Patria, ianuarie 1938 (Anul 3, nr. 453-466)
1938-01-14 / nr. 453
I Ucenicii lui Varveris Celebrul caeler, care e’a dovedit genial In mânuirea fondurilor Statului, confundându-le cu ale dumitale proprii, face prozeliţi. Din liniştea nedorită a cenurii la care meditează la deşertăciunea omeneştilor întocmiri, simpaticul Varveris trebuie aă privească. Închizând cehii, cu gândul, spre cei din afară care 11 imită. Să privească şi să-i invidieze! Pentru că ucenicii par mai abili şi mai norocoşi decât celebrul ex-casier fiscal într’adevăr, în afară de câteva mărunte descoperiri care au urmat AFACERII, nţei unul dintre „puii“ lui Valveris — nici unul dintre adepţii doctrinei şi, mai ales, ai practicii sale, n’a urmat calea închisorii. Din potrivă, mulţi fericiţi mânuitori ai banului public, administratori şi controlori financiari de pildă, îşi cheltuiesc sau îşi sporesc, în linişte şi pace, averile. Unii au fost chemaţi să dea socoteală, înaintea Comisiei de control, de origina ,,capitalurilor"* lor masive, învestite în blok-hansuri, în vii, în ferme şi în automobile de lux. Alţii aşteaptă, de la zi la zi, CHEMAREA! (Cealaltă, mai prozaică, a Justiţiei). Nu ştim ce soartă vor avea anchetele acestea. Ceea ce ştim este că o ţară întreagă se simte batjocorită de sporirea numărului acestor adepţi al lui Varveris — adepţi şi... precursori! Demascarea lor e nu numai imperios necesară: este o chestie de viaţă şi de moarte pentru o întreagă colectivitate jignită, ofensată, pălmuită, de îndrăzneala prozeliţilor lui Varveris! Massa celor oneşti care îşi duc viaţa într’o muncă necurmată, are dreptul la această satisfacţie. Pedepsirea diverşilor Varverişi — şi mai mari — şi mai mici — devine, astfel, de neînlăturat: ea va avea, în afară de caracterul pilduitor al tutmrei sancţiunilor, şi pe acela de justă satisfacţie dată opiniei publice. LOGICUS ff ANUL AL III-lea No 453 AL. V. CASIMIR, Director-Proprietar Redacția şi Administraţia Str. Const. Miile, 14 Telefon 5.08.18 Tipografia Str. Lipscani No. 5 Telefon 4.28.86 DRUMUL NOSTRU Ne străduim de multă vreme să reapară „Patria”. Rând pe rând, guvernele neau împiedicat pentru considerentul că, nu-i este îngăduit, unui ziar independent, să vadă lumina zilei. Anul trecut, am fost suspendaţi, tocmai în clipa în care porniseră maşinile. Ne-a fost scos din rotativă ziarul care ne umpluse sufletele de o firească şi legitimă bucurie. Cuvântul independent şi faptul real de a fi cu adevărat aşa, este pentru politicianii noştri o imposibilitate şi o provocare. Cu toate acestea „Patria” ori ce s’ar întâmpla şi ori care l-ar fi soarta, nu va cunoaşte decât acest drum, drept, sfânt şi însorit de o singură lumină, lumina cinstei şi a dreptăţii. Pe noi nu ne vor clinti din cale nici cei de dreapta, nici cei de stânga. Noi nu vom împărţi Dumnezeu nici în tabere, nici în categorii şi nici nu vom ridica semnul crucii ca să ne umplem tejgheaua sau să ne orânduim izbânda vremelnică a unui succes electoral. Vom fi mereu pe drumul României, pe drumul croit şi bătut de strămoşii şi datinile noastre cu ochii înainte şi ţintă către una şi aceiaşi Icoană, icoana Patriei şi a neamului românesc. „PATRIA” Pază la cerşetori! Domnul Costin Q. Sturdza într’un articol apărut recent in ziarul „Epoca", sub titlul „Paza la Simpatizanţi” atacă pe d. ministru D. R. Ioaniţescu — aşa Cum crede d-sa de cuviinţă. M’au impresionat însă grozav de mult două pasagii din expunerea d-sale şi anume: citez textual — „Am fost omeneşte „întristat când mi s’a explicat, „la faţa locului, cum singurul „sat din judeţul Ilfov în care d. ,,D. R. Ioaniţescu nu are dreptul să pătrundă, este satul său „natal, şi că acest domn trecând „numai prin trei partide, a reunit să le trădeze de patru ori". Eu II rog pe d. Costin T. Sturdza, pe vechiul meu coleg de redacţie, cu sensibilitatea-i cunoscută, să-şi închipue, ce trebue să se fi petrecut şi în sufletul meu care am trăit şi luptat alăturea de marele Filipescu când am văzut că fiul acestuia a înşelat ţăranii de pe moşia Filipeşti — pe care le-a vândut-o prin comitetul agrar pentru fantastica sumă de 19 mii de lei pogonul. Eu care ştiu cât de mult îşi iubea Nicolae Filipescu ţăranii, cum i-a ajutat toată viaţa cu vite de muncă şi cu bani şi că de s’ar întâmpla să pue pietonii Grigore Filipescu măcar în treacăt pe moşia părintească ţăranii Tar trimete dacă nu pe lumea cealaltă cel puţin în „gara răurei”. Şi mai spune d. Costin G. Sturdza, că ministrul Domeniilor, a trecut prin trei partide.Ar putea d-sa să ne enumere şi nouă prin câte partide a trecut la tronul d-sale ? Ar putea să ne imoite prin ce minune omul acesta s’a ales întotdeauna deputat, prefect şi senator cu argetoia- lul, cu tehnicienii, cu ţărăniî, cu liberalii şi nici o singură tă cu conservatorii d-sale? Ştie d. Sturdza că astă primăvară maniştii nu-l scoteau pe Grigore Filipescu din lichea, nemernic şi trădător ca la urmă acesta să candideze pe listele lor. Oare n’a fost rugat şi d-sa să candideze şi-a refuzat pe motivul că are obraz, recunoscând că şeful d-sale nu are şi nu alege, numai să fie ales? Cerşetorul acesta public care de 20 de ani speculează memoria şi numele marelui Nicolae Filipescu, nu cunoaşte nici o măsură şi nici o barieră când este vorba de pântecul lui. Sub masca dezinteresării, simulând că se distrează în politică, acest cerşetor se strecoară şi se umileşte pe la porţile diverşilor potentaţi de la cari prin intrigi de culise sau diverse parfumuri rămase din cutele rochiilor de mătase — reuşeşte să i se asvârle câte un mandat sau un consiliu de administraţie. Cât de mare este felonia * acestui nemernic şi cât de avidă pofta lui de arginţi — stă mărturie colecţia ziarului „Epoca" cu campaniile duse împotriva celor cari nu-i aruncau şi lui o parte din avutul lor. Vom reproduce din acest ziar articolele lui Filipescu prin care şantaja pe rând când pe primul ministru, când pe Ştirbey, când pe Generalul Kauffman până când a reuşit şi el să pue mâna pe zece consilii de administraţie şi pe Direcţia Societăţii de Telefoane. Şi când ai asemenea patron nu este prudent să faci ce-a făcut d. Costin G. Sturdza. Noi îl cunoaştem pe d-sa bine; ştim că este mehenghiu şi foarte şugubăţ, dar chiar asta n’o aşteptam din partea d-sale: să facă glume cu mortul în casă! ALCAZ Patria „La toate naţiunile şi în toate limbile, cel mai dulce şi sfânt cuvânt“ _ Este straniu, cum, justiţia imanentă, îşi face datoria existenţei şi cum apare uneori, mult mai devreme decât ne închipuim. Independenţa