Patria de Duminecă, ianuarie-octombrie 1929 (Anul 3, nr. 1-40)
1929-01-01 / nr. 1
FOAIA PENTRU POPOR A PARTID — ŢĂRĂNESC DIRECTOR: ION CLOPOŢEL Redacţia şi administraţia: ABO. ,*t,: fl CLUJ, STR. REGINA MARIA No. li Pentru plugi - A ■ lei 160 1 Pentru instht..., ... lei 4008 TELEFON: 133!. In streinătate dublu. DIRECŢIA POLITICA Comitetul de presă al P. N. Ţ. secţia Ardealului. 1928-1929 de: Vaieriu Moldovan senator Numai iluziile noastre mai fac o deosebire între un an, care se duce, şi între unul care vine. In sine toţi anii nu sunt altceva, decât nişte mărgele, la fel, înşiruite pe şireagul eternităţii. Spuneţimi un singur an, care să nu fi trezit nădejdi şi să nu te fi înşelat? Şi totuşi. Uneori, deşi atare, — la zece ori o sută de ani odată — ni-e dat să vedem o juxtapunere de ani, ca şi cei doi din fruntea acestor rânduri, cari par a răsturna toate teoriile şi generalizările noastre. Ia să-i lăsăm să ni se prezinte loi înşişi şi să ne spună ce au făcut sau ce vor face? 1928 Motto: „Bate Doamne pe ciocoi ,.Cum ne bat şi ei pe cai" Iată ce ne spune anul care se duce: — Eu sunt înrudit deaproape ca 1918. Ca şi dânsul m’am prezentat în mijlocul unui neam ce părea, că îşi pierduse ori ce nădejde într’o schimbare In spre mai bine a sorţii sale. — Cocoţată la cârma Ţării, o şleahtă de cointeresaţi sfida masele mari a căror nemulţumire ajunsese până la scrişnitul dinţilor şi strângerea pumnilor. — Primăvara mea nu a adus pace şi uşurare.. Dimpotrivă. —Se semnalează primele fulgere prevestitoare de furtună: sunt marile meetinguri de la Iaşi, Făgăraş, Craiova, Ploieşti etc. Iată, că vine şi ziua aceea mare, neuitată: 6 Mai Alba-Iulia! — Dacă nu aşi avea alte merite decât acela de a se lega pe veci de numele meu această grandioasă manifestare a unui neam dornic de libertate şi totuşi iubitor de ordine, aşi fi binemeritat îndeajuns de gratitudinea posterităţii. — Ce-a urmat însă după Alba-Iulia imi face să mi se tulbure sângele de ruşine şi revoltă. Căci în curs de 6 luni de zile mi-a fost dat să văd năvălind în mândrul şi îndărătnicul Ardeal, ceata întreagă a sbirilor oligarhiei româneşti, pentru a încerca, nu ştim pentru a câta oară în cursul vremilor, zdrobirea acestor pui de vulturi. Am văzut cu scârbă cum bătea şi schinguia românul pe român/ Au venit în gara Simeria preoţi şi intelectuali români legaţi cu lanţuri şi duşi la temniţă, ca pe vremea Memorandului! Am văzut la Petroşeni pe tiranul scos din camera de vechituri pe bestialul Schipor! Şi am auzit de la un capăt până la celalalt al Ardealului rezumând un cântec jalnic în acelaş timp ameninţător, ca un BLASTAM: „Bate Doamne pe ciocoi Cum ne bat şi ei pe noi’’ 1929 Motto: „Vino dalbă primăvară Şi ne adă bine în Ţară’'. Iată şi cuvântul noului an: — In loc de-a ne îngâmfa şi împăna cu pene streine, încep prin a depune o cunună de recunoştinţă pe mormântul înaintaşului meu. Pentru că fără luptele şi suferinţele ce se leagă de numele lui, nu ar fi fost cu putinţă măreaţa resurrecţiune a neamului românesc întâmplată încă sub regimul anului 1928. — Eu nu’s decât o oglindă în care să resfrâng toate acele admirabile vrem nestmati, ale sufletului româneac, s’au cristalizat in el, pe urma luptelor şi suferinţelor din trecut. Chemarea mea nu e la luptă ci la muncă! Energii nebănuite, liberate de sub apăsarea micilor tirani, reclamă o întrebuinţare utilă şi cuminte. Iată-l şi pe marel meşter, care va organiza şi însufleţi batalioanele de muncitori chemate să deie altă înfăţişare Ţării acesteia, în fruntea căreia l’a ridicat încrederea publică şi propria lui vrednicie! — Ţi-e mai mare dragul să priveşti la neamul acesta românesc, cu ce încredere în sine păşeşte înspre noile ţinte cari i se deschid trandafirii în zare. Se descreţesc feţele. Se umflă coşul pieptului cu aierul înviorător al libertăţii abia redobândite! Cine spune, că Românul nu are drept la viaţă, fiindcă nu ştie să moară pentru libertate? Cine, spune, că Românii nu vor fi niciodată fericiţi şi veseli în ţara lor câştigată cu atâtea jertfe? N’auziţi cum se înalţă din toate văile Ardealului şi Bănatului un cântec