Patria, iunie 1919 (Anul 1, nr. 85-107)

1919-06-25 / nr. 104

ORGAN AL PARTIDULUI ■juaişgg­ ...........v*—­ NATIONAL ROMANI Director: Ion Agârbiceanu Redacția și Administrații: Sibiiu, Str. Cisnădiei Nr. 23 Apare îrs. fiecare zi d­e lucru dimineața ■ ■_________________,a___B ___ _____ in Transilvania 80 Cer — Numeral 40 flieri AD® na Ifieit 4 iii pe atla ,B­redilul regal 60 Lei — Mamorul 25 bani Anul I.­­ Mercur, 25 Iunie 1919 Nr. 104 Primredactor: Dr. Sebastian Bomemisa Anunțuri după învoială Numărul telefonului 343 La situaţia politică Demisia cabinetului Scheidemann în Germania şi demisia cabinetului Orlando­­ în Italia sunt doua fapte de natura de­ a­­ amâna din nou lucrările Conferenţei de pace din Paris. Încă de la înapoierea dele­gaţiei de pace italiane dinn Paris, după unele ştiri, definitivă se vedea limpede ma­rile greutăţi ce se vor mai ridica încă pen­tr­u semnarea păcii. Tot de natura aceasta au fost şi protestele ridicate de statele mici împotriva formulei de protejare a mi­norităţilor. Atât Italia cât şi statele mici n’au urmărit, prin atitudinea lor, să pună pie­­deci în calea păcii aliaţilor victorioşi, dup cum e şi firesc, f când şi ele parte din Antanta. Bărbaţii ce le-au reprezintat şi le reprezintă încă la Conferenţa păcii au fost insă nu numai exponenţii dorinţelor drepte ale popoarelor lor, ci au încercat să atragă atenţiunea Marilor puteri asupra sâmburelui viu de nemulţumire ce ar ră­m­â­nea, neluându-se în considerare preten­siunile juste ale popoarelor ce i-au trimis acolo. După cum Italia şi popoarele mici au luptat p pentru biruinţa Antantei pe câmpul de lupte, tot astfel ele nu puteau să aiba altă conduită la Conferenţa p­oli decât aceea care s grăbească şi sâ asigure sta­bilirea picii pe bazele puse de Aliaţi. Dacă nu erau pretenziunile exagerate ale Sârbilor suntem siguri că atât Italia cât şi România ar fi ajuns la o mai grab­nică înţelegere cu puterile ce hotărăsc la Paris, astfel că azi nu s’ar pune obstacole chiar din partea unor popoare ale Amantei la o pace grabnici. In interesul viitorului comun era de dorit ca marii noştrii Aliaţi avi facă atenţi pe Sârbi cât de primej­dioasă e atitudinea lor pentru toate u rile ce-au fost în alianţi, primejduind roadele câştigate pe câmpul de răsboiu comun. Acest demers al Aliaţilor noştri nu s’a produs pânî acum. Dar credem că nu e târziu să se producă? de-aici înainte, mai ales c­rime din Antantă nu­ poate avea nici un interes si se mîrească numărul acelora cari nu-s aplicat să semneze pa­cea dela Paris. Pentru aceasta revenire militează în rândul cel dintâi demisia patrnetului Schei­­dtmann, şi opoziţia din întreaga Germanie faţ­ă de condiţiile de pace impuse acestei ţă­ri. Germania, de la semnarea armistiţiului a fă­cut tot posibilul ca pacea Aliaţilor să fie z­­dirnisit , sau cel puţin ca să fie uşu­­rate condiţiile p cii referitor la ea. De la început Germania a fost duş­man hotărît a păcii de la Paris, şi a ştiut că e în interesul ei s se amâne cât de mult semnarea oficială. B rbaţii politici germani şi-au pus nă­dejdea ei în revoluţia intern , şi în bolşe­vismul rusesc, pentru a evita urmă­rile unei p*ci dictate de Aliaţi. Când nu a’a mai putut amâna iscăli­­­rea p­oii, s’a încercat ultima cară: demisia guvernului. De­ocamdată, deci, n’are cine isodli tratatul. Opinia public - germană se agiu şi se revoltă împotriva condiţiilor. Care va fi guvernul oare s -şi ia r­spunderea sem­nării în astfel de împrejur*«? Tactica urmat* de germani nu poate fi alta decât să se creeze o situatie tul­bure la ei acas , ca s* nu se poati vedea ce urmăresc. Dar în aceeaşi vreme lucrează pentru înt­rirea lor, cerându-se cu irrsis­tenţă, după ultimele ştiri, unirea Austriei germane cu vechiul imperiu. Din această unire sperează să câştige condiţii de