Orizont, 1985 (Anul 36, nr. 1-52)

1985-01-05 / nr. 1

ORIZONT9 CEL MAI BUN SALON DIN ULTIMUL DECENIU. Salonul nu a fost niciodată — și pare damnat să rămînă astfel — un loc care nu împar­te dreptate artei, ci unul care acordă drepturi artistului. Spre deosebire de atîtea mo­mente ilustre ale istoriei sale de trei ori seculare, Salonul nu este acum „opera juriului“ în primul rînd, ci a artiștilor. Se impune observația că nu artistul expune la Salon, ci că Salonul îl expune pe artist și acest prestigiu al Salonului este chiar opera unei colecti­vități de artiști. Calitatea Sa­lonului poate fi opera acestei atitudini de probitate profesio­nală și de spirit corporatist. Interesul și emoția cu care artistul pîndește în biografia sa Salonul, investiția morală făcută în acest eveniment vor răsplăti mereu artistul și ghilda sa. Ca acum, în aceas­tă ediție. Pulsează în arterplanul a­­cestui Salon anual de artă plastică o asemenea reală de­liberare. Cutezanța de a decreta e­­venimentul artistic al anului drept cel mai bun Salon al ul­timului deceniu nu este nici pe departe o judecată de va­loare „modernă“, căreia, cum se știe, îi repugnă în genere enunțurile ierarhizante. Dar o asemenea îndrăzneață nu tre­buie să jeneze un spirit critic prea detașat, pentru simplul motiv că prin această afirma­ție se încredințează un adevăr — nu neapărat istoriei artei, ci istoriei receptării ei. Acum, receptăm astfel evenimentul, iar superlativul atribuit are cî­­teva puncte de sprijin, sufi­cient de palpabile. In democratismul său ima­nent. Salonul ’84 este — îna­inte de toate — cel mai amplu din istoria saloanelor timișo­rene : 84 de artiști și 175 de lucrări, cuprinse și acum în compartimentele clasice ale picturii (61), graficii (65), sculpturii (17) și artelor deco­rative (30). Intr-o bună tradiție, în ju­rul Salonului, axat majoritar pe participarea filialelor Timi­­mișoara și Lugoj, gravitează și acum artiști din centrele veci­ne (Reșița și Drobeta-Turnu Severin). Suprafața Salonului, echivalînd cu mai mult decit jumătate dintr-o „republicană" face neîncăpătoare traveele Bastionului, aglomerație salva­tă, at­ât cât a fost cu putință, de vecinătăți compatibile sti­listic sau spiritual. Fără a-și fi extins suficient practica mai nouă a dialogului cu artiștii participanți, juriul — această „vană barieră a idealului“, cum îl numise Zola în 1866 — a operat, simultan cu actul selecției, printr-o se­rie de recomandări, îmbunătă­țirea propunerilor inițiale. Poa­te că un Salon, cel puțin expe­rimental, al viitorului, înte­meiat pe o reală colaborare a juriului cu fiecare atelier — e o idee care merită explorată și materializată. Nu un juriu, ci, în fapt, un comisariat. Nu se poate ști de ce, în anu­mite momente ale colectivită­ților, frisonul unui consens ta­cit decide pînă în cele din ur­mă un eveniment reprezenta­ Coriolan BABEȚI (Continuare în pag. 13) Tradiții ale presei și tiparului în Banat este gene­ricul sub care, prin inițiativa ziarului reșițean „Fla­mura", se desfășoară, de șase ani încoace, mani­festări complexe dedicate descoperirii și investi­gării teritoriului cultural al presei și tiparului în pro­vincie, ca o contribuție la constituirea unei istorii naționale de gen Sesiunile (anuale) de comunicări - moment coagulant al acțiunii - au relevat funcția presei în lupta pentru unitate națională și statală, descoperind