Patria, august 1920 (Anul 2, nr. 165-186)

1920-08-05 / nr. 167

“ lOK AGARBiqrc&r SHDAOTU Şi Al CLUJ, SEREGI ANUNŢURI Dl PRIMEŞTE ADMi^iOlKAŢiA I AGENŢIILE DE PUBLI-­M CITATE .•: Agfcca JífijwL iBtWj'' JT■ J‘JW:j- -'ififjg), lfj- ii.fr t».— ' y ORGAN AL PARTIDULUI NAŢIONAL ROMÍN­EA De DR­ACH« J ABONAMENTUL m UN AN 240 LEI — 480 ODE PE V» AN 120 LEI-240 OOB PE */• AN 60 LSI - 120 COB ym FFHM tmb*«*ia iî~* 4&L.EA Ms's {țlVOOR&KA ts^-s* Sâmbure sănătos Am commemorat ziua aniversată Intrării trupelor române în Budapesta, fără nici un fast exterior, fiindcă şi atunci când s’a produs evenimentul care pe un alt topor l-ar fi umplut de mult orgoliu, noi am slăvit, îa rândul cel dintâi, trezvia şi spiritul de ordine de care a dat dovadă neamul românesc. Spunând adevărul, int­rarea armatei române în orgolioasa capi­tală a șovinismului unguresc, n’a fost numai încoronarea unui strălucit act mili­tar, ci a fost, mai ales, triumful ordinei române, reprezentate aici în resărit prin poporul românesc. Este, credem, de actualitate să stă­ruim puţin asupra acestei calităţi fundamen­tale a neamului nostru, mai ales azi când răsboiul dintre Polonia şi Rusia bolşevică, a adus dincolo în sfera preocupărilor zil­nice primejdia propagandei bolşevice. Armata română a ajuns în două rânduri în luptă cu armate revoluţ­onare: întâia oară ln Mo­dova şi Basarabia, cu prilejul scoaterei din ţară a ruşilor, precum şi pe Nistru şi chiar din­colo de Nistru cu armatele roşii ruseşti, şi a doua oară la graniţa noastră apusană, biruind şi desar­­mând armatele roşii ale lui Beia K­u. Noi am desarmat şi pe Ruşi în Moldova şi Basarabia, am desarmat şi pe Unguri la ei acasă. De câte ori armata işită din sinul poporului ce reprezintă aici în resărit ordinea română a avut să se mâsure cu aceia care reprezintau dis­trugerea oricărei ordine existente, biruinţa a rămas de partea noastră-Dau faptul acesta brut, material: biruinţa armatelor ordinei asupra acelora ale distrugerii, nu este decât manifestarea unei biruinţi de ordin pur sufletesc: sufle­tul românesc a rămas neatins la toate asalturile date de propaganda bolşevistă, la mijlocul unei clătinări aproape ge­nerale în Europa de dună râsboi, neamul nostru a rămas mai tare ca o stâncă, ade­verind, între cele mai mari primejdii, că si­mbar­ele său e sănătos şi tare. Toate ţările care au eşit biruitoare din râsboi s’au ferit, pe cât au putut, să nu mai aibă armatele lor nici un contact cu armatele revoluţionare, şi în aceeaşi vreme s’au silit să demobilisaze cât mai în grabă. România­ mare, ţara noastră, este sin­gurul stat în Europa care a purtat răs­boiul cu o armată revoluţ­onară streină pe teritoriul său, şi care da doi ani, şi la Apus, şi la Răsărit, prin armata sa a fost veşnic in contact cu armate revoluţionare, atât cu Ruşii cât şi cu Ungurii. Câteva luni armata română a petrecut în mijlocul unei populaţii bolşevizate, după ce făcuse inofensivă armata roşie ungurească; de-atunci încoace n’a fost zi în care agenţi­­bolşevismului, fie dala Răsărit, fie dala a­­pus, să nu fi încercat să clatine credinţa şi convingerile atât în sinul armatei cât şi a populaţiei româneşti,­­ dar făr­ă nici un rezultat. Neamul românesc, în patria lui mă­rită, a rămas ca o stâncă, nemişcat la da­toria lui de moştenitor al ordinei romane, ca un reprezentat dintre cei mai convinşi a principiului că nu prin revoluţii sânge­roase, nu prin