Patria, iulie 1919 (Anul 1, nr. 108-132)

1919-07-01 / nr. 108

orgaSI AL PARTIDULUI NATIONAL ROMAN Â.g»»**€î ÎJ£i fleoas?® asi «I© luosrot Director: ion Agârbiceanu Redacţia ţi Administraţia: Sibiiu, Str Cisnădiei Nr. 23 t: fanmva a via ip* m # m i ■ p® t,n an 75 Lfeu — 150 Cotv p® za ®m 4o Lei — e© cor., •« M­­8# BH « IBP m W« S$ ■ pe « an 20 Lei - 40 Cop., Numărul 30 Eiastii - 60 flier? Anul I. Marți 1 Iulie 1919 Nr. 108 Prim re­dactor: Dr. Sebastian Bomemisa Anunțuri după învoială Numărul telefonului 343 Mm âmmm iimâm ea* kiwwifiil Nu numai de dragul Ţârii, de dragul clădirii celei noui ce e acum în curs de zidire, suntem obligaţi să muncim şi să suferim, să stăm de pază, gata de a res­­trânge orice lovitură, ci şi de dragul no­stru, a vechilor iobagi, liberi azi şi uniţi cu fraţii noştri cari au atâtea veacuri de libertate în urma lor. . Dacă din silă şi din poruncă potrivnică sufletului nostru am fost în stare, numai pentru a nu ne ieşi nume rău, să ţinem de atâtea-că cu străşnicie piept furtunilor ce se abateau asupra stăpânilor noştri, azi când oprim prin trezvia, priceperea şi vi­tejia noastră prim­ejdiie de la noi înşine, virtutea noastră trebuie să fie neasemănat mai mare. Căci azi dragostea faţă de noi înşine, faţă de neamul nostru este şi trebuie să fie imboldul de căpetenie care vă di­ tăria răbdării, prin care se fac toate lucrurile mai şi bune . Dacă am apărat şi am păzit pe aceia dela cari nu ne puteam aştepta la nici un bine, să nu ne apărăm pe noi înşine? Nu suntem noi, neamul românesc, vrednici de această apărare? întrebarea aceasta îndeamnă: Nu sun­tem vrednici de­ o soartă mai bună? Nu suntem vrednici de lumină şi pu­ere? Ne­ar plăcea mai bine s*­ rămânem veşnic slugi? Să nu ne schimbăm niciodată în vultur care spintecă nemărgenirea? Desigur că urîm întunerecul, urîm ro­bia şi că sufletul nostru e însă oşat după o deplină libertate. Desig ur că nu i suflet de român, fie că an, f e intelectual, care s* nu se simtă sdai­c umilit de câe ori se gândeşte la trecut şi să nu viseze cele mai mari înălţimi, gândindu se la viitor. • Dar libertatea acestei desvol­ă i sufle­teşti nu se poate avea d cât la tine scasă, aceasta o şt im cu toţii din experienţa tre­cutului Acest „acasă* inbuie să ni-l zidim deci, nu numai pentru hodina trupului, ci mai ales pentru a n- pu­ta înfrumseţa, după plac, sufletul nostru. Odată ziceam : S­ăm cu arma în mână, ne dânzolim pe toate câmpurile de b­­aie pentru cei ce ne sugrum . Şi aveam drep­tate. Alţii ostaşi din alte vremuri puteau să zică: ne resboim pentru pofta de câştig ş­i de mărire a mai marilor noştri. Şi aveau dreptate. Noi azi, dând tot ce ne cere iubirea de neam, nu putem zice decât: o fscefci pentru noi şi pentru copiii noştri.­­ La noi nu se pot scorni nici minciu­nile pe cari duşmanii le aruncă cu gânduri rele. Noi nu luptăm, nu stăm de pază , rii noastre, nici pentru boierii nici pentru ca­pitaliştii noştri, din simplul motiv că noi Românii nu avem nici boieri, nici capi­talişti. Noi ne putem iubi şi trebuie săă ne iubim din adâncul inimii sprijinin­­du-ne pentru că avem cu toţii aceleaşi interese. La noi nu sunt clase de oameni, în poporul nostru n’au fost şi nu sunt slugi şi stăpâni; am fost şi suntem pe-o formă de săraci ţărani şi intelectuali. Şi când ne gândim la o soartă mai bună, când ne străduim să ne-o câştigăm, mergem pe un singur drum cu toţii. Noi trebuie să îns­ăpânim