aspecte inedite de istoriografie, prile­juind - implicit - adîncirea unor fenomene și motive din zona de interes actual a temei Un Almanah al presei și tiparului a fost editat recent pentru a marca evenientul împlinirii a 100 de ani de la înființarea primei tipografii românești din Banat, la Reșița. Publicația cuprinde studii, arti­cole, mărturii ale celor implicați în procesul de ti­părire a ziarului „Flamura", o bogată informație privitoare la începuturile și continuitatea activității de presă. Nobila idee, servită cu aplicație de colectivul de jurnaliști reșițeni, este semnul unei ambiții culturale ce binemerită simpatia noastră profesională. Ana POPESCU ф O bună introducere în Istoria lumii antice ne oferă Horia C. Matei, autorul unei cărți chiar cu acest titlu (ed. Albatros, 448 p., 21,50 lei). Volumul e o expunere sintetică a istoriei antichității, privită pe zone ș­i spații geograf­ce. Orientul, popoarele europene, lumea greacă lumea elenistică, lumea romană, Africa de Nord și, in fine, o palpitantă descriere a istoriei popoarelor migratoare . Din specia lucrărilor post-afrikiene face parte volumul publicat de Dan Apostol sub titlul, mai mult decît atrăgător. Deocamdată... enigme (Ed Sport-turism, 276 p, 13 lei). Nu scapă căutătorului de mistere nici unul din punctele forte ale genului: mesajele din Univers, enigmele arheologiei, secretele arhive­lor, fenomene­ aeriene neobișnuite, explorarea in­finitului In ce ne privește­ singura enigmă e pro­curarea acestei palpitante cărți ф In plină expan­siune, „Colecția Romanului de dragoste" a editurii Eminescu. Două din ultimele titluri se impun ca re­pere pentru cei care doresc să-și consacre o parte din vacanță lecturii și destinderii, lecturii ca destin­dere: Speranțe, de Matilde Serao (430 p , 22 lei) și Jean-Louis, de Honoré de Balzac (348 p., lei 18) . Pagini dintr-o arhivă inedita, un titlu, de ce să n­e recunoaștem, cam vag, ascunde, în fond, una din cele mai interesante recuperar­i arhivistice ale ulti­milor ani. Cum spațiul nu ne permite să intrăm în amănunte, facem trimitere la volumul astfel intitulat, apărut sub îngrijirea lui Antonie Plămădeală, și a­­părut la editura Minerva (436 p , 28 lei). ф O bi­nevenită reeditare: antologia Versuri și proză a lui Ion Barbu, îngrijită de Dinu P­liot (Ed. Minerva, 288 p., 8 lei). Antiarghezienii se vor întîlni cu o capo­doperă a pamfletului romanesc: „Poetica domnului Arghezi", precum și cu o copertă cam neinspirată a lui Sabin Bălașa. PICADOR muzeali Expoziția de ceasuri europene­­secolele XVIII-XX Continuînd o serie de manifestări expoziționale, menite să introducă în circuitul public obiecte de artă decorativă din patrimoniul muzeului timișorean, actuala expoziție de ceasuri face o incursiune în istoria stilurilor decorative și a ceasornicăriei începînd cu secolul XVIII pînă la începutul secolului XX. Aria geografică în care se înscriu aceste cea­suri este îndeosebi central-europeană . Austria, cu mai multe centre ceasornicărești între care Viena, se distinge prin cali­tatea execuției, completată fiind cu unele obiecte provenind din Germania și Franța. Tipologia ceasornicelor este destul de variată cuprinzînd ceasuri de masă, de șemineu, pendule, ceasuri tablou, cea­suri de perete și pendule țărănești produse în Pădurea Nea­gră și ceasuri de buzunar. Caracteristic pentru secolul XVIII este