Patria, februarie 1938 (Anul 3, nr. 467-490)
1938-02-01 / nr. 467
2 MIKE MAUSS înmormântare la Băicoi A întârziat o înmormântare la Băicoi. Trebuia să se facă ziua. Nu s’au sfârşit însă formele până pe înserat şi cum cadavrul începea să se umfle, s’au gândit rudele să-l ducă noaptea la groapă. In definitiv, pământul primeşte şi noaptea oaspeţi. Ii primeşte oricând numai să-i dai. Ca să ajungi aci, nu mergi mult de la Ploeşti. Cârciuma la Măgura vulpii o ştiu toţi. Cotiţi spre dreapta, pe un drum desfundat de car, şi veţi ieşi la Ţintea, un fel de mahala a Băicoiului. Sau puteţi lua oricare alt drum, căci sunt multe. In mijlocul comunei, stau înfipte sondele şi cimitirul. De fapt e mică diferenţa între ele. Le deosebeşte numai gardul. Cimitirul alt gard, sondele nu. Poate că aşa era şi cu trebuinţă să fie. Ceau de ascuns sondele, ca să se înconjoare de gard? Cimitirul e însă plin de pete şi de cruci. Şi “ mai e în cimitir şi o salcie înfiptă de mintea unui duhovnic glumeţ. Cică să străjuiască morţii! Parcă morţii au nevoie de strajă? Mai curând sondele. Cu toate că nici ele nu pot fi furate. Dar în definitiv ce se poate fura în Băicoi? A întârziat o îmmormântare la Băicoi. Afurisitele de forme au întârziat-o. Şi noaptea n’a vrut să întârzie nici cu o frunză din Câte are salcia înfiptă în pântecul cimitirului. Pe furiş s’a revărsat peste ea. Se si peste şanţul de păcură, care Curge prin faţa fiecărei porţi, şi pe la poarta mortului. Câteva femei, cu basmalele trase peste ochi, sughit fiindcă nu mai pot să plângă. Altele s’au înşirat IWmîigul curţii aşteptând, k. *-T Nu-1 scoate încă? ' Qt «— Păi încă nu. % Şi de ce nu încă? ; ' Nu s’a .vorbit să-l îngroape noaptea?, “ Şi de când s’a făcut seară? ț — De când? Acum. i *- Atunci să-l scoată. . .— Păi nu Far face Doamne iartă... — Şi uite şi groparii. Groparii au sărit şanţul de păcură şi-au intrat drept în casă. Au dibuit mortul, fiindcă era întuneric şi lumânările daseră de Capăt — şi l’au scos în braţe afară. Un popă a vrut să’nceapă o rugăciune. N’a spus-o, căci groparii săriseră de acum şanţul cu mortul în braţe şi au trecut drumul drept în faţa cimitirului. Băicoenii s’au repezit în urmă şi-au intrat pe cealaltă poartă. Pe a mică, să taie din drum să prindă la răscruce, groparul cu mortul în braţe. Părintele şi-a ridicat antereul şi-a ajuns ultimul. Aşa să fie scris, s’a ajungă părintele ultimul? Sau pentru c’a stat mult la gânduri, cum să sară şanţul?. Un regisor n’a fost. A lipsit un regisor. Şi totuşi nici nu se putea un spectacol mai reuşit, mai de artă pură. Care om de teatru, ar fi putut înscena mai bine, reda cu mai multă vigoare, fără artificii, fără ridicol, o înmormântăm tare pe un deal sfârtecat de sncle şi de crucile unui cimitir? Una nu s’a arătat. Cerul a fost presurat cu stele. Peisagiul nul. O cocioabă doar, o curte ruptă din amintirea cine ştie a cărui câmp curat, şanţul cu păcură şi goana groparilor cu mortul în braţe, ca să scutească osteneala cosciugului cărat de două ori. In loc de strigăte și lacrimi, păcura care a isvorât dintr’odată din groapa ce se pregătise mortului. Semn rău? Semn bun? Păcura e semn bun. Din păcură trăiesc atâtia și încă bine. Nici o teamă. Un gropar