburiu. Pictorița își alege asemenea medii vegetale sau acvatice, sau, uneori, montane, care sînt însoțite de fluturi sau păsări în sbor, semne ale viului, ale inocenței, sau simple puncte de culoare-simbol plutind în spațiul celest sau alătur­indu-se personajelor compoziției. Totul este o fugă spre vis în picturile sale. Viziunea ei funambulescă (vasele de flori au ochi sau gură), are însă legături firești cu viața e­e fiecare zi. Fantasticul picturii sale nu este niciodată grosier sau neliniștitor, ci poartă o tentă copilăroasă, de poezie înflorită, de Vis colorat, în care fantezia pictoriței se simte întotdeauna la ea acasă, culorile ei fiind încîntătoare și cu­ de pașnice, chiar in apropierile cele mai violente. ION ARIEȘANU EDIT GOG „Colț de tindă” ­Continuare in pag. 7) Cu ION BANUTA - Stimate tovarășe Ion Bănuții, vin la dv. ca la un poet de-o speță mai aparte, ca la un re­dactor șef al unei reviste mai aparte și ca la un fost editor într-o vreme mai aparte.­­ Fără doar și poate ca un poet, un redactor șef al unei re­viste de cultură, un editor de carte beletristică nici n-ar putea să nu fie decît „mai aparte". El trebuie să fie miruit de Maica Natură cu, „uu nu știu cum, nu nu știu ce” vorba lui Eminescu Mai mult. Fiindcă­­ mai la urme urmel­e de ți-ai asumat astfel de îndeletniciri cu totul neușoare, trebuie să porți în tine acel mi­­c roț" care, mai devreme ori mai tîrziu, tot te îmbolnăvește de per­sonalitate. Deci, asta e ! Poet, de o speță „mai aparte". Aproape că mă înfurii auzind ce aud. Un poet trebuie să fie, nosens-volens, o apariție nu „mai aparte“ ci ab­solut singulară. Altfel .. . murim de inaniție. Norocul, ori dezas­trul lumii e că talentul nu se vede limpede, dintr-odată, la lu­mina zilei ci, mai degrabă, în dansul misterelor nopții. Să nu se sperie nimeni însă. Asta nu ne încarcerează într-o formulă, într-o anatemă. E numai o meta­foră.­­ Vorbeam mai înainte de poetul de-o speță mai aparte, ce ne mărturisiți despre alegerea pe care ați făcut-o î n acest sens ? — Apropo de.. . Eu, jur, n-am­ făcut nici o alegere, întru a mă logodi cu Măria-Sa, Poezia. Cul­mea e, nici nu m-am gîndit vreo­dată, jur, — și nu sînt sperjur­­ că aș putea fi poet. Și, — de sînt, precum lumea zice și precum zic marii mei idoli, Arghezi, Căli­­nescu, Perpessicius și alții, asta înseamnă că ... Să rămîn, totuși, într-o dilemă. Poezia m-a ales ? Am ales-o eu ? Ori ne-am ales... Amîndoi ? Ori nici una, nici alta ? Ce de neprevăzute ! Pur și sim­plu, mă înfior. Dar, această dra­matică încurcătură Al. Piru s-o înțeleagă nu poate. - Prima dată, ați lucrat în ga­zetărie, cum ați descoperit ulte­rior poezia ? - Da ! Prima oară am lucrat în presă. Mai precis. In presa ile­gală. Aici, totuși, să deschidem o paranteză. Era, — ce coinci­dență ! apropo de acest inter­viu pentru „Orizont" - în Donat, la Timișoara. Prin anii 1940-1941. Cu ceva înainte de arestarea mea, Doamne ! Ce vremuri ! Era o nebunie a entuziasmului fără de margini întru o iubire de Țară, de Lume, de Frumos, împotriva terorii, împotriva fascismului, îm­potriva neomeniei. Navigam cumplit de fierbinte și de respon­sabil cu sufletul, tot pe stindar­dele Libertății, pe aripile Speran­ței. Purtam adine în sîn slovele de explozie și de viitor. Era fas­cinant. Viața era aproape. Moartea era aproape. Un „Ma­nifest" împotriva lui Hitler te pu­tea duce, dintr-o dată, la eșafod. Da ! Romantismul nu este, n-a rămas, și nu va rămîne o vorbă goală. Ilegalitatea noastră a co­muniștilor s-a identificat cu idea­lul omului, cu noi înșine. — Cine v-a sprijinit spiritual sau ce revistă v-a susținut la de­but și apoi mai tîrziu, pentru a vă face mai