noastră şi cugetul curat cu care ne-am legat înaintea oameniilor să nu spunem decât adevărul, ne obligă să restabilim lucrurile în adevărata lor lumină. D. Iuliu Maniu, omul acesta, socotit de unii, cuminte şi ponderat, a găsit de cuviinţă, atâtîn discursurile d-sale cât şi în comunicatul dat, să acuze de trădare, acţiunea actualului Ministru de Interne, care desmeticit din buimăceala Blajului, n’a mai stăruit pe drumul separatismului tras şi bine bătut de republicanul din Bădăcin. Dar d. Maniu uită, şi vai, ce repede a uitat, afacerea Skoda. Habar nu are d-sa, cum a muncit şi cât s’a străduit, d. Armand Călinescu să-i scape de puşcărie oamenii şi nepoţii d-sale, cari jefuiseră ţara cu sute de milioane în numele primului ministru de atunci. Noi, cum am dus această campanie, procurând Comisiei Parlamentare, dovezile şi actele cum Seletzki era tovarăş cu Radermacher, Santermaister şi toţi trei oamenii „SK©dei“ care dăduse milioanele lui Romulus Boilă, — suntem singuri în măsură să ne dăm seama de zbuciumul şi munca depuse de ministrul de interne de azi, membru în comisia de atunci. Prin raportul său, tipărit şi înaintat Camerei, d. Armand Călînescu, sub o formă patriotică, pretextând să nu se atingă prestigiul armatei şi acţiunea oamanilor politici din Ardeal, cerea îndurare pentru nepoţii d-lui Maniu şi nepricopsiţii regimului care jefuiseră ţara şi neamul. Aveţi dreptate, domnule Maniu, să-l faceţi trădător, pentru că dacă nu era d. Armand Călinescu — azi, dumneavoastră şi toată ceata, cu care vă uitaţi, cu jind, către Budapesta, v’aţi fi uitat printre zăbrelele Văcăreştilor. AL. V. CASIMIR DOCUMENTE 99Trădătorul“ D. ARMAND CĂLINESCU D. VAIDA — Partidul „Totul pentru ţară“ este un partid de nădejde. Deocamdată însă membrii lui sunt prea tineri. CORUL LEGIONAR — Adevărat. Dar ce păcat. Noi suntem prea tineri, şi d-ta eşti prea bătrân. sas Ardealul nu-i moşia d-lui Iuliu Maniu Călare pe Ardeal, d. Iuliu Maniu este puternic. Dăruiţi acea-^ stă moşie — Ardealul — d-lui Iile Lazăr şi aţi vedea că şi aghiotantul pustnicului de la Bădăcin îşi creşte îndată puterile şi devine mare om de stat. Cine n’ar fi puternic şi tare cu Ardealul in brate? Dar din visul acesta prelungit d. Maniu trebue să se trezească. Trebue să afle şi oratorul de la Vint, în sfârşit, că Ardealul n’a fost, nu este şi nu poate fi moşia d-sale. Destul ne-a terorizat, destul ne-a şantajat cu „Ardealul”. Destul ne-a ameninţat cu retragerile, cu tăcerile şi cu ofensivele sale, în numele Ardealului. Destul s’a separat. Destul a agitat steagul regionalist. Destul a jonglat cu nevoile Ardealului, cu nedreptăţirea şi cu „ignorarea" lui. Destul a speculat argumentul ardelean şi neliniştile cari puteau izvorî dintr’o unificare sufletească acum câtva timp încă tremurătoare. Ajunge. Nu se mai poate. Nu mai încape lu rezervoriul răbdării noastre nici ameninţarea, nici revocarea. Luptă naţională românească sub dominaţia ungară? Ce, numai d. Iuliu Maniu a luptat? Şi n’a fost d-sa pentru aceasta, şi numai pentru aceasta, preşedinte al consiliului dirighent, şi prezident al partidului naţionalţărănesc, şi prim-ministru, şi unchiu al d-lui Boilă, şi dictator In România Mare? Binevoiască imaculatul apărător al Constituţiei să slăbiască