Orizont, 1991 (Anul 3, nr. 1-50)

1991-01-11 / nr. 1-2

Cutia Pandorei Despre prostie și stabilitate Conform Dicționarului explicativ al limbii române, „prostia“ ar fi starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură. Evident, definiția nu se vrea și nici nu poa­te fi una completă. Mai mult, abordarea unui asemenea „concept“ e dificilă, de­licată și uneori chiar periculoasă. De ce dificilă ? In primul rînd, pentru că cel care ar încerca să o facă s-ar afla în fața unui paradox. Considerînd-o în totali­tate exterioară lui, ar elimina elementul „experiență trăită“ și, automat, subtili­tatea fenomenului i-ar scăpa. Recunoscind-o prin asumare, chiar parțial, s-ar a­­fla în situația fără ieșire de a nu putea realiza un demers coerent și, cu siguran­ță, nici competent. Și atunci, nu-i va rămîne decît să trișeze. Va admite că influ­ența „morbului“ afectează pe oricine­­ judecător obiectiv neputînd exista, nu-i așa, în această privință), dar va păstra „asul în mînecă“, scoțîndu-1 la momentul o­­portun și aducînd astfel dovada subtilă a inteligenței. Cum poate deveni abor­darea de care vorbeam „delicată și chiar periculoasă“ ? „Regizînd“ spre exem­plu, în maniera amintită mai sus, o analiză socială. Insistînd prea mult asupra primului „act“, acuza de egalitarism poate veni ușor. După cum cea de elitism, în cazul „lungirii“ celui de-al doilea. Și de aici, forțînd o „tranșare“ în politic­ă extremă stingă, extremă dreaptă. Speculațiile ar putea, fără îndoială, continua la nesfîrșit. Cert este însă că prostia a afectat societatea umană, „marcînd-o“, în toate fazele evoluției sale. André Glucksmann atrăgea atenția că cel care o reduce la o simplă slăbiciune a spiritului o subestimează. Pentru că „ea e activă și acaparantă, cloșind, ordo­­nînd, excluzînd , în spatele marilor ideologii, astăzi în derută, ea asigură stabili­tatea regimurilor totalitare, făcînd în același timp posibile războaiele mondiale — promite diverse lumi viitoare „radioase", propulsîndu-se ca un adevărat mo­tor al istoriei“ O știm prea bine, regimurile de sorginte comunistă cultivă cu obstinație ig­noranța. Pentru că în societățile de acest tip, prostia, departe de a suscita dis­cordie, cimentează „consensul“ social. „Stabilitatea“ va fi atunci ușor de obținut, societatea subzistînd gîndind cît mai puțin posibil Să fie oare acest raționament, sursa aberantului „Noi muncim, nu gîndim“ ? Puterea ce face apel la o aseme­nea strategie ignoră însă Un lucru arhicunoscut. In accepțiunea tehnică, dar prin extrapolare și socială, un sistem, pentu a se menține stabil, se poate autoregla prin feed-back, sau- altfel spus, printr-o reacție inversă. Ea nu e nicidecum ad­versă și trebuie recunoscută ca parte integrantă a sistemului. Și ce e mai impor­tant, păstrată în continuă stare de funcționare, tu nici un caz întreruptă sau ig­norată. Dar „puterea“ lucrează împotriva fricii. In practica sa, ea identifică sta­bilitatea doar cu imobilismul. Pentru a se servi apoi de el, manipulînd mai ușor. Ca întotdeauna în istorie însă, se găsesc „unii“, mulți, puțini, care nu vor, nu pot să accepte mistificările care-i înconjoară, opunîndu-se, în atitudine, celor ce se complac în a le tolera, trăind în liniște“ alături de guvernanți,­­supravie­țuind în minciună. De