a rămas lângă sicriu, iar celălalt s’a apucatsă desfunde în altă parte pântecul cimitirului. Şi doi care-şi ziceau fratî cu mortul şi plătiseră groapa, s’au repezit acasă după doniţe, să strângă păcura, care după plată era a lor. Aşa e o înmormântare la Băicoi. Când formele o întârzie şi mortul n’a lăsat în urma dacât un sfârşit de casă, şi doi Care-şi zic fraţi. Atunci luna mi se arată. Cerul nu e presurat cu stele şi peisajul e nul. Curge numai şanţul cu păcură şi se’nchină o mână credincioasă, fiindcă pe muchea dealului urlă a moarte un dulău.. . AIO RADIO-BUCURESTI 823 kHz, 364,5 m., 12 kw. RADIO.ROMANIA 160 kHz., 1875 m., 150 kw. 1 2005, concert de seara al orchestrei Radio, dirij. de Th. Rogal,ski; Barcarole cântece de leagăn şi Serenade; Barcarola de Granfeld; Serenada sărutului de De Micheli ■; Barcarola din „Anotimpurile“ de Ceaikovsky ; Serenadă de Catalani; Cântec de leagăn japonez de Armandola; Serenadă Intermezzo de Lohr; Barcarola de Rust; Serenadă de Gade; Cântec de leagăn de Iilim; Serenadă andaluză de Arxaandola; Muzică nocturnă de Foerster; Barcarolă de Rusch; Cântec de seară de Schumann; Barcarolă veneţiană de Mendelssohn ; Seri, nadă franceză de Grieg. 21 20 : O mare putere economică; laptele de Prof. G. K. Constantinescu. 21 21.35 : Concert de pian D.ra Nadia Chebap; Choral de Bach-Buigonl’- Două sonate de Scarlattil Studiu No 3 de Chopin; Două masurei de Chopin; Vals în mi minor de Chopin; Voci de primăvară-vals de Strauss-Granfeld. 22.10 ; Gabriel Năruja (canto) : Lieduri şi Arii; Baladă de Mussorogsky; Dorinţa de Richard Strauss; AnUntire de Mahler; Mângâerea primăverii de Brahms; Amintirile lui •Des Grieux din opera „Portretul lui Manon“ de Massenet. 22.30 : Radio jurnal . Sport. 22 45 : Concert de noapte al Orchestrei Petrică Moţoi, transmis de la restaurantul „Mircea“. 23.45 : Jurnal pentru străinătate in limba franceză şi germană. 18.05 : Castelul celor şapte mii. iei, de Alex. Carussy. 18.20 : Concert de după amiază (discuri): Dans de Boschel şi Serenadă de Schenian; Fox de Montagne. Lied de Becce şi Lied de Bazant(Telef.); Vals de Gromon şi Cântăreţul necunoscut-tango de Sylviano (voce: Albert Caurat-C.) ; Romanesca de Gade şi Dans inter, mezzo de Robrecht; Fă nani puişorul meu de Dendrino şi Mi-e sufletul pustiu de Stroe şi Vasilache (voce : Ion Luican-O.); Vino bădiţă bădişor( voce: Raul Ionescu-Cristal). 19.00 : Actualităţi româneşti ! Limba Culturale. RADIO.ROMANIA 19.15.19.50: Muzică românească (discuri): Mândru din poiană de Dendrino şi Căsuţa noastră de Popescu.Pepu (voce: Petre Stamate, O); Bulgaraş de ghiaţă rece (voce: Fanica Luca-H.M.V.); Patru boi cu lanţu’n coarne şi Doina de la Cluj (O.); Foaie verde lin pelin de Marcu şi Cine mi te a scos în cale de Vasilescu (voce : Costică Frunză-O.); Murguleţ, căluţu meu (voce Zavaidoc); Ce frumoasă este viaţa şi Doina din nai (nai: Fănică Luca, HMV.). RADIO-BUCUREŞTI 1915 : MUZICA DE CAMERA QUINTET DE DVORAK (Anton Adrian Sarvaş.vioara I, Victor Predescu.vioara n, C. Apostolescu şi Th. Andrei.violă, G. Ierosevici-vio. ion(cel) RADIO-ROMANIA RADIO-BUCURESTI 19.50: Istoria minunatului care a tras asupra Parisului, Căpitan Dragomirescu.Buzne. iunda PATRIA” ». Vitrina Filmul c®m?