Patria, martie 1919 (Anul 1, nr. 13-38)

1919-03-01 / nr. 13

Pag.­g Sunt unii oameni care cred că pămân­tul e rotund, ca să se învârtească împre­jurul lor. Cu o mentalitate de oameni bolnavi, mentalitatea omului inferior, nu mai văa nimic împrejurul lor, oferă de ei; totul se mişcă în funcţie de ei. Aşa deunăzi, îmi fu dat să întâlnesc un specimen de felul acesta. Citeam un capitol din »Edicaţia voinţei« de Jules Payot, când mă pomenesc că’mi vâră ci­neva, sub ochi un teanc de ziare şi mai multe numere dintr'o revistă. -r »Bună ziua, Domnule! Eu sunt scriitorul X, autorul a mai multor lucrări literare, director de revistă, colaborator la ziarul »Adevărul«, etc. etc... Ce, nu mă cunoşti? N’ai auzit de mine? Am rămas uimit şi neştiind ce să zic, am ingaimat câteva cuvinte de scuze, că nu cunoscusem până acum, un personaj aşa de mare.. — „Ce citeşti aci? Mă întrebă litera­tul meu, smucindu mi cartea din mână. „A! Jules Payot!“ Şi cu un zâmbet ironic îmi trânti cartea pe masă. Sasat ffl'am ruşinat şi sunt aşa de înapioiat la cultură, că citesc pe Jules Payot, Inloc că citesc operile literare ale ilustrului autor ce aveam în­ faţă. Caut să mă scuz. — »A! Mă iertaţi Domnule X... dar să mă credeţi, vă dau cuvântul meu, că n'am auzit nici odată de numele Dsforâ şi nici n'am avut fericirea să’mi cadă'n mâni operile Dstră, dar vă promit, dacă bine­voiţi a mi le recomanda, să mi le procur toate ori cât ar costa... — »Rău, Domnule, că Dstră în loc să căutaţi să vă îmbogăţiţi sufletele la isvoa­­rele operilor scriitorilor Români, pe sea­măn, citiţi numai autori streini ... Uite, eu fac prinsoare cu Dumneata, că nu cunoşti din scriitorii celebrii Ro­mâni, nici unul“. — »Die, am îndrăznit să protestez eu... — »Lasă, lasă, să te văd. Ia spune Dta, ce autori români ai citit — »Aproape pe toţi, i-am răspuns, şi dacă îmi daţi voie să-i enumăr, am citit: pe Eminescu, Odobescu Conta, Ca­ragiale, Coşbuc.... — »Lasă-i Domnule, pe aceştia, nu ştii ce au murit?« — »Ba ştiu, dar eu credeam că o să-mi daţi voie, să spun că lucrările fer au.„ ,■­ ,■/ — Nici un dar, Die, au murit, nu nţelegi . Şi apoi aceştia or fi scris ei, dar n'au fond, Domnule, să şti dela mine«. Preasfântă Născătoare, în faţa cui mă găseam eu şi să nu citesc până acum operele lui?! . Mă simţeam aşa de mic în faţa acestui scriitor, pentru care Eminescu, Odobescu, Conta, Caragiale, nu înseam­nă nimic!...« Şi voiam tocmai să în­cep din nou o serie de scuze, că eu mă interesasem să citesc operele lui, când fui întrerupt iarăş: — »Spune, Di«, din scriitorii cari trăesc. Cu totul zăpăcit şi cu efiala ara în­ceput să spun: Iorga, Brătescu-Voineşti, Vlahuţa, Sadoveanu, Agârbiceanu... — »Eram sigur! Ce găseşti Dia la scriitorii aceştia? Ia ascultă, ca să nu mai lungim vorba: pe Eftimiu l’ai citit? — »Iertaţi-mă Die «... dar spre ru­şinea mea nu l'am citit. L’am văsut foto­grafiat în Rampa de mai multe ori Am auzit că e autor teatral şi că ar fi şi poet.... dar­— «Ia lasă Die..! dar pe Herz, pe Cin­­cinat Paveleacu, pe Radu Cosmin... — »Nici nu știu cine sunt aceștia— — »Știam. Eu fce-am vftzut dela în­ceput, du­pi ce citeai, că ești înapoiat în cultură. — »Pardon dl* X, am ripostat eu... — »Nici un pardon, dacă Dia nu m'ai citit nici pe mine, atunci nici eu mai stau de vorbă. — »Iartă-mă DI*, iartă-mă, vă promit că toată viaţa numai pe DV. o să vă citesc. — »Bravo, aşa, vezi, te