nou, care nu mai seamănă a desperare, a blăstăm? E o admirabilă rugăciune, adresată către Dzeul popoarelor: — Vino dalbă primăvară . Şi ne adă BINE în Ţară”. ORDINU DE ZI CĂTRE ARMATA Bucureşti, 31. — D. general Cihosky va da un ordin de zi adresat către armată şi semnat de către înalta Regenţă, cu ocazia anului nou. Acest ordin va cuprinde şi un,.ir'! călduros către aceia cari [piează apărarea ţări Concurenţa dintre ani Când anul îmbătrânit se stinge dându-şi ultimul suspin, fără lumânare, în miez de noapte, bătrânii şi tinerii ridică paharele, le golesc până în adânc şi isbucnesc în râs cu o lacomă sete de viaţă. E noaptea în care se desparte anul vechiu de anul nou, clipa în care bătrânului an care moare li cade făclia din mână şi un copil durduliu se apleacă şi o ridică neştiutor ca pe o jucărie. E noaptea în care se revarsă ca o cupă de vin, ospăţul nădejdii. Copilul acela are buze roşii şi dinţi albi cari fulgeră în râsete, dar în ochi are melancolia omului pe care îl paşte unul şi acelaş destin de cenuşe şi de scrâşnete al tuturora. Copilăria lui e mai scurtă decât plăpândele nuanţe ale petalelor lovite de brumă. Cu excepţia sărbătoarei în care se naşte şi în care e sărbătorit, anul nou îmbătrâneşte de a doua zi. Anul vep... răsare soarele şi în douăzecişipi'iîiu de or-‘ apune. Şi anul nou nu este decât un amestec de excrocherie şi de rugăciune în cont propriu (făptaşul e şi păgubaşul) din aluatul căruia, sufletul omenesc a durat un idol efemer. A doua zi, anul nou, alunecă în aceleaşi păcate în cari alunecase părintele şi strămoşul strămoşilor lui, înaintea noastră curge eternul şi nepăsătorul Demiurg, pe care omul îl împărţeşte arbitrar în anii noui. Omul împărţeşte necunoscutul în părţi mărunte ca să-i poată descoperi mai curând taina. II împărţeşte întâi după măsurătoarea scurtei lui vieţi, îl împărţeşte apoi după semnele pe cari learată în cer şi în aier elementele naturii. Totul se împăţeşte în lumea aceasta, nimeni nu poate trăi din vis. Totuşi viaţa noastră ca şi a înaintaşilor noştri este mereu aceeaşi. (Poate că Dumnezeu nici nu ştie că existăm). Dar poţi să împărţeşti viaţa cu grijă de milimetru căci necunoscutul rămâne întreg şi înfricoşat, iar alături curge Demiurg, nepăsător, iar fluxul lui are linia unduioasă a văilor şi a colinelor. An nou, sub zodia ta, unde ne vei duce? Intr’o vale a plângerilor, sau pe o culme ,de colină? Unde vom lupta, şi unde vom isbândi, şi unde vom fi înfrânţi. Ştim că viaţa noastră e determinată. Ştim că rău de noi depind văile îngenunchierilor şi nici colinele izbânzilor omeneşti. Tot ceea ce putem să facem se mărgineşte la opere pământeşti şi trudnice. Putem doar să facem văile mai puţin prăpăstioase şi colinelor să le punem vârfuri de piramidă. An nou, tu ai căzut la o nouă împărţeală a sufletului Iţi închinăm ode ditirambice şi*vrem să urcăm şi să luptăm spre culme. I vtiii''- d:f ■ 'iehmitHtâ îşi are propriul său an nou. Familia noastră, ochii noştri îndreptaţi spre viitorul rostului individual, năzuinţele noastre lumeşti şi spirituale. Ce vei aduce an nou, pentru România sufletului nostru în care am supt sânul maicei noastre şi în care vom săruta cu buze reci ţărâna? Fără noi, care te-am sorocit, an nou, ai fi neant. Stând de vorbă cu tine, în care nădăjduim, stăm de vorbă româneşte cu noi înşine. An nou, trebuie să fi ca o săgeată care tremură în frânele arcului şi îndreptată spre culmea pe care o presimţim. An nou, tu te vei lua la întrecere cu turme de capre a celor zece ani trecuţi şi pierduţi, de cari reculeşi şi învioraţi, te despărţim după orân-' duiala biblică. Gheorghie Munteanu Isbînzi îţi vestesc!... In versu-mi colţuros, crud, isbînzi iţi vestesc, nu prăpăd, patrie cu milioane de raniţe, patrie cu oi, nevăzute graniţe din milioane de urechi ce-aud, , din milioane de ochi ce văd, din milioane de minţi ce gindesc, din răbdare şi ravint strămoşesc . .. Slova mea aş vrea să fie purtată, prin prin sate, pe ’ ntinderea-ţi toată, — sabie ’nsângerată ce’n zăngănite neîntreruptă chiamă la luptă, la grea, năprasnică, neindurată luptă! . . . 'A, .. .Cotftti