bine cunoscut pu­blicului și criticii ? — Ei, bine, cred,­­ nu sînt nici rău, nici bun, și nici altfel — da­că aș susține că ... nu prea știu. Drumul meu către poezie se pierde, într-un fel, în negura eve­nimentelor. Am publicat poezie, — în „Presa Liberă", ziarul ilegal pe care îl conduceam înainte de arestare. Și, după eliberare, — dintr-o temniță de Arad, la 23 August 1944 — am publicat în ziarul „Luptătorul bănățean" din Timișoara, în „Severinul“ din Lu­goj, în Revista lui Ion Stoia- Udrea, „Vrerea", în revista lui Sașa Pană, „Orizont", — care m-a și salutat ca poet — ș.a.m.d. — Venind vorba de critică, vă rog să-mi definiți relațiile dv. cu ea, de la începuturi și pînă un Interviu consemnat de DUMITRU UDREA Bună dimineața, 1977! 1­7 Pentru toți Anul Nou continuă să rămmâ virsta comună a lumii, cu toate amintirile de îmbărbătare despre istorie, cu toa­te gîndurile spre viitor, și spunem, la cei 1977 de ani, la cei zeci sau douăzeci de mii de ani de istorie scrisă in straturile de pa­­mint de dedesubtul picioarelor noastre, spunem : suntem­ încă atît de tineri­ ! După atiția ani zburăm puțin in păsări, deasupra pamintului, trecem prin ape, puțin, in pești, în păsări și pești de oțel și ne în­toarcem repede cu tălpile pe pămînt, precum Anteu, desculți in țarina pâmintului, să ne pătrundem cu puterea scrisă in adincul lui, an peste an, eu peste ev, pînă la cei de-acum. Nu­mai așa, cu picioarele pe pămînt sintem­ in stare să privim viitorul, să ne simțim puternici, să gîndim apa și aerul, să socotim lumea, ca fiind a oamenilor și să-i gîndim binele numai in sens uman. Numai așa, cu picioarele pe pămînt, pentru că anii ce vin poartă inlaunttul lor sărbătorile unor timpi trecuți dintr-o istorie, vîrstele rotunde ale evenimentelor care ne au însemnat marile împlinirii sau drame. Am intrat pe poarta Noului An cu pieptul deschis, liberi, să ducem la împlinire faptele ce ne-am propus, am intrat cu sufletul încărcat de rosturile aduse pînă la noi de înaintași, plini de re­cunoștință față de sacrificiul lor. In Noul An vom împlini o sută de ani de independență, o sută de ani de la războiul redute­lor, cel în care voința de neatimare a poporului, a acestei ființe din care facem parte, a învins pentru toți cei născuți atunci sau mai tirziu, cei ce, mai apoi au luptat cu nedreptatea și, acum șaptezeci de ani, și-au vărsat singele în crunta răscoală a lui 1907 ; și, tot în Noul An ca o împlinire peste timp, vom sărbă­tori treizeci de ani de la proclamarea primei Republici demo­cratice și populare din viața poporului nostru. Treizeci, șaptezeci, o sută de ani... compartimente de timp așezate peste genera­țiile părinților și bunicilor noștri. Eroism în numele voinței de libertate și dreptate, in numele dragostei de patrie, al dragostei pentru pamântul acestui popor, al speranței de descă­tușare și prosperitate. La un capăt de timp — sacrificiul înalt al dorobanților, la celălalt capăt­­ noi, strănepoții lor, rostuind li­beri cu același eroism haine nouă a României, visate de ei. Anii pornesc dinlăuntrul ființei noastre și se așează sub noi, straturi, straturi de memorie, tn lutul de sub tălpi să nu-l putem uita să nu ne putem simți oameni stăpini pe viitor și trecut de­cît anteic, cu picioarele pe pămînt. Am intrat pe poarta Noului An cu sufletul plin de însemnele istoriei să înțelegem virsta poporului,­ să ne limpezim gîndurile pe care le avem înscrise, prin ea, în noi, spre a putea înainta demni, inalți, puternici spre viitor. Și, pentru a ne defini este de­­ajuns să numim sărbătorile acestui an (căruia ii spunem astăzi „Bună dimineața !") : Voința de neatîrnare, de dreptate, Eroism patriotic în