Patria, iulie 1920 (Anul 2, nr. 141-164)

1920-07-02 / nr. 141

Vineri 2 lelia 1020 Numărul 2 Co­lane AnOI II. Numarul 141. DIRECTOR! ION AGARBICEANU REDAQTIA Sl ADM1N1BTF CLUJ, Str. REGINA ’ ANUNXJ PRI*^ mmm HATieitu. mwlm PRIM-REDACTORI RADU DRAGNEA ABONAMENTUL­ PE UN AN 240 LEI - 480 COR PE V. AN 120 LEI — 240 COR PE V. AN 60 LEI —120 COR TELEFON |?a iîriî In­ chestia universităţii ungureşti I * * A- — — — - - ~ A'» - Mi /V * «■ JLJi au lum —.-----. »­­ . . . (%*) Cu 1918* a dispărut pantru tot-? deauna apăsarea ungurească. A învins dreptatea istorică — pen­­tru că a sosit plinirea vremurilor. Iar acum — trebuie să facem soco­­teala trecutului — ca să dispară tot ce ar conturba des­vol­tarea liniştită a forţelor ro­mâneşti deslănţuite. Fără această socoteală nu ne vom bucura­ de fructele învingerii şi vom fi ne­demni de timpurile în cari trăim. Furia războiului mondial, alungată de pe câmpurile udate cu sânge — s’a refu­giat între noi — acasă, şi aici vrea să şi facă ravagiile. Politica nefastă — care nu cunoaşte frate şi care uită trecutul dureros dar plin de nădejdi In aşteptarea zilelor de bucurie — ne face orbi. Nu vedem, nu auzim ce se pe­­trece în jurul nostru şi n lupta nebună — pentru asigurarea puterii vremelnice — suntem în stare da-a jertfi viitorul, care nu e al nostru. In goana aceasta nebună — licităm asupra bunurilor neamului — şi nu observăm cursa şi abizul, robia, ce ni-sa pregăteşte cu atâta cutezanţă şi iscu­sinţă. Cine cunoaşte firea Ungurilor şi ten­dinţa lor de a-şi menţine şi pe mai de­parte poziţia, care au avut o, pe acela trebuie să-l cuprindă o grijă de soarta nea­mului. De aceea din bună vreme vizăm pe cei dela putera bine să grijească, nu cumva se scăpăm frânele din mână. Pen­­trucă — după părerea noastră — a men­ţine pe Unguri pe mai departe în aceeaşi situaţie favorabilă, înseamnă a continua cu nedreptatea în urma căreia am suferit noi ardelenii secoli de-a rândul. Noi azi, trebuie să facem cu Un­gurii o socoteală dreaptă, una pentru tre­cut şi alta pentru viitor. O mie şi mai bine de ani — toate izvoarele de venit a statului au stat la în­­dămâna lor. Ei au fost copiii răsfăţaţi ai statului maghiar, iar noi maşteri, daţi totdeauna­­ magistraţi, cari sa fie numai ai lor. Tot ce a fost în star­e­a lor la o parte era, era unguresc. In urma acestei politici de desfiinţare a altor neamuri, Ungurii s’au desvoltat în cultură, s’au îmbogăţit în avere. Iar noi am rămas în intunerec, nu că n’am fi fost apţi de o înaintare, ca şi ei, ci pentrucă ni­ s’au închis toate căile pro­­sperării Sunt deci tot ei, incorigibili — cari n’au învăţat nimic din trecut — când şi azi strigă în lume, că ei poporul cult, stă sub oeârjouirea noastră, a unui popor mai puţin înaintat. Ei îşi merită soarta, ei acum îşi is­păşesc şi trebuie să-şi ispăşească păcatele cele multe şi mari, cari le-au săvârşit fără milă faţă de noi. Întâia cale este­­ calea dreptăţii, care măsură egal pentru toţi adevărul etern. Noi înainte de toate trebuie să refacem trecutul, ca să dispară cât se poate ne­­egalitatea, care a existat între Unguri şi noi pe toate terenele vieţii omeneşti­­ în stat. Ungurii trebuie să mai aştepte un moment; desvoltarea lor trebuie să meargă cu paşi mai înceţi, ca în timpul acesta re­­culegându-ne şi noi cu paşi repezi să­­ a­­jungem Numai eprigând astfel neegalitatea tre­cutului, vom putea lua lupta, la care ei ne provoacă azi cu atâta îngâmfare. Procedând altfel ar însemna, să luăm lupta cu puteri