“®*ap«a BREVIAR D-nului G. Istrati Implinindui-se două decenii de la moartea doctorului C. Istrati, rudele, admiratorii şi prietenii grupaţi în Asociaţiile „Fraţii de cruce”, „Avântul" şi „Prietenii istoriei literare", au comemorat eri dimineaţă pe marele dispărut. Eri dimineaţă s’a oficiat cu acest prilej un parastas la biserica „Cuţitul de Argint” instaurată de doctorul Istrati cu prilejul organizării Expoziţiei din anul 1906. A luat parte un numeros public, printre care d-nii: Emil Vantu, prim-preşedinte al trib. Ilfov, Puiu Istrati, preşed. de secţie al trib. Ilfov, D. Buzdugan, consilier de legaţie, comandor Istrati, dr. G. Vasiliu, Radu Istrati, etc. După terminarea serviciului religios d. Dem. Perianu, preşedintele Soc. „Avântul’’ a arătat — în cuvinte impresionante — meritele dispărutului. Asistenţa a pornit apoi în pelerinaj la mormântul d-rului Istrati, la cimitirul Bellu. LA LICEUL MATEI BASARAB După amiază, a avut loc la liceul „Matei Basarab" o şedinţă comemorativă. D. EM. STOENESCU, directorul liceului a amintit opera săvârşită de d-rul Istrati, mulţumind apoi celor cari au luat iniţiativa comemorării. D. C. C. BRAESKU, preşedintele Comisiunii interimare a njunicipului a arătat că d-rul Istrati pe lângă marile merite de om de ştiinţe, a avut şi calităţi de mare gospodar. D-sa a arătat, printre altele, că lui Istrati i se datoreşte expoziţia din 1906 din parcul Carol, în timpul primariatului. D CONST. KIRIŢESCU, directorul învăţământului superior, a vorbit despre personalitatea marelui dispărut, relevând calităţile de bun organizator. D. prof. EUGEN ANGELESCU în numele Academiei de ştiinţe, al Facultăţii de ştinţe şi în calitate de urmaş la catedra lui Istrati, a arătat opera ştiinţifică a savantului român, care este bine cunoscut şi peste hotare. D. prof. I. ANGELESCU, în numele foştilor elevi, a evocat o serie de amintiri din vremea când d-sa era student al d-rului Istrati. Cafeneaua la literatură Noţiunea de literat este foarte elastică. Şi n’aş putea da lămuriri în privinţa felului cum a căpătat aceasta elasticitate. Ştiu numai că romancierii tip Liviu Rebreanu sunt într’un fel şi în anunite locuri consideraţi ca romancierii tip Octav Bessila. Şi că publicişti de real talent şi cu un nume care cinsteşte scrisul sunt pe aceea treaptă aşezaţi, ca să spunem, d. Delafântânele, sau aşa ceva. Bursa literaturii este cafeneaua unde se fac şi se desfac afaceri, unde se crează talente şi se dărâmă idoli, unde eşti decretat genial sau categorisit bou. Pentrucă bursa asta nu cunoaşte decât extremele: ban şi sărăcie, geniu şi cretinism, talent şi cabotinism. Domnul literat de cafenea nu cunoaşte valorile decât în funcţie de prietenie. Unul e mare pentrucă îi e prieten. Altul n’are pic de talent pentrucă ii e duşman sau nu vrea să-i fie prieten. Rar, literatul de la cafenea îţi face câte o concesie. Adică, întâi te înjură şi pe urmă adaugă: — Da, da! Păcat de el că are talent! înghit! înjurătura şi te mulţumeşti cu talentul pe care ţi-l recunoaşte domnul dela cafenea. Altădată, literatul de cafenea te înjură şi în scris pentru că are prieteni pe la gazete şi ştie el să „ţi-o facă ţie”. Te înjură de pildă pentru că n’ai ce