o dreptate pentru toţi, pentru că de subt jugul nedrep­tăţii am cşit cu toţii. Pentru ce ar putea avea mai mare in­teres preotul din sat, sau dascălul, sau no­tarul, sau medicul, şi cread că e nevoe de-o straşnică fazi în jurul ţării noastre, decât ţ­ranul? E prevăzut sau se poate şi numai b­uni c- unii vor profita mai mult în România­ Mare decât alţii? Reforma a­­grară şi legea electorală ii priveşte pe inte­lectuali sau pe­­ răni ? Şi dacă ei întreamnă şi fac propagand în interesul nostru al tuturor se poate spune de un om cuminte că ei ar umbla s duc în rătăcire pe cineva? In ce rătăcire? A ne p’zi­­ a fi ga'a si ne ţinem ceea ce am gâştigat, ee râ­ticire? Noi, noi trebuie *$ avem sinceritate, deplină încredere în noi, şi dragoste fr*­­tească Putem iubi acest neam în tota'ita­­tea lui f ră gânduri tâlcuite. Ideile străine c ^domnii pot fi duşmanii popom u»«, la noi sunt absurde. Acolo unde subt numele de domn* se înțelege boeru’ sau marele capitalist se poate ca el r* fie dușmanul Dar la vot ce-a fost *i ce rste un domn de român ? Conduc torul intelec­ual al po­porului, sau mai bine zis luminile cari s’au aprins din însuși mijlocul poporului pentru a ar­la tuturor c­ro­ rile. Iar dacă e vorba de traiul zilnic, nu ştiu c­i cu care ţ ■ ran ar schimba cu un domn de azi. Se înelege sunt şi abateri de la reguli, dar nu numai între domni ci­­ între ţă­rani. Cinstea nu-i legată de învă­lul ci de sufletul omului. Astfel noi şi de dragul nostru trebuie s s fim gata a ndura orice mizerie pentru închegarea României Mari. Nime­nu ne-a avut dregi în trecut, s ne supun cel puţin noi acum când putem. Şi de dragul nostru, şi al viitorului nostru s fim gata a aduce orice jerîfft, pentrucă suntem vrednici. A. ulu­i MM III III Belgrad, 30. Sîmb­­ă a avut loc aici un foarte important, consiliu de miniştrii, în care s’au discutat ultimele ştiri, sosite dela conferinţa de pace precum şi în reg­­­im­ cu conflictul italian importanţa schim­bărilor survenite n guvernul italian. Con­siliul de miniştrii a discutat şi comunicarea primit de la cei 2 specialişti financiari sârbi din delegaţii de pace, conform că­reia Iugo­slavia ar urma s­­a asupra sa o mare parte din datoriile fostei monarhii Austro - Ungare. Dup­­ aceste comunicări conferinţa de pace ar impune Sârbiei s­pi teasele din aceste datorii 3 miliarde coroane pentru te­ritoriile alipite din fosta monarhie propriu- zis iar 250 milioane pentru Bosnia. Şe­dinţa consiliului de miniştrii a ţinut toat ziua. Predominând convingerea că în această chestiune nu se poate t rata decât la con­­ferin­a de pace, s’a ales o delegaţiune spe­cială compusă din 5 miniştri, care a şi ple­­cat ieri la Paris, spre a apă­ra acolo intere­sele Iugoslaviei. Este interesant faptul sub­liniat de cercurile guvernamentale din Bel­grad ci datoria ce se pune în sarcina Sâr­biei este mai mare decât despăgubirile de răsboiu ce ar urma a le prim­easc. (Ag. Dacia). Belgrad, 20. Sliga neliniştitoare des­pre participarea în mare i sur şi a Sâr­biei la achitarea datoriilor fostei monarhii Austro-Ungare a fost comunicată guvernu­lui Sârb de fostul ministru Pencovici, ac­­tualmente delegat special financiar al Sâr­biei la Paris. Dup­ind ca­iunile acestuia ar urma ca Sârbia să pliteasc o parte din datoriile fostului imperiu dinainte de r­sboiu şi o parte din datoriile de r­sboiu. Delega­­ţiunea speciali de miniştrii care este com­pusă­ din domnii, Tripcovici, Marincovici, Gluhici şi Kramar este condus de însuşi primul ministru Protici. In cercurile politice precum şi în masele adânci ale poporului ştirea , a produs o adev­rat?» consternare. (Ag. Dacia). Belgrad, 30. In faţa palatului ministe­rului de externe, unde s’a unut importan­tul consiliu de miniştrii, se adunase o mare mulţime de oameni, care în urmă aflând de grelele condiţiuni financiare, impuse de la Paris, şi-a manifestat sgomotos con­sternarea. (Ag. Dacia). Stei­ns­feisa­l­ kauen, 29 iunie. Se anunţă din Berlin că guvernul ger­man a găsit în casa meseriilor din Ber­lin o jumătate de milion foi volante prin care liga spartachistă îndeamnă la restin­­­narea guvernului. Guvernul a mai prins şi convorbirile telefonice dintre răsvrătiţii din Hamburg şi comuniştii din sfatul po­pular al Berlinului privitor la o nouă re­voluţie. In toată Germania se agită pen­tru înlăturarea adunării naţionale şi înte­­meierea unei­ republici sovietiste. Comu­niştii organizează greva generală de la căile ferate guvernul, însă crede că va înlocui imediat ce greva se va declara o bună parte din grevişti prin grupuri teh­nice din armata de apărare a ţărei. Uniu­nea subofiţerilor germani a declarat mi­nistrului apărărei ţărei Noske că lăsând la o parte convingerile lor politice vor da necondiţionat concursul lor guvernului și se vor supune ordinului lui. Comunismul în Hamburg Lyon, 29 iunie. Comuniştii sunt încă în putere. Tru­pele Guvernamentale n’au putut până a­­cum restabili liniştea. Spartachiştii dis­pun de multe lumuii. Oraşul­ este condus de 12 bărbaţi aleşi din muncitorime. Gu­vernul a luat măsuri pentru restabilirea ordinei limitând noui trupe. 1. B­avaria nu se deslipeşte de Germania München, 29 iunie. Guvernul bavarez a lansat un mani­fest de credinţă­ cătră Germania, spunând că oricare va fi sfârşitul păcii, oricum va ieşi de la Conferinţă, nu ne va deslipi de ea. * . Mila­iei Ultimile tărăgănări ale Germaniei Paris, 29 iunie. Detasta, secretarul conferinţei a fost însărcinat de cei 4 să meargă la Versailles pentru a întreba pe von Haniel când so­seşte delegaţia germană însărcinată cu sem­narea păcii. Von Haniel a răspuns că nu are nici o ştire de la guvernul său, care s-a mutat din Weimar la Berlin unde a sosit Miercuri seara. Germania a semnat tra­tatul de pace Paris, 30 iunie. Săm­bătă după amiază la ora 3 în palatul Galeria Oglinzilor din Versailles, a fost semnat tratatul cu Germania. Reluarea lucrărilor cu Austria Paris, 66 Iunie. Luni se reia tratatul cu Austria și se prepară tratatul cu Bulgaria și Turcia. Matul pil in­­at era Cotoroi si Can franceză Paris, 30 Iunie. Lloyd George va vorbi în Camera Co­munelor s­upra făcei, iar Clemenceau în Camera franceză, unde va depune tratatul pe biroul Camerei. Camera franceză a ales o comisie pentru studierea tratatului de pace. Au fost aleşi toţi reprezentanţii gru­părilor politice, între cari şi 9 socialişti. . J . : — Presa enguenft si România — «Niciodată n’am avut nici o îndoială că soldatul român îşi va face datoria până la ultima limită a capacităţii sale morale şi fizice" Cu aceste cuvinte îşi Introduce corespondentul din Bucureşti al lui »„Times" scrisoarea ce i o adresează ziarului s­a. Când toate oştirile din Europa slăbesc în faţa bandelor bolşevice, când toţi oş­tenii Europei se lasă, mai mult sau mai puţin, ademeniţi de ideile anarhismului roşu,­­ singur soldatul