neegale, ceiaca ar fi un păcat neiertat faţă de neamul nostru, în­vingerea adevărului şi a dreptăţii, umblă cu dureri, cari trebuiesc simţite. Aceste dureri trebuie făcute să le sim­ţească şi ungurii, dacă altfel nu sunt capabili a înţelege schimbarea vremurilor, căci fără de această senzaţie rămân tot ei, neînţele­gătorii, romanticii trecutului cu o mentali­tate bolnavă, megalomană, care numai la nefericire îi poate duce. V­om face deci tot ce să poate, ca propăşirea noastră s’o grăbim, fără de a le cauza lor, nedreptăţi. Până când noi sun­tem în inferioritate faţă de ei, orice pre­­tenziune a lor, care ar fi ridicată cu scopul de a-şi menţine privilegiile din trecut, tre­buie s’o respingem cu suflet liniştit. Pen­trucă dacă noi în liberalitatea noastră le vom asigura tot aceste privilegii şi pe mai departe, perpetuăm so conştru­ntarea nejustă din trecut. Aceasta-i socoteala trecutului, care trebuie s’o aplicăm pentru prezent. Pentru viitor vom proceda tot cu dreptate, cu care trebuie să se împace ungurii. Va merge cu greu, pentru că e greu Aşadar, cu tot controlul de la văm­, contrabandă în eu­l mare se practică, pentru îmbogăţirea speciulanţilor, fără ome­nie, pe când bieţii ţărani români nu-­i să te desparţi“ chiar“ şi de­ un lucru, care pot trece nevămuită nici o măsură pe nedreptul ţi a ajuns în posesiune. Ş­i porumb. In procesul dintre noi şi unguri, is­toria a adus sentinţă. Şi executarea sentinţei nu formează un act de nedreptate, din contră e valori­ficarea dreptăţii. Noi am asigurat dreptatea pentru mi­norităţile etnice, car­e nu vom putea permite, ca ungurii sau alte minorităţi etnice să formeze stat în stat. Le vom da tot, ce li să cade, dar nu vom fi nedrepţi faţă de noi înşine. Având socoteala trecutului, pentru prezent nu putem admite, şi vom protesta cu toată răna împotriva mentalităţii ce se desface din memoriul episcopilor unguri înaintat ministerului, în chestiunea înfiin­ţării unei universităţi ungureşti. E cutezanţa unor oameni, cari vor să facă stat în stat. E extrema trufie ungurească, trufie care nu ştie că avem un stat românesc, că avem hotăririle adunării de unire dela Alba-Iulia. Ei nu tratează cu statul român decât dela o respectabila înălţime, şi nici nu tratează ci-i aduc la cunoştinţă o ho­­târîre a lor. Noi nu ne vom mira că ei sunt în stare să aducă cele mai mari jertfe, să uite de toată ura confesională, care există între catolici şi protestanţi , pentru a scăpa de ruşinea de a fi constrâns tânărul ungur a învăţa limba urgisită a românilor. Ura aceasta sălbatică se resimte din fiecare rând, cu care-şi motivează cererea, şi noi o cunoaştem de mult. Dar ne re­voltă când vedem că neşte oameni care nu recunosc nici până azi statul român, vin să-i comunice ministrului român o ho­­târîre pe care au luat-o singuri, hotărîre menită să le dea o universitate ungurească în statul pe care nu-l recunosc. Şi motivează, că trebuie să-şi crească profesori pentru şcoalele lor, medici pentru societatea maghiară, magistraţi şi oficianţi administrativi pentru viitor. Adecă ei vreau să-şi crească numai pentru ei medici, oficianţi administrativi Nu.