răsbunări resunătoare, se poate face propăşirea popoarelor, ci pe ca­lea evoluţiei fireşti şi a legislaţiei cu minte. Fără îndoială că rămânerea noastră în stadiul acela de superioară înţelegere a împrejurărilor între care trăim a contribuit în măsură mare faptul că visul nostru de veacuri s’a realizat; patriotismul — ca unul dintre sentimentele cele mai puter­nice ale popoarelor conştii, au făcut să vedem în fiecare clipă primejdia la care ne-am expune ţara noastră nouă, patria noastră, dacă ne-am lăsa duşi de puvoiul tendinţelor anarhice. Am rămas popor al ordinei şi al datoriei şi pentrucâ aveam de apărat o ţară pentru care s’au adus atâtea jertfe. Dar nu mai pu­ţin adevărat este faptul că dacă sâmburele neamului nostru n’ar fi sănătos, n’am fi putut încunjura cel puţin unele isbucniri parţiale de mişcări revolu­ţionare. Dar la noi nici de acestea nu s’au produs, deşi contactul cu ruşii revoluţio­nari îl luasem pe când România era în­­genunchiată, deşi s au făcut cu inintenţă încercări de propagandă streină, fie din Moscova, fie din Budapesta. Organizaţia comunistă, pe care se afirmă că a des­coperit-o guvernul de curând, se reducă la indivizi care în cea mai mare parte sunt streini de neamul nostru, şi însuşi faptul că a fost descoperită arată că ea n’a putut prinde la noi. Acest simbure sâ­nătos, moştenit dela strămoşi de sufietu românesc de pretutindenea, s’a manifestat, in toate timpurile, printro înaltă trezvie a minţii, printr’o superioară pătrundere a Scrisoare către clujeni, dela senatorul Universitatea din Cluj Bucureşti .... Domnule Redactor ! Vă rog să publicaţi rândurile ce ur­mează ca întâia dare de seamă scurtă des­pre vies­ea mea parlamentară. Vorbind la mesagiu am expus conform credinţei mele, care sunt puterea vii ale naţiei noastre în Ardeal. Cred că ele vor avolua repede spre alcătuirea unui mare­ partid democratic general-româneac, nu re­gional, în care caz toţi ţârâniştii, toţi naţio­­nali-românii şi multă altă lume te va con­centra in acest partid, care să întemeeze democraţia sinceră, fără de cusururile ca­pitalismului condus de naţionali-liberali. Pentru Universitate am obţinut pro­misiuni care încep a se traduce în fapte. Meritul este al­­ Universităţii căreia eu îi dau sfatul colegial să-şi susţină totdea­una energia interesele. Dac ea nu se va părăsi, nu vor părăsi nici guvernele! Cu episcopia de Cluj nu am reuşit. Memerueii guvernului i-au recunoscut în­­tâi urgenţa; apoi, fiindcă dl O. Goga nu a voit urgenţa, a votat de-a’ndonaeie, ca sclavii. Nici un prelat nu a susţinut ur­genţa. Popii cei mari merg, se pare, din sistem cu guvernele. Eu şi voi, iubiţi clujeni, trebuie sâ străjuim ca episcopia noastră să nu devie nici obiect de trafic, nici obiect de remunerare a condescenden­telor electorale. Nu au tulburat frimoasa şedinţă a Senatului cu realitatea astfel scurt caracterizată; voios am votat pentru, dar am cerut declaraţii că libera mani­festare a voinţii noastre clujeni­şti nu se va împiedeca, precum este obicei, de gu­verne şi popimea cea preasfântă, lu grupa aceasta de an. colegi senatori ne vom râfui la timp în chip demn şi­­ clasic. Ministrul cultelor a spus că la 5 Septemvrie se va întruni constituanta bi­sericeascâ la Sinaia. Cum constituantă ? Cine i-a dat de drept acest nume ? On. di mitiietru face o p­rboia poetica dând a­­cest nume unei simple — adunări de preoţi şi mireni, pentru care fraţii