vreau. Acum ca să te încerc, dacă inteligenţa D-tale poate percepe ceva, îţi las lucrările mele şi te oblig să faci o dare de seamă, să văd ce-ai înţeles şi o să mi-o prezinţi mie«. Şi mândru s’a depărtat, nemai dân­­du-mi nici mâna, lăsându-mă cu un enorm teanc de ziare şi reviste în braţe. »Nu, cap prost, mi-am zis, aşa-ţi trebue dacă ai ^uns la vârsta aceasta şi nu şti ce scri­itori să citeşti. Această întâmplare o povesteam unui prietin, Un distins scriitor, cerftndu-i să-mi spună el ce ştie despre autorul meu, şi rugându-1 să-mi explice ce vrea să scrie Dl X. în operile sale, că eu nu înţelegeam nimic. Acesta râzând îmi spune: „stai, mai întâi am să-ţi povestesc şi eu ceva despre el«. —* II găsesc într’o zi în faţa unui cunoscut scriitor ardelean, îi citea o lucrare a lui de actualitate, despre unirea Românilor şi modul cum înţelege Dl X. pe viitor să fie relaţiunile dintre Români. Probabil, că-i citea mai bine de un ceas, aceasta o vedeam după figura disperată ce-o făcea scriitorul ardelean. Ajunsese la al III-lea capitol, lucrarea tipului fiind de 24 capitole, când observând pe faţa scri­itorului 0 lipsă de neatenţie, îi spune scurt: »Ia ascultă Die, Dta poţi să judeci? Ca să ştiu să mai citesc sau nu. Aici dacă poţi, să-ţi încordezi toată atenţia, dacă nu degeaba citesc*. Ce să răspundă biata victimă, decât Că da, cu plăcere, se căzneşte să fie atent, şi de judecat el ştia că pănă acum ştia să judece, în fine ce putea să facă....... La auzul celor spuse, mi-a venit în minte, o întâmplare a neuitatului Caragiale. Intr’un oraş din Transilvania, un ad­vocat era directorul unei foi, la care ma­rele scriitor­ trimetea din când în când câte o schiţă, întâmplarea face ca la o întrunire avută în oraşul unde apărea re­vista, să fie şi Caragiale care fu prezentat directorului. Acesta cum îi auzi numele, şi cum fiind din aceia care vor moşteni împărăţia cerului, bătându-i pe umăr îi spune lui Caragiale: „Şi Dta eşti acela care ne trimeţi schiţe pentru foaia noastră ? Bravo, bravo, dă-i înainte că ne aduci mari servicii. Sileşte-te, că o să fie bine, ai să ajungi departe, promiţi« . . . Stau acum şi mă gândesc la atâtea suflete chinuite de idea pe care şi-o fac unii despre ei. Şi iarăşi când mă mai gândesc la cât necaz dau naştere oa­menilor cu care vin în contact, nu e drept, să se simtă necăjiţi aceia chinuiţi de ei? Nimim (Mm- Cronica Politică Dincoace de munţi, politica din ve­chiul regat, este mai puţin bine cunoscută decât ori când, nu numai prin izolarea pe care a adus-o războiul, dar mai ales prin aptul că tocmai în timpul acestei izolări, partidele politice de dincolo s’au transfor­mat, unele s’au mărit, iar altele nouă au luat fiinţă. Războiul a împăcat, în timpul desfăşurărei lui, pe unii oameni politici, învrăjbiţi pe vieaţă, şi a despărţit pe alţii, cari dădeau imaginea unei frăţietăţi veci­­nice. Odată cu acestea, în sânul partidelor, s'au ivit idei nouă, soluţii nouă, aşa că astăzi, între partidele istorice — liberal şi conservator — ca şi între partidele tinere este o întrecere în a-şi revendica fiecare, primenirea, «schimbarea la faţă.» Partidul liberal, care a dus războiul şi care a lansat ideea împroprietărirea ţă­ranilor, este astăzi pe punctul de a deveni cel mai autorizat partid, după ce a fost Cel mai bine organizat până acum. Aşa se explică frontul pe care l-au luat în faţa lui, toate celelalte