Înseamnă aceasta stat în stat? Separaţiunea aceasta, sfidarea statului român — o putem noi tolera? Acolo am ajuns după o stăpânire de 11­, an, ca în forma aceasta să ne in­sulte ? Şi nerespectarea statului român cul­minează în aceia, că nici nu cer universi­tate maghiară — ci numai o anunţă spu­nând, că pe toamnă îşi încep cursuri e la universitatea lor! Te revoltă până în adâncul sufle­tul — temeritatea, cu care îşi bat joc de noi îa această măreaţă şi iezuitică scri­soare. Fiecare cuvânt e o sfidare. Să provoacă la legi de ale lor de sute de ani şi aşa tratează toată chestiunea, ca şi când pentru ei ţara românească şi tra­tatul de pace nici n’ar exista. Noi — dacă guvernul dlui Averescu — nu le respinge rugarea în timpul cel mai scurt şi nu le dă lecţia cuvenită a­­cestor instigatori şi inimici interni ai ţării. Vom aranja proteste pe întreg pământul românesc, şi îi vom învăţa noi la cin­ste și omenie, care nici când n’au cu­noscut-o. Videant Consulesl Controlul vămilor. Cu toată paza graniţelor, cu tot con­trolul de vamă, contrabanda cu cereale se practică pe o scară înfrinsă. La Maramureş controlul vameşilor are un singur scop să oprească populaţia românească din sa­tele de dincolo de Tisă să şi ducă alimente peste graniţă Iată ce se spune într’o telegramă trimisă dlui prim-ministru dintr’o adunare poporală ţinută în Sighetul Marm­aţ­ei. „Adunarea poporală vă aduce la cu­noştinţă că întreruperea comunicaţiei cu comunele Apşa, situate dincolo de Tisa, prin controlul vămilor la frecari, nu îm­piedecă de loc contrabanda în stil mare, dar nimiceşte, la existenţa lor, la Românii din acele comune. Populaţia românească este expusă la şicane fără sfârşit în urma dispoziţiilor de control la vămi, căci ea nu se pricepe la contrabandă...“ Apărarea fruntaşilor ardeleni Dl N. lorga vorbeşte în numele opo­ziţiei — Spulberarea calomniilor — In şedinţa de la 28 iunie a Camerei dl lorga a citit următoarea declaraţie în nu­mele opoziţiei, în chestiunea atacurilor adre­sate de guvernele guvernamentale fruntaşi­lor ardeleni: Onorată Cameră! In şedinţa trecută s’a adus un articol al ziarului oficios, care crede, că-i de da­toria sa să insulte zilnic adversari ce se bucură pe dreptate de consideraţiune pu­blică, aducându se acuzaţiuni grave iu­bitului nostru coleg St. Pop (să trăiască) care în Camera ungară a ţinut o cuvântare dezaprobând intrarea României în răsboi. In numele colegilor mei din minorita­tea naţională, dar şi ca fost secretar al Ligei culturale, cunoscând prin scrisorile ce păstrez, cugetarea intimă a şefilor ro­mâni din Ungaria, ca unul ce am fost pre­şedinte al primului parlament al României unite, în care s’au adus din acelaş isvor ascunse, aceleaşi învinuiri pe care bunul simţ al adunarei le-a respins, sunt dator a da explicaţiunile ce urmează Oricine cunoaşte grelele împrejurări, în cari s’au aflat la începutul răsboiului cunoaşte, că erau neapărate declaraţii, ca acestea, cari nu aveau altă valoare, decât a stratagemelor de răsboi. A face altfel, în­semna a se expatria, ceea ce nu era totdea­una posibil şi însemna în orice caz a lăsa fără conducătorii cei mai cu autorizaţie un popor nenorocit (aplauzi). Sunt mărturisiri, care n’au altă valoare, decât cele stoarse nevinovatului sub tortură. (Aplauze) Acei oameni politici din Ardeal, cari ca Şt C. Pop, au luptat o vieață întreagă pentru izbândirea idealului românesc, pri­mind o asemenea sarcină dureroasă, se fac vrednici, nu de astfel de critici pătimaşe, ci de sentimentul duios, care întovărăşeşte orice acţiune silnică, făcută cu propriul sacrificiu sufletesc în folosul dăinuirei na­­ţiuriei, scopul cel mai sacru, care este, ca să lupte pentru unitatea poporului român (aplauzi). Şi cine-şi aminteşte declaraţiile şefilor bisericelor noastre şi cine a citit prin pagine, cari trebuiau să le adopte foile