Patria de Duminecă, ianuarie-octombrie 1929 (Anul 3, nr. 1-40)

1929-01-01 / nr. 1

FOAIA PENTRU POPOR A PARTID — ŢĂRĂNESC DIRECTOR: ION CLOPOŢEL Redacţia şi administraţia: ABO. ,*t,: fl CLUJ, STR. REGINA MARIA No. li Pentru plugi - A ■ lei 160 1 Pentru inst­ht..., ... lei 4008 TELEFON: 13­3!. In streinătate dublu. DIRECŢIA POLITICA Comitetul de presă al P. N. Ţ. secţia Ardealului. 1928-1929 de: Vaieriu Moldovan senator Numai iluziile noastre mai fac o deo­sebire între un an, care se duce, şi în­tre unul care vine. In sine toţi anii nu sunt altceva, de­cât nişte mărgele, la fel, înşiruite pe şi­­reagul eternităţii. Spuneţimi un singur an, care să nu fi trezit nădejdi şi să nu te fi înşelat? Şi totuşi. Uneori, deşi atare, — la zece ori o sută de ani odată — ni-e dat să vedem o juxtapunere de ani, ca şi cei doi din fruntea acestor rânduri, cari par a răsturna toate teoriile şi generalizări­le noastre. Ia să-i lăsăm să ni se prezinte loi în­şişi şi să ne spună ce au făcut sau ce vor face? 1928 Motto: „Bate Doamne pe ciocoi ,.Cum ne bat şi ei pe cai" Iată ce ne spune anul care se duce: — Eu sunt înrudit d­eaproape ca 1918. Ca şi dânsul m’am prezentat în mijlocul unui neam ce părea, că îşi pier­duse ori ce nădejde într’o schimbare In spre mai bine a sorţii sale. — Cocoţată la cârma Ţării, o şleahtă de cointeresaţi sfida masele mari a că­ror nemulţumire ajunsese până la scriş­­nitul dinţilor şi strângerea pumnilor. — Primăvara mea nu a adus pace şi uşurare.. Dimpotrivă. —­Se semnalează primele fulgere pre­vestitoare de furtună: sunt marile mee­­tinguri de la Iaşi, Făgăraş, Craiova, Plo­ieşti etc. Iată, că vine şi ziua aceea mare, ne­uitată: 6 Mai Alba-Iulia! — Dacă nu aşi avea alte merite decât acela de a se lega pe veci de numele meu această grandioasă manifestare a unui neam dornic de libertate şi totuşi iubitor de ordine, aşi fi binemeritat în­deajuns de gratitudinea posterităţii. — Ce-a urmat însă după Alba-Iulia imi face să mi se tulbure sângele de ru­şine şi revoltă. Căci în curs de 6 luni de zile mi-a fost dat să văd năvălind în mândrul şi îndărătnicul Ardeal, ceata întreagă a sbirilor oligarhiei româneşti, pentru a încerca, nu ştim pentru a câta oară în cursul vremilor, zdrobirea acestor pui de vulturi. Am văzut cu scârbă cum bătea şi schinguia românul pe român/ Au venit în gara Simeria preoţi şi intelectuali români legaţi cu lanţuri şi duşi la temniţă, ca pe vremea Memoran­dului! Am văzut la Petroşeni pe tiranul scos din camera de vechituri pe bestia­lul Schipor! Şi am auzit de la un capăt până la ce­lalalt al Ardealului rezumând un cân­tec jalnic în acelaş timp ameninţător, ca un BLAST­AM: „Bate Doamne pe ciocoi Cum ne bat şi ei pe noi’’ 1929 Motto: „Vino dalbă primăvară Şi ne adă bine în Ţară’'. Iată şi cuvântul noului an: — In loc de-a ne îngâmfa şi împăna cu pene streine, încep prin a depune o cunună de recunoştinţă pe mormântul înaintaşului meu. Pentru că fără luptele şi suferinţele ce se leagă de numele lui, nu ar fi fost cu putinţă măreaţa resurrecţiune a nea­mului românesc întâmplată încă sub re­gimul anului 1928. — Eu nu’s decât o oglindă în care să resfrâng toate acele admirabile vrem nestmati, ale sufletului româneac, s’au cristalizat in el, pe urma luptelor şi suferinţelor din trecut. Chemarea mea nu e la luptă ci la muncă! Energii nebănuite, liberate de sub a­­păsarea micilor tirani, reclamă o între­buinţare utilă şi cuminte. Iată-l şi pe marel meşter, care va or­ganiza şi însufleţi batalioanele de mun­citori chemate să deie altă înfăţişare Ţării acesteia, în fruntea căreia l’a ridi­cat încrederea publică şi propria lui vrednicie! — Ţi-e mai mare dragul să priveşti la neamul acesta românesc, cu ce încre­dere în sine păşeşte înspre noile ţinte cari i­ se deschid trandafirii în zare. Se descreţesc feţele. Se umflă coşul pieptului cu aierul înviorător al libertă­ţii abia redobândite! Cine spune, că Românul nu are drept la viaţă, fiindcă nu ştie să moară pentru libertate? Cine, spune, că Românii nu vor fi niciodată fericiţi şi veseli în ţara lor câştigată cu atâtea jertfe? N’auziţi cum se înalţă din toate văile Ardealului şi Bănatului un cântec