Pacea, 1933 (Anul 4, nr. 1-25)

1933-01-15 / nr. 1

Anul IV. — No, 1. ......... ■ .............. MUZEUL PRESEI SEVER BOCU JIMBOUR LnT­ ___ Exemplarul 3 tei. Alba-Iilia, Duminecă 15 Ian. 1933 APARE în FIECARE DUMINECĂ Director T. TRIFA ie și adminstrația Str. Regele’Ferdinand I. Cetate SABIN SOLOMON Abonamente. Pe un an 150 Lei, pe 6 luni S0 Lei. Manuscrisele nu se înapoiază. Scrisorile nefrancate se refuză. Dorim toturor cititorilor noștri, p­e anul 1933 sül ia odiaca tot ceea ce omenește doresc. Redacția. O predică timidă In prima zi de Crăciun, P. S. S. părintele Dr. loan Stroia, episcopul armatei, a ținut în biserica încoronarei o frumoasă și instructivă pre­dică în legătură cu sf. săr­bători ale Nașterei Domnului. P. S. S. însă era vădit în­durerat, că trebuia să vor­bească unui foarte redus nu­măr de credincioși. In­ ade­văr, rămâi foarte îngrijorat de împrejurarea că, credin­cioșii nu mai cercetează asta biserică așa cum o cercetau odată. îmi aduc aminte că în trecutul nu prea îndepăr­tat, biserica era ticsită de lu­me, nu numai la Paști și la Crăciun, ba și în celelalte Dumineci și sărbători pe peste an. Astăzi, cercetarea bisericei este estrem de redusă și par­că din zi se tot împuținează. In fata acestei situații con­ducătorii bisericii nu pot ră­mânea nepăsători. Ei trebue să caute remedii eficace și imediate, fiindcă orice întâr­ziere înseamnă prăpăd și a­­narhie. Chestiunea aceasta ne dă de gândit și nouă, laicilor- Nici noi nu putem sta cu mă­riile încrucișate atunci, când vedem un bun păstrat cu sfințenie de moși-strămoși dă­răm­ânăndu-se, trecând ca o vechitură și înlocuindu-se cu sporturi și cu cinematograf, afilieri de iritată și de des­­mat sufletesc. Ce liniște și ce calm a co­borât în sufletul meu predica P. S. S. Parcă vedeam aevea pe pruncul Isus, pe mamă sa și ieselea cea săracă... și gân­dul meu sbura fără obstacole pe la casele celor mulți și umiliți cari își potrivesc sta­rea cu a celui venit de sus Sărăcia ii potrivește cu dom­nul și împăratul și este su­portată cu liniște, cu senină­tate și cu nădejde. Dar predica P. S- Sale era timidă, timidă de tot. P. S. S. cerea să nu atace pe credin­cioși pentru indolența lor de­ a rămânea acasă în această sttă­zi. A amintit, cu sfială, că sporturile și celelalte des­trăbălări lumeși ne împiedecă de-a ne fa­c datoriața cătră acelea ce cârmuește toată făp­tura cu pricepere și cu dra­goste desăvârșită... De altă parte P. S. L. ve­dea și pe adevăratul vinovat a acestei păgubitoare stări de lucruri și, P. S. S.n’a atacat,­­ a grăit un cuvânt măcar la adresa celui mai vinovat dintre noi, dintrel tot. Recunosc că s a strecurat abil printre cei doi vinovați, preotul absorbit de politică și poporul care-l tolerează. A urmat calea mângâierii, a înălțării sufletului, ca cei doi mari vinovați să aibă timp de cugetare, de reculegere și de îndreptare până ce stră­moșescul edificiu nu s­a pră­bușit cu totul încă. P. S. S. a înăbușit o du­rere. Au înăbușit-o toți P­­Sfinții, dar simțim că o să Ne descărcăm de multe ori asupra preoțimii noastre. Acea­sta n’o facem cu drag sau din plăcerea de a lovi în cineva făr de nici un drept , o facem pentru bunul mers al instituției de care ne leagă nu numai trecutul ci și prezentul și ne v’a lega și viitorul. Noi am vrea ca biserica ro­mână să fie un model de cură­țenie și de nădejde. Situația actuală nu e satisfăcătoare. Nu putem crede că cineva ar putea spune că decât s’a făcut, mai mult nu se poate face. Părerea chiar a conducătorilor bisericei este, nu că n­u se face nimic, ci, că se face prea puțin. Dar dacă se aduc acuze con­ducerii bisericești, trebue să re­cunoaștem că nici școala nu-i lăsată afară din pomelnic. N’am scris până acum de-a­­dreptul, am vizat numai anu­mite stări din anumite puncte ale județului. Atâtea lucruri rele ni­ se comunică că va fi imposi­bil să nu dăm în vileag — cu tot regretul — anarhia și in­dolența unor oameni, cari vor leafă pentru o muncă pe care o prestau fără nici-o tragere de ku­mă, pornească cu energie la cur­marea râului și aducerea ma­relui vinovat la­­ urmă, fâ­­candu-l păstor adevărat și un vânător de chilipiruri. D. S. Biserica și școala trebue să meargă mână în mână. Nu-i permis ca micile rafueli între preot și învățător să să simtă, în biserică sau în școală. Pentru pilda care trebue s’o dăm poporului, trebue să ne desbrăcăm de orice apucături cari ar putea lovi în prestigiul bisericii sau a școalei. Aceasta din motivul că­ omul dacă ar­e necaz pe popa, nu mai merge la biserică. Și aceasta este ceva neserios și neîndreptățit, dar a­­devărat. Tot asemenea se în­tâmplă și cu școala. La prima­ vedere zicem: ei dacă nu vine­ copilul dtale la școală, atâta pa­­­­gubă. Nu-i tocmai așa. Aceasta este o pierdere a bunului na­țional, mărim analfabetismul cu nepăsarea noastră. Biserica și școala a avut șî va avea lipsă de inițiativa pri­vată. Acolo unde poporul va pune umărul cu drag și cu pri­cepere, s’a făcut mare pas îna­inte spre satisfacția noastră a tuturora. E grea orara... ADoraanis foaia WPACE Al**

Next