pentru a nega românilor neliberi, cari nu mai puteau spera nimic de la România tra­tatului din Bucureşti dreptul de­ a se adresa aliaţilor făcători de dreptate naţională, de data aceasta Pop singur a avut curajul de-a se înfăţişa camerei ungare, unde era ameninţat cu ştreangul, ca să ceară acea intervenţie, care a fost factor esenţial în liberarea fraţilor noştri subjugaţi (aplauze). In haosul ce-a urmat el a fost acela, care în cetăţuia Aradului a pătruns tot singur, impunând comandamentului ma­ghiar sâ nu împiedice pe soldaţii români de a întră sub steagul lor naţional. In sfârşit, am fost eu însumi martor şi uneori chiar ajutor al energiei nebiruite, cu care în zilele, când dincolo de linia de­­marcaţională, sute de mii de români erau în prada şovinismului maghiar, înecat în faldurile steagurilor roşii ale comunismului. Ştefan C. Pop, ministru român pentru Ar­deal, dincolo chiar de marginele, pe care le admite diplomaţia, a făcut o intervenţie mântuitoare pentru acei mucenici desnă­­dăjduiţi ai cauzei noastre sfinte (aplauze). Cred, că în această cameră, orice om ne­preocupat se va uni la opera de dreptate, pe care am încercat s-o fac, constatând realitatea acţiunii politice a colegului no­stru, fruntaş al unor lupte politice grele, ajunse în sfârşit la capătul cel bun: uni­tatea națională. (Aplauze). s Congresul Ligei Culturale Congresul general al »Ligei Cultu­rale* va avea loc, anul acesta, la 4 iulie st. n în Râmnicul-Vâlcea. Comitetul cen­tral al „ Asociaţiunii“ a hotărât în şedinţa din 1­4­­. o. ca toţi membrii comitetului să participe la Congresul Ligei Culturale, ră­spunzând astfel la cinstea ce i-a făcut-o instituţiunii noastre în iarna trecută Liga Culturală, când, se ştie, la adunarea gene­rală a „Asociaţiunii* a luat parte întreg comitetul central al Ligei în frunte cu pre­zidentul N. Iorga. Membrii din comitetul central al „A­­sociaţiunii* sunt rugaţi, şi pe această cale să ia parte nesmintit la congresul Ligei, cu atât mai vârtos că se va discuta şi chestiunea unei acţiuni mai strânse din partea celor două institute de cultură. Noi îndemnăm şi publicul cel mare, pe membrii Asociaţiunei Ligei noastre, să participe în număr cât mai mare la această serbare culturală, arătând interesul pe care trebuie să-l purtăm cu toţii instituţiilor care ţîn atât de furtunoasele preocupări de azi de cap gândesc la cea ce are mai scump un po­por: la cultura, naţională. După un an de şcoală în Ardeal I fcs. rSf&Gust acest caz, el nu mai are conştiinţa împă­cată a slujbaşului, ci pe aceia a cercetă­torului veşnic în neastâmpăr. Intr’adevăr, .x.«, w .mpv«uuu. ru,.vU. şi el este — cum s’a zis — un cercetător pe căile vieţii sufleteşti. Pentru noi profesorii veniţi de peste munţi ne a fost de multe­ ori singura cale deschisă. Noi am avut — cum şi trebuie—­ de străbătut sufletul, nu materia. Sau mai bine să străbatem în el sub pojghiţa cam groasă a învăţăturii ungureşti. Ni­ s’a părut uneori că tabum­ să ridicăm o greutate de pe cufi­tele apăsate ale şcolarilor noştri, o greutate ca aceia, care de o mie de ani apăsa asupra neamului românesc din Ar­deal. Şi nu o poate în lume privelişte mai măreaţă şi mai ademenitoare decât această desmorţire sufletească, pa care o vezi pe­­trecându-se sub ochii tăi. Este adevărata liberare aşteptată de-un neam. Ia loc de-o vieaţă greoaie, o înflorire sub lumina cul­turii şi limb­i naţionale. Aceasta au avut de făcut şi mai au încă profesorii veniţi în Ardeal. Cât de apăsătoare a fost