partide. Propriu zis, rit­mul vieţii politice de-acum, îl dau asalturile opoziţiei coalizate, contra supremaţiei şi dictaturei de care, spun ele, se va anima partidul liberal în viitor. Astfel ies în arena luptei, partidul conservator al dlui Mar­ghiloman, care mai poartă şi denumirea de «progresist,» conservatorii de sub şefia dlui Tache Ionescu, care i-au recunoscut această calitate, în timpul războiului, şi «Liga poporului» de sub şefia dlui general Averescu. Partidul liberal are pentru fie­care dintre adversari, câte­ o inculpaţie po­litică. Conducătorii săi, în cea mai mare p­arte, se ocupă, mai ales la Ministerul de Domenii,, cu elaborarea modalităţilor îm­­proprietărirei. Partidul conservator-progresiei este compus din conservatorii care, în momen­tul când fusese ales Neculae Filipescu şe­ful partidului conservator, dl Marghiloman nu a vrut să-i recunoască şefia şi împre­ună cu mai mulţi aderenţi ai d-sale a în­fiinţat noul partid. Datorită vechei neîn­ţelegeri, care a domnit mai întotdeauna la conservatori, în ceea ce priveşte alegerea şefului, astăzi ca şi în timpul războiului, aşa zisul partidului conservator, este îm­părţit în trei partide: conservator-progresist, conservator-filipescu şi conservator-fachist Cele două din urmă, de cel dintâiu, s’au deosebit radical în politica externă, ele fiind intervenționist«, cel dintâiu, fiind con­dus de formula »în expectativă«. Astăzi însă câte-şi trele sunt unite la un loc în lupta pe care o duc contra partidului li­beral. Tot în timpul războiului a luat na­ştere »Liga Poporului« a dlui General Ave­resen. După ce d-sa prezidase guvernul de transiţie dela partidul liberal la parti­dul conservator al d-lui Marghiloman, s’a retras din armată şi împreună cu câţiva oameni politici, profesori universitari şi militari, a înfiinţat o grupare la început, cu titlul amintit, care avea ca ziar Îndrep­tarea şi ca program imediat stabilirea »răs­punderilor« acelora care au adus nerău­­şita războiului nostru şi toate nenorocirile retragerei. Glasul d-sale a avut un răsu­net adânc în Moldova, de atunci şi ca urmare s’a văzut alegerea în şase locuri ca depu­tat, la alegerile prezidate de dl Marghilo­man. De atunci şi până astăzi »Liga Po­porului« s’a organizat mereu şi cu toate că a avut nemulţumirea de a pleca din rândul membrilor ei, unii dintre aderenţi conducătorii se pregătesc pentru alegeri cu aceeaşi unitate cu care s’au prezentat şi în Moldova. Alături de partidul d-lui General Averescu, s’a adaugat, în vede­rea alegerilor, gruparea liberalilor moldo­veni, plecaţi din partidul cu acest nume, în vara anului 1917, pe chestia împroprie­­tărirei ţăranilor, care şi-au zis „Partidul Moncei . La început sufletul acestei mifi­­cări, care n’a putut lua caracterul unui partid, a fost George Dimamandi, dar în­­ urma morţei sale, nu mai este cineva care să-l reprezinte aşa de bine. La Iaşi, unde se aglomerase politica întregei su­prafeţe teritoriale a ţărei, gruparea avea o individualitate: la Bucureşti, unde spa­ţiul politicei s’a lărgit cu spaţiul teritoriu­lui, ea nu poate trăi decât coalizată pe­­lângă alte grupări. Se încearcă, de către învăţătorul I. Mi- i, halache, un nou partid, ţărănesc. Până­­ acum d-sa a avut câte­va consfătuiri cu membrii partidului, în majoritate învăţă­­­­tori încercarea nu este nouă. De mai­­ mulţi ani dl Mihalache agită ideea unui­­ partid ţărănesc şi biruinţa