în prea cin­stitul Statul organic să vie — bine înar­maţi ! Cu guvernul am votat legea islazu­rilor fiindcă este un progres faţă de stă­rile actuale, legea va avea, la Cameră, un nou control şi va trece , cu modificări de sigur, deoarece pretinsul mare specia­list, autor al legii, paptează foarte uşor cu vederi contrare. De teamă să nu caut legea, s a cerut apel nominal; o combă­tuseră, în anumite dispoziţii­­şi guverna­mentalii ! Votul nu a fost deci nesupra­veghiat. Eu, al meu,­­ am dat cu d­ragă inimă şi aştept corecturile pe care asemeni le voiu vota , în favorul ţăranilor. Cu dragoste­ a, Bogdan­ Duică, împrejurărilor, ceea ce i-a ajutat să aibă o sănătoasă orientare politică, de aventuri şi de salturi mortale neamul nostru s’a ferit totdeauna, în mod aproape instinctiv. * Conducerea politică a unui ast­fel de popor trebuie să menajeze acest ih­ibute sănătos: poporul românesc nici odată nu şi-a pierdut capul la şoaptele streinilor, şi când s’a rezvrătit aceasta a făcut’o numai împotriva duşmanilor interni, confundaţi cu puterea care-i guverna: la noi împo­triva ungurilor, în ţară împotriva grecilor în ţara întregită prin sacrificiile fără seamăn ale unei generaţii eroice, în ţara ale cărei hotare sunt scăldate de apele cari mărgineau vechea Dacie, un neam întreg îşi înalţă astăzi privirea şi rugăciunea către Dumnezeu. E zi de praznic mare, ziua celei mai bune şi mai nobile femei, care a împodobit vreodată un tron, ziua Reginei înre Re­gine, Maria a României. Tovarăş nădăjduirilor noastre, cari aşteptau de veacuri împlinirea, părtaş al clipelor de glorie şi de suferinţă, ne-a fost pururea un simbol dătător de vieaţă. Identificăndu-se cu sufletul poporului pe care l’a cercetat, l’a cunoscut şi l’a iu­din Fanar sau împotriva celor ce­i expioa­­bil admirându-I, M. S. Regina Maria a *■ .*■ r.-» or sy n ri m 111 n or*» ft rfiroeni/. tau, deţinând aproape întreg pământul cul­tivabil al ţării. O cuminte conducere politică trebuie să intuească a depărta tot ceea ce e putred din mărul ai cărui simburi sunt sănătoşi în întregime, şi să-i dea posibilitatea a­­cestui suflet sănătos să-şi imprime pecetea lui pe toate legile şi instituţiunile ţării. Partidele democratice din România­­mare ţinta aceasta o urmăresc: să facă atât de cuminte, de dreaptă, de largă le­gislaţia cea nouă, pe cât e de cuminte, de drept, de larg, suflatul românesc, care a dat dovadă că este astfel. Şi eie vor să realizeze aceasta nouă viesţă de stat şi cetăţenească urmând tot porunca neamului care reprezintă aici îa răsărit ordinea romană, pe drumul legali­tăţii şi al constituţionalismului. Ca aceea să nu se mire nime da asprimea luptelor politice la noi între partidele trecutului şi acel­e ale viitorului, noi prin legi voim să ajungem la perfecţionarea vieţii de stat şi sociale, pe când alte neamuri încearcă să ajungă aici prin revoluţii. M. S. Regina Harfa Ce au cerut învăţătorii La congresul învăţătorilor din Tran­silvania, ţinut la Cluj în zilele de 1 şi 2 August, ei şi-au formulat pretenţiile în două feluri: de ordin moral şi de ordin material. In ordinea morală, învăţătorimea a cerut ca să fie scutită pe viitor de a mai preda ungureşte la şcolele un­gureşti statificate. O cerere de care cercurile noastre competente trebuie să ţină seamă. Astfel, şcoale confesionale n au f­ost de­cât la oraşe, iar nu şi la sate. In ordinea materială, cu drept cu­vânt, învăţătorii