Ardealul din braţele sale de carton. Nu-i moşia d-sale, şi nici a nepoţilor d-sale, Ardealul acesta frumos, al atâtor dureri şi al atâtor nădejdi româneşti. Poftească şi d. Maniu să lupte pentru doctrina de la Bădăcin, pentru constituţionalism şi pentru partidul d-sale, la fel cu toţi oamenii politici, fără a mai scoate din buzunarul vestei, în orice clipă, Ardealul. Ardealul este al nostru, domnule Maniu, nu este moşia domniei-tale. O strigă răzvrătirea unei naţii întregi, şi au dovedit-o şi orbilor, ultimele alegeri. Ardealul se vrea liberat de teroarea mafiei bădăciniste, ca și de dragostea ei sufocantă. Ajunge ! D. Octavian Goga şi chestia evreească Şeful guvernului a acordat o convorbire corespondentului ziarului parizian „Le Journal“. Cu acest prilej d-sa a atins mult spinoasa şi mult actuala chestie evreească. Se ştie că guvernul a anunţat revizuirea cetăţeniei evreilor de la noi şi că această măsură a emoţionat întreaga lume evreească. De aceea, premierul s’a crezut obligat să facă — mai ales pentru urechile Europei—unele precizări în legătură cu această programatică măsură, astfel încât ea să nu fie răstălmăcită de cei nteresaţi sau răuvoitori. Mai întâi, d. Goga a pus premiza: chestia evreească este cea mai importantă dintre problemele noastre interne. Monrpcana lozincă „România a Românilor“ — a spus premierul — este deviza guvernului. Dar această formulă nu trebue interpretată greşit şi nici exagerată. E vorba numai de „cetăţenia“ evreilor imigraţi. D. Goga a evaluat categoria aceasta la cifra de jumătate milion. Aşadar, să nu fie cu supărare. Revizuirea aceasta (care se poate reduce şi la câteva expulzări) nu înseamnă nici intoleranţă nici altceva. Neamul lui Israel nu trebue să se simtă ofensat. Este, pur şi simplu, o măsură de „legitimă apărare“ naţională, în faţa unui fenomen de invazie. Dar d. Goga a mai spus că va face apel şi la forul genevez spre a-l ajuta să decongestioneze România de acea indezirabilă evreime venetică. Prin mijlocirea noului nostru ministru de externe, guvernul va aduce chestia evreească în discuţia Societăţii Naţiunilor. Cu toate că Societatea Naţiunilor nu se bucură de simpatia d-lui prof. A. C. Cuza — şeful suprem al guvernului actual — nu este exclus ca topor internaţional să găsească mijlocul efectiv de a ne „elibera de această invazie", cum a spus : Goga. . R. Un fapt politic de mare importanţii Reîntregirea partidului liberal Zilele acesea s’a petrecut un fapt de mare importanţă în viaţa noastră mitică: vechiul şi istoricul parti liberal desbinat o clipă — oclipă“ care a durat vre-o opt ani — s’a reîntregit. Faptul acesei reîntregiri merită subliniat din mai multe puncte de vdere. Din punctul de vedere al partidului liberal, el în tdlerează vitalitatea acestui patid, singurul din vechile partide „istorice" care a supravieţuit roboiului. Şi care are facultatea e a se păstra ca instrument neclar de guvernământ şi de a s adapta împrejurărilor politic actuale. Din punctul de veere al vieţii politice, reîntregrea aceasta înseamnă că o ouă mare forţă politică s’a năcut (sau, a renăscut) căci prtidul astfel reconstituit — e negreşit, destinat să aibă, mi de vreme sau mai târziu, şefi d-lui George Brătianu rettră pe linia marii lui tradiţii. Şi această