sa, la un con­gres învăţătoresc, când a fost ales preşe­dinte al învăţătorimii, nu a avut decât o semnificaţie politică: învăţătorii alegeau atunci, ca preşedinte al lor, nu pe peda­gog, ci pe acela care reprezintă dorinţa lor de a se înfiinţa un partid al clasei ţă­răneşti. Partidul ţărănesc va avea candi­daturile lui la alegerile din Martie. Un partid care nu are nici o legă­tură cu opoziţia unită, care critică de­o­potrivă şi opoziţie şi guvern şi care trăieşte prin voinţa şi spiritul unui om, este partidul naţionalist-democrat Nu sar putea spune că este sub şefia dlui Iorga, pentru-că D-sa a refuzat la toate congresele partidului, această titu­latură, dar se poate spune că este sub dominaţia covârşitoarei sale personalităţi înainte ca D-sa să părăsească Iaşul pentru Bucureşti, a convocat pe toţi vechii ade­renţi ai partidului şi a mai chemat la acea convocare şi pe toţi sincerii demo­craţi, cu care să se consfătuiască pentru înfiinţarea unei »Uniuni a Democraţii«. Au răspuns la apelul DSale şi oameni po­litici din alte partide, au răspuns buco­vineni şi basarabeni. Astfel că, vechiul partid naţionalist-democrat­ capătă ca to­varăş de luptă o nouă grupare de de­mente politice. Dl Cuza îşi va avea aceeaş chemare, pe care a avut-o până acuma, în partidul naţionalist-democrat. Cele două grupări, care de fapt fac acelaşi partid, se vor înfăţişa la alegeri, fără a se coaliza cu vreunul dintre partidele politice, fie vechi, fie noi. Odată cu dealănţuirea luptelor de partid de la oraş, la ţară, ţărănimea face şi ea politică. Dar ca întotdeauna ea nu face politică de partid; am putea zice că ţărănimea face politică de coroană, o nouă nuanţă şi pentru vieaţa politică şi pentru ea. Ţărănimea ştie că răsboiul l-a făcut Regele, că votul universal i l-a dat Regele, şi că pământ tot Regele i-a dat De când Regele, a dat ţăranilor pământul de pe do­meniile coroanei, în momentul când se clă­tina rezolvirea chestiei agrare, tot ce a urmat de atunci încoace, ţăranul, cu simţul lui poli­tic simplu, reduce, tot ce a ututat, la gestul regal. Acolo vede ţărănimea ageneza nouei feţe politice pe care o ia România. Şi de aceea, mai presus de partide,ea recunoaşte un singur partid: Coroana, şi un singur şef: Regele. " Recrlator. Literatură Însemnările unui om necăjit PAT­RIA Congresul general al litilii fin­ion In 1/14 februarie s’a ţinut la Cernă­uţi al doilea congres general al invăţăto­­rimii române din Bucovina. Atât prin dimensiunile pe care le-a luat , au parti­cipat învăţătorii din toate satele Buco­vine, toţi factorii politici şi reprezentaţii tuturor instituţiilor culturale , cât şi prin hotărârile pe care le-a adus, congre­sul acesta constitue un eveniment cultu­ral ale cărei urmări se vor simţi şi peste hotarele provinciale ale Bucovinei. Congresul primeşte cu entuziasm propunerea I. P. S. Metropolitului V. Ropta ca şcoala să lucreze şi de aici înainte în cea mai deplină armonie cu bi­serica şi primeşte cu unanimitate « Crezul nostru» elaborat de preşedintele «Asocia­ţiei» d. G. Tofan. Mărturisirea aceasta de credinţă stabileşte normele de conduită a învăţătorilor, principiile de organizare a învăţământului şi modul de pregătire a corpului didactic , potrivit cu cerinţele timpului. Sprijinirea reformei agrare pe prin­cipii cât mai largi şi ajutorarea orfanilor de războiu, constitue cel mai însemnat punct din programul extraşcolar al