ceasul de masă, cu carcasă din lemn și sticlă, cadran me­talic gravat și aplicații de porțelan, al cărui mecanism e pus în funcțiune de mișcarea oscilatorie a unui pendul. Aceste ceasuri se executau în diferite puncte ale Austriei, atît la Viena, ca cel semnat de Joseph Langkamer, la Tyrnau (au­tor Ignatz Jahn), la Pécs( autor Carl Leopold Thomasy) sau ceasul din Timișoara, semnat de Wenzelaus Fuchs. Tot din secolul XVIII (1787) datează și un ceas orizontal cu contur hexagonal, a cărei formă se perpetuează din Renaștere, pro­venind din Graz și semnat de Simon Geist. Carcasa ceasului este metalică, iar cadranul din porțelan este împărțit în ore, minute și e prevăzut cu un calendar al zilelor lunii. Din Franța se cunoaște un ceas din „biscuit“ (porțelan neglazurat), in stil rococo (secolul XVIII), purtînd marca atelierului Sè­vres și semnătura lui Lesueur, întregul obiect este o adevă­rată operă de artă prin finețea execuției personajului femi­nin care străjuiește ceasul. Dar majoritatea ceasurilor din expoziție sînt in stil Empire, produse în Austria, pe la mij­locul secolului XIX. Acest tip de ceas de șemineu are o car­casă de lemn lăcuit, în culori închise, colonete de albastru sau de lemn furniruit, decor din lemn sculptat și aurit. Ceasul se află, de obicei, între colonete, peste care tronează un coronament ornat cu sidef. Vedute pictate în acuarelă și altele. Mecanismul este angrenat de mișcarea oscilatorie a unui pendul. Ceasurile franceze din aceeași perioadă sînt masive, din bronz aurit, cu figurine amintind antichitatea greacă sau romană și reliefuri cu scene idilice cu putti. în secolul XIX apare ceasul tablou de perete, din care se gă­sesc în expoziție mai multe exemplare bogat decorate, cu rame aurite și aplicații de alamă. Se remarcă, între toate, un ceas tablou pictat în ulei pe metal reprezentînd o scenă cîmpenească în stil Biedermeier. Valoarea obiectului, deose­bit ca realizare, e sporită și de mecanismul muzical care cîntă neîntrerupt o­­ jumătate de oră. Dar, dintre acestea, ceasul astronomic cu calendar, semnat de Joseph Ruet­­schmann și produs la Viena, se remarcă prin cadranele de email pictat reprezentînd figurat zilele săptămînii, fazele lu­nii, anotimpurile etc în expoziție există și cîteva ceasuri țărănești produse în Pădurea Neagră, pictate pe lemn sau porțelan, și o pen­dulă țărănească pictată și datată 1806. Există, de asemenea, ceasuri de buzunar produse în diferite ateliere occidentale — elvețiene, germane, franceze, engleze, datînd de la sfîrșitul secolului XVIII și din secolul XIX. Există ceasuri care amin­tesc ca formă de celebrul „ou din Nürnberg“, primul ceas de buzunar, în timp ce altele, foarte mari și plate, sînt gra­vate, decorate cu reliefuri sau pictate pe email. Interesante sînt și mecanismele, adevărate opere de orfevru, gravate în alamă. Ceasurile îmbină în mod ingenios o stringentă utilitate umană — măsurarea timpului — cu nevoia de frumos expri­mată prin decorație. Această expoziție, deschisă la sediul Muzeului Banatului, își propune să întregească imaginea ar­tistică a unor epoci culturale, fiind, în același timp, și o incursiune în istoria mecanicii mondiale și o istorie a stilu­rilor decorative. Ileana PINTILIE # în recentele apărute Portrete de artiști ale lui Ovidiu Constantinescu descopăr­a lungă discuție cu marea artistă care a fost Floria Capsali