au cerut egalizarea lefnilor cu ale celor bacalaureaţi, echi­­valându-li-se titlurile. In aceeaşi ordine de idei, învăţătorimea a protestat con­­tra intenţiei pe care o are guvernul de a unifica clasificarea învăţătorimei după normele celei­­din vechiul regat. S’a văzut şi aici procedeul de unificare forţată al guvernului, care nu consultă şi părţile interesate din nouele pro­vine» şi de aceea învăţătorimea a cerut ca să fie şi ea consultată la unificare. Dorinţele exprimate de învăţăto­­rime, mai ales în ceea ce priveşte sa­lariul, nu trebuie să rămână fără ră­­sunet la Ministerul de Instrucţie. Asu-, pra problemelor învățătorimei vom mai­ reveni. Obârşie comună Ziarul liber­al „România Nouă“, care şi zice ziar de „educaţie cetăţenească“ a sus­ţinut în coloanele sale, că s­himbul coroa­­nelor trebuie să se facă după cursul pieţii, al cei „statul" se păgubeşte cu două mi­i­­arne. A întrebat pe fraţii săi întru oligar­hie, pa conservatorii dela Steagul, sa-şi spună şi ei părerea. Şi „România Noua" îubiteaza din prilejul, cu St­egul răspun­­zându -, i de aceeaşi părere. Toată lumea ştie, că nu-i nici un motiv de iubilare, şi ea nu poate fi o re­velaţie nouă părerea conservatorilor dela Steagul; sa întâmplat un lucru foarte f­resc: toţi deţinătorii de lei, — deci oligar­hia ro­m­ână, atât cea liberală, cât şi cea conservatoare — au căzut de acord, cum nici nu se putea altfel în cee­a ce pri­­veşte schimbul­ coroanelor. Deţinătorii de lei îşi apără interesele întrun mod cinic, puţin păsându-le că se păgubeşte o aşa de mare parte din populaţia ţârii. Să se observe numai­­de câte ori e vorba de interese materiale, fie că e vorba de pământ, de chimi sau de lei, partidele vecii merg mâna in mână, vădindu-şi pentru toată lumea obârşia lor comună. mMwai Itt« Liberalii n’au admis nouele provincii la guvernarea ţării Dl Tach­e lonescu o declară de pe banca ministerială Dl Tachil lonescu în discursul ţinut la încheierea discuţiei la mesagiu în Ca­meră, a făcut câţi­va de­caraţii de-o im­portan­ţă deosebită, cu privire la sistemul exclusivist al liberalilor, de a guverna Ro­mânia-mare. D-sa a amintit greşala fundamentală, făcută de guvernele române de sub prezi­denţia sau inspirarea dlui Ionel Brătianu. Şi anume este vorba de nere­prezen­tarea complectă a noţiunei, după armistiţiu, la guvernarea ţării. Se ştie că a doua zi după plecarea Germanilor din ţară, s’a format guvernul general Coarsdă, un pretins guvern în afară de partide, dar de fapt, guvern, sub supravegherea liberalilor. După acest gu­vern a urmat, guvernul Brut­anu şi apoi general Văitoimu, care, şi acesta din urmă, a avut aceaşi soartă ca şi guvernul Coandă. Dintr’un spirit strimt de partid, câte­ şi toate guvernele, nu au vrut să ţină seamă de provinciile nouă şi au guvernat numai în Moşul familiei Brătianu şi par­tidului liberal. Consecinţele le tragem astă­zi, după doi ani de la unire, cum a arătat dl Tache Ionescu, actualul ministru de externe. viate Consecinţele acestei politice exclusi­­v s au văzut în ajunul iscăliră trata­tului de pace de către România şi ele se văd îa sistemul de ilegalitate care dom­fost reazâmul nstru statornic In timpul înălţătoarei avăntări peste Carpaţi, din care avea să se nască liberarea şi unirea fraţilor despărţiţi un mileniu. Ea a fost îndemnul stăruitor al vitejiei. In timpul eroicei suferinţe prin care a trebuit să trecem pentru ca să