nou, care nu mai seamănă a desperare, a blă­stăm? E o admirabilă rugăciune, adresată către Dzeul popoarelor: — Vino dalbă primăvară . Şi ne adă BINE în Ţară”. ORDINU DE ZI CĂTRE AR­MATA Bucureşti, 31. — D. general Cihos­­ky va da un ordin de zi adresat că­tre armată şi semnat de către înalta Regenţă, cu ocazia anului nou. Acest ordin va cuprinde şi un,.ir'! căldu­ros către aceia cari [pi­ează apăra­­rea ţări­ Concurenţa dintre ani Când anul îmbătrânit se stinge dându-şi ultimul suspin, fără lumâ­nare, în miez de noapte, bătrânii şi tinerii ridică paharele, le golesc până în adânc şi isbucnesc în râs cu o la­comă sete de viaţă. E noaptea în care se desparte anul vechiu de anul nou,­­ clipa în care bătrânului an care moa­re li cade făclia din mână şi un co­pil durduliu se apleacă şi o ridică neştiutor ca pe o jucărie. E noaptea în care se revarsă ca o cupă de vin, ospăţul nădejdii. Copilul acela are buze roşii şi dinţi albi cari fulgeră în râsete, dar în ochi are melancolia omului pe care îl paşte unul şi acelaş destin de cenuşe şi de scrâşnete al tuturora. Copilăria lui e mai scurtă decât plăpândele nuanţe ale petalelor lovite de brumă. Cu­ excepţia sărbătoarei în care se naşte şi în care e sărbătorit, anul nou îmbătrâneşte de a doua zi. Anul vep... răsare soarele şi în douăzecişi­­pi'iîiu de or-‘ apune. Şi anul nou nu este decât un ames­tec de excrocherie şi de rugăciune în cont propriu (făptaşul e şi păgu­başul) din aluatul căruia, sufletul o­­menesc a durat un idol efemer. A doua zi, anul nou, alunecă în aceleaşi păcate în cari alunecase părintele şi strămoşul strămoşilor lui, înaintea noastră curge eternul şi nepăsătorul Demiurg, pe care omul îl împărţeşte arbitrar în anii noui. Omul împărţeşte necunoscutul în părţi mărunte ca să-i poată descope­ri mai curând taina. II împărţeşte în­tâi după măsurătoarea scurtei lui vieţi, îl împărţeşte apoi după semnele pe cari le­­arată în cer şi în aier ele­mentele naturii. Totul se împăţeşte în lumea acea­sta, nimeni nu poate trăi din vis. To­tuşi viaţa noastră ca şi a înaintaşilor noştri este mereu aceeaşi. (Poate că Dumnezeu nici nu ştie că existăm). Dar poţi să împărţeşti viaţa cu gri­jă de milimetru căci necunoscutul ră­mâne întreg şi înfricoşat, iar alături curge Demiurg, nepăsător, iar fluxul lui are linia unduioasă a văilor şi a colinelor. An nou, sub zodia ta, unde ne vei duce? Intr’o vale a plângerilor, sau pe o culme ,de colină? Unde vom lup­ta, şi unde vom isbândi, şi unde vom fi înfrânţi. Ştim că viaţa noastră e determinată. Ştim că rău de noi de­pind văile îngenunchierilor şi nici co­linele izbânzilor omeneşti. Tot ceea ce putem să facem se mărgineşte la o­­pere pământeşti şi trudnice. Putem doar să facem văile mai puţin pră­păstioase şi colinelor să le punem vârfuri de piramidă. An nou, tu ai căzut la o nouă îm­părţeală a sufletului Iţi închinăm ode ditirambice şi*vrem să urcăm şi să luptăm spre culme. I vtiii''- d:f ■ 'iehmitHtâ îşi­ are propriul său an nou. Familia noa­stră, ochii noştri îndreptaţi spre vii­torul rostului individual, năzuinţele noastre lumeşti şi spirituale. Ce vei aduce an nou, pentru Ro­mânia sufletului nostru în care am supt sânul maicei­ noastre şi în care vom săruta cu buze reci ţărâna? Fă­ră noi, care te-am sorocit, an nou, ai fi neant. Stând de vorbă cu tine, în care nădăjduim, stăm de vorbă româneşte cu noi înşine. An nou, tre­buie să fi ca o săgeată care tremură în frânele arcului şi îndreptată spre culmea pe care o presimţim. An nou, tu te vei lua la întrecere cu turme de capre a celor zece ani trecuţi şi pierduţi, de cari reculeşi şi­ învioraţi, te despărţim după orân-' duiala biblică. Gheorghie Munteanu Isbînzi îţi vestesc!... In versu-mi colţuros, crud, isbînzi iţi vestesc, nu prăpăd, patrie cu milioane de raniţe, patrie cu oi, nevăzute graniţe din milioane de urechi ce-aud, , din milioane de ochi ce văd, din milioane de minţi ce gindesc, din răbdare şi ravint strămoşesc . .. Slova mea aş vrea să fie purtată, prin prin sate, pe ’ ntinderea-ţi toată, — sabie ’nsângerată ce’n zăngănite neîntreruptă chiam­ă la luptă, la grea, năprasnică, neindurată luptă! . . . 'A, .. .Cotftti

Next