învă­­ţătorimii. «Crezul nostru» cere să se facă studii asupra învăţământului primar din toate provinciile româneşti pentru a se aduce o organizare unitară. Să se re­formeze în vederea acestui scop şi şcoalele normale (preparandiile). Să se intervină pentru urcarea sala­riilor potrivit cu greutatea zilelor de azi şi să se suprime dispoziţiile cari puneau pe învăţătoare in poziţie de inferioritate faţă de învăţători. Congresul hotăreşte apoi lărgirea cadrelor «Asociaţiei învăţătorilor» primind in sânul ei pe orce român ce se intere­sează de şcoale, îndeosebi pe profesorii de toate categoriile. In consecinţă se formează trei sec­ţiuni: 1. secţia şcoalei primare; 2. secţia şcoalei secundare; 3 secţia universitară. Pentru aducerea la îndeplinire a aces­tor dispoziţiuni se alege un comitet de 7 membri. Pentru ocrotirea orfanilor de războiu s’a alcătuit o comisiune de doamne pusă sub patronajul M. S. Reginei. O delegaţie de doamne in frunte cu Dna E. Popoviili a sosit la Bucureşti ca să o­ prezinte M. S. Reginei şi să-i aducă la cunoştinţă acest fapt. 1 Mar­h, at a 1919 Reforma electorală Electoratul. — Eligibilitatea. — Incapacitatea. — M­edemna Unica. Incompatibilitatea. Am avut norocul să citesc în între­­­­gime reforma electorală pregătită de dl . Dr. Ioan Suciu, şeful resortului de orga­­nizare. Cred să fac un bun serviciu lu­­i­mii româneşti, dând la vale o schiţă ex-­­ tensivă a reformei, azi, când cel mai viu interes al tuturor se abate asupra ei.­­ Concepută în spiritul unei democraţii­­ viguroase, sincere, păzind dorinţa marei­­ adunări de la Alba-Iulia şi ţintind să cadreze­­ cu reforma electorală cuprinsă în decretul M. Sale Regelui Ferdinand din 15 No­­emvrie 1918, proiectul nostru înfăţişează­­ totuşi o sumă de particularităţi, necesitate­­ de situaţia noastră excepţională aici în­­ Ardeal, Bănat, Crişana şi Maramurăş. Al­­t­fele sunt stările în România veche şi în­­ Basarabia şi altele la noi.­­ Privit în întregime proiectul d-lui­­ Suciu e democratic în înţelesul deplin al­­ cuvântului El deschide cu adevărat în cel­­ mai larg sens porţile Constituţiei pe seama tuturor păturilor sociale de la noi Viitoa­­­­rele corpuri legiuitoare româneşti vor fi­­ expresia cea mai pulsantă cu putinţă a­­ voinţei poporului nostru. Dacă s’a realizat ■ undeva ideea sufragiului universal, în acest proiect se găseşte o înfăptuire de- I plină a ei. Mai mult chiar, ideea sufra­­­­giului universal e înălţată, putem spune, la punctul ei de desăvârşire, căci reali-­­ zează, după cum se va vedea, şi principiul reprezintărei proporţional®, principiu asu­pra căruia cade încă o deasă ceaţă de ner­i orientare în opinia noastră publică. Promitem să revenim în scurtă vreme la o apreciere mai amănunţită a reformei, acum ne mărginim a o schiţa întreagă, dându-ne bine seamă cât de legitim e interesul lumii româneşti de a cunoaşte în sfârşit, care va fi temelia vieţii noastre constituţionale în viitor. Lucru firesc, că proiectul reformei, chiar după ce va fi pri­mit o stilizare definitivă, va trebui de a­­bătut de Marele Sfat Naţional şi sancţi­onat de M. Sa Regele Ferdinand. Abia după ce va fi trecut prin retorta Marelui Sfat, va căpăta însemnătatea, căreia îi este menit. Opinia publică are prilejul să ju­dece şi nu­ cristalizeze păreri, să înles­nească deci de pe acum discuţiile lămu­ritoare, ce au să urmeze în clipa, când proiectul se va