român stă ne­clintit împotriva valurilor cari caută să dis­trugă tot ce generaţii nenumărate au cu­cerit în veacuri lungi prin muncă biru­itoare şi isbânditoare. Niciodată presa stre­ină n’a scris cu mai multă că­du­ă despre soldatul român, nici chiar in vremea sfor­arilor supraomeneşti pentru a opri trupele lui Mackensen, decât acum când au ajuns la Tisa, cu arma la picior, stă paza ne­înfricată, cum stă pază neînfricată şi pe Nistru. „Ofiţeri ai misiunilor militare aliate, — continuă corespondentul lui „Times", — au vizitat frontul românesc din Tran­silvania şi mi-au comunicat impresiunile lor. Eie se pot rezuma în câteva cuvinte. L-am găsit pe soldatul român „clothed in rags and in courage" — „îmbrăcat în sdirenţe şi fltraj." Va fi aşa, nu ştiu. Va fi şi azi îm­brăcat în sdirenţe, nu ştiu... Dar că este îmbrăcat şi azi „în curaj" nu mă îndoiesc nici o clipă, cum nu se mai îndoieşte ni­meni Azi, în zadar caută radiogramele roşii să impresioneze lumea cu pretinsele vic­torii bolșeviste asupra oștirilor române. Ele sunt înregistrate cel mult cu titlu de simpli curiositate. (Și radiogramele curg fâră con­tenire, câă vreme comunicatele noastre sosesc rar de tot, târziu de tot. Dacă n’ar fi birou! nostru de presă din Berna, am fi reduşi la telegramele lui Kuhn şi Lenin). Cu toată admira ia aceasta pentru sol­datul român, căreia mai ales presa engleză ii dă expresiune atât de deasă, cu toată simpatia vădită pentru poporul român care se reflectează din scrisul tuturor celor cari au avut prilejul să cunoască acest popor, în jurul chestiunei româneşti, în jurul re­­vend­cărilor­­noastre plutele par’că e um­bla de înd­oială. Pe de-o parte admiraţie şi simpatie pentru fapte, de-aia parte neînţelegere, aproape duşmănie, j pentru revendicările lui cele mai juste., Nu este nevoie să precizăm­­ această duşmănie care se desprinde din tot ce se hotăreşte şi mai ales din ce nu se hotăre­şe la Paris Fârâ îndoială este o contradicţiune în aceste atitdini, dar o contradicţiune ce se explică foarte uşor: admiraţia şi simpatia sunt sentimentul ge­neral, ele reprezintă opiniunea publică re­cunoscătoare a serviciilor ce le aduce sol­datul român în lup­ă împotriva bolşe­­vismului; neînţelegerea şi duşmănia re­prezintă numai interesele şi p­rocupările unor anumite grupuri şi grupări interna­ţionale cari şi-au întins aripile asupra a tot ce se numeşte Conferenţa de la Paris. Este semnificativă sub acest raport simpatia cu care a fost salutată de presa engleză hotărârea Românilor de­ a pune capăt uneltirilor bolşeviste ungureşti în ţi­nuturile locui­e de Români şi a începe desarmarea bandelor roşii fără a mai aş­tepta o autorizaţiune care cu siguranţă ar fi întârziat. Câteva zile numai cuvinte de încurajare şi de­ laudă, pentru energia ro­­mâneasc­ă superioară, apoi deodată din nou un diapazon mai coborît şi pe urmă nimic. Contradicţiunea aceasta este o fidelă reoglindire a conflictului ce frămâmă azi întreaga via « politică» din Apusul Europei. Este conflictul între cei ce au p­rimit pentru ţara şi au adus sacrificii pentru victorie, şi între cei ce au stat la o parte când a fost vorba de sacrificii şi cauţi să-şi im­­puie acum voinţa când este vorba de roadele victoriilor. Un lucru este cert: din acest confict biruitoare va eşi opiniunea publici care tot mai slăruitoare se ridică împotriva grupăilor internaţionale înteme­iate numai pe interese financiare