aceea, cu tot disprețul cu care vor fi priviți de „ceilalți“ și asumîndu-și orice risc, ei, „unii", mulți, putini, nu vor confirma sistemul, nu-i vor da conținut și, în nici un caz, nu-1 vor edifica. Răzvan BANESCU Șefii se schimbă cu zămbălău . Pină de curînd aveam un singur li­ser. Sau cel mult unul bicefal, cu fes­­ele disproporționate. Pentru ca asta să ne intre în cap, să ne sune în auz­­i să ne pulseze veșnic pe retină acțio­na o rețea propagandistică rivalizând cu cea nazistă. Nici o personalitate din oricare domeniu nu avea voie să sară prea departe. Măsurile, tentaculare, nu scăpau nimic, fie că era vorba de Na­ția, fie de vedetele muzicii rock, ale căror chipuri nu apăreau pe afișe, fie pe mari figuri ale istoriei asupra căro­ra se întindea gelozia conducătorilor­­ iamezi și protecția drastică a slujba­­șilor, încremeniți pe următoarele trep­te sociale, șefi mai mari sau mai mici a imitați după puteri pe liderul suprem pînă și-n gafele de pronunție. Multă vreme am crezut că vasta ope­rațiune de sugestionare nu numai că se desfășoară în van, dar chiar că de­clanșează o pornire inversă. Apoi am constatat că minimalizasem această pro­pagandă, că sînt destui cei, sub o for­mă sau alta, predați puterii. De aceea aproape că nu mai credeam posibilă o largă solidarizare împotriva dictaturii. Faptul că după momentul sublim socie­tatea românească s-a pulverizat din nou în atîtea crîmpeie demonstrează că pă­rerea mea de atunci a fost corectă. Rămînînd fără Tătuțul copleșitor și omnipotent dar și fără Mama iubitoare, emoționați, am nutrit, în Decembrie, iluzia purificării Am schimbat cu mare tămbălău aproape toți șefii, uneori în­­cepînd cu comandantul a două persoane sau cu un mărunt zbir peste o baracă Am р [UNK] în loc unși simpatici și parcă egali nouă, de care ne-am plictisit foar­te repede. Reducționismul nostru ope­ra în continuare, de data asta „re bune", ne ajungeau unul-doi mai mari peste toți. Suspiciunea populară a fost valo­rificată de anumiți oameni organizați ce au ca vocație dezinformarea ; ei ne-au ajutat să ne pulverizăm firavele criterii ne-au potențat și dirijat una veche, rămasă fără suficient obiect. M-am nimerit în capitală cînd, în­­tr-o dimineață, ca la comandă, au apă­rut mii de tăieturi lipite peste tot con­­ținînd același material de ziar (proba­bil că jumătate din tiraj) , scrisoarea deschisă adresată lui Radu Câmpeanu fix în campania electorală de către o pretinsă fostă amantă. O scenă multi­plicată la nesfîrșit,­­ cineva urmărind textul cu degetul proptit în vitrină și recitîndu-1 și pentru cei aflați la coa­dă, cărora nu le rămînea decît să țîțî­­ie din buze, îngroziți indignați ori a­­mindouă deopotrivă. Nu nutream simpatie deosebită pentru liderul libe­­­ral, însă procedeul m-a scos din sărite. N-au scăpat după cum se știe, nici pu­ținele vîrfuri posibile ale unei opoziții abia ieșite din catacombă. Din punctul său de vedere, dl. Iliescu, conștient de impactul imaginii vizuale, are dreptate să se indigneze de faptul că, într-o emisiune TV, chipul său apă­rea asociat cu discursul lui Ceauș­escu. Deocamdată suntem­ neputincioși. De a crede în lideri și de a-i accepta. Viorel MARINEASA CONCURS DORIȚI SA CISTIGAȚI SAPTA­­MÎNAL O SUMĂ DE BANI DE douăzeci de ori mai mare de­­CIT cea