mânca şi el are — dacă stă toată ziua la cafenea — sau pentrucă nu porţi ciorapi gri - fei cum poartă el şi nu te duci la cinema să leşini de focul Marlenei Dietrich. Ei, se întâmplă. Mai grav este însă literatul de cafenea când vrea sa-şi dovedească erudiţia. Domnul l-a citit din recenzii pe Niculae Iorga şi pe Charles Mauras. A auzit de unul pornograf Lawrence şi de corespondentul lui la noi, Argheza. Aşa că poate discuta pe câmpul literaturii cu libertatea cu care pe islazul comunal pascrile satului. Cum încerci să spun ceva, literatul de cafenea te oprește. — Mie-mi spui? mie care l-am citit pe Niculae Iorga în 48 de volume? încerci să-i explici . — Să vezi că nu e vorbade Niculae Iorga. Ți-o retează: — Lasă dragă că știu eu! Sigur, e! ştie toate. E proundunoscător al tuturor problemeor de ordin literar, se bate pe burtă cu maeştrii literaturii, are uşe deschisă pretutindeni, nu-l poţi contrazice. Rişti ca omul ă-ţi dea la cap în momentul în are te aştepţi mai puţin. Literatul de cafenea, câteodată te roagă. Are și el o prietenă, o actriță care joacă de vreo cincisprezece ani roluri de servitoare și care e aproape să atingă vârsta bunicii. — Dragă, bagă poza asta in galetă! îmi faci un serviciu îmeas.Convii, ca să scapi. Altădată, te bate pe umăr. — Colega dragă. Mâine, pe pagina doua, coloana 4-a. Și îţi întinde un clişeu al unui om de care are nevoie. Convii tot ca să scapi de el. Pe urmă. — Ascultă iubitule! Dacă nu retractezi ce-ai scris despre d-na LiL în cronica dramatică, să ştii că are. Acum, reacţia este potrivită temperamentului. Omul care se teme de şantaj, desminte. Omul care cunoaşte literatul dela cafenea, dă din umeri şi-l lasă î n plata Domnului. Ceiace este sigur este că nu s’a găsit nimeni care să-l ia de ureche și să-l întrebe: — Unde a colaborat ilustrissima dumneavoastră pană? Numai atât? Are cineva „curajul” s’o facă? SILVIU CERNEA -ük-V. Farmaciile de serviciu Farmacia Vasiliu (Cerb), O. Lascăr, calea Victoriei 68, tel. 3.69.20; farmacia Rissdorfer, str. Carol 19, tel. 4.17.92; Mina Grunbaum, str. Sf. Apostoli 37, tel. 3.89.55; Gh. Dan, calea Griviţei 183, tel. 3.92.12; Const. Andrieş, calea Plevnei 244; farmacia C. Mărgineanu (Marcu Orenstein), şos. Crângaşi 62, tel. 8.01.63; Gh. Drăguş, str. Viitorului 114, telefon 2.33.46; Dr. A. Voitinovici calea Victoriei 206; M. Niculescu Stănescu (M. Celleman), b-dul Pake 34, farmacia „Trinităţii” Dr. Sterie Chiale, calea Dudeşti 64, tel. 3.00.65; Aurora, calea Griviţei 217; L. Roşeanu, şos. Giurgiului 93; Dr. Gh. Sima, calea Şerban Vodă 198; Maria Dr. Constantinescu, calea Rahovei 5, tel. 3.95.86; M. Hunian, şos. Vii ------------------ HORTENSIA PAPADAT BENGESCU Este un nume care nu ştiu dacă le este cunoscut multor cititori de gazetă. Sau dacă le este cunoscut, sunt sigur că îl cunosc dintr-o vagă rezonanţă, din reminiscenţele unor lecturi întâmplătoare. Şi Hortensia Papadat Bengescu este talentul cel mai masiv pe care l-a dăruit până acum ţara aceasta în materie de literatură. Cu posibilitatea de a urmări până la capăt un şir de idei şi de a analiza până la disociere stările sufleteşti, Hortensia Papadat Bengescu a rămas necunoscută marelui public care o preferă, de-o pildă, pe