cu rădă­cini în toate statele cari s’au prăbuşit sau sunt aproape să se prî­buşească. Cheia con­radicţiunîi este censura care începe să fie singura armă în mâna celor cari ieri erau stăpâni necontestaţi pe una­nimitatea naţiunilor. Censura poate să su­părite manifestarea unor simpatii, dar ea nu poate să suprime aceste sim­patii însăşi şi ele, în Anglia ca şi aiurea, sunt de partea soldatului român „îmbr­bat în screi­e şi în curaj" — care el va resolvi chestiunea aspiraţiunilor noastre naţionale, şi nu reprezentanţii capitalului internaţional. Simpatiile generale îi sunt de pe acum asigurate. Coresp. Hi ie mmm a stai­ şi misiilor in­­mii — începerea lucrărilor — Cuvântul de deschidere a d lui Haţegan — Comisiunea de examinare a advoca­ţilor şi magistraţilor şi-a început lucrările la Cluj în sala apelatorică de la palatul curţii de apel, indicând prin acest act o fază nouă şi importantă în munca grea de organizare a noului stat român. In pre­zenţa ministrului de justiţie Dr. Aurel Lazar şi a tuturor judecătorilor dela tri­bunal şi dela curtea de apel, a advocaţi­lor precum şi a altor persoane marcante­­ a vieţii publice româneşti din Cluj, într’o­­atmosferă sărbătorească, potrivită însem­nătăţii momentului, cu o voce clară, tre-­­ murată de mândria naţională dl primpre­­şedinte Dr. Emil Haţiegan deschide prima sesiune a comisiunei de examinare cu următoarea vorbire plină de conţinut: Cuvântul de deschidere al d-lui Haţegan. •­ Noi încă nu umblăm pe căile uşoare pregătite de munca secolilor de cultură. Noi astăzi facem munca grea şi isto­vitoare a spargerei de drum. Credinţa naivă, că la rezultatul ajuns de alte naţiuni, în decurs de veacuri cu lupte grele, noi vom ajunge în câteva decenii cu o nizuinţă serioasă, ori cu o imitare isteaţă — nu e altceva decât o interpretare şi pricepere falsă a desvol­­tării organice a ştiinţei. Valoarea adevă­rată — a instituţiunilor nu se poate trans­planta aşa uşor ca formele exterioare ale acelora. Valoarea adevărată, conţinutul variat şi bogat al instituţiunilor dn franciul unei munci tenace şi neobosite. Sfărâmându-se toate din fostul stat astăzi legiferarea, refacerea justiţiei pre­tinde mâni dextere. Umblăm printre ruine, a trebuit să răsturnăm multe instituţii, ca să putem crea altele noui, cari să oglindească su­fletul românesc. Şi »dreptul« — ca atare — nu e te­zaurul unei lumi de ştiinţă, făr’ a vieţii ce palpită şi să sbate încontinu. Valoarea dreptului trebuie măsurat nu ca valoarea teoriei, — ci cu aceea a vieţii practice. E adevărat, că pregătirea aprofun­dată juridică — e condiţiunea sine qua non a unei justiţii conştienţioasă, unitară şi că iscusinţă în legi — de multe gre­şeli şi falsităţi apără chiar şi pe omul laic; dară în contra răpirei drepturilor, în con­tra eluberării legilor — singur ce ne poate apăra e tăria ce zace în simţul de drept al poporului. Datoria magistraţilor şi a advocaţilor este­­ de a întări acest simţ de drept, de a-l apăra în contra tuturor uneltirilor păcătoase. Pentru că ştiut este, că acest simţ e cel mai puternic apărător al legii,­mai pu­ternic, ca organele puterii statului şi ale justiţiei. Când astăzi prima dată dăm exame­nul de magistraţi şi advocaţi — sub do­­minaţiunea românească — * simţim o a­­dâncă satisfacţie, fiind noi întâii părtaşi ai acestei zile însemnate şi să mulţumim­­celui atotputernic, că ne-a învrednicit­ să a­­jungem şi aceasta zi.

Next