pace mai favorabile de la Aliaţi. Se pare însă că şi aceştia sunt în curat cu ceea ce urmăreşte cerbicia ger­mana, şi din motivul acesta poate, ceare prin mijlocirea guvernului amiralul Colceag s refacă Rusia, deşteptând noui temeri în sânul popoarelor din vechiul imperiu ţarist, care şi-au câştigat independenţa, ridicân­­du-se astfel noui piedici în calea unei grabnice semnări a p­oii. Credem c numai aceia pot fi sincerii sprijinitori ai picii Aliaţilor, cari au luptat pentru biruinţă pe câmpul comun de lupt . Aceştia trebue s fie trataţi ca adevăraţi fraţi la Conferenţa de pace, şi atunci pacea va triumfa ca şi lupta comună. Deportând Germania duşmană, să nu se cread­ă se readuce o Rusie prietenă care să fie factor important a susţinerii păcii viitoare. Rusia a fost du­mană a An­­tantei de la începutul râsboiului, şi poate de mai de mult încă,­­- şi duşmană i-a rămas în tot decursul revoluţiei până azi. Menajarea ei ar fi o nouă primejdie uni­versală. O lege firească spune: prietinii de-o parte, duşmanii de e­h parte. Şi între mar­ginile dreptăţii se î nţelege, totuşi dou tra­tamente se impun: unul pentru prietini şi altul pentru duşmani. Altfel se pot deschide porţile unui nou haos, care să se înstăpânească peste ome­nirea setoasă de lumini­ şi de pace. Nerăbdătorii Faţi de jocul periculos al revoluţio­­narilor din Franţa ziarul »Le Temps« are un articol plin de amărăciune arătând cum toţi aceia, cari au contribuit la izbucnirea grevei mari din aceste zile sunt duşmanii victoriei Franţei. Greva a izbucnit tocmai în momentul când putea să fac­ mai mult rău Franţei. Ziarul susnumit are toată dreptatea în aceste momente grele, când Franţa şi­ toate celelalte ţă­ri aliate trebuie să-şi secere la­urii binemeritaţi ai victoriei lor câştigate cu atât sânge, suferinţă­ şi răbdare se gă­sesc imbecili cari cu scopuri precugetate sau din naivitate prin agitaţii revoluţio­nare mâna apa la moara duşmanului şi cu voia sau fer voia lor se găsesc în aceiaşi tabl«, cu duşmanul lor de ieri. Aceşti re­voluţionari au agitat în Franţa şi Italia pentru pacea »albă« sau pacea fără victo­rie. Dar cu încheierea armistiţiului din 11 Noemvrie ei au fost învinşi împreună cu duşmanul. Azi ei încearcă din nou să-şi scoate capul şi sub anumite forme de agitaţie pentru internaţionalism pericliteaz victoria câştigată şi altfel şi pacea pe care o aş­teptăm atât de mult. Aceştia sunt vecinie nemulţumiţii, pes­cuitori îrs ape tulbure, cari punându-şi am­biţia şi împlinirea principiilor lor himerice înaintea intereselor statului şi liniştei po­porului Îşi bat joc de tot ce a avut o na­ţiune mai sfânt, de idealul care a luptat cu atâta credin­ţ­şi pe care şi în sfârşit la ajuns. Cei cari agit deci în aceste timpuri în aceiaşi direcdie cu fostul duşman fă­când-o el chiar din convingere curată a­­ceia se fac vinovaţi de tr­dare ştiindu-se sigur că aceste agit­ţii în jabila contrară nu se fac din convingere ci cu intenţia de a ne slăbi. Aceşti revoluţionari sunt armele oarbe ale fostului inamic și pentru ca să­ se des­chidă ochii ar trebui să li se pun­ o sin­gură întrebare. Ce fel de pace am fi avut noi dac*, r­ăboiul se termina cu victoria Germanilor? Cad că, pacea dela Brest și București sunt destule dovezi pentru acea­sta. In cazul acela n’ar fi fost vor­ba de principii democratice şi socialiste şi popoa­rele învinse ar fi cunoscut reînvierea unei epoce de absolutism. Militarismul s’ar fi întă­rit mai mult ca oricând în ţă­rile lor. Multe din acele principii pe­ntru cari agită aceşti nemulţumiţi revoluţionari sunt admise de chiar popoarele din care fac parte, aduse pe tapet însă în aceste zile de criză ele periclitează victoria şi deci ori­cât de frumoase ar fi ele devin odioase în faţa celor buni a căror supremă ţinti este fericirea ţării. Si­ fie lesate aceste lucruri pentru alte vremuri când mân în mâni le vom spri­jini cu toţii în statut bine consolidat şi într’o atmosfer mai liniştit­ ca cea de azi. Răbdarea nu trebue s--i p­teseasc tocmai în ceasul din urmă. Să nu z­dă­rniceasc cu agitaţii de a­­cest fel pacea, care se apropie şi pe care aceste agitaţii o fac să întârzie dând noui speranţe duşmanului. Ceea ce ziarul francez recunoaşte pen­tru Franţa, credem e folositor şi pentru noi. Pinito!