apărarea pămîntului țării și, peste toate, Puterea de a izbindi. Sărbătorile istoriei au însemnat locuri pe pamintul țării, ală­turi de care noi, cei de la capătul prezent al timpului așezăm semnele sărbătorilor noastre, nu mai puțin eroice, nu mai puțin înalte, dense, una lângă cealaltă cu­ o istorie nouă, grea de eve­nimente cotidiene care pot, numai în acest fel reușesc să cuprin­dă împlinirea marilor îndemnuri aduse din istorie și purtate în noi, mereu tinerii oameni ai României. Sărbătorile istoriei, nu­­mindu-le sau nu, există în noi, în gesturile fiecărui om, în înțe­leaptă cumpănire în fața greului, în­demna credință in viitorul luminos al țârii și al poporului. La capăt de an, adresându-se întregului popor prin Mesajul de Anul Nou, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste Ro­mânia, după ce a felicitat pe toți oamenii muncii, pe toți cetățenii țării pentru rodnicul bilanț al anului 1976, primul an al cincinalu­lui revoluției tehnico-științifice în țara noastră, chema întreaga națiune socialistă la îndeplinirea sarcinilor ce-i stau în față un nou­ an, spunînd : „începem anul 1977 cu hotărîrea fermă de a înfăptui neabătut planul dezvoltării economico-sociale a țării, de a asigura, în con­­­tinuare, progresul în ritm rapid al industriei și agriculturii, al în­tregii economii naționale. In centrul întregii activități va trebui pusă ridicarea nivelului tehnic și calitativ al producției, creșterea puternică a eficienței economice. In acest scop este necesar ca toate organele și organizațiile de partid, toți oamenii muncii să acționeze cu înaltă răspundere și spirit de abnegație pentru înfăp­tuirea hotărită,a măsurilor de reducere a consumurilor de mate­riale și materii prime, ieftinirea investițiilor și reducerea cheltuieli­lor de producție, pentru creșterea susținută a productivității muncii și organizarea pe baze științifice a producției și a muncii."... „în anul în care intrăm vom sărbători centenarul independen­ței — eveniment istoric de însemnătate hotărîtoare pentru progre­sul economico-social al țării, pentru afirmarea liberă și indepen­dentă a națiunii noastre — va avea loc primul festival al muncii și creației poporului nostru, „Cîntarea României", se vor desfășura lucrările Congresului cooperativelor agricole de producție, Congre­sul consiliilor oamenilor muncii și ale Conferinței Naționale a partidului. Să întîmpinăm aceste evenimente și reuniuni cu noi succese în toate domeniile de activitate, în realizarea hotărîrilor Congresului al Xl-lea." Pentru toți Anul Nou, căruia i-am spus „Bună dimineața !“ este o treaptă pe care o vom urca-o în devenire, un timp al efor­tului și al eroismului, în bătăliile pașnice puse sub semnul înalt al perfecționării, cu materia, cu timpul, cu însăși ființa conștiinței noastre. „1977“ îi găsește pe strănepoții dorobanților un plin a­­vînt al cincinalului revoluției tehnico-științifice, așezînd apele în matcă de piatră să le smulgă puterea ascunsă și să le-o trans­forme in energie, gătind sămînța în ciclurile pămîntului spre pîine, ori scotocind în urma nevăzutului atom să-i smulgă scînte­­ierea cosmică și s-o pună in motorul timpului, să dospească, pita, spre mai binele oamenilor. Urmașii celor de la ‘907, descătușați de semnele durerii, cîn­­tă țara, viața și năzuințele unui popor, cu glasul înțelegerii ros­turilor sale, liberi, în versul de datină al cintecelor muncii. Bună dimineața, 1977 ! Credem în noi și in tinerețea perpe­tuă a muncii. Credem în puterea unității idealului nostru comu­nist. Credem in noi trepte de istorie pe care le vom înălța in drep­tul numelui nostru de Românie a anului 1977 ! PAUL EUGEN BANCIU

Next