Pacea, 1932 (Anul 3, nr. 1-24)

1932-01-10 / nr. 1

[muzeul presei sever bocu J.MSO.în bi £ dh$ „„ APARE in FIECARE Director T. TRIFA Exemplarul 3 Lei. Alba-Iulia, Duminecă 10 Ianuarie 1932 și administrația Str. Regele Ferdinand I. Cetate SABIN SOLOMON : Pe un an 150 Lei, pe 6 luni 80 Lei. Manuscrisele nu se înapoiază. Scrisorile nefrancate se refuză. J în nou fericit, dorește foaea „Pacea", tuturor cetitorilor săi! T ed. Anul nou, 1932 Ca un lanț năzdravăn se leagă șirul anilor și nime nu-i poate hotărî capătul, nici batăr aproximativ! Decând priceperea noastră, a tuturora, a început a lua forme mai hotărâte, la fiecare început de an nou, am încercercat, a ne arunca privirile înainte, dar în besnia viitorului n'am putut desluși nimic sigur. Cu o resămnare adânc simțită, cu o resemnare, care, în Tanta ei totuși ne-a cimurat puțin sufletul, neam întors privirile înapoi, la anul care s’a scurs. Și privind țântă într’un punct, cugetul nostru a ales, cum se aleg boabele de fasole, momentele fericite din anul ce s’a dus, pe cari picură o lacrimă caldă de adio. Dorim ca momentele fericite să repete și în anul ce întrăm, pentru necazurile, durerile și surințele îndurate în anul trecut, ne propunem o altă apărare pe care, vai, de câte ori ne o spulberă necunoscutul cu alte forme și mai vaste și mai înșelătoare. In forma aceasta, la aparentă, parcă pesimismul și-a întins valul său preste sufletele noastre, dar nu ne dăm bătui. Sub povoara durerii momentane, prin o sforțare s dârză, ne reculegem și facem cu propriile noastre pulen legătură de-o dârză rezistentă, care, ne procură elemente noi de încredere și de optimism în totungimea de timp, care se deschide sub numărul 1932. Românul a avut în cursul vremii verigate de timp cu mult mai grele ca cele de lazi, dar le-a suportat pe toate cu încredere și cu nădejde în Dzeu. Niciodată românul nu s’a lăsat cotropit de întâia nevoie care a bătut la ușe. Cu optimismul și cu hotărârea sa dârză de-a trăi și de-a învinge, le-a trecut teafar pe toate! Nu-i român acela, care nu sufere, dar nici nu-i român acela care nu învinge prin propria-i credință și prin propusa-i putere! T. „PACEA" în etl trezîl&zâmnire existentă Timpul n’are repaus. Cu toate acestea, ni-se pare că, la cumpănirea anului vechiu cu cel nou, ar avea o mică oprire, spre a-și lua iarăși persul tot cu aceeași precici, biete veluitoare, ce durăm o fărâmă din timpul fără început și fără sfârșit, ne oprim la fiecare soroc al vremii, ca să ne dăm seama de ce am făcut și prin o sfântă reculegere să ne legăm numai pentru cele bune și folositoare în viitor. Foaea noastră „Pacea“, intrând în al treilea an de existență, nu putem trece, fără a ne opri, pentru a privi înapoi câteva clipe. In primul număr, care a 1930, o fericită coincidență cu cel mai de seamă eveniment întâmplat la acea dată , și cunoscut de tot ca o supremă fericire și nădejde pentru țară și pentru viitorul acestui neam, am promis „pacea“ și ne-am simți de cuvânt. zie și cu aceeași siguranță, apărut în ziua de 6 Iunie Cap<e trăite Eram în v tinăr în comuna Bucium sat; în dreapta și în stânga văii se întinde pe alocurea un șes de 100-200 m., pe alocurea apa curge de-a dreptul pe la călcâiul dealului. Școlita mea era pe malul drept. Dela școaa spre miazănoapte,ca la 20 de pași, se ridica, ca un perete, o coastă iute și pietroasă. L școală aveam două odăițe prietenoase, un gang și o sală de înv. cu 7 ferestrii. Pe la jumătatea vn Septemvrie școala era plină. Aveam peste 60 de odrasle, de diferite etări, mărimi și condițiuni. Cu aceștia plănuiam să fac o căsnicie blândă, liniștită și ușoară. Favorisat de o toamnă frumoasă trăiam niște clipe așa de gingașe cum nu visasem niciodată. Intr’o dimineață simții că e mai rece în odae. Trăiei perdeaua, afară pioase. Niște nori plumburii se rostogoleau peste creștetele dealurilor și câteva zile soarele n’a putut săruta pământul. In altă dimineață, deși vremea înaintată, era tot intunerec. Pe valea îngustă se lăsase o buză deasă și albă ca niște valuri uriașe de lână, cari se mișcau alene pe vale sus. Pe la miazi s’a risipit și soarele atâta era de curat, ca o fecioară, care s’ar fi spălat numai cu apă de pe crini Câteva zile, și cerul iar se posomori. Urmă o ploaie mestecată cu zăpadă și dimineața, brazii de pe coastă, ca niște moșnegi umor se plecaseră sub povara zăpezii. A nins azi, a nins mâine și toate potecile se astupaseră, singură valea în culoarea ei sură curgea bolborosind. Urmară apoi niște nopți lungi de parcă nu mai aveau sfârșit. In fiecare noapte, zăpada acoperea din nou potecul. Când urma nițel senin, scârțâia zăpada sub opincile trecătorilor, ca o violină hodorogită. Școala era câțiva pași mai departe de marginea drumului. Dinaintea ferestrii era un grilaj de lemn. Cum stăm seara la masă, aud de departe scârțăitul zăpezii și un cântec de om beat, care pe ce se apropia îl auzeam tot mai desluși: bine da, ba și-așa, ie, da, se da, ba și-așa, bine da, să acară de spetezele grilajului și strigă: Domnule! N’am răspuns: Domnule-e! Tac. Domnule-e-e-e ! Trag perdeaua, deschid fereastra, știam cine e. I întreb : — „ce vrei Ghintule ?‘‘— Hm, hm, de multe ori am vrut să-i spun că aici în casa care ești Dta, în casa asta bine, da, se da, în casa asta, a tăiat un om mort. Eu cu mâna mea am lipit pe grindă, în chip de cruce o lumină de ceară, ie, da. Uită-te să nu zici că mint...Mă uitai De fapt văzui crucea de ceară lipită de grindă . — Vezi? Ghiuiu nu minte. In școală, ie, unde învei Dta copii, a tăiat pe un om desgropat, mort de 6 săptămâni. Și acolo am pus o cruce în grindă. Uită-te, să mă bată Dzeu de mint ! In podul școalei acesteia, vezi? da, ie, am văzut când umblam la școală o capră neagră Și așa, n’ași fi intrat aci ferească Dzeul Vrând să-mi mai spuie ceva își luă o mână de pe spetează și căzu ca un butoiu în zăpadă. Am închis fereastra, îmi era destul! El a plecat pe vale. ’n sus cântând cântecul de mai înainte, bine da, ba și așa, se da. Din clipa aceasta, ’mi era dușmană școala. Am pus lemne pe foc și am plecat. Unde? La feciorul popii, care’și deschisese o mică prăvălie. Am stat și am povestit