depune pe biroul Marelui Sfat ElectoratuL Vom avea două corpuri legiuitoare: Adunarea deputaţilor şi Senatul. Pentru Adunarea deputaţilor, în Ro­mânia veche şi în Basarabia vor alege, prin vot obştesc obligator, egal, direct şi secret şi pe baza reprezintării proporţio­nale, toţi cetăţenii români majori, un nu­măr de deputaţi proporţional cu populaţia. Prin acelaş vot vor alege la noi, dar nu numai bărbaţii, ci şi femeile de la vârsta de 21 ani în sub,­­ dacă sunt români, fară altă condiţie prealabilă, iar dacă sunt de altă limbă, numai în cazul, când vor pu­tea dovedi, că sunt împământeniţi şi au domiciliu real, stabil în teritoriile Ardea­lului, Bănatului, Crişanei şi Marmaţiei. Se deschide astfel un teren de discuţii asupra deosebirilor acestora între cele două reforme. Va fi de competinţa Con­stituantei să hotărască forma, în care să se contopească definitiv cele două pro­iecte. : " In reforma decretată de M. B. Regele Ferdinand pentru România şi Basarabia fiecare judeţ va forma o circumscripţie electorală. In proiectul d-lui Suciu nu se spune deocamdată, dacă circumscripţiile electorale vor cadra cu judeţele. Acest lucru la noi nici nu se poate. In Româ­nia veche fiecare judeţ are un singur tribunal, la noi sunt judeţe (comitate) cu două sau chiar cu trei tribunale (Toron­­talul.) Apoi e enorma disproporţie terito­rială între judeţele noastre (Braşovul—Bi­horul). La noi va trebui să se desfacă judeţele mai mari în două sau chiar trei circumscripţii. Va mai trebui să ţinem seamă de configuraţia etnică, din multe locuri nefirească, a judeţelor şi să com­­punem, în consecinţă, circumscripţiile, din părţi luate din diferite comitate, ţinând insă seama întotdeauna de raportul nu­meric al naţiunilor, căci noi vom păstra în toată curăţenia lor principiile wilso­­niane şi n’avem nevoie de a 1© altera, câtă vreme situaţia noastră etnică ne în­tinde o superioritate dominantă indiscu­tabilă. Amândouă proiectele au apoi în ve­dere marea operă, la care vor fi chemate primele corpuri legiuitoare române și dau reprezintării o bază largă stabilind un de­putat, pentru fiecare număr de 80.000 lo­cuitori (nu alegători). Pentru a realiza o desăvârşită solidaritate socială şi politică, reformele prevăd, ca în fiecare circum­scripţie, unde rămâne o fracţiune supli­mentară ce trece de 20.000 de locuitori, să se mai aleagă un deputat Senatul se va compune din senatori aleşi, tot pe circumscripţii, dar la un nu­măr de 70.000 locuitori. In circumscrip­ţiile unde rămâne un rest de locuitori mai mare de 47.000 locuitori, se va mai alege câte un senator. Alegători vor fi toţi românii de la vârsta de 40 ani împli­niţi (în România şi Basarabia). La noi tot aşa, iar cei de altă limbă numai dac?!, sunt înpământeniţi şi au domiciliu stabil în Ardeal, Bănat, Crişana şi Marmaţia.­­ Senatul are şi membri de drept: In R. şi B. moştenitorul de tron la 19 ani, dar va avea vot deliberativ numai la 25 ani îm­pliniţi , apoi mitropoliţii şi episcopii­ epar­­hiot. La noi vor fi de drept membri ai Senatului: moştenitorul de tron, în aceleaş­i condiţii, apoi mitropoliţii şi episcopii epar­­hioţi ai confesiunilor gr. orientală, gr. catolică, rom. catolică şi ev. luterană. Tot membrii de drept al Senatului va fi la­­ noi şi rectorul de totdeauna al universităţi din Cluj, în vreme ce reprezintanţii uni­versităţilor din B. şi B. vor fi membr­i aleşi ai Senatului, şi