­ft rrro îl rpzitaiiilor saiei tiuituri ilicit? io friza artoaiă (Ce spane dl ministen delegat Iancu Nistor) Bucureşti, 22 Iunie 1919. Comunicatele ce s’au dat despre Con­siliul de miniştri ţinut s­ptămâna trecute sub preşedinţa M. S. Regelui la care a participat d. Iuliu Maniu şi despre consfă­tuirea de la Casa Şcoalelor între dd. Şt. Cicio-Pop, V. Goldiş, I. Nistor şi I. Inculeţ, au fost urmă­rite de publicul mare, cu cel mai viu interes. Presa a relevat de la în­ceput rolul hotărîtor pe care-l au în rezol­­virea crizei actuale reprezentanţii ţârilor desrobite. Deci pentru a afla în mod direct ce spun şi ce intenţionează miniştrii noilor ţi­nuturi ne-am adresat cu aceasta întrebare dlui ministru Iancu Nistor, care a bine cit a ne primi şi a ne da următorul r­ăpuns: — E firesc ca atunci, când e vorba de rezolvirea chestiunilor privitoare mai mult la ţinuturile alipite, noi reprezentanţii lor să fim întrebaţi în primul rând. Consiliul care va avea să decidă în rezolvarea crizei va ţinea seamă de avizul provinciilor care fac laolaltă căi România întreagă şi care sunt atinse direct prin ho­tărârile conferenţei de pace. Intre mine şi colegii mei din Ardeal şi Basarabia este cel mai deplin acord, aşa încât suntem si­guri că cuvântul nostru va fi ascultat. Suntem încredinţaţi că în carul for­mării unui nou cabinet M. S Regele nu va face nici un demers fără a ne consulta prealabil. — Care e punctul DVoastre de ve­dere în privinţa atitudinii României faţă cu hotătrîrile Conferinţei de pace? — Noi stăm pe punctul de vedere al tratatului din 1016. Cerem respectarea ho­tarelor pe care le stabileşte acest tratat. Sunt împotriva controlului economic şi duş­man al controlului minorităţilor. Controlul economic ne-ar duce la o aservire economică iar dreptul de control al celor patru mari puteri în chestiunea minorităţilor ar crea în România două categorii de cetăţeni: unii cetăţeni români, iar alţii cetăţeni­­ inter­naţionali. Şi aceasta nu e nici în interesul nostru, nici într’al lor. Noi vrem o pace dreaptă care să ne asigure hotarele etnice și să ne respecte neștirbită suveranitatea. Coresp. Aiecern­e ia totală O telegramă din Praga, pe care o pu­blicăm în Nrul de azi al ziarului nostru anunţă că în Cehoslovacia s’au săvârşit alegerile pentru parlament pe baza votului universal secret. Alegerile au decurs în de­plină ordine în întreg cuprinsul noului stat. Două momente ţinem să remarcam, cu prilejul acestor alegeri: întâi, că Cehoslo­vacii nu s’au temut si Inceap» campania electorală în împrejur rile de azi, ceeace denotă maturitatea politică a poporului cehoslovac, şi al doilea, majoritatea zdro­bitoare a socialiştilor naţionali faţă de social-democraţi. In Praga au fost aleşi 43 socialişti-na­ţionali şi numai 27 democraţi. Aceşti din urmă au reuşit cu deosebire în suburbiile oraşelor de pe teritoritorul Cehoslovaciei, între elementul mai puţin cult şi mai lesne încrezător în lozincele internaţionalei. Credem că biruinţa socialiştilor naţio­nalişti e cea mai bună dovad­­e în Ceho­slovacia nebunia bolşevică nu s’a putut cu vădi, şi nu va putea avea vre-o influinţă nici pe viitor. Mai e o evidenţiare a adev rului , în statele nou înfiinţate, pe baza princi­piului de naţionalitate, democraţia interna­ţională n’are ce cauta, ci numai socialismul naţional, c idea de