Martha Rădulescu. (Al cărei condei, pe vremuri îl ţinea N. Crevedia). Pentru cei cari o cunosc, anunţăm pentru sfârşitul acestei luni apariţia unui nou roman semnat de d-na H. Papadat Bengescu: „Ridicini". VORBIND într-un număr trecut al „Patriei" despre revista „Dacia Nouă" şi despre tinerii democraţi, aminteam şi de numele domnişoarelor democrate Brânduşa Ştefănescu şi Paula Manolescu. Un domn director al acestei publicaţii ne roagă să arătăm că d-ra Paula Manolescu (Mendelovici) implicată în afacerea Sepatino n’are nimic comun cu „Dacia Nouă” în redacţia căreia nu se găseşte niciun evreu. D-ra Paula Mendelovici, este, după spusele noastre şi după voia domnului director, în redacţia revistei „Reporter". Punct. Dar, nu cumva, domnul acesta democrat care se mulează regimului — pentru că e bine să te faci frate cu dracu până treci punteai— ştie cine era directorul, sau poate este încă, al agenţiei de presă „Memo"? Auzim? ALBU cu „Steaua Presei" din Galaţi este unanim cunoscut în cercurile gazetăreşti. Albu însă va trebui să formeze odată, ca şi Dioghenide, un capitol de roman, dacă nu o carte întreagă. Una, nouă de-a lui Albu. Directorul publicaţiei din Galaţi se prezintă la ministerul afacerilor streine, pe vremea guvernului liberal. Subsecretar de stat, d. Savel Rădulescu. Albu e grav, poartă ochelari şi vorbeşte din gât. Se prezintă: director de gazetă. D. Savel Rădulescu care nu-l cunoştea, îl primeşte. Albu devine mai grav: — Domnule ministru sunt fericit că vă pot vedea, etc.! D. Savel Rădulescu impresionat de fraza directorului "dela Galaţi, aşteaptă. — Domnule ministru, situaţia din Franţa... Subsecretarul de stat "dela externe porneşte într’o peroraţie de o jumătate de oră despre situaţia din Franţa. Albu ascultă grav, cu ochelari şi gras. Da, dar Italia...— Ei bine, Italia... şi iar vorbeşte d. Savel Rădulescu o jumătate de oră despre Italia, convins că un veritabil directorde gazetă ca Albu ştie ce întreabă. — Ei, ei,... dar mai e Anglia. Altă jumătate de oră în care d. Savel Rădulescu vorbeşte despre Anglia. Inchipuiţi-vă, cei care-l cunoaşteţi pe Albu, mutrele gazetarilor care aşteptau de două ore la şeful de cabinet. — D. ministru e cu un domn director de gazetă ! DESPRE Ştefan Baciu, titularul „Blocului" din „Cuvântul" scrie ori această justă notă: D. Ştefan Baciu e un tânăr vesel şi un poet trist De curând, a scos o plachetă de dureri, închinată unei domnişoare insensibile: opt poeme intitulate Micul dor. Am impresia că este un fluerat de şarpe către o panteră care nu simte muzica. Poetul înţelege deşertul artistic al muzicei, îi oferă cuvintele să se joace cu ele, să le salte pe degete, să le presare pe trup. Cel puţin o delectare carnală, epidermică. Senzaţii fiziologice au şi animalele. Dar totul se sfârşeşte. Intre ei se desface un neant. Mai rămâne totuşi ceva, amintirea ei în poet, şi asta îl doare. Ar vrea s’o alunge şi totuşi n’ar vrea. Aş vrea să pleci din mine şi totuşi să rămâi Cum dintr’un golf se duce şi iarăşi vine marea. Şi până la sfârşit reuşeşte. Tânărul poet e salvat în singurătate. Nu într’o singurătate de sfânt. El continuă să trăiască în spaţiul omenesc, între mulţi, dar numai ca poet, transfigurat prin