investita? nimic mai SIMPLU ! PARTICIPAȚI LA CON­CURSUL PRIMUL CITITOR AL REVISTEI .ORIZONT“ ! Revista „Orizont“, cea mai impor­tantă publicație din partea de vest a țării, editată de Uniunea Scriitorilor din România, apare în fiecare VINERI ! Procurîndu vă LA PRIMA ORA A ZILEI revista, indentificînd la ce pa­gină se află sigla „R­O“. (Revista „Orizont“) și comunicînd de telefonic. Ia redacție (tel. 1 33 90 indată, sau 3 33 76), acest lucru, împreună cu nu­mele și adresa dumneavoastră, puteți deveni unul dintre virtualii cîștigăori- Condiția este ca dumneavoastră să fiți PRIMUL CARE TELEFONEAZĂ și care,bineînțeles, a identificat corect pagina pe care se află sigla „R. O.“. IN FIECARE VINERI DIN SAPTA­­mIna, Intre orele 7-9, tele­foanele REDACȚIEI VA STAU LA DISPOZIȚIE asigurîndu-vA po­sibilitatea DE A DEVENI CIȘ­­TIGATORUL CONCURSULUI „PRI­MUL CITITOR AL REVISTEI". In afara premiului în bani, cîștigătorii vor beneficia și de a le recompense ... surpriză ! VA așteptam și va dorim SUCCES! ORIZONT ARGUS• ARGUS Pe drăguții noștri de lideri îi deran­jează orice adiere, cît de mică, îndrep­tată spre onorabila cracă pe care s-au cocoțat cu ajutorul mandatului de la 20 mai. Mandat în numele căruia, de clte ori se clatină copacul, pac la Ac­tualități. Și dăi și luptă în numele na­țiunii. Halal să le fie ! • Ultima spe­rietură de proporții au tras-o cu oca­zia așa-zisei vizite a Majestății Sale, regele Mihai. Venit, ca tot omul, să-și viziteze locurile dragi, în preajma săr­bătorilor. • După o scurtă perplexi­tate, născută din situația de a se afla pentru întîiași dată în fața unui rege, chiar ex­, militarii autohtoni au reac­ționat după vorbă, după port, în con­formitate cu deprinderile formate cu migală la școala de maniere elegante, filiera Lavrenti Beria. • Lucru de mi­rare e că nu l-au luat la poceală pe Majestatea Sa. • Uite-așa, s-au trezit membrii familiei regale exmatriculați încă o dată din teritoriul ospitalier al patriei, în același spirit : Vîșinski — Groza • Guvernul dr. Petre Roman a fost salvgardat • Aferim • Și a venit rîndul aprigului Baltazar, purtător de trenă al instituției în cauză, personaj bizar, aruncat pe malul democratic al Dîmboviței din adîncul smîrcurilor di­plomației de lemn • Așa-zisul Balta­zar a dat cu parul după voie, după cum l-г­­ăiat capul ь Iar obiectul cu pricina îl împinge­­a gafe teribile, mo­numentale • Contribuția sa la desă­­vîrșirea situației penibile în care s-a văzut guvernul după consumarea epi­sodului este remarcabilă • Cu toate acestea, este bine-mersi pe scaunul său, poate doar mai puțin vioi în aro­­ganța-i odioasă • Nu tu scuze pentru stupiditatea și enormitatea afirmațiilor, nu tu repaus pentru limpezirea con­textului epuizat de substanță • Bra­vos guvern, bravos Baltazar ! • Sin­gura dintre personalitățile guverna­mentale care s-a ridicat în contra ri­gidității și înlemnirii în proiect diplo­­maticesc a fost ministrul Pleșu. A făcut ceva senzație prin lumea bună, după care, persuadat colegial, s-a așe­zat la locul de drept. Obținînd ceva corecturi, însă minore. Cam asta a fost • Guvernul cu regele, instituția presidențială cu partidele • Dl. Iliescu se confruntează istorice (verb din aceeași categorie cu adăpează) cu încercările de terfelire a imaginii dom­niei sale