ajungem la mântuire, Ea a fost sprijinul întăritor în şovăirea dureroasă. In mijlocul puşcaşilor prin tranşee, aducea lumina idealului nepieritor; în mij­locul bolnavilor şi răniţilor prin spitale aducea încrederea în biruinţă Câţi ochi nu s’au închis binecuvân­tând-o atunci, când Regină şi Mamă, le punea pe frunte sărutul din urmă! Astăzi, de ziua Sfintei Maria, de ziua celei mai bune şi mai nobile femei, Regină între Regine, genunchii unui neam întreg se pleacă spre rugăciune, binecuvântând pe Doamna noastră a tuturora. Şi morţii, cari străjuesc hotarele, şi­­, „„i. . .. . - -----, cei, cari au însemnat martiriul neamului în ■ n8^e îa rfulte rumun d? activitate ca şi lungul şi în latul ţârei, şi cei, cari astăzi !”“?,­ unde nici până astăzi trăiesc clipa înălţătoare a prezentului ca şi U fJuns a un Sistem de a ae retrage cei, cari se vor bucura mâine de ea,’ spun coroa!î« „ _ , T şi vor spune la ziua aceasta: Fii binecu- . lată teXlUni CD a ePus dl Tache Io­­vântată Doamnă Maria, cea dintâi Regină iiescu ,n­u . .. a tuturor românilor. * ”Dac­ă n ai decât greşeală iniţială,­tunci când pentru întâia oară se apro­piau oamenii politici din diferitele ţări româneşti, ea era o nevoa primordială naţională, ca să fie chemaţi toţi fruntaşii de pretutindeni şi de aici din Regat, şi de aiurea ca împreună să urnească prima brazdă a României celei noui şi, încă ar fi un păcat...“ Iar mai departe, după note steno­gr­afice: „Chipul lipsit de seriozitate în care erau chemaţi fraţii noştri de dincolo la cola­borare cu membrii guvernului,,nu intrând de la început în guvern, la munca­ da fiecare zi c­­adiatus la guvernul Român, ci nu era de natură nici el să zorească unirea politică a noastră, nu unirea da stat, dar unirea de vieaţă politică a noastră* „Ce să mai adaog, reaua reprezen­tare a României în cele din afară dl Vaida-Voevod ştie şi trebuie să recu­nosc că dela venirea sa la guvern, s’a produs o mare ameliorare. Sunt om drept şi ţin să recunosc (aplauze) De acea rea conducere a politicei externe şi acum suferim urmări.“ Oamenii politici din nouele provincii au putut remarca de la început greşala in­tenţionată pe care o făceau guvernele libe­rale, dar pentru a nu se zdruncina unita­tea naţională, au tăcut şi au primit să fie musafiri pe l­ângă guvernele româneşti cu care aveau tot dreptul să între fără încon­jur, ca fiind în sfârşit, fii aceleaşi patrii. Dar liberalii s’au împotrivit, tot în dauna ţării. Este încă o pagină, destul de recentă, a felului exclusivist şi oligarhic, „ ______­__, cum au înţeles liberalii să guverneze ţara, că nu s’a înţeles la vreme, a doua zi !Să sperăm că a fost ultima pagină dintro dună îmbie.*ea «rmisticidin general, »-’istorie tristă și plină da învățăminte. r Zvârcoliri zadarnice 11 — Ce se colportează în Ungaria Resfoind zi cu zi gazatele care apar la Budapesta, (şi aceasta s’a mai scris în ziarul Patria) ne convingem că Ungurii în beţia lor exaltata după Ardeal, întrebuin­ţează o nouă armă, anume: minciuna. Cu minciuna Ungurii vor să creeze o atmosferă în Ungaria albă, în care să crească gloata, care nu şi dă socoteală de simplul adevăr. Ziarul­ „8 Órai Újság“ scrie că în România s’a declarat mobilizarea generală. Afişele de mobilizare au fost rupte da către populaţie. Şi dacă mai amintim cele scrise de ziarul „Magyar Irredenta“, din Budapesta, pare printriun manifest adresat ungurior subjugaţi, prin care