transcendere. Se simte ca un pisc înzăpezit in vară. I „Contrapunct“ sau romanul modern" înainte de a discuta celebrul roman al lui Aldous Huxley, am vrea sa accentuăm însemnătatea traducerii lui în limba românească. Cititorilor dornici de o literatură superioară, cărora nu le e accesibilă această operă în engleză sau în franceză, vor face astfel cunoştinţă cu unul din cele mai strălucite şi specifice romane contemporane. Cunoaşterea lui le va deschide perspective noui, nebănuite, uşurându-le să înţeleagă sensul adevărat al noţiunei de „modern” care nu e chiar atât de lipsit de profunzime, cum încearcă să demonstreze unii ideologi deja noi, de o calitate intelectuală discutabilă. Această atitudine de ostilitate faţă de tot ceea ce e modern ca manifestare în artă se datoreşte unei îngustimi de spirit şi adeseori unei anumite educaţiuni estetice, care le-a deformat gustul. Căci împotrivirea vădită înaintea operei de artă modernă îşi are originea în această deformaţie a simţului estetic, şi mai ales, în absenţa oricărei afinităţi cu noul fenomen literar, care e cel modern. Dacă, fireşte am putea prea bine justifica neînţelegerea acestui fenomen, desigur însă că poziţia intelectuală a acestor ideologi o condamnăm cu severitate. Pentru că nu-ţi este îngăduit să judeci o valoare câtă vreme nu ai o receptivitate pentru ea. Orice judecată de valoare presupune o pătrundere, o confundare cu obiectul supus analizei critice. Din clipa din care iniţial îţi lipseşte această facultate, e de la sine înţeles că îţi va fi imposibil s’o intueşti. Or, ceea ce nu au ideologii detractori ai romanului modern e tocmai această intuiţie, fără de care nu-i chip să ai viziunea clară şi precisă a puternicii sale realităţi. Ce remarcăm cu deosebire e că mai toţi se opresc asupra accepţiunii exterioare, superficiale a noţiunii de „modern”, uitând totuşi că împotriva rezistenţii lor, ea posedă o semnificaţie mult mai adâncă şi bogată! Nu susţinem absurditatea că tot ceea ce este modern întruneşte totodată şi condiţiunea de valabilitate. Eroarea, exagerarea e posibilă şi aici ca în orice altă manifestare spirituală. Dar asta nu întunecă nici de fel realitatea ei deplină în toate ramurile de activitate intelectuală. Fenomenul modern există deopotrivă în artă, în filosofie, în plastică, în muzică, în arhitectură, în ştiinţă. Oare cum e cu putinţă să-i tăgădueşti valoarea, să consideri atâtea opere de geniu drept o rătăcire a minţii, o erezie? Noţiunea de „modern” nu e goală şi fără sens, ci ea corespunde unei anumite mentalităţi, unui anume stil de viaţă. Nu e locul aci să insistăm asupra acestui stil de viaţă, dar pentru că am pomenit şi de mentalitatea modernă, am vrea în câteva trăsături să fixăm caracteristica ei. Deosebirea între aceasta şi mentalitatea clasică sau romantică stă în structurile lor. Primele cunoşteau echilibrul, măsura, isvorâtă dintr’o mare linişte sufletească, dintr’o înţelegere armonică a vieţii, pe câtă vreme mentalitatea modernă e chinuită de înţelesuri nepătrunse, sfâşiată de contradicţii. Căutarea unei certitudini absolute, analizele întortochiate şi dureroase, nostalgia după un echilibru pierdut, dar voit de astă dată cu o temelie mai sigură, care