eîntregire, mai înseamnă ceva tendinţa de regrupare, de retegrare, a Partidelor, înseamnnă sfârşitul procesului de marcare şi de pulverizare a orgasmelor politice şi în dauna lor în dauna ţării. Acesta este, poate, semnul ce mai îmbucurăţi al vremii politice, împrejurările n care s’a făcut această reîtregire? Românul spus: „n’aduce anul ce-aduce cisul”. Francezul spiie: „â qnelque chose malheur >t bon". Poate, dacă r cădea — așa cum a căzut -guvernul Tătărăscu (sau ma exact, d-l Tătărăscu de la guven) această întregire nu se fcea. Ori, nu se făcea încă. Prin urmare, căderea guvernului Tătărăscu a fost un bine pentru partidul beral. Nu intereseam de unde a pornit iniţiativa reîntregirii, nici cine a făcut primi pas, nici cine a fost mai curat, mai mlădios: unchiul sau nepitul. Interesează numai faptul reîntregirii. Căderea — mft mai devreme decât a fost contată în „socoteala de-acasă* — a fost un bine şi pentru viaţa politică, dacă ea înseamnă Impezirea vieţii politice din ţara noastră, prin dispariţia acestor microorganisme — puzderia de partide şi partidate — care cele mai multe, n’au alt rost decât ambiţia şi vanitatea unor politicieni. E, poate, prematur să le cercetăm. Putem totuşi bănui, da pe acum, că această reîntregire — hai să zicem, bruscă sau, bruscată — ar putea consolida, augmenta, fortifica opoziţia înpotriva actualului guvern. Şi, poate, chiar, prin aceasta, a-i scurta durata guvernării. Dar, pentru că acest guvern abia a venit, şi pentru că noi suntem români (şi încă n’am avut, din cauza apariţiei acestei foi, după constituirea noului guvern , ocazia) îi urăm, mai întâi, pe româneşte un: „bine ai venit“, şi nu vrem să stăruim asupra unor perspective ce ne-ar putea întrista. TH. RASCANU Consecinţele dului liberal a r întregirii parti- re mi-e Grosz şi ce mi-e Schwartz? Opinia publică urmăreşte, cu justificată atenţie, mersul cercetărilor vastei afaceri de fraude valutare săvârşită în dauna Statului de către Heinrich Schwartz şi compania. Justiţia a avut mult de lucru până să dea de întreg firul complicatei întreprinderi şi să stabilească vinovăţia bandei. In momentul de faţă cercetările continuă spre a se preciza în amănunt, vina tuturor complicilor gangsterilor aflaţi încă în stare de libertate. Până atunci lumea se întreabă: CU Justificat temei, de ce nu li se aplică şi acestor bandiţi — pe nume: Heinrich Schwartz, Hildebrand, Metch, Loker şi Braunstein-Bratu — tratamentulde care s’a „bucurat” precursorul lor Grosz—Cagero? De ce nu sunt arestat! jefuitorii Statului şi ai Băncii Naţionale? De ce continuă aceşti bandiţi să sfideze apriga sărăcie a mulţimii din somptuoasele lor limuzine? De ce continuă să locuiască imensele lor blok-hous-uri, ridicate din soţie şi fraude? Grosz—Cagero s’ar părea ci a fost, faţă de urmaşii lui întru afacerism şi tâlhărie, un mieluşel. Şi, totuşi, opiniei publica i s’a dat satisfacţie: banditul a fost arestat şi a cunoscut rigorile celulii. De ce bandiţilor celorlalţi — ne referim la Metch, de pildă, sau la Loker, la Hildebrand sai la Braunstein-Bratu li se aplică altă măsură? Ce mi-e, la urma-urmi!, Schwartz şi ce mi-e Grosz—Cagero ? Autorităţile trebuie să procedeze energic și rapid. Dr. i vacii Huogolanilor! !nici unul fără 40 la sută.