anume, aleşi de pro­fesorii şi agregaţii titulari ai unu­versiu­­ţilor. Eligibilitatea. Eligibilitatea prevede aceleaşi condiţii în ambele proiecte: vârstă­ de 25 ani pentru Adunarea deputaţilor, 40 ani pentru exerciţiul drepturilor civile şi politice,­ cu deosebirea numai, că proiectul altui Suciu precizează condiţia cetăţeniei şi do­miciliului pe teritorul Ardealului, Băga­tului, Crişanei şi Marmaţiei, apoi condiţia foarte jată şi prevăzătoare, — ca toţi ai­­gibilii să fi făcut jurământul de supuieri­ şi­­fidelitate statului român unitar. *­­ , f* t. , . . ,­­ Incapacitatea, nedemnita­­tea, Incompatibilitatea. Incapabili sunt cei puşi sub interai­ţiune justiţiară ori curatelă şi cei fălim* s­­taţi încă nereabilitaţi. Nedemni sunt toţi cei loviţi de pena­litatea aplicată în toate ţările em­­usat, apoi dezertorii militari şi cei condamnai la degradaţiune militară. Restricţiunile asta din urmă n’a fost, adoptată de proiectul­­nostru. Restricţiuni de ordin politic nu prevăd proiectele. Incompatibilitatea atinge pe militar­i activi, apoi pe toţi funcţionarii retribuiri de stat (deci şi pe funcţionarii aşezămin­telor de utilitate publică, dacă budgetele acestora se votează de adunarea deputa­ţilor.­ Toţi cei vizaţi pot deprinde dreptu­rile electorale numai în cazul, dacă demi­sionează în 1ot zile libere de la date decre­tului electoral. In deosebire de reforma decretară pentru România şi Basarabia, proiectul dlui Suciu amplifică incompatibilitatea şi cu privire la funcţionarii instituţiunilor par­ticulare, numiţi prin decret regal ori prin decret al Consiliului Dirigent. Dl Suciu­ acordă apoi, în mod firesc, toate drepturi­!*, şefilor de resorturi, secretarilor general al Consiliului Dirigent şi miniştrilor noştri fără portofoliu de la Bucureşti. O esenţială deosebire între cele două reforme e în chestiunea incompatibilităţii profesorilor universitari, profesorilor se­cundari, institutorilor şi învăţătorilor, La forma pentru România şi Basarabia nu acordă numitelor funcţiuni mandatul de deputat sau de senator, în vreme ce în proiectul nostru se spune, că: «funcţiunile de profesor universitar, preot de mir ori învăţător nu sunt incompatibile cu man­datul de deputat sau de senator.» Amândouă proiectele prevăd apoi nu­litatea de drept a contractelor, ce le ar în­cheia între deputaţi, senatori şi între et­at, judeţe, comune etc. Dl Suciu mai adaugă ca o riguroasă precizare în acest punct: «Nici intervenţiile în interesul altora nu sunt admise.» Intr’un articol viitor ne vom ocupa de aparatul electoral. Azi am schiţat partea lui principială. Vom arăta ce sunt birourile electorale, secţiunile şi subsecţiunile de votare, cura se vor întocmi şi revizui listele electorale şi, în genere, întreaga construcţie apara­tului de-o atât de capital însemnătate con­­stituţională. Cititorii au deocamdată un material din de-ajuns de important şi de bogat cult ochii lor. Noi ne vom bucura, dacă prist informaţiile ce le dăm vom contribui la cristalizarea unei opinii publice la înălţi­mea marei probleme a viitorului nostru, care este chiar reforma electorală. Noi, cei de aici, cari am trăit atâtea încercări de vivisecţionare a corpului nocti electoral, pe timpul reformelor lui Colo­mén Tisza, Andrássy, Ştefan Tisza, Váronyi etc., vom respira învioraţi atmosfera lim­pede şi sănătoasă ce se răspândește pe urma celor două proiecte de reformă.

Next