să reziste şi turmentului interior şi dialecticei minţii, iată care sunt trăsăturile mai violente ale acestei mentalităţi. Dacă am făcut această introducere oarecum lungă e pentru că am voit să pregătim puţin lectorul român care va citi „Contrapunct”. Căci această operă este expresia cea mai inaltă, viguroasă şi specifică a romanului modern. Aci se văd deopotrivă calităţile şi deficienţele lui. Deficienţe in măsura în care preocuparea intelectuală, discursivitatea împiedică desvoltarea plină a respiraţiei epice. In „Contrapunct” cititorul îşi va da seama că pentru un om poate fi o dramă la fel de tulburătoare, de tragică, tâlcul lucrurilor, obsesia unei idei, şi nu numai decât patima senzuală. Ea înţelege că există o trăire cumplită, răscolitoare pentru a cuprinde anumite sensuri, pentru a te realiza spiritualiceşte. Va înţelege că omul nu e doar biologic, că dorinţele lui, aspiraţiile nu se limitează la ceea ce e comun şi omenesc, ci caută să se depăşească. Dar in afară de aceasta, din punct de vedere strict literar, va cunoaşte o serie de eroi pitoreşti, complexi, ciudaţi, observaţi în resorturile cele mai intime ale sufletului lor. Vantâlni o technică stăpână pe densul material, care isbuteşte să redea în aceeaşi clipă, în contrapunct, actele exterioare ale eroilor şi reflexele lor în conştiinţă, cu o artă de o expresivitate uimitoare. Dar ceea ce constitue particularitatea acestui mare scriitor, care este Aldous Huxley, e humorul lui fin, concretizat în dialogurile vii şi spirituale, şi îndeosebi, atitudinea ironică, superioară, totuşi umani. Ce domină întreg romanul de la prima şi până la ultima pagină. IERONIM ŞERBU 5 ( 1) Aldous Huxley: „Contrapunct* tradus de Iul. Giurgea ed. Naţionala Ciornei. 1 SPECTACOLE Teatrr OPERA ROMANA. — Bărbierul din Sevila“. NAŢIONAL: Ion al Vădanei. STUDIO TEATRULUI NAŢIONAL: Actriţa. REGINA MARIA: Oameni în alb. LIGA CULTURALA: HoţIL COMEDIA: Problemă de rbzolvat ALHAMBRA: Alhambra Palace LIBER: Coloniale. SAVOI: Poftă bună la Tănase. MODERN: Omul care a văzut moartea. Cinematografe ARO. — Şedinţa secretă şi jurnal. CAPITOL. — Fanny Elssler, jurnal Eclaire si complectare. CARLTON. — Un îndrăgostit celebru. SCALA: Domnişoara, mama mea şi Jurnal. TRIANON. — Căsnicie premiată şi jurnal Paramount. SELECT: Cum se cuceresc bărbaţii. FEMINA: Domnişoara Doctor. REGAL. — Maman Colibri şi jurnal Paramount. PALAS BULEVARD. — Sub teroarea denunţului. A. R. P. A. — Robinson Crusoe în insula misterelor şi jurnal. ROXY. — Fanny Elssler, jurnal Eclaire şi jurnal românesc. CORSO. — Sub teroarea denunţului. Jurnal şi complectare ELYSEE. — Căsnicie premiată Jurnal Paramount. NISSA: Steaua Norocului cu Jan Kiepura şi Vasul Robilor, cu Walace Beery. VOLTA BUZEŞTI. Tarantella Şi completare. FORUM. — Doamna dela etajul II şi Suflete pe mare. OMNIA. — Doamna dela etajul II şi Cuceritorii Africei. MARCONI. — Farmecul Boemei jurnal O. N. T. şi Paramount, Corul cazacilor de la Don $1 artişti. CITY. I- Refugiata din Shanghai şi Curierul din Londra. FRANKLIN. — Gentleman după miezul nopţii şi Legiunea neagră. AMERICAN. — Prinţesa patinajului şi Charlie Chan la olimpiadă. MILANO. — Prinț și cerșeto* *1 Aventurierul. RAHOVA, Tarantela.