greutatea învăţăturii maghiare pentru şcolarii noştrii se poate recunoaşte după formalismul — dană nu barbar cel paţin anarhic, — în care se îngrădia şcoala ungurească. E drept că n’am trăit sub ocrotirea lui, dar nici n’am fost scutiţi cu totul de el. Totdeauna trecutul şi formele îşi găsesc apărătorii lor, de multe ori nedlibari, dar cu credinţa că-şi fac datoria. De altminteri, să sperăm că aceştia nu mai apără decât o cauză pier­dută. Dacă vrem ca şcoala românească din Ardeal să trăiască adevărata vieaţă a lu­minii — şi nu aceia a obscurantismului — să se desfacă de trecut privind drept îna­voltarea sufletească*. Dascălul a fost nevoit — uitânid programe şi regulamente — să zăbovească mai mult asupra sufletului. Căci ce se uită mai ales în şcoală şi se cultivă mai puţin este suflatul însuş, această ne­cunoscută care trebuie adusă la cunoaş­terea de sine. Trebuind să-şi măsoare acti­vitatea la fiecare pas după sufletul şcola­rilor, iar nu după programe profesorul ..... „­­ — n’a mai avut conştiinţa împăcată — cum111110 şi siîindu-sa să fie o şcoală a viitorului o cu mulţi — dacă a străbătut materia. In " C. S. totdeauna dacă a fost un an rodnic sau nu ? Este aici ca şi în munca câmpului , fără ca se fie numai o simplă imagine aproprierea aceasta, ci par­că o realitate. Singura deosebire este în gradul de pre­vedere, cu care te pui la muncă, căci poţi prevedea mai mult la şcoală decât la câmp Roadele şcoalei sunt mai puţin supuse în­tâmplărilor din afară decât cele ale câm­pului. Metoda învăţătorului este mai sigură. Dar se întâmplă uneori şi în vieaţa şcolară să lucrezi, fără să-ţi determini mai mult decât munca de pe o zi pe alta. Aşa a fost în realitate cu primul an de şcoală românească în Ardeal. De obicei dascălii se opresc prea mult — căci nu pot altfel — la program şi regulamente şi caută în împlinirea lor scopul lămurit al şcoalei Iasă aici, din fericire, nu s a putut astfel. Lipsiţi de pu­tinţa de-a şti cât au să facă şi ce-au să facă, dar hotârîţi la felul cum au să facă, ei au putut să lucreze — dincolo de pro­grame şi regulamente — asupra sufletelor românii de peste munţi, ameninţaţi în chiar­­ şcolarilor. Caea ce părea la început că are existenţa tor, la cea dintâi manifestaţie tre-i să fie o mare pierdere pentru învăţământ dentiştii ce-ar fi putut face, acela va­re-­­ n a fost decât un câştig deosebit pentru des­ Funcţionarii publici şi ziaristi ca Ziarele din vechiul regat în general nu prea au simţ pentru chestiunile ardente ale funcţionarilor. Coloanele lor — azi după deschiderea parlamentului — sunt ocupate de politica zilnică şi de prognoza pentru viitor, puţin spaţiu rămâne pentru chestiuni de altă natură, cum e soartea şi situaţia funcţionarilor. In timpul din urmă observăm Însăşi la ziarele din vechiul regat o schimbare în bine. Aşa, Dacia, Adevărul, Avântul publică coloane întregi despre chestiunile funcţionarilor. .Adevărul“ sub titlul: Funcţionarii publici ameninţă cu grevă?, aduce veş­i despre o agitaţie in sânul funcţionarilor publici şi raportează, că ţin în mai toate centrele de judeţ consfătuiri, la cari cer Îmbunătăţirea soartei lor. In „Avântul" (Nr. 199) Emil Isac igy­ Emil Isac scrie despre funcţionari ■ prezidenţia cancelarului Renner şi în Araeaiuhn şi cere de la guvern, ca să le. v » . . . .... . . . n.