îi îndeamnă sâ nu dispereze, ci să aibă încredere in Ungaria care nu moare, căci starea lucrurilor de astăzi nu va fi permanentă, iar deciziunea ultimă va fi luată de Ungaria, etc . . . Şi dacă mai amintim ca în afară de societăţile şi ligile de iredentism şi propa­gandă in Ungaria, înfiinţate mai de mult, s au mai înfiinţat încă societăţile: „Turul" şi „Zrínyi Garda", — care sunt compuse din studenţi şi au caracterul societăţilor germane: „ B­urschen­sch­a­f Tenvenn“ — unde se cultivă spiritul de iredentism maghiar, unde se dă o creştere militară — ne convingem că d­ncolo şi dincoace de Tisa nu se doarme. I­­n vârful suliţelor ungureşti stă­­minciuna. Mintea la Horthy a cuprins atâta revo­luţie făcută îa Ardeal ! Atâta armatăi înşiruită pentru astâmpăra revoluţia! Atâtea crime au sfârticat sufletul lui! Atâtea străfulge­rări de pumnale au sfredenit privirea lui! Şi pe când Ungurii dincolo sunt prostiji cu minciuna, aici preasfinţitul Mar- Arh umbă în mult binecuvântata Ce Dumnezeu eparhie, ca sâ sfinţească pe buna credincioşi. Şi pe când mâna lui Majláth, se în­tinde pentru binecuvântare, răsar ca din pământ societăţile de sporturi şi educaţia militară, că de când mama ungurilor, nu sa mai văzut! Dar un popor nu trebuie hrănit cu minciuni. Numai singur adevărul este baza educaţiei lui. Un popor nu trebuie sfinţit atât­ de des — îşi are şi sfinţenia rostul ei. Societâţiie de sporturi ieşite ca din pă­mânt, într'o singură noapte, îşi au cânte­cul lor. * O înjghebare pripită, cu care târăşti o societate în mersul ei, dă de bănuit şi adevărat este, că acei cari asudă în umbră împingând la roţi, Dumnezeu ştie de ţin spiţele ori nu, au gânduri ascunse —­ în afară de cele curate —• au gânduri dia­voleşti. A înhamat pe toţi la căruţa sportu­rilor, iar Horthy, vizitiul, mână, mână pe aceşti cai înfocaţi, sfichinindu-i cu biciul de regent. Noi constatăm aceasta.... Pe toate cărările în ţinuturile româneşti de dincoace de Carpaţi, libere azi din mila lui Dum­nezeu şi prin vitejia armatei române, îţi iasă azi în drum pe toate cărările, agenţii partidului liberal, te prind pe mânecă şi încep să-ţi spună minu­nile săvârşite de acest partid, ca şi care altul nu s’a mai pomenit în nici o ţară din lume. Prin sate şi oraşe, pe stradă şi în cafenele, agenţii liberali te acostează, şi nu te mai poţi scapă de ei. Cu graiul viu şi cu tipărituri cearcă să te convingă că partidul dlui Brătianu e singurul care poate consolida România.­­Agentul ştie ce înţelege aici, ceea ce tu muritor neînregimentat încă în partidul liberal, nu ştie consolidarea finanţei liberalilor­. Agenţii îţi torce mereu în ureche: partidul liberal a făcut cutare... cutare, până chiar şi România-mare. N’am au­zit încă pe nici unul să spună până acum că liberalii au făcut şi cerul şi pământul. Dacă-i ascultăm ardeleni ahtiaţi după o repede îmbogăţire, acestora nu le zicem nimic: ei vor primi ofertul atât de repede cum nici nu şi-au în­chipuit liberalii. Dar dacă îi ascultă oa­meni cinstiţi cari vor să se orienteze cu adevărat ce minuni au făcut libe­ralii, pe aceştia îi sfătuiesc să meargă într’un sat din vechiul regat şi să vadă minunea cu ochii. O nouă cerere a Antantei Roma. — O radio din Berlin co­munică cererea Antantei pentru distru­gerea complectă a marilor clădiri de construcţia aeroplanelor din Friedrichs­­hafen. Se pertractează însă spre a îm­bunătăţi această cerere.

Next