pentru viitorime, prin mijlo­cirea unor videoclipuri subversiv­­e alomnioase • Așezat doar cîteva cli­pe in anturajul sonor și vizual al pre­cursorului la scaun, presidentul și-a pierdut brusc zîmbetul bonom și umo­rul populist, transformînd o intenție ironică intr-un scandal politic • Și cind se înăsprește poziția magnaților zilei, gudurăii puterii urmează exem­plul cît se poate de oportun • Mo­mentul fiind prielnic, conducerea Te­leviziunii a făcut public ceea ce se vedea clar de multă vreme. Anume, că nu poate renunța la cenzură • De dra­gul ei și spre stabilitatea situației • Domnul Răsvan joacă tare, pe față Nu se mai teme de nimic • Deci, te­leviziunea face cenzură și epurări, gu­vernul face ordine unde nu e cazul, instituția presidențială s-a acrit brusc • Nu-i de mirare că, în atare con­junctură favorabilă, Gorbaciov, sim­­țindu-se susținut, a trimis cadou de crăciunul rusesc niște divizii de para­­șutiști de elită în republicile neastîm­­părate • A văzut că se poate la Bucu­rești • De ce să nu se poată și în marea uniune ? Nu ? • Bănuiam noi că marele prieten de la est­e cu ochii pe noi, gata să ne urmeze pilda întru democrație • Partea neinspirată a si­tuației provine, însă, de la aceea că noi, în naivitatea noastră, ca să folo­sim acest eufemism postbrucanian, cre­deam că bătuta cea mare se va juca în zona Golfului • De, ambiguitatea contextuală • începusem a-l căina pe bietul Saddam, aflat intr-un joc cel puțin periculos cu viața • Și cu ne­gativul ei • Dar, degeaba o dă pe Allah, și-a făcut-o cu mina lui • Iată că, în jungla publicisticii indigene, ne izbim de o nouă apariție. Și pentru că vremurile nu sînt lejere, ea se numeș­te, nici mai mult, nici mai puțin, de­cît OMERTA. Săptămînal editat de Uniunea Sindicatelor din platforma port Constanța. Motto-ul ei : „Cine nu vede, n-aude și tace,­­ trăiește o mie de ani în pace“ . Unii zic că aforismul ăsta, de factură existențialistă, a fost născocit de mafie • Alții că de secu­ritate • Simplă dispută protocronis­tă • Preluăm din numita gazetă o propunere extrem de constructivă : „Suntem­ de acord cu propunerea Gu­vernului României privind rentabiliza­rea Canalului Dunăre — Marea Nea­gră. în acest sens, el va fi asfaltat „Don’t wonry, bhe hapy !“ • Cu fieca­re nouă apariție a „României litera­­re“, Nicolae Manolescu dă o lecție su­perbă oamenilor de cultură retrași la adăpostul carapacei estetic non etice • Excelentul critic este unul dintre cei mai lucid­ inspirați analiști ai si­tuației politice din România postde­­cembristă • Continuînd, in același timp, să nu neglijeze nici preocupări­le foiletonistice . Personajele care intră sub incidența „Ochiului magic” nu au a se bucura de trăiri prea con­fortabile, beneficiind de un tratament similar celui aplicat, in alte vremi și în alt plan, cameleonicului jandarm Eugen Barbu . De cind scrie și arti­cole politice, dl. Manolescu și-a îmbo­gățit substanțial panoplia de „sim­­patrioți“, într-un ritm și în proporții pentru alții alarmante . Puțin îi pasă. Iar această aparentă trufie îi vine per­fect . Nimic mai de dorit decît ca a­­ceastă situare să genereze urmași. Lip­sa de consistență a școlii politice (și politologice) românești o cere, fără echivoc. e. в. Umor Service Caricaturi de N. LENGHER 2 —

Next