„.I recunoască pretenţiile lor atât de mini-; prezenţa ministrului Ungariei ckGraîz. A —•- rr—__............................mai luat parte secretarul Fimmen, Hueber ca reprezentant al ţărilor Germaniei şi Austria. Fiind reprezentate şi Cehoslo­vacia, Polonia, România şi Iugoslavia. male. Termină articolul astfel: .Nu cred, că va f nevoe, ca prin organizare să şi impună cererile fjancţionarii din Ardeal,­ căci guvernul nu poate provoca decizii drastice, doar pentru numele lui dumne­zeu e vorbă de Ardealul românesc, de funcţionarii lui şi de guvernul român. E vorbă de o problemă românească Domnul E­­isac — ca poet — nu judecă întru toate obiectiv. Noi — func­­ţionarii ce organizăm nu numai pentru prezent, dar şi pent­ru viitor. Organizarea înseamnă, că suntem coaştii de datorinţele şi drepturile noastre şi că voim să fie co­dificate şi în statutul, care trebuie să vină. Nu înseamnă însă teroare, aşa ceva este departe de gândul nostru, dar vrem să ni se audă glasul, căci observăm, că prea suntem nebăgaţi in seamă. Vrem, ca să ştie cei de la guvern, că suntem un ele­ment de ordine, conştiu — de care tot­deauna trebuie să­­mnă seamă acela, care vrea să guverneze ţara bine şi cinstit »Condica“ în vechiul regat Sa vede, că nici în vechiul regat (— leagănul cond cei —) condica nu,adouâ mari rezuita­e, deşi — după “România — e singura şi unica care mai poate scăpa ţara am năcaz. Dovadă e cir­culara dlui prin-ministru Averescu, care intrun ton elogic constată, că: „Cu tot personalul numeros de care dispun toate administraţiile statului, expedierea lucrărilor nu se face cu iuţeala şi preciziunea ce ar fi de dorit, din cauza puţinei rigori ce se pune în respectarea orelor de lucru in birouri Pe lângă toate motivele susţinute de­­România* în favorul condicei — noi şi azi zicem, că pentru o bună admini­strapa şi pentru că o­rele de lucru să fie respectate — nu ,condica“­e sine qua non-ul, ci o funcţionări­­e conştie, profe­sionistă, care să fie bine şi punctuos ca iarizată. Cu funcţionari ,schimbători“, — di­­lettanţi, nici cu condica la spate — nu faci administraţie bună, pentru că pentru oamenii aceştia funcţiunea este numai un „malum necessarium“ de care îndată ce poate, scapă. Apărătorii condicei (condi­­carii!) trebu­e s’o înţeleagă aceasta, dacă cumva nu sunt funcţionari de speţa a­­mintită. Boicotul contra Ungariei Viena. — La consfătuirea de eri a delegaţilor sindicatelor internaţionale, secretarul Fimmen a declarat că boico­tul contra Ungariei se execută în toate ţările în mod incontestabil. Joi înainte de amiazi a urmat consfâtuirele sub # • .. • uw u Uillidl LUlIdlttlUliC1C 2­UU Pentru propaganda naţio­nală în nordul Moldovei întregite Mişcarea noastră de propagandă naţională află din ce în ce mai mult sprijin. Zilele trecute a primit preşe­dintele nostru mai multe sute de cărţi şi hărţi din partea următoarelor insti­tuţii culturale din Bucureşti: a) Academia Română, b) Casa şcoalelor d­e Bucureşti, c) Societatea caselor naţionale, condusă de dl colonel Manolescu, d) Organizarea bibliotecilor popo­rale, condusă de dl N. Iorga. Tuturor acestor instituţiuni se a­­duce din partea societăţii noastre cele mai calde mulţumite. Mulţumim şi Ministerului de lu­crările publice pentru deosebita bună­voinţă ce ni-a arătat-o dându-ne transport liber pe căile ferate. Un interes deosebit a arătat a­­cestei mişcări culturale dl colonel Ma­nolescu, organizatorul caselor naţio­nale din regat prom­iţându-ne un ci­­nema-ambulant cu filme naţionale, cu care vom cutreera de la 1 Septemvrie a. c. Începând, satele ţinuturilor de nord ale Bucovinei şi Basarabiei. Societatea acad. „JUNIMEA* Cernăuţi,

Next