Pacea, 1933 (Anul 4, nr. 1-25)
1933-01-15 / nr. 1
Anul IV. — No, 1. ......... ■ .............. MUZEUL PRESEI SEVER BOCU JIMBOUR LnT ___ Exemplarul 3 tei. Alba-Iilia, Duminecă 15 Ian. 1933 APARE în FIECARE DUMINECĂ Director T. TRIFA ie și adminstrația Str. Regele’Ferdinand I. Cetate SABIN SOLOMON Abonamente. Pe un an 150 Lei, pe 6 luni S0 Lei. Manuscrisele nu se înapoiază. Scrisorile nefrancate se refuză. Dorim toturor cititorilor noștri, pe anul 1933 sül ia odiaca tot ceea ce omenește doresc. Redacția. O predică timidă In prima zi de Crăciun, P. S. S. părintele Dr. loan Stroia, episcopul armatei, a ținut în biserica încoronarei o frumoasă și instructivă predică în legătură cu sf. sărbători ale Nașterei Domnului. P. S. S. însă era vădit îndurerat, că trebuia să vorbească unui foarte redus număr de credincioși. In adevăr, rămâi foarte îngrijorat de împrejurarea că, credincioșii nu mai cercetează asta biserică așa cum o cercetau odată. îmi aduc aminte că în trecutul nu prea îndepărtat, biserica era ticsită de lume, nu numai la Paști și la Crăciun, ba și în celelalte Dumineci și sărbători pe peste an. Astăzi, cercetarea bisericei este estrem de redusă și parcă din zi se tot împuținează. In fata acestei situații conducătorii bisericii nu pot rămânea nepăsători. Ei trebue să caute remedii eficace și imediate, fiindcă orice întârziere înseamnă prăpăd și anarhie. Chestiunea aceasta ne dă de gândit și nouă, laicilor- Nici noi nu putem sta cu măriile încrucișate atunci, când vedem un bun păstrat cu sfințenie de moși-strămoși dărămânăndu-se, trecând ca o vechitură și înlocuindu-se cu sporturi și cu cinematograf, afilieri de iritată și de desmat sufletesc. Ce liniște și ce calm a coborât în sufletul meu predica P. S. S. Parcă vedeam aevea pe pruncul Isus, pe mamă sa și ieselea cea săracă... și gândul meu sbura fără obstacole pe la casele celor mulți și umiliți cari își potrivesc starea cu a celui venit de sus Sărăcia ii potrivește cu domnul și împăratul și este suportată cu liniște, cu seninătate și cu nădejde. Dar predica P. S- Sale era timidă, timidă de tot. P. S. S. cerea să nu atace pe credincioși pentru indolența lor de a rămânea acasă în această sttăzi. A amintit, cu sfială, că sporturile și celelalte destrăbălări lumeși ne împiedecă de-a ne fac datoriața cătră acelea ce cârmuește toată făptura cu pricepere și cu dragoste desăvârșită... De altă parte P. S. L. vedea și pe adevăratul vinovat a acestei păgubitoare stări de lucruri și, P. S. S.n’a atacat, a grăit un cuvânt măcar la adresa celui mai vinovat dintre noi, dintrel tot. Recunosc că s a strecurat abil printre cei doi vinovați, preotul absorbit de politică și poporul care-l tolerează. A urmat calea mângâierii, a înălțării sufletului, ca cei doi mari vinovați să aibă timp de cugetare, de reculegere și de îndreptare până ce strămoșescul edificiu nu sa prăbușit cu totul încă. P. S. S. a înăbușit o durere. Au înăbușit-o toți PSfinții, dar simțim că o să Ne descărcăm de multe ori asupra preoțimii noastre. Aceasta n’o facem cu drag sau din plăcerea de a lovi în cineva făr de nici un drept , o facem pentru bunul mers al instituției de care ne leagă nu numai trecutul ci și prezentul și ne v’a lega și viitorul. Noi am vrea ca biserica română să fie un model de curățenie și de nădejde. Situația actuală nu e satisfăcătoare. Nu putem crede că cineva ar putea spune că decât s’a făcut, mai mult nu se poate face. Părerea chiar a conducătorilor bisericei este, nu că nu se face nimic, ci, că se face prea puțin. Dar dacă se aduc acuze conducerii bisericești, trebue să recunoaștem că nici școala nu-i lăsată afară din pomelnic. N’am scris până acum de-adreptul, am vizat numai anumite stări din anumite puncte ale județului. Atâtea lucruri rele ni se comunică că va fi imposibil să nu dăm în vileag — cu tot regretul — anarhia și indolența unor oameni, cari vor leafă pentru o muncă pe care o prestau fără nici-o tragere de kumă, pornească cu energie la curmarea râului și aducerea marelui vinovat la urmă, fâcandu-l păstor adevărat și un vânător de chilipiruri. D. S. Biserica și școala trebue să meargă mână în mână. Nu-i permis ca micile rafueli între preot și învățător să să simtă, în biserică sau în școală. Pentru pilda care trebue s’o dăm poporului, trebue să ne desbrăcăm de orice apucături cari ar putea lovi în prestigiul bisericii sau a școalei. Aceasta din motivul că omul dacă are necaz pe popa, nu mai merge la biserică. Și aceasta este ceva neserios și neîndreptățit, dar adevărat. Tot asemenea se întâmplă și cu școala. La prima vedere zicem: ei dacă nu vine copilul dtale la școală, atâta pagubă. Nu-i tocmai așa. Aceasta este o pierdere a bunului național, mărim analfabetismul cu nepăsarea noastră. Biserica și școala a avut șî va avea lipsă de inițiativa privată. Acolo unde poporul va pune umărul cu drag și cu pricepere, s’a făcut mare pas înainte spre satisfacția noastră a tuturora. E grea orara... ADoraanis foaia WPACE Al**