Per­sonalitate de primă mă­rime a culturii noas­tre, Floria Capsali a adunat în jurul ei mari personalități ale scrisului, ale picturii și ale scenei românești ф „Pe vremea aceea Floria locuia cu so­țul ei într-o casă de pe strada Nerva Traian care avea un teren foarte ma­re... Acolo se aduna în fiecare duminică după­­amiază, o întreagă pleia­dă de nume ilustre..." Mircea Eliade, Vulcănescu, Dan și Mircea Emil Boîfa. Mărioara Voicu­­lescu Sorana Țopa Mi­hail Sebastian, Marietta Sadova, Lilli Popovici, Margareta Sterian, Apri­­lina Medianu, Petru Co­­­marnescu, Paul Sterian, Gabriel Negri, Silvia Cap­sali, și doctorul Adrian Negreanu " ф Cîțiva din­tre participanții la aceste întîlniri, animatori ai vie­ții culturale românești, mai sînt in viață. Să-i in­vităm să-și scrie memo­riile, nu vom avea decît de cîștigat din lectura lor. ф Marea personalitate a Floriei Capsali s-a dezvol­tat într-un cerc de filo­zofi, sociologi, poeți, ar­tiști a căror vocație nova­toare se conjuga cu vo­cația pentru adevăr, pen­tru artistul polivalent, sal­vați de carapacea indivi­dualismului. Lecția Floriei Capsal, ar fi una de so­lidaritate a valorilor inte­lectuale, sub semnul unei vibrații spirituale adînci, ф lată de ce consider PARAVANUL CU IRISI pe care îl publică la Editura Muzicală Lucian Cursaru o invitație adresată publi­ciștilor, scriitorilor de a pătrunde în fascinanta lu­me a balet­ului ф In car­tea lui Lucian Cursaru există și o evocare (prin Mitiță Dumitrescu) a Stu­dioului, celebru la vre­mea lui, din strada Bre­­zoianu. Veneau în strada Brezoianu Mihail Jora, Sa­bin Drăgoi, Marțian Ne­grea, Paul Constantinescu, Teodor Rogalski, Constan­tin Silveschi dar și Tudor Arghezi, Cella­­ Delavran­­cea, Margareta Sterian, Radu Tudoran, Petru Co­marnescu, Dan și Emil Botta, Ovidiu Constanti­­nescu, Cicerone Theodo­­rescu. „Cînd refacem le­gende nerostite, scrie Lu­cian Cursaru, Floria Cap­sali este numele nostru de suflet De la ea pornesc stîlpii de suflet ai baletu­lui românesc" scrie, fru­mos și simplu, Lucian Cursaru. Nu numai al ba­letului, am adăuga noi. • De cîteva ori evocate, în cartea lui Lucian Cursa­ru, spectacolele unei mari balerine, Rodica Murgu. Citim frazele cu emoție, mai ales după ce balerina timișoreană a apărut în­tr-un spectacol de excep­ție: Spărgătorul de nuci, dar și într-un șir de spec­tacole de poezie. ф O altă carte, pe care am ci­tit-o mai demult, Femina celesta, semnată de Elena Senchea-Popescu, consa­crată aviatoarelor noastre, o semnalăm în acest con­text, care este al perfor­manțelor și al performeri­lor de excepție. ф Stilul vioi, de veselă și jucăușă aventură poate că avea nevoie, totuși, de supervi­zarea unui scriitor profe­sionist . Dar și fără, și­rul de documente pe care autoare îl pune la înde­­mîna cititorului face volu­mul mai mult decît folo­sitor. Așadar, documente. Există oameni formidabili, personalități ale marilor performanțe care, poate, trăiesc lîngă noi, uneor nebănuiți, alteori rămași în penumbrele care ocro­tesc dar și depersonali­zează vîrstele. Să-i scoa­tem la lumină. Cronica măruntă a revistei noastre iși propune ca din cînd în cînd, să ofere spațiu scrisorilor Dvs. Ca atare, iubite cititorule, lîngă tra­diționalul La mulți ani, te rog gîndește-te, ce oa­meni de seamă trăiesc în preajma ta? . Anemone POPESCU romen măruntă Alte amintiri din noaptea de Anul Nou

Next