naţionalitate şi senti­mentul naţional trebuie să fie la baza vieţii de stat a ţărilor celor noui sau mărite. Ştirii Frilii livra­­i Ilin Comandantul trupelor aliate din orient, dl general Franchet d ’Esperey în c Istoria sa spre Arad şi-a exprimat dorinţa de a se opri la Sibiiu, pentru a avea o convor­bire cu dl Iuliu Maniu preşedintele Con­siliului Dirigent. Azi la orele 10 înaltul oaspe a sosit cu un tren specia în gara Sibiu unde era aşteptat din partea tu­uror notabilit­ăilor. Erau de faţ din partea armatei, dnii ge­nerali: M­odorescu, comandantul trupelor din Transilvania, Panaitescu, şef de stat major, Doma­nianu, S. Herbay, Florian, pre­cum şi alţi mulţi ofiţeri superiori. Consiliul Dirigent în frunte cu dl Iuliu Maniu, pre­şedinte de consiliu cu secretarii ş­i şefi de resort, Aurel Vlad, R. Boilă, Haţigan şi Jumarca, dnii secretari generali I. Onişor, O. Ghibu, Lucian Borda, poetul Oct. Goga, dl Silviu Dragomir, reprezentanţii presei şi toţi funcţionarii superiori şi inferiori ai diferitelor resorturi. Când a sosit trenul muzica a intonat Marseilleza şi înaltul oaspe s’a dat jos în­­ro-­it de dl colonel Rosetti şi câ iva ofiţeri francezi in mijlocul ovaţiilor publicului. Dup ce a fost salutat din partea dlui ge­neral Ma­rd­rescu, a trecut în faţa dlui Iuliu Maniu care salutându-l ia adre­sat câteva cuvinte pline de căldură la adresa ţării şi armatei din care face parte distinsul oaspe. Aceasta bucurie ce o sim­ţim noi desrobiţii când avem în mijlocul nostru pe generalul aliat, care cu lovitura puternică dar în Balcani a produs prima zguduire în rândurile duşmanului. Dl general răspunde emoţional re­amintind întrevederea de la Belgrad cu contele Károlyi c­ruia i-a adus la cunoş­tinţă încetarea autorit­ăii Ungariei asupra naţi­nalit­ţilor. Se bucur că ne poate saluta ca pe nişte cet­­eni ai României­ Mari. Trecând prin frumosul Ardeal a v zut pretutindeni rezultatele ordinei şi ale muncii, două lu­cruri cari ne caracteriseaz . Trupele fran­ceze stau gata la Seghedin, ca la semnalul dat dinpreun cu trupele române s& înain­teze ocupând Budapesta, şi astfel să ne facă dreptate. (Ovaţii puternice în public). Are speranţa sigur­ă că în România între­git naţiunea română va ajunge la rolul care îi compere între popoarele civiliza­t. Vorbirea e acoperit de strigate de „Ura“ şi „Vive la France“. Dl Maniu îi prezinţi pe unii şefi de resort, secretari generali şi alte personali­tăţi marcante, înaltul oaspe trece în reviste ofiţerii şi compania de onoare. Spune motivul care l-a făcut s se oprească la Sibiiu şi anume, dorinţa de a-l cunoaşte pe dl Maniu şi de a avea o con­vorbire cu el. Pleac apoi însoţit de dl Maniu ca să vadă oraşul fiind aşteptat de tot publicul la gar .Se întoarce apoi la gară şi are o convorbire lung în comparti­mentul său cu dl Maniu Mai târziu apoi la dorinţa dsale îi sunt prezentaţi ceilalţi şefi de resort, şi dl Octavian Goga. Trenul pleac apoi în sunetul Mar­­siliezei şi ovaţiunilor puternice ale pu­blicului. Basarabia da astăzi Prefacerea totală a Basarabiei şi tendinţa de a se romaniza a nouei provincii Criza intern şi externi prin care trece ţara a atras în capitală o seam de buntaşi ai vieţii publice din toate ţinuturile alipite — deci şi din Basarabia. Am avut fericitul prilej şi vorbesc cu unii din ei şi s­ă flu câteva lucruri interesante despre viaţa politică şi socială a sorei noastre „cea mezină“. Basarabia a adus Rusiei, în cursul trecătoarei lor vieţuiri împreun , o mulţime de surprize, şi e incontestabil că ne p­ă­streaz şi nouă destule — bine înţeles — de altă nature decât Rusiei. Dospeşte acolo un aluat — aluatul democraţiei sincere, adevărate — care bine întrebuinţat se poate uşor transforma în cel mai puternic ciment al clădirii României­ Mari. De aceea socot câ Basarabia ar me­rita, chiar şi în zilele crizei actuale, o mai stăruitoare luare aminte, decât i o acord presa româneasc . * Starea de spirit. Nimic n’ar fi putut scoate mai bine la iveal starea de spirit şi simţemintele Ro­mânilor basarabeni decât aşa numita „pri­mejdie bolşevic­ă. Atunci când vr­­maşii neamului românesc ar fi fost îndrept­ţiţi s se aştepte ca prezenţa la malul Nis­trului a­l ar­matelor lui Lenin şi Troţki să producă în Basarabia o schimbare a situ­aţiei *n senzul dorinţelor lor, ţăranii basa­­rabeni — chiar şi cii de neam strein — prin ţinuta lor hoterâtâ le-au­­ arătat că între stăpânirea românească şi anarhia bol­­şevică nu se face alegere. Ţă­renii nu numai C. nu au răspuns prin încercări de r£s­­coale ademenirilor bolşevice de dincolo şi de dincoace de Nistru, dar când hoardele armatei roşii au încercat şi pună la probi vigilenţa dorobamului biruit de toate p­uţile, ei înşişi au dat ajutor armatei ca să arunce peste Nistru oaspeţii nepoftiţi şi nedoriţi de ei. Sunt multiple cauzele care au redeş­teptat în sufletul Românilor din Basarabia vechea conştinţă şi mândrie naţional­ă. Cea mai de căpetenie cauza e f­a îndoială con­tactul intim de un an şi mai bine cu sol­datul-mucenic care Un să se întrebe vre­­odat* de răsplata ce i s’ar cuveni pentru aceasta „slujb­a adevă rată “, veghiază pentru siguranţa moşiei lui. Ce adânc înţeles are faptul c soldatul român nu mai e pentru el „român“, adec* de un neam cu totul strein; îi zice acum moldovan ca om­ şi cărui român din Basarabia ! Dându-i nu­mele, a cărui mândrie nu i-a putut-o şterge nici ţarismul, îi dă întregul s­u suflet — unit şi nedisp­ăţit până dincolo de Car­­paţi. Propaganda serioas şi sistematici care s’a f&cut de toţi aceia în care s’a aprins sau a ars f­olia credinţii, şi-a avut şi ea partea ei de bine. Mult a contribuit la îndeplinirea ope­rei de naţionalizare organizarea admini­straţiei şi a judec­­oriilor. Basarabenii par a fi moştenit într’o măsură mai mare decât ceilalţi români simţul vieţii pub­ice, carac­teristice strămoşilor noştri. Anarhia în care au ramas judecătoriile de pace dup revo­luţie până la reorganizarea lor de c­tre români, a fost pricina a o mulţime de tul­burări între răzeşii cari nu recunosc oricui dreptul şi competinţa de a se pronunţa în controversele lor. Acum la toate judec­­o-o­riile de pace funcţionează un judec tor basarabean asistat de un magistrat din ţară. Se face deci judecata după legea ţării şi dup obiceiul locului, în limba moldovenescă, încât împricinaţii nu sunt nevoiţi să-şi de­a acasă cu bobii ca să vad cine a câştigat — cum f ceau pe vremea stăpânirii muşc­­eşti. Şcoala, care sub ruşi nu era decât o fabric de rusificare, pus în slujba ei a­­dev­erată , a mulţumit aşa de mult pe ţă­rani încât au început s -i arate un interes deosebit, să se îngrijeasc de înbun­­ăţirea ei şi multe comune fruntaşe să ceară în­fiinţarea de­­­coli medii şi profesionale. Propi­şirea bisericii se vede din stin­gerea diferitelor secte care ameninau uni­tatea de credinţă a poporului basarabean. Re­­troducerea limbii româneşti în biserici a întemurat motivul de la care porneau toate sectele. Slujba fiind înneleasă poporul nu mai simte nevoia sufleteasc de-a asculta pe profeţii cari pe atunci tot nu erau aşa de mincinoşi fiindc îi predicau cuvântul lui Dumnezeu în limba lui pe înţelesul lui. Problema naţionalităţilor. Pe cât de unitară, de fermă ni de con­ştient e starea de spirit la Români, pe a­­tât de zâp­ciţi sunt­ Ruşii şi Ucrainienii. O parte­ din ei n’a renunţat încă la cre­din a unei întoarceri a lucrurilor, o alta însă s’a pus pe puteri să înveţe româ­neşte. Mulţi au intrat în slujbe — depu­­nând bine înţeles indispensabilul jurământ de credin,*. Elementul cel mai loial sunt Nemţii. Element de muncă şi de ordine, Nemţii

Next